Bazele ecologice ale studiului plantelor lemnoase

Plantele lemnoase sunt organisme vegetale cu fizionomie si structura proprie, bine individualizate sub aspect morfologic. Arborii si arbustii nu pot fi analizati numai din acest punct de vedere, deoarece ei reprezinta adevarate sisteme biologice deschise de nivel individual de integrare, caracterizate prin schimburi permanente de substanta si energie cu mediul inconjurator. Pentru ca aceste schimburi trofice si energetice implica relatii permanente ale plantelor lemnoase cu factorii externi pentru ca studiul plantelor lemnoase este legat de ecologie.

Deoarece schimburile trofice si de energie implica relatii neintrerupte ale plantelor lemnoase cu factorii externi in studiul dendrologic este inclusa si latura decelarii lor, domeniul ecologiei forestiere, a unui segment a acesteia, cunoscut ca autecologie. Ecologia forestiera este stiinta care se ocupa cu studiul relatiilor dintre plantele si animalele forestiere si mediul lor de viata (oikos-locuinta, logos-stiinta).

Plantele lemnoase cresc de obicei in asociatii complexe, integrate intr-un sistem unitar cu mediul ambiant sau habitatul, care constituie comunitatea de viata sau ecosistemul.

Mediul arborilor si arbustilor din ecosistem este format din elemente constitutive ale atmosferei, solului, reliefului, ca si ale biocenozei (asociatia plantelor si animalelor) care in raport cu plantele lemnoase joaca rol de factori ecologici.

Componentele mediului care exercita diverse actiuni asupra arborilor sunt "conditii de viata", pentru ca ele conditioneaza activitatile metabolice fundamentale, marind sau micsorand efectele factorilor ecologici propriu-zisi.

De exemple, elemente ale mediului fizico-geograficsunt: miscari de aer, caldura din aer si sol, profunzimea, textura, structura, aciditatea, scheletul solului.

Diferentierea elementelor fizico-geografice si biotice dupa importanta actiunii lor, in factori si conditii de mediu, ramane insa arbitrara, deoarece si factorii ecologici conditioneaza efectul altor factori ecologici, de exemplu apa din sol influenteaza accesibilitatea substantelor minerale, sau radiatia luminoasa a carei intensitate influenteaza miscarile stomatelor (deci accesibilitatea CO₂).

Arborii, cu tor caracterul lor de plante foarte vechi (majoritatea speciilor lemnoase erau formate la sfarsitul tertiarului), salbatice, rezistente la fortele naturii, prezinta o profunda specializare ecologica. Ele sunt adaptate atat la actiunea intregului complex de factori din arealul natural, cat si la actiunea factorilor individuali, mai ales la valori extreme ale acestora.

Pentru principalele specii lemnoase din tara au fost elaborate fise ecologice, redau variatia potentialului lor biologic in functie de factorii ecologici, luati separat in cazul in care ceilalti factori ecologici au valori normale si nu intervin ca factori limitativi.

Trasaturile ecologice definitorii si reprezentative a principalelor specii lemnoase sunt exprimate si cu ajutorul formulelor ecologice, de sinteza edafoclimatice.

1. Complexul factorilor ecologici (ecotop)

Complexul factorilor ecologici este constituit din:

I. Grupa factorilor fizico-geografici (abiotici, factori stationali, habitat)

a.       factori climatici - climatopul: (caldura, lumina, precipitatiile, umiditatea atmosferica, vantul, compozitia atmosferica si presiunea atmosferica)

b.      factori edafici (solul) - edafotopul (elemente minerale, humus, apa, aer, aciditate si alcalinitate, consistenta, caldura, textura, permeabilitate, volum edafic, profunzime, structura, schelet etc.)

c.       factori geomorfologici - geotopul (altitudine, relief, microrelief, expozitie, panta).

II. Grupa factorilor biocenotici (biotici)- Biotop

a.       factori fitocenotici

Factorii arboretului: compozitie, dimensiuni, structura, consistenta, inradacinare, litiera.

Factorii subarboretului si semintisului: compozitie, structura, desime, raspandire, resturi organice

Factorii paturii vii: compozitie, grad de acoperire, frecventa, inradacinare, resturi organice

Factorii microflorei: compozitie, densitate, frecventa

b.      factori zoocenotici (zootop): fauna

Factorul macrofauna (mamifere, pasari, insecte)

Factorul microfauna

O categorie aparte o constituie factorii antropeici (omul si animalele domestice) care exercita actiuni diverse si de multe ori extrem de importante asupra plantelor lemnoase.

