Subregul PROTOZOA

Subregul PROTOZOA

Protozoarele (protos - primul, zoon - animal) sunt vietuitoare unicelulare, solitare sau coloniale, libere sau parazite, raspandite mai ales in mediul acvatic. In mediul terestru prefera mediile umede, neputand supravietui in conditii de uscaciune decat ca forme de existenta. Dimensiunile lor sunt microscopice, ele putand fi observate abia dupa inventarea microscopului.

Corpul protozoarelor este alcatuit dintr-o singura celula, care poate sa fie protejata sau nu de invelisuri externe. Peretele celular poate fi bine organizat sau poate lipsi (la rizopode) iar citoplasma poate fi diferentiata in ectoplasma subtire, situata imediat sub membrana celulara si hialina si endoplasma - situata la interior si granuloasa; formele primitive au citoplasma nediferentiata. In endoplasma sunt prezente organitele celulare (care sunt aceleasi ca la orice celula vie, existand si cazuri in care apar organite specifice) si nucleul sau nucleii (unele dintre protozoare sunt plurinucleare). Deplasarea se face cu ajutorul unor organite de locomotie, in functie de care protozoarele se si clasifica in multe din tratatele de specialitate - flageli, cili sau pseudopode.

Inmultirea protozoarelor se realizeaza asexuat, prin diviziune binara, sexuat, prin izogameti sau anizogameti, sau prin conjugare (recombinarea meterialului nuclear a partenerilor). Protozoarele endoparazite au adesea au cicluri de dezvoltare complexe, cu schimb de gazde. In conditii nefavorabile de mediu, protozoarele dau forme de rezistenta - spori, care le permit supravietuirea indelungata.

Clasificarea protozoarelor difera in functie de autori. Astfel, clasificarea clasica a protozoarelor s-a facut in functie de organitele celulare care servesc la deplasare (aceasta clasificare o adoptam in cele ce urmeaza); cu toate acestea, in ultimii zece ani protozoologii au propus clasificari bazate pe o serie de caractere morfologice comparate sau pe structura organitelor celulare iar numarul de grupe taxonomice - increngaturi - difera.

Pentru a nu ingreuna in mod inutil modul de prezentare al grupelor, recurgem in cele ce urmeaza la impartirea clasica a protozoarelor, facand insa mentiunea ca este vorba mai degraba de o clasificare de tip didactic.

In functie de organitele de deplasare, protozoarele se clasifica in urmatoarele increngaturi:

Flagellata, cu organitele de deplasare reprezentate de flageli;

Rhizopoda (Sarcodina) cu organitele de deplasare reprezentate de pseudopode;

Ciliophora (Ciliata) - organitele de deplasare sunt reprezentate de cili;

Sporozoa - este o increngatura eterogena care include organisme unicelulare parazite, caracterizate prin aparitia in timpul ciclului de dezvoltare al stadiului de spor.

Acestor grupe de protozoare li se poate adauga increngatura Protociliata, care cuprinde un grup cu pozitie taxonomica ambigua.

Din punct de vedere filogenetic, protozoarele apar ca un grup extrem de complex, care a avut la dispozitie un timp foarte indelungat pentru a se diferentie si a se adapta la cele mai variate conditii de viata din mediul acvatic in special. La durata indelungata de timp avuta la dispozitie se adauga pe de alta parte si timpul extrem de scurt care se scurge intre generatii, acest aspect favorizand diversificarea intr-un mod mult mai accentuat comparativ cu metazoarele. Pe de alta parte, in cadrul unora dintre protozoare - cum este cazul grupei ciliatelor - s-a facut remarcata in urma analizelor de biologie moleculara o extrem de inalta rata de diversificare evolutiva.

Datorita acestor aspecte, sistematica organismelor unicelulare continua sa constituie obiectul unor discutii intre diferitele categorii de specialisti. Impartirea pe increngaturi adoptata in tratarea protozoarelor in cele ce urmeaza este una de tip clasic, care are avantajul de a fi clara si usor de retinut. Exista insa clasificatii ale protistelor bazate pe o serie de aspecte ale organizatiei interne, care cuprind un numar mult mai mare de increngaturi - de la 16 la 45.

Pe de alta parte, relatiile filogenetice din cadrul grupului sunt destul de dificil de apreciat, iar o serie de apropieri propuse ca foarte probabile de metodele clasice au fost contrazise de specialistii care utilizeaza metode de analiza a materialului genetic extranuclear.