Pescuitul la fund

PESCUITUL LA FUND

Necesitatea de a le oferi pestilor o momeala potrivita pe fundul apei le-a fost dictata pescarilor de o particularitate morfologica a unor specii de apa dulce atat din lacuri cat si din rauri.
Daca se examineaza de aproape, prin sticla unui acvariu de exemplu, cum se hranesc ciprinidele, se observa ca acestea isi alungesc buzele pentru a suge hrana care iese dintre pietre si din nisip. Conformatia specifica a gurii, asezata in partea inferioara a capului, face ca ciprinidele sa nu poata apuca hrana in alt mod. De aici necesitatea de a practica pescuitul pe fund pentru capturarea acestor pesti.
Nu numai crapul, linul, mreana - pentru a da cateva exemple mai cunoscute din apele noastre - mananca pe fundul apei, ci si multe alte specii a caror gura dreapta, larga si taiata in sus ar face sa se presupuna ca hrana este apucata, daca nu la suprafata, macar in straturi intermediare ale apei. Este cazul cleanului, bibanului, pastravului si al multor altora. Stand inclinati cu coada spre suprafata, acesti pesti coboara pana cand ating fundul apei cu buzele si apoi apuca hrana cu gura sau o aspira provocand un curent de apa prin deschiderea si inchiderea energica a operculelor. Un alt motiv pentru care pestii prefera sa adune hrana de pe fundul apei este determinat de faptul ca materialele alimentare faramitate pe care le transporta apa sau care vin de la suprafata apei sfarsesc pe fundul acesteia, pe fund se nasc si traiesc larvele, pe fund se tarasc ramele si lipitorile.
Asadar, daca un peste vrea sa manance, trebuie sa exploateze aceasta mina inepuizabila pe care o constituie namolul, nisipul sau pietrisul.
Ba mai mult inca, unele specii aspira tocmai namolul sau nisipul, le filtreaza retinand hrana amestecata cu acestea si elimina substantele nehranitoare.
Pestele va fi atras de o rama sau de o alta momeala care se misca din cand in cand pe fundul apei, dar o va ataca numai cand va sta nemiscata sau cand se va misca foarte incet. Putem imparti deci pescuitul pe fund astfel: spunem ca poate fi practicat cu momeala complet nemiscata sau cu momeala in miscare.
Pescuitul cu momeala nemiscata fixa are loc numai in apele lacurilor unde nu exista curent. Momeala coboara pana la fund trasa de greutatea ei sau de plumbaj. In schimb, la pescuitul in ape curgatoare, momeala sufera unele deplasari.
Insa adevaratul pescuit pe fund cu momeala in miscare se desfasoara in ape statatoare recuperand incet momeala care se taraste pe fundul apei si care se opreste din cand in cand pentru ca pescarul inceteaza recuperarea, sau in ape curgatoare atunci cand plumbul a fost astfel ales incat forta apei sa poata deplasa incet ansamblul plumb, forfac si carlig cu momeala.
Pescuitul la fund mai poate insa impartit si in greu, mijlociu si usor.
Pescuitul la fund este greu cand plumbajul depaseste 50 g, se executa cu instrumente solide si este destinat capturarii exemplarelor mai mari.
Uneori plumbajul folosit poate depasi 200 g; aceasta are loc in curentele puternice ale raurilor mai mari.
La pescuitul mijlociu se folosesc greutati care variaza de la 10 la 50 g.
Pescuitul usor se executa atat in lacuri cat si in rauri, iar plumbajul folosit variaza de la 2 la 10 g.
Atunci cand nu se folosesc plumbi, lestajul este constituit numai din greutatea momelii.

