Construirea unui acvariu - Amenajarea acvariului

Construirea unui acvariu - Amenajarea acvariului

Diferitele modele de acvarii

Acvariile exista sub diferite forme, susceptibile de a se armoniza cu interiorul oricarei locuinte. In mod traditional, majoritatea acestora au o forma dreptunghiulara mai mult sau mai putin alungita; azi se propun recipiente mai mult inalte decat lungi, cubine cau panoramice, special adaptate unor amplasamente. Modelul de baza, cel mai ieftin, este format dintr-o cuva cu o placa deasupra. Se poate adapta si o galerie de iluminare. Apoi, se gaseste un model potrivit acestei galerii continand o dacoratie exterioara, minima, constituita intr-o banda de o anumita marime, in jurul bazei si a partii superioare care sa disimuleze nivelul apeiartii superioare care sa disimuleze nivelul apei.

Acest tip de acvariu poate fi comercializat singur sau impreuna cu un suport. Uneori el este echipat cu un compartiment de filtrare. Apoi gasim si modele mai sofisticate, reprezentate de acvariile integrate intr-o mobila. In general, recipientul este o cuva de filtrare si o galerie de iluminare, mobila fiind prevazuta cu etaje sau placi din lemn pentru camuflarea pompelor si a diverselor materiale. Ansamblul este incadrat de o decoratie exterioara nelasand sa se vada decat trei fete ale acvariului.

Materialele pentru construirea unui acvariu

Acvariile comercializate sunt aproape in totalitate fabricate din sticla lipita cu ajutorul siliconului. Folosirea acestor materiale este posibila pana la volume de circa 500 de litri, rar depasite in comert. Neutralitatea materialelor si simplitatea relativa a lipirii materialelor fac ca acest sistem sa fie la indemana unui amator mai priceput care isi poate astfel construi, el insusi, recipientul.

Pentru volumele mai mari, se va utiliza rasina de poliester, doar partea frontala a acvariului fiind din sticla. Se mai fabrica si din ciment, aceste ultime doua tipuri de recipiente putand fi vazute in acvariile publice. Plexiglasul, material usor dar care se fisureaza la indoire, este utilizat destul de rar la formele curbate. Exista si mici cuve din plastic utilizate ca recipiente de reproducere sau carantina.

Dimensiunile acvariului

Forma cea mai armonioasa este obtinuta atunci cand lungimea este egala cu inaltimea inmultita cu un coeficient ce variaza de la 1,5 pana la 2,5. Inaltimea va fi usor superioara latimii,

traditional, un acvariu este asezat langa perete, paralel cu latura sa mare, dar exista si alte posibilitati de expunere. El poate ocupa si un unghi, sau poate fi dispus pe un mic perete de separare intre doua incaperi sau poate fi incastrat intr-un perete.
Aspect practic
Va trebui sa prevedem o priza de curent in apropiere. Ar fi de dorit si un robinet nu departe, daca nu, sa prevedem o conducta pentru umplere si golire. Daca acvariul este asezat langa perete trebuie sa lasam un spatiu de cativa centimetri pentru cabluri si conducte. Inaltimea la care se aseaza acvariul este un element important; el trebuie sa fie la nivelul ochilor privitorului. Daca este plasat intr-o incapere principala, baza lui trebuie sa se situeze la circa 1 m de sol, astfel, el este vizibil si pentru copii.
Aspect ecologic
Este imperativ ca lumina solara, mai ales cea provenind de la sud, sa nu atinga direct acvariul deoarece exista riscul de a provoca o dezvoltare a algelor verzi si o crestere a temperaturii vara. E mai bine ca recipientul sa fie orientat spre nord sau spre est. Procedati la mai multe incercari cu recipientul gol inainte de a lua o decizie pe termen lung.

Suportul pentru acvariu

Asa cum am vazut mai inainte, greutatea unui acvariu este foarte importanta; trebuie deci prevazut un suport robust si perfect orizontal. Se va verifica acest ultim lucru cu ajutorul unei nivele cu bula. In comert se gasesc mobile specializate, dar se pot fabrica suporturi cu mijloace propri, important fiind ca greutatea sa fie repartizata uniform. Suportul poate avea aceleasi dimensiuni ca acvariul sau chiar mai mari, insa recipientul nu trebuie sa depaseasca marimea suportului, fie in lungime, fie in latime. Pe suport se aseaza un placaj rezistent la apa de 10 pana la 15, in functie de dimensiunile si greutatea acvariului, el insusi acoperit cu o placa de polistiren de 15 mm grosime, destinata reducerii neregularitatilor ''

suportului. Daca sunteti priceput si aveti rabdare, puteti incadra acvariul si suportul in lemn, in asa fel incat doar geamul frontal sa fie vizibil.

Capacul acvariului

Asezat chiar deasupra cuvei acvariului, el este necesar din mai multe motive:
- evita ca apa sa ajunga pe galeria de iluminare
- limiteaza caderile de praf in apa
- impiedica pestii saritori sa scape din recipient
- limiteaza evaporarea
Acest capac trebuie sa fie din sticla pentru a facilita trecerea luminii; el trebuie curatat in mod regulat. Sub raport practic, mici tacheti lipiti pe partea sa superioara ii usureaza manipularea; unele unghiuri vor fi taiate pentru a permite trecerea tevilor si a cablurilor electrice. Tot din ratiuni practice, mai ales in cazul acvariilor mari, este preferabil sa prevedem mai multe capace mici care sa se ajusteze intre ele.

TREBUIE EVITAT!
- sa plasam obiecte decorative deasupra acvariului: atunci, accesul la capac este putin practic
- asezarea unor aparate electrice sub acvariu: este periculos din cauza unor eventuale scurgeri de apa
- instalarea acvariului in apropierea unui corp de incalzit.

Parametrii apei - pH Temperatura Duritate

Temperatura

Parametru important pentru viata acvatica, temperatura regleaza cresterea animalelor si a vegetalelor, influentand cantitatea de oxigen dar si alti numerosi factori deosebit de importanti care printr-o actiune conjugata determina dezvoltarea vietuitoarelor acvatice.

In general, viata acvatica nu este posibil decat intre valorile 5-9. Aceste valori extreme sunt rareori atinse in acvariu, acolo unde pH-ul variaza intre 6-8 in functie de tipul apei; cel mai adesea valorile se situeaza intre 6,5 si 7,5, In acvariofilie se vorbeste de o apa acida atunci cand pH-ul este cuprins intre 6 si 6,8; pentru o apa bazica, el este intre 7,2 si 8.

Intre 6,8 si 7,2 se considera ca apa este neutra. Variatiile de pH se datoreaza in principal variatiilor biologice; noaptea, dioxidul de carbon produs de vietuitoare acidifica apa, iar pH-ul scade usor. Odata cu absorbirea dioxidului de carbon de catre plante in timpul zilei, pH-ul urca din nou. Daca slabe variatii sunt considerate normale, diferentele prea mari pot evidentia probleme. pH-ul constituie un bun indicator al echilibrului din acvariu, fiind un parametru de masurat in mod regulat. Datorita unui indicator colorat ce se adauga unui esantion de apa, se compara culoarea obtinuta pe scara calorimetrica furnizata de indicator; exista si pH-metre electronice.

Ajustarea pH-ului

Apa de care dispuneti nu are neaparat un pH care sa convina pestilor pe care i-ati ales. Mai mult, atunci cand un acvariu este in functionare, Ph-ul poate creste sau scadea, incet dar foarte regulat. Unele produse din comertul acvariofil permit ajustarea pH-ului, dar exista si alte mijloace de a-l modifica:
- daca pH-ul este prea ridicat:
putem indoi apa cu una mai acida
putem limita agitatia apei
putem filtra apa cu ajutorul turbei care va elimina anumiti acizi
- daca pH-ul este prea scazut:
putem indoi apa cu apa mai bazica, in general o apa dura
putem mari agitarea apei, ceea ce favorizeaza eliminarea CO2
putem filtra apa cu ajutorul unui material calcaros

Duritatea apei

Duritatea unei ape corespunde ansamblului de substante pe baza de calciu si magneziu, pe care aceasta le contine. Principalele substante, numite saruri, sunt carbonati, bicarbonati si sulfati. O apa de duritate nula nu contine nici una dintre aceste saruri; este cazul apei distilate. Apele din diferite regiuni (regiunea pariziana, Normandia, Quercy, Causses) au o duritate destul de ridicata, in principal datorita calcarului (sau carbonatului de calciu). Duritatea unei ape depinde de terenurile pe care le-a traversat: cu cat ele contin roci calcaroase sau magneziene, cu atat apa este mai dura. Pentru uzul casnic, de exemplu pentru o masina de spalat, remarcam ca trebuie crescuta cantitatea de detergent. Dincolo de o anumita duritate, apa este improprie consumului uman sau oricarea alte folosiri. O apa de duritate slaba, care contine putine saruri de calciu si de magneziu, este numita dulce. Acest termen indica un anumit tip de apa si nu asa cum se considera eronat, toate apele dulci. O apa de duritate ridicata este numita dura.

Duritatea unei ape se exprima in grade franceze (fr.), care nu trebuie confundate cu gradele Celsius (C): 1fr. echivaleaza cu 10mg/litru de calcar. Termenul stiintific exact pentru a desemna duritatea este titrul hidrotimetric (TM), hidrotimetria fiind masura cantitatii substantelor pe baza de calciu si magneziu. In acvariofilie, se disting in general trei tipuri de ape:
- apele dulci, avand TH-ul de la 1 pana la 10fr, care sunt in general acide.
- apele de duritate medie cu TH de la 10 pana la 20fr, neutre sau usor bazice.
- apele dure cu TH superior valorii de 20fr, net bazice.

Turbiditatea apei

Turbiditatea unei ape se datoreaza unor prezentei unor materii in suspensie, fie ca e vorba de organisme vii, constituind planctonul (rar intr-un acvariu), fie de materii inerte: acestea sunt resturi de origine animala sau vegetala, sau particule de sedimente, mai ales mal. Marimea materiilor in suspensie variaza de la cateva miimi de centimetri la cativa milimetri. Intr-o apa linistita, putin agitata, ele sedimenteaza cu atat mai repede cu cat sunt mai grele. In apele curgatoare sau agitate, o parte ramane in permanenta in suspensie si provoaca o turbiditate mai mult sau mai putin pronuntata. Intr-un acvariu in care apa este mereu in miscare, sisteme mai mult sau mai putin perfectionate permit pastrarea unei ape limpezi. Aceasta nu prezinta decat avantaje:
- aspectul vizual si estetic este favorizat
- lumina necesara plantelor patrunde mai usor in apa pentru a le atinge
- riscurile imbolnavirilor, mai ales la nivelul branhiilor, sunt limitate
- exista putina sedimentare pe solul acvariului, ceea ce limiteaza colmatarea lui si transformarea materiilor organice.

Produsele azotate si ciclul azotului

Azotul (N) este unul din componentele substantelor dizolvate in apa, provenind in principal din excretia pestilor. De o structura mai mult sau mai putin complexa, ele sunt rapid transformate in amoniac (NH3 sau NH4+), produse foarte toxice pentru toate vietuitoarele mediului acvatic. In aceste conditii intervin oxigenul si bacteriile pentru a transforma amoniacul in nitriti (NO2-), si ei foarte toxici. Alte bacterii, tot in prezenta oxigenului, le transforma la randul lor in nitrati (NO3-), putin toxici pentru pesti, dar care sunt utilizati de vegetale ca ingrasamant. Ansamblul acestor transformari poarta numele de ciclul azotului. Unii pesti se hranesc partial cu vegetale, dar marea majoritate este hranita de acvariofil; uneori exista un surplus de alimente. Ciclul azotului este deci modificat. Este foarte important ca echilibrul acestui ciclu sa fie respectat. De aceea nu trebuie sa mentinem un numar prea mare de pesti si sa nu-i supraalimentam. Este bine sa plantam in acvariu un numar suficient de plante si sa favorizam prezenta si desfasurarea bacteriilor, avand grija ca apa sa fie bine oxigenata, deci reimprospatata. Schimbarile de apa partiale si regulate permit eliminarea surplusului de alimente, si odata cu acesta a diverselor materii organice si a nitratilor neutilizati de plante. Un filtru biologic favorizeaza desfasurarea ciclului azotului.

Bacteriile ciclului azotului

Rare in plina apa (circa 1% din total), bacteriile colonizeaza solul si decorul avand un rol determinant. Ele se dezvolta datorita oxigenului, transformand materiile azotate. In cazul construirii unui acvariu, colonizarea mediului de catre bacterii se efectueaza incet: deci e preferabil sa nu introduceti pestii decat dupa 2 sau 3 saptamani, dupa caz.

Celelalte substante dizolvate

Numeroase alte substante se gasesc in solutie in apa. Continutul lor este in general slab si nu pune probleme, unele sunt chiar foarte benefice, cum ar fi oligoelementele. Sub acest nume sunt grupate elemente diverse, printre altele vitaminele si metalele, in foarte mici cantitati indispensabile vietii.

