FAMILIA

APIACEAE

Familia apiaceae

Regnul plantae

Increngatura    Magnoliophyta

Clasa    Magnoliatae

Subclasa    Rosidae

Ordin    Umbelliflorales

Familia apiacae este o familie mare cu peste 3000 de specii. Familia se mai numeste umbelliferae, nume care reprezinta o caracteristica importanta speciilor si anume prezenta inflorescentei umbela. Plante ierboase cu radacini pivotante sau rizomi.

Tulpinile plantelor sunt fistuloase (goale la interior) si striate la suprafata.

Frunzele sunt dispuse altern, sunt 2-4 penat sectate sau ternat penat sectate, rareori intregi sau palmate, cu nervatia penata sau palmata si cu o teaca bine dezvoltata. Inflorescenta umbela compusa, rar simpla. Florile de marime mica, hermafrodite, pentamere, rar zigomorfe si actinomorfe cu 5 sepale mici, 5 petale, 5 stamine si ovar alcatuit din 2 carpele, con crescut cu receptacolul. Fructele sunt uscate, dicariopse.

Toate organele Apiaceelor contin canale secretoare, cu uleiuri esentiale, heterozide, alcoloizi.

Reprezentanti

Fenicul

Feniculul sau molura (Foeniculum vulgare) este o specie de planta perena comestibila din genul Foeniculum, familia Apiaceae (Umbelliferae), al carei areal natural cuprinde regiunea mediteraneeana si sud-vestul Asiei (de la est la vest din Maroc si Portugalia pana in Pakistan).

Este o planta erbacee cu tulpina dreapta, cilindrica, fin striata longitudinal,inalta pana la doi metri si ramificata incepand de la baza. Frunzele, prevazute la baza cu o teaca dezvoltata, sunt alungit-triunghiulare si multipenat-partite. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse in umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenusie sau brun-verzuie, au miros placut si gust dulceag.Se aseamana cu mararul, cu care poate poleniza incrucisat, rezultand seminte lipsite de aroma. Uleiul volatil determina actiunea farmacologica : antispastica, sedativa, carminativa, expectoranta.

Angelica

Angelica este un gen de plante erbacee, aromatice, bienale sau perene, din familia Apiaceae, originar din regiunile emisferei nordice.

Angelica aculeolata . Angelica acutiloba . Angelica adzharica . Angelica alba . Angelica alpina . Angelica altissima . Angelica ampla . Angelica amurensis . Angelica angelicastrum . Angelica angelicifolia . Angelica angustifolia . Angelica anomala . Angelica apaensis . Angelica apiifolia . Angelica aquilegifolia . Angelica archangelica . Angelica arenaria . Angelica arguta . Angelica atropurpurea . Angelica balangshanensis . Angelica biserrata . Angelica boissieuana . Angelica boninensis . Angelica brachyradia . Angelica bracteata . Angelica brevicaulis . Angelica breweri . Angelica calcarea . Angelica californica . Angelica callii . Angelica calloso-serrata . Angelica canbyi . Angelica candollei . Angelica cartilagino-marginata . Angelica carvifolia . Angelica caudata . Angelica ceretanica . Angelica chaerophyllea . Angelica chinghaiensis . Angelica cincta . Angelica citriodora . Angelica commutata . Angelica confusa . Angelica controversa . Angelica coreana . Angelica crucifolia . Angelica cryptotaeniifolia . Angelica curtisii . Angelica cyclocarpa . Angelica czernaevia . Angelica dahurica . Angelica dailingensis . Angelica daucoides . Angelica dawsoni . Angelica decipiens . Angelica decurrens . Angelica decursiva . Angelica dentata . Angelica dieffenbachii . Angelica dielsii . Angelica dilatata . Angelica discocarpa . Angelica dissoluta . Angelica distans . Angelica diversicolor . Angelica donatiana . Angelica duclouxii . Angelica dura . Angelica ebulifolia . Angelica edulis . Angelica elata . Angelica elatior . Angelica elgonense . Angelica erythrocarpa . Angelica fallax . Angelica fargesii . Angelica fischeri . Angelica flaccida . Angelica flavescens . Angelica florenti . Angelica formosana . Angelica forrestii . Angelica forsterana . Angelica furcijuga . Angelica geniculata . Angelica genuflexa . Angelica gigas . Angelica gingidium . Angelica glabra . Angelica glauca . Angelica globifera . Angelica gmelini . Angelica gmelinii . Angelica gracilis . Angelica graveolens . Angelica grayi . Angelica grosseserrata . Angelica hakonensis . Angelica harae . Angelica hendersoni . Angelica hendersonii . Angelica henryi . Angelica herminii . Angelica heterecarpa . Angelica hirsuta . Angelica hirsutiflora . Angelica hultenii . Angelica ibukiensis . Angelica illyrica . Angelica inaequalis . Angelica integrifolia . Angelica intermedia . Angelica involucellata . Angelica iwatensis . Angelica jaluana . Angelica japonica . Angelica kangdingensis . Angelica kawakamii . Angelica keiskei . Angelica kingii . Angelica kiusiana . Angelica komarovii . Angelica koreana . Angelica laevigata . Angelica laevis . Angelica lancifolia . Angelica laurentiana . Angelica laxifoliata . Angelica leporina . Angelica levisticum . Angelica lignescens . Angelica likiangensis . Angelica lineariloba . Angelica litoralis . Angelica lobata . Angelica longicaudata . Angelica longipedicellata . Angelica longipes . Angelica longiradiata . Angelica lucida . Angelica lyallii . Angelica macrocarpa . Angelica macrophylla . Angelica maculata . Angelica major . Angelica maowenensis . Angelica maritima . Angelica matsumurae . Angelica maximowiczii . Angelica mayebarana . Angelica megaphylla . Angelica mexicana . Angelica minamitanii . Angelica minor . Angelica miqueliana . Angelica mixta . Angelica mongolica . Angelica montana . Angelica morii . Angelica morrisonicola . Angelica mukabakiensis . Angelica multicaulis . Angelica multisecta . Angelica myriostachys . Angelica nakaiana . Angelica nelsoni . Angelica nemorosa . Angelica nikoensis . Angelica nitida . Angelica norvegica . Angelica nubigena . Angelica nuristanica . Angelica officinalis . Angelica omeiensis . Angelica oncosepala . Angelica oreada . Angelica oreoselinum . Angelica ostruthium . Angelica pachycarpa . Angelica pachyptera . Angelica paeoniifolia . Angelica paludapifolia . Angelica palustris . Angelica pancicii . Angelica paniculata . Angelica pastinaca . Angelica peucedanoides . Angelica pinnata . Angelica pinnatiloba . Angelica piperi . Angelica polycarpa . Angelica polyclada . Angelica polymorpha . Angelica porphyrocaulis . Angelica pratensis . Angelica pringlei . Angelica procera . Angelica pseudo-selinum . Angelica pseudo-shikokiana . Angelica pubescens . Angelica purpurascens . Angelica pyrenaea . Angelica razulii . Angelica refracta . Angelica reuteri . Angelica rivulorum . Angelica rosaefolia . Angelica roseana . Angelica roylei . Angelica rubrivaginata . Angelica rupestris . Angelica ruthenica . Angelica sachalinensis . Angelica sachokiana . Angelica sativa . Angelica saxatilis . Angelica saxicola . Angelica scaberula . Angelica scabra . Angelica scabrida . Angelica schishiudo . Angelica scotica . Angelica seatoni . Angelica setchuenensis . Angelica shikokiana . Angelica sibirica . Angelica sieboldi . Angelica sikkimensis . Angelica sinanomontana . Angelica sinuata . Angelica smithii . Angelica songorica . Angelica songpanensis . Angelica stenoloba . Angelica strattoniana . Angelica sylvestris . Angelica taiwaniana . Angelica takeshimana . Angelica tarokoensis . Angelica tatianae . Angelica tenuifolia . Angelica tenuisecta . Angelica tenuissima . Angelica ternata . Angelica tianmuensis . Angelica tichomirovii . Angelica tomentosa . Angelica tournefortiana . Angelica traversii . Angelica trichocarpa . Angelica trifoliata . Angelica triloba . Angelica triquinata . Angelica tschiliensis . Angelica tschimganica . Angelica tsinlingensis . Angelica ubatakensis . Angelica uchiyamae . Angelica ursina . Angelica urticifoliata . Angelica utilis . Angelica valida . Angelica venenosa . Angelica veneta . Angelica verticillaris . Angelica verticillata . Angelica villosa . Angelica wheeleri . Angelica wilsonii . Angelica wolffiana . Angelica wulsiniana . Angelica yabeana . Angelica yakusimensis . Angelica yoshinagae

