COMBATERE BIOLOGICA

COMBATERE BIOLOGICA

INTRODUCERE

Organizatia Internationala de Lupta Biologica (O.I.L.B.) a definit combaterea biologica ca o utilizare a organismelor vii si a produselor activitatii lor biologice, cu scopul reglarii populatiilor de daunatori. Prin acestea se subliniaza, pe o parte, utilizarea constienta a dusmanilor naturali ai daunatorilor, iar pe de alta parte, a produsilor activitatii lor metabolice cu scopul nu de a eradica, de a distruge toti daunatorii, ci numai de a regla densitatile populatiilor de daunatori.

Extinderea metodelor biologice de combatere a daunatorilor, este una dintre directiile de perspectiva a dezvoltarii protectiei plantelor, mai ales pentru reducerea si eliminarea fenomenelor de poluare pe care le pot produce substantele chimice.

Conservarea si activarea mecanismelor naturale de reglare a densitatilor populatiilor de organisme daunatoare trebuie sa se bazeze pe o cunoastere profunda a tuturor factorilor si legaturilor biocenotice.

In general, in momentul de fata se remarca o tendinta clara e'ecologizare'activitatilor ce depind de mediul inconjurator.

Principiul de baza al conceptului de combatere biologica il constituie echilibru biocenotic prin care nivelul populatiei unei specii (prada, gazda) este conditionat de alte specii (pradatori, paraziti, patogeni). Acest echilibru este insa oscilant, are caracter dinamic si poate fi dereglat de unele practici agrotehnice sau de protectia plantelor. De aceea se impune sa se creeze conditii cat mai favorabile entomofagilor. Wiackowski (1971) acorda o importanta mare asa-ziselor metode biologice profilactice, adica metodelor de concentrare a entomofagilor in cadrul culturii subliniaza in special utilitatea hranei suplimentare (nectarul unori flori, polenul si secretiile dulci ale unor insecte), a gazdelor

intermediare a locurilor de iernaresi, in general, a metodelor de concentrare a entomofagilor (cultura in benzi a lucernei si alte masuri organizatorice si agrotehnice).

Zoofagi sunt deosebit de diversi si au o mare specificitate pentru diferiti daunatori. In plus pot singuri sa se dezvolte spontan ca urmare a cresterii numerice a gazdei (daunatorului). Aceasta inseamna ca de fapt reprezinta resurse naturale care se pot reinnoi singure.

In ultimii ani au fost elaborate metode perfectionate de inmultire in masa a diferitelor specii de zoofagi. De mare interes sunt speciile de zoofagi care au capatat rezistenta la unele pesticide si care in acest fel se pot integra mai bine in combatere.

Produsele microbiologice au progresat de asemenea substantial. Utilizarea virusurilor entomopatogene sub forma de preparate formulate are o mare perspectiva de utilizare. Au fost izolate 320 de virusuri de la peste 250 specii de insecte si acarieni, dintre care 38 au fost experimentati in combaterea unor insecte.

Tehnologia aplicarii mijloacelor microbiologice de protectia plantelor trebuie elaborata in functie de stadiul cel mai sensibil al daunatorului si trebuie sa asigure ingerarea produsului de catre insecta. In cazul multor produse microbiologice trebuie elaborate metode de interactiune indelungata a microbilor cu insecte.

Amestecurile de produse biologice si in special cu cele selective permit in plus reducerea dozelor de produs biologic si chimic, o conservare mai buna a entomofagilor si evitarea sau intarzierea aparitiei raselor existente.

In masura in care se vor elabora produse conditionate, care sa poata fi pastrate in timp, aceste produse se vor extinde mult mai mult.

Succesele obtinute in domeniul combaterii microbiologice permit o utilizare frecventa a acestor solutii de combatere in cadrul sistemelor integrate.

Un rol important in combatere il au substantele cu actiune asupra unor procese vitale si asupra comportamentului. Acstea sunt de fapt substante cu caracter mai selectiv si care deci permit sa se refaca si sa se activeze entomofagii in culturile in care se folosesc.

Hormonii si feromonii ca regulatori de crestere, dezvoltare si comportare a insectelor, sunt mesageri chimici si nu au o actiune toxica propriu-zisa. Ca transmitatori de informatie deregleaza programul de dezvoltare in anumite momente si acestia asigura si o selectivitate deosebita. Hormonii au un mod de actiune diferit. Prin tratarea unei culturi

mortalitatea imediata este relativ medie sau scazuta, dar supravietuirea fazelor urmatoare este foarte redusa, se reduce fecunditatea femelelor, creste procentul de oua sterile, se schimba procentul de indivizi in diapauza, raportul intre sexe, ceea ce in final duce la o eficacitate ridicata. Dar aceasta eficacitate asigura protectia culturilor mai tarziu decat un tratament cu un insecticid obisnuit.

Feromonii sunt substante eliminate de insecte in atmosfera inconjuratoare si care determina comportamentul si alte forme de activitate a organismului. Spre deosebire de hormonii propriu-zisi secretati de glande endocrine si care asigura functionarea, activitatea integrala a organismului insectelor, feromonii secretati de glandele exocrine asigura relatiile dintre indivizi si alte relatii din cadrul populatiei.

In timpul ultimilor 25 de ani metodele genetice pentru supresia sau eradicarea insectelor daunatoare au devenit realitate. Supresia genetica a unei insecte daunatoare este unica printre metodele genetice de combatere a daunatorilor, deoarece implica lansarea de insecte modificate genetic pentru a combate aceleasi specii, de aceea aceste metode sunt autocide. Este o metoda bazata pe idea autodistrugerii speciei daunatoare, dar cu ajutorul unor masuri aplicate de om.

O latura atragatoare a luptei biologice ca metoda de combatere a insectelor, este cea economica. Desi acest procedeu necesita initial investitii substantiale pentru instalatii si manopera, acestea sunt rasplatite generos de benificiile rezultate.

Principalele metode de combatere biologica a daunatorilor din sistemele agricole sunt:

-- Folosirea zoofagii (pradatori si paraziti)

-- Combaterea microbiologica (microorganisme patogene)

-- Metodele genetice (autocidia)

-- Feromonii

-- Stropirile cu substante biologice

PRADATORI SI PARAZITI

Morfologia, bioecologia si sistematica principalelor organisme entomofage si acarofage.

Organismele nevertebrate entomofage si acarofage - pradatoare si parazite - din principalele agroecosisteme apartin claselor: Secernentea, Arachnida, Chilopoda si Insecta.

CLASA SECERNENTEA (nematozi)

Cuprinde nematozi sau viermi cilindrici de dimensiuni mici, cu corpul fusiform, alungit si transparent, diferentiat intr-o regiune cefalica, trunchi si coada. In cavitatea bucala se gaseste un stilet chitinizat, adaptat pentru intepat si supt.

Sunt organisme parazite (endoparazite) care de obicei se localizeaza pe traectul tubului digestiv al gazdei, extragand de aici substantele hranitoare: proteine si glucide.

In aceasta clasa sunt cuprinse 19 ordine si 27 familii. Principalele specii de nematozi paraziti la insecte sunt cuprinse in ordinul Mermithida.

ORDINUL MERMITHIDA

Cuprinde specii de nematozi paraziti la numerosi daunatori de importanta pentru agricultura. Sunt viermi cilindrici cu corpul fusiform, unii cu pronuntat dimorfism sexual. Speciile de perspectiva in combaterea pe cale biologica a daunatorilor sunt incadrate in familiile: Memithidae, Steinernematidae si Notylenchidae.

CLASA ARACHNIDA (paianjeni, acarieni)

Arachnidele sunt artropode terestre, de marimi diferite, adaptate la respiratia aeriana, prin plamini sau trahee.

Majoritatea arachnidelor au corpul constituit dintr-o parte anterioara, prosoma sau cefalotoracele si alta posterioara, opistosoma sau abdomen. La regiunea anterioara a prosomei se insera oua perechi de apendice, prima pereche purtind numele de chelicere, iar a doua de palpi maxilari. Chelicerele sunt formate din trei articule si servesc la apucat, intepat si inveninat sau perforat;palpii maxilari sunt formati din sase articole si servesc la apucat, ros, pipait; etc. La regiunea posterioara a prosomei, toracica (podosoma), se insera patru perechi de picioare. Opistosoma este lipsita de apendice.

Acarienii sunt artropode avind cefalotoracele si abdomenul contopit, fara o delimitareintre ele si fara o segmentatie evidenta au corpul mic si diferentiat intr-o regiune anterioara- proterosuma- cu doua perechi de piese ale aparatului bucal (chelicere si pedipalpi) si doua perechi de picioare, si una posterioara- histerosoma- cu alte doua perechi de picioare.

Chelicerele si palpii maxilari constituie o unitate diferentiata- guotosoma- un fel de rostru cu ajutorul caruia acarienii apuca, taie, inteapa, si sug sau rod.

Paianjenii si acarienii se intalnesc in toate mediile de viata, au sexe separate si depun oua, dezvoltarea lor avand loc prin metamorfoza. Din ouale depuse de obicei mai multe la un loc, sub forma unei sfere protejata de o tesatura deasa din fire matasoase, apar larve asemanatoare cu adultii. La completa dezvoltare larvele se transforma in numfe- primare, secundare si eventual tertiare- dupa care apar adultii. In cazul unor specii de acarieni, cand conditiile de viata sunt nefavorabile, poate aparea si o forma de rezistenta- hypopus. Aceasta clasa are mai multe ordine din care ne intereseaza doar ordinele:Aranea (paianjeni) si Acari (acarieni).

ORDINUL ARANEAE

Paianjeni cu corpul format din cefalotorace si abdomen nesegmentat. Maxilele au forma de pensa. Din acest ordin fac parte familiile: Araneidae (Aranea rentula), Salticidae (Salticus scenicus), Cembionidae (Myrmecium gounelli), Uloboridae (Uloborus republicanus).

Sunt specii zoofage si polifage, care se hranesc cu insecte mai mici sau mai mari, pe care le captureaza in panze matasoase, tesute in inflorescente, intre frunze, lastari, etc.

ORDINUL ACARI

Cuprinde acarieni cu corpul diferentiat in proterosoma si histerosoma. Proterosoma poarta gnatosoma (chelicere si pedipalpi) cu rol de hranire, formand un rostru sau stilet pentru intepat si supt.

Cuprinde trei subordine: Opilioacariformes, Parasitiformes si Acariformes.

In subordinul Parasitiformes este cuprinsa familia Phytoseiidae, cu speciile acarofage importante, iar in subordinul Acariformes, mai multe familii cu specii de acarieni pradatori si paraziti: Trambitidae, Pyemotidae, Stigmaeidae, Cheyletidae, Tideidae, s.a.

Familia Phytoseiidae

Acarienii din acesta familie joaca un rol hotarator ca organisme pradatoare de acarieni tetranichizi. Sunt de dimensiuni relativ mici, 0,3-0,5 mm lungime, cu corpul piriform, larg rotunjit la extremitatea posterioara, fara pete ocelare, cu picioarele lungi, prima pereche servind la detectarea prazii. Sunt foarte mobili. Culoarea corpului este variabila, in functie de starea de hranire.

Ierneaza ca femele mature sub solzii mugurilor, in pomi sau pe scoarta acestora. Ponta are loc primavara, larvele fiind hexapode, iar cele doua nimfe fiind octopode. Prezinta 4-7 generatii pe an, acestea suprapunandu-se.

Unii se hranesc cu o gama larga de specii, exemplu Amblyseius aberrans, alti pe seama unui numar redus de specii, Phytoseiulus persimilis

CLASA CHILOPODA (miriapode)

Chilopodele sunt artropode al carui corp este impartit in doua regiuni: cap si trunchi. Capul este format din sase segmente, avand doua antene si aparat bucal de rupt si masticat (doua mandibule si doua perechi de maxile). Trunchiul este format din 19-177 segmente, intotdeauna mai lung decat lat. Pe fiecare segment al corpului se articuleaza o pereche de picioare (exceptand ultimele segmente).

Se disting trei tipuri morfologice:

Geophilomorpha - corp foarte lung si foarte subtire, la care numarul segmentelor corpului si numarul perechilor de picioare variaza mult. Picioarele si antenele sunt scurte.

Scolopendromorpha si Lithobiomorpha - corp robust, mai scurt, si cu numar fix de segmente si picioare. Antenele si picioarele sunt scurte.

Scutigeromorpha - corp lung si bondoc. Antenele si picioarele sunt foarte lungi.

Sunt specii terestre, traind in locuri unde exista o oarecare umiditate, ascunzisuri si hrana suficienta: in pamant, sub scoarta copacilor, sub frunzar, etc.

Se hranesc cu nematode, gastropode, artropode. Prada este atacata rapid inoculandu-i venin cu care o paralizeaza, dupa care o sfasie cu mandibulele.

