Genul Quercus L

Genul    Quercus L.

Gen cu peste 200 de specii, in majoritate arborescente.; raspandite in regiunile temperate si subtropicale ale emisferei nordice. La noi cresc spontan numai sapte specii care ocupa la un loc cca. 19% din suprafata paduroasa. In culturi forestiere si ornamentale au mai fost insa introduse alte peste 20 specii exotice.

Stejarii prezinta frunze alterne, caduce, marcescente sau persistente (specii exotice), lobate sau dintate, rareori intregi (specii exotice). Florile sunt unisexuat-monoice. Fructul (ghinda) este nucula, cilindrica, elipsoidala sau aproape emisferica, prinsa la baza, uneori aproape in intregime, intr-un involucru lemnos (cupa), acoperit cu numerosi solzi imbricati, liberi sau mai mult sau mai putin concrescuti. Lastaresc puternic si dau lemn cu inalte calitati tehnologice.

Subgenul Erytrobalanus Spach.

Include specii originare din America de Nord, cu frunze cazatoare sau persistente, intregi sau mai ales lobate; obisnuit cu lobi ascutiti, toamna frunzele se coloreaza intens de la galben pana la rosu-purpuriu. Ghinda are tegumentul brun-roscat la exterior si tomentos pe partea inferioara, iar maturatia este bienala. Sunt relativ rezistenti la atacul daunatorilor.

Quercus rubra L. (Quercus borealis Michx.) - stejar rosu, stejar rosu american.

Originar din estul Americii de Nord (fig.23). La noi folosit frecvent in cultura, in scop decorativ, prin parcuri sau aliniamente pe marginea strazilor, dar si in plantatii in vestul tarii.

In America dispune de o larga amplitudine climatica, ceea ce a facut sa fie folosit in Europa in conditii variate, incepand din regiunile de campie si pana in regiunea montana inferioara. Foarte importanta este provenienta semintelor, deoarece Quercus rubra prezinta mai multe ecotipuri, adaptate la climatul continental din nord, sau dimpotriva, la climatul calduros cu nuante subtropicale din sud, cum este cazul cu Quercus borealis var maxima. La noi suporta bine gerurile de iarna. Se dezvolta bine in campie (cu conditia sa aiba precipitatii suficiente). Creste bine pe soluri bogate, afanate, cu textura usoara si umiditate suficienta. Rezista surprinzator de viguros si pe soluri grele, argiloase, complet neaerisite si chiar cu regim hidrologic variabil. In statiuni montane si reci creste incet, iar litiera, greu alterabila, duce la acumulari de substante organice nedescompuse. Arbore de lumina, suporta si umbrirea.

Stejarul rosu atinge in patria de origine inaltimi de peste 25m si diametre de cca. 1m. In masiv are tulpina dreapta si bine elagata; in arborete rarite, mai ales in conditii stationale necorespunzatoare, devine adeseori rau conformata, cu defecte. Spre deosebire de speciile indigene de stejar, are scoarta subtire, cenusie, neteda, asemanatoare intr-o anumita masura cu cea de fag. Dupa 40 de ani, in special catre baza tulpinii, scoarta dezvolta crapaturi rare, ca la tei. Lujerii sunt rosii-bruni, cu lenticele galbui, iar mugurii ovoid-ascutiti, rotii-bruni, lucitori, glabri, de cca. 6mm lungime. Frunzele oblongi, mari, de 10-22cm lungime, adanc lobate, pana la mijlocul jumatatii limbului, au lobii triunghiulari-ovati, lobulati si terminati cu un varf setaceu, pe fata sunt verzi-intunecat, iar pe dos verzi-galbui sau cenusii, cu smocuri de peri bruni in axilele nervurilor (fig.102). Spre toamna frunzisul, bogat si marcescent, se coloreaza in rosu sau portocaliu, fiind foarte decorativ. Ghindele sunt scurt-pedunculate, lat-ovoide pana la semisferice, brune, de cca. 2cm grosime. Partea inferioara, pe cca. 1/3 din lungime, sta asezata intr-o cupa plana sau usor conica. Ghindele se coc numai in anul al doilea (maturatie bienala).

