Caracteristici generale ale vegetatiei

Caracteristici generale ale vegetatiei

Vegetatia unui teritoriu este gruparea (asocierea) in cantitati si proportii diferite a speciilor de plante. Se mai folosesc termenii de covor sau invelis vegetal.

Unitatea de baza in studiul vegetatiei il constituie fitocenoza.

Fitocenoza este o comunitate omogena, cu structura si dinamica proprie, formata dintr-un numar determinat de populatii de plante autotrofe (Ivan 1979).

1. Structura fitocenozei

Elementele de structura ale unei fitocenoze, importante pentru cartare, sunt:

fizionomia si aspectul

compozitia floristica

spatierea (structura orizontala)

stratificarea (structura verticala)

productivitatea

Fizionomia este suma calitativa si cantitativa, constanta si caracteristica a insusirilor morfologice ale unei fitocenoze. Fizionomia unei fitocenoze poate fi observata, caracterizata si recunoscuta de la o oarecare distanta. De regula, fizionomia este determinata de specia sau speciile edificatoare, dar intregita de complexul celorlalte specii. Ea este dependenta de formele biologice (bioformele) dominante dar si de portul (habitusul) speciilor dominante. Asa spre exemplu, o padure de molid se deosebeste fizionomic de o pajiste (datorita bioformei dominante) dar si de o padure de pin (datorita diferentelor de port ale celor doua specii edificatoare - molid si pin).

Aspectul este infatisarea pe care o fitocenoza o are intr-un anumit moment din ciclul sau anual. In cadrul aceleasi fizionomii o fitocenoza poate avea mai multe aspecte in timpul unui an, determinate de principalele etape din dezvoltarea plantelor - infrunzire, inflorire, ingalbenirea sau caderea frunzelor. Pentru vegetatia din zona temperata se vorbeste de regula de patru aspecte, corespunzatoare celor patru anotimpuri:

vernal, sau de primavara

estival, sau de vara

autumnal, sau de toamna

hibernal, sau de iarna

Importanta aspectului pentru cartare consta in faptul ca anumite fitocenoze cu fizionomie foarte asemanatoare in sezon estival au aspecte net diferite in sezonul autumnal sau vernal (datorita coloritului specific al frunzelor inainte de cadere sau perioadelor diferite de incepere a infrunzirii).

Compozitia floristica este totalitatea speciilor de plante ale caror indivizi participa la alcatuirea fitocenozei, constituind un element important de diferentiere, delimitare si tipizare a fitocenozelor. Compozitia floristica este expresia influentelor mai multor factori: regiunea geografica , altitudinea, roca, tipul de sol, relatiile interspecifice, actiunea antropica, stadiul dinamic al fitocenozei, etc.

Spre exemplu, o padure de fag poate avea urmatoarea compozitie: Fagus sylvatica (fag), Anemone nemorosa (pastita alba), Anemone ranunculoides (pastita galbena), Pulmonaria rubra (mierea ursului), Symphytum cordatum (brusture negru), Polystichum aculeatum (creasta cocosului), Cardamine glanduligera (coltisor), Paris quadrifolia (dalac), Oxalis acetosella (macris iepuresc).

La determinarea compozitiei unei fitocenoze de cele mai multe ori se indica si proportia de participare a speciilor - sub forma unor valori relative sau indici standardizati.

Formele de viata (bioformele) sunt categorii de plante cu adaptari similare fata de complexul factorilor ecologici.

Cel mai des folosit sistem de clasificare a bioformelor este cel propus de Raunkiaer. Acesta ia in considerare adaptarea plantelor la perioadele nefavorabile (temperaturi scazute, seceta), respectiv pozitia mugurilor de regenerare in timpul iernii. Principalele tipuri de bioforme in sistemul Raunkiaer sunt:

- fanerofite (P) - plante cu mugurii deasupra solului, la peste 25-30 cm, deasupra stratului de zapada din timpul iernii

- chamefite (Ch) - plante cu mugurii deasupra solului, la cel mult 25-30 cm, protejati iarna de stratul de zapada

- hemicriptofite (H) - plante cu mugurii la nivelul suprafetei solului

- geofite (G) - plante cu mugurii protejati in sol, pe tulpini subterane de tip rizom, bulb sau tubercul

- hidrofite (HH) - plante cu mugurii protejati in apa

- therofite (T) - plante ce nu formeaza muguri pe tulpini, protejarea mugurilor de regenerare facandu-se in interiorul semintelor.

	Categoriile de bioforme dupa Raunkiaer 1 - fanerofite, 2, 3 - chamefite, 4 - hemicriptofite, 5, 6 - geofite, 7, 8, 9 - hidrofite.

Structura orizontala este definita de distributia in spatiu orizontal a indivizilor si a partilor lor vegetative, evidentiind atat particularitatile stationale cat relatiile existente intre indivizii diverselor specii. Elementele structurii orizontale sunt densitatea si acoperirea.

Densitatea (abundenta) exprima numarul de indivizi ai fitocenozei sau doar a unei specii raportat la unitatea de suprafata. Aprecierea abundentei se poate face in mod analitic (prin numararea indivizilor) sau expeditiv (aprecierea unor categorii de abundenta).

