Artrologia

Artrologia

Artrologia este ramura anatomiei care se ocupa cu studiul articulatiilor.

Articulatiile sunt organele de legatura dintre oase si reprezinta sediul miscarilor dintre piesele scheletice care vin in contact.

Exista doua mari categorii de articulatii, si anume: articulatiile fixe sau sinartrozele (cu o mobilitate foarte redusa) si articulatiile mobile sau diartrozele.

Sinartrozele

Sinartrozele sunt articulatii lipsite de mobilitate sau cu mobilitate foarte redusa. Cele doua oase care se articuleaza sunt unite prin tesut fibros, cartilaginos sau osos. Din acest punct de vedere se sinartrozele se impart in:

a.     sindesmoze - legatura dintre oase se face prin tesut fibros - suturile (suturi dintate, suturi scuamoase, suturi plane, suturi denticulate), gonfoza (articulatiile dintilor) si legatura printr-o membrana interosoasa;

b.    sincondroze - se caracterizeaza prin interpunerea de tesut cartilaginos intre oasele care se articuleaza;

c.      sinostoze - se formeaza prin osificare la varsta adulta a sindesmozelor si sincondrozelor.

Diartrozele

Diartrozele sunt articulatiile mobile care au o cavitate articulara. Dupa gradul lor de mobilitate, ele se impart in: artrodii (cu grad mai mare de mobilitate si se regasesc la nivelul membrelor) si amfiartroze (cu grad de mobilitate mai redus, de aceea mai poarta denumirea de articulatii semimobile).

Diartrozele sunt alcatuite din urmatoarele elemente:

fetele articulare - care pot fi plane, sferoidale, elipsoidale, "in sa", trohleare;

cartilajul articular - este format din tesut cartilaginos hialin;

labrul glenoidal;

meniscurile si discurile articulare;

formatiunile de unire sau de legatura intre oase - capsula articulara si ligamentele.

Capsula articulara este un manson fibros care se insereaza pe oasele care se articuleaza.

Ligamentele articulare sunt formatiuni fibroase care se prind de oasele articulatiei. Ele pot fi: interosoase, capsulare si periferice.

Ligamentele interosoase se gasesc in interiorul articulatiei, intre cele doua oase. Ligamentele capsulare sunt fascicule de fibre care intaresc capsula articulara in regiunile in care este necesara o franare a miscarilor. Ligamentele periferice sunt cele situate mai la distanta de capsula.

In afara de capsula, la unirea si mentinerea in contact a fetelor articulare mai participa si muschii si tendoanele, prin componenta articulara a fortei lor, precum si presiunea atmosferica.

Miscarile si axul miscarilor articulare

Miscarile articulare sunt de doua tipuri: de alunecare si de rotatie.

Axul miscarii reprezinta linia imaginara care trece prin articulatie in jurul careia se face miscarea de rotatie. El poate avea diferite directii: verticala, sagitala, transversala, sau complexa. Cu cat numarul axelor de rotatie este mai mare, cu atat gradul de mobilitate sau libertate al articulatiilor este mai ridicat.

Tipuri de miscari articulare:

flexia - miscarea prin care cele doua segmente articulare se apropie unul de altul;

extensia - miscarea prin care segmentele articulate se indeparteaza unul de celalalt;

adductia - miscarea prin care membrele sau segmentele se apropie de planul medio-sagital;

abductia - miscarea prin care segmentele se departeaza de planul medio-sagital;

circumductia - miscare complexa care le inglobeaza pe cele de mai sus si include si rotatia;

rotatia laterala si rotatia mediala - miscarile care se fac in jurul unui ax vertical;

pronatia - miscarea de rotatie prin care policele se roteste medial, in jurul axului longitudinal;

supinatia - miscarea opusa pronatiei.

Clasificarea functionala a diartrozelor

Diartrozele, dupa gradul de libertate a miscarilor, se impart in trei grupe:

cu un singur grad de libertate sau uniaxiale;

cu doua grade de libertate sau biaxiale;

cu trei grade de libertate sau triaxiale.

Articulatiile uniaxiale au un singur grad de libertate si acesta poate avea o directie transversala, verticala sau oblica, in functie de forma suprafetelor articulare. Miscarile in aceste articulatie pot fi de flexie-extensie sau de rotatie mediala sau laterala. Din aceasta categorie fac parte: ginglimul, cohleartrozele si articulatiile trohoide.