Stejarul rosu fructifica mai devreme decat stejarul si gorunul, aproape anual si destul de bogat.

Quercus borealis var. maxima (Marsh.)Ashe, L.

Este o varietate a acestei specii introdusa la noi mai mult decat varietatea tipica.

Arbore de dimensiuni mai mari, pana, la 50m inaltime, are cupe mari, evident turtite, care cuprind ghinda numai la baza. Cresterea este foarte rapida, mai ales in tinerete, pana la 30-40 de ani, cand depaseste stejarii indigeni, inclusiv cerul. La 10 ani atinge, uneori, 6m inaltime.

Quercus coccinea Muenchh. - stejar rosu

Specie de origine americana, a fost introdusa la noi in parcuri si gradinile botanice din Bucuresti, Cluj, Bacau, Timisoara, Brasov, Iasi.

Atinge inaltimi pana la 25m, are tulpini drepte. Lujerii, rosii-portocalii, glabri, au numeroase lenticele roscate (nu galbene ca la Quercus rubra). Mugurii sunt bruni-intunecat, parosi in jumatatea superioara. Frunzele, eliptice sau obovate, mai mici decat ale speciei precedente, de 8-15cm lungime, lobi alungiti, prevazuti fiecare cu 3-7 dinti sau lobului terminati intr-un varf subtire; sinusurile adanci, rotunjite la baza, depasesc mijlocul jumatatii frunzei; pe dos peri evidenti la intersectia nervurilor. Toamna frunzele se coloreaza in rosu aprins, ramanand pe arbori pana spre iarna tarziu. Frunzele sesile, asezate cate 1-2 la subsuoara frunzelor, sunt lat-ovoide, de numai 1-2cm lungime, brune-ruginii; cupa ingust-gatuita in partea bazala; se coc in anul al doilea.

Quercus benderii - Benitz.

Hibridul intre Quercus borealis var. maxima si Quercus coccinea

prezinta caractere intermediare. Frunzele sunt mai lungi decat cele de Quercus coccinea, cu 3-4 perechi de lobi, lobulati sau dintat-lobulati, cu sinusurile mai adanci decat mijlocul jumatatii laminei. Ghindele si cupa sunt asemanatoare cu cele de Quercus coccinea. A fost confundat deseori cu Quercus rubra, fiind se pare mai frecvent introdus ca arbore de parcuri si aliniamente (Ex. Bucuresti, Soseaua Kisselef).

Quercus palustris Muench. - stejar de balta, stejar de mlastini

Este originar din sud -estul Americii de Nord.

Atinge inaltimi mari, de peste 25m si prezinta frunze relativ mici, de 8-12cm, eliptice, lung-petiolate (petiol de 2-5cm), cu 2-3 perechi de lobi ingusti si sinusurile larg rotunjite, foarte adanci.

Quercus imbricaria Michx - stejar cu frunza intreaga

Originar tot din America de Nord, se cultiva la noi in scop ornamental, ca si specia precedenta.

Atinge inaltimi de 20m, are scoarta neteda, frunze oblongi, de 7-16cm lungime si 2-5cm latime, cu marginea intreaga, nelobata, pe dos pubescente.

Subgenul Cerris (Spach.) Oerst.

Cuprinde aproape numai specii din regiuni calde, subtropicale, mediteraneene. Are frunze caduce, uneori marcescente, foarte rar sempervirescente, cu marginea lobata, dintata sau intreaga. Maturatia, de regula bienala, cupa prezinta solzi alungiti, apendiculati, uneori intepatori.

Quercus cerris L. - Cer, Ceroi

Specie cu areal nord-mediteranean din Spania pana in Turcia.

