INFLUENTA OMULUI ASUPRA ECHILIBRULUI ECOLOGIC

Omul este un produs al evolutiei biosferei. El ramine integrat in biosfera, deoarece existenta lui este strins legata de a celorlalte specii, de intregul invelis viu al planetei.

In procesul aparitiei si evolutiei speciei umane au actionat, pe linga legi biologice, si legi sociale a caror baza este reprezentata de munca. Prin munca, omul a reusit sa invinga fortele potrivnice ale naturii si sa foloseasca mai bine resursele naturale. Cu ajutorul produselor muncii, a reusit sa se adapteze la toate zonele ecologice ale planetei. Datorita stiintei si tehnologiei, omul a devenit specie dominanta in biosfera, putind transforma mediul, adaptindu-l la nevoile sale. Actiunea omului asupra mediului inconjurator este practic nelimitata, necontrolata si de o intensitate impresionanta.

"In general biosfera se caracterizeaza printr-o mare stabilitate fata de influentele exterioare, ceea ce se reflecta in faptul ca ea poate suporta, fara ca procesele esentiale sa fie afectate, modificari profunde ale structurii sale Aceasta plasticitate constituie un atu important pentru om, caci ea ii permite, intr-o mare masura, sa transforme biosfera si sa exploateze; unele dintre elementele sale dupa nevoile lui. Totusi transformarea nu poate depasi anumite limite (ce depind de modul de interventie si de tipul ecologic luat in consideratie) fara a ameninta echilibrul dinamic al biosferei. In regiuni intinse ale lumii aceste limite au fost deja depasite, ceea ce a avut ca efect deteriorarea unei parti importante a biosferei, antrenarea epuizarii solurilor si resurselor de apa dulce si disparitia a numeroase specii de plante si animale' (Utilizarea si conservarea biosferei, U.N.E.S.C.O., p. 13).

Actiunea necontrolata, nelimitata si nechibzuita a omului asupra biosferei s-a soldat, asa cum rezulta si din citatul reprodus mai sus, cu distrugerea resurselor naturale, poluarea mediului ambiant si disparitia regretabila a multor specii de plante si animale. Asupra acestor aspecte vom starui sumar in continuare.

Agricultura determina, de-a lungul celor 10 000 de ani de existenta, cea mai ampla actiune de transformare a biosferei necomparabila azi, ca amploare, cu nici o alta forma de activitate umana. Astfel, daca ia inceput omul era un simplu element component al biosferei, odata cu trecerea la cultivarea plantelor si cresterea animalelor, el devine un factor modelator deosebit de puternic al mediului inconjurator. O prima consecinta a practicarii agriculturii consta in restringerea treptata a padurilor in favoarea culturilor si pajistilor. De pilda, in China, de la sfirsitul paleoliticului pina azi se apreciaza ca suprafata padurilor a scazut de la 70% la 8%, din totalul covorului vegetal: in S.U.A., cu 400 de ani in urma existau 170 milioane de hectare de padure, acum nu mai sint decit 8 milioane de hectare; distrugerea padurii prin secure si foc este avansata si in tarile mediteraneene; suprafata padurilor umede ecuatoriale s-a redus de la 1 600 milioane ha la 900 milioane ha.

In Indonezia, Malayesia, Filipine, in vestul Africii si in America de Sud, se taie anual padurile de pe o suprafata de 6-9 milioane ha. Citeva sute de milioane de oameni din aceste zone practica asa-numita agricultura itineranta: se defriseaza padurea (adesea prin foc) si terenul este cultivat de obicei 2--3 ani, dupa care, recoltele scazind, terenul este parasit si se defriseaza alta portiune. In zone tropicale umede fertilitatea solului se restabileste dupa 8-12 ani, iar in zonele mai secetoase, dupa 20-30 de ani. Necesitatile alimentare sporite, datorita cresterii populatiei, duc la scurtarea perioadei dintre defrisari ceea ce nu permite refacerea solului, care se degradeaza.

Dupa cum se stie, functiile padurilor sint multiple: de protectie a solurilor, climatica, hidrologica, estetica, sanitar-igienica, recreativa etc. De aici rezulta ca distrugerea padurilor are consecinte grave si numeroase, printre care mentionam: modificari climatice negative, manifestate prin aridi-zare; degradarea solului; viituri violente; inundatii, colmatari rapide a lacurilor naturale si a bazinelor de acumulare etc.

