LAMURIRI ASUPRA EDITARII PUBLICISTICII DIN 1882- 1883 SI 1888- 1889 - MIHAI EMINESCU

LAMURIRI ASUPRA editarii PUBLICISTICII DIN 1882- 1883 SI 1888- 1889 - MIHAI EMINESCU

1. Tiparim in acest volum articolele, notele, traducerile publicate in ,,Timpul' intre ianuarie 1882 si iunie 1883, in ,,Romania libera' in noiembrie 1888 si in "Fantana Blanduziei' in decembrie 1888 si ianuarie 1889. Volumul se inscrie in continuarea celor anterioare consacrate publicisticii din 1870-1877(IX), 1877-1880 (X), 1880 (XI), 1881 (XII) si incheie aceasta sectiune a operei eminesciene.

2. Eminescu conduce ziarul ,,Timpul', ca redactor-sef intre februarie 1880 si decembrie 1881, ca din ianuarie 1882 sa-si asume raspunderea numai pentru partea politica. ,,Telegraful' isi informeaza cititorii in 11 noiembrie 1881 ca Eminescu urma sa fie inlocuit la conducerea cotidianului conservator intrucat il transformase intr-o tribuna a opiniilor sale personale. Cotidianul lui I. C. Fundescu, cu care polemizeaza Eminescu, prezenta schimbarile in redactia "Timpului' numai ca o chestiune personala, ignorand aspectele politice.

Partidul liberal isi consolideaza pozitia politica dupa proclamarea regatului, in martie 1881, act politic la care conservatorii nu participa, dar isi dau adeziunea. ,,O intrebare ramane acum de dezlegat - scrie Maiorescu in editorialul publicat in ,,Timpul' in 21 martie 1881 - : care mai este deosebirea de principii intre partidul numit liberal, astazi la guvern, si partidul numit conservator, astazi in opozitie ?' Maiorescu prevedea orientarea spre Partidul liberal a gruparii junimiste din Partidul conservator. P. P. Carp primeste sa reprezinte guvernul liberal, ca ambasador la Viena, P. Mavrogheni trece, in aceeasi calitate, la Roma, iar T. Rosetti preia presedintia Curtii de Casatie, cel mai inalt for judecatoresc din tara. Gruparea junimista este numita, pentru orientarea spre Partidul liberal, ,,opozitia miluita'.

Presa liberala comenteaza favorabil, cum era si de asteptat, schimbarile la conducerea cotidianului conservator. ,,Romanul" avea numai cuvinte de lauda pentru masurile administrative luate de Gr. G. Paucescu cu privire la supravegherea materialelor ce se publica si saluta inlaturarea primejdiei care pandea presa romaneasca prin caderea ei pe mainile ,,junilor" ce se con-siderau ,,talentati si distinsi". Sunt evidente referirile la redactorii ,,Timpului" din anii 1880- 1881, precum si la ,,tinerii' de la ,,Romania libera" care polemizau cu oficiosul guvernamental. Masurile lui Gr. G. Paucescu sunt interpretate de ,,Telegraful" ca o marturisire ca pentru ,,Timpul" incepea ,,un an de pocainta". ,,Poporul" se bucura, la randul sau, ca fusese luata condu-cerea ziarului din mainile ,,unui fanatic". Presa liberala il facea vinovat numai pe Eminescu pentru orientarea politica a ,,Timpului", fapt explicabil de vreme ce el se manifesta ca cel mai virulent critic al guvernului instalat la conducerea tarii in 1876.

Conservatorii formeaza impreuna cu ,,liberalii sinceri", gruparea lui G. Vernescu, ,,opozitia coalizata" in vederea alegerilor din 1883. Discutiile pentru realizarea acestei intelegeri se poarta in noiembrie - decembrie 1882 si in presa apar stiri despre sistarea aparitiei ,,Timpului" si scoaterea unui nou ziar, ,,Romania" organ de presa al ,,opozitiei coalizate". Cele doua grupari politice hotarasc totusi sa mentina aparitia ,,Timpului" si a ,,Binelui public", ziarul lui G. Vernescu, pentru toata durata campaniei electorale. Din februarie 1883, ,,Timpul" gazduieste tot mai multe atacuri la adresa oamenilor politici liberali si conservatori care dezaprobau formarea ,,opozitiei coalizate". Aceasta va iesi insa infranta in alegeri si atat ,,Timpul" cat si ,,Binele public" isi vor inceta aparitia in martie 1884. Maiorescu justifica atacurile din "Timpul" la adresa oamenilor politici care dezaprobau ,,opozitia coalizata" prin ,,vederi momentane" in orientarea politica. Nu se poate insa opri sa nu recunoasca faptul ca ,,Timpul" foloseste, dupa formarea ,,opozitiei coalizate", un ,,limbagiu" care ilustra nivelul cel mai scazut din intreaga existenta a cotidianului conservator.