Articulatiile biaxiale au doua grade de libertate, din categoria acestora facand parte articulatiile elipsoidale si articulatiile "in sa".

Articulatiile cu trei grade de libertate sunt articulatiile cu cele mai mari posibilitati de miscare. Din aceasta categorie fac parte articulatiile sferoidale. Acestea sunt formare dintr-un cap articular, mai mare sau mai mic decat o jumatate de sfera (de exemplu, articulatia scapulohumerala si articulatia coxofemurala).

Articulatiile craniului

Articulatiile craniului se clasifica in articulatii ale oaselor craniului si articulatia capului cu coloana vertebrala.

Articulatiile craniului sunt majoritatea sinartroze; doar una singura este diartroza - articulatia temporomandibulara.

Sinartrozele craniului adult sunt de doua tipuri: sindesmoze (sau suturi) si sincondroze.

Cele mai mari suturi ale craniului sunt: sutura coronara, sutura lambdoida si sutura sagitala.

Articulatia temporomandibulara, singura diatroza a craniului, are rol in masticatie, vorbire si mimica.

Articulatiile trunchiului

Articulatiile trunchiului sunt axate de articulatiile coloanei vertebrale si ale sternului. Coloana vertebrala are articulatii intervetebrale, articulatii cu capul, cu coastele si cu oasele coxale. Sternul se articuleaza cu coastele, iar acestea cu coloana toracala, formand toracele osos sau cusca toracica.

Articulatiile coloanei vertebrale

Vertebrele se articuleaza intre ele prin articulatii cu mobilitate redusa, dar prin sumatia miscarilor posibile in acestea se realizeaza miscarile coloanei ca intreg.

Articulatiile corpurilor vertebrale se fac prin intermediul discurilor intervertebrale si prin ligamente. Articulatiile arcurilor vertebrale sunt reprezentate de diartrozele dintre apofizele articulare si legaturile realizate prin ligamente (sindesmoze).

Mecanica articulatiilor intervertebrale

Miscarile principale ale coloanei vertebrale sunt flexia si extensia, lateroflexia si rotatia. In flexie, corpurile vertebrelor tind sa se apropie anterior, comprimand discul, iar nucleii pulposi se deplaseaza posterior. In extensie, fenomenele se petrec invers. Extensia maxima este mai redusa decat flexia, unghiul format cu verticala in regiunea toracala este de numai 45⁰.

Lateroflexia stanga sau cea dreapta se insotesc de o usoara miscare de rotatie. Au o amplitudine mai mica, unghiul format cu verticala fiind de 30⁰.

Rotatia sau torsiunea coloanei se face in jurul axului vertical. Cele mai ample miscari de rotatie se fac in regiunea cervicala si sunt aproape inexistente in regiunea lombara.

Articulatia craniovertebrala

Legatura craniului cu coloana vertebrala este una foarte complexa, realizata prin intermediul a doua articulatii: articulatia atlantooccipitala si articulatia atlantoaxoidiana.

Articulatiile costovertebrale

Articulatiile costovertebrale leaga extremitatile vertebrale ale coastelor de coloana, avand un rol deosebit de important in mecanica respiratorie. Ele sunt alcatuite din doua articulatii: una intre capul coastei si corpurile vertebrale si alta intre tuberculul costal si apofiza transversa.

Articulatiile sternocostale

Coastele se leaga de stern prin cartilajele costale care, la randul lor, formeaza cu sternul articulatiile sternocostale. Cartilajele coastelor a 7-a, a 9-a si a 10-a se leaga intre ele succesiv, formand rebordul costal.

Articulatiile membrelor superioare

Articulatiile membrelor superioare se grupeaza in doua categorii: unele care fac legatura membrelor cu toracele si altele care fac legatura intre oasele extremitatii libere a membrelor superioare.

Oasele centurii scapulare se leaga de torace printr-o singura articulatie osoasa - aceea dintre clavicula si stern. Prin cealalta extremitate, clavicula se leaga de scapula, care se articuleaza la randul ei cu toracele numai prin legaturi musculoaponevrotice.

Articulatia sternoclaviculara are trei grade de libertate si miscarile posibile in ea sunt de ridicare, coborare, proiectie inainte si inapoi, iar prin combinarea lor rezulta miscarile de circumductie.