2. Influenta factorilor de mediu asupra plantelor lemnoase

2.1.Factorii climatici

Lumina

Este un factor determinant in procesul de fotosinteza, crestere, absorbtie si transportul apei, transpiratie, inflorire, fructificare.

Speciile lemnoase manifesta exigente fata de cantitatea si calitatea luminii; unele se dezvolta in plina lumina, altele la umbra sau semiumbra( la o lumina difuza).

In functie de comportamentul speciilor lemnoase fata de lumina, se poate face urmatoarea clasificare:

- specii heliofile (cu temperament de lumina), exigente fata de lumina: Gingko biloba, Pinus sylvestris. Thuja sp., Larix decidua, Acer saccharinum, Betula pendula, Hibiscus syriacus, Platanus sp., Paulownia tomentosa, Robinia pseudacacia.

specii subheliofile (cu temperament de lumina spre mijlociu, dar care suporta putina umbra), specii relativ exigente fata de lumina: Ulmus sp., Tilia sp., Thujopsis dolobrata, Daphne mezereum, Hydrangea macrophylla, Ilex aquifolium.

specii semiombrofile sau heliosciodofile (cu temperament de semiumbra sau de semilumina), specii cu exigente mijlocii fata de lumina.

specii ombrofile sau sciofile (cu temperament de umbra), specii cu exigente mici fata de lumina: Abies alba, Abies nordmanndiana, Tsuga canadensis, Fagus sylvatica,

- specii cu amplitudine ecologica mare fata de lumina (cresc la lumina, umbra si semiumbra): Taxus baccata, Acer campestre, Carpinus betulus, Buxus sempervirens.

Reactia plantelor lemnoase fata de lumina depinde atat de stadiul de dezvoltare al plantelor, cat si de alti factori de mediu cum ar fi: temperatura, conditii edafice, umiditatea aerului.

Puietii de brad, fag, tisa se dezvolta la o intensitate mica de lumina, cu varsta creste pragul minim de toleranta si plantele suporta mai bine insorirea.

Speciile montane heliofile, intr-un climat mai cald si pe un sol mai bogat, la campie suporta semiumbra sau umbra (Sorbus aucuparia, Sorbus aria).

Plantele sunt mai tolerante la cresterea intensitatii luminoase decat la reducerea ei, de aceea speciile de umbra se pot dezvolta si in conditii de mai multa lumina.

Reactia plantelor fata de factorul lumina are o mare importanta in alegerea plantelor pentru spatii verzi, in diferite conditii de luminozitate datorate existentei cladirilor, zidurilor, vegetatiei arborescente deja instalata si microreliefului. Se va lua in consideratie si evolutia in timp a plantatiilor, prin cresterea in volum si inaltime a exemplarelor componente. Se modifica regimul initial de lumina, datorita umbrii reciproce.

In amenajarile peisagere distributia luminii este asemanatoare cu cea din padure. La asocierea speciilor de marimi diferite, plantatiile vor fi executate astfel incat structura sa fie etajata, iar inaltimile sa descreasca spre exterior, in asa fel incat fiecare exemplar sa poata valorifica la maxim intensitatea luminii.

Marimea, compactitatea frunzisului, rapiditatea de crestere a arborilor, trebuiesc luate in consideratie la preconizarea efectului de umbrire.

Plantatiile in spatii verzi se vor executa tinand cont de exigentele plantelor fata de lumina prin introducerea unor masuri ca: controlul densitatii, eliminarea exemplarelor care sufera din cauza deficitului de lumina, completarile se vor face cu specii de umbra si semiumbra.

In parcuri, sub plantatiile de-a lungul aleilor, cu timpul se vor introduce specii cu temperamentul de umbra, ca Hedera helix, Vinca minor, Euonymus fortunei radicans, pentru a inlocui gazonul.

Caldura

Temperaturile scazute reduc vitalitatea anumitor specii prin degerarea unor ramuri, favorizarea aparitiei unor plagi pe scoarta, deshidratarea si pot duce la efecte extreme - moartea puietilor si chiar a exemplarelor mature.