Fierul de exemplu, intra in compozitia hemoglobinei, pigment rosu al sangelui care vehiculeaza oxigenul captat de branhii. El are si un rol in fotosinteza plantelor, care au tendinta sa se ingalbeneasca cand acesta lipseste.

Manganul este un element la fel de important; el intra in compozitia clorofilei, pigment verde al plantelor, care le permite sa absoarba lumina indispensabila procesului de fotosinteza si sa se dezvolte. Si alte metale sunt prezente in apa; concentratia lor nu depaseste cateva miimi de mg/litru, unele devenind toxice dincolo de acest nivel (cazul cuprului de exemplu) periclitand astfel viata in mediul acvatic.

Amplasarea si iluminarea acvariului

De cele mai multe ori, intai ne cumparam acvariul si apoi ne intrebam unde il punem. Locul de dispunere al acvariului trebuie ales cu grija pentru ca odata bazinul montat este foarte greu sa-l mutam. In timpul mutarii se pot petrece multe neajunsuri, mergand pana la spargerea acvariului. De aceea el trebuie golit, scosi pestii si plantele si reamplasat. Alegerea locului de amplasare al unui acvariu este un lucru dificil. De exemplu daca amplasam un acvariu mic intr-un loc cu curent (langa usa sau fereastra), atunci variatiile de temperatura vor fi mari indiferent de calitatea incalzitorului. De aici si posibilitatea aparitiei unor boli. Daca este amplasat in bucatarie sau in locuri unde se lucreaza cu substante volatile, vapori de ulei, grasime.. vor duce la infundarea supapelor vibratorului sau pot forma pelicule de ulei pe suprafata apei din acvariu.

Un alt element de care trebuie sa tinem cont in amplasarea acvariului il constituie lumina. Daca amplasam acvariul intr-un loc care primeste lumina dinspre nord, acest lucru nu va permite cresterea si inmultirea algelor verzi si albastre dar nu vor putea creste ca plante decat Cryptocoryne care au nevoie de putina lumina. O amplasare catre o fereastra care primeste lumina dinspre sud, va duce la o crestere si inmultire excesiva a algelor verzi si albastre. Nici ferestrele orientate spre vest nu dau prea multa lumina si de aceea sunt recomandate locurile de amplasara spre o fereastra care primeste lumina dinspre est, acest loc avand suficienta lumina, atat ca intensitate cat si ca durata.

Sunt doua moduri de a amplasa un acvariu astfel incat sa poata utiliza lumina solara de la ferestre:
- dispunerea acvariului pe peretele opus geamului
- dispunerea acvariului pe un perete perpendicular pe cel cu fereastra.
In ambele moduri de amplasare, lumina este primita de geamul din fata, asigurand o iluminare suficienta atat a plantelor mici cat si a celor mari (care vor fi amplasate catre fundul acvariului pentru a nu le umbri pe cele mici). Amplasat astfel, si pestii vor beneficia de lumina soarelui devenind mult mai activi si aratandu-si adevaratele culori.

La amplasarea acvariului vom tine cont si de spatiul care trebuie lasat intre spatele lui si perete, pentru montarea unui filtru exterior sau a vibratorului (vibratorul se va muta de regula deasupra nivelului acvariului pentru ca in cazul opririi curentului, apa sa nu curga inapoi pe furtun si sa umple corpul acestuia, iar atunci cand se redeschide curentul sa arda bobina). Daca vom amplasa acvariul pe un raft trebuie sa ne asiguram ca avem destul spatiu pentru prinderea pestilor sau pentru a curata bazinul. Se va evita amplasarea in locuri accesibile copiilor mici sau animalelor de casa. De asemenea nu vom amplasa acvariul in sufragerie unde poate fi lovit cu un scaun, etc.

Se va avea in vedere si greutatea acvariului, tinand cont ca suportul pe care il vom pune sa reziste si sa nu se curbeze (este periculos mai ales la acvariile lipite cu silicon-cauciuc, in acest caz se poate sparge fundul). Se va tine cont si ca greutatea unui acvariu nu este numai greutatea lui proprie ci si a nisipului, a apei, a decorului, etc. La amplasarea unui acvariu mare (300+ l) intr-un apartament de bloc se va tine seama si de rezistenta planseului si se va creea un suport care sa distribuie greutatea pe o suprafata cat mai mare. Amplasarea unor astfel de acvarii se va face cat mai langa pereti (unde sunt puncte de rezistenta) si pe cat mai multe puncte de imbinare. Nu se va amplasa un astfel de acvariu in mijlocul camerei!

&

Lumina alba este un complex de 7 spectre de culoare: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet = spectrul ROGVAIV. Pentru acvariu, cea mai buna lumina este cea care are lungimea de unda cuprinsa intre 380-780 nm. In acest spectru trebuie sa existe din toate aceste radiatii cate putin. Radiatiile sunt fluctuante in timpul zilei si in functie de intemperii. La inceputul acvaristicii s-a incercat cresterea plantelor doar la lumina zilei, dar s-a constatat ca unele plante nu cresc deloc sau cresc foarte putin si asta mai ales iarna, cand zilele sunt scurte si deci lumina este putina. Atunci s-a trecut la iluminatul artificial si din acest punct de vedere amplasarea acvariului a devenit independenta de sursa de lumina. Becul este sursa de lumina cea mai apropiata in timpul zilei, avand si cele mai bune rezultate in cresterea plantelor. Datorita aparitiei lampilor fluorescente (gresit spus cu vapori de neon, pentru ca acesta da o culoare rosie), becul a devenit doar o sursa suplimentara sau il folosim doar cand vrem sa obtinem efecte complementanre. In cazul becului o mare cantitate din energie se transforma in caldura si apoi durata medie de functionare este de numai 1000 de ore.

In cazul folosirii lampilor cu vapori de mercur, acestea dau o limina rece pentru ca spectrul lor este in domeniul ultraviolet. Lumina este de 3-4 ori mai puternica decat a becurilor iar durata medie de functionare este 7500 ore. Pentru a realiza asimilatia clorofiliana, plantele au mai ales nevoie de lumina din spectrul albastru si oranj-rosu, radiatia verde fiind respinsa in mare masura, de aceea plantele sunt verzi. Radiatia rosie amplifica cresterea in lungime, dar coroana este rara. Sub actiunea excesiva a radiatiilor albastre si ultraviolete, coroana ar fi bogata dar plantele raman mici. Iluminatul zilnic trebuie sa fie de minimum 11-12 ore cu o intensitate de 200 lx. Trebuie subliniat faptul ca pe fund este necesar sa cada o lumina corespunzatoare unei puteri de 2W pentru becuri cu incandescenta si de 0,7W pentru tuburi fluorescente. De aceea nu este indicat ca in bazin sa tinem plante cu frunze plutitoare: gen Ceratopteris, sau plante cu frunze mari gen: Nymphaea, Nuphar, pentru ca impiedica patrunderea luminii pentru plantele de pe fund.

Fiecare planta are nevoie de 0,1 dm2 cu o anumita marja in conditiile pe care i le cream, dar in fiecare marja exista un optim. Cantitatea de lumina se exprima in 'luxi' si se poate masura cu luxmetrul. Luxul (lx) este raportul dintre unitatea de flux luminos si unitatea de suprafata iluminata. La noi, vara, in aer liber iluminarea atinge in medie 10000 lx, iar iarna, in zilele innorate, in acvariu poate ajunge pana la 0,5-1%. Prin observatii, in acvariile cu o inaltime a coloanei de apa cuprinsa intre 20-60 cm, in cazul folosirii lampilor cu vapori de mercur, valoarea iluminarii este intre 600-2000 lx. Ca regula, randamentul lampii Watti = volumul acvariului in litri impartit la 4.
Pana a ajunge in acvariu la consumatorul direct, plantele, lumina se pierde prin reflexie, prin geamul care acopera acvariul, prin fereastra, iar la o apa veche (usor galbuie) orin absorbtie (sau la o apa tratata cu turba). De regula lampa trebuie sa fie sprijinita direct pe acvariu si sa aiba exact dimensiunile (mai ales lungimea) lui.

Calculeaza volumul acvariului

Scrie lungimea acvariului (in cm) = cm.
Scrie latimea acvariului (in cm) = cm.
Scrie inaltimea acvariului (in cm) = cm

Volum si Greutate
Acvariul poate tine litri de apa. Daca presupunem ca nivelul apei este cu 3 cm sub marginea superioara atunci numarul total de litri este .

Iluminare acvariu
Vei avea nevoie de watti de lumina pentru plante cu necesitati reduse, watti pentru plante cu necesitati medii si watti pentru plante cu necesitati de lumina crescute.

Incalzire acvariu
Vei avea nevoie de un incalzitor cu o capacitate de watti (dublu daca este o camera rece sau subsol)

Filtrare acvariu
Vei avea nevoie de un filtru cu o capacitate intre si litri pe ora.

Transforma litri in galoane US, galoane UK si invers

Transforma centimetri in inch si invers

Transforma Fahrenheit in Celsius si invers

Transforma kilograme in pound si invers

Pesti exotici

Cresterea pestilor exotici in regim acvariofil cere in mod obligatoriu un minimum de cunostinte despre anatomia si biologia speciilor de pesti exotici crescute. Cele cateva date care urmeaza, accesibile tuturor, va vor permite sa mentineti pesti exotici sanatosi in cele mai bune conditii posibile, sa-i hraniti corect pentru a le asigura cresterea, a le facilita reproducerea, intr-un cuvant, de a-i intelege mai bine pentru a va ocupa de ei in mod convenabil.

Alimentatia trebuie sa furnizeze pestilor exotici elementele necesare 'fabricarii' corpului lor (proteinele) si a energiei indispensabile bunei functionari a organismului (acesta este rolul proteinelor, glucidelor si lipidelor). A hrani un peste exotic, inseamna sa-i asiguri o buna dezvoltare, sa-i facilitezi reproducerea si sa-l ajuti sa lupte impotriva bolilor. Calitatea si cantitatea alimentelor sunt doua notiuni importante; acvariofilul trebuie sa evite supraalimentatia si sa diversifice hrana.

In tara noastra, si in general in zonele temperate ale globului, reproducerea pestilor exotici depinde de anotimp, adica e determinata de temperatura. Exista un singur anotimp al depunerii icrelor, atunci cand specia se reproduce si general o singura data. In mediu tropical, in care variatiile de temperatura saunt mai putin importante, reproducerea se face in functie de alti factori, mai ales ploile. Pestii exotici pot depune icre de mai multe ori pe an, la intervale uneori de sub o luna.

Acvariofilul trebuie sa invete sa detecteze semnele unor boli si mai ales sa se obisnuiasca cu normele de intretinere si de igiena alimentara, pentru a preveni orice boala. Un peste exotic poate fi bolnav, dar si purtator de boala fara a fi el insusi bolnav, ceea ce se numeste un agent patogen sanatos. Boala se va declansa in anumite conditii sau va fi transmisa congenerilor sai.

Anatomia pestilor de acvariu

Forma corpului
De obicei, un peste se reprezinta desenand un fus alungit: e intr-adevar forma cea mai intalnita, cea care in faciliteaza inotul. Forma lui hidrodinamica ii permite sa efectueze demaraje rapide si sa atinga viteze deloc neglijabile (uneori pana 10 pana la 20 km/h) intr-un mediu care ii opune o oarecare rezistenta. Dar exista si alte forme, foarte asemanatoare cu modul de viata al pestelui: cele care traiesc pe fundul apelor au un abdomen plat, cele care traiesc in ape pline de vegetale si crengi au un corp scurt, indesat si subtire care le permite sa se strecoare printre obstacole. Este cazul numerosilor pesti care traiesc in zona recifelor de corali, si care se fofileaza printre blocurile de corali. In fine, un anumit numar de pesti sunt inclasabili, deoarece formele atat de variate si de bizare corespund intotdeauna unui mod de viata specific, acestor vietuitoare.

Inotatoarele
Pestii au mai multe tipuri de inotatoare, fiecare avand un rol precis. Forma si numarul lor servesc uneori la clasificarea in diferite familii. Se disting inotatoare impare, reprezentate de un unic exemplar, mai ales dorsala si anala. Ele servers la stabilizarea pestelui la oprire sau la viteza mica; ele sunt repliate la vitele mai mari. Inotatoarea codala (impropriu numita codala) joaca, impreuna cu partea posterioara a corpului, un rol de propulsie. La unele specii, mai ales la familiile Caracidelor si la pestii-pisica (welse/sanitari), exista o mica inotatoare suplimentara intre dorsala si codala care poarta numele de inotatoare adipoasa, neavand nici o utilitate reala, ea reprezentand un simplu rudiment.