Angelica archangelica

Angelica (Angelica Archangelica) este o planta erbacee din familia Umbelliferae/Apiaceae.

Alte denumiri: Angelica Officinalis, arch angelica Officinalis

Denumiri populare: aglica, anghelica, angelina, antonica, bucinis, cucuta mare

Descriere botanica

Planta erbacee cu rizom gros, napiform, din care pornesc radacini adventive lungi. Tulpina robusta, cilindrica, striata fin (pana la 300 cm). Frunze mari, lungi (60-90 cm), cu teaca mare, umflata si striata. Flori alb-verzui, grupate in umbele mari, globuloase. Fructe diachene elipsoidale. Raspandire: spontana in etajul montan si subalpin. Prefera locuri umede si stancoase.

Parti utilizate

Planta trebuie uscata imediat dupa recoltare! Este utilizabila DOAR timp de un an dupa recoltare! Rizomii cu radacini se recolteaza la sfarsitul verii - inceputul toamnei (lunile august, septembrie, octombrie in al doilea an de cultura) sau primavara (martie-aprilie). Frunzele se recolteaza in lunile iunie - iulie. Tulpinile tinere: iunie, iulie. Florile si fructele: iulie.

Frunza

Frunza este un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, de forma plata, care indeplineste functia fundamentala in procesul de fotosinteza, dar servind si la respiratie si transpiratie.

Frunza verde

Caracteristici

Forma plata a acestui organ vegetativ este o caracteristica a spermatofitelor si reprezinta o adaptare si o perfectionare pentru ca tesutul asimilator propriu-zis sa se organizeze pe o suprafata cat mai mare. Frunza se deosebeste net de celelalte doua organe vegetative normale (radacina si tulpina) nu numai prin forma, ci si prin simetria bilaterala, crestere definita (limitata), durata scurta de viata, structura dorsiventrala. Frunzele au dimensiuni mult mai reduse decat celelalte doua organe vegetative ale majoritatii plantelor, dar, prin numarul lor foarte mare, insumeaza o suprafata uriasa, pentru a-si putea Indeplini rolurile principale.

Dupa aparitie, frunzele se maturizeaza in cateva zile si ating dimensiunile specifice unor frunze mature: toate tesuturile meristematice sufera diferentiere celulara, trec in tesuturi definitive si cresterea inceteaza. Astfel se explica una dintre proprietatile frunzei, aceea de a prezenta o crestere limitata. Singura exceptie este reprezentata de frunza de Welwitschia mirabilis, care creste continuu, pe toata durata de viata a plantei.

In dezvoltarea filogenetica cele dintai expansiuni ale talului, asemanatoare frunzelor (filoide) au aparut la algele brune, dar acestea nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare. Frunzele mici ale muschilor reprezinta cea mai simpla frunza din punct de vedere morfologic si structural. Acestea au un tesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase si deci nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare. Frunza propriu-zisa apare la ferigi, iar la spermatofite ea are cea mai evoluata organizare.

Functii

Functiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza, transpiratia si respiratia. Fiind cel mai plastic organ vegetativ al plantei, frunza se poate metamorfoza, adaptandu-se pentru indeplinirea altor functii: de protectie, de absorbtie, de depozitare a substantelor de rezerva si a apei, de inmultire vegetativa.

Morfologie

Alcatuirea frunzei

Partile componente

O frunza completa, cu gradul cel mai mare de dezvoltare,este alcatuita din: limb (lamina), petiol (codita) si teaca (baza frunzei).