Traiesc mai multi ani, cresterea facandu-se prin naparliri succesive. Ierneaza in ascunzisuri, adesea mai multi indivizi la un loc. Nu s-a observat fenomenul de copulatie. Femelele depun oua in cuiburi rudimentare, cate 15-30. Formeaza un grup de organisme utile mai ales in zonele forestiere si horticole.

Desi sunt doua subclase, intereseaza doar subclasa Anamorpha, care cuprinde patru ordine: Geophilomorpha, Scolopendromorpha, Lithobiomorpha si Scutigeromorpha.

Exemple de chilopode pradatoare: Scolopendra cingulata si Himantarium gabrielis.

CLASA INSECTA (insecte)

Sunt artropode de diverse dimensiuni. Au corpul sclerificat, diferentiat in cap, torace si abdomen. La cap se disting o pereche de antene, ochi si piesele aparatului bucal, in general adaptat pentru rupt si masticat, supt, lins si supt, intepat si supt. Sunt artropode mandibulate, acestea fiind mai dezvoltate la insectele pradatoare. Latero-ventral, la torace, se insera trei perechi de picioare, iar latero-dorsal doua perechi de aripi(exceptand cele aptere). La insectele pradatoare picioarele sunt adaptate mai ales pentru fuga, apucat si retinut prada (prehensile).

Se dezvolta prin metamorfoza. Unele au metamorfoza incompleta, larvele fiind asemanatoare cu adultii (postoligopode), altele au metamorfoza completa, larvele nefiind asemanatoare cu adultii (protopode, apode, oligopode sau polipode) si au in plus stadiul de pupa.

In general insectele au sexe separate, reproducerea fiind sexuata, fie pe cale de gamogeneza cu participarea ambilor parteneri, fie pe cale de partenogeneza. Dupa locul unde are loc dezvoltarea embrionara pot fi ovipare sau vivipare. Larvele se dezvolta naparlind de mai multe ori.

Pot perzenta una sau mai multe generatii pe an, sau o generatie la doi sau mai multi ani.

Insectele cu regim alimentar zoofag pot fi pradatoare sau parazite (endo sau ectoparazite). Ca organisme zoofage au rol deosebit in mentinerea echilibrului biologic in agrosisteme, comportandu-se ca factori de reglare a densitatii organismelor fitofage.

ORDINUL MANTODEA (=MANOPTERA) - calugarite

Cuprinde insecte cu talia mare, corpul alungit, in special toracele. Capul este mic, triunghiular, foarte mobil. Pe langa ochii mari prezinta trei oceli. Picioarele anterioare sunt prehensile, avand coxele foarte lungi, femurele, de asemenea, foarte lungi, iar tibia cat jumatatea femurului, inarmata apical cu o gheara, formand cu femurul un cleste prevazut cu o multime de spini pe margine.

Cuprinde familiile Mantidae si Amplidae cu specii entomofage.

Exemple: Mantis religiosa si Empusa sp.

ORDINUL DERMAPTERA - urechelnite

Cuprinde insecte cu corpul alungit, turtit dorso-ventral capul este prognat, antenele scurte, aparatul bucal fiind de rupt si masticat.

Familia Forficulidae prezinta specii entomofage.

Exemplu: Forficula auricularia, Lobia miror.

ORDINUL MICOPTERA

Cuprinde specii mici si mijlocii, in mod obisnuit carnivore, cu antenele alungite, filiforme. Protoracele este foarte redus. Picioarele sunt lungi si subtiri. Aripile sunt membranoase, asemanatoare, suprapuse in repaos.

In acest ordin este cuprinsa familia Panorpidae. Abdomenul este cilindric, la mascul terminandu-se cu gonopode bine dezvoltate ce dau aspect particular, fiind numite si muste aripate.

Exemplu: Panorpa communis

ORDINUL RAPHIDIOPTERA

Cuprinde specii mici si mijlocii, cu capul prognat, alungit si ingustat in partea posterioara, unde se prelungeste cu un gat lung format de protorace care asigura o mobilitate caracteristica. Aparatul bucal este de rupt si masticat. Antenele sunt scurte fine, ochii mari, dezvoltati, avand si trioceli. Aripile sunt mari, membranoase.

Din acest ordin face parte familia Raphidiidae, cu cateva specii entomofage.

ORDINUL NEUROPTERA (PEANIPENNIA)

Insecte cu talie variabila. Capul mobil cu pozitie hipognata.Ochii sunt mari si puternic bombati, cu pozitie laterala. Antenele sunt bine dezvoltate. Aparatul bucal al adultului este de rupt si masticat. Aripile sunt membranoase si subegale, cele posterioare fiind mai mici. Nervatiunea este bogata.

Larvele sunt oligopode, compodeiforme cu armatura bucala comformata pentru intepat prada si supt.

Cuprind subordinul Hemerobioidea cu familiile: Hemerobiidae (ex:H emerobius hemmelinus) si Chrysopidae sisubordinul Myrmeleonidae cu familia Myrmeleonidae (larva cunoscuta sub numele de "leul furnicilor").

ORDINUL THYSANOPTERA - tripsi

Cuprinde insecte mici (0.5-5mm).Au aparat bucal de intepat si supt. Aripile sunt membranoase, alungite, lung franjurate.

Cuprinde subordinul Terebrantiacu familiile: Aelothripidae si Thripidae si subordinul Tubulifera cu familia Phloetripidae.

ORDINUL HETEROPTERA - plosnite

Sunt insecte hemimetabole, de talie mica si mijlocie. Aparatul bucal este de intepat si supt. Aripile anterioare sunt hemielitre, iar cele posterioare membranoase.

Speciile entomofage sunt cuprinse in familiile: Pentatomidae, Nabidae, Anthocoridae si Miridae. Speciile zoofage sunt pradatoare in special de insecte si acarieni, polifage, oligofage mai rar monofage. Majoritatea speciilor sunt diurne, unele imitand (mimetism) alte ordine ca, de exemplu, furnici (Himacerus apterus si Aptus myrmecoides). Unele specii pot fi inmultite si raspandite in culturi, facandu-se remarcate Perilus bioculatus pentru gandacul din Colorado, Arma custor pentru Hyphantrea cunea, Anthocoris sp. si Orius sp. pentru speciile de acarieni (Tetranychydae).

Familia Anthocoridae

Cuprinde insecte cu corpul oval alungit, de 2-4 mm lungime. Capul este prognat. Sunt cunoscute peste 450 specii cuprinse in 80 de genuri. Adultii si larvele sunt pradatoare de artropode, dar consuma si hrana vegetala (asigura o longevitate dubla a femelelor). Se hranesc cu afide si acarieni.

Familia Miridae

Cuprinde insecte de talie mica si mijlocie, 1,5-11 mm. Sunt specii zoofage, fitofage sau cu un regim alimentar mixt. Cele zoofage se hranesc cu acarieni fitofagi si insecta daunatoare, indeosebi acarianul rosu comun. Tetranychus urticae.

Familia Nabidae

Cuprinde plosnite de talie mijlocie, 1,7-15 mm. Larvele si adulti sunt pradatori polifagi hranindu-se in primul rand cu insecte cu tegumentul moale: oua, cicade, diptere, tripsi, purici meliferi, paduchi testosi, lepidoptere, himenoptere, acarieni si paianjeni.

Familia Pentatomidae

Sunt plosnite de talie mica si mijlocie, 2-15 mm. La speciile zoofage rostrul este mai scurt si mai puternic, piciorele anterioare sunt prehensile.

ORDINUL COLEOPTERA - gandaci

Sunt insecte holometabole de talie mica, mijlocie sau mare, cu corpul alungit, puternic chitinizat. Aparatul bucal este adaptat pentru rupt si masticat. Majoritatea speciilor sunt fitofage dar cuprinde si multe specii zoofage-pradatoare sau parazite-de oua, larve, insecte, acarieni, melci, etc.

Speciile de coleoptere zoofage sunt cuprinse in familiile: Carabidae, Coccinelidae, Staphilinidae, etc.

Familia Carabidae

Cuprinde peste 20000 specii, cu talie variabila. Majoritatea speciilor sunt zoofage. Au in general o activitate nocturna.

Speciile de carabide carnivore, adulti si larve, sunt pradatoare polifage. Unele specii sunt pradatoare active: Cicindella sp., Calosoma sp., Brachinus sp., Notiophilus sp., altele au un regimalimentar mixt, dintre acestea, cele cu regim alimentar mai mult entomofag sunt: Bembidion sp., Pterostichus sp., Calathus sp., Hipolestes sp., Acupalpus sp.

Cele mai frecvente specii sunt: Carabus auratus, C. cancellatus, C. granulatus, Pterostichus vulgaris, P. niger, cele mai importante specii polifage fiind Pterostichus cupreus, P.lepidus, P. vulgaris, P. macer, Harpaleus rufus, H. aeneus, Agonum dorsale. Se disting si specii oligofage: Cichrus sp.-melci, Notiophilus sp.-colembole, Calosoma sp.-omizi si viermi albi.

In general adulti consuma zilnic mai multa prada animala decat propria greutate. Spre exemplu: Carabus auratus in greutate de 0,640 g/individ consuma 0,875 g prada, C. cancelatus, de 0,560 g consuma 0,775 g prada, C. urlichi, de 0.680 g consuma 1,51 g prada, Pterostichus vulgaris, de 0,150 g consuma zilnic 0,507 g prada.

Familia Coccinellidae

Cuprinde coleoptere mici si mijlocii, cu corpul emisferic sau oval, puternic convex dorsal si plan ventral. Sunt sexuate, ovipare.

Sunt specii monovoltine: Cocinella sp., Adalia sp., Semiadalia sp., Exocomus quadripustulatus, si specii polivoltine - afidifage - pana la trei generatii pe an, apartinand tribului Coccinellidae 'pradatori de slabire' (sunt active in vara cand populatiile de afide sunt reduse): Propilaea sp., Adonia sp. si - coccidifage - apartinand tribului Scimnini 'pradatori de

soc' (se reproduc in primavara, sunt precoce si distrug multe colonii de coccide).

In functie de prezenta lor in probele colectate sunt patru grupe:

--buburuze ce traiesc pe specii de plante ierboase de camp: Calvia quatuordecempunctata, Coccinella undecimpunctata, C. quinquepunctata, C. septempunctata, Propylaea quatordecempunctata.

--buburuze care traiesc pe ierburi: Halyzia sedecimguttata, Eoramyinia oblongoguttata, Myrha octodecimguttata, Harmonia quadripunctata, Semiadalia undecimpunctata.

--specii care prefera colonii dense de afide: Hipodamia septemmaculata, Synharmonia conglobata, Coccinella quatuordecimpunctata, Adalia bipunctata.

--buburuze a caror evolutie este conditionata de factori climatici particulari: Adonia variegata.

Si larvele si adultii coccinelidelor sunt pradatori, fiind acarofage, coccidifage si afidifage.

Familia Staphilinidae

Sunt coleoptere mici, aripate sau aptere, ce se intalnesc in stratul vegetal in descompunere sau in cel superficial de sol.

Principalele specii sunt Aleochara bipustulata, Oxypoda brachyptera, Oxytelus sculpturatus, Tachypoms hypnorum, Lathrombium fulvum, Proteinus ovalis.

Adultii si larvele au regim de hrana variat, unele fiind carnivore - prada oua si larve de diptere.

ORDINUL HYMENOPTERA - viespi

Cuprinde insecte cu dimensiuni intre 0,2 si 50 mm. Tegumentul este neted sau paros, capul ortognat. Aparatul bucal este de tip ortopteroid la cele inferioare si transformat in trompa adaptata la rupt, supt si lins la cele superioare. La femele, segmentele abdominale 8 si 9 formeaza ovipozitorul.

Subordinul Apocrita

Suprafamilia Ichneumonoidea

Familia Ichneumoidae

Intara noastra sunt aproape 4000 de specii, pe glob fiind descrise peste 30000 de specii. Talia celor din tara noastra este cuprinsa intre 3 si 42 mm. Larvele traind parazite pe seama larvelor si pupelor de lepidoptere, coleoptere, himenoptere si diptere.

Sunt si specii hiperparazite ce ataca larvele de braconidae si chiar ichneumonidae.

Familia Braconidae

Cuprinde specii exclusiv parazite. Larvele sunt ecto si endo parazite. Dimensiunile corpului sunt intre 1 si 4mm. La noi in tara sunt cunoscute 15 subfamilii. Sunt paraziti exclusivi ai afidelor.

Parazitismul la Braconide si Afidiide

Fiind o parte a mediului la care s-a adaptat parazitul, gazda a imprimat o serie de caractere morfologice si functionale utile vietii parazitului. Astfel la braconide si afidiide, flexibilitatea abdomenului si conformatia tarierei permit o infestare adecvata a gazdei. Pentru gasirea larvelor de cerambicide, buprestide, scolitide, care traiesc in lemnul sau sub scoarta arborilor, lungimea tarierei unor specii, ca cele de Vipio, Glyptomorpha, Atanycolus, Spathius, Doryctes, o depaseste pe aceea a corpului, iar valvele 1 (sticletii) sunt ornamentate cu zimti de fierastrau, cu care perforeaza lemnul si patrund in acancime pana la gazda.