Inotatoarele perechi, dispuse simetric de fiecare parte a corpului, se numesc inotatoare pectorale si pelviene. Ele servesc la stabilizare, la oprire, la franare, la schimbarile de directie: in plan vertical, de la suprafata spre fund, si invers, si in plan lateral, de la stanga la dreapta. Toate inotatoarele, compuse dintr-o membrana intinsa pe niste nervuri, se pot replia de-a lungul corpului, cu exceptia celei codale. Inotatoarea adipoasa nu e decat o mica cuta de piele, fara nervuri. Cand acestea din urma depasesc inotatoarea, pestii se numesc spinosi, reprezentand un pericol pentru acvariofili, cum este cazul porcului de mare cu tepi.

Unii pesti de acvariu au inotatoare de forma si marime foarte diferite de cele pe care le putem intalni in natura. Ele au fost obtinute in urma unor selectii indelungate efectuate de-a lungul a numerosi ani de catre acvariofili. Efectul estetic este garantat, dar acest lucru poate uneori sa modifice comportamentul pestelui, mai ales in viteza lui de deplasare. Pestii cu inotatoare mari, in forma de voaluri, s-au indepartat foarte mult de verisorii lor salbatici, ajunsi in desuetudine si care nu se mai intalnesc in acvariile noastre. Ne putem uneori intreba despre scopul acestor selectii: se obtin, cu siguranta, pesti foarte frumosi, dar nu sunt oare si specimene frumoase care exista pur si simplu in natura?

Mucusul, pielea si solzii
Corpul pestilor este acoperit cu un mucus care joaca un dublu rol: sporirea hidrodinamismului, facand pielea foarte neteda, si protectia impotriva patrunderii parazitilor sau elementelor patogene. Acest ultim aspect este foarte important, de aceea nu trebuie sa manipulam pestele cu mana: riscam sa-i afectam mucusul si sa facilitam dezvoltarea diverselor boli. Contrar unei idei raspandite, solzii nu depasesc nivelul corpului, ei sunt parte integrata a pielii, si se pot observa ca un strat fin de epiderma translucida. Atunci cand un solz este indepartat, ranit sau smuls, pielea este afectata si vulnerabila la actiunea agentilor patogeni.

Coloratia
Fiecare peste are o coloratie de baza care se poate modifica. Aspectul stralucitor si metalizat, obtinut de cristalele incluse in celulele pielii, variaza in functie de unghiul sub care cade lumina. Culorile se datoreaza diferitilor pigmenti situati in epiderma. Ele pot varia lent, sub control hormonal, pentru reproducere sau camuflaj, sau mai repede, sub control nervos, pentru fuga si agresivitate. Coloratia unui peste poate sa se modifice in egala masura indicand acvariofilului starea generala a pestelui in caz de boala.

Coloratia pestilor este o caracteristica extrem de importanta. Aceasta variaza in functie de varsta si de dispozitia pestelui la un anumit moment. Unii pesti care traiesc in recifele de corali resping chiar si indivizi din propria lor specie sau dintr-o specie apropiata care au coloratie apropiata de a lor(Pomacantide numiti si pesti-ingeri - de exemplu): ei sunt considerati dusmani care ar incerca sa-si insuseasca teritoriul si resursele alimentare. De aceea propria lor progenitura prezinta o coloratie foarte diferita de cea a adultilor, pentru a nu fi confundata.

Pentru a se proteja, unii pesti adopta o tinuta de camuflaj pentru a se confunda cu ambianta, sau din contra, isi diminueaza intensitatea culorii pentru a trece neobservati. Astfel, benzile verticale intunecate ale scalarului ii permit sa se ascunda printre crengile si plantele din apa. La un anumit numar de specii, masculul si femela abordeaza coloratii foarte diferite, ceea ce le permite sa se recunoasca. E cazul unui mare numar de Ciclide, din lacurile africane, insa acvariofilul profita de aceasta facilitate pe care natura i-o ofera. In momentul reproducerii, un mascul abordeaza culori vii pentru a seduce femela si timpul paradei puptiale, dar si pentru a impresiona si indeparta concurentii. E cazul lui meeki, Ciclide din America centrala, al carui cap devine rosu aprins in partea de sus in momentul reproducerii.

Capul pestilor exotici
Oricare ar fi forma sa, conica, mai alungita sau mai masiva, el prezinta niste organe importante:
- mai intai ochii, foarte mobili si fara pleoape. Aceasta mobilitate a ochilor permite pestelui sa acopere, pe langa pozitia laterala, si un larg camp de vedere de circa 270. In schimb calitatea vazului unui peste este mijlocie: dincolo de o anumita distanta, el distinge mai degraba forme decat detalii. Pestele, foarte sensibil la variatiile de lumina, detecteaza chiar si slabe intensitati luminoase, cum ar fi cea a Lunii, putand recunoaste culorile.
- urmeaza apoi gura, a carei forma si marime sunt legate de regimul alimentar. Pestii carnivori au in general o gura mare care se poate deschide larg. Ea este prevazuta cu numerosi dinti ascutiti, uneori indoiti spre inauntru pentru a prinde mai bine prada. Pestii omnivori si ierbivori au o gura mai mica, iar dintii plati sunt perfect adaptati la mestecarea alimentelor. Pozitia gurii e si ea un indiciu asupra comportamentului alimentar: o gura in pozitie superioara arata ca pestele isi prinde hrana la suprafata apei, o gura in pozitie terminala arata ca pestele vaneaza in plina apa, o gura in pozitie inferioara arata ca pestele mananca de pe fundul apei.

Respiratia pestilor de acvariu
Apa este aspirata prin gura pestelui, scalda branhiile lasand la nivelul lor oxigenul necesar vietii si este expulzata datorita miscarilor operculului, care le acopera. Exista mereu apa care scalda branhiile. Nevoile de oxigen sunt invers proportionale cu marimea pestilor, speciile mici sunt mai mari consumatori: zece pesti de 1g consuma mai mult ca un peste de 10g.

Mustatile
Pestii care traiesc pe fundul apei sau in mediu intunecat (culoare sau turbiditate a apei) au mustati in jurul gurii (Corydoras, Botia). Acestea au un rol tactil si senzitiv deoarece permit, completand sau inlocuind ochii, sa detecteze mai usor hrana specifica lor.

Narile
In numar de doua sau patru, ele sunt situate in fata ochilor. Nu au rol in respiratie. Dar, prelungite in interiorul capului printr-un sac olfactiv, percep si analizeaza mirosurile.

Operculul
El protejeaza branhiile si asigura circulatia apei prim miscari regulate ale valvei, pentru ca acestea sa fie mereu in contact cu elementul lichid din care isi extrag oxigenul. Termenul de 'auz', folosit uneori de o maniera abuziva, desemneaza deschizatura ce se datoreaza miscarilor operculului, prin care iese apa care a irigat bronhiile.

Linia laterala
Simetrica de fiecare parte a corpului, linia laterala e mai mult sau mai putin vizibila, in functie de specie. Ea este constituita dintr-o succesiune de pori apropiati care comunica cu un canal situat sub piele. Acest organ important nu exista la celelalte animale. In timp ce gustul si mirosul, foarte dezvoltate la pesti, ii permit sa recunoasca nu numar mult mai mare de mirosuri decat omul, chiar intr-o concentratie slaba, linia laterala, datorita celulelor sale speciale, detecteaza si analizeaza vibratiile apei si transmit aceste informatii creierului: pestele este avertizat prin acest mijloc de apropierea unui dusman, a unei prazi sau de apropierea acvariofilului. Importanta liniei laterala este manifestata la pestele tera orb (Anoptichthys jordani), care nu se loveste niciodata de un obstacol cu toate ca nu are ochi.

Creierul
In comparatie cu celelalte animale mai evoluate, creierul pestilor e destul de simplu. Partile creierului corespunzand vazului si mirosului sunt deosebit de dezvoltate, demonstrand importanta acestor simturi.

Scheletul
Evident, el sustine corpul pestelui, dar este mai putin robust decat al unui animal terestru, caci un peste, in parte eliverat de gravitatie, este 'purtat' de apa. Nu e mai putin adevarat ca relativa fragilitate a acestui schelet este un inconvenient, intalnind adeseori pesti cu scheletul torsionat.

Sistemul respirator si circulator
Acest sistem este de un tip special. Sangele incarcat cu gaz carbonic este impins de inima pana in branhii, unde se oxigeneaza. Natura a dotat pestii cu opt branhii (patru de fiecare parte), fiecare formata din doua lamele. Suprafata totala a acestor organe esentiale, desfasurate, ar fi aproape egala cu cea a corpului pestelui. Culoarea rosu aprins a branhiilor se datoreaza abundentei irigatiilor sangvine. O culoare mai intunecata este simptomul unei probleme respiratorii. Branhiile sunt foarte fragile, susceptibile de a fi afectate de materiile in suspensie sau de paraziti, iar atunci pestele va capata mai putin oxigen, cu consecintele nefaste pe care vi le puteti imagina. Dupa o trecere in branhii, sangele rosu aprins, bogat in oxigen, iriga corpul, oxigenul va arde substantele energetice din alimente in organe. Pestii din familia Belontiidelor, care traiesc in ape in care in unele momente oxigenul se rarefiaza, poseda un organ special pentru captarea oxigenului atmosferic.

Sistemul digestiv
Nu are o caracteristica particulara, doar stomacul este extensibil si poate cuprinde prazi mari, mai ales la pestii carnivori. Digestia incepe in stomac si continua in intestin. In cazul unei prazi mari, ea poate dura cateva zile; in acvariu ea nu depaseste cateva ore fiind vorba de alimente artificiale.

Sistemul excretor
El permite materiilor nedigerate sa fie evacuate prin anus sub forma de excremente, sau fecale. Urina se formeaza in rinichi, situati sub coloana vertebrala, fiind evacuata prin porul urinar. Sa notam ca pestii elimina si substante azotate prin branhii. Toate substantele excretate contin azot si sunt toxice pentru animale. Intr-un acvariu bine echilibrat, ele sunt transformate in nitrati.

Vezica inotatoare
Pestii au o vezica inotatoare, sau vezica gazoasa. E un organ legat de sistemul digestiv, care se umple mai mult sau mai putin cu gaz favorizand regularizarea plutirii. Ei o golesc cand se scufunda si o umplu cand plutesc. Pestii care traiesc pe fundul apei au in general o vezica inotatoare redusa sau absenta, deoarece inoata destul de rar in plina apa.

Organele de reproducere
Masculii au doua testicule legate de canalele deferente; femelele au doua ovare prelungite in oviducte. In cele doua cazuri, produsele sexuale, spermatozoizi si ovule, sunt evacuate prin orificiul genital. Fecundarea icrelor fiind externa, adica avand loc in apa, nu exista organ de imperechiere si fecundare, exceptie facand pestii vivipari.

Inotul pestilor de acvariu
Propulsarea animalului se face mai ales de catre partea posterioara a corpului, mai ales de inotatoarea codala, celelalte inotatoare jucand rol stabilizator si directional. Cu cat un peste are forma mai hidrodinamica, cu atat e capabil de demaraje bruste si de inot rapid., adica un atu incontestabil pentru capturarea prazii sau fuga din fata unui dusman. Nu e recomandat sa punem in acelasi acvariu pesti rapizi si vivace (mrene) impreuna cu specii mai lente si mai linistite (gurami), acestia din urma putand fi frustrati de hrana pe care acvariofilul le-o distribuie.

Comportamentul pestilor in acvariu
Comportamentul pestilor reflecta modul lor de viata natural, modificat de faptul ca traiesc intr-un loc mai stramt: ei sunt mai rapizi si mai usori in contact cu alte specii. Aceeasi specie poate adopta comportamente diferite de la un acvariu la altul, in functie de volum si de ceilalti locuitori.

Comportamentul teritorial
Daca el exista in biotopul de origine, comportamentul teritorial se reproduce in captivitate, fiind uneori chiar exacerbat. Un teritoriu este un loc de viata permanent sau temporar (durand, de exemplu, in perioada de reproducere) a carui intindere este proportionala cu marimea pestelui. Cel care locuieste pe acel teritoriu cauta sa indeparteze indivizii din propria specie, dintr-o specie apropiata sau total diferita. Suprafata trebuie sa fie suficienta pentru ca pestele sa poata gasi refugiu, hrana si pesti de sex opus pentru a se reproduce. In acvariu e important sa prevedem pentru anumiti pesti un teritoriu cu adaposturi si ascunzatori, mai ales pentru speciile marine.

Comportamentul in grup
Forta este data de unire, iar traiul in grup permite o mai buna aparare. Intr-adevar, de departe, un grup sau un banc de pesti apare ca o masa ce poate surprinde si intimida dusmanul. Viata in grup favorizeaza si reproducerea, caci un individ are mai multe sanse sa intalneasca un peste se sex opus. Unitatea si organizarea unui grup sunt reglate de un ansamblu de semnale invizibile pentru ochiul omului: folosirea liniei laterale permite tuturor pestilor, de exemplu, exitarea ciocnirilor cu alti pesti.