3. Orientarea politica a ,,Timpului" sub noua conducere determina schimbari si in statutul lui Eminescu in redactie. Poetul isi asuma obligatia sa dea trei articole pe saptamana, fara prezenta zilnica in redactie si sa urmareasca presa straina, indeosebi cea germana. Dublarea sa cu N. Christescu, ca al doilea redactor politic, se impune sa fie judecata in acest context. Gr. G. Paucescu, care il pretuia pe poet, ii lasa in felul acesta deplina libertate sa comenteze numai acele evenimente politice care se inscriau in vederile sale. Activitatea lui Eminescu nu mai apare la fel de sustinuta ca in epocile anterioare. Schimbarea statutului sau in redactie nu este insa singura explicatie pentru aceasta constatare. Poetul elaboreaza in cursul anului 1882, in forma definitiva, poemul Luceafarul si trece pe al doilea plan colaborarea la cotidianul conservator. Munca sustinuta la elaborarea poemului se explica prin faptul ca i se cerea sa raspunda la o ,,comanda sociala" a Societatii ,,Romania Juna" din Viena care il numara printre intemeietorii ei. Retin atentia, pe de alta parte, absentele sale mai indelungate din redactie. In iunie 1882 pleaca in concediu, la mare, pentru tratament medical. Acum vede prima data marea, fapt important pentru interpretarea elegiilor sale. Este pentru a doua oara cand isi ia un concediu, dupa cel din vara anului 1878, cand traduce la Floresti, in Oltenia, primul volum din tratatul lui Eudoxiu Hurmuzaki, Fragmente din istoria romanilor. In ianuarie 1883 se interneaza in spital, ca urmare a muncii intelectuale excesive. Cand isi reia colaborarea la ,,Timpul", in februarie 1883, N. Christescu paraseste redactia incat ii revine intreaga raspundere pentru partea politica. Acum ia cunostinta de colaborarea clandestina a lui N. Basarabescu si adreseaza o scrisoare de protest lui Lascar Catargiu, presedintele Partidului conservator. ,,Permiteti-mi a va de-clara - ii scrie Eminescu in 16 februarie 1883 - ca mie unuia nu mi-e mea cu totul indiferent cu cine impartasesc onoarea de-a colabora la una si aceeasi publicatiune". Scrisoarea este si o marturie a dezacordului lui Eminescu cu orientarea politica ce-o da Gr. G. Paucescu cotidianului conservator. Poetul ii atrage atentia lui Lascar Catargiu, fapt semnificativ, ca pastra credinta in ,,principiile conservatoare", cum se putea vedea si din coloanele ,,Timpului" pe intinderea a ,,sapte ani". De altfel Eminescu activa si in Societatea ,,Carpatii", infiintata in ianuarie 1882. In notele trimise din Bucuresti Biroului de informatii vienez si in rapoartele catre Ministerul de Interne al Imperiului austro-ungar se arata ca Societatea ,,Carpatii" urmarea, impreuna cu societatile culturale romanesti din Viena, Budapesta, Cluj si Cernauti, infaptuirea ,,Daciei Mari". Eminescu figureaza si in lista ,,tinerilor" care militau pentru infaptuirea idealului nostru de unitate nationala.

activitatea sa, motiv pentru care ar recurge la pseudonime, nu are nici o baza documentara. Articolele semnate cu pseudonimele Cenzor, Nemesis si Fantasio, care i se atribuie, sunt scrise de noii redactori N. Christescu si ceilalti ,,tineri" adusi de Gr. G. Paucescu in redactie. Ii apartine lui Eminescu o singura Cronica bucuresteana semnate cu pseudonimul din urma si doua Raspunsuri, date lui C. A. Rosetti, pentru care se pastreaza concepte si in manuscrise. Daca nu se poate sustine ca Eminescu ar fi fost ingradit in activitatea sa la cotidianul conservator - nu era de altfel nici omul care sa ingaduie asa ceva - nu este mai putin adevarat ca nu se ocupa in articolele sale decat de problemele pentru care avea, cum scrie Slavici, o ,,particulara slabiciune". Se situeaza in primul plan reforma Legii tocmelelor agricole, eligibilitatea magistraturii, introducerea votului universal, chestiunea dunareana, rascumpararea caii ferate Cernavoda-Constanta si situatia romanilor din afara granitelor, de atunci, ale tarii.

Eminescu se angajeaza in dezbaterea publica din 1882 privind reforma Legii tocmelilor agricole, propusa de C. A. Rosetti in octombrie 1881, pe cand se afla in fruntea Ministerului de Interne. Poetul porneste de la constatarea ca aceasta se numara printre putinele documente legislative care se intemeiau pe realitatile din tara noastra si nu constituia un "produs de import". Promulgata in 1886 si modificata in 1872, Legea tocmelilor agricole actiona paralel cu Constitutia tarii si avea, in consecinta, un regim de exceptie. Eminescu considera ca situatia taranimii se agrava pe zi ce trecea prin faptul ca intrara in stapanirea sa prea putine suprafete de pamant si nu se prevazura ingradiri in privinta faramitarii proprietatilor taranesti prin impartiri succesive intre membrii familiei in curs de doua decenii. Legea nu cuprindea, pe de alta parte, nici prevederi prin care sa se interzica transformarea izlazurilor in pamant cultivabil, ceea ce duse la ingustarea considerabila a bazei pentru cresterea animalelor.

