Genul Juglans L

Genul Juglans L

Include cca. 15 specii arborescente, raspandite in emisfera nordica si in masura mult mai mica, in cea sudica (America de Sud). Inradacinarea pivotanta, iar scoarta si frunzele contin substante aromatice, tanante si colorate. Lujerii sunt grosi si cu maduva lamelar intrerupta; au un miros aromatic, specific. Mugurii sunt alterni, uneori suprapusi cate doi; cei terminali cu 2-5 solzi, cei laterali globulosi, cu 2-4 solzi. Cicatricea frunzei, mare, cu trei grupe de urme fasciculare. Frunzele imparipenat-compuse, foliole asimetrice. Florile unisexuat-monoice. Cele mascule apar din toamna precedenta ca niste conuri solzoase, primavara se dezvolta in amenti lungi, pendenti, axilari. Florile femele sunt grupate cate doua sau mai multe, in raceme terminale. Fructul este o drupa dehiscenta sau indehiscenta, avand samburele cu tegument lemnos si neregulat brazdat.

Juglans regia L. - nuc comun, nuc

Originar din Europa (sud-est) si Asia, arealul cuprinde Peninsula Balcanica, Asia Mica, Iran, Himalaia, China, Pachistan, India.

Valoarea deosebita a acestei specii a dus la extinderea in afara arealului natural, mai ales in Europa si Asia, dar si in America de Nord si Sud.

Cultura nucului la noi in tara cuprinde un spatiu larg, incepand de la campie pana la circa 800 m altitudine, cu cea mai mare raspandire la dealuri; apar e uneori salbaticit (subspontan).

Specie pretentioasa fata de conditiile stationale. La noi se dezvolta bine numai in zonele cu climat bland cu ierni relativ dulci, fara geruri mari si cu ingheturi putin frecvente. Vanturile reci si uscate sunt defavorabile. Este pretentios si fata de sol, vegeteaza viguros pe soluri bogate, cu umiditate suficienta, constant asigurata (mezohigrofit).

Are temperament mijlociu, rezista mai bine la umbra decat nucii exotici, totusi starea de masiv nu-i prieste.

In masiv poate atinge inaltimi mari, pana la 30m si formeaza tulpina dreapta, cu coroana destul de stransa. In stare izolata, ramane obisnuit mai scund si tulpina prezinta o serie de umflaturi (galme), iar coroana devine larga, globuloasa, cu ramificatii puternice. Scoarta, mult timp neteda, de culoare argintie-cenusie, are numai la batranete un ritidom cenusiu-inchis, cu crapaturi rare. Inradacinarea este puternic pivotanta, radacinile fiind carnoase si suculente, asa incat puietii se transplanteaza greu. Radacinile laterale ajung la distante mari, de 12-14m. Lujerii sunt vigurosi, bruni-verzui, lucitori, glabri, au miros aromat si maduva larga, lamelar intrerupta (fig.113). Mugurii cu solzi negriciosi, sunt adeseori grupati cate doi, suprapusi; cei terminali mai mari, pana la 7 mm, ovoid-globulosi, iar cei laterali mici, sferici. Cicatricea frunzei este mare, cu trei grupe de urme fasciculare. Frunzele imparipenat-compuse, cu 5-9 (11) foliole opuse, eliptice, asimetrice, de 6-12 cm lungime, sunt acute sau acuminate, pe margini intregi, glabre, doar pe dos cu smocuri de peri mici la subsuoara nervurilor. Florile sunt unisexuat-monoice, amentii masculi negriciosi sau verzi-negriciosi, pendenti, lungi de 8-10 cm; florile femele terminale, cate 1-4, sesile, cu stigmate rasfrante, purpurii sau verzui. Drupele elipsoidale, de 4-5 cm diametru, au invelis exterior carnos, verde, care la maturitate se crapa neregulat si se desfac singure. Nuca ovoida, cu varf scurt si suprafata brazdata neregulat, zbarcita, inveleste o samanta mare (miezul nucii), incomplet despartita de doi pereti subtiri, pielosi. Samanta, acoperita de o pielita subtire, este comestibila, placuta la gust, foarte nutritiva. Capacitatea germinativa 60-80%.

Fructifica la varste mici (8-12 ani) si aproape anual. Lastareste viguros, puietii din samanta si mai ales lastarii cresc rapid in primul an. Cresterile se mentin active in tinerete, la 8 ani poate atinge 1m inaltime.