Comportamentul de dominare
Indivizii mai mari ii domina pe cei mici din aceeasi specie. Atunci cand acestia din urma cresc, ei sunt indepartati din teritoriu. Comportamentul de dominare are un aspect practic si social: dominantul va avea prioritate la hrana sau la alegerea individului de sex opus. Pestele cel mai dominat, situat in partea de jos a scarii sociale, este in permanenta agresat si nelinistit; trebuie sa se ascunda in majoritatea timpului, iar cresterea lui este afectata. E cazul unui numar de specii de Ciclide africane.

Relatia prada-pradator
In mediu natural, unii pesti se hranesc cu alti pesti de o marime inferioara lor; apare aici o incompatibilitate intre ei in conditii de acvariu. Trebuie avut grija, de exemplu, sa nu punem Ciclide sud-americane cu Caracide.

Agresivitate
Uneori asistam in acvariu la fenomene de agresivitate intre pestii de aceeasi specie, sau din specii diferite. Aceasta agresivitate e intotdeauna justificata, deoarece ea priveste apararea teritoriuluisau a alevinilor. E o problema de spatiu. Aceste fenomene se produc rar in marile acvarii. Totusi, un peste nou introdus intr-un acvariu va fi adeseori considerat un intrus, sau o prada, si va fi nelinistit.

Cresterea si longevitatea
Spre deosebire de fiintele umane, pestii au o crestere continua in tot cursul vietii. Mai rapida la inceput, ea scade odata cu inaintarea in varsta. In acvariu, marimea pestilor este, in majoritatea timpului, inferioara celei din mediul natural, cauza fiind spatiul stramt. Putem face o experienta: un individ a carui talie prestabilizata incepe sa creasca din nou daca este pus intr-un recipient mai voluminos.

In ceea ce priveste longevitatea, ea variaza in functie de specii: circa un an pentru speciile mici, de la doi la cinci ani pentru majoritatea pestilor. Se cunosc cazuri de exemplare care au atins respectabila varsta de zece ani si mai mult: e vorba de pesti mari, mai ales specii marine. E foarte greu de indicat o longevitate optimala, pentru o specie data, deoarece conditiile ambientale sunt foarte deosebite in functie de specie si de tipul de acvariu.

Ce trebuie sa facem pentru a limita agresiunile din acvariu?!
Nu trebuie sa punem alaturi pesti a caror incompatibilitate este recunoscuta, e vorba mai ales de pestii marini, si sa le acordam un volum cat mai mare. Trebuie sa amenajam un anumit numar de adaposturi si ascunzatori, realizate in functie de marimea pestilor. Putem amesteca si specii cu moduri de viata diferite, de exemplu pesti de profunzime medie (mreana, danio) si pesti de fund (botias) care nu isi fac concurenta.

Hrana si hranirea pestilor de acvariu

Regimurile alimentare si nevoile alimentare
Din punct de vedere al comportamentului alimentar, se disting trei grupe principale de pesti:
-pestii carnivori, care se hranesc cu viermi, crustacee, insecte sau alti pesti mai mici.
-pestii erbivori, a caror alimentatie este compusa in principal din vegetale (plante, alge) pe care le mesteca sau le rod.
-pestii omnivori, care au un regim foarte variat deoarece consuma atat prazi animale cat si vegetale.
Regimul alimentar nu este usor de definit. In mediu natural, pestii mananca ceea ce gasesc. Astfel erbivorii consuma uneori prazi animale mici pe care le gasesc printre vegetalele pe care le consuma. Pestii carnivori au nevoie in principal de proteine si lipide; cei erbivori mai ales de glucide, iar cei omnivori de un amestec de proteine, glucide si lipide.

Aceste trei regimuri alimentare se regasesc, in limitele definitiei, si la pestii de acvariu, cu cateva exceptii. Nu trebuie uitate vitaminele si sarurile minerale pe care o alimetatie variata si echilibrata (mai ales prin aportul de alimente proaspete sau de prazi vii) va trebui in mod obligatoriu sa le furnizeze. O hrana diversificata favorizeaza cresterea, dezvoltarea, reproducerea precum si rezistenta la boli specifice, constituind cel mai indicat mijloc de prevenire a acestora. In concluzie, hrana cat mai diversificata asigura o dezvoltare armonioasa a pestilor si o buna functionare a organismului lor.

Ratia alimentara
Exista tendinta de supraalimentare a pestilor, producand astfel pesti usor adiposi. Creste astfel riscul poluarii mediului: cu cat un peste mananca mai mult, cu atat excreteaza mai multe substante azotate, fara a mai tine cont de partea de alimente pierdute care se degradeaza repede in apa.

Un peste adult nu mananca decat 1 pana la 2% din greutatea corpului sau pe zi, si dublu daca este juvenil. Plantele, sunt foarte usoare, nu reprezinta riscul de supradozaj, in schimb celelalte alimente pot crea probleme. E preferabil ca ratia sa fie impartita pe zi: de doua ori pentru adulti, de mai multe ori pentru alevini daca este posibil.

Pestii suporta cu usurinta foamea de scurta durata, fiind foarte probabil ca in mediul lor natural sa nu se alimenteze tot timpul. Unii acvariofili impun dealtfel o zi fara mancare pe saptamana, compensand astfel o eventuala supraalimentatie in celelalte zile. Totusi, privarea de hrana e uneori greu acceptata de alevini, putand provoca o intarziere de crestere, o slabire a organismului, uneori, cu urmari dintre cele mai neplacute pentru viitorul adult.

Alimentele artificiale
E vorba de alimente uscate comercializate in magazine specializate in acvariofilie. In ultimii douazeci de ani, acestea s-au diversificat in mod considerabil. Azi, gama e diversa si adaptata nevoilor diferitelor grupuri de pesti: alevini si adulti, pesti de apa dulce si pesti de apa de mare, etc. Aceste alimente se caracterizeaza printr-un procent ridicat de proteine (40 pana la 50% in general) si se prezinta sub diferite forme: alimente deshidratate (cazul cel mai intalnit), granule sau comprimate.

Alimentele deshidratate plutesc un timp, apoi se scufunda, ceea ce faciliteaza prinderea lor de catre pestii de suprafata sau de adancime medie. Granulele se scufunda repedefiind destinate mai alea pestilor de adancime medie si fund. Exista diferite marimi de alimente adaptate marimii gurii pestilor. Alimentele artificiale sunt fragile, ele se degradeaza daca sunt conservate in spatii necorespunzatoare. Ele trebuie stocate la loc uscat si intunecos, compozitia lor este granulata pe o perioada limitata, e deci preferabil sa cumparam o cutie de marime medie daca avem un acvariu si putini pesti.<

Unii acvariofili dau pestilor alimente pentru pastravi pe care le procura din asezaminte piscicole. Aceste alimente, foarte bogate in lipide, favorizeaza o crestere rapida a pastravilor destinati consumului, care insa nu este scopul esential al acvariofiliei. Cu toate ca aceste alimente contin pigmenti destinati colorarii pielii salmonidelor, acvariofilii care le utilizeaza afirma ca nu au observat modificarea culorii externe a pestilor. Oricum, acest tip de hrana este economic pe scara mare sau pentru bazinele de gradina.<

Se intampla ca pestii marini sa refuze alimentele artificiale fie in permanenta, fie o anumita perioada dupa introducerea lor in acvariu. O solutie abila este aceea de a incorpora progresiv in hrana pestilor din acvariu atat alimente artificiale cat si alimente naturale, acestea din urma reducandu-se apoi.

Alimente liofilizate
Alimentele liofilizate sunt constituite din mici animale, creveti, viermi, plancton, carora li s-a redus mai mult continutul de apa pentru a le favoriza conservarea. Acest tratament le creste insa pretul. La greutate egala, ele sunt cel putin la fel de hranitoare ca fulgii si sunt apreciate de pesti. Ele trebuie sa fie conservate la adapost de umiditate.

Alimente congelate
Se utilizeaza creveti, pesti, viermi, plancton sub forma de produse congelate dupa ce au fost alese si curatate. Valoarea lor alimentara este foarte ridicata, deoarece congelarea nu le modifica compozitia. Ele se conserva in congelator si nu trebuie sa fie recongelate dupa decongelare, pentru a limita riscul contaminarii microbiene. Pretul este mai ridicat decat cel al alimentelor liofilizate.

Alimente de casa
In aceasta ultima categorie intra alimente care pot fi distribuite proaspete sau dupa congelare si decongelare. Trebuie evitate carnurile rosi, prea grase. Inima de vita, bogata in sange dar si lipide, nu va putea fi utilizata decat pentru pestii mari. Sunt preferate carnurile albe: pui, curca, sunca. Printre produsele marine, putem utiliza peste alb - procedand cu precautie, deoarece el are tendinta de a se dispersa in apa -, scoici, moluste, creveti, pe care ii putem cumpara sub forma de conserve. Alimentele vegetale sunt uneori necesare pentru pestii cu tendinta erbivora: deoarece acestea sunt foarte bogate in vitamine si saruri minerale. Se va utiliza salata sau pireu de spanac, adica trecut cateva minute prin apa fiarta.

Vitaminele
Ca si pentru fiintele umane, vitaminele sunt importante in alimentatia pestilor. Ele joaca un rol in formarea scheletului, favorizeaza cresterea si intaresc rezistenta la boli. Un peste suferind de o carenta de vitamine slabeste, fara ca acest lucru sa fie vizibil la o prima abordare. Vitaminele se conserva greu, ele se degradeaza sub actiunea caldurii, a oxigenului si a luminii. De aceea, principalul aport va fi sub forma de alimente proaspete, prazi vii sau alimente congelate.

Viermii de balegar
De fapt, nu sunt niste viermi, ci niste larve acvatice ale unor diferite specii de tantari care nu pisca. Sunt cunoscuti ca momeala la pescuit. Contrar numelui pe care il poarta, ei nu traiesc in balegar, ci in apa zonelor bogate in materii organice. Nu e nevoie sa-i cauti, deoarece ei se gasesc in comertul acvariofil. Se conserva in hartie de ziar umezita, cateva zile, in frigider. Sunt alimente bune, bogate in proteine, mult apreciate si cautate de catre toti pestii de acvariu.

Viermii tubifex
Sunt viermi recoltati din malul bogat in materii organice. Unii considera ca acestia pot constitui un risc pentru acvariu, putand duce cu ei bacterii indezirabile. Acest risc ramane totusi foarte limitat, nesemnalandu-se incidente grave. Viermii care se gasesc in comert se conserva in ape de la robinet cateva zile in frigider, dar e foarte important sa schimbam apa in fiecare zi pentru a evita degradarea lor. Sunt foarte apreciati de majoritatea pestilor de acvariu.

Crevetii
In apele dulci si bine oxigenate, se gasesc mici creveti de 1 pana la 2 cm care inoata in lateral: creveti de apa dulce. Rareori sunt comercializati in stare vie, dar exista sub forma liofilizata. Ii puteti recolta si dumneavoastra pentru a-i da pestilor care ii apreciaza foarte mult. Micii creveti marini de pe tarmurile noastre sunt foarte apreciati, mai ales de pestii marini. Ei sunt vanduti cateodata in magazinele de articole de pescuit, de pe litoral. Cei ce locuiesc in acele zone, ii pot recolta si conserva intr-un acvariu cu apa de mare oxigenata. Aceste doua tipuri d ecreveti pot fi congelate dupa fierbere si clatite cu apa de robinet; dupa aceea, daca este cazul, cele doua tipuri d ecreveti se pot si mixa obtinand un aliment de casa.

Pestii mici
Pentru a hrani pestii marini care refuza alimentele artificiale sau pestii mari de apa dulce, putem utiliza fie pesti mici, fie alevini. In acest scop, unii acvariofili cu mai multa experienta cresc specii prolifice, a caror reproducere se face usor in acvariu (Poeciliidele de exemplu)

Alimente planctonice
Planctonurile de apa dulce sau marine contin numeroase organisme putin vizibile cu ochiul liber (de la 0,1 la 1 cm), dar interesante pentru alimentatia pestilor nostri, mai ales alevinii. In mediu natural exista in mari cantitati, dar apare riscul introducerii in acvariu a unor organisme microscopice susceptibile de a provoca boli. Unele planctonuri sunt vandute congelate in comert.

