Virusuri oncogene

Virusuri oncogene

Virusurile oncogene (tumorigene) sunt potential inductoare ale transformarii maligne, in vivo sau in vitro. Pentru unele, potentialul transformant a fost demonstrat numai in vitro.

Ipoteza originii virale (infectioase) a neoplaziilor este veche. In l903, Metchnikoff si Borell au presupus ca tumorile maligne s-ar putea datora infectiei cu agenti patogeni. In l908, Ellerman si Bang au aratat ca leucoza gainilor poate fi transmisa de la organismele bolnave, la cele sanatoase, prin filtratul acelular al sangelui. In l911, P. Rous a adus dovada experimentala, ca sarcomul muschiului pectoral al gainii (o tumora solida) este produs de un agent filtrant. Descoperirea sa a fost prea timpurie fata de nivelul general al cunoasterii si nu s-a impus atentiei. Cercetarile au fost abandonate, dar pentru valoarea deosebita a rezultatelor investigatiilor, lui P. Rous i s-a decernat, postmortem, premiul Nobel (l966).

Unul dintre factorii majori ai neincrederii in originea posibil infectioasa a cancerului provenea din faptul ca tumorile nu se transmit de la organismul bolnav la cel sanatos. Tumorile organismelor animale si umane nu sunt infectioase in crescatorii sau in spitale. Observatiile clinice sugerau ca tumorile apar din alte cauze decat cele infectioase, rolul factorilor chimici fiind preponderent:

la soarece, badijonarea regionala a tegumentului cu gudroane, provoaca o iritare cronica si aparitia, in timp, a tumorilor maligne;

existenta cancerelor profesionale: tumori tegumentare la personalul unitatilor radioactive, expus iradierilor accidentale, cancerul scrotal la cosari;

cancerul pulmonar la fumatori (componetele cancerigene sunt gudroanele rezultate din arderea tutunului si a foitei). In zonele geografice unde tutunul se mesteca, tumorile sunt localizate pe limba sau pe mucoasa bucala.

Problema originii infectioase a unor tumori a fost reluata de catre L. Gross (l952), care a descoperit virusul leucemiei soarecelui. S-a considerat ca soarecele este un organism oarecum "artificial", datorita gradului inalt de consanguinizare. In l964, s-a evidentiat pentru prima data, cu certitudine, natura virala a unei tumori umane: virusul Epstein-Barr este agentul declansator al proliferarii celulare ce produce limfomul Burkitt (o tumora a regiunii maxilare, la copiii intre 4 si l5 ani), cu originea in limfocitele B.

Cercetarile ulterioare, pe sisteme celulare in vitro, au scos in evidenta ca un numar mare de virusuri, in special cu genom ADN au capacitatea de a induce transformarea maligna a celulelor.

In regnul vegetal, exista o dovada certa a originii infectioase a proliferarii celulare necontrolate: tumorile de colet (crown gall) sunt produse de Agrobacterium tumefaciens, o bacterie heterotrofa din sol. Proliferarea celulara necontrolata, este rezultatul transferului plasmidei Ti (Tumor inducing), in celulele plantei.

Din cele peste 600 de virusuri, infectioase pentru om si animale, circa l50 sunt considerate potential oncogene si sunt distribuite in urmatorele grupe:

Oncornavirusuri, virusuri oncogene cu genom ARN din familia Retraviridae;

Oncodnavirusuri, virusuri oncogene cu genom ADN, careia ii apartin urmatoarele familii:

Familia Papovaviridae, cu subfamiliile Papillomavirinae (g. Papillomavirus) si Polyomavirinae (g. Polyomavirus), virusurile vacuolante (SV_4o). Papilomavirusurile determina aparitia papiloamelor la numeroase specii: om, feline, bovine, iepure. Papiloamele au o evolutie benigna, dar uneori pot progresa la un carcinom metastazant. Virusul polioma induce tumori la soarece. SV_4o, in conditii naturale, infecteaza maimutele (M. rhesus, Cercopithecus, Cynomolgus). Tumorile produse de Polyoma si de virusurile vacuolante la puii de rozatoare sunt delimitate de o capsula bine diferentiata, necrozeaza extensiv in zona centrala si nu metastazeaza.

Familia Adenoviridae. Opt din cele aproape 50 de serotipuri care infecteaza omul, produc sarcoame la hamsterul nou nascut. Cele mai oncogene sunt serotipurile l2, l8 si 31, iar serotipurile 3, 7, l4, l6 si 2l au activitate oncogena slaba. Potentialul oncogen s-a evidentiat la 6 serotipuri infectioase pentru maimuta, precum si la altele izolate de la bovine si caine.

Familia Herpesviridae. La om virusul Epstein-Barr este agentul inductor al limfomului Burkitt. Virusul Lucke produce adenoame si adenocarcinoame ale rinichiului broastei leopard. La pasari, virusul Marek produce o neurofibromatoza, caracterizata prin proliferarea invaziva a limfocitelor T.

Familia Hepadnaviridae. Hepadnavirus (virusul hepatitei B) produce carcinomul hepatocelular.

Familia Poxviridae. Unele poxvirusuri induc raspunsuri hiperplazice si chiar tumori in tegumentul animalelor infectate: virusului fibromului Shope, Yaba virus, Moluscipoxvirus. In unele cazuri s-a observat stimularea replicarii ADN si pierderea inhibitiei de contact. ADN viral nu se integreaza in genomul celular.

Virusurile oncogene sunt potential transformante in vivo, dar unele transforma numai celulele in vitro. Modificarile de natura maligna a celulelor, in vitro, apar la l2-48 de ore dupa infectie.

Pentru ca un virus sa fie oncogen trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

informatia genetica virala sa se replice in nucleul celulei si sa aiba capacitatea de a se integra in nucleu. Aceasta permite genomului viral sa persiste in genomul celulei si sa se tramsmita generatiilor succesive de celule;

sa contina informatie genetica transformanta, care sa induca trecerea celulei de la starea normala la cea maligna, sau daca nu contine gene transformante, sa interfere cu activitatea oncogenelor celulare.

Transformarea maligna este rezultatul actiunii genelor oncogene ale virusurilor cu genom ADN, a oncogenelor virusurilor cu genom ARN, a oncogenelor celulare (protooncogene) si a genelor supresoare ale oncogenelor celulare denumite antioncogene. Antioncogenele codifica proteine care inhiba cresterea si multiplicarea celulara.

Pentru a-si exercita efectul transformant, virusurile oncogene actioneaza sinergic cu alti factori de mediu sau cu factori genetici, denumiti factori cocarcinogeni.