In tara noastra se gaseste la campie, si urca la 500-600m altitudine la coline; in vestul Transilvaniei si Banat apare frecvent la dealuri (fig.25). In Muntii Apuseni urca la 900 m altitudine.

Este o specie termofila si xerofita, creste in climate calde, cu sezon de vegetatie lung, suporta bine seceta si uscaciunea. Este mai sensibil decat ceilalti stejari la gerurile puternice. Datorita inradacinarii puternice si posibilitatii de reducere a transpiratiei, dispune de o mare capacitate de a vegeta pe soluri argiloase, compacte, greu permeabile, cu regim de umiditate foarte variabil (excesiv de umed primavara, puternic uscate in timpul secetelor de vara).

Cerul atinge dimensiuni mari, inaltimi de pana la 35m si grosimi de 1,50m. Are tulpini drepte, cilindrice, care se pot urmari pana la varf, ritidom format de timpuriu, gros, pietros si negricios, cu crapaturi longitudinale, in profunzime de culoare rosie-caramizie, caracteristica. Coroana, concentrata spre varful tulpinii, este ingusta si destul de bogata in frunzis. Lujerii anuali muchiati, cenusii sau bruni-verzui, tomentosi. Mugurii, mici, ovoizi, de asemenea tomentosi, se recunosc dupa stipele filamentoase, persistente, ce depasesc lungimea mugurilor. Frunzele sunt eliptice pana la oblong-ovate, de 5-15cm lungime, la varf acute, la baza ingustate, rotunjite, slab cordate, pe margini sinuat-dintat-lobulate pana la penat-sectate. Ele au lobii intregi, dintati sau lobulati, triunghiulari, ascutiti la varf, terminati intr-un mucron scurt. Frunzele sunt pieloase, marcescente, pe fata aspre, verde-inchis lucitoare si cenusii sau galbui pubescent-tomentoase (la maturitate, numai in lungul nervurilor). Petiolul de pana la 2,5cm lungime, este prevazut cateodata la baza cu stipele roscate. Ghindele sesile, sau scurt pedunculate, se coc numai in toamna anului al doilea, ca la stejarul rosu. Au lungimi de pana la 4-5cm, cu varful caracteristic, trunchiat si mucronat. Stau cuprinse pe ½ din lungime intr-o cupa cu numerosi solzi lemnosi, alungiti, ghimposi, recurbati, divergenti.

Fructifica la varste relativ reduse, mai des decat ceilalti stejari indigeni (periodicitate 3-5 ani). Lastareste viguros, si foarte rar drajoneaza. Cresterea puietilor in primele decenii este mult mai rapida decat la stejar sau gorun. Longevitate este relativ redusa, nu depaseste 200- 300 de ani.

Mai rar folositi in amenajari peisagere sunt cultivarurile:

Quercuss cerris cv. "Aorentevariegata"

Quercuss cerris cv. "Laciniata"

Subgenul Lepidobalamus (Ende.)Oerst.

Include arbori originari din regiunea temperata a emisferei nordice, cu frunze caduce, lobate si rareori dintate: exceptii Quercus suber cu frunze aproape intregi si Quercus ilex cu frunze persistente, dintate sau intregi. Maturatia ghindelor este anuala, rar bienala.

Din cele sapte specii de stejari care cresc spontan la noi, in afara de Quercus cerris, celelalte sunt incluse in acest subgen.

Subgenul Lepidobalanus se imparte in sase sectii si mai multe serii.

Sectia Roburoides Schw.

Seria sessiliflorae Loj. Gorunii

Cuprinde patru specii, care se intind din Africa de Nord si Peninsula Iberica spre estul Europei, Asia Mica, Caucaz si Liban. La noi, gorunii sunt reprezentati prin trei subspecii cunoscute si sub numele colectiv de Quercus sessiliflora sau Quercus sessilis. Exista si motive ca si cele trei subspecii sa fie considerate specii veritabile:

Altitudinal, gorunii se situeaza, in general, deasupra celorlalti stejari indigeni si formeaza obisnuit arborete pure, numite gorunete. In regiunea de dealuri, pe terase si coaste insorite, adeseori pe soluri cu textura grosiera, afanate, aerisite, profunde (Fig.27).