Cresterea crustaceelor Artemia
Ouale uscate (numite chiste) sunt disponibile in magazinele de acvariofilie. Ele se conserva la adapost de lumina si umiditate. Pentru ca ele sa se deschida, se prepara o apa sarata cu urmatoarele caracteristici: temperatura 25 C; salinitatea 3,5%, adica o densitate de 1023. Apa sarata poate fi naturala, reconstituita cu saruri speciale pentru acvariofilie, dar si cu simpla sare alba de bucatarie (ceea ce e mai simplu pentru cei care nu practica avariofilia marina). Apa poate fi mai rece si mai putin sarata (pana la 20 C si 2%, adica o densitate de 1014), procentul de deschidere al oualor este atunci mai slab (50 pana la 60%, fata de 80 pana la 90%). Putem utiliza orice recipient din sticla sau din plastic cu un volum mai mic; exista totusi materiale specializate in comert. Ouale sunt puse intr-o apa linistita un sfert de ora, timp in care se rehidrateaza. Stiind ca 250.000 de oua cantaresc cca. 1g, o cantitate mica (varful unui cutit) e suficienta pentru a produce artemii pentru un rand de alevini. Apa se agita prin crearea unor bule de aer, care repatriaza ouale.

O presiune prea mare proiecteaza o parte din oua pe peretii recipientului, producand nedeschiderea acestora. Deschiderea se produce de la 24 pana la 36 de ore la 25 C, si pana la 48 de ore la 20 C. Atunci se opreste agitarea apei: cochiliile goale plutesc la suprafata apei, ouale nedeschise cad pe fund, nauplii de artemia raman la mijlocul apei. Atunci e usor sa le transvazam (cu un tub de aeraj, de exemplu) si sa le trecem printr-un mic filtru (vandut in comert), sau eventual printr-o bucata de perdea veche (unii acvariofili folosesc chiar si ciorapi pentru femei!). Pentru a facilita operatia, putem concentra nauplii cu o lampa de buzunar, caci lumina ii atrage. Nauplii pot fi atunci distribuiti alevinilor. Supravietuirea lor in apa nesarata nu depaseste cateva minute. Ei nu se hranesc in prima zi dupa deschiderea oualor. Daca vrem sa continuam cresterea pentru a obtine larve mai avansate si de marime mai mare, exista alimente specifice in comert. Astfel e posibila cresterea artemiilor pana la varsta adulta.

Infuzorii
Sunt animale unicelulare microscopice. In acvariu ele exista intr-o cantitate mica. Riccia, planta de suprafata, le permite sa se dezvolte, caci ei gasesc hrana (materie organica) pe frunzele ei. Se mai pot obtine infuzori lasand cateva zile, intr-un recipient continand apa de acvariu, o frunza de salata sau orez paddy (orez nedecorticat disponibil in magazinele de specialitate din orasele mai importante). Infuzorii reprezinta hrana perfecta a puietului.

Un aliment miracol pentru alevini
Este vorba de galbenusul de ou, fiert tare si pus intr-un pahar cu apa. Se formeaza niste microparticule care se trec printr-o sita pentru a retine particulele mai mari. Aceasta supa se da alevinilor avand grija sa limitam poluarea acvariului. Galbenusul de ou, bogat in proteine si lipide, poate completa sau inlocui alte alimente. Acest aliment este deosebit de hranitor si este indicat pentru toti acvariofilii.

Ce facem daca un peste nu mananca?!
Uneori se intampla ca un peste sa refuze hrana sau sa nu poata manca. Trebuie sa cautam si sa supriman cauza. Un peste nou introdus in acvariu se hraneste rareori in prima zi: e normal deoarece se simte pierdut in noua sa ambianta. Micile specii sii pestii mai putin activi sunt adeseori dominati de cei mari si mai rapizi in timpul distribuirii alimentelor. In toate aceste cazuri, trebuie sa incercam sa-i hranim separat, de preferinta cu prazi vii mobile, dupa ce le-am distras atentia celorlalti pesti cu alte alimente.

Un peste poate sa refuze hrana daca este bolnav, ceea ce se observa in comportamentul sau: in acest caz trebuie sa izolam pestele intr-un alt acvariu, sa-l ingrijim si sa-i furnizam o hrana bogata, prazi vii sau alimente proaspete.

Reproducerea pestilor de acvariu - Acvariu de reproducere

Principiile generale
Majoritatea pestilor de acvariu sunt ovipari, dar exista si exceptii de felul grupei pestilor vivipari. Datorita unei alimentari variate si de buna calitate, pestele acumuleaza rezerve de proteine si de lipide care ajuta la formarea ovulelor si a spermatozoizilor. Aceasta esta etapa maturizarii. Atunci cand ovarul femelei este umflat, ea este pe punctul de a depune icrele. Pentru a face acest lucru este suficient un stimul declansator: in mediu natural, acesta poate fi ploaia, lumina solara sau cea a Lunii (cercetari asupra influentei acestui astru sunt in curs). In acvariu, depunerea icrelor este uneori declansata de lumina solara matinala, care atinge mai mult sau mai putin intens recipientul, sau de o schimbare partiala a apei.

Depunerea icrelor prilejuieste o parada nuptiala in timpul careia masculul o seduce pe femela sau, in rare cazuri, o brutalizeaza, iar uneori isi indeparteaza in mod violent concurentii. Atunci femela isi elimina icrele, care sunt imediat fecundate de mascul. Aceasta este doar o schema generala care lasa loc unei destul de mari diversitati in cazul pestilor de acvariu, mai ales in ceea ce priveste soarta oualor: ele pot fi, fie abandonate, chiar uneori mancate de parintii lor, fie supravegheata si aparate, precum alevinii, in primele lor zile de viata. In timpul incubatiei oualor, care dureaza mai multe zile, embrionul se dezvolta. Atunci cand este complet format, se agita pana cand rupe membrana oului: este momentul nasterii. Este vorba de o larva care se deosebeste de adult prin forma, marimea si proportia unor organe. Ochiul este foarte dezvoltat, ceea ce ajuta larva sa repereze prazile. Aceasta are o vezica vitelina, care ii serveste de rezerva de hrana in primele zile (exceptie fac pestii vivipari din familia Poeciliidelor).

Larva va evolua intr-o perioada cuprinsa de la cateva zile la cateva saptamani, isi va modifica anatomia si comportamentul, pentru a semana din ce in ce mai mult cu adultul. Ea devine un alevin. Pentru a deveni peste adult, oul se transforma in larva, larva in alevin si alevinul in adult.

Sexualitatea pestilor
Teoretic, lucrurile sunt simple: exista masculi si femele. In realitate, uneori situatia e mai putin clara, mai ales la pestii marini. Intr-adevar, unele specii isi pot schimba sexul: acest fenomen se numeste hermafroditism succesiv. Acesta este cazul pestilor merou, al pestilor din genul Anthia, al girelelor si al unor Labride, care sunt mai intai femele, apoi masculi. Pestii-clovn prezinta, atunci cand sunt tineri, caracteristici de mascul, dar in acest stadiu nu se pot reproduce.

Cu timpul, ei devin, fie un mascul, fie o femela. Fiind vorba de specii care traiesc solitare, schimbarile de sex sporesc probabilitatea constituirii unui cuplu. Acest fenomen se justifica si in cazul speciilor care adopta sistemul haremului, adica un mascul traind cu mai multe femele: daca acesta moare, una dintre femele poate deveni mascul pentru a asigura reproducerea grupului.

Sacul vitelin
Sacul vitelin, sau vezica vitelina, constituie rezervele alimentare ale larvei de peste in primele sale zile de viata. El provine din vitelina oului, echivalent al galbenusului de ou de la pasari, acumulat in cursul maturizarii femelei. El este parcurs de vase sangvine care distribuie aceste rezerve in corpul pestelui. Aceasta ii permite sa supravietuiasca pana in momentul in care e capabil sa-si prinda el singur prada, adica peste cateva zile.

Acvariul de reproducere
Deoarece este destinat izolarii unui cuplu de reproducatori si viitoarei lui progenituri, volumul sau este in general modest. Nu e nevoie de sol, cu exceptia doar a catorva pesti (de exemplu cichlasoma). Acvariul de reproducere va fi incalzit, dar filtrat cu moderatie. Evitati sistemele ce pot 'inghiti' ouale si alevinii. Aerajul nu este obligatoriu. Recipientul va fi umplut cu apa provenita din acvariul genitorilor, putand eventual sa-i modificam caracteristicile (pH si duritate) care sa fie cat mai adaptate pestilor reproducatori respectivi. Se creeaza si un suport fie natural (plante, mici roci), fie artificial (PVC), care sa faciliteze depunerea icrelor. Veti gasi in cele ce urmeaza ample informatii legate de reproducerea fiecarei familii.

Reproducerea pestilor inseamna asigurarea supravietuirii speciei si natura a prevazut mai multe strategii. Astfel, icrele mici produse in numar mare sunt adeseori transparente pentru a scapa vederii pradatorilor. Icrele mari, daca sunt mai putin numeroase, sunt supravegheate majoritatea timpului de catre parinti. In ambele cazuri, scopul este limitarea pe cat posibil a pierderilot. In acvariu, interventia acvariofilului sporeste considerabil sansele de reusita, iar supravietuirea, chiar proliferarea, unei specii este in mod normal asigurata.

Alegerea locului de reproducere
Reproducerea pestilor de acvariu poate avea loc spontan intr-un recipient de ansamblu, sau intr-un acvariu special sau 'regional'. Aceasta se va intampla adeseori doar atunci cand acvariofilul este incepator, mai putin capabil sa distinga apropierea momentului depunerii icrelor la o femela. Viitorul alevinilor este, in acest caz, aleatoriu. Unii dintre ei vor servi de prada celorlalti locuitori ai recipientului, iar supravietuitorii vor avea oricum dificultati de hranire. Pentru aceste motive, recomandam utilizarea unui recipient special destinat reproducerii.

Alegerea reproducatorilor
Daca in mod normal, ne este uneori greu sa distingem masculii de femele, vom remarca destul de usor abdomenul umflat al femelei si atentia pe care i-o acorda unul sau mai multi masculi, semne ale apropierii perioadei de reproducere. Atunci, este momentul sa transferam animalele in cauza intr-un recipient de reproducere, special pregatit in acest scop.

Depunerea icrelor
Depunerea icrelor este favorizata de lumina, fie cea a soarelui matinal, fie cea a iluminatului artificial al acvariului. Daca credeti ca pestii dumneavoastra intarzie in depunerea icrelor, puteti schimba 10% din volumul de apa. Aceasta poate constitui un stimul determinant.

Pestii cu icre libere sau non adezive
Atunci cand icrele cad la fun, trebuie sa le sustragem voracitatii celorlalti pesti, lucru care nu se poate realiza decat intr-un recipient de reproducere. In acest sens exista mai multe tactici:
- separarea acvariului in doua in plan orizontal printr-un grilaj care sa permita trecerea icrelor.
- plasarea de bil de sticla pe fundul acvariului, printre care icrele vor aluneca si vor putea fi usor recuperate prin transvazare.
Majoritatea pestilor care produc icre libere nu se mai ocupa de ele; genitorii trebuie deci scosi din recipient. Exista totusi cateva specii dintr-o familie deosebita din acest punct de vedere, ale carei icre pot supravietui si in afara apei, in mediu umed, se reproduc cu usurinta in acvariu.

Pestii cu icre adezive
Pestii care nu se ocupa de progenitura lor, Caracidele de exemplu, isi depun icrele pe plante cu frunze fine (Myriophyllum, Cabomba), care trebuie sa fie plantate in acvariu. Putem in egala masura utiliza si scul din lana de Perlon, material frecvent folosit la filtrare, si care este disponibil in comert. El constituie un foarte bun suport artificial. Parintii trebuie sa fie scosi dupa depunerea icrelor.

Un anumit numar de specii se ocupa de ouale lor, uneori si de alevini. Scalarii isi depun icrele pe o planta cu frunze tari, in timp ca Caracidele americane le depun pe o piatra orizontala sau verticala. Le putem crea un suport artificial, un tub sau o placa din PVC, de exemplu. Alte Ciclide africane din lacul Tanganyika sau americane, cum sunt speciile Apistogramma, isi depun icrele intr-o cavitate sau o mica grota, uneori in plafon. In toate cazurile de depunere a icrelor pe suport rigid, acesta este curatat de un genitor inainte ca femela sa-si depuna icrele pe care masculul le va fecunda.

Acesta din urma va apara locul depunerii icrelor impotriva eventualilor dusmani din specia lui sau dintr-o alta specie, in timp ce femela va ventila ouale cu inotatoarele sale. Se intampla ca genitorii sa inverseze rolurile si chiar ca unul din cei doi sa inlature ouale moarte, pe care le recunosc dupa culoarea alb opac. Drept urmare, alevinii sunt aparati de parintii lor pana in momentul in care devin autonomi. Alevinii devenind adulti vor fi si ei protectori.

Incubatia bucala
Aceasta tehnica de reproducere, utilizata mai ales de Ciclidele africane din lacum Malawi, asigura o importanta supravietuire a oualor si a alevinilor, atat in natura cat si in acvariu. Masculii, in general de culoare mai vie decat femelele, au mici pete stralucitoare pe inotatoarea anala. Femela isi depune icrele pe fundul apei si le ia imediat in gura. Alaturi, masculul isi etaleaza inotatoarea anala legandu-se pe loc. Atunci femela incearca sa apuce petele derutante, masculul emite sperma pe care femela o aspira. Fecundarea are loc in interiorul cavitatii sale bucale.

