Piata de pacate

Piata de pacate

Reporterul privi cu stupoare bucata uriasa de tabla, vopsita in alb, pe care scria cu litere negre "Piata centrala de pacate". Lucra la o revista franceza si invatase romaneste la cursurile de vara de la Sinaia. Mama era frantuzoiaca, iar tatal era roman, si acesta-l mai invatase cate ceva, asa ca limba lui paterna era romana.

Se gandi ca trebuie sa fie pe undeva vreun sef care sa-l lamureasca ce este cu piata aceea ciudata. Nici nu vazu oamenii asezati la coada in fata tarabelor, nici placutele pe care acestia le purtau de gat. Isi pregati camera si incepu sa caute. Intr-un tarziu gasi o cladire cu o inscriptie: "Piata centrala de pacate. Directiunea".

Intra fara teama, constient ca, oricum, meseria de jurnalist este una dintre cele mai periculoase din lume. Din fericire la intrare nu gasi pe nimeni care sa-l opreasca. Vazu o usa pe care scria "DIRECTOR", nu ezita sa bata si cand i se raspunse deschise usa aparent degajat, desi avea emotii, fiindca un asemenea reportaj ar fi crescut mult rating-ul revistei si, evident, si salariul lui.

Zari un domn slab, care un purta un costum negru impecabil, cu ochelari fumurii si care, dupa ce reporterul se prezenta, il invita sa ia loc pe unul dintre fotoliile uriase din piele autentica de Cordoba.

Cat despre reporter, acesta arata normal, ca orice reporter.

Camera parea intunecoasa, cu mobile grele; nu zari nici macar o planta sau un obiect ornamental. Totul parea voit sobru si intunecos. Reporterul ii spuse cine este, la ce revista lucreaza si de unde stie limba romana. Ii prezenta directorului setul de intrebari.

Directorul incepu sa vorbeasca pe un tot calm, rar si rece, privind atent intrebarile de pe birou:

- Da, domnule, si pacatele sunt o marfa. Faust nu si-a vandut sufletul diavolului? Va dati seama ce comoara, ce colectie de pacate am pierdut! Suntem in Artizania, nu? si aici totul este posibil.

- Da, inteleg. Si cum procedati?

- Pacatosul vine, isi prezinta marfa, se face tranzactia, isi ia banul si pleaca.

- Si pretul se negociaza, sau aveti anumite tarife?

- Avem tarife pe diverse tipuri de pacate si de gravitate a acestora, dar se si negociaza. Cu cat pacatul este mai greu, cu atat pretul este mai mare.

- Si ce pacate cumparati?

- Pacate umane obisnuite, inclusiv cele din "Decalog" si din alte surse. Excludem insa din start omuciderea, eutanasierea, avortul si alte cateva.

Lamurit, reporterul ii spuse directorului:

- Domnule director, as dori sa vad si eu piata. Dupa aceea, daca doriti, putem sa continuam discutia.

- Evident, dragul meu, chiar as dori sa-ti mai spun ceva.

Directorul l-a plimbat in graba printre tarabe, ingrijorat ca reporterul ar putea vedea ce scrie pe placutele de la gatul pacatosilor. Pe taraba nu era nici un fel de marfa si tarabagii discutau aprins cu clientii.

Reporterul observase ca in spatele fiecarei tarabe este cate o cabina vopsita in negru si, intorsi in birou, emotionat de cele vazute si de ceea ce incepuse sa-i spuna directorul uita sa mai intrebe.

- Intr-o zi a venit un client care voia sa vanda pacatul adevarului. Tarabagiul a discutat cu el in contradictoriu, incercand sa-l convinga ca spunerea adevarului nu este un pacat, dar clientul o tinea pe-a lui. Asa ca mi l-a adus in birou si iata ce-am discutat cu el:

"- Domnule, nu exista pacatul adevarului, fiindca adevarul e de la Dumnezeu".

"- Nu va contrazic, insa eu cand spun adevarul fac pacat. De-aia vreau sa-l vand".

"- Si cam ce pacate poti face cand spui adevarul? Da-mi cateva exemple!"

"- Am spus adevarul despre un coleg si prieten de-al meu, care furase o suma mare de bani din firma si a ajuns la puscarie. Am facut un rau unui om, deci facut pacat?"

"- Bine, dar el a pacatuit primul furand!"

"- Nu ma intereseaza, e pacatul lui, pe mine pacatul meu ma doare".

Si altul?"

"I-am spus odata unui prieten ca am facut sex cu nevasta lui. Si acesta, in loc sa ma bata pe mine, a batut-o pe ea. Apoi au divortat si au ramas doi copii. Iar mie prietenul meu mi-a spus ca sunt un dobitoc fiindca spun adevarul".

"- Si altceva, ce-ai mai facut?"

"- Chiar luna trecuta i-am spus sotiei directorului meu ca acesta, stiti. cu secretara. S-au certat la cutite si directorul, in loc sa ma dea pe mine-afara, a dat-o pe secretara. Si a ramas biata femeie fara munca pe vremurile astea grele!"

- Si mi-a mai spus si altele, de a trebuit sa chem ambulanta si sa-l duc la un spital specializat.