Intre fenomenele ce joaca un rol important in reducerea resurselor disponibile trebuie mentionata eroziunea solului, de care tot omul ramine principalul responsabil. Eroziunea solului este un proces care are loc in mod natural. Dar, pe solurile protejate de paduri si vegetatie ierboasa neperturbata, refacerea solului echilibreaza eroziunea lui. Daca padurile sint distruse si vegetatia cealalta exploatata nerational, mai ales prin suprapasunare, indeosebi cu oi si capre, atunci eroziunea devine mai intensa decit refacerea si ca urmare solul se degradeaza. Prin araturi omul transforma anual suprafete imense de soluri in paminturi afinate si din aceasta cauza pe terenurile cultivate agricol, eroziunea este mult mai activa. In Indonezia, de exemplu, eroziunea prin spalarea solului atinge in medie 3 mm pe an, ceea ce inseamna ca intr-un secol se va pierde complet orizontul fertil de la partea superioara a profilului de sol; in Jawa, eroziunea este si mai intensa; in China, eroziunea face sa se piarda anual 2,5 miliarde de tone de pamint galben fertil; in S.U.A.,, in ultimii 150 de ani, a avut loc o spectaculoasa eroziune a solurilor de pe urma careia 120 milioane ha de teren au fost pierdute si anual se pierd, in continuare, aproximativ 2 000 km² de paminturi bune.

Combaterea eroziunii solului constituie astazi o problema nationala, de importanta vitala pentru economia Romaniei si pentru realizarea acesteia s-au intocmit programe complexe pe termen lung, cum sint cele referitoare la amenajarea apelor, conservarea fondului forestier, conservarea mediului inconjurator s.a.

O alta cale care conduce la reducerea resurselor disponibile o constituie cresterea, la proportii uluitoare, a oraselor si inmultirea mijloacelor de transport, care solicita o ampla retea de comunicatii. Suprafata totala a terenurilor arabile ale Pamintului este de circa 14 milioane km². Din aceasta suprafata, in tarile dezvoltate, circa 3 000 km² sint ocupati anual de constructii urbane (Strategie mondiale de la conservation, 1981).

Distrugerea padurilor si a vegetatiei ierboase antreneaza o aridizare din ce in ce mai accentuata a regiunilor respective. In legatura cu aceasta, iata ce spunea F. Engels in Dialectic naturii: "Oamenilor care au despadurit Mesopotamia, Grecia, Asia Mica si alte regiuni pentru a dobindi pamint arabil nici nu le-a trecut prin minte ca au pregatit terenul pentru actuala pustiire a acestor tari, prin faptul ca odata cu padurile le-au rapit si centrele de acumulare si pastrare a umiditatii. Atunci cind au taiat padurile de conifere pe versantul de sud al muntilor, care erau ingrijite cu atita sfintenie pe versantul de nord, italienii dn regiunile alpine nici n-au banuit ca in felul acesta izvoarele de munte vor fi lipsite de apa, cea mai mare parte a anului, pentru ca, in schimb, in epoca ploilor acestea sa reverse asupra sesului torente tumultoase'.

La aridizarea determinata de distrugerea padurilor se adauga desecarea constienta a numeroase mlastini. Desecarea sistematica a mlastinilor in regiunile temperate reprezinta o mare eroare, deoarece ele functioneaza ca veritabili bureti. Astfel, mlastinile regleaza nivelul pinzei freatice, furnizindu-i apa vara si absorbind apa marilor ploi contribuie la evitarea inundatiilor. Apa din pinza freatica se epuizeaza cu atit mai repede cu cit cerintele cresc in fiecare zi. In Italia, la Milano, nivelul apei freatice a scazut cu 20 m in 20 de ani; la Bologna, apa freatica era 12 m adincime in 1945, iar acum se afla la 35 m adincime.

La dereglarile produse de despaduriri si desecari se adauga poluarea apelor. Aceste actiuni nesabuite ale omului au generat criza de apa dulce pentru omenire.

