GENUL Salix

GENUL Salix

Cuprinde aproximativ 300 de specii la care se adauga varietati si forme hibride. Reprezentantii acestui gen, arbori, arbusti, arbusti pitici sau subarbusti raspanditi pe tot globul, cu precadere in emisfera boreala pana la limita latitudinala si altitudinala.

Specii cu lujeri netezi si flexibili. Mugurii au un singur solz aparent, frunze lanceolate, petiolate sau sesile, pe margini obisnuit serate sau crenate, mai rar intregi, cu stipele persistente. Flori unisexuat dioice, grupate in amenti, de regula erecti. Polenizarea se face prin insecte. Fructele sunt capsule bivalente si se coc in mai-iunie. Semintele sunt mici cu smocuri lungi de peri albi. Fructificatie este abundenta si anuala, semintele incoltesc rapid, dar puterea germinativa se pastreaza cel mult o luna.

Salix alba L. - salcie alba

Cea mai reprezentativa specie indigena a genului, cu raspandire foarte larga in Europa, ajunge pana in Asia Centrala (China, Himalaia), limita latitudinala 62-64º si Africa de Nord (fig.32). La noi este o specie comuna la campie, in special in lunca inundabila, in lungul vailor urca la dealuri.

Salcia alba are o amplitudine termica larga, rezistenta la geruri mari si la ingheturi timpurii sau tarzii, manifesta pretentii mai mari fata de caldura din sezonul de vegetatie. Prefera soluri afanate sau moderat-compacte, se acomodeaza mult mai bine decat plopii euramericani pe soluri argiloase. Se situeaza in fruntea speciilor lemnoase indigene in privinta suportarii inundatiilor de lunga durata. Are temperament pronuntat de lumina.

In general este arbore de pana la 10-15 m, dar poate atinge uneori si inaltimi de 20-25 m. In zonele frecvent inundabile formeaza radacini aeriene la inaltimi mari pe tulpina, pana la nivelul maxim al apelor de inundatie. Dupa retagerea apelor, portiunile respective de trunchi devin foarte caracteristice, radacinile aeriene ramanand suspendate ca niste "mustati". In general tulpinile sunt defectoase, sinuoase. Ritidomul este cenusiu, adanc crapat, format de la varste mici. Coroana este neregulata, globuloasa, rara, iar lujerii sunt flexibili, subtiri, verzi-galbui sau bruni, alburiu-matasosi-paroti in tinerete. Mugurii, mici, alungiti, alipiti de lujer, galbui-roscati. Frunzele lanceolate, lungi de 4-10 cm si late de 1-2 (3) cm, au varful acuminat si marginile marunt serate, la inceput argintiu-matasos-sericeu paroase pe ambele fete, iar la maturitate paroase numai pe dos sau de-a lungul nervurii mediane;stipele cad de timpuriu (fig.125). Florile dioice, cu scvame paroase, albe, cele mascule in amenti galbui, cu doua stamine, cele femele in amenti verzi, cu ovarul glabru, la baza cu o singura glanda nectarifera. Infloreste la inceputul lunii aprilie, o data cu infrunzirea. Capsulele se coc prin mai-iunie, iar semintele incoltesc rapid, chiar pe apa.

Prezinta a serie de varietati:

Salix alba var. vitellina (L) Stokes, cu lujeri elastici si subtiri, galbeni sau galben-roscati (in rachitarii),

Salix alba var. splendes (argentea), cu frunze argintii matasos-paroase pe ambele fete, foarte decorative, spontana (la altitudini mari);

Salix alba f. vitellina pendula Rehd.

Fructifica de timpuriu, anual si abundent.

Semintisurile (renisuri) apar repede dupa ce se retrag apele, sunt foarte dese. Se inmulteste bine si pe cale vegetativa din lastari (din trunchiuri dupa taiere), butasi si sade (butasi de dimensiuni mari de 2-2,5 m lungime si diametrul de 5 cm). Cresterea este accentuata, la 20 de ani atinge inaltimi de 10-20 m. La varste mici productia de lemn este ridicata; cresterea in volum a celor mai productive arborete este de 20 m³/an/ha. Clone selectionate cu o productivitate de 25 m³/an/ha, au fost obtinute prin programe speciale de ameliorare.

Longevitate scazuta,    80-100 ani; uneori putregaiul si scorburile apar la varste mici 8-10 ani.

Zavoaiele de salcie alba sau de amestec cu plopi sunt asociatii cu structura si configuratie aparte, incadrate in ecosisteme specifice luncior raurilor. In acest sens in lume rezervatia biosferei Delta Dunarii ocupa un loc deosebit.