Limbul este latit, de culoare verde, strabatut de nervuri (tesutul conducator libero-lemnos) care se pot observa mai bine pe fata inferioara a frunzei, fiind proeminente.

Petiolul este un organ cilindric, usor aplatizat, cu un diametru mic si lungime variabila, cu care limbul frunzei se prinde de nodul tulpinii. El sustine limbul, atenueaza loviturile cauzate de factorii externi (vant, grindina, picaturi de ploaie) si favorizeaza miscarile limbului spre lumina. Petiolul poate fi neramificat la frunzele simple si ramificat la frunzele compuse.

Frunzele fara petiol se numesc frunze sesile.

Teaca poate fi o simpla dilatare a partii inferioare a petiolului sau o formatiune care inconjoara partial tulpina la nivelul nodului de insertie. Ea poate fi despicata longitudinal (la graminee) sau intreaga (la ciperacee), iar la unele umbelifere are aspectul de butoi (la Angelica arhangelica).

Filotaxia

Filotaxia reprezinta modul de dispozitie a frunzelor pe tulpina. Insertia frunzelor pe tulpina se face in dreptul nodurilor; la un nod se pot insera una sau mai multe frunze, intr-o ordine caracteristica unitatilor taxonomice.

Dispunerea alterna (in spirala) a frunzelor se caracterizeaza prin insertia la fiecare nod a unei singure frunze. Prin punctele de insertie ale frunzelor se poate duce o linie in spirala, in ordinea aparitiei mugurilor foliari pe tulpina (spirala generatoare). Segmentul de spirala care uneste doua frunze vecine situate una sub alta pe aceeasi linie verticala si paralela cu axa tulpinii se numeste ciclu. Un ciclu poate cuprinde o singura rotatie in jurul tulpinii, care sa uneasca cele doua frunze, sau mai multe rotatii. La capetele portiunii de spirala se afla cele doua frunze asezate pe aceeasi linie verticala.

Dispunerea opusa a frunzelor se caracterizeaza prin insertia la acelasi nod a doua frunze, in mod opus, de o parte si de alta a tulpinii. De regula, frunzele unui nod sunt asezate intr-un plan perpendicular pe cel al frunzelor de la nodul alaturat, superior sau inferior. Astfel, toate nodurile cu sot au frunzele dispuse in acelasi plan, iar nodurile fara sot au frunzele in alt plan, perpendicular pe primul. Aceasta asezare a frunzelor se numeste decusata si este intalnita la specii din familia Lamiaceae, la Urtica dioica, Syringa vulgaris s.a.

Dispunerea verticilata a frunzelor se caracterizeaza prin insertia la fiecare nod a trei (Nerium oleander) sau a mai multor frunze (Asperula odorata).

Tipuri de frunze

Nervatiunea frunzelor

Nervatiunea frunzei reprezinta modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conducatoare) in limb. In functie de grosimea si de pozitia lor in limb, nervurile sunt: principale, secundare, tertiare s.a.m.d. , iar cele de ultim ordin se anastomozeaza in mare proportie.

Frunzele pot avea o singura nervura principala (la majoritatea dicotiledonatelor) sau mai multe (la monocotiledonate).

Frunzele cu o singura nervura principala se clasifica in :

• frunze uninerve, cu nervura dispusa central si longitudinal (la Pinus sylvestris, Elodea canadensis);
• frunze penatinerve, care au o nervura principala, de la care pornesc lateral, de o parte si de alta a sa, nervuri secundare; frunzele cu nervatiunea penata se gasesc la majoritatea plantelor erbacee, dicotiledonate; cand nervurile secundare, tertiare se intretaie si formeaza o retea vizibila, mai ales pe fata inferioara, nervatiunea este reticulata (la Digitalis purpurea, Hamamelis virginiana, Salvia officinalis);
• frunze palmatinerve, cu o nervura principala scurta, de la care pornesc ramificatii in mod palmat (la Acer platanoides, Malva sp. ).

Frunzele cu mai multe nervuri principale(3-5 sau mai multe) pot avea urmatoarele tipuri de nervatiune:

• nervatiune arcuata, cand nervurile principale sunt dispuse in mod arcuat fata de cele doua margini ale frunzei (la Convallaria majalis, Gentiana lutea);
• nervatiune dichotomica, cand nervurile principale se ramifica dichotomic (la Ginkgo biloba).

Marimea si durata frunzelor

Anatomie

Anatomia frunzei

Structura petiolului

Petiolul eate partea din frunza care serveste la conducerea sevei brute si a celei elaborate spre si dinspre limb. Se aseamana cu tulpina, dar de obicei este monosimetric, planul de simetrie trecand prin partea de mijloc a fetei dorsale si prin cea a fetei ventrale.

Tesuturile care alcatuiesc petiolul, observate intr-o sectiune transversala, sunt: epiderma, parenchimulfundamental subepidermic si fasciculele conducatoare libero-lemnoase.

• Epiderma este asemanatoare cu cea a tulpinii; poate prezenta stomate, peri tectori, mai rar peri glandulari. Este cutinizata, cerificata sau mineralizata.
• Parenchimul fundamental se aseamana cu parenchimul cortical al tulpinii: primele straturi de celule sunt colenchimatoase (colenchim tabular sau angular), conferind elasticitate si soliditate petiolului; stratul urmator contine cloroplaste; urmeaza parenchimul fundamental propriu-zis in care se pot gasi fibre lignifiate, latex (la Papaveraceae), canale secretoare (la Umbelliferae), tanin, oxalat de calciu s.a.; ultimul strat al parenchimului este endoderma, unica la structurile monostelice (la Vinca sp., Prunus sp.) sau mai multe endoderme la structurile polistelice (la Plantago sp., Trifolium sp.). Plantele lipsite de endoderma in structura tulpinii nu prezinta endoderma nici in petiol.
• Fasciculele libero-lemnoase se dispun, de regula, in forma de arc de cerc (la Plantago sp.), in forma de V (la Veratrum album) sau in cerc, daca sunt mai multe fascicule conducatoare.Fasciculele libero-lemnoase sunt colaterale-inchise, cu lemnul si liberul orientate ca si in cazul nervurilor limbului.