In schimb la microgasterine, care in general infesteaza larve daunatoare ce traiesc in regiuni superficiale ale plantelor, cum sunt omizile de pe frunze, de pe flori sau iarba, au tariera scurta. Unele afidiide, cum sunt speciile genului Trioxys,poseda la partea posterioara a abdomenului o furca ale carei lungime si forma corespund cu marimea si conformatia corpului afiidului pa care il prinde in momentul cand femela depune oua.

Gazda, prin dimensiunile corpului si ale rezervei de tesut adipos mai mult sau mai putin abundent, influenteaza numarul si fecunditatea parazitilor.Astfel,in larvele de buha verzei (Barathra brasicae), cu dimensiuni ce trec de 3 cm, si cu un bogat tesut adipos se dezvolta peste 70-80 larve de Meteorus rubens. In cele de Pieris brassicae se gasesc uneori pana la 150-200 de larve de Apanteles glomeratus. In schimb, intr-o larva cu dimensiuni mici si cu putin tesut adipos nu se dezvolta decat un singir parazit. Astfel, in larvele de Bruchus Pisorum, traieste numai o singura larva de Triaspis thoracicus. In corpul afidelor cu dimensiuni mai mici se dezvolta numai o singura larva de afidiide care, din cauza marimii, se curbeaza in forma literei U, tocmai din lipsa de spatiu oferit de gazda.

Dimensiunile corpului parazitului sunt influentate de stadiul de dezvoltare al larvelor-gazda. De exemplu, indivizii de Diaeratiella rapae care eclozeaza din larvele primului stadiu sunt, evident ,mai micidecat cei obtinuti in stadiile urmatoare. Asa se si explica, in parte, problema variabilitatii individuale a parazitilor, exprimata prin dimensiunile corpului lor. De asemenea, gazdele insuficient hranit influenteaza raportul dintre sexe, din ele obtinandu-se uneori numai masculi care, probabil se dezvolta din oua nefecundate. Din larvele Pieris brassicae , Ostrinia nubilalis , Aporia crataegi, crescute in laborator, dupa un numar de generatii de paraziti, se obtin numai masculi.

Chiar fecunditatea parazitilor este modificata de gazda. Stadiile timpurii, mai ales stadiul I, reduc fecunditatea braconidelor si afidiidelor, pe cand stadiul II o mareste. Probabil exista un raport intre conditiile de hrana oferite de gazda si numarul de oua depus de parazit. Un alt aspect al influentei gazdei asupra parazitului este reactia fiziologica si mecanica a gazdei in urma infestarii parazitare. Inainte ca parazitul sa introduca tariera in corpul gazdei, el inoculeaza veninul secretat de glanda cu venin, la acesta gazda reactioneaza imediat. Ea executa miscari de zvarcolire, se agita cateva minute,iar afidele elimna un exudat galbui, sub forma de picaturi de hemolimfa.

Apararea gazdei se poate face si prin reactii chimice care distrug oul parazitului sa il incapsuleaza ca intr-un chist pana la eliminarea lui.

In general, gazdele care se afla in stadii mai avansate sunt mai rezistente la atacul parazitilor. O a doua latura a relatiei gazda-parazit este adaptarea parazitului la conditiile oferite de gazda. Aceasta latura imbraca aspectele cele mai complexe, ale vietii parazitare. Astfel de procese s-au produs intr-o lunga. perioada de timp si ele reflecta o treapta de evolutie inaintata a acestor himenoptere.

Marea majoritate a braconidelor si toate afidiile sunt endoparazite, putine forme (euforinele) sunt ectoparazite.

Dependenta de gazda se manifesta mai pregnant in stadiul larvar, ea fiind mai redusa in cel nimfal si inexistent in stadiul de imago. Adultul este o insecta libera care depinde de gazda numai in vederea depunerii oului care-i asigura perpetuarea speciei. Larvele sunt adaptate la endoparazitism prin forma corpului, nutritie si respectiv respiratie. Intre stadiile larvare exista deosebiri morfologice si functionale evidente. Astfel, in stadiile I si II, larvele au mandibule, in stadiul al III-lea acestea din urma se atrofiaza si reapar in ultimul stadiu. In primele doua stadii, mandibulele sunt necesare in procesul de hranire, larva ajutandu-se de ele la sfasierea tesuturilor mai fine ale gazdei sau la o eventuala lupta cu concurentiicare patrund in aceeasi gazda. In ultimul stadiu, larva, cu ajutorul lor, taie organele gazdei si perforeaza tegumentul acesteia in momentul cand o paraseste. I stadiile I si II respiratia larvei se face printr-o vezicula posterioara carea in urmatoarele stadii se resoarbe si este inlocuita cu ramificatii traheene.

O alta consecinta a vetii parazitare se observa bine la afidiide, si anume pe masura ce larva se dezvolta in corpul afidului acesta se depigmenteaza, luand un colorit castaniu lucios, sau se pigmenteaza in maro inchis, culori foarte deosebite de culoarea naturala a afidelor neparazitate.

O alta influenta a parazitului se manifesta in dezagregarea fiziologica a glandelor cu secretie interna cu rol in dirijarea raportului dintre parazit si gazda.

Se pare ca rolul cel mai important il au glandele protoracice care influenteaza ciclul hormonal atat al parazitului, cat si cel al gazdei. Influenta parazitului are un efect deosebit asupra reproducerii gazdei. Daca la braconidele larvale parazitate nu pot ajunge in stadiul nimfal, la afidiide lucrurile se schimba. Astfel, cand afidele sunt parazite in stadii timpurii, ele nu se pot reproduce, iar daca acest lucru se petrece in stadii mai avansate (nimfe, adulti), ele ajung la maturitate si se reproduc un anumit timp. Chiar numarul urmasilor este un efect al parazitismului. Mydzodes persicae parazitat de Diaeretiella rapae produce 6 pana la 10 nimfe in comparatie cu femelele neparazitate, care dau in mod normal peste 50 de nimfe.

Acest proces biologic de castrare parazitara este mai evident atunci cand parazitii infesteaza stadiile adulte. In acest caz, larvele parazitului au o actiune citolitica avand ca rezultat distrugerea partiala sau totala a progeniturii.

Insasi gasirea gazdei reprezinta un alt aspect al adaptarii parazitului la specificitatea gazdei. Adultii trebuie sa-si gaseasca gazda intr-un biotop favorabil dezvoltarii si asigurarii existentei speciei si mai ales supravietuirii ei in perioadele in care lipseste gazda.

La braconide si afidiide evolutia diferitelor grupe s-a realizat prin specializarea

parazitilor pe anumite gazde, desi se cunosc destule exemple de polifagie. Pentru unitatile taxonomice superioare (subfamilii, triburi( se pot stabili si preferinte pentru o anumita categorie de gazde. Astfel, microgasterinele sunt in cea mai mare parte coleoptere, opiinele, alisiinene, dacnusinele se dezvolta in diptere.

Specificitatea pentru gazda merge mai adanc, chiar la nivelul genurilor. De exemplu, speciile de Ecphilus se dezvolta numai in coleopterele scolitide, cele de Vipio, Glyptomorpha si Atanycolus, in cele de cetambicide, iar afidiile sint paraziti exclusiv ai afidelor.

Dintre speciile monofage, Triaspis thoracicus infesteaza numai larvele de Bruchus pisorum. Braconidele oligofage sunt reprezentate prin Meteorul rubens, care prefera speciile de agrotine, iar Apanteles glomeratus, pe cele de pieride. Braconidele polifage, ca Apanteles spurius, A. congestus, Macrocentrus linearis, Bracon variator, au o gama foarte

larga de gazde. Se pare ca braconidele si afidiidele monofage si oligofage sunt mai specializate, ele avand importanta in distrugerea totala a gazdei, insa aceste specii au dezavantajul ca, odata gazda distrusa, nu mai pot supravietui. De aceea se considera ca speciile polifage, care isi gasesc mai usor gazde suplimentare, sunt mai utile pentru metoda biologica.

Importanta specificitatii pentru combaterea biologica va fi stabilita pe baza cunoasterii biologice a gazdei. Daca gazda are o dezvoltare continua cu numeroase generatii (Brevicoryna brassicae.), parazitul, desi strict specific (Diaeretiella rarae) si cu o dezvoltare asincronica fata de gazda, este foarte util in limitarea gazde. Daca gazda nu are un ciclu de dezvoltare anumit, atunci sunt preferati polifagii.

Sincronizarea dezvoltarii gazdei si parazitului se realizeaza printr-o serie de reactii adaptive ale parazitului. Daca braconidele si afidiidele nu gasesc gazde favorabile, intra in diapauza. Atunci cand ouale parazitului sunt depuse intr-o gazda al carui stadiu de dezvoltare nu contine insa destul tesut adipos, pentru a asigura hrana larvei parazitului, aceasta din urma intra in diapauza trofica. Uneori se observa o diapauza a larvei parazitului in anumite conditii de mediu cu importanta negativa asupra gazdei (Chelonus, Aphidiidae). Se cunosc cazuri cand diapauza parazitului coincide cu aceea gazdei (Orgilus), ambele procese fiind coordonate de mecanismele hormonale ale gazdei si ale parazitului.

In general, parazitul se adapteaza la mediul din corpul gazdei. El trebuie sa fie imun la influenta gazdei si sa se hraneasca in asa fel, incat sa nu vatame tesuturile vitale ale gazdei pana nu si-a terminat dezvoltarea.

Relatia gazda-parazit imbraca in natura si alte forme. Este cunoscuta concurenta parazitara si reusita parazitului celui mai bine adaptat. Deoarece braconidele infesteaza stadiile timpurii ale gazdei, exemplele de concurenta in cadrul acestui grup sunt mai rare. Larvele de Coleophora laricella sunt parazitate de Agathis pumila in tot timpul anului. Primavara insa, acest parazit este concurat de chalcidoidul Chrysocharis laricinellae, care, avand un potential biotic mai ridicat, o fecunditate mai mare (are trei generatii pe an), il invinge pe Agathis pumila. Intre opiinele Diachasma tryoni si Opius humilis care se dezvolta in larvele dipterului Ceratitis capitala din regiunea mediteraneana are loc o vadita concurenta. In cele mai dese cazuri, Opius pare sa fie eliminat de primul parazit. Dupa datele din literatura, din 627 de puparii ale gazdei, 147 erau infestate de ambii paraziti, iar din acestea, in 133 nu mai era prezent Opius.

Unele specii, ca Apanteles glomeratus, care depune oua in stadii tinere de Pieris brassicae, sunt deseori concurate de ichneumoidul Pimpla brassicae, dar numai in stadiile urmatoare dezvoltarii gazdei. Larvele de Euproctis chrysorrhoea sunt parazitate de speciile Apanteles lacteicolor, Meteorus versicolor (Braconide) si Zigobothrica nidicola (Tachinide). Dintre acestea, numai Apanteles lacteicolor isi poate continua dezvoltarea, deoarece el elaboreaza toxine care omoara pe cei doi concurenti.

Alteori, parazitii care traiesc concomitent intr-o gazda nu se stingheresc unul pe celalalt, ci pot coabita pana la completa lor dezvoltare. Astfel, dezvoltarea larvelor de Rhyacionia buoliana, un lepidopter, care produce daune plantatiilor de pin din tara noastra, este limitata de o serie de paraziti. Cei mai eficace sunt braconidul Orgilus obscurator si ichneumonidul Temelucha interruptor Grav.

In disectiile efectuate pe larvele de Rhyacionia am observat ca cei doi paraziti coabiteza, in rare cazuri existand larve de Orgilus sfartecate de Temelucha. Ceea ce ar explica aceasta forma de convietuire parazitara ar fi imposibilitatea femelei de Temelucha de a-si depista singura gazda.Probabil ca feromonii secretati de Orgilus dirijeaza calea gasirii gazdei, iar tesutul adipos bogat al gazdei, ca si coordonarea hormonala stabilita permit ambelor specii de paraziti sa traiasca in acelasi mediu.In cele din urma, Orgilus este eliminat de Temelucha. de a-si depista singura gazda. Probabil ca feromonii secretati de Orgilus dirijeaza calea gasirii gazdei, iar tesutul adipos bogat al gazdei, ca si cooordonarea hormonala stabilita permit ambelor specii de paraziti sa traiasca in acelasi mediu. In cele din urma, Orgilus este eliminat partial de Temelucha.

In general, larvele parazitilor cu mandibule puternice, care incep sa se hraneasca din timp, intr-o eventuala concurenta inving. Sunt frecvente cazurile cand o gazda in diferite stadii de dezvoltare este infestata de mai multe categorii de paraziti care se inlocuiesc reciproc. Reusesc acei paraziti carora le convine mediul intern al gazdei mai ales din punct de vedere chimic. Asa de exemplu, Pieris brassicae in stadiu de ou este parazitat de Trichogramma evanescens, in stadiul de larva - de Apamteles glomeratus, iar in cel de crisalida - de Pteromalus puparum. Cel mai mare procent de parazitare il are Apanteles glomeratus (braconid), caruia gazda ii permite o excelenta dezvoltare.Aceste categorii de paraziti au cerinte ecologice diferite, dar ele se inlocuiesc una pe alta si duc in final la reglarea densitatii numerice a larvelor de Pieris brassicae.

