Clasa Holothurioidea

Clasa Holothurioidea

Cele peste 600 de specii de holoturidele sunt specii curioase, cunoscute sub denumirea populara de castraveti de mare. Pot atinge cea mai mare talie intre echinodermele actuale, corpul unora dintre specii atingand aproape un metru lungime. Grupul are o vechime foarte mare, fosilele lor datand din cambrian si fiind mai vechi comparativ cu asteridele, ofiuridele si echinidele. Pozitia lor sistematica este inca controversata, unii specialisti opinand pentru plasarea lor la inceputul seriei eleutherozoarelor.

Holoturidele se caracterizeaza prin disparitia scheletului calcaros, iar corpul lor este alungit, cu orificiile bucal si anal deschizandu-se anterior si respectiv posterior. La unele specii, in jurul orificiului bucal se gasesc tentacule ramificate iar pe corp pot exista protuberante. Simetria radiara primara este alterata de simetrie bilaterala. Holoturidele sunt in cea mai mare parte animale bentale, deplasandu-se pe fundul marilor prin miscari de tarare. In Marea Neagra patrund doar cateva specii apartinand acestui grup.

Morfologie externa. Corpul este destul de variat ca aspect. Unele specii prezinta orificiul bucal inconjurat de cinci sau multiplu de cinci tentacule, rezultate din transformarea unor picioare ambulacrare, foarte ramificate sau, dimpotriva, digitiforme. La alte specii, gura migreaza in partea superioara a corpului, tentaculele "pescuind" din apa de mare diverse organisme marunte, iar la altele, extremitatile animalului se apropie sau chiar fuzioneaza, anusul si orificiul bucal deschizandu-se alaturi pe un fel de prelungire a corpului cu aspect de trompa. In sfarsit, o serie de specii sunt pelagice, prezentand tentacule extrem de dezvoltate si corpul aproape transparent, asemanandu-se mult cu celenteratele scifoide.

Holoturiile se tarasc pe aceeasi parte a corpului - partea ventrala - la nivelul careia se gasesc trei zone ambulacrare, care formeaza si la acest grup un trivium; dorsal, se observa celelalte doua zone ambulacrare - biviumul. Picioarele ambulacrare din zona triviumului sunt mari, bine dezvoltate, servind la deplasare, in vreme ce cele de la nivelul biviumului sunt atrofiate si au mai ales rol senzorial.

Tegumentul holoturiilor este lipsit de placi calcaroase, avand aspect pielos. Sub stratul epidermic exista un strat de tesut conjunctiv, la nivelul caruia se intalnesc numeroase spicule calcaroase, mici si extrem de variate ca forma. Aceste sclerite au un rol important in determinarea speciilor, ca si spiculii spongierilor. Placi ambulacrare apar doar in zona orificiului bucal - si anume cinci radiale si cinci interradiale, care formeaza inelul calcaros perifaringian cu rol in protejarea si sustinerea organelor din zona anterioara a corpului. O serie de specii prezinta spiculi lungi, care se termina cu carlige si care ies la suprafata tegumentului, servind la agatare. Musculatura este bine dezvoltata comparativ cu celelalte grupe de echinoderme, aspect legat atat de deplasarea prin tarare cat mai ales de lipsa scheletului calcaros compact. In peretele corpului se diferentiaza o patura de musculatura circulara si cinci benzi musculare longitudinale. De asemenea, orificiile bucal si anal sunt prevazute cu sfinctere puternice iar tentaculele sunt retractile.

- Apartul digestiv. Gura se continua cu un faringe larg, piesele dure, masticatoare, lipsind. Faringele se deschide intr-un stomac dupa care urmeaza un intestin lung ce face trei bucle in plan longitudinal si o regiune dilatata, posterioara, care comunica cu exteriorul prin anus - cloacul. Toate holoturiile au regim de nutritie microfag. Cele prevazute cu tentacule si le introduc din cand in cand in gura, unde particulele marunte lipite de celulele lipicioase de la acel nivel sunt supte in tubul digestiv. Alte specii ingereaza pur si simplu mal, digerand detritusul si vietuitoarele marunte.