Structura limbului

Variatii in structura frunzei

Fiziologie

Eliminarea apei din plante

Eliminarea apei se face fie sub forma de vapori prin fenomenul de transpiratie, fie sub forma de picaturi prin fenomenul de gutatie.

Transpiratia este un proces propriu plantelor terestre si reprezinta pierderea unei insemnate cantitati de apa absorbita la nivelul radacinii si preluata de vasele conducatoare. Ajuns la nivelul frunzelor, excesul de apa este eliminat. Suprafata mare de contact cu atmosfera, stomatele numeroase (mai ales pe epiderma inferioara), mezofilul bogat in cloroplaste si spatiile intercelulare din tesutul lacunar contibuie la o activitate fotosintetica ridicata si, deci, la o transpiratie intensa.

Transpiratia determina absorbtia pasiva a apei cu substantele minerale, asigura circulatia ascendenta a acesteia, precum si turgescenta normala a tuturor celulelor si mentine constanta temperatura organismului vegetal.

In procesul de transpiratie, apa este eliminata in atmosfera mai ales prin stomate si mai putin prin cuticula epidermei.

• Transpiratia cuticulara este redusa la frunzele mature si la frunzele plantelor de umbra si mai intensa la frunzele tinere, ale caror celule epidermice au o cuticula subtire.
• Transpiratia prin stomate pentru plantele de lumina este de circa 20 ori mai intensa decat prin cuticula. Stomatele executa miscari de deschidere si de inchidere, ceea ce constituie principalul mijloc de reglare a intensitatii transpiratiei. Cantitate de apa eliminata astfel este proportionala cu gradul de deschidere a stomatelor, iar viteza difuziei vaporilor de apa este direct proportionala cu suprafata si cu diametrul ostiolei.

Stomatele se deschid dimineata sub influenta luminii (reactia fotoactiva), cand celulele stomatice au un grad de turgescenta mai mare decat celulele anexe. Gradul de deschidere atinge un maximum la amiaza, in conditii insorite, cand patrunderea CO₂ necesar fotosintezei este mai intensa. Aceste fenomene determina transpiratia frunzelor la o intensitate ridicata.

Ca fenomen fiziologic, transpiratia este influentata de factori interni si externi. Dintre factorii interni se pot aminti : marimea frunzelor si pozitia lor pe tulpina si ramuri, cantitatea de clorofila din clorenchimuri, numarul stomatelor si deschiderea acestora s.a. Dintre factorii externi se pot mentiona: temperatura, umiditatea si lungimile de unda ale radiatiilor luminoase, precum si prezenta anumitor substante chimice, care pot mari sau micsora permeabilitatea membranelor celulare.

Gutatia este procesul fiziologic de eliminare a apei in stare lichida, sub forma de picaturi. Acest fenomen se datoreste diferentei de temperatura dintre aer si sol si are loc in primele ore ale diminetii, primavara si vara, cand dupa zilele foarte calduroase urmeaza nopti racoroase. Aceasta se explica prin dezechilibrul care se produce intre absorbtia radiculara, intensa noaptea datorita temperaturii relativ ridicate la nivelul radacinii si transpiratia redusa data de temperaturile scazute din aer, iar stomatele se inchid prin reactia fotoactiva. Gutatia se produce, mai ales, in varful frunzelor la plantele superioare, prin hidatode active si pasive.

Prin gutatie este evitata asfixierea celulelor, care s-ar putea produce prin umplerea spatiilor intercelulare cu apa. Este eliminat excesul de apa, in care sunt dizolvate mici cantitati de substante minerale si organice produse de catabolism.

Fotosinteza

Fotosinteza este procesul de fixare a dioxidului de carbon din atmosfera de catre plantele verzi (cu clorofila), in prezenta radiatiilor solare, cu eliminare de oxigen si formare de compusi organici (glucide, lipide, proteine) foarte variati. Desi apa participa in fotosinteza, ca si dioxidul de carbon, ea nu constituie, nici chiar cand este in cantitati reduse, un factor limitant pentru toate speciile.Fotosinteza are loc in cloroplaste si in zona citoplasmei care le inconjoara.La nivelul cloroplastelor alaturi de clorofila a, pigmentul principal de altfel, se mai gasesc si :

• Clorofila b, clorofila c
• Carotenoide
• Flavonoide
• Pigmenti ficobilinici

Procesele chimice complexe care au loc in fenomenul de fotosinteza se realizeaza in doua faze : faza luminoasa (faza fotochimica sau faza Hill) si faza obscura (ciclul lui Calvin sau faza Blackmann).

• Faza luminoasa cuprinde urmatoarele etape:

-fotoactivarea pigmentilor clorofilieni prin absorbtia energiei solare;

-fotoliza apei;

-fotofosforilarea si formarea NADPH prin reducerea NADP⁺ ;

-absorbtia CO₂ din atmosfera.

• Faza obscura se caracterizeaza prin fixarea CO₂ pe o substanta preexistenta si formarea produsilor organici primari, in care se fixeaza energia acumulata initial in ATP si NADPH.

Respiratia

Pentru desfasurarea tuturor activitatilor plantele au nevoie de energie.Se arde o parte a substantelor organice(hrana) si se transforma in energie.

Adaptarea frunzei la mediu

Ca urmare a actiunii factorilor de mediu apar frunzele metamorfozate, cu roluri fiziologice diferite.

• Frunzele transformate partial sau total in spini au rolprotector si apar astfel:

-intreaga frunza se transforma intr-un spin simplu sau ramificat ( la Berberis vulgaris, Opuntia sp.,);

-partea terminala a lobilor foliari se transforma in spini (la Carduus acanthoides, Xantium spinosum);

-limbul cade si petiolul ramas se transforma in spin (la Pelargonium spinosum);

-foliolele se desprind si rahisul se transforma in spin (la Astragalus gummifer);

-stipelele se transforma in spini (la Robinia pseudacacia).