Seria se caracterizeaza prin: frunze relativ lung petiolate, cu 5-9 perechi de lobi; flori femele cu stile libere, latite treptat spre stigmate, sesile, ca si ghindele; solzii cupei neconcrescuti, cu marginile laterale nesudate intre ele.

Quercus petraea (Mattuschka) Liebl. ssp. petraea (Liebl.) So - gorun

Arealul este redat in fig.26.

Din punct de vedere ecologic, gorunul se comporta in multe privinte diferit de stejar. Este mai putin pretentios fata de caldura din timpul verii, se dovedeste insa mai putin adaptat la rigorile climatului continental excesiv, cu ierni aspre si amplitudini mari de temperatura. Are temperament de ceva mai delicat decat stejarul, ramanand totusi o specie de lumina. Spre deosebire de stejar creste in conditii optime pe soluri drenate, afanate, cu textura mai grosiera li umiditatea mai constanta, suporta mai greu solurile argiloase, compacte. Gorunul ca si stejarul contribuie puternic la levigarea solurilor, datorita litierei bogate in substante tanante, greu alterabile.

Caracterul mezofil al gorunului, mai accentuat decat al tuturor celorlalte specii de stejari indigeni, este pus in evidenta de frunzele sale subtiri, lipsite de peri.

Gorunul atinge inaltimi mari, de pana la 40-45m. Radacinile se dezvolta viguros din primul an, desi sistemul radicular este mai putin profund decat la stejar, asa ca, fara a fi sensibil la doboraturi, gorunul poate fi totusi periclitat de vanturile foarte puternice. Tulpina, dreapta aproape pana la varf, cilindrica. Ritidomul este cenusiu inchis, mai superficial, mai ingust si mai regulat brazdat, cu solzi marunti. Scoarta contine tanin in proportii ridicate. Coroana este relativ bogata si uniforma, frunzisul acoperind destul de bine solul. Lujerii, verzi-intunecat, glabri, au putine lenticele eliptice, iar mugurii, de cca. 8mm lungime, sunt ovoizi sau ovoconici (fig.105). Frunzele, ca si muguri, stau ingramadite catre varful lujerilor, in general mai mici decat la stejar, de 8-16cm lungime, variabile ca forma, de regula rombic-ovate, la baza ingustate, neauriculate, prinse pe un petiol lung, de 1-2,5cm, pe dos la maturitate fin pubescente (perisorii nu pot fi insa observati decat cu lupe) sau cel putin, smocuri de peri la subsuoara nervurilor. Pe margini, frunzele sunt sinuat-lobate pana la penat-fidate, cu 5-8 perechi de lobi, rotunjiti, intregi sau slab lobulati, de dimensiuni descrescande incepand de la mijloc spre varf. Florile, unisexuat-monoice, apar prin aprilie-mai. Florile mascule sunt grupate in amenti, cele femele si fructele (nucule) dispuse aproape sesil sau pe un peduncul foarte scurt, la varful lujerilor. Ghindele stau cate una sau grupate cate 2-5, au 1,5-2,5cm lungime si sunt de forma caracteristica, ovoid-elipsoidala, "de butoias".

Gorunul fructifica la varste inaintate, atat izolat (dupa 40 de ani) cit si in masiv (dupa 60-70 de ani), fructificatiile abundente se repeta odata la 4-6 ani.

Gorunul creste incet in primul deceniu, dezvoltand mai puternic radacinile. Ulterior isi activeaza cresterea care se mentine sustinuta pana la varste inaintate, ca stejarul.

