ARINII

Salciile, plopii si arinii sunt tovarasii apelor curgatoare, isi impart domeniul. Cele doua dintai se ingramadesc mai ales in lunca larga, acoperind zavoaiele si grindurile. Arinii se trag mai spre deal si munte, unde apa curge iute. Cand ajung sa fie la un loc, salciile si arinii, formeaza un contrast isbitor. Salciile se intind, stufoase, cu frunzele micute si argintate. Arinii din potriva par imbaiati in catran. Neagra este coaja, negrii sunt si frunzele, iar trunchiul cata sa se inalte cat mai sus. Amandoua insa se intrec in prevestirea primaverii. Arinul se pregateste chiar de cu toamna. Dupa ce au cazut frunzele, au ramas matisorii negri ca de metal. Primavara, pe langa florile proaspat deschise, se gasesc la varful mladitelor si conurile uscate din anul trecut.

Fig. 51. Fructe vechi si matisoare, proaspete de arin. (Des. D-n. E. Saulea-Bocec)

Arinul-negru (Alnus glutinosa) e un copac cu coaja neteda la inceput, cafenie; mai apoi scoarta se crapa marunt in lung, capata culoare inchisa, negrie, ca brazda de pamant.

Iarna par roscati, caci atat mugurii cari au o codita, dar mai ales matisorii formati de cu toamna, au solzi roscati.

Trunchiul e caracteristic; creste inalt si desirat, cu ramurile scurte si orizontale; numai cele dinspre varf se indreapta in sus. Frunzele seamana cu ale fagului, numai ca sunt mai inchise la culoare, aspre si latite la varf, ruginii pe dos, dealungul nervurilor. Primavara par si ele ceruite, un mijloc pe care natura adesea il foloseste pentru a apara frunzele tinere, fragede, de brumele care mai pot cadea dupa craparea mugurilor.

Fig. 52. Portul arinului (R).

Fig. 53. Frunze de arin-negru (K.).

Ca si alunul, arinul infloreste timpuriu. Nici n'a apucat bine sa se topeasca omatul, nici mugurii sa crape, ca matisorii gata de cu iarna isi resfira solzii. Cei lungi si subtiri dau polenul, nourasi de praf la cea dintai clatinare de vant. Matisorii femeesti, de o parte, sunt scurti, cu solzi mai grosi, pare ca sunt niste conuri inchircite de brad. Semintele se coc spre toamna, dar n'au aripi; nu pot fi imprastiate de cat prin mijlocul iernii, cand scapa din stransura solzilor. Lesne sunt luate de vant si mai ales cad cand pasarile infometate vin sa ciupeasca din matisorul uscat.

E un arbore care nu prea traeste mult; in schimb insa, ca si teiul, da lesne lastare numeroase dela radacina, asa incat repede-repede se formeaza stufarisuri dese, din care unele mladite rasbesc mai usor si se ridica tot mai sus.

Arinul-alb (Alnus incana), creste mai spre munte. Se recunoaste dupa scoarta lui neteda ca a fagului si alburie, pastrata asa pana in adanci batranete. Se mai deosebeste si prin frunzele la inceput pufoase pe ambele fete, mai apoi numai pe fata de dedesubt. Matisorii sunt mai lungi, mai subtiri si mai putin ruginii.

Fig. 54. Fruct de mesteacan.

Lemnul arinului destul de moale si greu de despicat, se foloseste in industria mobilelor, mai ales cand are pete. Daca e tinut mai multa vreme in apa, ajunge mai trainic si mai tare; scandurile se lustruesc mai bine, asa ca e cautat chiar in fabricarea mobilelor de lux. Ca pari, ori la constructia caselor nu tine; repede putrezeste. In schimb in apa, devine tare ca fierul. De aceia e cautat pentru picioare de poduri. Vestita punte Rialto, din Venetia, este construita pe tarusi de arini.

Si ca lemn de foc este bun, caci da o flacare mare, lina. Mai ales pentru brutarii ori fabricele de sticla, e lemnul cel mai minunat. Mangalul de arin este cautat la fabricarea pulberii. Din scoarta si arine, conurile femeesti, romancele scot, sau mai drept scoteau mai de demult, vopseaua neagra pentru lana.