Dezvoltarea embrionara dureaza intre 1 si 3 saptamani, perioada in care femela nu se hraneste. 'Gatlejul' ei umflat de oua este foarte vizibil. Pentru a facilita deschiderea oualor, ea le misca in gura. Alevinii ies progresiv din gura mamei, dar la cel mai mic semn de pericol reintra, iar mama va continua sa se ocupe de ei pana cand acestia se pot descurca singuri. Aceasta tehnica permite acestor pesti sa se reproduca intr-un recipient de ansamblu. Totusi femela se poate recupera cu usurinta pentru ca alevinii din gura ei la fel de usor sa fie scosi si crescuti separat.

Cuibul din bule de aer
Pestii din familia Belontiidelor construiesc un cuib din bule sub suprafata apei. Este un fel de adaptare la mediul slab oxigenat in care traiesc, concentratia de oxigen fiind mai importanta in acel loc. Acest refugiu ofera si o oarecare protectie alevinilor. Masculul construieste cuibul: ia aerul de la suprafata si formeaza bule aglutinate cu ajutorul salivei; apoi va seduce o femela. El o aduce langa cuib si fecundeaza icrele pe care aceasta le depune, inainte de a le aseza in cuib cu gura sa. Operatia se repeta de mai multe ori. Apoi masculul o indeparteaza pe femela, uneori cu destula violenta - atunci trebuie sa o scoatem din acvariu pentru a o sustrage brutalitatilor lui -, el ramanand sa supravegheze cuibul. Dupa nastere, alevinii raman aici cateva zile, apoi se disperseaza. Masculul trebuie indepartat, deoarece ar putea sa ii manance.

Pestii vivipari
Ei nu depun icre; acestea se dezvolta si dau nastere la progenituri in abdomenul femelei. Alevinii se nasc vii si incep indata sa-si caute in mod activ hrana. Acest tip de reproducere caracterizeaza doar cateva familii de pesti, printre care Poeciliidele.

Pestii marini
Putine specii marine se reproduc in mod regulat in acvariu. Cu exceptia pestilor-clovn si a unor specii inrudite, reusitele sunt foarte rare. In acest domeniu, cercetarea stiintifica mai are multe de facut. Utilizarea hormonilor, raspandita in acvacultura, constituie o promisiune, dar nu la indemana amatorilor.

Si daca reproducerea nu reuseste?!
Ati ales unul sau mai multe cupluri de genitori, i-ati asezat cu grija intr-un recipient de reproducere, si nu se intampla nimic!
- pestii nu depun icre. Poate ceva nu le prieste. Luati alti genitori sau folositi mai multi masculi pentru o femela.
- depunerea icrelor are loc, dar din ele nu ies alti pesti. Poate nu au fost fecundate de catre mascul, sau fecundatia a avut loc, dar calitatea apei este cauza esecului, caracteristicile ei nepermitand incubarea oualor.
- ati obtinut alevini, dar acestia mor repede. Este cu siguranta rezultatul unei hrane neadaptate. Se intampla ca si parintii sa se dezintereseze de ouale lor si sa nu le ventileze. Atunci ei trebuie indepartati si in locul lor trebuie plasat un difuzor cu debit scazut in vecinatatea oualor, care sa inlocuiasca parintii si sa inlature ouale moarte.
In toate aceste cazuri, nu disperati. Fiti atent la comportamentul pestilor, prevedeti intotdeauna un recipient de reproducere echipat, precum si alimentatie bogata in substante hranitoare foarte importante pentru alevini.

Tratamente pentru boli la pestii de acvariu

Originea bolilor
Originea bolii poate fi externa:
- introducerea unui peste stresat de calatoria pe care a facut-o din tara de origine sau de stocarea lui la respectivul comerciant: el se poate imbolnavi si contamina alti pesti.
- introducerea unui peste purtator sanatos sau bolnav.
- introducerea de apa poluata de origine naturala.
- introducerea accidentala a unor diferite substante nocive, fum de tigara sau aerosoli.
In mod evident trebuie luate toate masurile de prevenire pentru evitarea unor astfel de accidente.

Bolile pot avea si origine interna, fiind vorba de o dereglare a echilibrului general, care duce la dezvoltarea unor boli prezente la unii pesti purtatori sanatosi.
- scaderea temperaturii sau socuri termice, adica variatii bruste, intr-un sens sau in altul, provocate de o dereglare a sistemului de incalzire.
- scaderea nivelului oxigenului.
- exces de materii azotate, datorare unei proaste functionari a filtrului sau a numarului mare de pesti.
- calitatea generala a apei.
- rani primite in cursul unei lupte sau al unei parade nuptiale putin agitate, socuri sau rani in urma atingerii decorului.
- subalimentatie sau alimentatie incorect echilibrata.
- prezenta unor plante in descompunere.

Prevenirea bolilor
Mai bine sa previi boala decat sa o vindeci: acest vechi si intelept proverb este perfect valabil in acvariofilie. Prevenirea bolilor implica o extrem de atenta observare zilnica a pestilor si mai ales a mediului, lucru care necesita unele cunostinte. Cea mai buna prevenire ramane echilibrul cat mai corect al acvariului.

Bolile si tratamentele lor
In mod global distingem doua tipuri de boli: boli infectioase si boli neinfectioase. Primele sunt provocate de microorganisme, cum sunt bacteriile, ciupercile sau virusii purtati de pesti. Factorii declansatori sunt binecunoscuti: stres, proasta alimentatie, scaderea temperaturii. Unele organisme patogene au un ciclu de viata mixt: o parte in organismul pestelui, o parte in apa.

Maladiile neinfectioase nu sunt provocate de organisme patogene, ci de mediul poluat si sarac in substante hranitoare (proasta calitate a apei, subalimentatie). Se vor evita cocteilul de medicamente si supradozajul, inutile sau daunatoare. Se va respecta durata tratamentului chiar daca in aparenta simptomele dispar repede. Totusi starea de sanatate va ramane in atentia voastra pe tot parcursul vietii pestilor. In timpul tratamentului, alimentatia pestelui trebuie sa fie moderata, dar cu alimente naturale. Dupa vindecare, ii vom furniza o alimentatie variata si bine echilibrata in substante organice, vitamine si saruri minerale pentru a-i intari starea generala.

Diferitele etape ale unui tratament
1. Plasarea pestelui intr-un acvariu-spital
2. Cresterea temperaturii pana la 27-28 C
3. Oprirea filtrarii, iar in cazul apei de mare a absorbantului de spuma, crescand aerajul
4. Diluarea medicamentului, daca e necesar
5. Varsarea pogresiva a medicamentului in acvariu, operatiunea va dura minimum o ora, chiar o zi in cazul sulfatului de cupru
6. Respectarea intocmai a duratei tratamentului
7. Golirea pe jumatate a acvariului, apoi umplerea pana la nivelul anterior cu apa identica cu cea de origine
8. Schimbarea 1/10 din volum in fiecare zi timp de 5 zile, utilizand o apa identica
9. Reinnoirea tratamentului daca acest lucru este necesar
10 Repunerea in functiune a filtrului si eventual, a absorbantului de spuma
11. Readucerea progresiva a temperaturii la nivelul initial - operatie ce dureaza 3 zile
12. Restabilirea aerajului la nivel initial.
Intr-un acvariu de ansamblu se incepe de la punctul 2.

Acvariul-spital
Se utilizeaza o cuva mica din sticla lipita, in care se pune numai materialul necesar ingrijirii pestilor. Nu exista plante, nici de sol nici de decor, cu exceptia cazurilor de pesti timizi prin structura: in acest caz li se ofera un adapost din material artificial, de exemplu PVC. Nu este necesara o filtrare normala, putem utiliza un mic filtru interior continand doar spuma. In schimb, aerajul este foarte important, unele produse influentand nivelul oxigenului. Temperatura va fi ridicata pana la 27-28 C.

Este preferabil ca acvariul-spital sa fie situat intr-un loc linistit si putin luminos, pentru a favoriza vindecarea pestelui. Geamurile acvariului pot fi acoperite cu perdele pentru filtrarea luminii. Dupa utilizare, acvariul precum si materialul folosit vor fi dezinfectate: se vor folosi 4 ml de apa de Javel la 100 l de apa, se va face o primenire timp de 24 de ore, apoi mai multe curatari succesive.

Medicamente pentru pesti de acvariu
Exista un anumit numar de medicamente vandute in toate magazinele de specialitate, specifice uneia sau mai multor boli. Progresele deosebite facute in acest domeniu sunt constante: noi medicamente extrem de eficace pentru pestii marini au aparut in ultimii ani. Este important sa respectam doza si durata tratamentului.

Bolile bacteriene pot fi tratate cu mult succes cu antibiotice. Totusi, nu va sfatuim sa folositi aceste substante greu de procurat, si care pot duce la crearea unor tulpini rezistente. Putem utiliza diferite produse chimice, cu conditia sa respectam dozele.

In primul rand, sarea de bucatarie este eficace in anumite cazuri doar pentru pestii de apa dulce. Ea se introduce in apa progresiv pana la 5-10 g/litru, dar nu trebuie depasita aceasta doza! Dupa vindecare, revenim progresiv la apa initiala nesarata, prin schimburi succesive a 25% din volumul recipientului pe zi.

Albastrul de metil este eficace impotriva ciupercilor. Se dizolva 1g pe pudra, pe care o putem gasi in farmacie, in 1 l de apa. Se trateaza pestii cu 0,5 pana la 1 ml/litru din aceasta solutie, iar ouale cu 1 ml/litru. Apoi se schimba in mod progresiv cate 25% din volumul de apa pentru a elimina produsul. Albastrul de metil nu se foloseste in apa de mare.

Verdele de malahit este deosebit de eficace impotriva ciupercilor, dar si impotriva ihtioftiriozei. O solutie de 1,5 g la 10 litri se prepara chiar in momentul folosirii, durata tratamentului nu trebuie sa depaseasca 2 ore.

Formolul este activ impotriva parazitilor externi. Se va utiliza o solutie de formaldehida 40%, disponibila in comert, care se va dilua in proportia de 20ml/100litri de apa. In general tratamentul dureaza intre 15 si 20 de minute, in nici un caz el nu trebuie sa depaseasca 30

Sulfatul de cupru este un produs adeseori utilizat in apa de mare, dar este toxic pentru nevertebrate si unele vegetale. Pestii trebuie sa fie tratati intr-un acvariu-spital daca nu sunt singurii ocupanti ai recipientului marin. Se dizolva 16 g de cristale in 1 litru de apa, doza de tratament este de 10ml/100 litri de apa avand ca baza acest nivel de diluare. Din motive de precautie, se introduce in acvariu doar doza pentru o singura zi.

Albastrul de metil, verdele de malahit si sulfatul de cupru se dizolva in apa distilata. Toate produsele, cu exceptia sarii, trebuie sa fie conservate in loc intunecos si rece, ideal fiind frigiderul. In acest caz trebuie sa fim atenti la eventualele pericole, mai ales pentru copii, care ar putea fi atrasi de lichidele colorate.

Principalele boli in acvariu
Simptome: Puncte albe pe corp si pe inotatoare (de marimea unei gamalii, maximum 1 mm)
Numele bolii: Ihtioftirioza
Cauza: Protozoar parazit, Ichthyophtirius
Tipul de apa: Apa dulce
Tratamente: Cresterea temperaturii, formol, verde de malahit, medicamente din comert
Observatii: Contagioasa, ea se declara daca temperatura scade de o maniera importanta.

Simptome: Puncte albe mai mici decat cele precedente, formand chiar un strat subtire, inotatoarele uneori lipite, atingeri ale decorului
Numele bolii: Oodinioza
Cauza: Parazit unicelular, Oodinium, prevazut cu un flagel pentru deplasare
Tipul de apa: Apa dulce, dar mai ales apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Uneori dificil de depistat la debutul ei.

Simptome: Identic cu precedentul, dar punctele sunt mai mari
Numele bolii: Cryptocarioza
Cauza: Protozoar parazit, Cryptocarion
Tipul de apa: Apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Uneori este insotita de mici pete sangerande, pestii au dificultati respiratorii.

Simptome: Smocuri albe cu aspect pufos
Numele bolii: Spuma, Saprolegniaza
Cauza: Ciuperci, dintre care Saprolegnia
Tipul de apa: Apa dulce, rar apa de mare
Tratamente: Sare, verde de malahit sau albastru de metil (cu exceptia apei de mare: sulfat de cupru, medicamente din comert)
Observatii: Dezvoltarea bolii este favorizata de rani.

Simptome: 1 sau ambii ochi umflati anorlam
Numele bolii: Exoftalmie
Cauza: Bacterii, virusuri, ciuperci, cateodata impreuna
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Medicamente din comert, sulfat de cupru
Observatii: Uneori dificil de tratat.