Ca si celelalte juglandacee, nucul comun emana in sol substante cu rol inhibitor pentru alte specii. Contine substante tanante si puternic odorante, are putini daunatori biotici, dar e sensibil fata de poluanti.

Longevitatea pana la 300-400 ani.

Importanta deosebita rezida din valoarea remarcabila a lemnului, nucul comun este pretuit pentru aptitudinile sale de specie decorativa.

Dintre cultivarurile mai frecvente se amintesc:

Juglans regia cv. "Pendula";

Juglans regia cv. "Purpurea".

Se obtine din samanta si lastari, se seamana toamna, dar la Juglans regia se prefera semanaturile de primavara, dupa o stratificare de 5-7 saptamani in pamant reavan. Celelalte specii de nuci reclama aceeasi tehnologie de inmultire si cultura.

Juglans nigra L. - nuc negru, nuc american

Specie originara din sud-estul Americii de Nord (fig.23), unde se localizeaza de preferinta in luci, dar urca adesea in zonele colinare, la 350-400m. La noi in tara primele culturi de nuc negru au fost facute la sfarsitul secolului al XIX-lea, prin parcuri sau paduri-parc (la Comarova - Mangalia).

Cultura nucului negru se poate face cu bune rezultate in regiunile de campie si coline (pana la 500m altitudine), in zonele cu climat bland, ferit de ingheturi timpurii si tarzii, cu veri lungi si calduroase. Rezista mai bine la ger decat Juglans regia, cresteri active realizeaza numai pe soluri bogate, permeabile, afanate, bine aprovizionate cu apa; nu suporta soluri compacte.

Are temperament mai de lumina decat nucul comun. Longevitatea 400 ani.

Arbore de talie mare, care atinge 40-45 (50) m inaltime. Tulpina dreapta, plina bine elagata, ritidom adanc brazdat, brun intunecat. Lujerii sunt nelucitori, pubescenti, cu muguri cenusii-tomentosi. Frunzele imparipenat-compuse, dar mai mari, pana la 40 cm lungime, cu foliole mai numeroase (15-23), ovat-lanceolate, lung acuminate, neregulat serate pe margini, des pubescente si glanduloase pubescente pe dos; foliola terminala este mai mica (fig.114). Fructele, de asemenea, drupe sferice, uneori putin piriforme, cu invelis carnos, verde (la maturitate negru), insa pubescent si nedehiscent; nuca aproape globulara, putin turtita, cu coaja mai groasa, mai adanc si mai neregulat brazdata, foarte zbarcita si foarte tare, contine un miez ce se scoate cu dificultate (costeliv).

Constituie un excelent arbore ornamental, este relativ rezistent fata de poluanti din grupa oxizilor de sulf.

Se foloseste izolat, pe alei sau in grupuri.

Juglans cinerea L. - nuc american cenusiu

Originar din estul Americii de Nord, unde arealul sau se suprapune partial pe cel al nucului negru. La noi, utilizarea in cultura este mult mai restransa fata de nucul negru, s-a folosit exclusiv ca specie ornamentala.

Este ceva mai rezistent fata de gerurile de iarna decat ceilalti nuci, sufera totusi de pe urma de ingheturi tarzii si timpurii. Fata de conditiile din sol este mai putin exigent. Are temperament intermediar intre nucul comun si nucul negru.

Arbore de marimea a-II-a, pana la 20 m inaltime (exceptional pana la 30 m). Tulpina este destul de dreapta; scoarta este cenusie, se pastreaza mult timp neteda. Lujerii sunt pubescenti si glandulosi in tinerete, iar mugurii, tomentosi, cei terminali foarte mari, de 12-18 mm, iar cei laterali cate doi, suprapusi, mici, ovoizi, cel superior pedicelat. Cicatricea cu marginea superioara intreaga si ciliata. Frunzele au 11-17 foliole, serate, pe dos glandulos-pubescente, lipicioase, ca si rahisul, iar pe fata numai fin pubescente(fig.115). Fructele sunt ovoid-alungite, glanduloase, pubescente, vascoase, grupate cate 2-5 in ciorchini pendenti. Nuca, alungita, in patru muchii, cu varful ascutit si coaja foarte groasa, este tare si neregulat brazdata; se sparge extrem de greu, iar miezul este puternic strivit intre peretii despartitori.

Este un interesant arbore ornamental, in regiuni de campie si deal ale tarii noastre. Se foloseste izolat, in aliniamente sau grupe.