Genul Robinia L

Genul Robinia L.

Cuprinde aproximativ 10 specii de arbori si arbusti cu lujeri spinosi, originari din America de Nord. Au frunze imparipenat-compuse, flori papilionacee, hermafrodite, grupate in ciorchini pendenti. Pastaia turtita, dehiscenta, in 2 valve.

Robinia pseudacacia L.- salcam

Specie originara din America de Nord, cu areal destul de restrans (fig. 36), in Europa a fost introdusa in 1601, de Jean Robin la noi este cunoscuta din 1750 ca arbore de parc. Dupa 1850 au fost infiintate primele culturi forestiere (Bailesti-Dolj) pe scara mai larga pe nisipurile din sud-vestul Olteniei, peste 25.000 ha. A fost extins in toate regiunile tarii in conditii variate. Este plantat in zona rurala in curti, sosele de la campie pana in regiunile montane inferioare.

S-a naturalizat la noi de la campie pana in regiuni montane inferioare, devenind subspontan. Se pare ca plantatiile de salcam ocupa aproximativ 240.000 ha. Specie subtermofila, necesita sezon lung de vegetatie si suficienta caldura estivala in stepa si silvostepa.

In tara noastra salcamul s-a acomodat foarte bine, cu toate ca climatul este mai putin umed decat cel din arealul sau natural. Cele mai frumoase arborete se gasesc in sud-vestul Olteniei.

La noi salcamul manifesta vitalitate ridicata si asigura o mare productivitate de biomasa in regiunile calde cu toamne lungi, fara ingheturi timpurii, care duc la degerarea lujerilor nelignifcati.

La altitudini mari, cu temperaturi medii sub 7-8ºC, starea de vegetatie este mai putin activa. Vanturile reci si chiciura produc vatamari, ruperea ramurilor si frunzelor, desprinderea lastarilor pe cioata, spintecarea tulpinilor infurcite.

Fiind o specie heliofila, arboretele pure se raresc de timpuriu, solul se inierbeaza si este expus uscaciunii. In patria de origine, vegeteaza in climate umede peste 850 mm anual cu temperatua medie anuala de 7-10 ºC. Extins in clturi s-a acomodat in climate mediteraneene, cu 300 mm precipitatii anuale.

La noi conditiile edafice sunt determinante pentru valoarea arboretelor. Textura grosiaer (nisipoasa), solurile afanate, aerisite si permeabile, levigate de carbonati sunt indicate, terenurile argiloase, compacte, calcaroase nu-i priesc.

Salcamul nu este pretentios fata de troficitatea solului, vegeteaz multumitor pe nisipuri sarace sau chiar sarate (Sf. Gheorghe) dar consuma mari cantitati de substante minerale datorita bogatului sistem radicular, prin urmare pe soluri sarace cultura repetata a salcamului duce la scaderea rezervelor de substante minerale; litiera anuala se depune in cantitati foarte mici.

Este relativ pretentios fata de umiditate. Vegeteaza p soluri revene, pe dunele din Oltenia, pe soluri uscate la suprafata, radacinile pot utiliza apa din orizontul freatic, chiar daca acesta este la mare adancime. Solurile excesiv de uscate si cele prea umede, reci sau cele expuse inundatiilor sau cu apa stagnanta, nu-i sunt favorabile. Cresteri bune si productii mari se obtin pe soluri relativ bogate in humus si substante minerale, slab acide, suficient de umede, profunde si usoare.

Specie subtermofila, necesita sezon lung d vegetatie si suficienta caldura estivala (stepa si silvostepa).

Rezista bine la ger, dar sufera de ingheturi timpurii, este vatamat de polei si vant.

Este heliofil, suporta si umbrirea laterala. Vegeteaza bine pe soluri usoare, permeabile, chiar pe nisipuri.

Are o plasticitate ecologica remarcabila, s-a acomodat in Europa in climate mai uscate si mai reci decat in arealul natural. In trasaturile morfologice apar uneori caractere contradictorii: ritidom gros si timpuriu, lujeri spinosi, inradacinare profunda, denota adaptarea la statiuni uscate; frunze cu numeroase foliole, subtiri, glabre, denota adaptarea la climate relativ umede. Are o deosebita capacitate de regenerare pe cale vegetativa.

In ultima perioada cu toate ca specia are o vigoare deosebita, plantatiile de salcam s-au uscat destul de puternic.

Are putini vatamatori biotici. La noi atacul ciupercilor ca Fomes cytissus si Grifola sulphurea duce la putrezirea duramenului sau alburnului.