Simptome: Abdomen umflat, inotatoare dezlipite de corp
Numele bolii: Hidropizie
Cauza: In principal bacterii
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Contagios, uneori dificil de tratat.

Simptome: Operculii indepartati, inot nesigur, viermi minusculi pe branhii
Numele bolii: Girodactiloza
Cauza: Vierme parazit, Gyrodactylus
Tipul de apa: Apa dulce
Tratamente: Sare, sulfat de cupru
Observatii: Dificil de depistat.

Simptome: Inspiratia aerului de la suprafata
Numele bolii: 'Lipsa de oxigen'
Cauza: Aeratie defectuoasa, echilibrul general al acvariului perturbat
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Cresterea aerajului, verificarea si ajustarea parametrilor apei
Observatii: Inspirarea aerului de la suprafata este uneori simptom de boala infectioasa.

Simptome: Slabire, crestere perturbata
Numele bolii: 'Probleme alimentare'
Cauza: Subalimentare sau lipsa de vitamine
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Alimente proaspete si hrana vie in alternanta
Observatii: Posibilitatea de a incorpora solutii vitaminizate din comert.

Simptome: Agitatie, inot dezordonat, comportament neobisnuit
Numele bolii: 'Proaste conditii de crestere'
Cauza: Probleme de oxigen, slaba calitate a apei (mai ales substante azotate)
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Cresterea cantitatii de oxigen, schimbarea unei treimi din apa, verificarea calitatii sale (nitriti, pH)
Observatii: Simptomele se pot aplica si la o boala infectioasa.

Simptome: Deformare a scheletului alevinilor
Numele bolii: 'Problema ereditara'
Cauza: Origine genetica (genitorii)
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Daca multi alevini sunt afectati, inseamna ca exista o problema genetica a parintilor, deci trebuie separati
Observatii: Este frecvent cazul in care cativa alevini dintr-o generatie sunt afectati.

Nevertebrate, moluste, melci de acvariu

Exista in apele dulci tropicale bivalve numite, in mod obisnuit, scoici de apa dulce. Diferite pe plan anatomic, ele sunt totusi de departe rudenii cu scoicile din apele noastre cotiere. Ele traiesc infundate, sau numai partial infundate, in sediment. Pentru a se hrani, ele filtreaza microalgele sau planctonul vegetal in suspensie in apa. Aceasta facultate poate fi utila in acvariu, pentru a atenua proliferarea acestui tip de alge.
In schimb, daca alimentatia se face defectuos, ei sfarsesc prin a muri, lucru pe care nu-l putem observa imediat, cu riscul poluarii pe care il reprezinta prezenta cadavrelor in apa. Interesul fata de bivalve in acvaristica de apa dulce ramane destul de limitat, cu atat mai mult cu cat speciile tropicale sunt pe piata tot mai rare.
Printre gasteropode, unele specii sunt considerate ca jenante, physele de exemplu, in timp ce altele, ca melsii-stafeta, ampulariile, melcii malaiezi sunt considerati a juca un rol ecologic pozitiv, in sensul ca se hranesc cu algele indezirabile. In conditii bune, ele prolifereaza rapid; pot fi inlaturate cu mana sau intinzandu-le o cursa cu o frunza de salata sau de spanac fiarta; plasata seara in acvariu, ea va fi acoperita de melci a doua zi dimineata. Disparitia unei populatii de gasteropode intr-un recipient pune foarte probabil in evidenta un dezechilibru.

Ampullaria sp. sunt o categorie de melci care cresc foarte mari, ajungand la marimea celor terestri. Sunt foarte buni curatatori, mancand hrana ramasa in exces pe fundul acvariului, dar daca aceasta nu ajunge.. se vor hrani si cu plantele de acvariu. Construiesc un cuib de oua in afara apei, de obicei pe marginea acvariului, iar puii vor iesi dupa careva saptamani cazand in apa. Au un organ respirator auxiliar, asemanator cu o trompa cu care respira aer atmosferic atunci cand calitatea apei nu este foarte buna. Cand se simte in pericol, se ascunde in cochilie si se astupa cu un 'capac'. Nu sunt greu de tinut sub control datorita dimensiunilor mari

Helisoma nigricans este o specie de melci care isi au originea in Brazilia. Are o forma aproape perfect circulara, iar diametrul abia atinge 1,8 cm. Are culoarea rosie-maro si este foarte sensibil la temperaturi sub 20 C, cand de obicei moare. O specie foarte asemanatoare, intalnita si in Europa este Planorbis corneus. Este absolut inofensiv, dar nu va trai la un pH mai mare de 7.
Melanoides tuberculata este cel mai comun melc ce exista in acvariile noastre. Se gaseste din Egipt pana in India si are nevoie de o temperatura peste 20 C.

conditii de intretinere. Nu am gasit inca motive concrete pentru care care racusorii, desi aparent identici, apartin de specii diferite, insa astfel de informatii de ordin anatomic nu prea constituie un punct de interes deosebit pentru majoritatea hobby-istilor. Spre exemplu cartea numita 'An Introduction to the Cape D'Aguilar Marine reserve, Hong Kong' mentioneaza ca culoarea speciei gaetice depressus este mult mai variata, incepand cu crem si terminand cu maro pe un fundal gri. Sesarma bidens tinde sa fie mai consistenta, de la un rosu intens la un caramiziu inchis. Cele doua specii provin aproximativ din aceleasi locuri, cartea numita 'Doctoral Dissertations on Hong Kong' vorbeste de ambele gasite in estuarele din Hong Kong si China.

Biotop

Acvariul trebuie sa indeplineasca anumite conditii, cele mai importante fiind apa salcie [pe engleza brackish] si accesul la aer. Ca dimensiuni minime, majoritatea sunt de acord ca trebuie un acvariu de aproximativ 30 litri. Racusorilor le place sa se plimbe noaptea si tind sa fie teritoriali, or sa se lupte intre ei daca se simt inghesuiti. In aceasta privinta decideti singuri daca puteti sa tineti mai mult de 1, in functie de marimea acvariului, cum este pregatit si temperamentul micutilor. Cert este ca mai mult de 1 mascul nu e o idee buna decat in acvarii mari unde nu or sa aiba multe de impartit. Retineti ca aceste specii sunt singuratice, e posibil insa sa aveti noroc cu mai mult de o femela insa, dupa cum spuneam, au nevoie de ceva spatiu pentru a-si stabili teritorii.

Desi unele site-uri vorbesc despre acesti racusori ca fiind de apa dulce, toti acvaristii sunt de acord ca pastrarea acestora in apa dulce si fara acces la aer duce la o moarte prematura. Ei sunt semi-terestrii, simtind ocazional nevoia sa iasa la suprafata sa se usuce. De asemenea, faceti-le o favoare si creati-le cateva ascunzisuri unde se pot retrage sa se simta in siguranta, mai ales cand naparlesc. Ca tot am adus vorba de naparlire, odata ce a avut loc, nu le scoateti vechea carapace din acvariu! Acestia or sa o manance pentru a recapata calciul pierdut in aceasta perioada.

Masurand salinitatea apei cu ajutorul unui hidrometru si apoi cu un refractometru care este mult mai precis, am ajuns la concluzia ca aproximativ 1 lingura de sare marina la 1.9 litri sau 8 grame pe litru creaza o densitate relativa de aproximativ 1.006, ceea ce este suficient. A se folosi aceeasi sare care se foloseste pentru crearea apei marine, NU altceva! Retineti ca atunci cand compensati apa care se evapora sa nu adaugati apa salcie ci doar apa dulce, altfel veti mari treptat salinitatea. Eu imi mentin densitatea relativa la 1.005 si ea poate sa varieze usor intre schimbarile partiale de apa, atata timp cat nu variaza mai mult de .002 puncte. Ca temperatura, din experienta mea am constatat ca la mijlocul celor 2 extreme este ideal, deci aproximativ 25 *C sau 78 *F. Ca substrat este recomandat nisipul sau mal special pentru acvarii. Racusorii il periaza in cautare de hrana si, din moment ce acestia tind sa fie murdari, este mult mai usor de curatat decat pietrisul. Daca trebuie sa folositi pietris, incercati sa alegeti unul cat de fin posibil. Eu folosesc un soi de nisip numit 'pool filter sand', care este folosit pentru sistemele de filtrare pentru piscina. Este nisip silica #20 de 45-55mm 100% natural si netratat cu vreun fel de chimicale. Avantajul acestuia este ca, fiind ceva mai mare decat nisipul normal, se aseaza instantaneu fara sa tulbure apa, plus ca granulele nu sunt colturoase. Tot din cauza faptului ca sunt vietati relativ murdare este recomandata prezenta unui sistem de filtrare. Un schimb partial de apa in proportie de 20-25% saptamanal ar fi ideal insa asta depinde in mare parte si de acvariu. Ca plante, java fern si java moss pot fi adaptate treptat si introduse in mediu.

Fiti vigilenti si acoperiti acvariul, intrucat acesti racusori sunt niste adevarati mini-Houdini. Se catara pe ce apuca si e posibil ca intr-o buna zi sa va treziti cu acvariul gol. In mare parte si-au dobandit aceasta reputatie intrucat multi acvaristi nu le creaza un mediu care sa indeplineasca minimul necesar si, ati ghicit, bietii incearca din rasputeri sa ajunga sa traga o gura de aer. Este bine oricum sa nu ne riscam.

Dieta

Fiind sanitari, acesti racusori nu sunt pretentiosi la mancare insa daca decideti sa-i hraniti si altceva decat mancare de pesti, feriti-va de carnuri in afara de cea de provenienta marina, intrucat sunt cazuri in care au creat complicatii digestive si au dus chiar la moarte. Peste crud sau crevete e OK. Carne de vita, pasare etc nu e ok. Ganditi-va cam ce ar manca micutii in mediul lor natural. De asemenea este sanatos sa se varieze hrana bogata in proteine cu ceva vegetale, altfel racusorii or sa va ciupeasca plantele. Ai mei iubesc la nebunie boabele de mazare si bucatele de varza sau salata. Grija sa fie spalate bine si sa nu fi fost tratate cu vreun fel de chimicale. De asemenea, un bonus in dieta ar fi o sursa bogata in calciu. Am incercat sa le ofer la ai mei coaja de ou insa nu au bagat-o in seama. In schimb au fost interesati de osul de sepie zis cuttlebone in engleza, acelasi os care este cumparat pentru pasari si care pe engleza este numit cuttlebone. Practic il rup in bucati mici, il pastrez intr-un bol separat pana se scufunda in caz ca se incapataneaza sa pluteasca si introduc in acvariu.

Acvarii comunitare

In acvarii comunitare racusorii sunt pasnici atata timp cat nu se aventureaza nimeni prea aproape de ei si nu se simt amenintati. Sunt insa cateva mici exceptii si atentionari intrucat personalitatile lor variaza. Este o idee buna sa se urmareasca cu atentie progresul lor cand sunt introdusi in caz ca apar probleme. Nu este indicat sa se tina racusorii impreuna cu melci mai mici de aproximativ 2-3 cm in diametru, altfel o sa-i manance. Acelasi lucru se aplica si la crevetii care pot deveni victime in special cei mai micuti precum ghost shrimp, sau cu unele specii de broscute precum african dwarf frog. De asemenea este indicat sa nu se tina impreuna cu pesti lenti, care petrec mult timp pe fundul acvariului sau viu colorati [precum betta splenders] si curiosi pentru ca e posibil sa apara conflicte. Nu sunt probleme cu pleco sau pesti similari care sunt agili si care pur si simplu se muta daca se intalnesc pe fundul acvariului. Grija insa ca puffers sunt inamicii acestor racusori, o sa-i ciuguleasca de vii.

Racusorii Gaetice Depressus si Sesarma Bidens, porecliti racusori rosii [red crabs], intertidal cobble crabs, racusori asiatici sau racusori cu clesti rosii [red clawed crabs]. Articolul poate fi folosit ca referinta si pentru specia Urca, numiti fiddler crabs.

Origini: estuarele asiatice; Japonia, China de Sud, Hong Kong, Tailanda

Viata: 2-4 ani

Temperament: semi-agresivi

Dimensiune: pana la 4cm

Cerinte pentru acvariu
Substrat: nisip sau mal
Decor: pietre care creaza acces deasupra apei
Temperatura: 21 - 29 *C [70 - 85 *F]
Greutatea apei: 20 dGH
pH: 7.5 - 8.2
Salinitate: 1.004 - 1.008
Dieta: omnivori

Sesarma Bidens si Gaetice Depressus, doua specii care devin tot mai populare in Statele Unite in randul acvaristilor, necesita cam aceleasi '

conditii de intretinere. Nu am gasit inca motive concrete pentru care care racusorii, desi aparent identici, apartin de specii diferite, insa astfel de informatii de ordin anatomic nu prea constituie un punct de interes deosebit pentru majoritatea hobby-istilor. Spre exemplu cartea numita 'An Introduction to the Cape D'Aguilar Marine reserve, Hong Kong' mentioneaza ca culoarea speciei gaetice depressus este mult mai variata, incepand cu crem si terminand cu maro pe un fundal gri. Sesarma bidens tinde sa fie mai consistenta, de la un rosu intens la un caramiziu inchis. Cele doua specii provin aproximativ din aceleasi locuri, cartea numita 'Doctoral Dissertations on Hong Kong' vorbeste de ambele gasite in estuarele din Hong Kong si China.