Longevitatea atinge circa 300-400 ani, uneori 500 de ani.

Varietati si forme:

Quercus petraea purpurea, cu frunze tinere purpurii,

Quercus petraea pendula,

Quercus petraea longifolia,

Quercus petraea laciniata.

Quercus petraea ssp. dalechampii (Ten) Soo, gorun de Dalmatia, gorun auriu.

Subspecie mai termofila. Are preferinte pentru regiuni mai calde decat Quercus petraea ssp. petraea si mezoxerofita, raspandita in sudul tarii.

Arbore de marimea I, asemanator cu Quercus petraea ssp. petraea, de care se deosebeste mai ales prin: muguri evident mai mari, pana la 1-1,5cm lungime, ovoid ascutiti, de culoare bruna, pana la galbuie, frunzele care nu stau ingramadite la varful lujerului, sunt subtiri, mici, de 8-13cm, cu latimea maxima in jumatatea inferioara, spre varf treptat si lung ingustate, la baza trunchiate sau lat-cuneate, cu 5-7 perechi de lobi, ovati pana la oblong-lanceolati, uneori acuti, penat-fidate sau partite pana la 1/3 din jumatatea laminei, la inceput pe dos stelat-pubescente sau glabre (fig.106); fructe tot sesile, cate 1-3; cupa cenusie, cu pereti grosi si solzi mai bomati (ghebosi), la varf pubescenti.

Quercus petraea ssp. polycarpa (Schur) Soo -gorun transilvanean

Sub aspect ecologic este mai apropiat de Quercus petrea ssp. dalechampii decat de Quercus petraea ssp. petraea, vegetand adeseori pe soluri superficiale, scheletice.

Atinge pana la 25m inaltime; coroane globulare, lujeri brun-roscati sau verzi-intunecat, mugurii relativ mari, pana la 1,2cm, ovoid-alungiti. Frunzele sunt caracteristice, aproape egal distantate pe lujer, de 7-15cm lungime si 5-7cm latime, lat-eliptice pana la obovate, cu varful lat rotunjit, baza trunchiata sau usor cordata, marginea numai sinuat-lobata (mai ales spre varf), pe dos, la maturitate, dispers-stelat-pubescente in lungul nervurilor si la subsuoara acestora, cu perii, uneori glabre (fig.107). Ghindele, ingramadite cate 2-6 (sau mai multe), sunt sesile sau scurt pedunculate; cupa bruna, cu pereti grosi, prevazuti cu solzi lati, cei de la baza evident ghebosi, numai la varf pubescenti.

Sectia Robur Schb.

Seria pedubculatae Schwz.

Include doua specii indigene intalnite la altitudini joase, la campie si coline.

Prezinta urmatoarele caracteristici: ritidom adanc crapat, lujeri anuali, in general, glabri, frunzele mari, obovate, sinuat-lobate, pana la adanc penat-lobate, cu baza auriculata, glabre sau paroase, cu petiol scurt; florile femele, ca si ghindele, prinse pe un peduncul lung, solzii cupei alipiti, cu marginile concrescute si cu varful liber.

Quercus robur L. (Quercus pedunculata Ehrh.) - Stejar, Tufan

Arealul este redat in fig.28.

Stejarul este o specie de climat variat, frecvent cu trasaturi continentale. Manifesta cerinte ridicate fata de caldura in timpul sezonului de vegetatie, se dovedeste foarte rezistent la gerurile de iarna. Este pretentios fata de sol. Creste viguros pe soluri aluvionare din lunci. Datorita radacinilor sale profunde poate totusi sa reziste si pe soluri compacte, argiloase.

Este pretentios fata de lumina.

Stejarul, desi cu caracter in general mezofil, are capacitate de adaptare la diferite cuantumuri de precipitatii (ca si de caldura) evident sporita fata de gorun.