• Frunzele agatatoare sau transformate in carcei sunt:

-frunze intregi transformate in carcei, fotosinteza fiind indeplinita de stipelele dezvoltate (la Lathyrus sp.);

-varful frunzei transformat in carcel (la Pisum sativum,Vicia sativa);

-petiolurile transformate in carcei (la Clematis vitalba);

-stipelele metamorfozate in carcei (la Smilax sp.).

• Frunzele cu functie de nutritie mixotrofa. Desi capabile de fotosinteza, plantele carnivore au nevoie de un surplus de substante minerale, in special azotate, pe care le iau din corpul insectelor. Ele prezinta adaptari morfo-anatomice, in special ale frunzelor, care au devenit adevarate capcane pentru insecte sau pentru animale mici. Dintre plantele care au nutritie mixotrofa se pot aminti specii din genurile Drosera, Utricularia, Sarracena, Cephalotus, Nepenthes s.a.

• Frunzele cu rol de depozitare sunt carnoase si contin cantitati mari de apa si substante nutritive. Ele pot avea si rol fotosintetizator (frunzele de Aloe sp., Agave sp.).

• Frunzele mirmecofile sunt frunze sau stipele la care limbul, in partea bazala, formeaza pungi sau camarute in care se adapostesc furnicile. Intre planta gazda si aceste insecte este o relatie de simbioza: furnicile folosesc frunzele ca adapost si depozit de hrana, iar planta este aparata de catre furnici impotriva altor insecte sau a animalelor.

• Frunzele reduse sunt frunze transformate in scuame sau solzi. Ele se gasesc pe tulpini subterane, dar si in cazul unor tulpini aeriene ale unor plante de saratura sau de desert. Unele plante, cum sunt majoritatea speciilor din familiile Euphorbiaceae si Cactaceae din regiunile aride, au tulpini complet lipsite de frunze sau, daca se formeaza, cad de timpuriu. Aceste plante se numesc afile si tulpinile lor asimilatoare sunt prevazute cu spini de origine epidermica.

• Frunzele submerse sau rizofilele au aspect de radacini, cu rol de absorbtie a apei cu sarurile minerale. De exemplu, la Salvinia natans, frunzele metamorfozate in rizofile sunt analoge cu radacina, dar omologe cu frunzele normale.

• Frunzele transformate in urne cu substante hranitoare sunt frunze metamorfozate in adevarate buzunare in care se aduna humus si se condenseaza apa de transpiratie. De exemplu, la Dischidia rafflesiana, dicotiledonata epifita, radacinile adventive de pe tulpini sau de la baza petiolului absorb apa cu sarurile minerale din aceste urne.

Anason

Anasonul (Pimpinella anisum) este o planta medicinala, apartinand familiei Apiaceae, foarte des utilizata.

Descriere

Anasonul este o planta anuala, erbaceee, putand atinge o inaltime de 60 - 80 cm. Perioada de inflorire este iunie - septembrie. Fructele sunt mici si verzui, si pot fi culese de la sfarsitul lui august pana la sfarsitul lui septembrie.

Utilizari

Anasonul, ca planta medicinala, are multe proprietati, multe dintre care sunt neconfirmate:

• Se foloseste la tratarea anumitor afectiuni digestive ( in special ale intestinului) si respiratorii;
• Afectiuni ale cailor urinare;
• Slab efect laxativ.

Chimen

Chimen (Cuminium cyminum)este o planta bianuala din familia Apiaceae, care creste in Europa si in vestul Asiei. El creste pe solurile argiloase, uscate. Are, ca si chimionul, nevoie de foarte mult soare pentru a se dezvolta in conditii ideale si pentru a produce fructe aromate.

Planta este similara cu morcovul, cu frunze fin ramificate, care cresc pe tulpine de 20-30 cm. Petiolul florii are 40-60 cm, iar florile sunt mici, de culoare alba sau roz. Frunctele (numite eronat seminte) sunt achene in forma de semiluna, de aproximativ 2 mm lungime.

Confuzii: Chimenul nu este acelasi lucru cu Chimionul. Chimionul - Carum carvi (in engleza Caraway) face parte din familia Umbeliferae. Este incorect si foarte multi fac aceasta confuzie. De la chimion se uitilizeaza nu semintele, ci fructele. Din pacate, aceasta confuzie o veti intalni in foarte multe publicatii, in special pe internet. Retineti ca fructele chimionului sunt utilizate in special ca ceaiuri medicinale pe cand fructele chimenului sunt folosite la condimentarea branzeturilor, a carnii, sau la prepararea supelor si cremelor de legume.

Planta prefera locatiile calde, insorite si solul bine drenat.

Cultivarea si utilizarile

Fructele au un miros si gust puternic, asemanator cu anasonul, care provine de la uleiurile aromatice continute. Fructele de chimen, intregi sau macinate, sunt folosite ca mirodenie in diverse feluri de paine, in special painea de secara.

Este numit كمون in limba araba.

Chimenul este de asemenea folosit in lichioruri, mancaruri gatite la cuptor, precum si in diverse alte feluri de mancare, in special apartinand bucatariilor din Europa Centrala si Scandinavia, un exemplu fiind varza acra. Este folosit si pentru a aroma branzeturile cum ar fi havarti. Akvavit si cateva alte lichioruri contin de asemenea chimen. Ceaiul preparat din seminte de chimen este folosit pentru calmarea pentru colicilor intestinale. Uleiul din seminte de chimen este folosit ca ingredient in sapunuri, lotiuni si parfumuri. In una dintre nuvelele cuprinse in Dubliners al lui James Joyce, un personaj mananca seminte de chimen pentru a-si ascunde urmele de alcool din respiratie.

CORIANDRI FRUCTUS din specia CORIANDRUM STATIVUM, din familia APIACEAE cu denumirea populara de coriandru.

Coriandru

Fructele sunt globuloase sau sferice, formate din 2 mericarpe de cele mai multe ori unite si care sunt glabre. Fiecare mericarp este prevazut cu 5 coaste primare, longitudinale, ondulate si 4 coaste secundare, drepte. Culoarea este galbena sau brun deschis. Mirosul este placut aromat, iar gustul este aromat caracteristic. Produsul este constituit doar din fructele mature.