Adaptarea parazitului este mai stricta decat a gazdei, aceasta din urma avand o specificitata selectiva care-i permite sa nu fie atacata decat de un anumit numar de specii de paraziti, ce ii reduc in parte posibilitatea de inmultire.

Deci reactiile gazdei nu reprezinta o adaptare la parazit, ci constituie in ultima tot o adaptare a parazitului la gazda.

In natura se intalnesc deseori si cazuri de hiperparazitism. Astfel, nimfele din coconii de Apanteles sunt hiperparazitati de ichneumoidele Pesomachus, Gelis etc., Aphidius fabarum este limitat de hiperparazitii din familia Cynipidae, si anume speciile genului Chapips.

Chiar si actiunea hiperparazitilor este alterata de parazitii tertiari. Charipinele sunt parazitate de Aphidencyrtus sp. (chalcidoid).

Parazitii tertiari au o actiune utila, ei ajutand la limitarea parazitilor secundari si deci la refacera populatiilor parazitilor primari.

Braconide si afidiide parazite la daunatorii cerealelor

Subfamilia Braconidea

Habrobracon brevicornis paraziteaza larvele de Ostrinia nubilalis daunator a porumbului. Alte specii de braconide parazite la O. nubilalis: Apanteles picipes, Microgaster tibialis, M. globata, Macrocentru abdominalis, Chelorus annulipes.

Subfamilia Microgasterinae

Microplitis spectabilis paraziteza omizile tinere si de varsta mijlocie de Scotia segetum - buha semanaturilor. Alte lepidoptere gazde: Tephroclytia succentariata, Dianthoecia capsincola, Lygris testata. Alte specii de baconide parazite la S. segetum: Macrocentrus collaris, Meteorus rubens, Rhogas dimidiatus, Apanteles congestus, A. spurius.

Subfamilia Alysiinae

Coelinices niger paraziteaza larvele unui dipter (Chlorops pumilionis), daunator al cerealelor. Chasmodon apterus parazitand alt dipter (Oscinia frit) daunator la grau, orez, secara. Alte braconide parazite: Gyrocampa pospelovi, Dacnusa tristis, Sigalphis caudatus.

Familia Aphidiidae

Lysiphusus testacripes parazit la Toxoptera graminum si Aphidius avenae la Sitobion avenae

Braconide parazite la daunatorii din depozite

Subfamilia Braconidae

Habrobracon hebetor ataca la Plodia interpuctella, Ephestia kuehniella si H. brevicornis la E. kuehniella.

Braconida si afidide parazite la daunatorii legumelor

Subfamilia Microgasterinae

Apanteles glomerulatus distruge larvele lepidopterului Pieris brassicae albilita, daunator al verzei, si in proportie de peste 80%. Mai paraziteaza la Pieris daplidica, P. rapae, Aporia crategi, Pyranuis atalanta, Lymantri dispar. Alte braconide - Apanteles fulvipes, A. rubecula, A. nubipres, A. jucundres.

Subfamilia Meteorinae

Meteorens rubens paraziteaza la lepidopterul Mamestra brssicae. Alte braconide: Apanteles congestus, A. dificilis, Microplitis mediana.

Subfamilia Microgasterinae

Apanteles congestus este polifag, avand peste 30 de gazde, fiind unul dintre cei mai utili paraziti: longevitate, polifagie, fecunditate. Paraziteaza lepidoptere ca: Mamestra pisi, M. olracea, Barathra brassicae, Scotia segetum, Plusia gamma, Acronicta rumicis, A. euphorbiae, Cucullia artemisiae, Taeniocampa incerta, Euproctis chryssorrhoae, Tephroclystia abbreviata.

Familia Aphidiidae

Diaeretiella rapae ataca la paduchele cenusiu al verzei Brevicorinae brassicae, putand parazita si Myzodes persicae

Braconide si afidiide parazite la daunatorii leguminoaselor pentru boabe (mazare, fasole, bob)

Subfamilia Sigalphinae

Triaspis thoracicus paraziteaza gargarita boabelor de mazare Bruchus pisorum

Familia Aphidiidae

Aphidius ervi ce paraziteaza paduchele mazarii Acyrtosiphon pisum. Alte gazde: A. pelargonii, A. chelidonii. Praon dorsale parazit la Acyrtosiphon pisum si Lysiphlebus fabarum la Aphis fabae.

Afidide si braconide parazite la daunatorii din livezi

Familia Aphidiidae

Ephedrus lacertosus, E. validus, E. plagiator, Troxys brevicornis, T. similis, T. angelicae, Proon volucre, P. myzophagum, Lysiphlebus fabarum paraziti la Aphis pomi -mar, par, paducel, Hyalopterus pruni - prun, Phragmites communis, Agrotis, Myzodes persicae - piersic, legume in sere, Myzus cerasi - cires, visin.

Subfamilia Microgasterinae

Apanteles picipes parazit al lepidopterului Aporia crategi, fluturele alb ce ataca la mar, par, cais, piersic, acesta avand si alte braconide parazite: A. glomeratus, A. spurius, A. dilectus, A. decorus, A. inclusus, A. falcatus.

Subfamilia Helconinae

Cenocoelius fabringeri si C. analis paraziti la Tetrops praeusta. Macrocentrus linearis este polifag: Grapholitha delineana, Hyponomenta padellus, Hedia nubiferana, Archips xylosteana, A. crataegna, A. hebenstreitella, Pandemis cerasana, Tortrix viridana, Euproctis similis, Lozotaenia forsterana, Epithectis mouffetella. Opius testaceus paraziteaza dipterele din familia Trypetidae, ca de exemplu Rhagoletis cerasi.

Braconide parazite la daunatorii padurilor

Subfamilia Helconinae

Aspidogonus abietis paraziteaza coleopterul Ernobius abietis prezent in padurile de molid. Orgilus obscurator parazit la Rhyacionia buoliana, lepidopter ce ataca la pin, acesta fiind parazitat si de alte braconide: Habrobracon brevicornis, Bracon discoideus, Apanteles falcatus, Eubodizen extensor. Caliptus atricornis paraziteaza coleopterele Pissodes notatus, P. picola.

Subfamilia Braconidae

Bracon caudiger este parazit al lepidopterului Laspeyresia strobiella, molia conurilor de molid. Rhopalopherus clavicornis paraziteaza pe Ips typographus. Cocloides bostrichorum la Ips typographus, I. amitinus, Pityohteines curvidens, Orthotomicus laricis, Ips sexdentatus.

Subfamilia Microgasterinae

Apanteles solitarius ce parazitaeza lepidopterul Lymantria dispar ce ataca la stejar, ulm, artar. Alti paraziti sunt Apanteles liparidis si A. fulvipes.

Subfamilia Meteorinae

Meteorus versicolor paraziteaza omida procesionara a stejarului, Thaumatopoea processionea. Alte gazde: Lymantria dispar, Malacosoma neustria, Hyphantria cunea, Dendrolimus pini.

Subfamilia Cynipodae.

Cuprinde insecte mici cu corpul neted si lucios. Aparatul bucal este de rupt si masticat.

Suprafamilia Cynipoidea

Familia Cynipoidae.

Cuprinde insecte mici cu corpul neted si lucios. Aparatul bucal este de rupt si masticat.

Suprafamilia Bethyloidea

Specii de 1-10mm. Cuprinde si specii aptere.

Familia Bethylidae

Cuprinde insecte mici de 2-10mm. Prada este parazitata, oul fiind depus la exterior, pe suprafata corpului. Drept gazda servesc larve de coleoptere din sol, lemn sau seminte,

dar si multe larve de lepidoptere.

Suprafamilia Cholcidoidea

Insectele au corpul intre 0.3-10mm. In tara noastra au fost obtinuti reprezentanti a 11 familii. Sunt folosite adese ori in combaterea biologica.

Familia Aphelinidae

Principalele genuri sunt Prospaltella si Aphytis. Caracteristicile familiei Aphytis sunt: capul are o pozitie transversala fata de restul corpului fiind prevazut cu doi ochi compusi avand pe vertex trei oceli, antenele au 3-9 articole,toracele este de obicei scurt, aripile anterioare sunt in general mari rotunjite distal, picioarele sunt drepte, spinul tibiei anterioare de obicei este mare si curbat, torsul este alcatuit din cinci articole, abdomenul este oval unit cu toracele, ovipozitorul este alcatuit teaca formata din doua piese si ovipozitorul propriu-zis cu piese genitale care sunt in functie de specie mai mult sau mai putin alungite.

Femelele acestei specii, cu larve omofage, cauta gazda preferata, care poate fi paduchii testosi, unii paduchi de plante sau musculite albe de sera in care, dupa ce le cerceteaza cu antenele pentru a constata daca sunt vii si daca sunt parazitate de alt parazit, isi fixeaza picioarele in zona aleasa, si strange segmentele abdominale, isi indreapta ovipositorul spre gazda si incepe perforarea cuticulei. Penetrarea poate dura unul sau mai multe minute. De obicei, la majoritatea speciilor, femela se intoarce la locul unde a intepat si linge hemolimfa aparuta, mai ales la genurile Aphelinus si Aphytis, lingere ce grabeste cicatrizarea.

La unele specii masculii se dezvolta din oua haploide, femela fiind obligata sa gaseasca gazde deja parazitate de alta specii, sau chiar de o femela din aceeasi apecie dar care a depus un ou diploid, deoarece larva mascula este hiperparazitata (ex. Aphytis prodia depun oul numai in femele adulte ale gazdei, iar Aphytis chrysompholis numai in larve aflate in stadiul 2 sau 3 de dezvoltare).

Larvele de Prospaltella perniciosi in stadiile 1 si 2 au o dezvoltare mai lenta pentru nu periclitadezvoltarea gazdei, ele hranindu-se prin osmoza. La sfarsitul stadiului 2 larvar se formeaza o bula de aer din care, larvele instadiului 3 si 4 vor respira. Dupa ce are loc prima napadire a gazdei, ritmul de crestere al larvelor parazitului creste, iar in stadiul 2 larva distruge gazda care devine de culoare portocalie. Larva, in stadiul 1 de dezvoltare, are, in general, diferite forme, fiind rotunda sau ovoida (Aphytis sp.), oval-alungita (Coccophogus

inorare) si lunguiata cu coada (Prospaltella perniciosi). Larva matura este de obicei ovala, fiind asemanatoare la majoritatea speciilor.

Dupa consumarea continutului gazdei, larvele ajunse la maturitate se impupeaza, perioada de dezvoltare diferind de la o specie la alta si chiar la aceeasi specie, in functie de temperatura, varsta gazdei si zona geografica.

Larvele de impupare se retrag in partea posteriara a gazdei, aranjandu-se in partea ventrala astfel ca forma imago sa poata roade peretele gazdei pentru a ecloza, aceasta durand de la cateva minute, uneori la peste o ora.

Pupa este de tip liber avand culoarea alba. Pe masura evolutiei metamorfozei pupa se coloreaza ajungand ca adultul ca preadultul sa aiba aproape identice culorile stadiului imago.

Dezvoltarea larvelor mascule este diferita de cea a larvelor femele, larvele fiind ectoparazite chiar pe gazde diferite.

Se disting mai multe grupe:

-larva mascula ectofaga se dezvolta in aceeasi gazda ca si larva femela care este endofaga (Encorsia conjugata).

-larva mascula este parazita pe cea femela folosind aceeasi gazda (P. perniciosi).

-larva mascula este hiperparazita pe un parazit primar apartinand altei specii, adesea in alta gazda decat cea femela (Coccophogus pulvinoriae), in unele cazuri poate fi chiar endoparazit.

-larva mascula se dezvolta ca endoparazit in diferit oua de fluturi (Encoria sp. crescuta in Peru pe Anomis texana).

Specializarea este atat avansata, incat daca oul haploid este depus in gazda preferata, iar in interior nu se afla un parazit primar, dezvoltarea embrionului nu are loc decat dupa ca apare larva parasitului primar.

Prospaltella permiciosi (Tower 1913)

Are lungimea corpului de 0,3-0,7 mm. Femela are corpul negru cu vertexul galben-portocaliu, cu scutelul galben, abdomenul scurt si lat, ovipozitorul depaseste putin mijlocul partii ventrale, uneori cu dungi transversale moi deschise. Antenele sunt brun-galbene, picioarele fiind galben-deschis.Boxele femurale, si boxa tibiilor sunt ceva mai inchise la culoare. Aripile partial fumurii. Aripile posterioare au cili marginali lungi. Partea superoara a toracelui este usor reticulara. Masculul, la rasele din Europa, de obicei lipseste, femelele inmultindu-se prin partenogeneza.