Stejarul poate atinge pana la 50m inaltime si 1-2m diametru. Are inradacinare pivotanta; radacinile pe soluri profunde, patrund in adancime mai mult decat la orice alta specie de la noi (pana la 8-10m). La maturitate, are tulpina dreapta, bine elagata si coroana destul de ingusta. In arborete rarite sau in special in stare izolata, tulpina devine conica, cu unele neregularitati de crestere. Coroana, mult mai profunda si mai larga decat a gorunului, se desface in ramuri viguroase, noduroase, intinse orizontal. Pe tulpina se dezvolta de timpuriu un ritidom brun-negricios, pietros, tare, adanc brazdat longitudinal si transversal (crapaturi pana la 10cm adancime), dupa care poate fi deosebit usor de gorun. Lujerii sunt vigurosi, muchiati, glabri, bruni-maslinii, mugurii ovoizi, de 2-4mm lungime bruni-lucitori, cel terminal cu cinci muchii, alterni si mai numerosi spre varful lujerilor (fig.108). Frunzele, de 6-20cm lungime, desi au caractere variabile, se recunosc usor dupa forma generala obovata si baza terminata in doua urechiuse evidente (auriculata), lipsita de petiol sau petiol scurt, pana la 0,6cm lungime, sunt lobate pana la penat-sectate, cu latimea maxima in treimea superioara, glabre, la maturitate pieloase si numai rareori cu peri dispersi, in lungul nervurilor, pe dos. Apar cu cca. doua saptamani mai devreme decat la gorun. Florile uniasexuat-monoice, cele femele lung pedunculate, grupate cate 3-6 in ciorchini. Ghindele stau cate 2-5 pe un peduncul lung, de 3-6(10)cm. Nucula, de forma ovoida, alungita pana la cilindrica, de 2-4cm lungime, este la varf acuta, de culoare bruna-galbuie, cu cateva dungi longitudinale, verzi (la ghindele proaspete). Cupa lemnoasa, aproape semisferica, acoperita cu numerosi solzi imbricati, triunghiulari, strans alipiti, concrescuti, liberi numai spre varf, plani sau mai mult sau mai putin bombati (cei de la baza).

Fructifica tarziu, in masiv dupa 70 de ani, izolat la 40-50 de ani si la intervale mai mari de timp, odata la 6-10 ani.

Crestere inceata in primii 5- 10 ani, lungimea lujerului anual se mentine la 20-30cm, in timp ce pivotul radacinii atinge lungimea de 1m sau mai mult.

Dupa port, se cunosc formele:

Quercus robur fastigiata;

Quercus robur pendula, Quercus robur concordia, de talie mica, cu frunze galben aurii.

Este un impunator arbore ornamental, relativ rezistent la seceta.

Quercus pedunculiflora K.Koch - stejar brumariu

Stejarul brumariu creste spontan in Peninsula Balcanica, Asia Mica, Caucaz (fig.26). La noi se gaseste in silvostepa Olteniei, Munteniei, Dobrogea (fig.29), lipseste complet din Banat si Transilvania.

Este o specie iubitoare de caldura si mai rezistenta la seceta decat Quercus robur, dar mai putin termofila si xerofita decat Quercus pubescens. Creste pe soluri profunde, formate pe loess dar si pe psamosoluri.

Arbore cu inaltimi pana la 25m (exemplare chiar peste 25m inaltime in padurea Punghina-Mehedinti), are tulpina dreapta. Ritidomul se formeaza de timpuriu, mai gros si mai adanc crapat decat la stejar. Frunzele, foarte diferite ca forma, au latimea cea mai mare la mijloc sau spre varf, sunt prinse pe un petiol scurt de 4-10mm, lobii mijlocii aproape perpendiculari pe nervura mediana. Pe fata sunt verzi-intunecat, pe dos caracteristic cenusii-brumarii, glaucescente, de regula pubescente, cu peri fasciculati, rareori glabrescente. In statiunile cele mai uscate frunzele devin coriace. Infloreste cu circa doua saptamani mai tarziu decat stejarul, asa ca scapa de efectul ingheturilor tarzii, reusind sa fructifice mai des decat acestea. Fructele sunt asezate pe un peduncul mai lung (pana la 15cm). Ghinda este mare, de 3-5cm lungime si pana la 2cm grosime; cupa are solzi ghebosi, cu varf lat, asezati in randuri circulare, foarte caracteristici.

