Ecosistemele terestre

Ecosistemele terestre

Prezenta substratului solid si disponibilitatea pentru organismele autotrofe, mediul fluid format de aer, caracterizat de un regim specific al temperaturii si umiditatii, sunt elemente care diferentiaza categoria ecosistemelor terestre. Subtipurile identificate in aceasta categorie s-au delimitat plecand de la asociatia de specii vegetale, intrucat aceasta este aparenta si contribuie la edificarea peisajelor specifice. In acest context, prezenta speciilor lemnoase este un indicator important de diferentiere, care imparte categoria in paduri, tufarisuri si pajisti. Formarea unor asociatii de arbori (alcatuite din plante lemnoase cu tulpina unica) este conditionata de disponibilitatea unor resurse, dar si de anumite conditii. Primul factor care conditioneaza raspandirea padurii este temperatura, iar apoi resursele de umiditate. Astfel, padurile se pot forma incepand cu zonele unde se inregistreaza cel putin 60 de zile pe an cu temperaturi medii zilnice mai mari de 10C. Intre aceste limite, repartizarea padurilor depinde de bilantul hidric din sol,

respectiv de repartizarea cantitatii anuale a precipitatiilor. De exemplu, in conditiile climatului temperat-continental din Romania, raspandirea padurilor va urmari izohietele anuale de 500 mm.

Padurea

Prototipul structural si functional al ecosistemelor naturale il constituie padurea, fiindca nici o alta unitate de lucru din ecosfera (biosfera) nu intruneste, in aceeasi masura, toate elementele alcatuitoare intr-o stare de maxima stabilitate, in pofida extremei complexitati si diversitati. In interiorul padurii pot fi identificate diverse laturi ale complicatei arhitecturi pe care o infatiseaza un ecosistem natural, fiindca padurea este, inainte de toate, o fiinta colectiva, cea mai grandioasa din cate exista, inviorata de viata

proprie, inchegata, la randu-i, din milioane de vitei individuale, cat se poate de diverse, care impresioneaza coplesitor si intr-un fel unic spiritul omenesc.

Ecosistemul de padure (forestier) manifesta o tendinta de maximizare a stabilitatii prin optimizarea structurii biocenozei, cresterea complexitatii relatiilor biocenotice si a diversitatii genetice a populatiilor din cadrul fiecarei comunitati de viata, intarirea controlului exercitat de biocenoza asupra biotopului, sporirea eficientei ecologice a sistemului.

Legile generale de organizare si functionare a padurii sunt: existenta etajelor complex alcatuite, in care se asociaza plante si animale care se dezvolta sub influenta a numerosi factori - climatici, edafici, geomorfologici; rolul preponderent, sub aspect fizionomic si functional, al arborilor in viata padurii; existenta ansamblului integrat, unitar al plantelor, animalelor si conditiilor de viata ale padurii, in cadrul caruia au loc permanent interferente, influente reciproce. Etajele de vegetatie, care formeaza adevarate subsisteme de viata interconditionate functional (straturi ecologice), sunt reprezentate de: arboret (etajul arborilor, al coronamentului), cu rol fundamental in transferul de substanta si energie, intrucat asigura intrarile energetice pentru intregului ecosistem; subarboretul si

patura erbacee. La acestea se adauga litiera si solul, in care predomina componentele anorganice. Totodata, existenta unor conditii ecologice particulare determina formarea a

numeroase microcenoze (consortii). Hotarator in viata ecosistemului de padure este ecranul continuu si compact al frunzisului, constituit de coronamentele arborilor, care reprezinta o suprafata activa de reglare a unor factori de biotop - calitatea si intensitatea luminii, cuantumul caldurii si precipitatiilor, viteza si intensitatea vantului etc. In planul opus, la nivelul solului, intrepatrunderea si etajarea accentuata a sistemelor de inradacinare a vegetatiei influenteaza disponibilitatea substantelor minerale si a apei.

La nivelul Romaniei, in categoria padurilor se deosebesc mai multe grupe de ecosisteme. Dintre acestea, cele mai importante sunt padurile de molid, fag si stejar.

• Padurea de molid

Se situeaza in etajul bioclimatic boreal, la altitudinea de 1 200-1 700m, coborand pana la 700 m in depresiunile intracarpatice din Carpatii Orientali.

• Padurea de fag

Apartine etajului nemoral, la 600-1 300 m, putand cobori sau urca in functie

de topoclima (vai adanci - 100 m; versanti insoriti - 1 650m).

• Padurea de stejar

Semnifica, in Romania, padurile formate din specii apartinand genului Quercus

(paduri de cvercinee). Cea mai mare intindere o au padurile de gorun, urmate de cele de stejar si apoi cele de cer si garnita,predominarea speciilor permitand delimitarea subzonelor mentionate. In aceeasi ordine cresc exigentele manifestate fata de temperatura si rezistenta la seceta.