Este parazit specific al paduchelui din San Hose (Quadraspidiotus perniciosus). S-a obtinut insa, ca parazit, si din paduchele testos Lepidosaphes ulmi.

Este raspandita in S.U.A., Canada, partea sudica a fostei U.R.S.S., Caucaz si China. A fost introdusa in multe tari din Europa.

Prospaltella berlesei (Howard 1905)

Lungimea corpului este de 0,4-0,7 mm. Abdomenul si toracele sunt de aceiasi lungime, ovipozitorul se afla de obicei in partea posterioara a parti ventrale a abdomenului, fiind drept. Capul, antenele, picioarele si corpul sunt de culoare galbena, abdomenul inchis la culoare pana la negru, cu marginea segmentelor mai deschisa, aripile fiind transparente. Toracele este usor reticulat.

Este parazit specific al paduchelui testos Pseudaulocaspis pentagona

Este raspandita in Japonia, Ceilon, America Centrala si de Sud, sudul Europei (importata din S.U.A.), Caucaz (importata din Italia), fosta Yugoslavia, Ungaria cu posibilitatea existentei acestei specii si in vestul tarii noastre.

Aphytis prodia

Are lungimea corpului de 0,6-1,3 mm aceasta variatie fiind datorata multitudinii de gazde. Femela are capul de culoare galben-ocru, cu ochii rosiatici. Toracele galben-brun cu linii intunecate pe marginea anterioara a mezonotului. Aripile lungi, usor fumurii, cu nervura marginala prevazuta de obicei cu 12 cili scurti. Picioarele galbene cu varful femurelor si al tarselor brune. Abdomenul este galben cu dungi mai inchise la culoare decat pe partile laterale,

avand aceeasi lungime cu toracele. Ovipozitorul este putin proeminent. Masculul seamana cu femela.

Paraziteaza numeroase specii de paduchi testosi din genurile:Aonida, Aonidiella,    Aopidiotus, Aulocaspis, Chionospis,Chysompholus, Diospis, Epidiaspis, Furchodiasdis, Humiberlesia, Quodrospidiotus,, Lepidosephes, Nuculospis, Parlotoria, Phenacospis, Pinnaspis, Pseudoonidia, Pseudoulocaspis).

Este raspandita in zona extracarpatina a tarii noastre, partea europeana a fostei URSS, Crimeea, Caucaz, sudul si centrul Europei, Asia centrala, Africa de nord.

Inmultirea parazitului Prospaltella permiciosi in laborator

Se face pe Quodrospidiotus permiciosus. Acesta este produs in musca de dovleci, in conditii favorabile (27C si 65% umiditate relativa). Dupa 36-38 zile apar primele generatii de larve mobile obtinute in conditii de crescatorie. Acestea sunt colestete prin metoda 'liniei de umbra' datorita fototropismului pozitiv al acestora si sunt folosite pentru infestarea altor dovleci. Dupa 14 zile de la contaminarea suportului vegetal cu Quodrospidiotus permiciosus dovlecii se introduc in camera de parazitare se crestere. Temperatura va fi de 26-27 C si umiditate relativa de 66-67%. In aceste conditii dezvoltarea embrionara a parazitului dureaza 28-30 zile (daca temperatura scade sub 26C, dezvoltarea poate dura peste 32 zile).

In functie de varsta gazdei s-au obtinut generatii de Prospaltella si in 19 zile.

Viespiile parazite obtinute sunt folosite pentru infestarea paduchilor testosi de pe alti dovleci.

In livezile de meri se imstaleaja in sacose cu ochiuri uneori. Acestia se agata in coroana merilor atacati de Quodrospidiotus permiciosus alegandu-se cu un atac mijlociu.

Productia unui dovleac este de aproximativ 10.000 adulti de Prespaltella permiciosi.

Familia Cholcididae

Cuprinde insecte de dimensiuni mijlocii pana la mari 3-10mm- Brochymeria intermedia.

Familia Encyridae

Cuprinde specii mici 1-2mm. Gazdele apartin la 9 ordine de insecte si acarieni. Ele paraziteaza ouale larvele si adultii multor specii, dintre care homoptere, coccide, lepidoptere.

Familia Eulophidae

Insecte de talie mica 1-3mm. Gazdele apartin multor ordine de insecte. Se dezvolta in oua larve sau adulti.

Familia Pteromalidae

Cuprinde specii mici si mijlocii 2-3mm. Gazdele sunt insecte care apartin mai ales ordinelor Coleoptera, Diptera, Lepidoptera, uneori larvele sunt pradatoare ale oualor coccidelor -Hobrocytus semotus.

Familia Forymidae

Cuprinde specii mici si mijlocii 2-5mm. Sunt mai ales paraziti primari in insecte goligene sau fitofage, dar si secundari in cristalide de fluturi -Torymus sp.; unele sunt fitofage.

Familia Trichogrammatidae

Cuprinde specii asemanatoare intre ele care se deosebesc prin faptul ca au pentru alta gazde, populeaza alte biotipuri, au alta raspandire si deseori evidente de comportament.

Au capul prevazut cu ochi complecsi, de obicei rosii, iar pe vertex au oceli. Antenele sunt scurte, maciucate si genunchiate, fiind acoperite cu peri senzitivi. Structural capul, toracele, abdomenul si apendicii acestora sunt asemanatoare la majoritatea speciilor. Armatura genitala, ce se aflea pe partea posterioara a abdomenului, poate servi ca criteriu de separare. Aripile au aspect hialiu cu peri pe margine si pe suprafata.

Majoritatea speciilor sunt polifage, dar exista o anumita preferentialitate pentru anumita gazde, nu pentru cantitate ci pentru calitate. S-a observat ca Tricogramma evanesclus ecotipul noctuis, paraziteaza ouale fluturilor din familia Noctidae in proportie de 100% putand avea si 7 generatii pe an, iar pe ouale apeciilor de Lepidoptere din familia Peridae preferinta de parazitare este mult mai scazuta, acestea fiind preferate de Tricogramma evanescens piesidis care paraziteaza si ouale de Noctuidae dar intr-un procent redus.

De exemplu Tricogramma embryophogum acontholydae prefera pentru parazitare in mod special ouale de Acontholida nemorolis are numai o generatie pe an avand ciclul sau biologic cu al gazdei; Tricogramma embryophagum rhyaceoniae prefera pentru parazitare, in mod deosebit, ouale de Rhyacia bouliana.

Numarul generatiilor pe an variaza si in functie de conditiile climatice, astfel, in zonele nordice, in jurul paralelei 55 speciile de Tricogramma ce sunt polivoltine, au 3-4 generatii pe an, peste 10 in zonele mediteraneene, iar in zonele tropicale in jur de 50 de generatii, o generatie dezvoltandu-se in 7-8 zile.

Situatia parizitarii oualelor la cateva gazde naturale, in timp de 24 si 72 de ore de cateva diferite specii de Trichogramma

E.k Ephestia kuehniella

A.p Antherea pernyi

Ph.r Philosomia ricini

Atitudinea speciilor de Trichogramma fata de toate gazdele este multasemanatoare. Pe baza organelor senzitive ce le poseda in antene, are loc descoperirea oualelor gazda. Cu ajutorul antenelor controleaza gazda pentru a verifica starea de sanatate, daca este sau nu parazitata si volumul gazdei. Dupa aceea are loc suirea pe gazda, adica posesia si controlul in continuare pe partea superioara. Dupa gasirea unei parti din corion, care a prezentat o accesibilitate mai rapida spre interior, isi stabileste pozitia picioarelor, curbeaza abdomenul si incepe perforarea, perioada care poate dura intre 5 si 60 minute (laAntherea pernyi) in functie de elasticitatea si grosimea corionului gazdei si conformatia acesteia. Dezvoltarea embrionara incepe de obicei imediat dupa depunere, depinzind mult de factorul temperatura, ea dureaza de la citeva ore la 2-3 zile, dupa care earoade corionul oului si iese in continutul general al oului gazda, hranindu-se activ. Pe masura cresteri, larva devine mai putin mobila, miscandu-si mai ales partea anterioara.

Dezvoltarea embrionului gazda nu mai are loc, sau, daca este inceputa embriogeneza, se opreste, aceasta oprire este posibil sa fie determinata de veninul introdus de femela la inceputul depunerii oului sau oualelor. In cazul cand sunt mai multe larve ale aceluiasi parazit, dezvoltarea are loc normal, neaparand fenomenul de canibalism. Produsele de dezasimilatie nu opresc din dezvoltare partenerii care cohabiteaza in aceiasi gazda. Culoarea oului, dupa o perioada de timp, in functie de gazda, se schimba devenind neagra.

Tote speciile de Trichograma ierneaza sub foma de larva in ouale gazda. Asa se explica faptul, de ce primavara, populatiile acestor paraziti sunt mici,deoarece, in timpul toamnei, numarul oualelor gazda este redus. Din aceste motive, lansarile de primavara au un rol deosebit.

Specii si tipuri de Trichogramma utilizate in combaterea biologica

Pana in 1988, sau utilizat, in diferite tari din lume urmatoarele specii: Trichograma achae, T.brasiliensis, T.bucsi, T.cacoecie (diferite rase), T.chilonis, T.chilotraeae, T.confusum, T.dendrolimi (diferite rase), T.embryophagum (diferite rase), T.evanescens (diferite rase), T.exiguum, T . japonicum, T.maidis, T.minutum, T.nana, T.nubilale, T.oleae, T.ostriniae, T.

pintoi, T.rhenana, T.schumberti

Trichogramma embryophagum-Htg

Specia este cunoscuta in S.U.A., fosta U.R.S.S., China, Bulgaria, Italia, Franta, etc. La noi a fost semnalata prima oara la Stefanesti, Arges 1969, int-o plantatie de mar, parazitand ouale speciei Cydia pomonella. Este intalnita frecvent in plantatiile viticole, pomicole si zona forestiera parazitand ouale lepidopterelor, in special a celor din familia Tortricidae.

Lungimea corpului este de 0,3-0,4 mm, avand culoare galbena cu picioare negre. Oul are culoare translucida, larva fiind alba, apoda, endoparazita.

O femela depune pana la 30 de oua, in primele doua zile de activitate. Intreg ciclu de la ou la adult se poate realiza in 9-12 zile. In conditiile tarii noastre are 5-8 generatii pe an. Inmultirea este partenogenetica.

Trichogramma cacoeciae-March

Este larg raspandita in biotopurile arborescente, parazitand ouale lepidopterelor Tortricidae in special de Cydia pomonella si Laspeyresia funebrana. Poate fi intalnita si in gradinile de legume parazitand ouale speciilor P. brassicae si M. brassicae. In anii favorabili ajunge la o parazitare naturala a oualelor de C. pomonella de 20% in generatia intai si pana la 50% in generatia a treia.

Prefera zonele cu umiditate si temperatura ridicate (75-80% si 26-28C), o femela depunand 50-55 de oua. La umiditate scazuta, sub 40%, se reduceponta la 25-30 oua. Raportul sexelor este in general de 3:1 in favoarea femelelor, la umiditate scazuta schimbandu-se in favoarea masculilor. Ierneaza in ouale fluturilor Orgya antiqua si Malacosoma neustria.

Trichogramma euproctidis-Girault

Poate fi intalnita in culturile de porumb, parazitand ouale speciilor Ostrinia nubilalis. Poate fi intalnita si in culturile de legume, parazitand ouale de M. brassice. Se aseamana cu Trichogramma evanescens, fiind insa mai mare, 1 mm. Se dezvolta bine la 27-29C. Populatia este alcatuita din 70% femele si 30% masculi. O femela poate depune si 100 de oua, media fiind de 60-70 oua.

Se inmulteste in masa pe ouale de molia cerealelor, combatind pe O. nubilalis cu o eficacitate de 93-95%.

Trichogramma minutum-Riely

Este raspindita in culturile de bumbac, parazitand ouale de buha bumbacului, Chloridea obsoleta. Se intalneste si in plantatiile pomicole pe ouale speciilor C.pomonella, Laspeyresia funebrana, Grapholita molesta si Anarsia lineata. Este destul de rezistenta la temperaturi scazute (15C) si seceta. Durata vietii este de 2-3 ori mai mare ca la T. evanescens-12 zile la temperaturi optime si de 18 zile la temperaturi

scazute. Prolificitatea este destul de mare, 50 55 oua pe femela depasind de 1 pe cea de la T. evanescens. Se poate inmulti usor pe ouale moliei cerealelor.

Producerea in masa a speciilor de Trichogramma

In crescatorii sunt folosite mai multe gazde, dintre care: Ephestia kuchniella, Dendrolimus pini, Heliothis zeae, Orgya minutab, Sitotroga cereallela.

In prezent, in Europa sunt folosite lepidopterele Ephestia kuchniana (molia fainii) si Sitotroga cereallela(molia cerealelor). Ouale gazdei se lipesc pe suporturi de carton prin introducerea lor in apa (prezinta un fel de adeziv).