UNELTELE

Varga: lungimea unei vergi pentru pescuitul pe fund cariaza aproape intotdeauna intre 2 si 4 m, in functie de latimea cursului de apa sau a bazinului, precum si de specia de peste cautata. Varga poate fi confectionata din orice material, depinzand in parte si de posibilitatile de cumparare ale pescarului, fara ca prin aceasta sa se compromita rezultatul pescuitului. Materialele preferabile sunt intotdeauna bambusul ori fibra de sticla plina sau chiar si cea tubulara. Nu sunt rare cazurile de vergi montate imbinand lemnul cu materiale sintetice.
O varga pentru pescuitul pe fund este adeseori confectionata din mai multe tronsoane care se unesc intre ele cu ajutorul unor inele metalice din alama sau duraluminiu. Aceste puncte de imbinare constituie partea cea mai delicata a vergii, pentru ca efortul pentru lansarea lestajului o deformeaza uneori determinand un joc suparator intre diferitele tronsoane. Dar si inelele pentru conducerea firului pot constitui un punct delicat, mai ales daca n-au fost alese in mod corespunzator. Astazi inelele cu interiorul din portelan sunt folosite pe scara redusa, datorita fragilitatii lor; ele aveau avantajul de a nu fi in mod practic roase de alunecarea firului; actualmente pe aceste vergi se prefera sa se monteze inele din crom dur sau cu interiorul din agat. Latimea lor trebuie sa fie destul de mare, pentru ca in felul acesta va putea fi marita distanta de lansare, dar trebuie avut grija ca firul sa nu le roada catusi de putin prin alunecarea sa, pentru a se evita distrugerea firelor. Intrucat cu aceste vergi lansarea se efectueaza intotdeauna cu doua maini, locul in care este fixata mulineta trebuie sa fie la o distanta de cel putin 50 cm de baza manerului, care nu trebuie sa aiba un diametru prea mare, pentru a putea fi introdus cu usurinta intr-un suport special pentru vergi atunci cand unealta este fixata pe mal.
Varga pentru pescuitul pe fund trebuie sa fie o unealta foarte robusta cu care sa se poata lansa la mare distanta fire lestate cu plumbaj greu. In plus, soliditatea acestor vergi permite tragerea cu putere a exemplarelor pe care intentionam sa le capturam si care sunt intotdeauna, daca nu grele, cel putin de dimensiune considerabila. Crapi si lini, stiuci si bibani, mihalti si somni sunt capturile care cad in cursele pescarului, fara a mai pune la socoteala mrenele si clenii, care constituie cel mai mare numar al pestilor capturati. Intrucat exemplarele din aceste specii sunt cel mai bine atrase de momeala care se odihneste pe fund in cele mai adanci ascunzisuri ale apelor, este necesar ca varga sa fie rezistenta deoarece trebuie sa le traga cu destula putere la mal.
In mod obisnuit, vergile pentru pescuitul pe fund sunt impartite in trei mari categorii:
 - pentru pescuit greu;
 - pentru pescuit mijlociu;
 - pentru pescuit usor.
Vergile pentru pescuitul greu pot fi foarte lungi sau foarte scurte. Vergile lungi, adica cu lungimea de peste 3,5 m, se folosesc pentru a captura pestii mari sau pentru a actiona in locurile unde curentul este repede sau la mare distanta de mal; diametrul la varf nu este prea mare. Sunt vergi care se indoaie destul de usor. Vergile scurte masoara cel mult 2 m si sunt foarte rigide. Se folosesc numai pentru pescuit in ape foarte repezi si adanci cand momeala trebuie tinuta absolut nemiscata. Se folosesc de obicei pentru pescuitul mrenei, al somnului sau al crapului.
Exista vergi grele, lungi de 4 m, folosite pentru pescuitul cu momeli fixe nemiscate ; modele usoare, elastice de 3 m, folosite pentru pescuitul cu recuperare sau la fix, modele cu rigiditate mijlocie, de 2 m, care-si gasesc o buna intrebuintare la un mare numar de tipuri speciale de pescuit. De obicei aceste vergi au lungimea cu atat mai mare cu cat momeala trebuie sa fie lansata la o distanta mai mare. Pentru pescuitul pe fund mijlociu se folosesc anumite vergi nu chiar atat de robuste pentru a lansa un plumbaj greu, dar suficient de dotate pentru a lansa plumbaje cu oarecare greutate. Sunt vergi in general de 2,5 m, cu varful din fibra de sticla. Sunt foarte raspandite si se folosesc si la alte sisteme de pescuit.
Pentru pescuitul usor sunt folosite de obicei vergi lungi, adica de peste 3 m, si flexibile. Aceasta deoarece plumbajul fiind foarte usor, trebuie sa se foloseasca un fir subtire iar slaba lui rezistenta sa fie compensata prin elasticitatea vergii. Vergile de circa 2 m lungime, usoare si flexibile, se folosesc numai in cazuri rare de pescuit cu momeli in miscare.
O greseala foarte frecventa este aceea comisa de multi pescari care folosesc pentru pescuitul pe fund vergi confectionate pentru lanseta, adica pentru lansarea de momeli artificiale. Fara a pune la socoteala ca in felul acesta distrug in scurt timp unealta, pescuitul lor este de cele mai multe ori prea putin productiv pentru ca procedand asa nu reusesc sa faca o intepare corecta din cauza ca varga este prea scurta. Si nici nu reusesc sa manevreze cu siguranta pestii mari cand acestia sunt intepati. Varga pentru pescuitul la fund fiind destinata sa suporte solicitari mari, este necesar sa se ia cateva masuri de prevedere pentru a-i prelungi durata. Este recomandabil sa fie stearsa perfect dupa ce s-a pescuit cu ea, pentru a inlatura eventualele urme de nisip sau de namol de pe inelele de imbinare; la inchiderea sezonului de pescuit trebuie sa fie revopsita cu grija, in asa fel incat spirele de matase care fixeaza inelele sa fie perfect protejate impotriva agentilor atmosferici, in special a umezelii care ar putea provoca putrezirea acestora. In perioadele cand nu se folosesc, partile metalice trebuie sa fie unse cu vaselina.
Mulineta: si mulinetele destinate pescuitului la fund trebuie sa fie solide. Nu sunt necesare modele cu capacitate mare de recuperare, in general raportul 1:3 fiind mai mult decat suficient; trebuie insa sa aiba o frana buna, potrivita pentru a infasura si desfasura firul si sa fie cat mai simple cu putinta. O mulineta care se invarte foarte usor, construita cu rulmenti cu bile se poate uza foarte repede din cauza nisipului si a namolului care intra in mod sigur intre partile componente. Un dispozitiv complicat, actionat de arcuri sensibile, este distrus de greutatea mare a lestajului care trebuie recuperat.
Firul: pentru firul folosit la pescuitul pe fund nu se pot da reguli precise. Alegerea trebuie facuta intotdeauna in functie de pestele cautat si depinde, deci, in mare masura de momeala folosita. De exemplu, in cazul cand se pescuieste cu mamaliga la crap, nu este indicat sa se foloseasca un nailon de 0,20, pentru ca se poate nimeri intotdeauna un peste mare care rupe nailonul ca pe un fir de par. In cazul acesta, cel mai potrivit fir este desigur de 0,30 sau 0,35. In pescuitul la fund trebuie sa tinem seama ca de cele mai multe ori lansarea proiecteaza firul spre funduri de apa necunoscute, pline de obstacole si atunci iata ca un fir cu o rezistenta buna da posibilitatea de a salva aproape intotdeauna macar lestajul. Se vor pierde carligele legate cu un forfac subtire si mai putin rezistent, dar pierderea va fi neglijabila. In ceea ce priveste lungimea firului infasurat pe mulineta, este suficienta intotdeauna o rola de 100 m, dar trebuie avut grija ca ultimele spire sa fie in contact direct cu marginea bobinei, punand dedesubt, daca este nevoie, un fir de lana pentru a obtine inaltimea necesara.
Si pentru forfacuri firele de legatura a carligului pot fi valabile regulile referitoare la rezistenta, mai ales daca se pescuieste in ape pline cu obstacole. Aici captura trebuie trasa lateral la mal, fara a-i oferi loc de fuga, deci trebuie sa dispunem de mijloace adecvate in acest scop, chiar daca, din pacate, sunt in contradictie cu suspiciunea pestilor care, desigur, nu se lasa usor inselati de o momeala legata de un fir prea gros si vizibil. Este mai bine atunci sa riscam pierderea capturilor din cauza ruperii firelor sau e mai bine sa avem un numar mai mic de muscaturi? Fiecare pescar raspunde in felul sau la aceasta intrebare dar, data fiind reducerea actuala a pestilor, e mai bine sa actionam ca in primul caz. Este mult mai bine sa invingem neincrederea pestelui folosind fire de legare a carligului mai lungi, niciodata sub 30 cm, cu scopul de a micsora rezistenta de moment exercitata de lestajul asezat pe fundul apei. Grosimile variind intre limitele de 0,18 si 0,30 sunt suficiente pentru a lupta cu toate speciile de pesti prezenta in apele interioare din tara noastra iar rezistenta produselor aflate actualmente pe piata ofera foarte bune sanse in toate cazurile. Face exceptie capturarea stiucii care adeseori se pescuieste cu o struna din sarma de otel , din cauza dintilor ascutiti ai acestui peste, care pot taia firul de nailon.
Plumbajul: exista o mare varietate de plumbi necesari pentru pescuitul pe fund in mod corect. In apele curgatoare se folosesc, de preferinta, plumbi de tip plat pentru ca se mentin mai bine pe fund sub actiunea curentului, in timp ce in apele statatoare sunt mai potriviti plumbii obisnuiti sferici sau conici olive sau pere care pot fi gauriti sau prevazuti cu o mica vergea interioara inima din sarma de alama. Cei cu gauri se folosesc cand urmeaza sa culiseze pe fir, ceilalti in cazul in care sunt aplicati la capatul inferior. In orice caz, greutatea care trebuie folosita este intotdeauna in functie de curent sau de distanta la care urmeaza sa se lanseze.
In rauri se fac tatonari, aplicand mai intai un plumbaj mijlociu care se inlocuieste cu altul mai greu in cazul in care acesta nu rezista la forta curentului.
Cele mai folosite tipuri de plumb pentru pescuitul la fund sunt: plumbul in forma de scoica, sferic, olive, in forma de para, sarma de plumb.
Carligul: despre carlige nu sunt multe de spus: marimea si tipul sunt alese in functie de momeala folosita. Se poate face doar o singura remarca: se vor folosi carlige bronzate, cu varful intors, pentru pestii de talie mare, ca de exemplu crapul, anghila sau linul si carlige Crystal drepte pentru toti ceilalti pesti. Singura consideratie ce se poate face este urmatoarea: in cazul pescuitului la fund cu fir fix este mai bine sa se foloseasca intotdeauna cea mai mica marime pe care o permite momeala. Aceasta deoarece pestii trebuie sa poata musca cu toata increderea momeala, fara a fi alarmati de prezenta carligului.
Momelile: au fost prezentate toate in capitulul referitor la momelile naturale; cititorul poate gasi acolo toate tipurile recomandate pentru pescuitul la fund si modul corect de punere a lor in carlig.