Plante acvatice de acvariu

Alternanthera reineckii
In acvaristica a fost introdusa sub numele de Telanthera osiris. Planta este raspandita in zona tropicala a Americii de Sud. Este o planta erbacee mica, care traieste in mlastini, avand doua forme: emersa (la care frunzele se intind la pamant), submersa (la care frunzele cresc in sus). Frunzele sunt in cruce late, lanceolate pana la eliptice, care se ingusteaza in zona in care ar trebui sa fie petiolul sau au un petiol foarte scurt. Au 4 cm lungime si 15 mm latime. Partea de sus a frunzei este verde deschis pana la verde oliv, iar partea inferioara este verde deschis pana la roscat deschis. Aceasta planta are o varietate Alternanthera reineckii 'lilacina' care creste pana la o lungime de 6 cm si o latime de 20 mm. Partea superioara a frunzei este verde oliv deschis sau verde roscat in care apar zone rosii, iar partea inferioara este de la rosu deschis pana la rosu inchis. Pentru acvarii nu este inca o planta perfect adaptata avand nevoie de o perioada mai mare de adaptare si chiar si atunci creste foarte incet.

Aponogeton crispus
Este originara din Asia de Sud-Est, fiind o planta submersa cu rizom, care este sferic si ajunge pana la 3 cm in diametru. Frunzele au dimensiuni variabile intre 15-60 cm lungime, puternic ondulate pe margini, avand o coloratie de la verde deschis pana la maro ruginiu. Planta are in general o forma sferica. Face o singura floare de culoare alba. Temperatura optima este de 20-30 C. Lumina poate merge de la foarte puternica pana la penumbra, acest lucru avand drept urmare variatia coloritului frunzelor. Substratul trebuie sa fie bogat in substante minerale, fiind format din nisip, argila si turba fiarta. La incetinirea ritmului de crestere al plantei, rizomul se scoate din acvariu si se pune timp de 8 saptamani in alt acvariu la o temperatura de circa 15 C. Se inmulteste numai prin seminte, care au o forma eliptica, lungi de 5-6 mm cu un diametru de circa 2 mm. Au 2 mustati, care in pozitie orizontala a semintei stau in sus apoi se indoaie si patrund in nisip formand radacinile. Este bine ca in cazul obtinerii de seminte, cand acestea au cazut pe nisip, sa le plantam intr-un acvariu mai mic (cu o coloana de apa pana in 30 cm).

Aponogeton madagascariensis
Mai este cunoscuta si ca Aponogeton fenestralis, fiind una din plantele cele mai ciudate. Frunza nu este acoperita pe toata suprafata ci are doar o retea de nervuri, lipsind tesutul frunzelor, de aici si denumirea de 'fenestralis'. Frunza seamana cu o racheta de tenis de camp (nu ca forma). Planta este raspandita in Madagascar, unde o gasim in ape lent curgatoare, in zone mai umbroase. Forma frunzei este ovala, lunguiata, cu o culoare verde inchis pana la verde roscat. Este o planta inca neadaptata acvariului, de aceea nu rezista decat un an. Are nevoie de schimbari dese de apa. In acvariu este necesar sa introducem pesti care consuma alge. Inmultirea se face prin taierea rizomului sau prin seminte.

Bacopa amplexicaulis
Face parte din familia Scrophulariaceae. Este raspandita in sudul si centrul Americii de Nord, unde populeaza mlastinile, zonele inundabile, aici crescand mai mult emers. Ca substrat se va folosi mai mult nisip si un adaos de argila. Daca temperatura este prea mare (optima este 18-20 C) planta degenereaza usor. Pe o tulpina carnoasa rigida, cresc frunze ovoidale, de culoare verde deschis. Frunzele sunt destul de groase, carnoase. Prefera o apa mai moale si usor acida. Creste foarte incet, avand nevoie de multa lumina. Poate rezista si la temperaturi in jur de 15 C, fiind sensibila doar la temperaturile ridicate. Daca este supus o perioada indelungata la unde de lumina rosie, planta va creste foarte mult in lungime dar va avea frunze rare.

Barclaya longifolia
Face parte din familia Nymphaeaceae, genul Barclaya, biotopul natural fiind Birmania, Tailanda si Vietnam, unde traieste in ape putin adanci si limpezi, umbrite de maluri. Frunzele sunt lungi, cu un petiol destul de scurt, mai late la baza si care se ingusteaza spre varf, cu partea superioara de un verde maroniu, pe partea inferioara roscate. Frunzele sunt delicate, avand partea superioara lucioasa (ca data cu ceara). Nervurile frunzei sunt evidente, mai deschise la culoare decat restul frunzei. Inmultirea se face prin butasi sau seminte. Au nevoie de bazine mari pentru ca pot atinge 30 cm lungime. Pe cat posibil in acvariu nu vom tine melci. Au nevoie de un substrat hranitor din care nu va lipsi argila. Se vor planta in zone umbroase ale acvariului, sau vom crea aceste zone prin plante plutitoare. Temperatura optima este de 20-28 C, dar in nici un caz sub 20 C. Apa nu trebuie sa fie prea dura.

Ceratopteris cornuta
Face parte din familia Ceratopteridaceae, fiind una dintre cele mai frecvente plante din acvariile noastre. Inca sunt discutii daca este o specie de sine statatoare sau o forma plutitoare a speciei Ceratopteris thalictoides. Este raspandita peste tot in zona tropicala. Frunzele sunt mari, carnoase, cu aspect buretos, dar foarte fragile. Marginea frunzelor este puternic decupata. Au culoare verde deschis. Radacinile sunt puternice, foarte ramificate, in acvarii avand si rolul de a filtra apa (in general plantele plutitoare au radacini puternice si cand scoase afara din apa toate depunerile de pe ele raman in apa, abia atunci observam rolul lor de filtru). Planta este folosita de speciile de pesti care-si construiesc cuibul la suprafata apei. Are nevoie de o apa nu prea dura, cu o temperatura de 22-30 C si de multa lumina, dar fara prea mult soare. Poate creste foarte mare, atingand 25-50 cm. Pe suprafata frunzelor mai batrane cresc noi plante care pot fi plantate in substrat sau lasate sa pluteasca, conferind un loc de refugiu pentru pui si material organic pentru hrana infuzorilor.

Cryptocoryne balansae
Toate speciile de Cryptocoryne fac parte din familia Araceae. Este o planta raspandita in Tailanda si nordul Vietnamului. Frunzele sunt foarte lungi, ajungand pana la 30 cm, relativ inguste 15-20 mm, puternic ondulate pe margini. Au o culoare verde deschis, intensa. Cresc relativ repede, inmultindu-se prin stoloni. Pentru toate Cryptocorynele substratul va fi format din nisip cu o granulatie mai mare, argila si putina turba. Grosimea substratului va fi de 8-15 cm. Se va evita schimbarea intensitatii luminii. Sunt plante care iubesc lumina, dar filtrata de plante plutitoare. Plantele tinere se vor desprinde de pe planta mama si se vor replanta doar atunci cand au radacini puternice. Apa va fi moale si usor acida (pH 6.5-7.5, 4-12 dH), cu o temperatura de 24-27 C. In cazul in care toate frunzele mor, rizomul nu se va scoate din substrat pentru ca dupa o perioada de timp va creste o noua planta.

Cryptocoryne blasii
Este o planta inalta, solida, care daca are spatiu suficient va creste mare, formand tufe bogate. Este raspandita in Tailanda, unde o gasim in ape statatoare sau lent curgatoare, mai ales in zonele de penumbra. Frunzele sunt ovale si ascutite, cu forma de inima, fiind mari, pana la 15 cm lungime si 6 cm latime. Pe partea superioara frunza are numeroase adancituri si are o culoare verde gri si rosu inchis pe spate. Substratul va fi ca la C. balansae. Iubeste zonele de penumbra pe care le putem amenaja cu ajutorul unor plante cu frunze mari. Se vor tine pe cat posibil in zone fara soare direct. Temperatura va fi de 22-25 C, iar apa moale pana la semidura (4-10dGH). Are radacini puternice, avand nevoie de un substrat destul de gros pentru a nu fi smulsa. Apa trebuie sa aiba un pH aproape de neutru, acceptand variatii de 1 unitate in jurul valorii de 7. Dupa lumina, factorul cel mai important pentru cresterea acestei plante este temperatura, suportand foarte greu temperaturi mai mici de 20 C.

Echinodorus amazonicus
Este cunoscuta ca si Echinodorus brevipedicellatus. Face parte din familia Alismataceae si este raspandita in Brazilia unde populeaza mlastinile si apele cu adancime mica. Are forme atat emerse cat si submerse. Frunzele sunt lungi, pana la 25 cm, usor indoite catre spate si pe latime sunt tot usor indoite inspre spate. Culoarea lor este verde deschis cunervuri mai deschise la culoare. Inmultirea se face prin tije florale, lungi de pana la 1,5 m. O planta poate avea pana la 3-4 tije florale in aceeasi tulfina, iar pe fiecare tulpina cate 5-6 pui. Din momentul in care apar primele tije, planta mama nu se mai dezvolta, ea asigurand hrana pentru toti puii. Cam din 2-3 noduri pot aparea 1-2 plante care la inceput au 1-2 frunze mici. Este momentul sa prindem in nisip, cu ajutorul unor agrafe din sticla, tija, cel mai aproape de tanara planta aparuta, pentru ca aceasta sa se infiga cu radacinile in nisip si sa inceapa sa se hraneasca singura. De la o singura planta mama putem obtine 20-30 plante tinere. Aceasta planta, ca toate din familia Alismataceae, are nevoie de acvarii mari, cu inaltime mare, planta fiind foarte decorativa si de multe ori ocupa singura o mare parte din suprafata acvariului. Este una din plantele preferate de scalari, discusi, care-si depun icrele pe frunzele lor mari. Temperatura optima este de 20-25 C, dar poate rezista bine si la 18 C sau la 30 C. Apa nu trebuie sa fie prea moale, o duritate de 8-10dGH fiind cea mai potrivita. La noi a patruns la inceputul anilor `70.

Echinodorus osiris
In comert se poate intalni si sub numele de Echinodorus Rubra. Este originara di estul Braziliei. Este o planta mare, pentru acvarii mari si va fi plantata in zona de mijloc si de spate a acvariului. Frunzele sunt verzi, la o lumina potrivita devin roscat-maronii. Se inmultesc prin tije florale, dar numarul de pui este mai mic, chiar de la o planta puternica. La aceasta planta inmultirea se face si prin rizomi. In orice caz, puii nu se vor desprinde prea repede de pe tija florala. Planta are nevoie de foarte multa lumina, lucru necesar si pentru a o tine submersa. Ca mai toate speciile de Echinodorus, daca nu are lumina suficienta atunci se lungeste ajungand pana la suprafata apei. Temperatura apei va fi intre 15-30 C, iar duritatea va fi medie.

Echinodorus tenellus
Este o planta potrivita pentru zona din fata a acvariului pentru ca nu ajunge decat pana la 10 cm inaltime. Este cea mai mica planta din aceasta familie. Intr-un substrat bine ales, in circa 3-4 luni va umple tot acvariul cu plante mici si verzi. Frunzele sunt inguste. Substratul va fi format din nisip fin, argila, turba cernuta. Se inmulteste prin lastari. Frunzele sunt de un verde deschis. Au nevoie de multa lumina artificiala si de putina lumina solara directa. Temperatura optima este de 20-22 C, iar apa nu trebuie sa fie prea dura. Are un efect deosebit daca se asociaza mai multe plante pentru a forma tufe.

Hydrocotyle verticillata
Face parte din familia Apiaceae si este raspandita in America de Nord si Centrala, precum si in vestul Indiei. Este tot o planta de mlastina. Are atat forme emerse cat si submerse. Are o tulpina taratoare pe care cresc, pe tije subtiri si nu prea lungi, frunze rotunde. Pozitia frunzelor este perpendiculara pe tulpina. Frunzele sunt de un verde deschis. Diametrul frunzelor poate atinge pana la 4 cm (in acvarii maximum 2,5 cm), iar inaltimea tijelor cu frunze poate atinge 8-15 cm. Daca coloana de apa are o inaltime mica, atunci frunzele ajung la suprafata, ramanand plutitoare sau cresc afara. Au nevoie de foarte multa lumina si de o temperatura de 15-25 C, fara pretentii deosebite fata de calitatea apei.