Compozitie chimica

Contine 0.2 pana la 1% ulei volatil (in stare bogata). Din aceasta cantitate de ulei 40% este in tegument, iar 60% in endosperm. Fructul se sfarma, se macereaza cu apa, dupa care urmeaza o distilare cu vapori de apa. Uleiul volatil obtinut se prezinta ca un lichid incolor, pana la galben pal care are miros aromat caracteristic. Este mai usor decat apa, are gust iute nearzator. Alaturi de ulei volatil se mai gasesc 20% terpene, aldehide si cetone.

Actiune si intrebuintari

Produsul este spasmolitic, stomahic, aromatizant, bactericid si fungicid. Se utilizeaza sub forma fructelor, a extractiilor (solutii alcoolice 70%) sau sub forma de ulei. Se foloseste ca aromatizant la fabricarea vinului Muscat Otonel, adica se pun 10% extract de solutie alcoolica la un litru de vin. Intra in compozitia ceaiului gastric, tonic aperitiv, anticolitic pentru copii. Se utilizeaza fructele uscate de cel putin 2 - 3 ani.

MELISSAE FOLIUM din specia MELISSA OFFICINALIS, din familia LAMNIACEAE cu denumirea populara de roinita, iarba stupilor sau lamaita. Frunzele sunt triunghiulare, cordate la baza, crenelate. Culoarea este verde deschis pe ambele parti, cu mirosul aromat, asemanator lamaiei. Gustul este aromat, usor amar. Nervatia frunzelor este reticulata.

Compozitie chimica: contine intre 0.3 - 0.4% ulei volatil, tanin, principii amare si acid sasmarinic, acid cafeic.

Actiune si intrebuintari: este sedativ, spasmolitic si antimicrobian (diaree de natura infectioasa si colita de fermentatie). Se mai utilizeaza in migrenele de natura nervoasa si in tulburari gastro - intestinale de natura nervoasa. In astfel de situatii se recomanda un amestec formar din roinita, musetel si menta. Antivomitiv foarte eficient la gravide. Extern se foloseste in tratarea herpesului si anume frunza proaspata se aplica pe zona respectiva dupa ce a fost strivita.

MENTHAE FOLIUM, produsul se numeste MENTHA PIPERITA din familia LAMNIACEAE cu denumirea populara de menta sau izma. Frunzele sunt lanceolate si acuminate la varf, sunt petiolate, iar nervatia este penata. Nervurile secundare se unesc formand arcuri paralele cu marginea frunzei de la care pornesc nervuri scurte spre fiecare dinte. Fata superioara este glabra, iar cea inferioara prezinta in lungul nervurilor peri rari. Menta cu cel mai mare continut de principii active este menta de cultura. Culoarea pe fata superioara este verde inchis, iar pe fata inferioara este verde deschis cu nuanta violacee - rosiatica. Gustul este iute intepator, racoritor.

Compozitie chimica

Aceasta compozitie variaza depinzand de temperatura verii. Cu cat temperatura verii este mai mare, continutul in ulei creste. Uleiul volatil se gaseste in proportie de 0.5 - 2%. Compozitia uleiului variaza functie de perioada de vegetatie, ritmul zi - noapte si varsta frunzelor. Mentolul se gaseste in concentratie mai mare in frunzele varstnice. Mai contin taninuri, principii amare, flavonoide si acidul rozmarinic.

Actiune si intrebuintari

Frunzele sunt antispastice, antiseptice, usor anestezice din cauza mentolului; antidiareice din cauza taninurilor; si colagoge din cauza flavonoidelor. Se utilizeaza in colite, dizenterii fermentative (mai ales la sugari), in colite intestinale si diuretic (se utilizeaza in stomacuri lenese - atonie musculara). Mai prezinta si actiune antivomitiva si se administreaza sub forma de infuzie.

Uleiul de menta este spasmolitic, colagog folosit in colicistopatii. Prezinta si proprietati aromatizante si din uleiul de menta se extrage mentolul. Intra in componenta ceaiurilor antiasmatice, ceaiului anticolitic, ceaiului antidiareic, ceaiului gastric si ceaiului hepatic. Se poate utiliza si extern pentru proprietatile antireumatice si antipruriginoase. Se poate face si inhalatii fie cu ulei adaugat in apa fierbinte fie cu infuzie ca atare. Se mai pot face bai tonice.

P. F. - ROWACHOLV - comprimate gelatinoase si picaturi.

P. F. - RENOGAL.

SALVIAE FOLIUM din specia SALVIAE OFFICINALIS, din familia LAMNIACEAE cu denumirea populara de salvie sau jales. Frunzele sunt alungite, ovale sau lanceolate, cu baza rotunjita sau crenata. Ambele fete sunt pubescente, frunzele inferioare si mijlocii petiolate, iar cele de la varf sesile. In general forma si marimea frunzei variaza cu pozitia lor pe tulpina.

Compozitie chimica: contin minim 1.5% ulei volatil, taninuri, principii amare, substante estrogene si acizi organici.

Actiune si intrebuintari: stomahic, carminativ, antispastic, coleretic - colagog, stimulent al circulatiei sanguine.

Intern inhiba transpiratia si salivatia datorita unui compus numit tuiona. Uleiul de salvie administrat extern are proprietati antiseptice, fungicide si antiflogistice. Se utilizeaza in rani cu puroi si in transpiratie hetida a picioarelor (urat mirositoare). Se administreaza intern sub forma de infuzie si extern sub forma de gargarisme, comprese si bai locale. In cazul transpiratiilor nocturne se administreaza cate o cana seara de infuzie inainte de culcare. Intra in compozitia ceaiului antiastmatic.

ESTE CONTRAINDICAT FEMEILOR CARE ALAPTEAZA DEOARECE MICSOREAZA SECRETIA LACTICA.

LAVANDULAE FLOS, planta se numeste LAVANDULA ANGUSTA FOLIA din familia LAMNIACEAE cu denumirea populara de lavanda sau levantica. Produsul este format din flori a caror corola nu s-a deschis. Florile au o forma conica, tubuloasa, ovoida, cu caliciul terminat cu 4 dinti scurti, mai mici si unul mai mare, rotunjit. Atat caliciul cat si corola sunt acoperiti de pertectori si peri glandulari. Florile au culoarea albastra - violacee cu miros caracteristic, aromat, iar gustul este amar, aromat.