TEHNICA DE PESCUIT

Actiunea de pescuit pe fundul apei nu e prea complicata: pescarul isi lanseaza momelile in locul pe care-l considera a fi cel mai potrivit, apoi aranjeaza varga usor inclinata pe mal si intinde nailonul recuperand o bucata de fir cu mulineta. Pentru a nu trebui sa fie incontinuu atent la varful vergii, poate pune la capatul acesteia un clopotel de semnalizare; apoi nu-i mai ramane decat sa astepte. Cand un peste musca tragand de fir, misca varful vergii imprimandu-i niste vibratii; aprecierea momentului cand trebuie facuta inteparea este poate lucrul cel mai greu.
Intr-adevar, nu toti pestii musca la fel si nici nu reactioneaza in acelasi fel la rezistenta vergii si a plumbajului. Unii, ca de exemplu cleanul mare sau crapul, se limiteaza sa smuceasca o data violent dupa care sau dau drumul momelii sau se inteapa singuri; altii, ca de exemplu mreana, continua sa muste momeala si sunt usor de intepat iar altii, ca de exemplu mihaltul si somnul american inghit adanc momeala si carligul fiind astfel foarte usor de capturat. Un caz particular il constituie stiuca, care atunci cand intalneste un pestisor care o intereseaza nu da atentie firelor si plumbilor, ci musca ferm fara a-i pasa de rezistenta opusa de varful vergii.
Bibanul, alta captura interesanta, are un comportament variabil intrucat uneori musca ferm iar alteori se arata suspicios si prudent. Fiecare peste are o predilectie deosebita pentru un anumit tip de momeala, astfel incat se poate sti daca inteparea trebuie executata imediat sau dupa o anumita perioada de timp, care poate varia de la cateva secunde mreana pana la circa un minut stiuca . Dupa ce pestele a fost intepat nu ne ramane decat sa-i apreciem greutatea si forta dupa zbaterile si rezistenta pe care o opune la tragerea cu varga si deci sa-l scoatem cu fermitate daca este mic si cu prudenta daca este mare.
Aceasta este in sinteza tehnica pescuitului la fund. Dar cate variante pot exista! Si de cate siretlicuri este capabil pescarul pentru a convinge pestele sa muste!
Sunt unii pescari sportivi care, pe buna dreptate, nu intind firul daca actioneaza in ape statatoare; il lasa sa atarne neintins de varful vergii si il supravegheaza tot timpul. Cand se misca si incepe sa se intinda stiu ca e momentul sa execute inteparea.
Altii, de indata ce varful incepe sa se miste, slabesc firul coborand varga pana aproape de suprafata apei si apoi tin firul sub observatie.
Pentru a usura aceasta supraveghere se poate pune pe firul neintins, putin inainte de varful vergii, un mic disc de pluta sau un patratel de carton, prevazute cu o despicatura pentru introducerea firului kojak .
Ridicandu-se sau coborandu-se, acest dispozitiv poate semnaliza prinderea momelii de catre peste.
Spre deosebire de acestia, sunt pescari sportivi care folosind carlige foarte mari nu le lasa timp pestilor. La prima muscatura inteapa cu violenta facand sa coincida smucitura cu tractiunea pestelui; aceasta manevra se poate executa numai de catre aceia care tin varga in mana si cu anumite momeli de dimensiuni foarte mici.
S-ar putea spune ca in fiecare regiune, daca nu chiar pe fiecare rau mare, exista o tehnica specifica de pescuit pe fund. Uneori este vorba doar de o simpla varianta care se refera la lungimea forfacurilor sau la tipul de lestaj folosit, insa de cele mai multe ori deosebirea este esentiala si de aceea est impusa de conditii specifice de mediu care au determinat folosirea acelei metode speciale care, de-a lungul anilor, s-a dovedit cea mai potrivita.
Tehnica de pescuit pe fund trebuie sa cuprinda neaparat si sistemul de prezentare a momelii si asezarea plumbilor pe fir.
De obicei se pot folosi doua sisteme: cu plumbaj fix si cu plumb culisant.
Daca plumbul este aplicat la capatul firului lestajul va fi fix; forfacurile care poarta carligul, numite in cazul acesta brate, sunt fixate la intervale regulate spre varga, iar lungimea lor va varia in functie de locul de pescuit. In apele statatoare pot fi si scurte, adica 15-20 cm, pentru ca neexistand curent se aseaza oricum pe fund. Dimpotriva, in apele curgatoare lungimea lor trebuie sa fie intotdeauna in asa fel incat dupa ce plumbul se afla pe fund, si ele sa atinga fundul. Deoarece in acest caz firul este asezat oblic pe fund, rezulta ca lungimea strunelor forfacelor va varia: prima va fi intotdeauna mai scurta decat celelalte si va masura cel putin 40 cm.
In cazul in care se pescuiesc in ape curgatoare, cu plumb fix, pesti suspiciosi - ca de exemplu crapul - lungimea strunelor va creste astfel incat, intinse pe fund, sa iasa in afara plumbajului cu cateva zeci de centimetri. Vom avea in felul acesta strune lungi iar lansarea va comporta unele dificultati pentru a evita incurcarea intregului ansamblu.
Aceasta dispunere permite ca momelile sa stea bine pe fundul apei iar lungimea strunei face ca pestele sa nu simta rezistenta inerta a plumbului cand apuca momeala.
Mai este apoi cazul unor pesti, ca de exemplu mreana, care nu dau atentie plumbului cand musca; este insa necesar ca momeala sa fie bine fixata pe fundul apei. In cazul acesta mreana, cand se indeparteaza cu momeala in gura, se inteapa singura dand peste rezistenta plumbajului.
Plumbul culisant, dupa cum ii spune si numele, este constituit dintr-o greutate care aluneca pe fir. Este aplicat asadar inainte de struna. De obicei lestajul culisant se realizeaza introducand plumbul pe firul mulinetei; cursa este limitata in partea inferioara de un vartej obisnuit la care se leaga struna cu carligul sau o bucata de fir care are un carlig la capat si altul in pozitie intermediara fixat cu un brat. In unele cazuri exista un forfac fixat sub plumbaj si altul deasupra; la aceasta metoda, nodul de legare a forfacului asezat deasupra plumbului opreste culisarea acestuia.
Plumbajul culisant se foloseste in toate apele; in cele statatoare lungimea forfacului trebuie sa fie mai mare decat in apele curgatoare pentru ca pestii musca mai cu prudenta.
Daca este posibil, e bine sa se foloseasca intotdeauna pentru acest tip de pescuit plumbaj culisant, mai ales daca firul este intins.
Data fiind greutatea plumbajului, acest tip de pescuit pe fund poate fi definit ca mijlociu sau usor, in timp ce pescuitul pe fund cu fir fix va fi intotdeauna un pescuit greu sau mijlociu.
Nadirea: pentru o tratare exhaustiva a se vedea capitolul dedicat nadirii unde, pe langa alte notiuni tehnice, sunt furnizate cele mai importante retete pentru prepararea diferitelor tipuri de nada.

LOCURILE DE PESCUIT  
De obicei, pescuitul pe fund este practicat in lunile cu temperatura moderata sau calde. De la aceasta regula face insa exceptie pescuitul la stiuca, a carui perioada optima este toamna tarziu si iarna, cand aerul apa incep sa se raceasca. In orice perioada a anului capturile trebuie sa fie cautate in locurile in care adancimea apei este destul de mare, in general de cel putin doi metri. Tocmai din acest motiv cei ce practica pescuitul pe fund aleg pentru a-si arunca undita gropile mai adanci ale raurilor si lacurilor, convinsi ca in acestea se afla intotdeauna o mare concentrare de pesti. In apele unui rau, cele mai bune locuri se afla dupa coturile unde curentul a sapat albia, in locul in care intra un afluent sau incepe un teren mlastinos si afundat, spre mijlocul cursului de apa pe unde trece curentul principal si in lungul malurilor protejate prin lucrari de consolidare.
Numai in cazul pescuitului cleanului si al mrenei prezinta importanta si zona aceea de ape mai putin adanci si repezi care curg pe prundis sau pe nisip. In aceste locuri se pescuieste si cu fire tarate pe fund. Intrucat pescuitul pe fund este indreptat in principal spre ciprinide, acestea vor trebui sa fie cautate in locurile in care curentul nu este prea repede si nu are prea multe bulboane si vartejuri, in locurile in care apa curge la vale incet si constant. Aceasta preferinta este dictata de necesitatea de a mentine momelile nemiscate pe fund, fara ca curentul sa le deplaseze sau sa le agite prea mult, manevra care ar alarma pestii. In general, tot in rauri, daca se pescuieste intr-o groapa, se procedeaza in asa fel incat momeala sa cada pe fundul apei, deoarece aceasta este zona in care pestii se hranesc de obicei.
In apele statatoare zona favorabila este situata intotdeauna dincolo de coroana de ierburi, unde fundul incepe sa coboare, la poalele peretilor pietrosi, in imprejurimile gurilor de varsare ale afluentilor, pe bancurile de nisip sau de pietris asezate la oarecare distanta de maluri, in special unde exista o vegetatie acvatica deasa. Golurile dintre ierburi si stuf sunt intotdeauna folosite de catre pesti ca locuri de trecere si un fir intins intr-una din aceste cai subacvatice da intotdeauna rezultate bune. Se poate pescui pe fund pe fund si acolo unde stuful formeaza desisuri incurcate, chiar daca apa este adanca de numai cativa centimetri. Dimineata si la apusul soarelui crapii si linii se duc in aceste zone, tipice lacurilor si baltilor, pentru a se hrani si uneori e suficient sa descoperi un luminis de cativa metri pentru a putea pescui cu folos.
Pe lacurile mari malurile locuite pot reprezenta locuri foarte bune pentru pescuitul pe fund al clenilor mari, care se apropie de obicei de maluri pentru ca sunt atrasi in mod irezistibil de resturile menajere.