Infloreste cu circa 2 saptamani mai tarziu ca stejarul asa ca scapa de efectul ingheturilor tarzii, reusind sa fructifice mai des decat acesta.

Longevitate 200-300 ani.

Sectia Dascia Kotschy.

Seria Confertae Simk.

Seria se caracterizeaza prin lujeri anuali tomentosi, muguri cu stipele mai mult sau mai putin persistente, frunze adanc penat lobate, flori femele aproape sesile, solzii cupei alungiti, tomentosi, liberi.

Quercus frainetto Ten (Quercus conferta Kit.) - garnita

Prezinta areal restrans, inclus in arealul cerului. Se intinde incepand din sudul Italiei, prin intreaga Peninsula Balcanica, pana in Ungaria si Romania (fig.24). La noi apare in Muntenia si Oltenia, in vestul tarii, in    Banat si Transilvania, la coline si dealuri, pana dincolo de 500 m altitudine (fig.29).

Ca si cerul, garnita este o specie semixerofita, de tinuturi sudice, cu veri lungi, calduroase si ierni relativ blande, rezista la geruri, dar sensibila la ingheturi. Sub raport edafic, se dovedeste foarte putin exigent, poate creste pe solurile cele mai compacte si indesate, pentru ca transpira foarte putin si are o mare capacitate de absorbtie a apei din sol.

Are temperament de lumina-semiumbra (ceva mai putin de lumina decat stajarul).

In statiunile cele mai favorabile, garnita poate atinge inaltimi mari, de peste 30m, dar in mod obisnuit, nu depaseste 25-30m. Tulpina, dreapta si plina, formeaza de timpuriu ritidom caracteristic, brun-negricios, solzos, mai subtire decat la ceilalti stejari, moale si friabil. Coroana este larga, relativ deasa; lujeri vigurosi, maslinii, tomentosi sau pubescenti, iarna glabri, cu lenticele eliptice. Mugurii sunt mai mari decat la ceilalti stejari, pana la 1,8cm lungime, ovoizi, acuti, tomentosi, de culoare bruna-galbuie, cu stipele persistente, mai scurte si mai rare decat la cer, care inconjoara uneori mugurii terminali (fig.110). Frunzele, de regula mari, de 10-12cm lungime si 6-12cm latime, concentrate spre varful lujerilor, sunt lat pana la obovat-eliptice, auriculate si sesile sau scurt petiolate, cu lobii principali profunzi, dispusi simetric aproape orizontal, despartiti prin sinuri foarte inguste, dosul laminei fiind moale si cenusiu-galbui, paros. Sunt marcescente si apar dupa gorun si stejar, dar inaintea cerului. Fructele sunt sesile sau foarte scurt pedunculate, cate 2-8 la varful lujerilor si au maturatie anuala. Ghinda este ovoid-elipsoidala, obtuza sau trunchiata, de pana la 2,5cm lungime. cupa latit-conica, nu prea mare (maximum 1,2cm inaltime), are solzi caracteristici, liniar-lanceolati, dezlipiti de peretii cupei si peri desi, bruni-galbui.

Periodicitatea fructificatiei este de 4-6 ani. Lastareste viguros. Cresterea este mai inceata decat la ceilalti stejari.

Este o specie de valoare in statiuni extreme.

Seria Lanuginosa Simk.

Cuprinde arbori din regiuni calde si uscate cu: lujeri anuali tomentosi, frunze mici, sinuat lobate pana la penat-lobate, solzii cupei ovat-lanceolati, parosi. Specii indigene: Quercus pubescens si Quercus    virgiliana; specii exotice Quercus macranthera.