Daca se are in vedere toata apa de pe glob, inclusiv cea din mari si oceane, se poate spune ca rezervele de apa ale Terrei sint enorme. Trebuie aratat insa ca in momentul de fata, utilizabila pentru industrie si agricultura, precum si ca apa potabila este doar apa dulce de pe continent (apa din riuri, lacuri si din pinza freatica) care reprezinta circa 1% din totalul apei de pe Terra; apa din calotele polare, care ar ridica ponderea apei dulci la circa 9%, este inca inaccesibila. Din aceasta sutime, industria consuma 200 km³ de apa pe an, agricultura foloseste in medie 10 000 m³ pe an pentru irigarea unui hectar, iar populatia consuma o alta mare cantitate pentru trebuinte gospodaresti si edilitare. Asa s-a ajuns la lipsa tot mai accentuata a apei potabile in lume. Dupa datele Organizatiei Natiunilor Unite, 70% din populatia globului pamintesc nu dispune in prezent de apa salubra, iar maladiile transmise prin apa insalubra curma viata a 9 milioane de oameni pe an.

In tara noastra, principala resursa de apa o constituie reteaua de riuri interioare, in lungime totala de peste 80 000 km, care tranziteaza intr-un an mediu hidrologic circa 37 miliarde m³ apa. Reteaua hidrografica din Romania este distribuita insa neuniform pe teritoriu, iar regimul natural al debitelor este foarte neregulat, cu debite excesive primavara urmate de debite foarte mici in perioadele de seceta. Pentru a mari potentialul acestei resurse, in Programul National de Perspectiva pentru Amenajarea Bazinelor Hidrografice din R. S. Romania, se prevede sistematizarea intregii retele hidrografice a tarii, regularizarea tuturor cursurilor de apa, amenajarea a aproximativ 1400 lacuri de acumulare, care vor avea un dublu rol: pe de o parte sa atenueze viiturile si deci efectele negative ale inundatiilor, iar pe de alta parte sa asigure rezerve de apa, care sa fie redistribuite in perioadele secetoase.

O alta cale prin care omul deterioreaza mediul inconjurator este poluarea. Prin poluare intelegem modificarea mai mult sau mai putin daunatoare, pentru om si celelalte fiintei vii, a factorilor mediului ambiant ca rezultat al introducerii in mediu a unor deseuri ale activitatii umane, cunoscute sub numele de poluanti.

Poluantii pot fi de natura chimica, fizica ori biologica. Ei pot deteriora toate componentele mediului ambiant: solul, aerul, apa etc.

Fenomenele poluarii sint diverse si complexe, fiind tratate pe larg in numeroase lucrari. Noi am dorit aici numai sa atragem atentia cititorului asupra fenomenelor poluarii si sa-i trezim interesul pentru o documentare mai ampla.

O alta consecinta a interventiei omului asupra biosferei o constituie disparitia a numeroase specii de plante si animale.

Disparitia sau scaderea pina la un nivel critic a speciilor, local sau pe tot arealul lor, se datoreaza adesea supraexploatarii lor (vinatoare, pescuit, suprapasunat etc), de multe ori insa este consecinta perturbarii mediului lor de viata.

Specialistii apreciaza ca pina in prezent numarul speciilor de vertebrate disparute in timpurile istorice este de 311. In ceea ce priveste nevertebratele, nu exista o evidenta clara a speciilor disparute sau pe cale de disparitie. Referitor la plante, de asemenea, nu se dispune de o evidenta clara a speciilor disparute. Evaluari aproximative arata insa ca circa 20 000 specii de plante sint amenintate cu disparitia totala. In fata acestei situatii, conservarea florei si vegetatiei incepe sa fie privita cu o deosebita atentie. Astfel. In 1973, la Washington, s-a parafat un acord privind interzicerea comercializarii pe scara internationala a plantelor si animalelor salbatice amenintate cu disparitia. Tot in 1973 a avut loc in Franta prima reuniune internationala care a analizat problema saracirii peisajelor naturale europene in specii de plante. Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.), a infiintat un comitet special insarcinat cu protectia plantelor amenintate. Acest comitet a intocmit, in anul 1977, "Lista rosie a plantelor endemice, rare si amenintate', constatindu-se, cu aceasta ocazie, ca fiecare a cincea specie a continentului european este amenintata cu disparitia.

Trebuie aratat ca, si din flora Romaniei, au disparut o serie de specii de plante, ca: Ledum palustre, Chenopodium wolffii, Linnaea borealis, Adonis transsilvanica, Saussurea porcii, iar numeroase alte specii sint amenintate cu disparitia. Pentru evitarea greselilor care au dus la disparitia lor, marele public trebuie sa cunoasca bine plantele (si animalele) amenintate si, impreuna cu specialistii, sa vegheze la protejarea acestora. Acesta este, de altfel, si scopul principal al lucrarii de fata.