Eminescu impartasea convingerea, intemeiat si pe unele documente, ca la inceput tot pamantul a fost ,,domnesc" si ca domnitorii il fac donatie supusilor lor pentru fapte de arme sau de alta natura in apararea independentei tarii. Poetul se pronunta in apararea acestei proprietati, cu conditia ca succesorii vechilor luptatori sa traiasca pe aceste proprietati, sa le administreze singuri si sa manifeste purtare de grija fata de "cultivatori". Conditiile pe care le punea se in-scriau, de fapt, ca o critica al adresa mosierilor, membri in cea mai mare parte ai Partidului conservator, care traiau la oras sau in strainatate, se indeletniceau cu politica si lasau in seama arendasilor exploatarea proprietatilor agrare.

Problema reformei Legii tocmelilor agricole provoaca dezbateri aprinse in presa si se organizeaza numeroase intruniri, in care se condamna practica circularelor catre prefecti, folosita de C. A. Rosetti in infaptuirea acestei masuri legislative cu implicatii in viata sociala si politica a tarii. Politica reformelor, asa cum intelegea C. A. Rosetti sa o puna in aplicare, este interpretata ca o propaganda electorala, cu scopul de-a castiga taranimea de partea Partidului liberal. Opinia aceasta nu este lipsita de temei, de vreme ce Partidul liberal guverna inca din 1876 si aduce in discutia publica reforma acestei legi abia in ajunul pregatirilor pentru noile alegeri comunale, orasenesti si parlamentare. Participantii la intruniri, liberali si conservatori, se pronunta pentru modificarea legii, insa propun efectuarea, in prealabil, a unui studiu temeinic, extins in toate judetele tarii.

Eminescu se raliaza la propunerile inscrise in petitia intrunirii de la Iasi, prezidata de V. Alecsandri, si la care participa conservatori ca P. P. Carp si Lascar Catargiu si liberali ca M. Kogalniceanu si N. Gane. Problema taraneasca, se arata in petitie, fiind una de interes national, nu putea fi rezolvata prin circulari ministeriale si inaintea unor ,,studii aprofundate si constiincioase". Poetul impartasea temerea cu privire la introducerea in lege a unor prevederi care sa favorizeze transformarea Romaniei in colonie a Europei apusene prin dirijarea spre tara noastra a reprezentantilor ,,capitalului pradalnic". Faramitarea proprietatilor taranesti, care crea teren favorabil extinderii ,,capitalului pradalnic" in lumea satelor, putea fi oprita, credea el, prin introducerea in lege fie a maioratului, fie a minoratului si indrumarea celorlalti membri ai familiei spre meserii si alte indeletniciri practice. Eminescu pledeaza, cu o temeinica argumentare, pentru deplina libertate a partilor contractante in incheierea invoielilor agricole, pentru respectarea cu strictete de ambele parti a obligatiilor asumate si pentru scoaterea in afara legii a muncii fortate (manu militari). Prevederea din urma se introduce in lege in 1872 si poetul o critica in repetate randuri cand vorbeste de executarea taranimii ,,cu dorobantii".

Eminescu pleda, in realitate, pentru scoaterea legii de sub regimul de exceptie, ceea ce nu puteau accepta nici liberalii, la guvern, si nici conservatorii, in opozitie. Supusa dezbaterilor Adunarii deputatilor si Senatului, legea este mentinuta in regimul de exceptie, dar i se aduc modificari care marcheaza un progres fata de prevederile ei anterioare. Legea nu rezolva insa nici dupa aceasta reforma problema taraneasca. Cativa ani mai tarziu vor izbucni rascoalele taranesti care duc la caderea guvernului liberal.

volum. Eminescu este impotriva eligibilitatii magistraturii pe motiv ca aceasta isi pierdea independenta fata de partidele politice si se deschidea drum patrunderii in magistratura a unor elemente fara pregatirea corespunzatoare. Articolele lui Eminescu se inscriu in consens cu protestele unor cercuri largi impotriva acestei reforme. Guvernul liberal se vede silit sa amane aduce-rea ei in dezbaterea Corpurilor legiuitoare.

Conservatorii vedeau in desfiintarea colegiilor electorale si introducerea sufragiului universal o amenintare a pozitiilor pe care le detineau in viata politica a tarii. Eminescu se desparte de conservatori si se declara in favoarea acestei reforme, cu conditia sa se ridice nivelul cultural al corpului electoral. Acest aspect il considera esential in prevenirea transformarii alegatorilor in clientela a partidelor politice. Aceasta previziune a poetului se va confirma in viata politica de mai tarziu din tara noastra.