ORELE DE PESCUIT  
Orarul de pescuit are o mare importanta in pescuitul pe fund, intrucat bancurile de pesti se deplaseaza la adancimi diferite in functie de ora.
Imediat inainte de aparitia zorilor si pana cand lumina nu e prea puternica, in timpul verii, se poate pescui aproape de mal; chiar si la adancime de sub 1 m se pot gasi crapi si alti pesti de talie mare, dar de indata ce soarele devine puternic, unditele trebuie aruncate in larg, in locurile in care adancimea este mare. La apusul soarelui pestii revin la mal si deci se va pescui la scurt. Primavara si toamna, in schimb, se poate pescui cu folos in tot timpul zilei. Iarna se pescuieste numai in orele mai calde si intotdeauna in locurile mai adanci; intr-adevar pestii se refugiaza aici si numai cand apa se incalzeste putin incep sa se miste, ramanand insa mereu in spatiul ingust al gropilor mai adapostite

Pescuit la Fund 2

PESCUITUL LA FUND


Necesitatea de a le oferi pestilor o momeala potrivita pe fundul apei le-a fost dictata pescarilor de o particularitate morfologica a unor specii de apa dulce atat din lacuri cat si din rauri.
Daca se examineaza de aproape, prin sticla unui acvariu de exemplu, cum se hranesc ciprinidele, se observa ca acestea isi alungesc buzele pentru a suge hrana care iese dintre pietre si din nisip. Conformatia specifica a gurii, asezata in partea inferioara a capului, face ca ciprinidele sa nu poata apuca hrana in alt mod. De aici necesitatea de a practica pescuitul pe fund pentru capturarea acestor pesti.
Nu numai crapul, linul, mreana - pentru a da cateva exemple mai cunoscute din apele noastre - mananca pe fundul apei, ci si multe alte specii a caror gura dreapta, larga si taiata in sus ar face sa se presupuna ca hrana este apucata, daca nu la suprafata, macar in straturi intermediare ale apei. Este cazul cleanului, bibanului, pastravului si al multor altora. Stand inclinati cu coada spre suprafata, acesti pesti coboara pana cand ating fundul apei cu buzele si apoi apuca hrana cu gura sau o aspira provocand un curent de apa prin deschiderea si inchiderea energica a operculelor. Un alt motiv pentru care pestii prefera sa adune hrana de pe fundul apei este determinat de faptul ca materialele alimentare faramitate pe care le transporta apa sau care vin de la suprafata apei sfarsesc pe fundul acesteia, pe fund se nasc si traiesc larvele, pe fund se tarasc ramele si lipitorile.
Asadar, daca un peste vrea sa manance, trebuie sa exploateze aceasta mina inepuizabila pe care o constituie namolul, nisipul sau pietrisul.
Ba mai mult inca, unele specii aspira tocmai namolul sau nisipul, le filtreaza retinand hrana amestecata cu acestea si elimina substantele nehranitoare.
Pestele va fi atras de o rama sau de o alta momeala care se misca din cand in cand pe fundul apei, dar o va ataca numai cand va sta nemiscata sau cand se va misca foarte incet. Putem imparti deci pescuitul pe fund astfel: spunem ca poate fi practicat cu momeala complet nemiscata sau cu momeala in miscare.
Pescuitul cu momeala nemiscata (fixa) are loc numai in apele lacurilor unde nu exista curent. Momeala coboara pana la fund trasa de greutatea ei sau de plumbaj. In schimb, la pescuitul in ape curgatoare, momeala sufera unele deplasari.
Insa adevaratul pescuit pe fund cu momeala in miscare se desfasoara in ape statatoare recuperand incet momeala care se taraste pe fundul apei si care se opreste din cand in cand pentru ca pescarul inceteaza recuperarea, sau in ape curgatoare atunci cand plumbul a fost astfel ales incat forta apei sa poata deplasa incet ansamblul plumb, forfac si carlig cu momeala.
Pescuitul la fund mai poate insa impartit si in greu, mijlociu si usor.
Pescuitul la fund este greu cand plumbajul depaseste 50 g, se executa cu instrumente solide si este destinat capturarii exemplarelor mai mari.
Uneori plumbajul folosit poate depasi 200 g; aceasta are loc in curentele puternice ale raurilor mai mari.
La pescuitul mijlociu se folosesc greutati care variaza de la 10 la 50 g.
Pescuitul usor se executa atat in lacuri cat si in rauri, iar plumbajul folosit variaza de la 2 la 10 g.
Atunci cand nu se folosesc plumbi, lestajul este constituit numai din greutatea momelii.