- Sistemul ambulacrar se aseamana cu cel de la echinide. Canalul hidrofor nu se deschide insa la exterior ci atarna in cavitatea celomica (unele holoturii pot prezenta mai multe astfel de canale); la extremitatea canalului se gaseste, nefunctionala, placa madreporica. Sistemul hemal si cel perihemal sunt de asemenea asemanatoare cu cele de la echinide, avand aceleasi roluri.

- Sistemul respirator este caracteristic acestui grup de echinoderme, fiind reprezentat de organele arborescente. Aceste organe sunt doua tuburi bogat ramificate, intinse in toata lungimea corpului si care se deschid in cavitatea cloacala. Pline cu apa de mare, aceste tuburi se golesc si se umfla ritmic, datorita faptului ca peretii lor au o musculatura proprie. Ritmul de umplere/golire este de circa o contractie pe minut.

- Tuburile Cuvier sunt alte organe caracteristice holoturiilor, cu rol in aparare. Ele apar ca un sistem de tuburi neramificate, aflate la baza organelor arborescente. Tuburile Cuvier secreta o substanta cleioasa pe care animalul deranjat o expulzeaza in fata atacatorului, odata cu unele filamente care se autotomizeaza. Dupa folosire aceste formatiuni se refac. In unele cazuri, holoturiile pot sa expulzeze intreaga organizatie interna, sau se pot autotomiza. Ulterior, organele interne se refac.

- Excretia are loc in acelasi mod ca si la celelalte grupe de echinoderme, la excretie servind si organele arborescente, ca si unele formatiuni in forma de palnie aflate la locul de atasare de peretele corpului a mezenterelor care sustin tubul digestiv.

- Sistemul nervos, format dintr-o componenta ectoneurala si una hiponeurala, este reprezentat de un inel peribucal de la care pleaca nervi tentaculari, cinci nervi radiari si nervi care merg la sistemul digestiv. Organele de simt sunt destul de bine dezvoltate in comparatie cu echinidele. La suprafata corpului exista o bogata garnitura de terminatii tactile iar holoturiile sunt sensibile si la lumina (au fototropism negativ). Unele holoturii au la baza tentaculelor ochi simpli. Sensibilitatea chemotactica este deservita de numeroase fosete ciliate, existand de asemenea si statocisti, in numar variabil in functie de specie (numarul lor poate ajunge in unele cazuri la 100).

- Cele doua sexe sunt separate la marea majoritate a holoturiilor, dimorfismul sexual lipsind. Gonadele sunt ramificate, deschizandu-se prin orificii genitale aflate la baza tentaculelor. Fecundatia este de cele mai multe ori externa, atat masculii cat si femelele eliminandu-si produsele sexuale in apa de mare in acelasi timp, dupa ce in prealabil se apropie. In cazul unor specii s-au descris formatiuni folosite drept camere incubatoare, iar alte specii sunt vivipare. Dezvoltarea embrionara incepe cu aceeasi larva dipleurula, care se transforma apoi in larva auricularia - caracteristica grupei, si apoi in larva doliolaria. Dupa un timp, larva doliolaria se fixeaza pe substrat, rezultand o larva pentactula, care are deja schitate organele interne ale adultului. Dupa dezvoltarea completa, juvenilul se desprinde de pe substrat, devenind liber.

Ecologie. Holoturiile sunt animale putin mobile, raspandite mai ales in marile calde. Au destul de putini dusmani naturali. Daca sunt atacati, expulzeza la exterior continutul tuburilor Cuvier, isi pot contracta puternic corpul sau se pot rupe in mai multe bucati, regiunea cefalica regenreand ulterior animalul. Alte specii isi autotomizeaza intestinul, gonadele, organele arborescente si tentaculele pe care le proiecteaza in fata agresorului. Toate aceste organe se refac in libertate; in captiviatte animalele mor in urma acestui proces. In interiorul organelor arborescente, cavitatea cloacala sau in celom pot patrunde o serie de vietuitoare marine - pesti, moluste etc - ce sunt astfel protejate de pradatori, fara ca holoturiile sa fie deranjate de aceasta convietuire.