Chestiunea dunareana intra in 1882-1883 intr-o noua etapa si Eminescu o discuta, cum face si mai inainte, sub raport economic, politic si national. Imperiul austro-ungar isi mentinea pretentia sa participe la lucrarile Comisiei Dunarene Mixte si staruia sa i se acorde presedintia si vot preponderent in luarea hotararilor, desi nu era tara riverana de la Portile de Fier la Marea Neagra. Lucrarile Comisiei Europene Dunarene se tin la Galati si in noua sesiune din mai-iunie 1882 se intocmeste un Regulament de navigatie, ce urma sa fie aplicat si de Romania, ca tara riverana. Regulamentul este primit de Conferinta de la Londra din martie 1883, care hotaraste amanarea aplicarii lui pentru o perioada de sase luni. Guvernul liberal este acuzat de M. Kogalniceanu si de alti membri marcanti ai Partidului liberal, cum fac si cei ai Partidului conservator, de tradarea intereselor nationale. Criticile cele mai vehemente sunt indreptate impotriva lui V. Boerescu care, in calitatea sa de ministru de externe, face concesii Curtii din Viena, insa nu le aduce la cunostinta Adunarii deputatilor si Senatului si nici a opiniei publice romanesti. Eminescu se situeaza pe aceasta pozitie inca din primele articole pe care le publica in chestiunea dunareana si nu se va indeparta de ea nici in cursul dezbaterilor din anii 1882-1883. Explicatia sta in faptul ca chestiunea dunareana viza insasi suveranitatea nationala. Poetul face loc in coloanele ziarului, alaturi de articolele personale, la un mare numar de traduceri din presa straina spre a informa opinia publica romaneasca asupra demersurilor diplomatiei austro-ungare pe langa marile puteri sa obtina adeziunea la politica sa de subordonare economica a tarii noastre. Schimbarile survenite in politica internationala determina Imperiul austro-ungar sa renunte la pretentiile sale. Astfel si prevederile Tratatului de la Londra, desi se mentin in teorie, nu se aplica in practica si Romania supravegheaza navigatia fluviala de la Portile de Fier in jos, ca tara riverana, cum nu era si aici Imperiul austro-ungar.

Problema rascumpararii caii ferate Cernavoda-Constanta in conditii dintre cele mai oneroase pentru statul roman este prezentata de Eminescu ca o reeditare a afacerii Strousberg, care formeaza obiectul a numeroase articole din volumele anterioare. Se alatura la aceasta rascumparare oneroasa si diferite constructii, ca cea a cheiului din Braila, executate necorespunzator, cu pagube materiale si fraude din visteria statului. Eminescu este necrutator in denuntarea participarii ,,parlamentarilor" liberali la aceste intreprinderi pe care le considera nu numai frauduloase, ci si ,,scabroase".

Eminescu nu era impotriva infiintarii de intreprinderi, mai ales industriale, care sa aduca schimbari in structura agrara a tarii. Poetul se declara pentru dezvoltarea industriei nationale si cere luare de masuri protectioniste impotriva concurentei straine. Muncitorii sunt prezentati in articolele din acest volum ca parte constitutiva a ,,claselor pozitive". Munca industriala este privita intr-o perspectiva larga, care depaseste pe cea a multor economisti, care o judecau cu precadere in functie de productia materiala. Poetul atrage atentia, fapt cu deosebire semnificativ, ca erau importante, in egala masura, si deprinderile noi care se castigau in munca industriala. Stapanirea tehnicilor industriale modifica fundamental, sustine poetul, profilul psihologic si contribuia la ridicarea nivelului cultural.

Infiintarea Mitropoliei catolice din Bucuresti in 1883 este prezentata de Eminescu ca o actiune in sprijinul politicii expansioniste austro-ungare. Poetul initiaza o campanie de presa in aceasta problema si-i consacra articole, cu o buna informatie istorica. Masurile administrative, pentru care se pronunta conducerea bisericii ortodoxe, sint respinse de Eminescu in termeni fara echivoc, cu argumentarea, pe deplin justificata, ca acestea contraveneau spiritului de ospitalitate al poporului roman. Masurile pe care le propune privesc ridicarea morala si culturala a po-porului, incit sa fie inaccesibil propagandei catolice. Biserica ortodoxa este supusa unei critici se-vere pentru instrainarea de popor si decaderea morala a slujitorilor ei. Biroul de informatii vienez este tinut la curent prin note trimise din Bucuresti asupra campaniei de presa sustinuta de Eminescu cu privire la propaganda catolica in tara noastra.

Problema ospitalitatii poporului roman este pusa in dezbaterea publica si in alt context si tot ca urmare a politicii Imperiului austro-ungar in raporturile sale cu poporul roman. Mai multe familii romanesti din Banat parasesc in ianuarie 1882 tinutul natal din pricina persecutiilor sta-pinirii austro-ungare si cer guvernului liberal sa fie colonizate in Dobrogea. Bajenarii sint insa extradati si masura aceasta indigneaza opinia publica romaneasca. M. Kogalniceanu ia cuvintul in Adunarea deputatilor si condamna guvernul liberal pentru faptul ca masura sa contravenea spiritului de ospitalitate al poporului roman. Eminescu merge mult mai departe si acuza guver-nul liberal ca practica o politica antinationala fata de romanii din provinciile de sub stapiniri straine si favoriza, in schimb, scurgerea spre tara noastra a elementelor improductive din im-periile vecine. Discursul critic anticipeaza, prin virulenta, pamfletele politice argheziene.

Evenimentele culturale din acesti ani sint marcate de aparitia volumului lui I. Slavici Novele din popor care reuneste citeva din capodoperele literaturii romane. Eminescu este printre cei dintii comentatori ai prozei lui Slavici si da o definitie, devenita clasica, atit a personali-tatii cit si a artei sale. Pledoaria lui Nicu Xenopol pentru o literatura care sa infatiseze viata nrbana se impune sa fie bine inteleasa. Criticul nu face distinctie intre clasele producatoare si cele exploatatoare si se pronunta, in realitate, pentru prezentarea in literatura a ,,orasului para-zitar'. Stau marturie in acest sens si exemplificarile pe care le face din literatura universala. Eminescu staruie pentru orientarea spre viata ,,claselor pozitive', reprezentate in conceptia sa de taranime, meseriasi si muncitori. Poetul interpreteaza consideratiile estetice ale lui N. Xe-nopol ca o pledoarie pentru ,,americanizarea' literaturii noastre nationale. Polemica ia un curs pe care nu-l putem urma, cu expresii nedorite, de ambele parti. Eminescu tinea insa sa arate ca polemica sa cu cronicarul de la presa liberala survenea ca un ,,accident' in activitatea sa publicistica. Spre a atrage atentia asupra acestui aspect, isi semneaza articolele, cum nu proce-deaza in nici o alta imprejurare pe intreg parcursul activitatii sale la cotidianul bucurestean. De altfel Eminescu ii publica lui N. Xenopol romanul Brazi si putregai, care ocupa in coloanele ,,Timpului' foiletonul a 44 de numere si tot el atrage atentia cititorilor asupra importantei acestei opere in miscarea noastra literara.