Rezistenta speciilor lemnoase la temperaturi scazute din timpul iernii este corelata cu fenologia, intrarea mai devreme in vegetatie (pin, mesteacan, alun) sau mai tarziu ( catalpa, salcam, hibiscus). Ultima grupa fiind mai sensibila.

Reactia speciilor lemnoase la temperaturi scazute este dependenta nu numai de adaptarea diferita fata de acest factor, ci si de gradul de dezvoltare a plantelor (puietii sunt mai sensibili decat exemplarele mature). De exemplu, puietii de Liriodendron tulipifera si Gingko biloba se protejeaza in tinerete pentru ca la maturitate sa reziste la temperaturi de - 30 C.

Ingheturile tarzii (dupa pornirea vegetatiei) au efecte mai nefavorabile decat temperatura minima din timpul iernii si duc la degerarea frunzelor, lujerilor, florilor in curs de formare uneori chiar si la speciile rezistente la gerurile din perioada de iarna (brad, duglas, nuc negru, fag, stejar).

Daune provoaca si ingheturile timpurii de toamna la specii care au nevoie de un sezon lung de vegetatie (Maclura aurantiaca, Amorpha fruticosa, Paulownia tomentosa).

Temperaturile extreme pozitive sunt mai putin limitative pentru dezvoltarea plantelor lemnoase ornamentale. Temperaturile ridicate din vara devin periculoase numai la aparitia unei secete prelungite (prin intensificarea proceselor de evapo-transpiratie). Adaptarea speciilor la un anumit regim de caldura se manifesta si prin cerintele fata de durata si nivelul temperaturii pozitive: molidul, care in arealul sau natural este adaptat la o temperatura medie anuale de 2-4 C, necesita cel putin 130 zile cu temperatura medie de peste 10 C, stejarul pufos adaptat la o temperatura medie anuala de 9-12 necesita 180-200 zile cu temperatura medie peste 10 C (Tomescu, A., 1967).

Temperatura solului este dependenta de variatia temperaturii atmosferice dar ea este influentata si de factori specifici.

Solurile care au o capacitate mai ridicata de incalzire si de pastrare a caldurii influenteaza pornirea vegetatiei mai devreme, prin urmare permit extinderea limitei altitudinale si nordice a diferitelor specii. In cazul solurilor reci si umede, reactia este inversa.

Gruparea vegetatiei lemnoase in functie de pretentiile fata de caldura (pargul minim, sub care nu se pot dezvolta):

- specii euterme, cu exigente mari fata de caldura (temperaturi medii anuale de +15⁰C pana la +20⁰C); specii lemnoase tropicale si subtropicale;

- specii termofile care includ si specii euterme tipice (temperaturi medii anuale de la +12⁰C pana la +15⁰C);

- specii subtermofile, cu exigente fata de caldura adaptabile si la temperaturi mai scazute (temperaturi medii anuale de la +9⁰C pana la +12⁰C;

- specii mezoterme, cu exigente mijlocii fata de caldura (temperaturi medii anuale de la +5⁰C pana la +9⁰C);

- specii oligoterme, cu exigente reduse fata de caldura (temperaturi medii anuale de 0⁰C si sub 0⁰C);

- specii euriterme, cu mare amplitudine fata de caldura.

Gruparea nu este rigida, unele specii au caractere intermediare sub raportul pretentiilor fata de caldura de exemplu sutermofil-mezoterm.

Analiza cerintelor fata de caldura ale plantelor lemnoase este necesara in toate etapele de dezvoltare, de la temperaturile necesare pentru germinarea semintelor pana la protejarea plantelor in timpul iernii.

Precipitatiile si umiditatea atmosferica

Regimul de umiditate este foarte diversificat, prin formele variate prin care influenteaza dezvoltarea plantelor (ploaie, zapada, chiciura, apa de condensare, umiditate atmosferica, apa din sol, apa freatica), prin marea sa mobilitate si prin inegala sa distributie pe glob.

Apa este un factor limitativ pentru vegetatia lemnoasa care determina raspandirea naturala a speciilor.