- Si cu pacatele ce faceti?

- Suntem un ONG, "Piata centrala de pacate", inregistrat, conform legii, la judecatoria locala. Tarabagii de pacate sunt asociati. Suntem sponsorizati, in functie de pacatele depuse, de anumite institutii guvernamentale, religioase si altele, ba chiar si statul intervine uneori direct. Va dati seama ca avem un rol social si moral important. Cifra noastra de afaceri este excelenta si am intocmit un plan de marketing bine pus la punct.

- Cum stati cu concurenta?

- Concurenta nici nu prea exista. Se face trafic cu pacatute banale, dar la scara mica, si nisa noastra de piata este uriasa.

- Cum va promovati afacerea, cum atrageti clientii?

- Facem reclama in tot ce este mass-media, in special la televiziunile din tara, dar si din strainatate. Avem clienti de diferite nationalitati si asta dezvolta mult turismul in zona, dar mareste si incasarile noastre. Pentru fidelizarea lor organizam in fiecare iarna, in preajma Sf. Valentin, pentru a atrage si tinerii, "Ziua desfranarii", "Ziua pacatului", cum i se mai spune. Gurile rele au botezat-o "Ziua nelegiurii". Ma rog, opiniile lor.

Atunci se da liber la orice pacat, mai putin la cele capitale. Un fel de "Saturnalii". Adulterul este la mare cinste si nu se supara nici sotii, nici sotiile. In rest, pacatele obisnuite, facute de fiecare cum poate si pe unde poate. In aceasta zi gradientul de pacat creste logaritmic, in celelalte zile cresterea este aritmetica, cu exceptia sarbatorilor de orice fel, cand cresterea este una medie. Dar in "Ziua desfranarii" pacatosii aduna mai multe pacate decat pot duce si atunci dau buluc in "piata de pacate". Ati nimerit la zece zile de la aceasta sarbatoare minunata si cred ca ati observat si dumneavoastra ce imbulzeala este in piata.

- Cum stati cu investitiile?

- Excelent! Am facut mai intai o copertina uriasa deasupra pietei, ca sa nu-i mai ploua nici pe clienti, nici pe tarabagii. Am investit si investim in cercetare. Avem laboratoare specializate pentru depistarea modalitatilor de manifestare a pacatelor, in special a celor de tip nou. Stiti prea bine, instinctual, omul a ramas acelasi. Dar sunt atatea tipuri de pacate moderne, precum sexul cu camera web, accesarea site-urilor porno (pentru noi onanismul nu este un pacat), furtul pe calculator. Dezvoltarea IT-ului este pentru noi mana cereasca. Si cate alte pacate or sa mai apara?

Daca doriti, domnule reporter, puteti sa va vindeti si dumneavoastra un pacat. Va dam euro, nu lei, sa nu mai dati comision la banca.

Speriat de aceasta propunere reporterul i-a multumit precipitat pentru interviu si a plecat, promitand ca-i va trimite in cel mai scurt timp un exemplar din revista.

Numai ca, cititorule, directorul a mintit. Si-acum cade necazul pe mine sa va spun adevarul. Dar s-o luam de la capat.

Pe firma mare de la intrare, sub "Piata centrala de pacate", mai era scris un citat: "Suma pacatelor lumii este constanta". Dedesubt, sub citat, era o formula matematica. In traducere: "Sigma de la Adam &Eva la ultimul nascut egal cu k", adica constant.

Directorul a mintit, pentru ca pacatele se vindeau rar, de cele mai multe ori se dadeau la schimb: betie pentru preacurvie, hotie pentru coruptie sau invers, promisiuni desarte contra furt din banul public, pentru ultimul caz cei mai multi dintre clienti erau politicieni.

Pacatosul venea in fata tarabagiului cu o placuta atarnata de gat, pe care erau inscriptionate discret pacatele pe care voia sa le preschimbe. Este adevarat, daca dadea la schimb un pacat mai mare contra altuia mai mic primea si o diferenta in bani.

Oamenii orasului se intrebau cine erau tarabagii: unii spuneau ca sunt draci mascati, altii ca ar fi vorba de preoti sub acoperire. Oricum, un preot era prezent permanent in piata de pacate, fiindca in fiecare dimineata se facea sfestanie, uneori si seara. Preotul era tanar si nu prea dus la biserica, locul lui de munca fiind aici.

Uneori vizita piata chiar Scaraotchi. Atunci se facea liniste deplina si tartorul cel mare se plimba printre tarabe, citind cu nesat placutele pacatosilor. Lumea spunea ca chiar el este maharul afacerii.

Cabinele din spatele tarabelor erau cabine de legare-dezlegare de pacate. Pentru ca un client sa nu-si ia marfa inapoi era legat sa nu mai faca acel pacat, fiind dezlegat la cel pe care-l primise la schimb.