Eminescu se ocupa si in acest volum de o suita de personalitati ale vietii noastre politice din secolul trecut. Se situeaza pe primul loc C. A. Rosetti impotriva caruia indreapta cele mai virulente critici pentru faptul ca in propunerile sale de reforme nu tinea seama de realitatile nationale. Metodele la care apela in impunerea acestora tineau de practicile demagogice si C. A. Rosetti este infatisat c.a parintele demagogiei din tara noastra, iar ,,Romanul', organul de presa pus in slujba ei. Poetul este invinuit de C. A. Rosetti ca indrepta atacuri si impotriva membrilor fami-liei sale si apeleaza la conducerea Partidului conservator sa-i dea satisfactie. Eminescu isi prega-teste cu multa grija raspunsurile, cum se vede si din conceptele din manuscrise, insa ele nu erau de natura sa-l satisfaca pe C. A. Rosetti si apeleaza la judecata opiniei publice. Va trebui sa fie parasita opinia potrivit careia C. A. Rosetti se marginea sa citeasca cu interes articolele poetului indreptate impotriva sa si-i admira incisivitatea si verva polemica.

Mare atentie acorda Eminescu si altor doi membri marcanti ai Partidului liberal. M. Kogal-niceanu este elogiat pentru apararea suveranitatii nationale in chestiunea dunareana si-i prezinta in coloanele "Timpului', cartile in care se ocupa de aceasta problema. Are cuvinte de lauda si pentru Dumitru Bratianu, fratele lui I. C. Bratianu, primul ministru. Directorul ,,Natiunii' critica sever guvernarea liberala, atit in organul sau de presa cit si in sedintele Corpurilor legiui-toare. Eminescu il pretuia inca din timpul serbarii de la Putna, din 1871, pentru patriotismul sau si lupta impotriva coruptiei si abuzurilor administratiei liberale. Eminescu invoca in numeroase articole cuvintele lui Dumitru Bratianu rostite la tribuna Parlamentului, prin care cere ca hotii sa fie trimisi la puscarie iar cei necinstiti pusi in carantina.

de ziare ca Emil Costinescu, de la ,,Romanul", cu patru clase primare si un curs de violoncel, I. C. Fundescu, de la ,,Telegraful", gazduitor, in coloanele ziarului sau, de pamflete triviale, N. Basarabescu, de la ,,Poporul", colaborator clandestin la "Timpul" cu articole antimaioresciene, militari si scriitori ca Al. Candiano-Popescu si N. T. Orasanu, antimonarhici deveniti sustinatori ai monarhiei; functionari superiori ca Simeon Mihalescu, ,,mucenicul", amestecat in ,,afaceri scabroase". Portretele eminesciene sunt cele intalnite si in articolele din volumele anterioare, insa completate cu elemente noi din viata politica cotidiana.

Schimbari importante se produc numai in galeria ,,parlamentarilor". Nume cu mare frecventa in publicistica anterioara nu mai apar; ne intampina in schimb altele, la fel de necunoscute. Explicatia sta in faptul ca o parte din ,,parlamentari" parasesc scena vietii politice, odata cu alegerile din 1883, ca sa o urce alti "parlamentari", de a caror existenta nu aveam cunostinta mai inainte. Si peste acestia s-ar fi asternut uitarea daca nu i-am intalni in publicistica eminesciana.

Portretele lui Eminescu sunt tot atatea ilustrari, cu exemple concrete, a tezei sale privind inlocuirea muncii cu alte indeletniciri in promovarea in ierarhia sociala.

Activitatea lui Eminescu la ,,Timpul" se incheie cu polemica cu presa din Imperiul austro-ungar. Poetul participa, ca delegat al cotidianului conservator, la festivitatea dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare, la Iasi, in iunie 1883. Manifestatia din capitala Moldovei este interpretata de presa austriaca si maghiara ca fiind indreptata impotriva imperiului vecin. Eminescu considera ca nu erau pregatite toate conditiile pentru infaptuirea idealului nostru de unitate nationala si aducerea sa in discutia publica nu depasea stadiul unor declaratii demagogice. Poetul era pentru actiuni practice, ca cele pe care le propunea la Societatea ,,Carpatii" si pentru care Biroul de informatii vienez il trecea printre cei ce activau pentru infaptuirea ,,Daciei Mari". Poetul isi asuma, in tot ce intreprindea, cum se desprinde si de aici, o inalta raspundere in fata istoriei, atat de zbuciumate, a poporului roman.