In ultima perioada s-au inregistrat atacuri produse de Parectopa robiniella - molia miniera a frunzelor de salcam.

Plantatiile de salcam modifica prea putin climatul interior, sub coroana transparenta, luminoasa, caldura, lumina, precipitatiile ajung in sol in cantitati apropiate de cele din mediul liber.

Sub aspect fiziologic, mediul salcametelor este particular, avand o puternica forta de triere ecologica si de concurenta biologica.

Inradacinare viguroasa in stratul de humus, intens consumatoare de apa si substante nutritive, de aceea foarte putine specii lemnoase se pot tine in asociatie cu salcamul.

Arbore de marimea I, in conditii stationale favorabile atinge inaltimea de pana la 25-30 (35) m si grosimea de 80-100 cm. Pe solurile nisipoase, profunde, radacina se dezvolta puternic in adancime, ajungand cu pivotul pana la 1-2 m sau chiar mai jos;in acelasi timp, se ramifica mult lateral, intinzandu-se la mari distante de trunchi (cca. 20 m).

Tulpina, la altitudini mari si la exemplarele izolate devine adeseori stramba, infurcita si noduroasa.

Scoarta, de timpuriu cu un ritidom foarte gros, adanc brazdat longitudinal, care la maturitate reprezinta pana la 20% din volumul total si contine o cantitate mare de substante minerale. Coroana, larga, rara, foarte luminoasa, acopera extrem de slab solul. Lujerii sunt muchiati, bruni-roscati sau maslinii, glabri, spinosi. Spinii rigizi bruni-rosietici, proveniti din modificarea stipelelor, asezati cate doi, simetric de o parte si de alta a cicatricei frunzei, dureaza mai multi ani. Mugurii, alterni, foarte mici cate 3-4, ascunsi in cicatricea frunzei.

Frunzele sunt imparipenat-compuse, cu 9-19 foliole, scurt petiolate, eliptice sau ovate, de 2,5-4,5 (6) cm lungime, subtiri, glabre, la varf rotunjite, emarginate, mucronate, pe margini intregi, pe fata verzi, pe dos cenusiu-verzui.

Florile, papilionacee, albe, sunt foarte puternic si placut mirositoare, melifere. Infloreste relativ tarziu, prin mai-iunie, formand inflorescente (raceme) bogate, pendente, la inceput erecte, la inflorire, de 10-25 cm lungime.

Fructele, pastai scurt pedicelate, de 5-10 cm lungime, 1-2 cm latime, turtite de culoare brun-roscata, dehiscenta cu doua valve. Seminte reniforme, au tegument foarte tare (fig.210).

Fructificatie timpurie, izolat la 5-7 ani, anuala si abundenta, nu sufera de ingheturi.

Semintele se imprastie din septembrie-octombrie, pana in februarie-martie, germineaza greu la noi, se regenereaza natural din samanta.

Se regenereaza si pe cale vegetativa din lastari si mai ales drajoni. Drajonii sunt mai longevivi si mai sanatosi decat lastarii.

Exemplarele din lastari cresc repede in tinerete in conditii optime, in primul an poate atinge cativa metri, la 5 ani poate avea peste 10 m inaltime.

Longevitate 100 - 120 ani in conditii ecologice bune.

Productivitatea medie a celor mai bune arborete de salcam din plantatii este de 15 -17 m³/an/ha la 20 de ani, din lastari la aceeasi varsta de 13 m³/an/ha.

Specie polimorfa cu numeroase varietati si forme:

Robinia pseudacacia var. Umraculifera - coroana subglobuloasa, deasa, ramuri nespinoase, rar infloreste

Robinia pseudacacia var, Inermis - fara spni

Robinia pseudacacia forma Bessoniana - coroana globuloasa spre ovoida, relativ deasa, lujerii pierd spinii de timpuriu.

Robinia pseudacacia forma Pyramidalis

Robinia pseudacacia forma Pendula

Robinia pseudacacia forma Tortuosa

Robinia pseudacacia forma Monophylla cu o singura foliola mare

Robinia pseudacacia var. Microphylla foliole mici si inguste

Robinia pseudacacia forma Decasneana - flori roz

Robinia pseudacacia forma Semperflorens - infloreste continuu toata vara.

Din plantatiile din sudul Olteniei a fost descrisa R.p. var.- oltenica cu tulpina monopodiala, lujeri nespinosi, flori fara petale sau mici.