Articulatia acromioclaviculara nu are muschi proprii care sa actioneze asupra sa, ci face miscarile de alunecare ca urmare a miscarilor scapulei si ale claviculei.

Scapula se leaga de torace prin muschi si de clavicula prin articulatia acromioclaviculara, miscarile ei fiind solidare cu ale claviculei.

Articulatiile extremitatii libere a membrelor superioare

Articulatia umarului sau articulatia scapulohumerala se formeaza intre capul humeral si cavitatea glenoida a scapulei, completata pe margini de un fibrocartilaj: labrum glenoidale. Ea este o articulatie sferoidala. Functional, articulatia umarului are trei grade de libertate.

Articulatia cotului este o diartroza complexa, care face legatura intre humerus si oasele antebratului, radius si ulna. Anatomic, ea constituie o singura articulatie; functional insa ea este alcatuita din trei articulatii: humeroulnara, humeroradiala si radioulnara proximala.

Articulatia mainii este formata din articulatia radiocarpiana si articulatia intercarpiana.

Articulatiile degetelor sunt formate din articulatiile metacarpofalangiene si articulatiile interfalangiene.

Articulatiile membrelor inferioare

La membrele inferioare se deosebesc articulatii ale centurii pelviene si articulatii ale oaselor extremitatii libere a membrelor inferioare.

Oasele centurii pelviene poseda articulatii cu o mobilitate mult mai redusa decat cea a centurii scapulare. Legatura lor cu trunchiul este fixa. La centura pelviana, cele doua coxale se apropie mult de linia mediana, formand simfiza pubiana. Spatiul posterior dintre cele doua coxale este ocupat de osul sacru care formeaza articulatia sacroiliaca, o legatura puternica intre centura pelviana si coloana vertebrala, prin care greutatea corpului se transmite bazinului si membrelor inferioare. Prin articulatia coxalelor, intre ele cu sacrul, se formeaza bazinul sau pelvisul.

Simfiza pubiana este articulatia dintre fetele articulare simfizare ale pubelui. Articulatia sacroiliaca este articulatia dintre fetele articulare auriculare ale sacrului si osului iliac, unite intre ele prin ligamentele sacroiliace interosoase.

Articulatiile extremitatii libere a membrelor inferioare

Articulatia soldului sau articulatia coxofemurala este o artrodie sferoidala (enartroza) formata din capul femurului articulat cu acetabulul coaxului, care, spre a-si mari suprafata articulara, poseda un fibrocartilaj circular, denumit labrul acetabular. Articulatia soldului poseda trei grade de libertate (este o articulatie sferoidala), miscarile posibile fiind: flexia si extensia, abductia si adductia, rotatiile mediala si laterala si circumductia.

Articulatia genunchiului este articulatia dintre condilii femurali, patela si condilii tibiali. Incongruenta dintre fetele articulare este completata de doua meniscuri in forma literei "C", unul medial si altul lateral. Anterior, articulatia este inchisa de rotula (articulatia femuropatelara). Miscarile principale sunt de flexie-extensie si in mica masura de rotatie si inclinatie laterala.

Articulatia tibiofibulara este articulatia dintre epifizele inferioare ale tibiei si ale fibulei si trohleea osului talus. Articulatia este un ginglim si are un singur grad de libertate, miscarile posibile fiind de flexie dorsala si flexie plantara a piciorului.

Articulatiile intertarsiene sau articulatia subtalara consta din alte doua articulatii: talocalcaneonaviculara si talocalcaneana. Miscarile posibile sunt de pronatie sau eversiune si supinatie. De asemenea, sunt posibile si miscari de adductie si abductie ale piciorului.

Articulatia mediotarsiana denumita si articulatia Chopart, este formata din articulatia talonaviculara si articulatia calcaneocuboidiana.

Articulatiile tarsometatarsiene, denumite si articulatia Lisfranc, se realizeaza intre baza primelor metatarsiene si cele trei cuneiforme si intre baza ultimelor doua metatarsiene si osul cuboid.

Articulatiile metatarsofalangiene se fac intre extremitatea anterioara a metatarsienelor si baza primei falange.

Articulatiile interfalangiene sunt articulatiile dintre falangele degetelor, de tip trohleartoze.

