OTETARUL

(Rhus typhina)

Cum a ajuns din America de Nord, locul lui de bastina, pana la noi, e o taina. S'a aclimatizat insa complect si traeste peste tot, la inceput ca podoaba, pe urma si pe locurile fara catare deosebita. E mai mult un arbore de cat un arbust, caci trunchiul lui gros, cat piciorul, se inalta si la 10 m. Are scoarta neteda si de culoare cafenie, ceva mai roscat, cu crapaturi slabe in lung. Se ramifica rar.

Fig. 92. Otetarul. (K.)

Frunzele lui seamana cu ale cenusarului, fiind compuse, dar paroase pe dos. Florile, galbene-verzui, stau ingramadite tot pe un strugure des ramificat, cam cum sunt spicele meiului. Din cauza aceasta, cand fructele rosii, boabe paroase, iau locul florilor, ingramadirea lor face un mototol lungaret, ca un soiu de stiulete umflat de papusoi. Iarna e frumos, tocmai prin aceste pamatufuri ruginii, ridicate drept in varful ramurilor. Aduce aminte de icoana unor arbori din vremea cand pe pamant nu traiau plante cu flori.

Numele ii vine dela gustul acrut al fructelor. Alta intrebuintare nu are, de cat ca e arbore decorativ.