UNELTELE
Varga: lungimea unei vergi pentru pescuitul pe fund cariaza aproape intotdeauna intre 2 si 4 m, in functie de latimea cursului de apa sau a bazinului, precum si de specia de peste cautata. Varga poate fi confectionata din orice material, depinzand in parte si de posibilitatile de cumparare ale pescarului, fara ca prin aceasta sa se compromita rezultatul pescuitului. Materialele preferabile sunt intotdeauna bambusul ori fibra de sticla plina sau chiar si cea tubulara. Nu sunt rare cazurile de vergi montate imbinand lemnul cu materiale sintetice.
O varga pentru pescuitul pe fund este adeseori confectionata din mai multe tronsoane care se unesc intre ele cu ajutorul unor inele metalice din alama sau duraluminiu. Aceste puncte de imbinare constituie partea cea mai delicata a vergii, pentru ca efortul pentru lansarea lestajului o deformeaza uneori determinand un joc suparator intre diferitele tronsoane. Dar si inelele pentru conducerea firului pot constitui un punct delicat, mai ales daca n-au fost alese in mod corespunzator. Astazi inelele cu interiorul din portelan sunt folosite pe scara redusa, datorita fragilitatii lor; ele aveau avantajul de a nu fi in mod practic roase de alunecarea firului; actualmente pe aceste vergi se prefera sa se monteze inele din crom dur sau cu interiorul din agat. Latimea lor trebuie sa fie destul de mare, pentru ca in felul acesta va putea fi marita distanta de lansare, dar trebuie avut grija ca firul sa nu le roada catusi de putin prin alunecarea sa, pentru a se evita distrugerea firelor. Intrucat cu aceste vergi lansarea se efectueaza intotdeauna cu doua maini, locul in care este fixata mulineta trebuie sa fie la o distanta de cel putin 50 cm de baza manerului, care nu trebuie sa aiba un diametru prea mare, pentru a putea fi introdus cu usurinta intr-un suport special pentru vergi atunci cand unealta este fixata pe mal.
Varga pentru pescuitul pe fund trebuie sa fie o unealta foarte robusta cu care sa se poata lansa la mare distanta fire lestate cu plumbaj greu. In plus, soliditatea acestor vergi permite tragerea cu putere a exemplarelor pe care intentionam sa le capturam si care sunt intotdeauna, daca nu grele, cel putin de dimensiune considerabila. Crapi si lini, stiuci si bibani, mihalti si somni sunt capturile care cad in cursele pescarului, fara a mai pune la socoteala mrenele si clenii, care constituie cel mai mare numar al pestilor capturati. Intrucat exemplarele din aceste specii sunt cel mai bine atrase de momeala care se odihneste pe fund in cele mai adanci ascunzisuri ale apelor, este necesar ca varga sa fie rezistenta deoarece trebuie sa le traga cu destula putere la mal.
In mod obisnuit, vergile pentru pescuitul pe fund sunt impartite in trei mari categorii:
- pentru pescuit greu;
- pentru pescuit mijlociu;
- pentru pescuit usor.
Vergile pentru pescuitul greu pot fi foarte lungi sau foarte scurte. Vergile lungi, adica cu lungimea de peste 3,5 m, se folosesc pentru a captura pestii mari sau pentru a actiona in locurile unde curentul este repede sau la mare distanta de mal; diametrul la varf nu este prea mare. Sunt vergi care se indoaie destul de usor. Vergile scurte masoara cel mult 2 m si sunt foarte rigide. Se folosesc numai pentru pescuit in ape foarte repezi si adanci cand momeala trebuie tinuta absolut nemiscata. Se folosesc de obicei pentru pescuitul mrenei, al somnului sau al crapului.
Exista vergi grele, lungi de 4 m, folosite pentru pescuitul cu momeli fixe (nemiscate); modele usoare, elastice de 3 m, folosite pentru pescuitul cu recuperare sau la fix, modele cu rigiditate mijlocie, de 2 m, care-si gasesc o buna intrebuintare la un mare numar de tipuri speciale de pescuit. De obicei aceste vergi au lungimea cu atat mai mare cu cat momeala trebuie sa fie lansata la o distanta mai mare. Pentru pescuitul pe fund mijlociu se folosesc anumite vergi nu chiar atat de robuste pentru a lansa un plumbaj greu, dar suficient de dotate pentru a lansa plumbaje cu oarecare greutate. Sunt vergi in general de 2,5 m, cu varful din fibra de sticla. Sunt foarte raspandite si se folosesc si la alte sisteme de pescuit.
Pentru pescuitul usor sunt folosite de obicei vergi lungi, adica de peste 3 m, si flexibile. Aceasta deoarece plumbajul fiind foarte usor, trebuie sa se foloseasca un fir subtire iar slaba lui rezistenta sa fie compensata prin elasticitatea vergii. Vergile de circa 2 m lungime, usoare si flexibile, se folosesc numai in cazuri rare de pescuit cu momeli in miscare.
O greseala foarte frecventa este aceea comisa de multi pescari care folosesc pentru pescuitul pe fund vergi confectionate pentru lanseta, adica pentru lansarea de momeli artificiale. Fara a pune la socoteala ca in felul acesta distrug in scurt timp unealta, pescuitul lor este de cele mai multe ori prea putin productiv pentru ca procedand asa nu reusesc sa faca o intepare corecta din cauza ca varga este prea scurta. Si nici nu reusesc sa manevreze cu siguranta pestii mari cand acestia sunt intepati. Varga pentru pescuitul la fund fiind destinata sa suporte solicitari mari, este necesar sa se ia cateva masuri de prevedere pentru a-i prelungi durata. Este recomandabil sa fie stearsa perfect dupa ce s-a pescuit cu ea, pentru a inlatura eventualele urme de nisip sau de namol de pe inelele de imbinare; la inchiderea sezonului de pescuit trebuie sa fie revopsita cu grija, in asa fel incat spirele de matase care fixeaza inelele sa fie perfect protejate impotriva agentilor atmosferici, in special a umezelii care ar putea provoca putrezirea acestora. In perioadele cand nu se folosesc, partile metalice trebuie sa fie unse cu vaselina.
Mulineta: si mulinetele destinate pescuitului la fund trebuie sa fie solide. Nu sunt necesare modele cu capacitate mare de recuperare, in general raportul 1:3 fiind mai mult decat suficient; trebuie insa sa aiba o frana buna, potrivita pentru a infasura si desfasura firul si sa fie cat mai simple cu putinta. O mulineta care se invarte foarte usor, construita cu rulmenti cu bile se poate uza foarte repede din cauza nisipului si a namolului care intra in mod sigur intre partile componente. Un dispozitiv complicat, actionat de arcuri sensibile, este distrus de greutatea mare a lestajului care trebuie recuperat.
Firul: pentru firul folosit la pescuitul pe fund nu se pot da reguli precise. Alegerea trebuie facuta intotdeauna in functie de pestele cautat si depinde, deci, in mare masura de momeala folosita. De exemplu, in cazul cand se pescuieste cu mamaliga la crap, nu este indicat sa se foloseasca un nailon de 0,20, pentru ca se poate nimeri intotdeauna un peste mare care rupe nailonul ca pe un fir de par. In cazul acesta, cel mai potrivit fir este desigur de 0,30 sau 0,35. In pescuitul la fund trebuie sa tinem seama ca de cele mai multe ori lansarea proiecteaza firul spre funduri de apa necunoscute, pline de obstacole si atunci iata ca un fir cu o rezistenta buna da posibilitatea de a salva aproape intotdeauna macar lestajul. Se vor pierde carligele legate cu un forfac subtire si mai putin rezistent, dar pierderea va fi neglijabila. In ceea ce priveste lungimea firului infasurat pe mulineta, este suficienta intotdeauna o rola de 100 m, dar trebuie avut grija ca ultimele spire sa fie in contact direct cu marginea bobinei, punand dedesubt, daca este nevoie, un fir de lana pentru a obtine inaltimea necesara.
Si pentru forfacuri (firele de legatura a carligului) pot fi valabile regulile referitoare la rezistenta, mai ales daca se pescuieste in ape pline cu obstacole. Aici captura trebuie trasa lateral la mal, fara a-i oferi loc de fuga, deci trebuie sa dispunem de mijloace adecvate in acest scop, chiar daca, din pacate, sunt in contradictie cu suspiciunea pestilor care, desigur, nu se lasa usor inselati de o momeala legata de un fir prea gros si vizibil. Este mai bine atunci sa riscam pierderea capturilor din cauza ruperii firelor sau e mai bine sa avem un numar mai mic de muscaturi? Fiecare pescar raspunde in felul sau la aceasta intrebare dar, data fiind reducerea actuala a pestilor, e mai bine sa actionam ca in primul caz. Este mult mai bine sa invingem neincrederea pestelui folosind fire de legare a carligului mai lungi, niciodata sub 30 cm, cu scopul de a micsora rezistenta de moment exercitata de lestajul asezat pe fundul apei. Grosimile variind intre limitele de 0,18 si 0,30 sunt suficiente pentru a lupta cu toate speciile de pesti prezenta in apele interioare din tara noastra iar rezistenta produselor aflate actualmente pe piata ofera foarte bune sanse in toate cazurile. Face exceptie capturarea stiucii care adeseori se pescuieste cu o struna din sarma (de otel), din cauza dintilor ascutiti ai acestui peste, care pot taia firul de nailon.
Plumbajul: exista o mare varietate de plumbi necesari pentru pescuitul pe fund in mod corect. In apele curgatoare se folosesc, de preferinta, plumbi de tip plat pentru ca se mentin mai bine pe fund sub actiunea curentului, in timp ce in apele statatoare sunt mai potriviti plumbii obisnuiti sferici sau conici (olive sau pere) care pot fi gauriti sau prevazuti cu o mica vergea interioara (inima) din sarma de alama. Cei cu gauri se folosesc cand urmeaza sa culiseze pe fir, ceilalti in cazul in care sunt aplicati la capatul inferior. In orice caz, greutatea care trebuie folosita este intotdeauna in functie de curent sau de distanta la care urmeaza sa se lanseze.
In rauri se fac tatonari, aplicand mai intai un plumbaj mijlociu care se inlocuieste cu altul mai greu in cazul in care acesta nu rezista la forta curentului.
Cele mai folosite tipuri de plumb pentru pescuitul la fund sunt: plumbul in forma de scoica, sferic, olive, in forma de para, sarma de plumb.
Carligul: despre carlige nu sunt multe de spus: marimea si tipul sunt alese in functie de momeala folosita. Se poate face doar o singura remarca: se vor folosi carlige bronzate, cu varful intors, pentru pestii de talie mare, ca de exemplu crapul, anghila sau linul si carlige Crystal drepte pentru toti ceilalti pesti. Singura consideratie ce se poate face este urmatoarea: in cazul pescuitului la fund cu fir fix este mai bine sa se foloseasca intotdeauna cea mai mica marime pe care o permite momeala. Aceasta deoarece pestii trebuie sa poata musca cu toata increderea momeala, fara a fi alarmati de prezenta carligului.
Momelile: au fost prezentate toate in capitulul referitor la momelile naturale; cititorul poate gasi acolo toate tipurile recomandate pentru pescuitul la fund si modul corect de punere a lor in carlig.