3.2. Miologia

Miologia este ramura anatomiei care se ocupa cu studiul muschilor si anexelor lor. Totalitatea muschilor formeaza sistemul muscular. Dupa structura lor histologica, muschii se impart in trei categorii: striati, netezi si muschiul cardiac.

Forma muschilor

Muschii sunt alcatuiti dintr-un corp denumit pantec sau venter si doua extremitati care se continua cu tendonul prin care se prind de oase. Exista muschi care au cate doua corpuri musculare, numiti muschi biventeri (muschiul digastric, omohioidian etc.).

Dupa dimensiunile lor spatiale, muschii pot fi lungi, lati, scurti si circulari. Muschii lungi se gasesc la nivelul extremitatilor si pentru ca se contracta mai repede si produc miscari mai ample, mai poarta denumirea si de muschi de viteza. Muschii lati se afla in peretii cavitatilor trunchiului (muschii oblici abdominali). Muschii scurti se gasesc in regiuni in care se efectueaza miscari reduse, dar in care este necesara o forta musculara mare (muschi de efort). Muschii circulari sunt dispusi in jurul orificiilor, formand sfinctere.

Exista muschi care se prind de os prin doua, trei sau chiar patru capete de unde si denumirea de muschi biceps, triceps sau cvadriceps.

Structura muschilor scheletici

Corpul unul muschi este alcatuit din fibre musculare striate si din tesut conjunctiv in care se gasesc vase si nervi. Fiecare fibra musculara este invelita intr-o teaca subtire de tesut conjunctiv, denumita endomizium. In grosimea muschiului, fibrele se grupeaza formand fascicule primare, care se grupeaza in fascicule secundare, iar daca muschiul este mai gros, se formeaza si fasciculele tertiare. Tesutul conjunctiv lax care inconjoara fasciculele musculare formeaza perimiziumul intern. La suprafata, muschiul este acoperit de perimiziumul extern. Tesutul conjunctiv din muschi poseda o importanta proprietate, elasticitatea, care participa la uniformizarea contractiei si la repartizarea egala si treptata a energiei musculare.

Tendonul este organul de legatura dintre muschi si os, format din tesut conjunctiv fibros, numit si tesut tendinos.

Vascularizatia muschiului scheletic este una foarte bogata. Arterele patrund in muschi, dau ramuri numite arteriole, care formeaza o bogata retea capilara. Venulele si venele merg paralel cu arteriolele si arterele muschiului. Debitul de sange in muschi este direct proportional cu fazele sale de activitate.

Inervatia muschiului scheletic este cea care da tonusul, contractia si sensibilitatea muschiului. Muschii au o inervatie motorie, senzitiva si vegetativa.

Anexele muschiului usureaza activitatea muschiului si a tendoanelor. Acestea sunt bursele sinoviale sau mucoase, tecile sinoviale si fibroase ale tendonului si fasciile musculare.

Muschii capului

Dupa actiunea pe care o indeplinesc, muschii capului sunt grupati in muschi ai mimicii si muschi care actioneaza asupra articulatiei temporomandibulare (muschi masticatori).

Muschii mimicii

Sunt situati imediat sub piele si se insereaza cu un capat in ea, de unde si numele de muschi pielosi sau cutanati. Muschii mimicii sunt grupati in jurul orificiilor bucal, nazal si auditiv, avand rol de dilatatori sau constrictori. Toti sunt inervati de nervul facial.

Muschiul epicranian este alcatuit din muschiul occipital si din muschiul frontal, fiind legati intre ei prin aponevroza epicraniana. Prin contractia lor se exprima in mimica atentia, teama si alte stari emotive.

Muschii din jurul orificiului orbital. Muschiul orbicular al ochiului este format din trei parti: una palpebrala (situata in cele doua pleoape), alta orbitala (corespunde marginilor orificiului orbital) si ce-a de-a treia - partea lacrimala prin a carei contractie se produce scurgerea lacrimilor din sacul lacrimal.

Muschiul corrugator supercilii este situat suborbicular si contractia lui se produce cand este lumina puternica, formand o cuta pentru protectia ochiului.

Muschii din jurul orificiului nazal. Muschiul nazal are rol de constrictor al narinelor.