Intr-o dimineata directorul i-a spus amantei de serviciu ca ar vrea si el niste pacate calde, adica sex in grup (de dame), felatie si sodomie pentru cei interesati. Si, ca sa nu se-auda-n targ, i-a chemat si pe directorul de marketing si pe cel de vanzari. Si tot matineul pacatos era sa devina un esec, fiindca directorul de vanzari, in loc sa treaca la treaba, a inceput sa se vaite ca cifra de afaceri scade ingrijorator fiindca lumea tine post si pacatele s-au imputinat. Petrecerea a fost salvata insa de amanta de serviciu, care le-a oferit tuturor cate o superba proba de oralitate.

Poate ca piata de pacate ar fi existat si acum daca nu s-ar fi intamplat o catastrofa. Tocmai cand la biserica din apropiere se facea Sf. Euharistie toate cabinele de legare-dezlegare din piata au luat foc aproape simultan. Iesea un fum negru, vascos, cu miros de pucioasa. Flacarile s-au inaltat pana la copertina de policarbonat si topitura fierbinte a inceput sa se scurga peste tarabagii si peste clienti deopotriva. Tipetele ca din iad nu s-au oprit multa vreme, auzindu-se pana si in comunele din jur.

Doua luni s-au chinuit oamenii Primariei sa dezafecteze locul. Si acum in oras se aude ca aici se va face un schit de maici.

Accidentul se intampla pe vremea cand un presedinte care bea whisky a fost demis si inlocuit cu altul care bea vodca. In tara se faceau multe mitinguri de solidaritate cu bautorul de whisky, dovada a deschiderii noastre occidentale. Si nu se stie care a fost cu adevarat cauza, dar dupa doua zile, cat a durat topirea copertinei rusii au dat alarma de lupta mai multor unitati de avioane supersonice de vanatoare, iar americanii au trimis un portavion in Marea Neagra, ca asa sunt americanii, unde este un necaz apar si ei. Dar portavionul a plecat bosumflat, fiindca nu avea unde sa intoarca in portul Constanta. Avioanele de la Bobocu zburau permanent deasupra orasului, la joasa inaltime, gata oricand sa atace. Trupele de frontiera erau pe picorde razboi.

Catastrofa a atras o multime de televiziuni straine. Locurile de parcare au devenit neincapatoare si primarul i-a sfatuit pe contribuabilii cu case pe pamant sa infiinteze parcari private ad-hoc. Parcurile orasului erau pline de corturi, fiindca operatorii TV nu mai aveau unde sa doarma, hotelurile orasului fiind supraaglomerate.

Un lucru este insa relevant ca toata tevatura a fost generata de distrugerea pietei de pacate si nu de altceva. Atat Parlamentul Artizaniei, cat si cel de la Strasbourg au facut a doua zi dupa prabusirea copertinei o reuniune de urgenta; la Parlamentul European un parlamentar din Artizania a propus infiintarea unei "Piete Europene a Pacatului" si propunerea a fost primita cu ovatii.

Asupra primarului orasului s-au facut presiuni judetene, regionale, nationale, europene si internationale pentru refacerea pietei, dar acesta a refuzat cu ostentatie. Dar nu s-a lasat intimidat nici macar de uriasa desfasurare de forte armate. Tinea neaparat ca in locul acesteia sa fie neaparat un schit de maici.

Primarul aflase de la un consilier de taina ca regiunea unde se afla orasul, in curbura Carpatilor, este supusa unui atac permanent de energii negative, presupuse a fi de origine tectonica. In apropierea orasului erau celebrele adaposturi rupestre, care emanau energii pozitive si echilibrul cu cele negative era permanent, dar precar. Asa ca primarul a afirmat intr-o conferinta de presa ca in locul pietei de pacate se va construi un schit, fiindca aceasta modificase periculos echilibrul.

Afirmatiile primarului au fost intarite de Arunia, o prezicatoare TV, care a afirmat ca spatiul pietei este bantuit de duhuri rele, fapt confirmat si de radiestezistii Artizaniei, aflati si ei in alerta. Asa ca lucrurile s-au linistit, iar birocratia europeana va aproba cine stie cand infiintarea "Pietei Europene a Pacatului" si pana atunci nu se stie ce se mai intampla.

Am uitat sa-ti spun, cititorule, ca metoda de legare-dezlegare de pacat fusese preluata de tarabagii dintr-o carte de proza, "Artizania", scrisa de un autor local, Aurel Ganea.

In cateva luni din toate librariile si bibliotecile de tara au disparut cele doua volume verzi din manualul lui Gh. Buzdugan "Rezistenta materialelor". Poate mai sunt unii colectionari care-l mai aveau inca, dar acestia il doseau si il pastrau pentru vremea cand vor obtine un pret mai mare. Acum, dupa prabusirea pietei, demersurile lor au devenit inutile, fiindca librariile s-a umplut cu manuale de "Rezistenta materialelor".

Inca de pe vremea cand piata functiona autorul a dat in judecata Administratia pietei pentru copy-right. Nu trebuie uitat ca piata s-a dus naibii, dar ONG-ul mai exista inca. Dar procesul a fost pierdut din instanta in instanta. Si in prezent cauza se afla la Curtea Europeana a Drepturilor Omului si se pare ca va fi greu solutionata, fiindca Administratia invoca, cu o uluitoare si indrazneata insistenta, dreptul la pacat.

Aurel Ganea