Precipitatiile sunt sursa principala de aprovizionare a plantelor cu apa, la acestea se adauga uneori si apa freatica de suprafata. Cantitatea anuala de precipitatii difera de la o regiune la alta si influenteaza distributia zonala a vegetatiei lemnoase. Decisiva este umiditatea in perioada de vegetatie, mai ales in perioada estivala mijlocie, cand maximele termice duc la intensificarea proceselor de evapo-transiratie a frunzelor. Iarna, apa sub forma de zapada, gheata, chiciura, poate fi o sursa de aprovizionare cu apa, dar poate exercita si alte actiuni pozitive sau negative. Zapada impiedica inghetarea si evaporarea apei din sol, apara vegetatia (semanaturi, puieti tineri, subarbusti) impotriva ingheturilor.

Depunerile de zapada in coroane duc la ruperea si incovoierea ramurilor, uneori a trunchiurilor; daca poleiul este urmat de vant, ramurile se pot frange.

Din volumul total al precipitatiilor o parte se pierde , pierderi prin evaporare, scurgeri de suprafata, infiltrare in panza freatica,restul se inmagazineaza in sol si reprezinta principala sursa de aprovizionare a plantei cu apa.

Umiditatea atmosferica, in corelatie cu temperatura aerului influenteaza dezvoltarea plantelor lemnoase.

In fuctie de exgentele plantelor lemnoase fata de factorul apa, ele se clasifica in:

- specii helofite (helofile), cu exigente mari fata de apa, care se dezvolta in mlastini, pe soluri suprasaturate cu apa: Taxodium distichum, Alnus glutinosa, Alnus viridis;

- specii higrofite (higrofile), care se dezvolta pe soluri jilav-umede pana la umede-ude, dar fara apa stagnanta: Acer pseudoplatanus, Prunus padus;

- specii mezofite (mezofile), cu exigente mijlocii fata de apa. Abies alba, Picea abies, Pseudotsuga menziesii, Fagus sylvatica, Ilex aquifolium.

-specii xerofite (xerofile), cu exigente mici fata de apa - tolereaza soluri uscate, Quercus pubescens, Carpinus orientalis;

-specii eurifite (eurifile), cu amplitudine ecologica mare: Catalpa bignonioides, Betula pendula, Quercus frainetto, Quercus cerris.

Climatul Romaniei favorizeaza existenta speciilor mezofile, specii care au capacitatea de a-si regla in anumite limite consumul de apa in functie de cantitatea existenta. Deficitul ca si excesul de apa, durata in raport cu pragul de toleranta, poate avea efecte diferite asupra vegetatiei lemnoase, uneori letale.

Relatia inversa: planta - factor ecologic, arata ca vegetatia lemnoasa influenteaza umiditatea mediului. Prin transpiratie creste umiditatea relativa atmosferica, astfel in interiorul spatiilor verzi din campie se creeaza un mediu mai favorabil speciilor care necesita o atmosfera mai umeda. Prin consumul de apa, rezerva din sol se micsoreaza, uneori poate ajunge la limita coeficientului de ofilire, daca deficitul nu este acoperit din precipitatii sau prin irigare. Plantatiile reduc scurgerea de suprafata a apei din precipitatii. Comportamentul arborilor si arbustilor fata de umiditatea mediului (sol si atmosfera) conditioneaza alegerea speciilor in functie de regimul precipitatiilor si in raport cu conditiile specifice generale ale locului de plantare (pante, maluri, strazi, sosele).

Aerul

Dintre componentii aerului, bioxidul de carbon si oxigenul intervin direct in procesul de fotosinteza si cel de respiratie, deoarece bilantul in atmosfera a CO₂ si O₂ este echilibrat (variatii neinsemnate apar in zonele industriale); acesti factori nu sunt limitativi pentru cultura plantelor. Echilibrul compozitiei aerului se datoreaza vegetatiei care produce oxigen si consuma CO₂. Calitatea aerului depinde de ecosistemele forestiere ca si a celor din amenajarile peisagere, care au o contributie importanta in reglarea compozitiei aerului, fiind amplasate in asezarile urbane, puternic poluate fizic si chimic in urma arderii combustibililor, industriei, mijloacelor de transport la care se adauga si poluarea sonica si cea produsa de activitatea populatiei.

Modificarile in bilantul oxigenului si bioxidului de carbon nu reprezinta pana in momentul de fata o problema ecologica pentru vegetatie, doar poluarea aerului (noxele) pot deveni factori limitativi pentru cultura unor specii lemnoase ornamentale.

Miscarile aerului exercita diferite influente in functie de intensitatea lor.