TEHNICA DE PESCUIT
Actiunea de pescuit pe fundul apei nu e prea complicata: pescarul isi lanseaza momelile in locul pe care-l considera a fi cel mai potrivit, apoi aranjeaza varga usor inclinata pe mal si intinde nailonul recuperand o bucata de fir cu mulineta. Pentru a nu trebui sa fie incontinuu atent la varful vergii, poate pune la capatul acesteia un clopotel de semnalizare; apoi nu-i mai ramane decat sa astepte. Cand un peste musca tragand de fir, misca varful vergii imprimandu-i niste vibratii; aprecierea momentului cand trebuie facuta inteparea este poate lucrul cel mai greu.
Intr-adevar, nu toti pestii musca la fel si nici nu reactioneaza in acelasi fel la rezistenta vergii si a plumbajului. Unii, ca de exemplu cleanul mare sau crapul, se limiteaza sa smuceasca o data violent dupa care sau dau drumul momelii sau se inteapa singuri; altii, ca de exemplu mreana, continua sa muste momeala si sunt usor de intepat iar altii, ca de exemplu mihaltul si somnul american inghit adanc momeala si carligul fiind astfel foarte usor de capturat. Un caz particular il constituie stiuca, care atunci cand intalneste un pestisor care o intereseaza nu da atentie firelor si plumbilor, ci musca ferm fara a-i pasa de rezistenta opusa de varful vergii.
Bibanul, alta captura interesanta, are un comportament variabil intrucat uneori musca ferm iar alteori se arata suspicios si prudent. Fiecare peste are o predilectie deosebita pentru un anumit tip de momeala, astfel incat se poate sti daca inteparea trebuie executata imediat sau dupa o anumita perioada de timp, care poate varia de la cateva secunde (mreana) pana la circa un minut (stiuca). Dupa ce pestele a fost intepat nu ne ramane decat sa-i apreciem greutatea si forta dupa zbaterile si rezistenta pe care o opune la tragerea cu varga si deci sa-l scoatem cu fermitate daca este mic si cu prudenta daca este mare.
Aceasta este in sinteza tehnica pescuitului la fund. Dar cate variante pot exista! Si de cate siretlicuri este capabil pescarul pentru a convinge pestele sa muste!
Sunt unii pescari sportivi care, pe buna dreptate, nu intind firul daca actioneaza in ape statatoare; il lasa sa atarne neintins de varful vergii si il supravegheaza tot timpul. Cand se misca si incepe sa se intinda stiu ca e momentul sa execute inteparea.
Altii, de indata ce varful incepe sa se miste, slabesc firul coborand varga pana aproape de suprafata apei si apoi tin firul sub observatie.
Pentru a usura aceasta supraveghere se poate pune pe firul neintins, putin inainte de varful vergii, un mic disc de pluta sau un patratel de carton, prevazute cu o despicatura pentru introducerea firului (kojak).
Ridicandu-se sau coborandu-se, acest dispozitiv poate semnaliza prinderea momelii de catre peste.
Spre deosebire de acestia, sunt pescari sportivi care folosind carlige foarte mari nu le lasa timp pestilor. La prima muscatura inteapa cu violenta facand sa coincida smucitura cu tractiunea pestelui; aceasta manevra se poate executa numai de catre aceia care tin varga in mana si cu anumite momeli de dimensiuni foarte mici.
S-ar putea spune ca in fiecare regiune, daca nu chiar pe fiecare rau mare, exista o tehnica specifica de pescuit pe fund. Uneori este vorba doar de o simpla varianta care se refera la lungimea forfacurilor sau la tipul de lestaj folosit, insa de cele mai multe ori deosebirea este esentiala si de aceea est impusa de conditii specifice de mediu care au determinat folosirea acelei metode speciale care, de-a lungul anilor, s-a dovedit cea mai potrivita.
Tehnica de pescuit pe fund trebuie sa cuprinda neaparat si sistemul de prezentare a momelii si asezarea plumbilor pe fir.
De obicei se pot folosi doua sisteme: cu plumbaj fix si cu plumb culisant.
Daca plumbul este aplicat la capatul firului lestajul va fi fix; forfacurile care poarta carligul, numite in cazul acesta brate, sunt fixate la intervale regulate spre varga, iar lungimea lor va varia in functie de locul de pescuit. In apele statatoare pot fi si scurte, adica 15-20 cm, pentru ca neexistand curent se aseaza oricum pe fund. Dimpotriva, in apele curgatoare lungimea lor trebuie sa fie intotdeauna in asa fel incat dupa ce plumbul se afla pe fund, si ele sa atinga fundul. Deoarece in acest caz firul este asezat oblic pe fund, rezulta ca lungimea strunelor (forfacelor) va varia: prima va fi intotdeauna mai scurta decat celelalte si va masura cel putin 40 cm.
In cazul in care se pescuiesc in ape curgatoare, cu plumb fix, pesti suspiciosi - ca de exemplu crapul - lungimea strunelor va creste astfel incat, intinse pe fund, sa iasa in afara plumbajului cu cateva zeci de centimetri. Vom avea in felul acesta strune lungi iar lansarea va comporta unele dificultati pentru a evita incurcarea intregului ansamblu.
Aceasta dispunere permite ca momelile sa stea bine pe fundul apei iar lungimea strunei face ca pestele sa nu simta rezistenta inerta a plumbului cand apuca momeala.
Mai este apoi cazul unor pesti, ca de exemplu mreana, care nu dau atentie plumbului cand musca; este insa necesar ca momeala sa fie bine fixata pe fundul apei. In cazul acesta mreana, cand se indeparteaza cu momeala in gura, se inteapa singura dand peste rezistenta plumbajului.
Plumbul culisant, dupa cum ii spune si numele, este constituit dintr-o greutate care aluneca pe fir. Este aplicat asadar inainte de struna. De obicei lestajul culisant se realizeaza introducand plumbul pe firul mulinetei; cursa este limitata in partea inferioara de un vartej obisnuit la care se leaga struna cu carligul sau o bucata de fir care are un carlig la capat si altul in pozitie intermediara fixat cu un brat. In unele cazuri exista un forfac fixat sub plumbaj si altul deasupra; la aceasta metoda, nodul de legare a forfacului asezat deasupra plumbului opreste culisarea acestuia.
Plumbajul culisant se foloseste in toate apele; in cele statatoare lungimea forfacului trebuie sa fie mai mare decat in apele curgatoare pentru ca pestii musca mai cu prudenta.
Daca este posibil, e bine sa se foloseasca intotdeauna pentru acest tip de pescuit plumbaj culisant, mai ales daca firul este intins.
Data fiind greutatea plumbajului, acest tip de pescuit pe fund poate fi definit ca mijlociu sau usor, in timp ce pescuitul pe fund cu fir fix va fi intotdeauna un pescuit greu sau mijlociu.
Nadirea: pentru o tratare exhaustiva a se vedea capitolul dedicat nadirii unde, pe langa alte notiuni tehnice, sunt furnizate cele mai importante retete pentru prepararea diferitelor tipuri de nada.