Eminescu isi incepe activitatea cu o polemica cu presa din Imperiul austro-ungar in sprijinul revendicarilor romanilor de sub stapanirea sa si o incheie la ,,Timpul", in ajunul prabusirii sale intelectuale, tot cu o polemica, cu aceeasi presa, in care condamna asuprirea nationala si practicile demagogice in lupta politica.

5. Colaborarea lui Eminescu la ,,Romania libera", in noiembrie 1888, marcheaza reintrarea sa in gazetarie, dupa o intrerupere de mai bine de cinci ani. Cotidianul ,,tinerilor liberali" se declara, inca din 16 ianuarie 1885, organ de presa al gruparii junimiste din Partidul conservator. Foiletonul ziarului este ocupat, aproape numar de numar, de lucrari reproduse din ,,Convorbiri literare", mutata la Bucuresti in aprilie 1885. Redactorii ,,Romaniei libere" se numarau, cum se poate vedea si din volumul de fata, printre cei mai statornici admiratori ai publicisticii eminesciene. Se explica de ce tineau sa colaboreze la ziarul lor cu articole politice. Eminescu pledeaza si aici pentru schimbarea ,,relatiilor de munca" spre a veni in sprijinul ,,celor nemultumiti". Poetul avea in vedere rascoala taranilor din primavara anului 1888.

Eminescu trece de la ,,Romania libera" la ,,Fantana Blanduziei", scoasa de un grup de transilvaneni cu incepere din 4 decembrie 1888. Poetul frecventeaza cercurile acestora si cele ale bucovinenilor inca din epoca preuniversitara. Intocmeste pentru noua publicatie editorialul programa-tic si colaboreaza in decembrie 1888 si ianuarie 1889 cu alte cateva articole. Discutia care se purta in Adunarea deputatilor si in Senat in legatura cu o noua reforma a Legii tocmelilor agricole trebuia sa duca, cere el, la luarea unor masuri grabnice pentru ridicarea ,,starei igienice si materiale a cultivatorilor". Aceste masuri nu se vor lua si, un deceniu mai tarziu, izbucnesc noi rascoale taranesti, care se extind in toata tara si duc la caderea guvernului conservator.

Exegetii operei lui Eminescu intampina cu rezerve colaborarea la ,,Romania libera" si ,,Fantana Blanduziei", pe motiv ca poetul n-ar fi scris nimic dupa prabusirea sa intelectuala, in iunie 1883. Semnatura sa, cu care sunt insotite aceste articole - si numai cu initiale - nu ar constitui un argument suficient in atribuirea paternitatii eminesciene. Opinia ca poetul nu scrie nimic dupa imbolnavirea sa este infirmata de documente. Acestei epoci apartine traducerea gramaticii sanscrite, marturie impresionanta a unui efort intelectual sustinut si cu totul remarcabil sub raportul stapanirii mijloacelor de expresie. Nu poate fi trecuta cu vederea, pe de alta parte, corespondenta sa din acesti ani, de-o perfecta acurateta si luciditate. Nu intalnim insa in aceste articole desfasurarea ampla a discursului critic si virulenta limbajului polemic. Dar colaborarea la ,,Romania libera" si ,,Fantana Blanduziei" se inscrie ca un epilog in ansamblul publicisticii eminesciene.

dupa diferite documente integrate de Eminescu in articolele sale sau la care trimite. Tiparim articolele cu titlurile date de Eminescu si dupa sintagma initiala in toate celelalte cazuri. Sintagma initiala nu este revelatoare intotdeauna, insa reprezinta un titlu ce apartine textului eminescian. Evitam in felul acesta si falsurile savarsite de editorii anteriori, care induc in eroare. insotim textele si cu indicarea datei aparitiei, pentru o mai usoara urmarire a problemelor puse in discutie.

7. STABILIRE SI TRANSCRIERE. Stabilirea textului si a variantelor, precum si transcrierea lor, se fac dupa principiile anuntate in opere, VII (p. 47-69), cu completarile din opere, IX (p. 55- 56). Textele le tiparim integral, dupa prima aparitie in ,,Timpul", ,,Romania libera" si ,,Fantana Blanduziei" si dupa manuscrise cand le transcriem din caietele sale. Reproducerile din publicatiile romanesti, integrate de Eminescu in comentariile sale, le tiparim cu corp de litera mai mic, drept, iar traducerile din presa straina, cu acelasi corp mic, cursiv, spre a face distinctie intre textul original si reproduceri sau traduceri. Notele, culese cu acelasi corp de litera ca textul lui Eminescu, apartin poetului. Parantezele drepte [] marcheaza intregirile introduse de editor iar < >, segmentele necontextuale, pe care editorul nu s-a crezut indreptatit sa le elimine. Semnul indica omisiunile, ca urmare a deteriorarii publicatiilor respective, incat nu s-a putut stabili textul in intregimea sa.

8. COMENTARIILE. Comentariile cuprind o sectiune bibliografica unde consemnam prima aparitie in periodice si facem mentiune daca articolul este semnat. Consemnam, pentru primul editorial, titlul din ,,Timpul" (Bucuresti, 26 ianuarie 1882, Bucuresti, 16 fevruarie 1883), facem mentiune pentru editorialele programatice, pentru al doilea si al treilea editorial, iar pentru articolele din celelalte pagini indicam rubrica in care se publica (Bibliografie, Cronica dramatica, Informatiuni). Retinem si reproducerile in publicatiile romanesti si straine, precum si prima tiparire in volum, fara insa sa trimitem si la titlurile din editiile anterioare. Pentru textele transcrise din caietele lui Eminescu indicam manuscrisul si paginile. Dam informatii despre asezarea in pagina, grafie, mentiunile poetului, iar cand este cazul, prima tiparire in periodice.