Vantul, prin intensificarea transpiratiei (evapotranspiratie) si modificarea starii termice a plantelor lemnoase influenteaza procesele biologice. Influenta exercitata de vant poate fi pozitiva (tranporta mase de aer umed, reduce din apa in exces, incalzeste sau racoreste atmosfera) cat si negativa. Caldura excesiva si seceta accentueaza vara deficitul de apa al plantelor, efectele gerului sunt amplificate de vant, apare seceta fiziologica cu urmari grave mai ales la rasinoase.

La viteze mai mari ale vantului, actiunile mecanice pot afecta portul si viabilitatea plantelor.

Arborii si arbustii expusi vantului cu o directie dominanta sunt asimetrici si inclinati. In locurile deschise se rup ramurile si trunchiurile. In spatiile verzi, speciile cu lemnul mai putin rezistent (tei, mesteacan, plop, salcam) pot fi puternic afectate, exemplarele cu coroana asimetrica si cele vatamate sunt mai expuse pagubelor si prin instalarea putregaiului. Pentru a evita actiunile mecanice negative in plantatiile nou infiintate din amenajarile peisagere, exemplarele izolate, in grupuri mici si in aliniamente vor fi tutorate, iar arborii mari ancorati.

Doboraturi pe suprafete intinse, adevarate dezastre, se inregistreaza numai in masivele forestiere, pe pante mai mari sau in monoculturi de rasinoase.

Plantatiile cu specii lemnoase reduc viteza vantului, in functie de compozitie, de intensitate, de suprafata ocupata si de pozitie in interiorul sau la adapostul lor, miscarile de aer se resimt mai putin. Pentru alcatuirea si dispunerea masivelor si perdelelor de protectie in spatiile verzi si pentru protejarea culturilor din pepiniere trebuie sa se cunoasca directia, frecventa si intensitatea vanturilor dominante.

Speciile sensibile la deshidratare si temperaturi scazute vor fi amplasate la adapostul altor plantatii sau al constructiilor.

2.2. Factorii edafici

Solul este atat suport de fixare cat si sursa de nutritie.

Cunoasterea cerintelor ecologice in diferite conditii de sol si mai ales a conditiilor limitative pentru fiecare specie este necesara pentru alegerea corespunzatoare a plantelor lemnoase pentru spatiile verzi.

Elementele nutritive. Complexul nutritiv al solului pune la dispozitia plantelor macroelemente (N, P, K, S, Ca, Fe ) si microelemente (Zn, Cu, Mn, Mo, Co, B, Cl ), necesare nutritiei, pe care plantele le absorb selectiv, sub forma de ioni.

Speciile lemnoase folosesc diferit fondul de elemente nutritive din sol. In functie de exigentele fata de troficitatea solului distingem:

- specii megatrofe, care necesita o mare cantitate de elemente, se dezvolta pe soluri cu grad de saturatie in baze de 85-100%: Tilia argentea;

-specii eutrofe, foarte exigente fata de troficitatea solului, se dezvolta pe soluri cu grad de saturatie in baze de 70-100%: Fraxinus excelsior;

-specii mezotrofe, cu exigente mijlocii fata de troficitatea solului, se dezvolta pe soluri cu grad de saturatie in baze mai redus, 25-85%: Acer campestre;

-specii oligotrofe, putin exigente fata de troficitatea solului, se dezvolta pe soluri cu grad de saturatie in baze sub 30%: Pinus mugo, Pinus sylvestris, Betula pendula,

-specii euritrofe, cu amplitudine ecologica mare fata de troficitatea solului: Picea abies, Fagus sylvatica, Quercus petraea, Salix caprea.

Speciile mezotrofe si oligotrofe nu prefera solurile sarace, dar se pot dezvolta si supravietui in asemenea conditii edafice.

In functie de natura substratului litologic si a continutului solului in saruri sau elemente minerale se disting:

- sp. calcifile sau calcicole, care se dezvolta pe soluri cu continut ridicat de calciu (calcar activ): Fraxinus excelsior, Juniperus sabina, Fagus sylvatica, Ulmus pumila

- specii calcifuge sau calcifobe, care evita solurile calcaroase: Robinia pseudacacia, Castanea sativa.

Sodiul, magneziul, calciul prin acumularea sub forma de cloruri, sulfati sau bicarbonati determina saraturarea solurilor, au efecte nefavorabile asupra speciilor dependente de concentratia sarurilor si gradul de toleranta al acestora.