Compozitie chimica: contine intre 1 - 3% ulei volatil, tanin si un principiu amar. Mai contine camfor, leucaliptor, borneol.

Actiune si intrebuintari: este sedativ nervos, diuretic, antispasmolitic, antiseptic si cicatrizant. Are actiune febrifuga (scade febra) utilizandu-se impotriva racelii mai ales la copii cand se administreaza sub forma de bai cu infuzii, bai care dureaza minim 30 minute. Are loc o absorbtie a principiilor active la nivelul pielii, iar temperatura revine la normal. Mai prezinta si proprietati repelante. Se administreaza sub forma de infuzie administrata seara, sau se administreaza sub forma de frictiuni cu otet aromat de lavanda.

CARVI FRUCTUS, specia se numeste CARUM CARVI din familia APIACEAE cu denumirea populara de chimion sau chimen. Fructele sunt formate din 2 mericarpe libere, alungite, usor arcuite, turtite lateral si avand 5 coaste longitudinale evidente, de culoare mai deschisa. Culoarea este cenusie - bruna. Gustul este amarui aromat, iar mirosul este puternic aromat caracteristic.

Compozitie chimica: contin 40% ulei volatil, aldehida anisica, colina si cetone.

Actiune si intrebuintari

Se utilizeaza in afectiuni gastro - intestinale pentru proprietatile stomahice, carminative si galactagoge. Pentru actiunea carminativa se poate administra produsul ca atare, adica - 1 lingurita de pulbere care se administreaza intern. In maxim 5 - 10 minute efectul carminativ se instaleaza. Are slaba actiune expectoranta, este anticolitic atat pentru copii cat si pentru adulti. Se administreaza sub forma de infuzie inaintea meselor principale.

ANISI FRUCTUS, specia se numeste PINPINELA ANISUM, din familia APIACEAE cu denumirea populara de anason. Fructele sunt ovoide, ingustate spre varf, au culoare cenusie sau galben - cenusie. Fiecare fruct este alcatuit din 2 mericarpe unite prin 5 coaste liniare, proeminente. Au miros placut aromat si un gust dulceag aromat.

Compozitie chimica: contine ulei volatil bogat in anetol si aldehida anisica.

Actiune si intrebuintari: are actiune stomahica, carminativa, expectoranta si galactagoga. Mai prezinta o proprietate tonica nervoasa utilizata in asteniile nervoase. Se administreaza sub forma de infuzie atat la adulti cat si la copii. Pentru sugari infuzia se face din 5 fructe la 100 mililitri de apa.

ALCHILEAE MILE FOLIUM, iar produsul este MILE FOLIUM FLOS, din familia ASTERACEAE cu denumirea populara de coada soricelului. Florile sunt dispuse in florescente columbiforme. Florile sunt albe, cu miros caracteristic, putin aromat. Frunzele sunt multipenat sectat.

Compozitie chimica: contine 0.1 - 0.5% ulei volatil. Acest ulei volatil contine azulene. Mai contine substante amare, tanin, vitamina C si ulei gras.

Actiune si intrebuintari: are actiune stomahica, astringenta, utilizandu-se in tratamentul hemoroizilor si arsurilor ca antiinflamator, dezinfectant si calmant. Datorita existentei unui produs glico - proteic este activ in tesutul parodontal. Uleiul volatil se administreaza in platulenta, crampe si dureri menstruale. Intra in componenta ceaiului gastric, ceaiului hepatic, ceaiului laxativ, ceaiul antihemoroidal si ceaiul antiastmatic. Extern se administreaza in ulcer varicos.

Telina

Telina, sau apium graveolens, este o planta din familia apiaceae. Poate atinge o inaltime de pana la 1 m. Frunzele sale sunt mari, penat-lobate. Florile sunt mici, de obicei avand culoarea alba. Fructul sau este achena. Poate rezista pana la temperaturi aproape de 0 grade Celsius. Perioada de inflorire este la inceputul toamnei. Este o planta hidrofila.

Telina este folosita in intreaga ca leguma , fiind consumata atat radacina cat si tulpina,

In tarile cu clima temperata, telina este crescuta si pentru seminte, din care se poate extrage un ulei volatil folosit in industria parfumului si farmaceutica. Semintele se pot folosi si pentru aroma sau combinate cu sare, devenind sare de telina. Este folosita drept condiment in cocktail-uri (notabila este contributia la cocktail-ul Bloody Mary).

Seminte de telina

Folosirea semintelor de telina ca medicament este descrisa Aulus Cornelius Celsus. Extractul din seminte se foloseste mai ales in tratamentul afectiunilor inflamatorii. Intreaga planta este folosita pentru stimulare si pentru valoarea sa nutritiva; poate fi lichefiata, zeama fiind folosita in inflamatiile aparatului urinar, pentru artitele reumatice, pentru conditiile fizice slabe sau pentru epuizarea nervoasa.

Semintele, recoltate dupa ce planta infloreste, sunt baza pentru un extract homeopatic folosit ca diuretic. Se crede ca poate ajuta la eliminarea toxinelor din corp, deci sunt bune in special pentru guta si artite. Sunt folosite si ca stimulent digestiv usor. Radacina si fructele sunt folosite etnomedical pentru a trata anxietatea usoara si agitatia, pentru lipsa de apetit, oboseala, tuse, si ca un vermifug((Substanta care distruge viermii intestinali).

• Bergapten-ul din seminte poate creste fotosensibilitatea, deci dupa ce se aplica uleiul , trebuie evitat contactul cu soarele
• Trebuie evitat uleiul si consumul de telina in cantitati mari in timpul sarcinii
• Semintele cultivate special pentru cultivare nu sunt comestibile fiind de cele mai multe ori tratate cu fungicide (Substanta care se utilizeaza pentru combaterea ciupercilor vatamatoare plantelor)

Reactii alergice

Desi multi oameni consuma cu placere mancarea preparata cu telina, o mica parte pot avea reactii alergice severe. Pentru aceste persoane, contactul cu telina poate fi fatal, intrand in soc anafilactic.^[2] O reactie alergica poate fi pornita consumand produse preparate cu masini care mai devreme au procesat telina. In contrast cu alergia provocata de alune, cea mai raspandita in S.U.A., alergia provocata de telina este cel mai predominanta in Europa Centrala.