Muschii din jurul gurii sunt multi la numar. Muschiul orbicular al gurii este situat in grosimea buzelor si are forma circulara, mentinand tonusul buzelor. Muschiul buccinator se gaseste in grosimea obrazului si are rol in masticatie. Intre el si muschiul maseter se formeaza o masa de grasime - corpul adipos al obrazului. Muschiul patrat al buzei superioare are rolul de a ridica buza si de a dilata narinele. Muschiul zigomatic, prin contractie, trage buzele in sus si lateral. Muschiul risorius vine de pe pielea obrazului la comisura buzelor pe care o trage lateral in timpul rasului. Muschiul pastrat al buzei inferioare isi are originea pe mandibula.

Muschii din jurul urechii sunt mici si in numar de trei: auricularul superior, anterior si posterior. La om, acesti muschi sunt rudimentari.

Muschiul platysma este un muschi pielos care vine de sub clavicula. El strabate regiunea gatului si ajunge la fata pe pielea comisurii buzelor. Contractia lui exprima sentimente de tristete, dezgust, frica etc.

Muschii masticatori

Prin actiunea lor, muschii masticatori ridica mandibula si intervin in actul de masticatie. Ei sunt in numar de patru: temporal, maseter, pterigoidian medial si pterigoidian lateral. Toti sunt inervati de nervul mandibular (trigemen).

Muschii gatului

Muschii gatului pot fi grupati in muschi ai cefei si ai regiunii anterioare a gatului. Majoritatea sunt muschi craniomotori, realizand miscarile capului si ale coloanei vertebrale cervicale.

Muschii cefei, prin actiunea lor principala, sunt extensori si rotatori ai capului. Din acest grup fac parte: portiunea descendenta a trapezului, longissimus capitis, splenius, semispinal, dreptii posteriori si oblicii capului.

Muschii regiunii anterioare a gatului sunt:

a. muschiul platysma;

b. muschiul stenocleidomastoidian - este un muschi craniomotor care roteaza capul si il inclina lateral; cand se contracta pe ambele parti stenocleidomastoidienii trag capul pe spate si ridica fata;

c. muschii hiodieni - se impart in doua grupe: suprahiodieni si infrahiodieni.

muschii suprahioidieni - participa la formarea planseului cavitatii bucale si face parte din grupul muschilor masticatori auxiliari (muschiul digastric, muschiul stilohioidian, muschiul milohioidian si muschiul geniohioidian);

muschii infrahioidieni - sunt in numar de patru: muschiul sternohioidian, muschiul omohioidian, muschiul sternotiroidian si muschiul tirohioidian.

d. muschii prevertebrali - sunt muschi profunzi ai gatului si produc miscarea de flexiune anterioara a capului si de flexiune laterala; din grupul lor fac parte: muschii drepti anteriori ai capului, muschiul lung al capului si muschiul lung al gatului.

Muschii trunchiului

Dupa originea si actiunea lor, muschii trunchiului se grupeaza in muschi posteriori (ai spatelui si cefei) si muschi antero-laterali. Acestia din urma se impart in alte doua categorii: muschi ai toracelui si muschi ai abdomenului.

Muschii spatelui si ai cefei se grupeaza in doua mari categorii: muschi migrati si muschi autohtoni (sau erectori ai trunchiului).

Muschii migratori ai spatelui formeaza cele trei straturi musculare superficiale ale spatelui si sunt: muschiul trapez, muschiul marele dorsal, muschiul romboid, muschiul ridicator al scapulei, muschiul dintat posterior si superior si muschiul dintat posterior si inferior.

Muschii erectori ai trunchiului sunt asezati in regiunea profunda a spatelui, sub planul muschilor migrati si sunt: muschii stratului superficial (sacrospinal, iliocostal, longissimus, spinal), muschii stratului profund (semispinali, multifizi, rotatori, intertransversari, interspinali, drepti posteriori ai capului, oblici ai capului si sacrococcigieni).

Muschii antero-laterali ai trunchiului apartin toracelui si abdomenului, fiind asezati in trei straturi: extern, mijlociu si intern.

Muschii toracelui se impart in extrinseci si intrinseci (sau respiratori).

Muschii extrinseci sunt pectoralul mare, pectoralul mic si dintatul anterior.

Muschii intrinseci (respiratori) realizeaza miscarile respiratorii ale coastelor si sternului si sunt: muschii intercostali externi, muschii intercostali interni, muschii subcostali, muschiul transvers al toracelui, muschii ridicatori ai coastelor, muschiul dintat posterior si superior si dintatul posterior si inferior, muschiul diafragm.