Asemenea informatii sunt importante pentru cunoasterea statutului articolelor in paginile publicatiilor respective si in manuscrise, a circulatiei lor in presa vremii si a primei tipariri a textelor din manuscrise si in editiile anterioare.

Comentariile cuprind, cu putine exceptii, si o a doua sectiune in care prezentam probleme legate de textul respectiv si dam informatii asupra ecoului starnit in presa romaneasca, precum si in cea germana si franceza din tara. Am crezut important sa facem mentiune si de fragmentele reproduse de aceste publicatii din articolele eminesciene si pe care le integreaza in comentariile lor. Se situeaza pe primul loc ,,Romania libera" si ,,Binele public", iar din presa straina, ,,Bukarester Tagblatt", care comenteaza, cu extrase, aproape toate editorialele poetului din acesti ani.

Eminescu consacra aceleiasi probleme, ca reforma Legii tocmelilor agricole sau chestiunea dunareana, o suita de articole in care foloseste, in general, aceeasi argumentare in sustinerea tezei sale. Expunem problemele principale acolo unde se pun mai intai in discutie iar la reluarea lor prezentam numai chestiunile de istorie literara.

Cele trei publicatii la care colaboreaza Eminescu in 1882-1883 si 1888-1889 folosesc datarea dupa calendarul iulian, ca de altfel cea mai mare parte a presei noastre din secolul trecut. Respectam datarea din aceste publicatii. Sa mai precizam ca presa romaneasca folosea datarea anticipativa cu o zi. Pentru publicatiile straine, care folosesc datarea dupa calendarul gregorian, dam in paranteze drepte si datarea dupa calendarul iulian, spre a evita confuziile in succesiunea evenimentelor.

Orientarea politica a articolelor nu mai constituie, in absenta marturiilor din manuscrise, un criteriu in stabilirea paternitatii eminesciene si nici expresiile tipice pe care se intemeiaza editorii anteriori. Eminescu isi fixeaza insa o ortografie a sa, pe care si-o mentine, cu putine exceptii, si in aceasta epoca a publicisticii sale. Gr. G. Paucescu si N. Christescu vin cu ortografia de la ,,Dreptul", iar ceilalti colaboratori cu cea de la ,,Binele public" care nu se deosebea prea mult de a ,,Poporului" si a altor publicatii bucurestene. Exista insa si aici primejdia imixtiunilor in articolele poetului de vreme ce nu trecea zilnic pe la redactie sa urmareasca tiparirea lor. Aceste posibile imixtiuni explica sporirea neasteptata, in raport cu volumele anterioare, a textelor cu paternitate incerta.

Comentariile noastre au un caracter orientativ si informativ. Atragem atentia, cum facem si in Lamuririle la volumele anterioare, ca ele nu sunt destinate sa se substituie studiului publicisticii eminesciene.

9. anexele. Volumul este prevazut cu o Lista a siglelor publicatiilor periodice intocmita dupa Bibliografia Mihai Eminescu (1866-1970) Volumul I Opera (Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1976, p. 15-24), cu completarea siglelor facuta de noi in opere, VII (p. 72-74), opere, IX (p. 59-62), opere, XI (p. 13-14) si opere, XII (p. 11). Anexele mai cuprind Indicele numelor de persoane si o Lista a facsimilelor. Pentru Tabloul editiilor trimitem la opere, IX (p. 63-75), cu completarile din Bibliografia la opere, XI (p. 605-607) si opere, XII (p. 645-647).

Addenda cuprinde texte din manuscrise identificate in cursul elaborarii volumului de fata. Sunt oranduite in ordinea utilizarii lor in volumele anterioare. Facem loc aici si la trei texte pentru care nu avem indicatii certe cu privire la data elaborarii lor. Ne folosim de elemente exterioare si de conjunctura si le repartizam epocii studiilor vieneze si berlineze. Dintre cele trei texte, de un interes aparte este articolul polemic cu ,,Neue freie Presse", redactat de Eminescu in ger-mana, si in care dezvolta probleme ce vor sta permanent in activitatea sa publicistica de mai tarziu. Articolul a fost descifrat si tradus de Gerhardt Csejka.

Corrigenda aduce noi informatii cu privire la izvoarele folosite de Eminescu intr-un mare numar de insemnari din manuscrise, tiparite de noi in opere, XIV, in sectiunea Articole si excepte. Astfel pe masura ce se largeste campul investigatiilor ne apropiem tot mai mult de cunoasterea totala a miracolului eminescian.

Cadrul istoric al publicisticii lui M. Eminescu -Cronologie reprezinta un mijloc de orientare pentru cititorul intregii publicistici eminesciene (volumele IX-XIII). Cronologia acopera perioada cuprinsa intre 1821, data care marcheaza intrarea Romaniei in epoca moderna a istoriei sale, si 1889, anul mortii lui M. Eminescu, si urmareste, dincolo de simpla datare si consemnare a evenimentelor, o succinta si cat mai obiectiva deslusire a relatiilor lor in desfasurarea istoriei.