Quercus pubescens Willd. - stejar pufos, tufa raioasa

Este un element sud-european, mediteranean, submediteranean al carui areal seamana cu cel al cerului. In tara noastra se gaseste aproape in toate provinciile, dar apare dispersat in palcuri si tufarisuri izolate.

Apare in statiuni calde, pe roci calcaroase si pe soluri rendzinice, pana la altitudini destul de mari 500-600m. Este o specie iubitoare de caldura, rezista la seceta si uscaciune, xerofita, situandu-se din acest punct de vedere in fruntea tuturor speciilor arborescente de la noi. Se gaseste pe soluri grele si uscate.

Pufosul este de talie mai mica decat toti ceilalti stejari indigeni, nedepasind cca. 15m inaltime, uneori ramanand chiar arbust. Coroana este rara, luminoasa, iar tulpina scurta, stramba, defectuoasa, dezvoltand de timpuriu ritidom brun-negricios, des si crapat, tare. Lujerii sunt cenusii, iar mugurii mici, ovoizi, tomentosi. Frunzele, tari, pieloase, des tomentoase, mai ales in tinerete, sunt foarte variabile ca dimensiuni si forme, de 4,5-8cm lungime, simplu sau dublu lobate, cu lobi pe margine ondulati, despartiti prin sinuri inguste. Ghindele, mici, de 0,8-2cm, sunt sesile sau foarte scurt pedunculate, ingust-ovoide, acuminate (fig.111). Cupa are solzi marunti, ovat-lanceolati, plati, strans alipiti, cenusiu-pubescenti.

Cresterea este mult mai lenta decat a celorlalti stejari indigeni. Longevitatea limitata, 100-150 ani.

Quercus virgiliana Ten.

Creste de obicei impreuna cu stejarul pufos cu care se aseamana sub aspect ecologic.

Ajunge pana la inaltimea de 20m si formeaza o coroana destul de deasa. Se deosebeste de Quercus pubescens prin: mugurii mai lungi, de 5-8mm; frunzele mai mari, de 8-16cm, cu petioli mai lungi, pe dos tot pubescente tomentoase, cu baza cordiforma si lobi de regula lobulati (fig.112); ghindele mari, de 2-4cm lungime, cate 2-4 pe un peduncul lung de 1,5-3cm, uneori pana la 8cm; cupa mai mare, cu solzii mai lax imbricati, cei inferiori bombati, tomentosi, cei superiori alungiti si cu varful putin dezlipit.

Datorita compatibilitatii la reproducere, intre speciile de stejari indigeni s-au produs o serie de hibridari. In figura 30 este redata diagrama hibrizilor genului Quercus, hibrizi cu caractere intermediare, care se gasesc in diferite statiuni din tara, dar care se regasesc aproape toti in Padurea Bejan, de langa Deva. Numai Quercus cerris ocupa o pozitie aparte, acesta nu se incruciseaza cu celelalte specii de stajari.

In parcuri si gradini dendrologice (Simeria, Bazos, Neudorf, Snagov) sunt cultivate si alte specii: Quercus alba, Quercus bicolor Wild., Quercus macrocarpa Michx., Quercus marilandica Muenchh., Quercus suber L, etc.

Arbori maiestosi, puternici, decoreaza prin amentii masculi primavare. Se utilizeaza pentru plantatii masive, grupuri si izolat. Pentru alei si strazi se recomanda stejarii rosii care rezista si mai bine la poluare.

Se inmultesc prin seminte, toamna sau primavara, dupa stratificare; prin butasi, numai cu material de la plante tinere, cu aplicarea de hormoni si inradacinare in pat cald, sub ceata artificiala, sub tunel inchis etans; prin altoire, in sera, in aprilie prin procedeele copulatiei, triangulatiei sau placaj lateral.