Acoperirea se refera la suprafata relativa ocupata de proiectia ortogonala a partilor supraterane ale plantelor pe suprafata solului. Acoperirea poate fi apreciata pentru toata fitocenoza in ansamblu, pe straturi, sau pentru fiecare specie. Pentru acoperirea specifica se foloseste adesea termenul de dominanta.

In studiul vegetatiei se foloseste un indice combinat pentru aprecierea simultana, expeditiva, a abundentei si dominantei speciilor - indicele de abundenta-dominanta (AD).

In cazul vegetatiei forestiere se foloseste si notiunea de consistenta care exprima gradul de apropiere ce exista intre coroanele arborilor. Se exprima prin indici cu valori de la 0,1 la 1,0.

In raport cu parametrii structurii orizontale, speciile unei fitocenoze pot fi dominante, codominante, abundente, frecvente, sporadice sau rare. Numim specii edificatoare pe cele din categoria dominantelor la nivelul intregii fitocenoze, care prin talia lor si acoperirea realizata impun fizionomia, mediul intern si productivitatea fitocenozei.

Structura verticala este definita de distributia pe verticala a indivizilor si partilor lor vegetative. Elementele structurii verticale sunt stratificarea, profilul vegetatiei si inaltimea.

Ca urmare a inegalitatii taliei speciilor se contureaza intr-o fitocenoza mai multe straturi.

Stratul include totalitatea plantelor dintr-o fitocenoza ale caror parti active sunt situate la aproximativ aceeasi inaltime deasupra solului. Stratificarea este o expresie a valorificarii optime a spatiului biotopic precum si a stadiului dinamic si de dezvoltare a fitocenozei.

Stratificarea cea mai complexa o intalnim la paduri, unde se pot distinge:

stratul arborilor (cu 1 sau mai multe etaje)

stratul arbustilor

stratul ierburilor

stratul muschilor si lichenilor

Structura verticala poate fi continua (fara straturi distincte, cu treceri gradate ale inaltimii plantelor de la nivelul solului la nivelul superior al fitocenozei) sau discontinua (cu straturi distincte).

Straturile pot fi:

constitutive (formate din indivizii maturi ai speciilor caracteristice fitocenozei)

regenerative (formate din plantulele/puietii speciilor componente ale fitocenozei)

de succesiune (formate din specii apartinatoare altui tip de fitocenoza, indicand un proces de transformare dinamica a vegetatiei)

Un element aparte al structurii il constituie sinuzia, care include toate speciile dintr-o fitocenoza apartinatoare la aceeasi bioforma. Doar in cazul unor fitocenoze foarte simple sinuzia si stratul pot fi identice, altfel un strat este compus din mai multe sinuzii sau o sinuzie poate sa participe la alcatuirea mai multor straturi.

Dinamica vegetatiei

Pe langa structura, importanta pentru cartarea vegetatiei este si cunoasterea structurii.

Astfel, trebuie avut in vedere faptul ca fitocenozele sunt intr-un proces permanent de transformare, sesizabil pe intervale de timp mai scurte sau mai lungi.

Procese dinamice oscilatorii - sunt transformari cu caracter ciclic din viata unei fitocenoze, fara a-i modifica esential compozitia. Aici sunt incluse:

fluctuatiile (dinamica sezoniera, dinamica efectivelor populatiilor, alternanta speciilor)

degenerarea-regenerarea (procesul de reinnoire a unei fitocenoze)

Procese dinamice directionale (succesiuni) - sunt transformari esentiale in compozitia si fizionomia unei fitocenoze ce conduc la inlocuirea ei cu un alt tip de fitocenoza.

Succesiunea ce are ca punct de pornire un teren nud, fara vegetatie, este o succesiune primara, iar cea care porneste de la o grupare vegetala preexistenta este o succesiune secundara.

Transformarile dinamice la nivelul fitocenozelor pot fi incadrate in cateva categorii, in functie de amploarea lor:

faze - corespunzatoare dinamicii interne a comunitatii vegetale, fara modificarea tipului de fitocenoza

stadii - determinate de modificarea compozitiei floristice, constituind tipuri de fitocenoze diferite; exista stadii initiale, de tranzitie si finale (mature sau climax)

serii - inlantuiri, in spatiu sau timp, de stadii (fitocenoze) diferite, incepand de la cel initial pana la stadiul de maturitate si echilibru

complexe - ansamblu de diferite serii succesionale care pot exista intr-un teritoriu cu climat omogen

Evolutia vegetatiei (sincronologia) - se refera la transformarile la scara timpului geologic. Pentru interpretarea tipurilor de vegetatie actuala capata importanta cunoasterea evolutiei vegetatiei din perioada postglaciara, perioada in care s-au succedat urmatoarele faze silvestre: faza pinetelor, faza molideto-pinetelor, faza molidisurilor cu stejarete amestecate, faza carpenului si faza fagului.

Fitocenozele naturale sunt cele care au structura si dinamica nemodificate de interventia antropica. In caz contrar avem de-a face cu fitocenoze derivate. La ora actuala cea mai mare parte a vegetatiei terestre a pierdut caracterul natural. In scopul activitatilor de organizare si folosire complexa a teritoriului este necesara definirea notiunii de vegetatie naturala potentiala - vegetatia care s-ar putea dezvolta intr-un anumit biotop daca ar inceta actiunea omului.