Morcov

Morcovul (Daucus carota), este o radacina vegetala, de culoare portocalie. Partea comestibila a plantei este tuberculul. Este o planta bienala, in primul an frunzele care produc alimentul plantei, iar tuberculul imagazineaza zaharuri pentru ca planta sa infloreasca in al doilea an. Lastarul florii ajunge aproape de 1 m lungime, cu ramurele de floare albe.

Compozitie

Mancand doar o jumatate ce cana de morcovi in fiecare zi, organismul nostru asimileaza:

• Fibre dietetice 2g
• β-Carotina 4960 mcg
• Potasiu 127 mg
• Vitamina C 6g

Contine intre altele si multe alte substante nutritive esentiale pentru organismul uman: acidul folic, vitamina K si calciu. Toate acestea impreuna cu doar 50 calorii.

Intrebuintare si Calitati

Morcovii se pot manca de forma cruda, in salate sau gatite in supe si mancare. Se poate face deasemenea piure pentru noi nascuti. Tulpina verde deasemenea se poate manca, desi nu este o practica obisnuita. Impreuna cu ceapa si telina, morcovii sunt ingrediente primare cele mai folosite la mancaruri.

Boli

Putregaiul negru Guignardia bidwellii sau stemphylium radicinum frunzele se inegresc si mor ,iar radacina se distruge.

Floare de morcov

Strat de morcovi

Branca-ursului

Branca ursului (Heracleum) este o specie de plante din familia (Apiaceae), numele plantei provine de la forma asemanatoare a frunzelor cu laba ursului. Planta este perena fiind raspandita in Europa, unde se poate intalni in paduri.

Marar

Umbrela de marar uscata

Mararul (Anethum graveolens) este o planta anuala, cu viata scurta, nativa sud-vestului si centrului Asiei. Este singura specie a genului Anethum, desi clasificata de unii botanisti in relatie cu genul Peucedanum ca Peucedanum graveolens (L.) C.B.Clarke

Pastarnac

pentru consumul de radacini, care se folosesc la prepararea mancarurilor drept condiment, deoarece sunt foarte aromate si bogate in vitaminele B1, B2 si C.

Este o planta bianuala care formeaza in primul an de cultura partea comestibila (radacina ingrosata) si rozeta de frunze, iar in anul al doilea isi dezvolta tulpina florifera. Pastarnacul are radacina simpla sau putin ramificata, fusiforma, de culoare alb-murdar ori galbuie, acoperita cu numeroase lenticele din cauza carora radacina are un aspect neregulat. Pulpa este de culoare alba sau alb-galbuie, suculenta si cu aroma specifica. Frunzele sunt lucioase pe fata si pufoase pe dos, fiind cu mult mai mari decat cele de patrunjel si de morcov. Pastarnacul are proprietati diuretice, depurative, antioxidante.

Leustean

Leusteanul (Levisticum officinale) este o planta perena comestibila, folosita ca si condiment in supe si in alte feluri de mancare. Planta poate creste pana la inaltimi de 2 metri si are flori galbene.

Este o planta mediteraneana, descoperita si folosita pentru prima data ca aliment pe actualul teritoriu al Italiei. Principiile active pe care le contine au o puternica actiune terapeutica asupra aparatului respirator, aparatului reno-urinar, sistemului endocrin si celui imunitar. Este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor, atunci cand este consumat sistematic ca aliment, putand deveni, la nevoie si atunci cand este dozat corespunzator, si un remediu eficient intr-o multitudine de boli cum ar fi indigestia, dispepsia, litiaza renala, anorexia, colicile intestinale. Uleiul obtinut din leustean scade tensiunea si stimuleaza diureza.

Ceaiul preparat din seminte de leustean linisteste rapid durerile de stomac. Putem spune, pe buna dreptate, ca leusteanul este mai degraba o planta medicinala decat o simpla legatura de zarzavat.

Radacina leusteanului este pivotanta si de foarte mari dimensiuni, putand atinge lungimi de peste 1 metru. Tulpina este groasa, tubulara, inalta de 2-3 metri. Frunzele sunt compuse, dublu sectate, cu marginea foliolelor dintata. In plina vara, leusteanul infloreste, dand nastere unor flori compuse in forma unor umbrele, de culoare galbena, din care se vor forma semintele.

Desi provine din regiunile mai calde, leusteanul s-a adaptat de minune in Romania. Nu este deloc o planta pretentioasa, rezista atat la caldura excesiva, cat si la inghet. Este o planta perena, iar atunci cand este cultivata in gradina, traieste in medie 7-10 ani. Leusteanul creste pe soluri grele si reci, spre deosebire de rudele sale care le prefera pe cele nisipoase si calde. Frunzele de leustean se pot recolta dupa nevoie, pe timpul verii, iar toamna se formeaza manunchiuri care se usuca si se pot pastra astfel tot timpul iernii, in saci de panza sau in borcane. O metoda alternativa de pastrare o reprezinta presarea puternica a frunzelor verzi in borcane, peste care se adauga multa sare de bucatarie.

Acul-doamnei

Acul-doamnei (Scandix pecten veneris) este o specie de plante erbacee din familia umbeliferelor. Florile lor sunt albe, iar fructul are o terminatie in forma de cioc lung.

Patrunjel

Patrunjelul (Petroselinum crispum) este o planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara. Poarta si denumirile de gagaut, patlagele (pl.), patrunjica sau petersil. Frunzele sunt lucioase de 2-3 ori penat-septate sau trilobate. Flori verzi-galbui. Cultivat ca planta condimentara.

Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org

Atlas botanic, L. Popovici, C. Moruzi, I. Toma

www.eukarta.ro - enciclopedia florei si faunei din Romania