Salinitatea excesiva ingreuneaza aprovizionarea cu apa a plantelor mai putin adaptate, provoaca o seceta fiziologica prin cresterea presiunii osmotice a solutiei solului.

Cea mai toxica actiune exercita cationii de magneziu (Mg²⁺). Ionul de Na⁺, desi mai putin nociv, cauzeaza puternica alcalinizare a solutiei solului prin acumulare in sol (este nociv pentru radacinile plantelor si distruge structura glomerulara a solului). Dintre anionii din solurile saline, ionul Cl^- este mai toxic decat ionul sulfatic SO₄^2-.

Distingem:

- specii nitrofile (nitrofite), se dezvolta pe soluri bogate in azot Sambucus nigra.

- specii halofile, care suporta o anumita salinitate a solului: Eleagnus angustifolia, Gleditsia triacanthos, Amorpha fructicosa, Caragana arborescens, Hippophae rhamnoides, Halimodendron halodendron, Rhus typhina, Tamarix romosissima.

Reactia solutiei solului (ph) concentratia ionilor de hidrogen intervine in dinamica elementelor nutritive accesibile. Speciile lemnoase sunt adaptate la anumite intervale ale pH-ului, specifice diferitelor tipuri de sol. Prin urmare valorile extreme ale pH apar ca un factor ecologic limitativ.

Aciditatea solului. Dupa exigentele fata de aciditatea solului, plantele lemnoase se impart astfel:

- specii puternic acidofile (pH 3,8-4,5): Vaccinium myrtillus, Calluna vulgaris, Erica sp.;

- specii acidofile (pH 4,5-5,5): Picea abies, Pinus mugo, Pinus sylvestris, Betula pendula, Populus tremula;

- specii slab acidofile (pH 5,5-6,5): Abies sp., Juniperus communis, Larix decidua, Acer pseudoplatanus, Fagus sylvatica, Quercus robur, Salix alba.

- specii neutrofile (pH 6,5-7,2): Tilia sp., Fraxinus sp.;

- specii bazifile (pH peste 7,2): Tamarix ramosissima.

Rasinoasele sunt mai tolerante decat foioasele la aciditatea solului. Majoritatea speciilor cresc corespunzator la intervale ale pH, in domeniul slab acid-neutru (6,8-7) sau neutru, slab alcalin (7,0-7,2).

Alcalinitatea solului este tolerata de speciile lemnoase in intervalul 7,5-8. concentrarea sarurilor alcaline in sol duce la alcalinizarea excesiva (pH>8,5) a solutiei solului de unde rezulta salinizarea cu efecte toxice. Solurile acide si cele puternic alcaline necesita aplicarea de amendamente.

Insusirile fizice ale solului

Textura influenteaza consistenta, structura, regimul de apa, caldura si aer din sol, accesibilitatea substantelor nutritive, procesele biochimice din activitatea microorganismelor. Variabilitatea alcatuirii granulometrice a solurilor (% de participare a celor trei fractiuni - argila, nisip, praf) genereaza insusiri diferite.

Raspandirea naturala a vegetatiei cat si performantele biologice ale speciilor sunt influentate de textura solului.

Extremele tipurulor de textura sunt suportate numai de anumite specii astfel:

-specii psamofile, pentru soluri usoare (nisipoase si nisipo-lutoase): Abies concolor, Picea pungens, Pinus nigra, sylvestris si mugo, Juniperus communis, Acer campestre, Caragana arborescens, Eleagnus angustifolia, Cornus mas, Hippophae rhamnoides, Gleditsia triacanthos, Robinia pseudacacia, Salix alba si caprea.

-specii saxicole si subsaxiole, pentru soluri scheletice: Picea abies, Pinus cembra si mugo, Larix decidua, Carpinus orientalis, Acer monspessulanum, Berberis vulgaris, Colutea arborescens, Cotoneaster integerrima, Fraxinus ornus, Populus tremula, Sorbus aria si aucuparia, Sambucus racemosa.

-specii compactifile, pentru soluri grele (luto-argiloase si argiloase): Quercus frainetto si cerris, Aesculus hippocastanus, Alnus glutinosa, Cotinus coggygria, Rosa canina, Rhus typhina, Ulmus laevis.

Pentru majoritatea speciilor, solurile cu textura luto-nisipoasa, bine structurate sunt favorabile.