Dubla datare a unui eveniment indica folosirea concomitenta a calendarului iulian, oficial in Romania pana in 1924, si a celui gregorian, adoptat in Europa occidentala incepand cu 1582, calendare intre care, in epoca lui Eminescu decalajul era de 12 zile. Cand un eveniment este notat cu o singura data, ea este cea a calendarului gregorian.

Multumim istoricilor D. Berindei si F. Constantiniu pentru competenta lectura a Cronologiei.

Adaugam un grupaj de fotografii ale principalelor persoane care au avut un rol in viata politica si sociala a Romaniei si a Europei in perioada publicisticii eminesciene.

10. dificultati. Colectia ziarului ,,Timpul" de la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste Romania pe 1882 este incompleta. Lipsesc numerele 3, 68, 85, 97, 99, 101, 113 si 277 din 5 ianuarie, 28 martie, 18 aprilie, 5, 8, 11 si 28 mai si 17 decembrie, iar numarul 56, din 12 martie, este legat gresit la 12 ianuarie. Materialele din numerele 3, 68, 99 si 277 au fost recuperate din colectia carturarului G. T. Kirileanu, intrata in fondurile Bibliotecii Municipale din Piatra Neamt. Nu se pastreaza in bibliotecile noastre in colectii complete ,,Aparatorul", ,,Armonia", ,,Curierul", ,,Fraternitatea", ,,Gazeta de Bacau", ,,Gazeta de Falticeni", ,,Legalitatea", ,,Luptatorul", ,,Mesa-gerul de Braila", ,,Plugarul", ,,Reforma", ,,Resboiul roman", "Scranciobul". "Steaua Romaniei", ,,Suceava". Comentariile lui Eminescu privind unele din aceste publicatii reprezinta, ca si pentru cele insirate in Lamuririle la volumele anterioare, texte de referinta pentru istoricul presei romanesti.

Activitatea scriitoriceasca a lui Eminescu se deschide cu un prolog, poeziile din tinerete, si se incheie cu un epilog, publicistica de la ,,Romania libera" si ,,Fantana Blanduziei". Creatia sa majora se circumscrie intre 1870, anul debutului in publicistica si colaborarii cu poezii la ,,Con-vorbiri literare", si 1883, cu publicarea Luceafarului si a ultimelor articole in cotidianul bucurestean. Asistam insa la o situatie paradoxala, neintalnita, probabil, in nici o alta literatura europeana. Exegeza eminesciana din ultimii ani este orientata aproape exclusiv spre cele sub o suta de poezii si cateva proze publicate de poet in timpul vietii si spre productia literara, ramasa in manuscrise, poezie, teatru, proza, desi nu stim ce forme ar fi imbracat in elaborarea definitiva. Publicistica sa, care insumeaza sute de articole, aparute sub raspunderea sa, este tratata mai putin.

Maiorescu atragea atentia inca in 1892 ca genialitatea lui Eminescu se ,,vede insa mult mai stralucitoare din articolele lui scrise in proza si risipite in diferite reviste si ziare". Si G. Calinescu apreciaza ca publicistica nu este cu nimic mai prejos decat poezia. Pentru productia literara dispunem de editii integrale in vreme ce publicistica s-a tiparit fragmentar in editii de acum o jumatate de secol si este judecata cu aceasta optica ingusta, adesea si viciata prin supra-licitarea de texte fragmentare. Sectiune cu pondere majora in sensul lui Eminescu, publicistica implineste imaginea asupra personalitatii sale titaniene si va conduce, cum se intrevede de pe acum, la reevaluarea, cu perspectiva integralitatii, si a creatiei sale literare.

SIGLELE PUBLICATIILOR PERIODICE

Siglele sant preluate din Bibliografia Mihai Eminescu (1866-1970). Volumul I. Opera, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1976, p. 15-20; M. Eminescu. Opere VII. Proza literara, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1977, p. 72-74; M. Eminescu, Opere IX. Publicistica 1870-1877, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1980, p. 59-62; M. Eminescu, Opere XI. Publicistica 1880, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1984, p. 13-14; M. Eminescu. Opere XII. Publicistica 1881, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1985, p. 11. Pentru publicatiile care nu figureaza in aceste lucrari s-au intocmit sigle noi. Anii care insotesc titlurile privesc perioada cercetata. Publicatiile ,,Allgemeine Zeitung', ,,Die Presse', ,,Deutsche Zeitung', "Fremden-Blatt', ,,Neue freie Presse' si ,,Wiener allgemeine Zeitung' au fost consultate in Biblioteca Nationala (Osterreichische National Bibliothek) din Viena, iar ,,L'Echo de France', ,,L'Europe diplomatique', ,,Figaro', ,,Figaro litteraire', ,,La France', ,,Gaulois', ,,L'Independance belge', ,,Journal des debats', ,,Kolnische Zeitung', ,,La liberte', , .Messager d'Athenes', ,,Le Mot d'ordre', ,,Le Nord', ,,Le Parlament', ,,Die Post', ,,Le Renseignement parisien', ,,La Republique francaise', ,,Le Temps' in Biblioteca Nationala (Bibliotheque Nationale) din Paris.