MESTEACANUL

(Betula verrucosa)

Rar arbore mai delicat si cu infatisare mai gingasa de cat mesteacanul. Pe cand tovarasii lui dau impresia de truda grea pentru a creste si a se mentine in picioare, mesteacanul pare ca un puf enorm, fixat in pamant. Spre deosebire de alti arbori, care isi ridica in sus crengile, la mesteacan ultimile ramuri se apleaca indoite in jos ca la salcia plangatoare.

Cand poleiul se prinde de crengute si le bate soarele, copacul pare o fantana tasnitoare din care se imprastie apa in fire subtiri.

Ca sa arate fragezimea peisajelor de munte, Grigorescu isi alege drept decor cativa mesteceni, a caror ramuri din varf, in perspectiva departarii, se topesc in atmosfera cetii stravezii. Mesteacanul de langa tarancusa, din tabloul aflat in sala de Consiliu a Bancii Nationale, pare ca e trasatura de unire intre pamantul in care isi infige radacinile, cu norii alburii ce impanzesc cerul senin.

Culoarea argintata a trunchiului neted, cu coaja subtire, care se desface usor deacurmezisul; ramurele mladioase, ca niste varfuri de biciuri, atat de elastice incat se indoaie sub greutatea slaba a frunzelor; frunzele delicate, usoare, abea aninate cu o codita subtire, plecate in jos, miscate la cea mai slaba adiere de vant, intreaga lui faptura, are ceva eteric, fin.

Cand privesti sirul mestecenilor resfirati pe podisul dela Paraul-Carjei, mai in sus de Borca, pe Bistrita, mai ales cand soarele, spre asfintit, strabate frunzisul poleindu-1 cu aur, pare ca e o cortina de borangic batut cu fluturasi. Ori unde se vede, in vagauna dealurilor inalte dela Adancata langa Burdujeni, razlet pe varful Barnovei de langa Iasi, acoperind coastele dinspre Poiana-Sibiului, mesteacanul iti desteapta un suras de multumire, indreptandu-ti gandurile spre cerul albastru, in decorul caruia isi arata intreaga podoaba a fapturei sale.

Si totusi mesteacanul este un sol al tinuturilor nordice, reci. Raspandirea lui e mai mare in Moldova si Bucovina, decat in Muntenia. In Oltenia cu clima mai domoala, abea se afla, ici si colo, iar din Dobrogea nici nu se cunoaste. Se tine de molid si fag, mai ales la imbinarea acestora. Sub umbra lor usoara, puietii de brad cresc de minune. Dupa ce au scapat din nevoi, nu mai permit mestecenilor sa se amestece cu ei decat tolerati, razleti. E povestea puiului de cuc printre plante. E si minunata politie a naturii.

Mesteacanul isi schimba imbracamintea cu varsta si cu anotimpul. Tanar, straluceste sub invelisul argintiu al scoartei netede, ce se desprinde ca susinite de hartie; cel mult are cateva pete intunecate in curmezis. Cand il bate soarele e ca de argint. Cu cat imbatraneste, cu atata, de jos dinspre radacina, coaja devine scortoasa, crapata, negrie. In crapaturile plutei se prind alge, licheni, muschi. De altfel si coaja batrana, in bataia soarelui, e un tablou. Negrul scoartei crapate, albul foitelor de coaja pastrate, lichenii ca de pucioasa ori verzui, se imbina intr'o polichromie minunata.

Fig. 56. Cate se scot aiurea din mesteacan. (Des. D-ra A. Stanescu)

Fig. 57. Crenguta de mesteacan cu frunze (K.).

Frunzele mesteacanului n'au forma hotarita. Se schimba dela copac la copac si chiar pe acelas copac. Sunt verzui, nu mult inchise la culoare si unse cu un soi de ceara mirositoare, in primele zile cum ies din mugure. Mai tarziu rasina se preface in solzisori. Un buchet de crengute de mesteacan adus in casa, raspandeste o improspatare primavarateca prin verdele frunzelor fragede si slabul miros de rasina.

Indata dupa ce ies frunzele, se deschid si matisorii. Cei cu florile barbatesti sunt mai lungi, mai grosi, se vad si iarna ca niste canafuri la capatul crengutelor mladioase, caci se ivesc de cu toamna. Ceilalti, cu florile femeesti sunt mai delicati. Fructele sunt ca niste fluturi cu doua aripi late, iar samanta imprastiata spre toamna, incolteste dupa 2-3 saptamani. Puisorul fraged indura frigul iernii.

Pe cat e de frumos, pe atata e si de folos. Unde mestecanisul are mari intinderi, in Suedia, Finlanda ori Rusia, mesteacanul e intrebuintat fel si chipuri, asemanandu-se cu palmierii din tinuturile ecvatorale.

Lemnul cam moale pe aiurea este mult cautat la fabricarea mobilelor. In Suedia se coloreaza ros, trandafiriu, verde, cenusiu, ceiace face ca apele scandurilor taiate, sa fie bogate. Din crengile mai groase, ca si din trunchiurile mai subtiri se fac si la noi chioscuri, podete cu aspect pitoresc. Lemnul indoindu-se usor, serveste la cercuri pentru butoaie, cofe, dar si la hlobe de carute, oisti. Radacinile, mai tari, sunt cautate de strungari.

La constructii mesteacanul nu e bun, caci repede putrezeste, de unde si vorba: "Mesteacanul daca nu i-ar fi rusine de ceilalti copaci din padure, ar putrezi in car, din padure pana acasa' (A. Gorovei, Botanica populara). Din crengile lui mladioase se leaga maturoaie sau felezueala pentru curatit graul de pleava si paie.

Mangalul de mesteacan are pret; e cautat in multe industrii. Din coaja se scoate crusala si duhala, ca si un dohot de uns ciubotele, care da mirosul caracteristic iuftului rusesc. La noi, dohotul are cutare in popor si ca doctorie impotriva raiei. Cu el a fost lecuit Creanga cand a luat boala dela caprele babei Irinuca din Brosteni, pe cand invata la scoala lui Bals.

"Si dupa ce ne-a cainat si ne-a plans bunica, degraba s'a dus in camara, a scos un ulcior cu dohot de mesteacan, ne-a uns peste tot trupul din crestet pana 'n talpi si apoi ne-a culcat pe cuptior, la caldura. Si tot asa ne-a uns de cate doua-trei ori pe zi cu noapte, pana ce in Vinerea-Seaca, ne-am trezit vindecati tafta'.

Primavara cat seva galgaie in trunchiul mesteacanului, scrijelindu-se sau sfredelindu-se trunchiul, picura un suc care da o bautura, ce curata sangele. Lasat sa fiarba, din el se face un vin gustos dar si otet.

Pana si frunzele sunt folosite; din ele capata gospodina in ajunul Pastelui galbineala de incondeiat ouale, din ele se capata un ceai, bun pentru dureri de rarunchi.