Structura solului

Situatiile extreme, lipsa structurii sau slaba structurare a solurilor cu textura fina sau grosiera devin limitative pentru cultura speciilor lemnoase si impun ameliorarea acestuia (ingrasaminte organice si verzi, amendamente, uneori in spatiile verzi "pamant de imprumut").

Pentru ameliorarea fertilitatii solurilor in spatiile verzi, in zonele supuse sistematizarii pe verticala a terenului se aduce pamant vegetal, ingrasaminte, amendamente si se cultiva specii care imbogatesc solul in azot. In plantatiile masive din parcuri, frunzele cazute nu se vor inlatura, deoarece sunt o importanta sursa de humus.

La plantatiile de aliniament ale arterelor de circulatie trebuie asigurat volumul edafic corespunzator. In spatiile verzi, deficitul nutritiv poate fi echilibrat de asigurarea unui regim hidric bun.

In pepiniere, mai ales in sectoarele in care se produc puieti livrati cu balot de pamant, se vor aplica judicios ingrasaminte organice si minerale, asolamente cu ingrasamant verde si ierburi perene si se va iriga.

2.3. Factorii geomorfologici

Dezvoltarea plantelor lemnoase este influentata de factorii geomorfologici, care duc la modificari climatice si edafice.

Configuratia terenului - macro relieful - campie, dealuri, munti determina zonarea vegetatiei datorita schimbarii climatului.

Influenta exercitata de microrelief este evident mai mica; microrelieful poate fi natural (depresiuni, ridicaturi) sau artificial (in parcuri), determinand local conditii microclimatice si schimbari ale conditiilor edafice.

Altitudinea determina dispunerea vegetatiei pe verticala cu cresterea altitudini scad temperaturile, iar numarul de specii care compun patura erbacee se reduce.

Expozitia influenteaza atat regimul de caldura, cat si umiditatea solului, prin urmare intervine si in alcatuirea vegetatiei: pe versantii cu expozitie sudica unde temperaturile sunt ceva mai ridicate decat pe versantii nordicii, iar umiditatea este ceva mai redusa, se dezvolta un numar mai mare de specii heliofile si xerofite.

Panta sau inclinarea terenului influenteaza distributia vegetatiei prin schimbarea intensitatii insolatiei si capacitatea de retinere a apei in sol.

Pe pantele insorite, mai uscate vor creste specii mai xerofite mai ales in zonele cu deficit de precipitatii, iar in vaile reci, cu curenti puternici miscarile aerului rece vor reduce si mai mult temperatura si prin urmare nu se vor instala specii sensibile la ger.

3. Influenta factorilor biotici asupra plantelor lemnoase

Factorii biotici influenteaza direct (prin actiuni de contact) ori indirect prin modificarea mediului climatic si edafic sau prin intermediul unor substante chimice secretate de anumite plante sau microorganisme, dezvoltarea plantelor lemnoase.

Actiuni directe pot consta in stanjenirea reciproca a tulpinilor si ramurilor unor exemplare care cresc prea aproape unul de celalalt (aceeasi specie sau specii diferite), presiunea fizica a radacinilor, concresterea radacinilor, sustinerea plantelor agatatoare de catre tulpinile arborilor si arbustilor.

La alegerea speciilor se va tine seama de caracterul invadant al unor specii care drajoneaza puternic sau a lianelor, de exemplu Clematis vitalba invadeaza cu rapiditate alte exemplare din plantatie, reducandu-le capacitatea de fotosinteza si aspectul estetic.

Actiunile indirecte pot fi cateodata mai importante decat cele directe, deoarece determina convietuirea diferitelor specii si competitia pentru hrana si spatiu intre exemplare.

Arborii actioneaza unul asupra altuia prin umbrire, cantitatea de lumina si precipitatii interceptata de coronament prin consumul de apa, elemente nutritive si microelemente din sol, prin capacitatea de exploatare a solului de catre radacini.

In statiuni de deal, apare concurenta intre fag sau carpen, acre elimina uneori puietii de gorun. La alegerea si asocierea speciilor se va lua in seama ritmul de crestere al puietilor, raporturile de stanjenire, respectiv stimulare care se modifica in timp cu cresterea volumului aerian si radicular.

Daca plantatiile nu au compozitii corespunzatoare si nu se intervine la timp cu curatiri, rariri, taieri, ar putea fi eliminate exemplare valoroase.