LOCURILE DE PESCUIT
De obicei, pescuitul pe fund este practicat in lunile cu temperatura moderata sau calde. De la aceasta regula face insa exceptie pescuitul la stiuca, a carui perioada optima este toamna tarziu si iarna, cand aerul apa incep sa se raceasca. In orice perioada a anului capturile trebuie sa fie cautate in locurile in care adancimea apei este destul de mare, in general de cel putin doi metri. Tocmai din acest motiv cei ce practica pescuitul pe fund aleg pentru a-si arunca undita gropile mai adanci ale raurilor si lacurilor, convinsi ca in acestea se afla intotdeauna o mare concentrare de pesti. In apele unui rau, cele mai bune locuri se afla dupa coturile unde curentul a sapat albia, in locul in care intra un afluent sau incepe un teren mlastinos si afundat, spre mijlocul cursului de apa pe unde trece curentul principal si in lungul malurilor protejate prin lucrari de consolidare.
Numai in cazul pescuitului cleanului si al mrenei prezinta importanta si zona aceea de ape mai putin adanci si repezi care curg pe prundis sau pe nisip. In aceste locuri se pescuieste si cu fire tarate pe fund. Intrucat pescuitul pe fund este indreptat in principal spre ciprinide, acestea vor trebui sa fie cautate in locurile in care curentul nu este prea repede si nu are prea multe bulboane si vartejuri, in locurile in care apa curge la vale incet si constant. Aceasta preferinta este dictata de necesitatea de a mentine momelile nemiscate pe fund, fara ca curentul sa le deplaseze sau sa le agite prea mult, manevra care ar alarma pestii. In general, tot in rauri, daca se pescuieste intr-o groapa, se procedeaza in asa fel incat momeala sa cada pe fundul apei, deoarece aceasta este zona in care pestii se hranesc de obicei.
In apele statatoare zona favorabila este situata intotdeauna dincolo de coroana de ierburi, unde fundul incepe sa coboare, la poalele peretilor pietrosi, in imprejurimile gurilor de varsare ale afluentilor, pe bancurile de nisip sau de pietris asezate la oarecare distanta de maluri, in special unde exista o vegetatie acvatica deasa. Golurile dintre ierburi si stuf sunt intotdeauna folosite de catre pesti ca locuri de trecere si un fir intins intr-una din aceste cai subacvatice da intotdeauna rezultate bune. Se poate pescui pe fund pe fund si acolo unde stuful formeaza desisuri incurcate, chiar daca apa este adanca de numai cativa centimetri. Dimineata si la apusul soarelui crapii si linii se duc in aceste zone, tipice lacurilor si baltilor, pentru a se hrani si uneori e suficient sa descoperi un luminis de cativa metri pentru a putea pescui cu folos.
Pe lacurile mari malurile locuite pot reprezenta locuri foarte bune pentru pescuitul pe fund al clenilor mari, care se apropie de obicei de maluri pentru ca sunt atrasi in mod irezistibil de resturile menajere.

ORELE DE PESCUIT
Orarul de pescuit are o mare importanta in pescuitul pe fund, intrucat bancurile de pesti se deplaseaza la adancimi diferite in functie de ora.
Imediat inainte de aparitia zorilor si pana cand lumina nu e prea puternica, in timpul verii, se poate pescui aproape de mal; chiar si la adancime de sub 1 m se pot gasi crapi si alti pesti de talie mare, dar de indata ce soarele devine puternic, unditele trebuie aruncate in larg, in locurile in care adancimea este mare. La apusul soarelui pestii revin la mal si deci se va pescui la scurt. Primavara si toamna, in schimb, se poate pescui cu folos in tot timpul zilei. Iarna se pescuieste numai in orele mai calde si intotdeauna in locurile mai adanci; intr-adevar pestii se refugiaza aici si numai cand apa se incalzeste putin incep sa se miste, ramanand insa mereu in spatiul ingust al gropilor mai adapostite.

MOMELI VEGETALE

Momelile de natura vegetala sunt formate din aluaturi, paste fainoase, gris, mazare si alte legume cu pastai, porumb si toate cerealele, fructe mici coapte, frunze de legume pentru fitofagi etc. Putem include aici si unele paste aromate si colorate, preferate in special in occident.

Cartoful trebuie sa fie asa cum se cere pentru salata de cartofi, deci mai cleios si nu sfaramicios. Cartofii care contin mai mult amidon sau care sunt prea fierti se tin mai putin pe carlig si pot fi folositi doar pentru nadire sau pentru realizarea unor aluaturi.
Cartofii noi sunt buni abia cand sunt destul de copti, altfel au un gust ce displace pestilor. Cartofii trebuie totusi bine fierti, ceea ce se verifica prin inteparea lor cu un cutit. Cartofii nefierti complet se tin mai bine pe ac, dar infigerea acului este mai dificila.
Cartoful se agata pe un carlig zis italian, adica mai rotunjit si cu brat mai scurt, cu paleta, recomandat mai ales pentru crap.
Daca pescuim in timpul verii, in varful unui carlig mare punem un cub de cartof fiert, cu latura de 1 cm. Pentru prinderea babustii si a platicii folosim un carlig mai mic si un cub de cartof mai mic.

Aluaturi si mamaliga Aluaturi se fac din cartofi, gris, faina de malai sau pesmet etc., iar uneori si din turta dulce, chiar cu miere. Nu este totdeauna usor sa fierbem un aluat bun, pentru ca totul depinde de reteta, de calitalea fainii si a celorlalte materii prime folosite.
Vom prezenta doar cateva retete, care nici pe departe nu epuizeaza intreg meniul pescaresc. Aceste retete sunt verificate si apreciate si de alti pescari.

Aluatul de cartofi: Se fierb cartofii in coaja cu o zi inainte, se curata de coaja, se dau pe razatoare si se framanta cu faina de calitate sau integrala pe care o adaugam pana obtinem un aluat care sa se tina bine si sa nu se lipeasca de degete. Facem din aluat galuste lunguiete si le fierbem aproximativ 25-30 minute.
Daca o parte din faina o vom inlocui cu gris aluatul va fi mai rezistent la rupere, iar daca vom folosi doar faina fina, aluatul va fi moale si lipicios, inainte de a-l fierbe, putem sa saram aluatul sau sa-l indulcim, dupa cum obisnuim (nadirea !), putem sa-i dam o culoare galbuie sau sa-i adaugam o aroma. In tot cazul, o colorare in galben-portocaliu atentioneaza pestele.

Crochefe de cartofi: Cartofii curatati se fierb intr-o oala, dar inainte de a fi complet fierti, se scurge o parte din apa, se presara faina pe fundul vasului cu lingurita si nu prea mult. Dupa aproximativ 10 minute de fierbere cartofii sunt gata, iar faina capata o culoare usor galbuie; se freaca intreaga compozitie cu lingura, dar inainte de aceasta se adauga un colorant portocaliu dupa care totul se poate framanta usor (cald) pe o planseta.
Acest aluat este mai moale decat precedentul si este mai bun ca momeala pentru platica mare si mica, caras, lin si, desigur, este ispititor pentru orice peste nerapitor.

Aluatul de gris: Se prepara mai repede ca precedentul. Fierbem apa masurata ca pentru mamaliga si cand da in clocot, punem grisul si mestecam cu o lingura. Dupa cateva minute compozitia devine vascoasa si lipicioasa. O scoatem si o modelam in palma sau pe un fund de lemn pana devine suficient de vascoasa.

Aluat din cartofi, paine si galbenus cu ulei: Cartofii fierti (in coaja) si decojiti se amesteca cu galbenus fiert si miez de paine alba. Se adauga ulei (numai de floarea soarelui) pentru a-i da aroma si a-l face mai plastic. Este o momeala preferata pentru albitura si in special pentru obleti si caras.

Aluatul de pesmet: Se amesteca la rece pesmetul cu apa si se lasa la umflat, apoi se framanta cu degetele ca miezul de paine. Se picura si putin ulei de floarea soarelui.

Aluat din paine cu mamaliga: Se prefera pentru 'babaroase' mai cleioase, framantandu-se cu mana uda pana devine o pasta vartoasa.
Aluatul din mamaliga si faina: Se pregateste la foc; unii ii mai pun cascaval moale dat prin razatoare.

Mamaliga de porumb: este o momeala de baza, care se prepara fara sare, fierband-o si framantand-o pana devine o pasta mai tare. In mamaliga se poate adauga sprot de floarea soarelui, turta de dovleac, etc. Exista foarte multe variante de mamaliga pentru pescuit.
Toate aluaturile se pastreaza invelite in panza umeda si pe masura folosirii, din ele se taie felii din care se fac babaroase sau patratele. Aluatul alterat sau mucegait este respins de pesti.

Pastele fainoase: macaroanele, lazanele si fideaua groasa se fierb ca pentru consum, dar fara sare. Se taie in segmente de marimi corespunzatoare. Este o momeala buna pentru albitura si caras.

Mazarea uscata este o buna momeala daca se foloseste cea din recolta anului respectiv, nu mai veche. Se fierbe fara sare. Ca sa nu se sfarme la fiert, inainte de a se fierbe se pune la inmuiat, ca fasolea uscata. Nu se fierbe totusi prea tare, ca cea pentru consum, pentru ca devine sfaramicioasa.

Porumbul si mazarea verde trebuie, de asemenea, fierte, dar nu prea tare. Mazarea din comert (conserve, sterilizata) este si ea eficienta. Se preteaza la caras, crap, clean, porcusori, babusca etc. Porumbul in lapte nu trebuie fiert.