• Protectia terenurilor si a solurilor

Este o functie deosebit de importanta in regiunile cu relief framantat si in regiunile cu soluri nisipoase. De altfel, aici padurea joaca un rol hotarator si in insusi procesul de solificare, asigurand stabilitatea mecanica, bioacumularea, retinerea apei in profilul de sol. Actiunea moderatoare asupra scurgerilor superficiale reduce eroziunea solului, contribuind, in acelasi timp, la reducerea volumul de sedimente, respectiv la evitarea colmatarii albiilor sau lacurilor de acumulare. Prevenirea colmatarii albiilor si bazinelor

lacustre Padurea participa activ si la conservarea formelor de relief prin diminuarea eroziunii de suprafata si de adancime, evitarea alunecarilor de teren, fixarea solurilor nisipoase si asanarea terenurilor cu umiditate in exces. Defrisare eroziune, procese torentiale, alunecari de teren.Absenta padurii releva importanta acestui efect moderator

asupra agentilor fizici de modelare actuala a reliefului. Defrisarea padurilor de pe coastele repezi din zonele colinare, pentru infiintarea de islazuri comunale (Legea din 1920) a condus la suprafete intinse degradate prin eroziune si procese torentiale in

Vrancea, Subcarpatii Sudici, Valea Ariesului, Valea Lotrului, Podisul Central Moldovenesc etc.

• Protectia atmosferei si functiile climatice

Reprezinta un alt aspect al rolului jucat de padure in mentinerea echilibrului ecologic. Padurea reuneste pe o suprafata relativ restransa un volum important de biomasa vegetala (arbori, arbusti, plante erbacee) angajate in procesul fotosintezei. Astfel, ea asigura consumul de dioxid de carbon rezultat din "metabolismul" propriu, dar si din ecosistemele invecinate sau, mai nou, datorat poluarii, eliberand, in acelasi timp, oxigenul necesar la aceeasi scara. Aceasta functie justifica denumirea de "plaman verde", ecosistemele forestiere, mai cu seama cele tropicale, fiind unele din cele mai importante producatoare de oxigen la nivel planetar. Efectul "purificator" se manifesta pentru un spectru mai larg al poluantilor atmosferici - pulberi sedimentabile, dioxid de sulf,

elemente radioactive - retinuti mecanic sau absorbiti de frunzis. Desi, in acest sens, rolul padurii este semnificativ, nu trebuie uitat faptul ca aceiasi poluanti pot distruge padurea, toleranta speciilor vegetale fiind limitata. Se semnaleaza, de asemenea, o diminuare a incarcaturii microbiene, datorata prezentei fitoncidelor, cu pana la 90% fata de

atmosfera urbana. Aerul padurii este, in schimb, mai bogat in ioni negativi, favorabili sanatatii.

• Efectul purificator al vegetatiei forestiere

Un hectar de padure produce anual aproximativ 30 de tone oxigen, din care aceasta consuma circa 13 tone in procesul de respiratie al arborilor sai. Vegetatia arborescenta a padurii pe suprafata de un hectar consuma, in procesul de fotosinteza, circa 16 tone de dioxid de carbon. Un curent de aer poluat cu dioxid de sulf in concentratie de 0.1 mg/m3 poate fi complet depoluat prin traversarea sa lenta peste un hectar de padure. Prin reducerea, pe cale mecanica, a vitezei vantului, un hectar de padure poate retine o cantitate de 60-70 t/an de praf, ceea ce reprezinta de 6-7 ori mai mult fata de cantitatea retinuta de vegetatia ierboasa. Prin emanarea fitoncidelor volatile, in cantitate de 5-30 kg/ha, padurea realizeaza o epurare microbiana foarte eficienta, evidenta in special in padurea de conifere. De exemplu, in timp ce pe bulevardele din Paris s-au inregistrat 570 mii bacterii/m3, iar in unele magazine chiar 4-8 milioane bacterii/m3, in padurea Fontainbleu din apropiere, incarcatura microbiana era de numai 50-55 bacterii/m.Intrucat modifica semnificativ suprafata activa, ca factor genetic al climei, prezenta ecosistemului de padure induce un topoclimat specific. Acesta este determinat de influenta exercitata asupra radiatiei solare, circulatiei maselor de aer si proceselor de evaporare. Topoclima padurii se diferentiaza prin moderarea extremelor de temperatura, intensitate scazuta a radiatiei solare, cresterea umezelii relative a aerului, cresterea frecventei calmului atmosferic si viteze mai mici ale vantului, repartizarea mai uniforma a precipitatiilor si cresterea cantitatii acestora.

• Protectia fondului genetic

Decurge din insasi existenta padurii, ecosistem in stare de climax, in care numeroase populatii traiesc intr-o stabilitate relativa, asigurata de mecanismul complex    de autoreglare a ecosistemului forestier. Diversitatea biologica cea mai ridicata se inregistreaza in padure, culminand cu padurile tropicale. De aici decurge si rolul padurii pentru cercetarea stiintifica, pentru identificarea posibilitatilor de protectie ale unor specii aflate pe cale de disparitie, pentru cunoasterea legitatilor care coordoneaza procesele din natura.