Lemnul are albun ingust si duramen brun-roscat, este usor dar nu este durabil, este folosit in industria celulozei la chibrituri sau PAL si lemn de foc, din coaja se poate extrage tanin, din ramurile tinere se pot face impletituri.

Pe depozite aluviale si proluviale sau terenuri alunecatoare este introdusa ca o specie ameliorativa.

Salix fragilis L. - salcie plesnitoare

Specie indigena, cu raspandire asemanatoare cu salcia alba, ceva mai restransa (fig.32). Si in privinta cerintelor ecologice se aseamana cu salcia alba. Prefera insa climate mai racoroase estival, este mai bine adaptata la soluri grele si acide si are temperament mai de umbra.

Realizeaza inaltimi de pana la 20 m. Lujerii, relativ grosi, verzui pana la bruni-verzui, glabri, lucitori, se rup cu usurinta, plesnind din locul de insertie pe ramura. Mugurii, brun-deschis spre baza, negriciosi spre varf, obtuzi sau aproape ascutiti, stau alipiti de lujeri, pe pernite proeminente. Frunzele sunt oblong-lanceolate, cu lungimea de 6-16 cm si latimea de 1,5-3 cm, prelung-acuminate, lat cuneate la baza, pe margini marunt-glandulos-serate, pe fasa verzi-lucitoare, pe dos verzi-deschis sau albastrui, cu 1-2 glande proeminente la baza laminei (fig.127). Florile mascule sunt dispuse in amenti de cca. 5 cm lungime; amentii femeli au pana la 7 cm lungime, lung paroase si cu doua glande nectarifere. Apar inainte de infrunzire.

Salcia plesnitoare se cultiva mai rar in rachitarii, impletiturile realizate sunt grosolane.

Salix caprea L. - salcie capreasca, iova.

Specie europeana si asiatica, cu raspandire foarte larga, ajungand la limita latitudinala a padurilor, aproximativ 70⁰ latitudine nordica (fig.32). La noi este o specie des intalnita la munte si la deal, sporadic coboara pana la campie.

Se instaleaza usor in poieni, paduri rarite, taieturi, taluzuri, pe drumuri forestiere, pe liziera. Este o specie care invadeaza puternic, prin urmare ste si o specie pioniera care uneori se asociaza cu mestecanul si plopul tremurator.

Manifesta pretentii reduse fata de conditiile stationale si mai ales fata de clima. Suporta climatele cele mai aspre din regiunile extrem nordice sau subalpine. Creste pe soluri de la uscate la mlastinoase, dar este mai putin adaptata decat salcia alba la inundatii mari de lunga durata. Are temperament de lumina.

Este un arbust sau arbore de marimea a III-a (pana la 10 m inaltime), cu tulpina stramba si scoarta neteda in tinerete, cenusie-verzuie, apoi cu ritidom subtire, neregulat crapat. Coroana este neregulata, intrerupta, rara. Lujerii bruni-roscati sau verzui-galbui, cenutii-parosi numai in tinerete, apoi glabri, lucitori. Mugurii ovo-conici, comprimati, galbui-roscati, la inceput tomentosi, apoi glabri; se deschid primavara foarte devreme. Frunzele, alb-tomentoase pe dos, cu petioli de pana la 2 cm lungime, groase, cu varful acut, putin rasucit sau curbat; u marginea intreaga sau slab si neregulat sinuat-dintata, nervurile foarte proeminente, asa ca limbul este incretit (fig.126). Florile, in amenti erecti, apar inaintea infrunziri; cei masculi ovoizi, cu stamine galbene aurii, cei femeli cilindrici, cu ovarele verzui, paroase.

In primii ani manifesta o capacitate de concurenta si cresteri active, devenind invadanta. Salix caprea va fi taiata la interventiile silviculturale. Daca regenerarea naturala se realizeaza greu, la adapostul salciei capresti se pot instala specii de baza.

Lemnul este mai rezistent decat cel al celorlalte specii de salcii, duramenul de culoare roscata mai greu, mai tare, se poate utiliza doar pentru pari de gard, fascine, araci, cercuri de butoaie; scoarta contine tanin.

Dintre varietati si forme amintim:

Salix caprea mas, forma barbateasca cu amenti galben-aurii;

Salix caprea f. pendula, forma barbateasca de talie mica, cu ramuri scurt arcuite, pletoase si amenti galbeni.

Salix silesiaca Willd. - salcie capreasca de munte

Specie originara din Balcani si Carpati, intalnita la noi in regiunile montane si subalpine, pana dincolo de limita altitudinala a padurilor, pe marginea paraielor, in taieturi si turbarii, ochiuri din paduri si raristi.