Dupa parazitare, ouale se pot pastra la 3C timp de 60 zile, dupa ce au fost tinute la temperatura camerei pana la inegrire.

Familia Mymoridae

Vespii de talie foarte mica, microscopice, 0,2-0,8mm. Se intilnesc la sfarsitul verii si in toamna in locuri umbrite, pajisti naturale, fiind specii ouafage. Dintre speciile mai frecvente si de importanta practica se numara cele din genurile Anaphes, Polynema.

Suprafamilia Proctotrupoidae

Cuprinde himenoptere de talie mica si mijlocie 0,2-5mm, uneori pana la 10mm. Sunt endoparazite in oua, larve si pupe de insecte si paienjeni. Uneori manifesta fenomenul de poliembrionie.

Familia Proctotrupoidae

Sunt cele mai mari proctotrupoide, putand avea pana la 10 mm. Gazdele sunt larve de coleoptere si unele diptere. Proctotrupes gladiator

Familia Scelionidae

Sunt de talie mica 0,2-4 mm. In general sunt parazite pe oua, mai ales la insecte (Trissolcus Rufiventris).

Familia Plotygasteridae

Sunt mici, negre, in medie de 1 mm lungime. Paraziteaza in oua si larve de Ceciclormidae, dar si unele insecte din alte ordine: Homoptera, Cicadidae, Heteroptera, Coleoptere, Hymenoptera. Unele prezinta fenomenul de poliembrinie.

Suprafamulia Scolionidae

Cuprinde cele mai mari himenoptere 5-24 mm lungime. Gazdele sunt mai ales larvele coleopterelor scorobeiole ce traiesc in sol.

Familia Scoliidae

Cuprinde himenopterele cele mai mari din fauna noastra, mai cunoscute fiind speciile genului Scolia (Scolia clejeoni).

Familia Tiphiidae

Viespii cu corpul de talie mijlocie. Speciile entomofage fac parte din genul Tiphia: Tiphia femorata, Tiphia mario.

ORDINUL DIPTERA- muste, tantari

Cuprinde insecte cu corpul moale, cu doua aripi bine dezvoltate la indivizii aripati (a doua perache de aripi este transformata in balansiere). Capul, bine separat de torace prezinta ochi compusi si oceli. Dezvoltarea larvara este holometabola. Larvele pot fi acefale sau encefale.

Subordinul Nematocera

Au aspect de tantari. Antenele sunt lungi formate din mai multe articole. Larvele sunt encefale.

Familia Cecidomyidae (Itonididae)

Sunt insecte de talie mica. Larvele au capul galben, portocaliu sau rosu. Armatura bucala este redusa si conformata pentru supt.

Subordinul Brochycera

Au aspect de muste. Larvele sunt acefale, rar encefale.

Familia Chomaedyiidae (Ochthiphilidae)

Cuprinde diptere de talie mica. Armatura bucala este fina, alungita si serveste la supt. Lavele sunt active, pradatoare, zoofage, rar parazite. Actioneaza in coloniile de afide si de coccide (Chomaemyia sp.).

Familia Syrphidae

Au larve viermiforme, cu armatura bucala formata dintr-o pereche de mandibule chitinizate. Acestea se hranesc cu afide.

Familia Asilidae

Cuprind insecte mari, pradatoare cu corpul paros. Larvele traiesc in sol, in lemnputred sau sub scoarta. Asilidele ataca prada in zbor. Ele introduc trompa in capul, toracele sau abdomenul diferitelor insecte paralizandu-le instantaneu (Dasypogon teutonus).

Familia Tachinidae

Larvele lor se dezvolta in alte insecte: orthoptere, hemiptere, coleoptere, himenoptere, si chiar diptere: (Apanteles gogates).

PASARI RAPITOARE

Din aceasta grupa fac parte pasarile rapitoare diurne (sorecarul, uliul) si nocturne (bufnita, cucuvaia, ciuhurezul) si pasarile cantatoare (pitigoiul, ciocarlia, randunica, privighetoarea, sticletele, pupaza, cucul, etc.).

Pasarile rapitoare se hranesc fie cu pasari mai mici, fie cu rozatoare si cele cantatoare de obicei cu insecte.

Pitigoii sunt printre cele mai lacome pasari. Un singur pitigoi poate distruge in 24 de ore o cantitate de insecte egala cu greutatea corpului sau. O pereche de pitigoi impreuna cu urmasii lor sunt suficienti pentru a impiedica atacul insectelor de pe o suprafata de un hectar de livada. Lacustarul, care se intalneste des in focarele de lacuste, consuma peste 120 g larve de lacuste pe zi, iar o pereche de lacustari, in perioada hranirii puilor, peste 360 g de lacuste pe zi, ceea ce reprezinta circa 10800 lacuste. O mie de lacustari, impreuna cu puii lor, pot distruge pana la 22 tone de lacuste pe luna. Un lastun poate manca intr-o vara un numar asa de mare de insecte, incat daca le-am pune cap la cap, am obtine o lungime de un kilometru. O pereche de randunele se duc si vin cu insecte la cuib, in perioada cresterii puilor, mai mult de 700 de ori pe zi. Cucuvaia consuma in cursul unei veri peste 1000 soareci de camp, care ar putea sa distruga o cantitate de 1000 kg de grau, iar bufnita peste 2500 rozatoare mici, 16 sobolani, 19 vrabii, o cartita si 3 pasarele. Hrana sorecarului este compusa din 75% rozatoare, 2% pasari, 11% insecte si 12% serpi, soparle si broaste, iar a sfranciocului roz din 81% insecte si 19% soareci, pui de pasari mici, broaste si seminte de plante.

AMFIBIENI, REPTILE SI MAMIFERE INSECTIVORE

Amfibienii (broaste), in special broasca raioasa (Rana temporara) si reptilele (serpi, vipere) se hranesc in mare parte cu insecte si alte specii de animale daunatoare.

Mamiferele joaca un rol important in reducerea numarului de insecte si rozatoare daunatoare agriculturii. Dintre acestea se remarca activitatea folositoare a liliacului, ariciului, nevastuicii, dihorului, bursucului, etc.

MICROORGANISME PATOGENE

Cele doua mari dezavantaje ale metodei chimice de combatere a insectelor sunt poluarea mediului natural cu pesticide si aparitia si dezvoltarea rezistentei daunatorilor la pesticide, ceea ce determinat cautarea unor noi metode de combatere. Printre aceste un deosebit interes il prezinta metoda microbiologica. In ultimele decenii suntem martorii unei dezvoltari vertiginoase a microbiologiei si patologiei insectelor.

Primele incercari de folosire a unui microorganism in combaterea unei insecte daunatoare ii apartine cunoscutului om de stiinta rus Mecinikov. Microorganismele patogene sau produsele lor metabolice constituie principiul activ al unor produse utilizate in combaterea daunatorilor fie ca insecticide microbiologice (sau biopreparate), fie ca agenti de limitare naturala de durata, ce se introduc in zone geografice noi, in care s-au extins specii daunatoare.

Rezultatele aplicarii microorganismelor in combatere sunt afectate de o serie de factori variabili ca susceptibilitatea insectelor, disoersia neuniforma a preparatului, relatiile complexe dintre gazda si patogen, producerea de toxine si in general variabilitatea mare a microorganismelor. De aici greutatea standardizarii biopreparatelor, operatie absolut necesara obtinerii de rezultate previzibile.

Folosirea microorganismelor ca insecticide vii pe suprafete mari implica productia lor industriala, care trebuie sa fie usor de relizat sub raportul tehnologiei. Este necesar ca produsul obtinut sa-si mentina un timp indelungat proprietatile patogene sau toxice iar pretul lui sa fie accesibil si nu cu mult mai mare decat al insecticidelor chimice.

Virusurile entomopatogene, mai ales cele din familia Baculoviridae, care nu se intalnesc la vertebrate, se pot folosi cu succes la obtinerea de preparate virale. In multe tari au fost puse la punct preparatele virale care se aplica in practica. Bacteriile entomopatogene au un rol mai mare in reducerea populatiilor de daunatori. Acestea se intalnesc printre reprezentantii a trei familii, si anume: Pseudomonadaceae, Enterobacteriaceae (Salomonella tipimurium) si

Bacillaceae ( Bacillus lentimorbus, B. popilliae, B. thuringiensis

Bacillus thuringiensis este o bacterie entomopatogena care se poate cultiva pe medii nutritive in instalatii speciale, pentru obtinerea de preparate cu puternica actiune fata de insecte. Bacteria are numeroase varietati si serotipuri pe baza carora se pot obtine cu exotoxina sau fara exotoxina. Exotoxina are un rol important in patogeneza si impreuna cu sporii determina eficacitatea. Capacitatea speciei Bacillus thuringiensis de provoca imbolnavirea larvelor se datoreaza in principal celor doua toxine produse de bacterie (endotoxina produsa si depozitata in corpul celulei bacteriene sub forma de cristal proteic si exotoxina eliminata de bacterie in mediul de cultura sau in organismul atacat). Celulele bacteriene ajunse odata cu hrana in intestinul larvelor se inmulteste eliminand exotoxine ce determina paralizia tubului digestiv, iar odata cu moartea celulelor bacteriene se elimina si endotoxina reprezentata prin cristale proteice care ajunse in intestinul mijlociu sunt solubilizate si determina distrugerea peretelui intestinal, invadarea cavitatii generale cu bacterii, deci aparitia septicemiei (infectie microbiana generalizata), paralizia si moartea insectei care are in aceasta ultima faza un aspect caracteristic 'flasc', corpul larvei moarte fiind un rezervor de bacterii care prin ruperea resturilor invelisului larvei se imprastie pe larve

care consuma hrana contaminata.

In Romania s-a produs preparatul 'Thuringin' 6000. Produsul contine 6000 de unitati active pe g fata de Plodia interpunctella si este fabricat pe baza unei suse de B. thuringiensis var. thuringiensis izolate din tara. Comparativ cu produsele chimice, cele pe baza de bacterii au o actiune mai inceata, inbolnavirea si moartea survin dupa 2-4 zile, eficacitatea stabilindu-se dupa 7-10 zile. Totusi, larvele inceteaza sa se mai hraneasca

dupa o zi. Ploile de durata sau lumina puternica a soarelui (radiatia ultravioleta) slabesc actiunea bacteriei, iar temperaturile scazute pot slabi intensitatea hranirii insectelor. Cele mai eficace tratamente se realizeaza la 18-22C si atunci cand se aplica pe larvele tinere de varstele unu si doi.

La pregatirea suspensiei trebuie sa se utilizeze apa rece (pentru ca sporii sa nu germineze in apa). La inceput se dilueaza doza recomandata cu o cantitate mica de apa si se amesteca pana se obtine o pasta omogena dupa care se adauga prin amestecare restul de apa.

La culturile de camp, suspensiile de Thuringin 6000 sunt recomandate in combaterea larvelor de Pieris rapae si P. brassicae din culturile de rapita (in concentratie de 0,1-0,2%), in combaterea larvelor omizii paroase a dudului (in concentratie de 0,1-0,2%) si a altor daunatori in horticultura si viticultura.

Ciuperci entomopatogene. Ciuperca Beauveria bassiana paraziteaza numeroase insecte. Prin cultivarea pe medii nutritive se pot obtine preparate active fata de insectele daunatoare.

MATERIALE FOLOSITE IN CAPTAREA INSECTELOR

Cunoasterea    rolului feromonilor in viata insectelor si a caracteristicilor transmisiei feromonale a deschis noi perspective activitatii umane in protectia plantelor impotriva speciilor daunatoare prin facilitarea unor actiuni desfasurate in doua mari directii:

1.Captarea insectelor din habitatul lor natural cu ajutorul feromonilor care induc actiuni de apropiere fata de sursa (atractanti sexuali,feromoni de agregare )

2.Perturbarea transmisiei feromonale normale a insectelor din habitatul natural.

Majoritatea actiunilor de captare urmaresc omorarea indivizilor atrasi in putine cazuri se urmareste mentinerea acestora in viata in vederea utilizarii lor ulterioare in actiuni autocide: sterilizarea sexuala si relansarea lor in habitat in scopul suprimarii sau reducerii reproducerii, sau contaminarea cu agenti patogeni si relansarea in vederea declansarii unor epizootii.

Momeli feromonale

Pentru a putea fi folosite in actiuni de captare, momelile feromonale trebuie sa posede urmatoarele calitati:

-Sa fie competitive cu sursele naturale de feromoni din habitat

-Sa aiba o 'longevitate' suficienta pentru a asigura succesiune captarii in toata perioada in care se desfasoara actiunea.

-Sa manifeste o cat mai mare uniformitate in timp a puterii atractante asigurand succesul captarii in toata perioada in care se desfasoara actiunea.

Momeli naturale

Reprezentate de insectele vii, momelile naturale au fost folosite in primul rand pentru punerea in evidenta a transmisiei feromonale, ca termen de comparatie pentru momelile artificiale, sau pentru capcanele luminoase, sau pentru controlul eficacitati actiunilor de perturbare a transmisiei feromonale.