• Functia de recreare

Ocupa, in randul functiilor padurii, un loc aparte prin influenta directa asupra activitatii si sanatatii umane. In acest context, unii autori (Muja, 1994) considera acest rol o functie sociala. Prin influenta exercitata asupra climatului si calitatii aerului padurea permite realizarea unui cadru ambiental optim pentru sanatatea umana. Adaugand la aceasta efectul asupra psihicului uman, padurea devine un refugiu pentru citadinul modern care,

desi depinde in mare masura de o serie de facilitati ale vietii urbane, ramane, ca orice fiinta vie, legat intim de natura. Din acest punct de vedere, tinand cont de tendinta de

concentrare a populatiei in centre urbane care caracterizeaza contemporaneitatea, rolul padurii devine esential nu numai pentru mentinerea echilibrului ecologic, dar si a celui interior al fiecarei fiinte umane si, in final, a intregii societati. Functiile de protectie sunt importante in actualul context economico-social in care exploatarea intensiva a condus la

manifestarea consecintelor deosebit de grave ale diminuarii suprafetelor acoperite de padure. Din perspectiva istorica insa, padurea apare mai degraba ca un important furnizor de materii prime si alimente (material lemnos, fructe, vanat etc.). De asemenea, la acest orizont de timp, protectia poate fi inteleasa si in sensul ingreunarii atacurilor cotropitorilor.

Situatia padurilor in Romania

Situatia actuala a padurilor in Romania, departe de a fi considerata favorabila, este, totusi, destul de buna. Astfel, in ceea ce priveste productivitatea ne situam pe locul doi, dupa Elvetia. Suprafata forestiera totala de 6.339 milioane hectare, reprezentand 26% din suprafata totala a tarii, este, in opinia specialistilor, insuficienta (cu numai cateva secole in urma aceasta proportie era de 60-70%). Cauzele acestei diminuari se regasesc, pe de o parte, in cresterea populatiei si, implicit, a nevoii de hrana, materiale de

constructii etc., iar, pe de alta parte, in antrenarea Romaniei in comertul international pe pozitia de furnizor preferat pentru calitatea produselor (alimentare, forestiere), dar si pentru preturile reduse practicate.

Alte ecosisteme terestre

In conditiile climatului temperat, care nu impune restrictii termice, covorul vegetal dominat de specii lemnoase nu se mai realizeaza odata cu diminuarea cantitatii de precipitatii. Prin urmare, locul padurii de foioase este preluat de pajisti stepice. Avand in vedere faptul ca relieful Romaniei este deosebit de variat cuprinzand toatele unitatile majore de relief, exista posibilitatea manifestarii limitative a temperaturii in etajarea

altitudinala. Astfel, la altitudini mari, padurile de conifere sunt inlocuite de tufarisuri subalpine urmate apoi de pajisti alpine intrerupte de formatiuni stancoase si grohotisuri.

Stepa

Este un ecosistem natural care a fost inlocuit in cea mai mare parte prin ecosisteme amenajate (in special agricole). Totusi, apare ca formatiune secundara in zonele defrisate, unde disparitia vegetatiei arborescente a dus la accentuarea deficitului hidric. In Romania, ocupa campiile si podisurile joase (Baragan, Podisul Dobrogei, sudul Moldovei), unde temperatura medie anuala depaseste 10C, iar cantitatea de precipitatii este mai mica de 500 mm/an, cu un accentuat deficit spre sfarsitul verii. Structura trofica cuprinde pe primul nivel numeroase specii de insecte (cosasi, greieri, calugarita), pasari si mamifere, din care multe carnivore (dropie, prepelita, harciog, popandau, soareci de

camp). Consumatorii secundari sunt reprezentati de insecte, pasari insectivore (graur) sau rapitoare (soim, erete, soricar), al treilea nivel fiind dominat de specii parazite.

Pajistile alpine

Se intalnesc in continuarea tufarisurilor subalpine de jneapan si ienupar sau direct in continuarea padurilor de molid. Diversitatea ecologica este mult diminuata intrucat conditiile de biotop sunt nefavorabile (temperaturi coborate, vanturi puternice, perioada

scurta de vegetatie). Prin urmare, covorul vegetal este dominat de 2-3 specii de graminee, prezenta exclusiva a unei sau alteia dintre ele fiind legata de conditiile locale (aciditatea solului, exces permanent de apa, profunzimea stratului de sol, intensitatea gleizarii sau pseudogleizarii etc.). Alaturi de numerosi consumatori primari din clasa Insecta, cea a mamiferelor este reprezentata de capra neagra (specie ocrotita), marmote, soareci etc. consumatorii de ordinul al II-lea fiind insecte, soparle, pasari insectivore sau de prada (de exemplu, acvila de munte), mamifere.