Ciresele si visinele, de preferat cele mici si moi, constituie hrana preferata a cleanului. Bune rezultate dau si coacazele, bucatile de prune coapte, zmeura.

Semintele fierte de canepa si in, din recolta pana la un an, dau rezultate excelente la babusca si in amestec cu ale ingrediente sunt foarte bune la nadirea crapului.

PLATICA

Denumiri populare:carjanca,frunza plopului,latita,platica de butoi,platica raioasa,platica ruginoasa.
Areal.Traieste in aproape toate apele Europei,de la Cercul Polar pana la Prinei si Alpi,Mediterana si Urali.Lipseste in Spania,Italia si Vestul Peninsulei Balcanice.La noi este prezenta in aproape toate apele dulci,colinare si de ses.
Are un ritm de crestere bun.La 1 an atinge 12cm si 25-30g,la 2 ani 15cm si 100g,la 3 ani 25cm si 300g.La noi in tara se prind exemplare si de 5-6kg in Delta Dunarii si marile lacuri,dar acestea sunt tot mai rare.In trecut se mentionau exemplare exceptionale de peste 10kg in lacul Sutghiol.Obisnuit,in apele romanesti se prind curent platici de 200-500g.
Descriere si mod de viata
Corpul este lat,turtit lateral iar spinarea se gheboseaza imediat dupa cap.Capul este mic,cu o gura mica care se prelungeste ca un tub,ca la crap.Buzele sunt fragile atentie la drill .Aripioara anala este distincta fata de a altor pesti,fiind lunga si scobita.Aripioarele pectorale si ventrale sunt fumurii.
Culoarea platicii difera in functie de mediul de viata si de varsta.In apele de ses platica tanara are o culoare argintiu-galbuie,iar pe spate cenusiu-verzuie.In apele adanci este bruna,iar in baltile cu vegetatie este ruginiu-aramie.Masculii au in perioada de reproducere niste excrescente numite'butoni'.
Platica este un peste pasic,viclean si temator,excesiv de sperios la zgomot si la prezenta omului in raza sa Vizuala.
Platicile de marimi apropiate isi cauta hrana in grup.Inoata in carduri in preajma fundurilor maloase unde isi cauta hrana,dar se si hranesc si cu vegetatie acvatica.
Unde o gasim?In rauri,la apa adanca,lina,cu fundul argilos si in depresiunile din spateleunor obstacole care domolesc curentul.In lacuri si balti,in imediata apropiere a malurilor abrupte,printre culoarele de vegetatie si pe langa perdelele de stuf.
Platica trebuie cautata in special in locurile ferite de vant si in apropierea pragurilor,ce delimiteaza gropanele,locuri unde isi cauta adapostla nevoie.
Platica musca si la digurile barajelor sau la stavilare,chiar la apa de 4-5m.Pe aruri se prinde in zonele ferite de vant si curenti,dupa coturi sau in zonele line si adanci.

Pescuit'la pluta'
Platica incepe sa manance bine inca din luna martie,la amiaza,daca gheata s-a dus de pe apa,in locurile cu apa adanca si linistita.Momeala preferata acum este libelula,rama si viermusul de carne.
Rezultate mai bunme se obtin vara,dimineata si in amurg,cu momeli vegetale grau,paine,mazare,cocoloase de paine sau mamaliga,arpacas,canepa prajita,dar si la viermusi .
Toamna musca bine pe vreme linistita,dimineata si dupa-amiaza,mai ales dupa nadire.
Ustensile
Lanseta'Match'de 3,90-4,20m cu actiune medie,pentru Sheffield.
Varga de 5-9m pentru a putea lucra cat mai ferit.
Fir 0,12mm cu inaintas de 0,10mm sau,in zonele cu numeroase exemplare de talie mare-0,14cu 0,12mm forfac.  Carlige nr.10-14 la platica mare,12-14 la platici obisnuite si 14-16 la pescuitul cu libelule tinand cont ca platica are gura mica si fragila.
Pluta cilindrica si subtire din pana de paun sauun wagler incolor pentru Sheffield.
Plumbaj disipat,alice mici pentru a nu provoca soc dur la muscatura.Pentru Sheffield un plumbaj culisant picatura intre doua alice.
Se mai poate folosi si Bolognesa de 6-7m pentru pescuit pe rauri,sau in ochiurile din vegetatie,pe lacuri si balti.O echipam cu o mulineta mica pe care punem fir de 0,12 sau chiar 0,14-0,16mm in zonele cu vegetatie abundenta,unde platica s-ar putea refugia dupa ce este intepata.
Minciogul-La platica mare,mai ales in zonele cu vegetatie,un minciog cu coada lunga 3m este foarte util.  Nadirea este absolut obligatorie deoarece platica este foarte sperioasa.Se face o nadire de fund cu 1-2 ore inainte,folosindu-se un amestec de paine,cartofi fierti,seminte sau turta de canepa,turta de floarea soarelui,biscuiti pisati,grau fiert,mazare verde,bucatele de rame,viermusi albi etc.-totul'legat'cu pamant.  In timpul partidei se poate nadi usor cu bobite de paine sau mamaliga,boabe de grau fiert,viermusi,cate putin la 2-3 aruncari.
Momeala trebuie sa ramana la cel mult o plama deasupra fundului apei sau sa se taraie pe fund.Acestea,se plaseaza lin pe locul nadit,fara plesnituri si zgomote inutile.Este bine sa sondam adancimea apei in prealabil.
Muscatura platicii este clasica si nu poate fi confundata.Ea'ciocaneste'usor de cateva ori,apoi pune pluta pe lat si abia tarziu o trage usor,tot culcata.Platica aspira momeala si o ridica in sus,usurand pluta de greutatea sa. Acesta este si modul ei de hranire:se aseaza oblic,cu capul in jos,pentru a aspira viermusii din mal,apoi se indreapta si inghite,dupa care pleaca.Platica nu se inteapa intotdeauna singura la muscatura.Daca simte ceva suspect scuipa momeala.De aceea sunt indicate plutele lungi,cilindrice si este bine sa intepam cand vedem pluta culcata.
Dupa intepare,platica se aseaza cu botul in jos si cauta a se propti cu aceasta in mal.Opune o rezistenta viguroasa la inceput,dar se poate intoarce pe o parte si atunci vine usor la mal unde ultimul cuvant il areminciogul.

Pescuitul'la fund'
Platica se prinde nu numai la pluta ci si la lanseta,cu plumbul pe fundul apei.Folosim plumb culisant si carligul la capat.Adesea,in lacuri si balti se pescuieste cu momitul pe capat si doua carlige tip spirala plumbuit dupa el.Pe momitor se pune nada cu atractanti.
Ustensile
Telescopice sau lansete de 3,50-4,20 si actiune mare care sa reziste la aruncarile lungi ale monturii;   
Fir 0,22-0,25 cu forfac 0,18-0,20mm
Carlige-nr.pentru buchetul de viermusi,nr.10-12 pentru bobita de mamaliga,nr.6-10 pentru boilies,expandate si boabe de porumb.
Locul se balizeaza si se nadeste.Se cauta un platou cu fundul destul de tare,la o distanta ce se poate atinge din aruncare.E bine ca nadirea sa se faca si cu o zi inaintea partidei.Platica raspunde bine la nadire.
Cand trage,platica ridica bambina,apoi o lasa jos,o ridica iar o lasa la pamant.Inainte de a intepa se recupereaza repede pentru a intinde firul,apoi se ridica varga  de pe suporti intepand nu prea puternic pentru a nu rupe buza fragila a platicii.De multe ori pestele se agata singur!
Platica trage si la monturile pentru crap,chiar si la boilies.Pentru a usura drill-ul se recomanda ca dupa intepare si inceputul recuperarii sa se manevreze varga spre lateral stanga sau dreapta ,amplu,pentru a 'culca'platica pe o parte.Astfel'culcata'vine la mal aproapeca o placinta,micsorand riscul ruperii buzei fragile a pestelui.
Platica este gustoasa mai ales saramura,iar cea mare este buna pregatita la cuptor sau fripta la gratar ori 'pe disc',cu mujdei de usturoi.