Dupa forma tulpinii si coroanei au fost descrise inca trei tipuri la noi:

- tipul pinnata, creste repede, cu tulpini drepte dar cu tendinte de infurcire;

- tipul palmata, tulpini inclinate cu defecte, coroane largi, frecvent pe nisipurile din Oltenia

- tipul spreading cu tulpini sinuoase, incet crescatoare, coroane neregulate, apar dupa taieri repetate in crang.

Salcamul este specie repede crescatoare numai in anumite statiuni. Cultura lui usoara si sigura se impune in regiunile calde si uscate ale tarii; si in zonle cu nisipuri miscatoare; pe terenuri degradate, instabile si revene, abrupte, la campie, la deal este introdus in scop ameliorativ.

Lemnul cu alburn ingust alb-galbui, duramen lat brun-verzui, dur, elastic, foarte durabil, se preteaza pentru stalpi de telegraf, pari de gard si mina, cozi de unelte, constructii, cherestea, traverse, combustibil, tamparie, deoarece prin uscare crapa usor in industria prelucratoare are o imprtanta destul de redusa.

Robinia hispida L.- salcam rosu

Specie exotica, originara din America de Nord, la noi numai in parcuri si gradini. Necesita climat calduros cu precipitatii abundente, dar suporta si temperaturi scazute pana la -30⁰C.

Arbust de cel mult 5 m inaltime, cu coroana rara. Lujerii fara spini, dar acoperiti cu peri roscati, desi, lungi, tari, glandulosi. Frunzele cu numai 7-13 foliole, sunt glabre, lat-oblongi, la varf obtuze, mucronate, de 2-3,5 cm lungime. Florile roz, mirositoare, de 2-3,5 cm lungime, sunt dispuse numai cate 3-9, in raceme paroase. Infloreste la inceputul luni iunie, uneori infloreste inca o data, toamna.

Fructele pastai de 5-8 cm lungime, glandulos-hispide (fig. 211).

Recomandat ca arbust ornamental, mai ales izolat, pentru aspectul deosebit al lujerilor, culoarea florilor, la deal, campie, in locuri adapostite.

Robinia viscosa Vent.- salcam rosu - vascos

Specie exotica, din America de Nord, apare in parcuri, de-a lungul soselelor.

Are cerinte ecologice modeste, precipitatii reduse, rezista la temperaturi scazute, pana la -22⁰C. Suporta soluri grele, lutoase, compacte. Creste multumitor si in regiuni montane inferioare (Brasov, Rasnov).

Forma globuloasa a coroanei si coloritul florilor ii confera valoare decorativa.

Folosire: in aliniamente, in grupuri, izolat sau in masive, in spatiile verzi extravilane, pentru consolidarea pantelor.

Inmultire: prin seminte, drajoni, butasi de radacina.

Semintele se forteaza cu acid sulfuric concentrat, sau oparire prin oprire cu apa.

Altoirea se executa in teren deschis, in oculatie sau despicatura.

Genul Colutea L.

Colutea arborescens L.- basicoasa

Specie indigena, submediteraneana, originara din sudul Europei si nordul Africii. La noi apare sporadic in Banat, Muntenia si Dobrogea, uneori cultivat prin gradini se salbaticeste.

Rezistent la seceta, sufera putin din cauza gerurilor, putin pretentioasa fata de sol, creste bine pe soluri uscate, superficiale, pe taluzuri.

Mezoxerofit, calcicol.

Importanta forestiera este redusa, se foloseste in culturi forestiere de protectie.

Arbust apreciat pentru flori si fructe. Atinge inaltimea de 4 m, scoarta tulpinilor, ca si a lujerilor de doi ani, se exfoliaza in fasii inguste, longitudinale.

Lujerii sunt verzi, glabri, slab muchiati; mugurii mici, galbui, parosi au resturi de stipele pe ambele parti. Frunzele imparipenat-compuse, foliole, eliptice-subrotunde de 2-3 cm lungime, la varf emarginate si mucronate, pe dos cu peri dispersi. Florile galbene asemanatoare cu cele de Caragana, de cca. 2 cm, cate 4-8 in ciorchini axilari, infloreste de timpuriu si tot timpul veri (iunie-august).

Fructele pastai caracteristice, veziculoase, 6-8 cm lungime, de culoare verde-palid, indehiscente, cu 20-30 seminte reuniform-turtite, negricioase raman pe lujeri iarna (fig. 212).

Lastareste viguros, suporta bine poluarea.

Utilizare: ca si Caragana sp.

Inmultire: prin seminte (in februarie-martie) in ladite sau in rasadnite, prin butasire (iulie-august) in sere sau pat cald, cu butasi semilignificati.