Ca si Salix caprea este o specie pioniera, cu amplitudine ecologica larga, fiind mai rezistenta la ger si ingheturi. Se deosebeste de Salix caprea, destul de greu, totisi: frunzele au petiol mai scurti, eliptice, cuneat-inguste, (6-12cm lungime), pe fata glabre, in tinerete rosietice la maturitate compet glabre; florile femele au un ovar glabru.

Prezinta numai importanta naturalistica si de protectie a solului.

Salix viminalis L. - rachita

Specie indigena, eurasiatica, se intalneste sporadic in luncile raurilor, incepand de la campie pana la dealuri uneori cu rachita rosie.

Este una din cele mai valoroase specii de rachita, rachitariile intra in productie chiar din primul an, randamenul maxim se obtine dupa 2-3 ani daca intretinerea este corespunzatoare solurile bogate si irigate produce 20 t/ha.

Prefera soluri bogate cu humus, reavene, in luncile raurilor dar realizeaza cresteri active si pe soluri grele lutoase si luto-argiloase.

Specie arbustiva, de pana la 6 m inaltime, cu lujerii lungi, erecti, foarte flexibili, verzui sau brun-galbui, cenusii-pubescenti la ineput. Mugurii sunt inegali ca marime, cel putin dublu de lungi decat lati, albiciosi-parosi, cu varf obtuz, adeseori curbat, comprimati pe lujer, uneori cate doi deasupra cicatricei. Frunzele lanceolate, de 8-15 cm lungime si 0,5-1,5 cm latime, au latimea maxima in jumatatea inferioara, sunt la varf prelung acuminate, cu marginea intreaga sau neregulat-sinuata, usor rasfranta, pe dos alb-cenusiu-paroase, lucitoare, cu peri alipiti si cu nervura mediana proeminenta si galbena. Amentii apar inaintea infrunzirii, prezentand scvame brune, brune-galbui, sericeu-paroase si cate o singura glanda nectarifera; ovarul are stil lung si stigmate divergente. Uneori frunzele cad in august-septembrie daca sunt afectate de fainare.

Cateodata nuielele vor fi despicate din cauza grosimii mai mari pentru impletituri sau acestea vor fi folosite drept schelet pentru mobilier de rachita.

Este o specie pretuita pentru valoarea sa ornamentala datorita frunzisului decorativ.

Salix elaeagnos (S. incana) - rachita alba.

Specie autohtona originra din centrul si sudul Europei, Asia Mica. La noi apare sporadic la munte, pe prundul apelor si pe conurile de dejectie ale torentilor, in zovoie de Alnus incana.

Este un arbust de 6 m inaltime, ramurile sunt subtiri, erecte, fragile, lujerii la inceput cenusiu tomentosi apoi glabrii, bruni, frunzele linear lanceolate 4-10 cm lungime si 1 cm latime, ingustate spre varf, cu marginea intreaga, numai spre varf marunt serate. La inceput tomentoase mai tarziu tomentoase doar pe fata inferioara, nervura mediana este galbena.

Este numai un element floristic, importana redusa.

Salix cinerea L. - zalog.

Specie cu areal larg, raspandita in Europa, Asia si Africa de Nord.

Specie higrofita, de statiuni cu apa stagnanta sau incet-curgatoare.

Poate fi utilizata in zonele verzi pe marginea apelor si ofera o imagine placuta in timpul infloririi (fig.128).

Salix purpurea L - rachita rosie.

Specie indigena eurasiatica, la noi apare pe prundisurile raurilor, in locuri mlastinoase si chiar pe stancarii umede, de la campie pana in zona montana.

Se cultiva in rachitarii dar nu este productiva, nuielele subtiri se folosesc la impletituri fine.

Prefera soluri nisipo.argilose, umede, rezista relativ bine la uscaciune.   

Specie arbustiva, pana la 4 m inaltime, lujeri subtiri, elastici, rosii-purpurii sau galbeni (fig.128).

Forme si varitati:

S. p. var. purpurea cu frunze ingust lanceolate sau lineare cuneate, apare foarte des la noi.

S. p. var. lambertiana cu frunze obovate sau oblongi, la baza rotunjite.

Se remarca prin valentele de specie ornamentala, datorita coloritul lujerilor, iar frunzele persista pana toamna tarziu.

Salix pentandra L.