Majoritatea actiunilor de captare s-au realizat cu ajutorul feromonilor sexuali, in general in experimente folosindu-se ca momeli, femele vii, masculii fiind folositi ca momeli intr-un numar redus de cazuri. Momelile reprezentate de insecte vii prezinta avantajul emisiei feromonului complet, si al unei emisii in perioadele zilnice cand sev produce transimisia feromonala inhabitatul natural, neexistand riscul lipsei de eficacitate datorata absentei unuia sau mai multor componenti minori responsabili de orientarea la mica distanta, fiind recomandata astfel in controlul eficacitatii actiunilor de perturbare a transmisiei feromonale normale si studiul secventelor actului reproduceri.

Momelile naturale, prin emisia completa si strict limitata in timp a feromonului, realizeaza o specificitate deplina deplina a actiunii de captura. Acest fapt este important in cazul unor specii simpatice, care zboara in aceleasi perioade ale anului si care folosesc unul sau mai multe componenti feromonali comuni, dar care realizeaza izolarea reproductiva prin declansarea perioadelor diurne in care se produce imperecherea. In acest context, trebuie amintit cazul viermelui prunelor Grapholitha funebrana Tr. si a moliei orientale a fructelor Grapholitha molesta care foloseste acelasi component feromonal major, insa prima specie realizeaza imperecherea in orele diminetii, iar a doua, la crepusculul de seara. In acest caz, desi in prezent se cunosc patru componenti minori ai feromonului natural al moliei orientale a fructelor, momelile sintetice, care emit feromonul in mod continuu, atrag si

masculii speciei Grapholitha funebra Tr. astfel ca, in zonele ecologice in care cele doua specii sunt simpatice specificitatea capturilor nu este inca asigurata, interpretarea curselor de zbot fiind foarte dificila.

In acelasi timp, momelile naturale prezinta dezavantajul unei longevitati reduse, determinata de longevitatea insasi a indivizilor emitatori la speciei cu perioada scurta de imperechere si riscul nesincronizarii perioadei de emisie de catre indivizii crescuti in laborator, cu perioada in care se produce transmisia feromonala in habitatul natural. Datorita longevitatii mici a indivizilor emitatori si perioadelor scurte de emisie, testele in care s-au utilizat momeli naturale au fost de scurta durata, de al cateva ore la maximum cateva zile.

Pentru a beneficia de avantajele feromonului si a reduce la minim dezavantajele momelilor naturale, atunci cand au fost necesare teste de mai lunga durata, s-a procedat la schimbarea momelilor cu altele noi la intervale de o zi (Anthonomus grandis), de 1-3 zile (Haliothis zea, Haliothis virscens), pana la maxim 7-9 zile (Laspeyresia pomonella), asigurandu-se insectelor hrana naturala specifica sau o dieta artificiala adecvata.

In cazul experimentelor care folosesc momeli naturale, trebuie sa se cunoasca foarte bine biologia!!! reproducerii speciei studiate, toate operatiile trebuind sa se execute in perioadele in care are loc transmisia feromonala naturala, cunoscut fiind ca unele specii (Hyphantria cunea) incep imperecherea imediat dupa aparitia adultilor, in timp ce altele au nevoie de o hranire, de maturatie sexuala, care la paduchele din San Jose (Quadraspiotus perniciosus) este de 22-23 de zile. In cazul captarilor, care nu au scop depistarea actiunii de atractie ,stabilirea perioadei zilnice de transmisie feromonala, de evaluare a puterilor atractante a momelilor feromonale sintetice, de depistare a prezentei unei specii intr-un areal dat ca momeli feromonale s-au folosit un numar mic de femele; factorii limitativi fiind

dimensiunile dispozitivului care le contine si de dificultatile de producere in laborator a unui material numeros si omogen ca varsta. S-au folosit astfel ca momeala dispozitive continand 1-10 femele virgine.

Mai rar, atunci cand s-a urmarit realizarea unei conectivitati sporite fata de insectele din habitat, in actiuni de captare in masa s-au folosit ca momeli 50 de femele sau chiar 200 de femele. In cazul momelilor reprezentate de masculi numarul acestora a fost redus la maxim 5-10.

In literatura de specialitate sunt prezentate foarte multe si diverse tipuri si modele de dispozitive folosite pentru mentinerea in viata a insectelor folosite ca momeli feromonale, unele mai simple, fara asigurarea hranei, altele mai complicate asigurand hrana necesara pentru aceasta perioada si pentru perioada de reproducere.

In principiu, toate aceste dispozitive sunt containere sau custi din sita de metal sau materiale plastice, prevazute cu usi sau capace de acces si cu posibilitatea de administrare a hranei, representata de obicei de diete lichide.

Datorita dificultatilor legate de dimensiunile dispozitivului care contine insecte vii, de manipularea acestora, de necesitatea inlocuirii repetate a insectelor, de asigurarea si improspatarea repetata a hranei, de obtinerea asalonata a insectelor care emit feromonul si de posibilitatea stocarii lor, puterea atractanta si longevitatea momelilor naturale este limitata, limitat fiind si campul lor de aplicare practica. De aceea, pana in prezent, momelile naturale au fost folosite cu preponderenta in munca de cercetare.In foarte putine cazuri, au fost folosite in actiuni de determinareale unor infestari incepiente, nedetectabile prin alte mijloace si acestea numai in cazul indisponibilitatii unor momeli feromonale sintetice.

Momeli artificiale

Momelile artificiale se compun din doua elemente: substanta biologic activa si un substrat care are rol de a realiza emisia treptata ci cat mai uniforma a substantei active in atmosfera.

Capcane.

Capcanele sunt dispozitive diverse din punct de vedere constructiv, care au rolul de a captura si retine insecte atrase de momelile feromonale. Calitatea esentiala a unei capcane este randamentul de captura, reprezentat de proportia de indivizi efectiv capturati din numarul total de indivizi atrasi de catre agentul atractant.

1. Capcanele adezive retine indivizi atrasi din habitat prin fixarea pe un strat de clei nesicativ, astfel amplasat incat in functie de modul in care se realizeaza apropierea fata de momeala, se asigure captarea unui numar cat mai mare.

Avantaje:

-posibilitatea recunoasterii si determinarea indivizilor capturati;

-randamentele mari de captura;

-facilizarea amplasarii, manipularii si intretinerii;

-pretul de cost scazut;

-lipsa de pericol pentru om si animale superioare.

Dezavantaje:

-pierderea adezivitatii stratului de clei datorita colmatarii suprafetei acestuia cu praf, resturi vegetale si cadavre de insecte.

-in captarea unor insecte cu talie mare (25 mm) s-au dovedit a nu fi eficace

2. Capcanele cu lichide.Folosesc ca agent de retinere un lichid cu tensiune superficiala redusa, in care insectele capturate se scufunda si astfel suprafata libera si curata isi pastreaza un timp indelungat capacitatea de retinere.

Constructie: farfurii sau pahare din mase plastice umplute cu ulei de bumbac sau cu solutie diluata de detergent in apa cu suprafata libera sau prevazute cu acoperis distantat pentru a fi protejate de ploaie si de razele solare. Momeala feromonala este fixata prin ace sau fire de metal, plastic sau textile deasupra nivelului lichidului.

Dezavantaje:

-dificultati de amplasare si manipulare

-de mentinere a nivelului lichidului

-pretul de cost ridicat

-imposibilitatea determinarii speciilor capturate

3. Capcane chimice (cu intoxicare). Un cilindru sau paralelipiped, plasat sau orizontal avand pe margini sub capac, si respectiv, pe capete, orificiile de acces pentru insecte, orificii libere sau prevazute cu site metalice cu varful indreptat catre interior. Momeala este plasata in interior, de obicei atarna pe partea superioara a capcanei iar in partea inferioara este prevazuta cu un evaporator care contine o substanta insecticida valabila cu o pronuntata actiune de soc, care creaza in interior o atmosfera toxica. Este folosita in capturarea unor specii de fluturi de talie mai mare (Euxoa ochrogaster, Euxoa messoria). Are randament de captura foarte bun.

Dezavantaj:

-substanta care realizeaza intoxicarea insectelor capturate poseda o buna actiune de soc si o valabilitatea corespunzatoare pentru a realiza o omorare rapida a insectelor capturate nu au o remanenta suficienta, astfel incat dispozitivul trebuie la intervale scurte.

METODE GENETICE (AUTOCIDIA)

Poluarea mediului, aparitia rezistentei daunatorilor fata de preparatele chimice aplicate intensiv, precum si dezechilibru biologic grav deteriorat de utilizarea lor abuziva, se numara printre principalele efecte negative ale trtamentelor chimice.

In acest comtext, impiedicarea reproducerii insectelor daunatoare prin determinarea controlata a sterilitatii lor apare ca un procedeu deosebit de atragator, cu avantaje incontestabile ca: selectivitate, absenta orcarui element poluant si o posibilitate extrem de redusa de instalare a rezistentei fata de acest tratament.

Sterilitatea, ca metoda de combatere a daunatorilor, a fost propusa in 1953 de Knipling. Metoda se bazeaza pe lansarea de masculi sterili si consta in cresterea si lansarea acestor masculi sterili din punct de vedere sexual.

Sub aspect teoretic, metoda de combatere a daunatorelor prin sterilizare, constituie un progres semnificativ intehnica de distrugere a insectelor. S-a afirmat adesea ca metoda de combatere a insectelor prin lansarea masculilor sterilizati ofera perspective deosebite eliminarii sau eradicarii unei specii daunatoare, in mod total, permanent sau temporar, pe zone intinse. Exista argumente convingatoare pentru sustinerea acestei afirmatii. Intr-o perioada cand densitatea populatiei unei anumite insecte atinge un nivel foarte scazut, insa nu mai redus decat pragul indispensabil supravietuirii speciei, tratarea prin sterilizare constituie o arma deosebit de eficienta.

Aplicarea metodei sterilizarii pe suprafete din marile zone infestate, poate fi rareori eficace, datorita posibilitatii ridicate de reinfestare. Sterilizarea nu produce o extinctie imediata si definitiva a problemei daunatorilor, fiind necesare proiecte de lunga durata. Metoda lansarii masculilor sterili, care este mai costisitoare decat aplicarea insecticidelor, poate fi avantajoasa sub raport economic atunci cand populatiile naturale sunt reduse.

Sterilizarea se poate obtine prin folosirea radiatiilor ionizate (radiosterilizarea) produse de diferite surse si prin utilizarea unor substante chimice, chemosterilizanti(chemosterilizarea), care reduc sau inhiba total capacitatea de reproducere.

Radiosterilizarea insectelor se poate realiza prin utilizarea razelor X (metoda abandonata in prezent datorita slabei capacitati de penetrare), radiatii gamma provenite din surse de izotopi radioactivi Co60 sau Cs137, sau prin utilizarea electronilor accelerati. Sterilizarea insectelor poate fi totala sau partiala, utilizandu-se doze de iradiere foarte variabile, in functie de specie, stadiu de dezvoltare si scopul urmarit. Chemosterilizarea artropodelor poate fi obtinuta cu ajutorul unor substante chimice, atat pe cale de ingestie, cat si prin contact. Aceasta metoda a cunoscut o extindere remarcabila a cercetarilor in anii '60, dar in prezent nu mai prezinta interes datorita faptului ca produsele chemosterilizante utilizate sunt cancerigene.

Cea mai cunoscuta si mai bine acceptata metoda de control autocida este tehnica insectelor sterile (SIT). Metodele genetice sunt fara egal in ceea ce priveste specificitatea si siguranta, deoarece o singura specie din ecosistem este afectata si teoretic nu se foloseste nici un pesticid. Desi metodele genetice sunt aplicabile la orice specie de insecte ce se reproduc sexuat, majoritatea proiectelor de programe majore referitoare la SIT se refera la specii de diptere. Pe plan mondial au fost initiate trei mari proiecte de eradicare a dipterelor prin metoda SIT.

Specia Cochliomyia hominivorax (viermele surub) a fost eradicata din insula Curacao in 1954, din sud-estul Statelor Unite in 1959 si din insula Puerto Rico in 1975. Musca mediteraneana a fructelor, Ceratitis capitata este un exemplu de control cu succes a unui daunator prin metoda SIT, testata pentru prima data in insula Capri din Italia. Dar un proiect de anvergura a fost initiat in Mexic in 1971, eradicandu-se daunatorul de pe mai mult de 3 milioane de hectare.

Doua specii de muste ale fructelor, musca pepenilor (Dacus cucurbitae) si musca orientala a fructelor (Dacus doesalis), din insulele Okinawa au fost eradicate deoarece, in principalele insule mari ale Japoniei nu exista muste ale fructelor, transportul frctelor gazda netratate din zonele infestate fiind interzis. S-au mai dezvoltat, pana la punctul de aplicare comerciala, tehnici pentru mustele usturoiului, musca te-te si gandacul caosulelor de bumbac.