Specie eurasiatica, raspandita intre 42-70 º latitudine nordica de clima temperata si boreala. La noi apare in nordul si estul Transilvaniei, in zona de coline pana in cea subalpina, in mlastini, turbarii, pe malul apelor. Prefera statiunile reci si umede.

Arbust de 3 m (exceptional 10 m) cu lujeri glabri lucitori, brun roscati, frunze eliptice, late de 2-4 cm, pe fata verzi lucitoare, pe dos mai deschise, lipicioase, aproape pieloase (Fig.180).

Nuielele sunt fragile, calitatea este slaba.

Salix trianda (Salix amygdalina L.) - salcia cu frunza de piersic.

Specie eurasiatica. La noi apare pe malul apelor, prin lunci si zavoaie de la campie si deal, suporta soluri mlastinoase (higrofita, ultrahigrofita), apare sporadic la munte.

Arbust pana la 5 m inaltime, scoarta cu miros de migdala, lujeri muchiati, galben-roscati, glabri, frunze verde-inchis pe fata, verde-albastrui pe dos, glabre (fig.130).

Este cultivata in rachitarii, nuielele decojite sunt folosite la realizarea impletitutrilor albe; este cea mai longeviva si productiva rachita 20 t/an/ha, rezista la boli si atacul insectelor.

Salix rigida - rachita americana.

Este cultivata la noi ca specie de rachitarie, nuielele fiind de o calitate foarte buna si productia de 20 t/an/ha. Nuielele flexibile foarte bune se obtin pe soluri moderat fertile, pe soluri foarte fertile creste luxuriant si mladitele devin prea groase. Arbust de pana la 4 m inaltime, lujeri bruni, frunze ovat-lanceolate sau oblong-lanceolate de 10-15 cm lungine si 2-4 cm latime, cu varf acut si baza cordata, pe margine serate, relativ groase, rigide.

Salix rosmarinifolia L. - salcie taratoare de nisipuri.

Specie eurasiatica, din regiunile reci si temperate, specie indigena localizata sporadic pe terenuri nisipoase, umede, in turbarii de campie si mlastini, pana la munte. Amplitudinea cerintelor fata de trofocitatea solului este mare, prefera soluri cu multa umiditate (mezohigrofil-higrofit).

Arbust pana la 1 m, lujeri subtiri (fig.130), frunze mici (2-5cm) si inguste (2-8mm).

Specie de importanta redusa dar poate sa fie folosit la fixarea nisipurilor mobile.

Salix babylonica L. salcie pletoasa, plangatoare.

Specie exotica, originara din Iran si China, se intalneste la noi numai ca arbore ornamental.

Atinge pana la 15 m inaltime, avand ramurile si mai ales lujerii foarte lungi, flexibili, galbui, complet glabri si lucitori, pendenti, uneori ajungand pana la pamant. Frunzele sunt glabre, ingust-lanceolate, de 8-16 cm lungime, pe dos de un verde-cenusiu (fig.128).

Specie extrem de decorativa, fiind frecvent utilizata prin gradini, parcuri, mai ales in locuri mai umede.

Salix matsudana Koitz. - salcie japoneza.

Originara din China si Corea, este de marimea a III-a, cu ramuri erecte, tortuoase (Salix matsudana f. tortuosa    Vilm.) sau pendente (Salix matsudana f. pendula C.K. Scheid.), frunze ingust-lanceolate, albastrui-albicioase pe dos.

Salix reticulata - salcie pitica.

Specie indigena cu areal subalpin in Carpati, creste la altitudini mari, in statiuni cu zapezi abundente.

Dimensiuni mici(panala 20 cm), cu tulpini si ramuri culcate. Frunze verzi iarna, mici (1-3cm), subrotunde sau ovate, marginea usor rasfranta, pe fata verzi inchis, pe dos caracteristice, alburii, cu nervuri proeminente, rosiatice, alcatuind o retea deasa.

Importanta numai naturalistica.

Salix retusa L. - salcie pitica.

Specie indigena cu areal european, in etajul alpin si subalpin. Se instaleaza pe stancarii si grohotisuri alpine.

Ajunge la 30cm inaltime, prezentand tulpini noduroase, taratoare sau ascendente. Lujeri glabrii, frunze mici, foarte variabile, blabre, lucitoare pe ambele fete.

Toate speciile din genul Salix lastaresc bine si se butasesc usor, exceptand Salix caprea, care drajoneaza.

Inmultirea, prin butasi lemnificati; prin altoire, de obicei pe Salix viminalis, iarna, iar primavara se planteaza in teren, altoiul tutoreaza.

Se foloseste izolat, in grupuri sau in componenta masivelor, in pozitii bine luminate.