Trei metode genetice de combatere au fost dezvoltate si testate in camp pentru lepidoptere daunatoare. Acestea sunt: tehnica insectelor sterile (SIT), sterilitatea mostenita si sterilitatea prin backcross.

Tehnica insectelor sterile, pentru diptere si lepidoptere, presupune cresterea unui numar imens de insecte, sterilizarea masculilor si femelelor prin radiatii ionizante si lansarea insectelor sterilizate in natura ca prin imperechere cu indivizi salbatici sa determine un anumit grad de sterilitate.

Diferenta dintre diptere si lepidoptere consta in aceea ca, pentru sterilizarea completa a lepidopterelor sunt necesare doze foarte mari de radiatii, comparativ cu ele utilizate pentru sterilizarea completa a dipterelor. Aceste doze ridicate de radiatii reduc competivitatea: scurtarea timpului de viata, lipsa dispersiei insectelor lansate, pierderea sincronizarii ritmurilor biologice, reducerea abilitatii de a trasfera spermatoforii, micsorarea activitatii sexuale,cresterea timpului de copulare si scaderea longevitatii spermei. O alta cauza a scaderii competitivitatii la unele specii este scaderea abilitatii masculilor de a insemina femelele cu sperma eupirena.

Insectele lansate fiind in intregime sterile, supresia daunatorului inceteaza odata cu oprirea lansarii de insecte sterile.

Sterilitatea mostenita poate fi indusa la orice specie de lepidopter, ca sila hemiptere.Ea are aceleasi caracteristici pentru toate speciile examinate si anume: femelele si masculii in F-1 sunt mult mai sterili decat masculii si femelele din P-1 care sunt iradiate, in general fiind produsi mai multi masculi decat femele in F-1. La unele specii urmasii se dezvolta mai incet decat larvele din parinti neiradiati, iar masculii din F-1 se pot imperechea dar nu reusesc sa insemineze femelele cu sperma eupirena (spermatozoizi viabili cu nucleu). Lansarea insectelor partial sterile ofera un potential supresiv mult mai mare decat lansarea de insecte in intregime sterile.

In 1970, Knipling a comparat cele doua metode, estimand ca, pentru a atinge acelasi grad de reducere a populatiei daunatorului dintr-o populatie naturala, in curs de trei generatii, este necesara o cantitate de patru ori mai mare de insecte total sterile decat daca se lanseaza insecte partial sterile.

Sterilitate mostenita a fost explicata de North, Holt si Bauer (1975). Speciile de diptere, cand sunt iradiate, se induce o mare frecventa de mutatii letale dominante in sperma si ovule, dar la speciile de lepidoptere, care sunt mai radiorezistente, sunt nacesare doze mult mai mari de iradiere. Cand se utilizeaza doze scazute de radiatii se induce o frecventa sporita a translocarii cromozomiale in sperma si ovule. Unirea unei celule reproductive purtatoarea unei translocatii cu o celula normala (de la fluturi neiradiati), produce un F-1 heterozigot pentru una sau mai multe translocari. Heterozigotismul pentru o singura translocare cromozomala, produce indivizi care, in medie, sunt 50% sterili. Fluturii heterozigoti pentru mai mult de o translocare sunt in procent de 75-100% sterili. Cateva studii citologice au demonstrat caurmasii in F-1 au tanslocari cromozomale multiple. Astfel, efectul supresiv al steriitatii mostenite este exprimat in 2-3 generatii.

Totusi, frecventa urmasilor normali din punct de vedere cromozomial creste in fiecare generatie, deoarece insectele cu translocari cromozomale produc mai putini urmasi, de aceea fiind necesara lansarea continua de insecte partial sterile pana cand populatia nativa a ajuns sub pragul economic, iar dupa aceea este nevoie de lansari permanente de intretinere a efectului .

Sterilitatea prin retroincrucisare (backcross BC ) este o metoda superioara celor doua metode anterioare. Din pacate, desi teoretic ea se poate aplica unui numar considerabil de specii apartinand aceluiasi gen, in prezent metoda este folosita pentru controlul unei singure specii, Heliothis virescens.

In prezent bazele genetice pentru sterilitatea tip BC sau sterilitatea mostenita, nu sunt pe deplin intelese, cunoscandu-se ca masculii sterili BC produc sperma anormala eupirena (fara nucleu) si ca masculii nu fecundeza femelele. Modul in care factorul de sterilitate este transmis de femelele fertile urmasilor nu sunt pe deplin intelese. Este posibil ca un factor citoplasmatic provenit din stramosii femelelor de H. subflexa sa interactioneze cu materialul genetic de la H. virescens si sa provoace anomalii in dezvoltarea spermei.

Pentru reusita unui program de combatere prin metode genetice a unei insecte daunatoare, trebuie sa existe suficiente date ce trebuie sa se refere la urmatoarele aspecte:

-- cresterea in masa, trebuie sa se faca la un pret cat mai scazut a daunatorului. Aceastas-ar putea rezolva prin mecanizare si creerea unor dispozitive speciale pentru cresterea in masa a insectelor reduc de mii de ori pretul de cost.

-- controlul calitatii materialului biologic utilizat, urmareste factorii ce pot afecta calitatea insectelor crescute in laborator: dietele artificiale, cresterea timp indelungat in laborator poate duce la adaptarea insectelor strict la aceste conditii.

-- procedurile de sterilizare, tin de dozele de iradiere si de operatiile de iradiere si manipulare a materialului biologic.

-- ecologia, dinamica si comportarea, tine de informatiile referitoare la rata in care populatia naturala creste in cursul sezonului de vegetatie, rolul imigrarii din alte zone invecinate sau de la mare distanta, cunostintele legate de ecosistem, de entomofagii din zona care pot influenta nivelul daunatorului sau a speciei modificate genetic.

-- distributia si raspandirea insectelor lansate, depinde de stadiul (pupa sau adult) si de modul in care sunt lansate insectele iradiate. De exemplu, Pectinophora grossypiella se lanseaza sub forma de adulti care, inainte de a fi lansati sunt raciti, iradiati si transportati in conditii de racire pentru lansare aeriana; H. virescens sunt lansate ca pupe sau adulti; pentru Porthretria dispar pupele sunt iradiate, transportate si puse in custi, adulti care vor aparea se imprastie liber.

-- monitorizarea programului, presupune existenta unui sistem extins de capcane pentru a stabili raportul dintre populatia naturala de insecte si populatia ce cuprinde insecte lansate, cu modificari genetice sau recoltarea oualelor depuse de daunator, pentru a stabili procentul de eclozare.

--analizele economice, presupune o analiza aprofundata a speciei daunatoare,pagubele esteimate ca vor fi produse, pretul combaterii, eficacitatea acesteia.

STROPIRI CU SUBSTANTE BIOLOGICE

La unii daunatori, un mijloc interesant de indepartare este stropirea plantelor cu macerat obtinut din cadavre propri ce respinge larvele si adultii, determinand o slabire evidenta a atacului.

La gandacul din Colorado, maceratul se obtine din cateva zeci sau, daca se poate, din cateva sute de larve si/sau adulti, care se oparesc cu putina apa. Se adauga apoi apa rece si se lasa la macerat 10 zile. Se filtreaza si se stropesc plantele. Daca in timp de sase ore a ploat, se repeta stropirea. Alti daunatori impotriva carora poate fi folosit maceratul de cadavre, in vederea indepartarii acestora, sunt: limacsii (sectionati), soareci, etc.

Mijloace farmaceutice naturale

Retete de baza privind obtinerea preparatelor fitofarmaceutice naturale:

Extractul este un preparat obtinut la rece. Partile de planta, maruntite, se pun in contact cu apa 12-24 de ore. Continutul vasului se agita de mai multe ori, apoi se filtreaza.

Infuziile sau ceaiurile se prepara din material vegetal proaspat sau uscat, in stare maruntita, prin turnarea peste acesta de apa clocotita, dupa care se acopera pana la racirea completa si se filtreaza.

Decoctul sau fiertura. Mai intai se inmoaie materialul vegetal in apa, timp de 24 de ore, la temperatura camerei, acoperit, dupa care se fierbe continutul timp de 20-30 minute. Dupa racire se filtreaza.

Plamadelile sunt zemuri fermentate cu o gama larga de intrebuintare. Materialul vegetal maruntit se introduce in recipiente asezate intr-un loc insorit, aerisit si ferit de ploi. Se toarna apa, lasandu-se un spatiu de captare a spumei de fermentare. Recipientul se acopera cu un gratar de scanduri. Se agita zilnic. Dupa 2-3 saptamani se termina fermentarea (nu se mai formeaza spuma, lichidul capatand o culoare inchisa).

Preparate care indeparteaza daunatorii:

1. Plamadeala semifermentata de urzica (Urtica dioica, U. urens), 2% - paduchi de frunza si acarieni (histamina si acid formic).

2. Extract de urzica, 100% - paduchi de frunza.

3. Plamadeala din feriga vulturului sau feriga de camp (Pteridium aquilinum), 100% - melci pe sol si 10% - paduchi de frunza (aspidinofilicina, tuiona si acid filicic).

4. Plamadeala din feriga de padure (Dryopteris filix-mas), 10% (vegetatie) si 100% (repaus) - paduchi testosi si paduchi lanosi la pomii fructiferi.

5. Extract din feriga de padure, 100% - paduchi lanosi la mar.

6. Plamadeala din frunze de soc (Sambucus nigra), 100% - galeriile sobolanului scormonitor.

7. Infuzie din flori de vetricea (Tanacetum vulgare), 25% - paduchi de frunza si de radacina,albilita, musca morcovului, musca cepei, viermele merelor si prunelor, viermi de sol (ulei eteric pe baza de tuiona).

8. Plamadeala din frunze de revent (Rheum rhabarbarum), 50% - paduchi de frunza si omizi (acid oxalic).

9. Infuzie de condurasi (Tropaeolum majus), 100% - paduchi lanosi la mar (sulf si antibiotice).

10. Extract din frunze de tomate (Lycopersicon esculentum), 100% - albilita (solanina si uleiul eteric din frunze).

11. Plamadeala de pelin (Artemisia absinthum), 100% - paduchi, omizi (ulei eteric cu tuiona si azulene, substante amare - absintina, absintiina, artemitina).

12. Decoct de pelin, 100% - albilita si viermele merelor.

13. Infuzie de sovarv (Origonum vulgare), 25% - paduchi testosi la plantele de apartament.

14. Decoct din lastari de tuia (Thuia sp.) sau din frunze de nuc (Juglans regia), 100% - soareci de camp si sobolan scormonitor in galerii.

Preparate care omoara daunatorii:

1. Piretrina, extract din flori de piretru (Pyrethrum cinerareaefolium) - afide, gandacul din Colorado, tripsi, cicade, musculite albe (esteri ai acidului crizantemic).

2. Rotenona, extract din radacinile plantei tropicale Deris eliptica - tauni pe pasuni.

3. Cvasia, extract din lemnul plantei tropicale Quassi amara - multi daunatori, inclusiv muste din casa si grajd (substante amare, quassina si substante tanante).

4. Zeama de tutun (Nicotiana tabacum sau N. rustica) - omizi paroase, paduchi lanosi si testosi (alcaloidul nicotina).

5. Extract alcoolic din frunze de otetar (Rhus typhina) - paduchi de frunza si unele omizi (peste 70 substante bioactive, hexahidrofarnesilacetona)

Bibliografie:

Rosca Ioan. Entomologie agricola generala, Universitatea de stiinte agronomice si medicina veterinara, Bucuresti, 1998.

Balascuta Nicolae. Protectia plantelor de gradina cu deosebire prin mijloace naturale, Editura Tipocart, Brasov, 1993.

Perju Teodosie, Lacatusu Matilda, Pisica Constantin, Andriescu Ionel, Mustata Gheorghe. Entomofagii si utilizarea lor in protectia integrata a ecosistemelor agricole, Editura Ceres, Bucuresti, 1988.

Savulescu A. Album de protectia plantelor. vol.1. Centrul de material didactic si propaganda agricola, Bucuresti, 1961.

Ghizdavu I., Pasol P., Palagesiu I., Bobarnac B., Filipescu C., Matei I., Georgescu T., Baicu T., Barbulescu Al. Entomologie agricola, Editura didactica si pedagogica, R.A., Bucuresti, 1997.

Beratlief. Prezent si viitor in combaterea insectelor, Editura Ceres, Bucuresti, 1981.

Ghizdavu Iustin, Tomescu Nicolae, Opreanu Ioan. Feromonii insectelor - 'pesticide' din a III-a generatie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.

Ciochia Victor, Isac Grigore, Stan Gheorghe. Tehnologii de crestere industriala a catorva specii de insecte auxiliare folosite in combaterea biologica a daunatorilor, Editura Ceres, Bucuresti, 1992.

Candea Emil. Combaterea nechimica a daunatorilor la legume, Editura Ceres, Bucuresti, 1986.

Baicu T., Savulescu A. Sisteme de combatere integrata a bolilor si daunatorilor pe culturi, Editura Ceres, Bucuresti, 1986.