Lebedele Vrajite de Radu Preda

Lebedele Vrajite

de Radu Preda

De ce oare lebedele nu stau cu noi de Craciun? Lor nu le aduce Mosul daruri? Dar acolo unde se duc ele, in tarile calde, exista brazi de Craciun?

Calinus statea pe malul lacului, tulburand din cand in cand luciul apei cu cate o piatra, aruncata neglijent, in timp ce gandurile ii zburau alaturi de lebedele care isi luasera zborul. Spre tarile calde, asa ii spusese lui cineva. Cine anume, nu-si mai aducea aminte, nici nu era important. Cert este ca printesele lui, pe care le admira ore in sir toata vara, isi luau zborul o data cu prima bruma si mai apareau tocmai primavara viitoare.

Era atat de fascinat de eleganta cu care stapaneau lacul, incat statea ore in sir sa le admire. Tovarasii lui de joaca incepusera chiar sa-l ia peste picior si il porecleau Lebadoiul. Doar Cora, colega lui din prima banca, ii impartasea cumva pasiunea, insa doar pe furis, ca sa nu-si atraga, la randul ei, cine stie ce porecla de la copiii rautaciosi.

Astazi insa, vazandu-l atat de trist pe Calinus, isi luase inima in dinti si se asezase alaturi de el pe malul lacului.

- Stii, Cora, rupse el tacerea intr-un tarziu, daca as avea aripi, mi-as lua acum zborul dupa ele Tare as vrea sa stiu unde se duc. Cred ca m-ar primi in stolul lor.

- Poate, daca am fi cuminti, ar aparea Zana cea Buna, spuse visatoare fetita. Cu bagheta ei magica ne-ar putea transforma in doua lebede si am putea sa zburam dupa ele. Sau poate ne-ar duce ea in zbor pana in tarile calde.

- Dar tu nu vezi ca nu vine Zana cea Buna? Daca ai sti cat am rugat-o

- Poate n-ai rugat-o asa cum trebuie. Sau poate n-ai fost destul de cuminte.

- Hai s-o rugam impreuna!

- Hai!

Cei doi copii isi impreunara manutele, inchisera ochii si incepura sa se roage fierbinte.

Au trecut asa minute, poate chiar ore, dar Zana cea Buna nu se arata. Dezamagiti, cei doi copii se indreptara spre casele lor. Incepuse sa se intunece, iar frigul devenea patrunzator.

* * *

A doua zi, la scoala, Doamna i-a pus pe copii sa deschida caietele de compunere si sa astearna pe hartie o scrisoare catre Mos Craciun, in care sa-i spuna acestuia ce cadouri isi doresc si, pentru a fi cat mai convingatori, sa-i povesteasca Mosului cat de cuminti au fost si cate fapte bune au facut de anul trecut. Intr-un minut, penitele au inceput sa alerge frenetic pe hartie. Imaginatia copiilor nu avea limite cand era vorba de darurile pe care si le doreau. Intr-o cascada ametitoare se insirau in compunerile lor toate visele copilariei. Mai greu a fost cand a sosit timpul sa povesteasca faptele bune. Dar, cu putina imaginatie, a fost trecut si acest obstacol. Se gandeau ei ca Mosul oricum nu va avea timp sa verifice toate scrisorile si, in plus, el era tare bun. Chiar daca s-ar fi prins ca Paulica, de exemplu, s-a dus sa joace fotbal in loc sa pliveasca de buruieni rasadurile de rosii din curtea bunicii, nu s-ar fi suparat prea tare. In fond, nu erau chiar atat de multe buruieni, iar rosiile bunicii oricum erau cele mai bune.

Calinus insa nu parea atins de frenezia colegilor lui. A stat o vreme si a privit in gol, cu foaia alba in fata. Gandurile ii zburau departe, departe de tot, catre tarile calde, acolo unde erau lebedele lui dragi. Intr-un tarziu a simtit mana Doamnei, care il mangaia usor pe cap. A luat stiloul si a inceput sa scrie:

'Draga Mos Craciun,

Anul acesta am o rugaminte speciala pentru tine. As vrea sa impodobesti cu pestisori de argint bradul pentru mine si sa-l duci lebedelor, acolo unde sunt ele si, daca nu-ti cer prea mult, te-as ruga s-o convingi pe Zana cea Buna sa ma duca in zbor pana la ele, doar atat cat sa le vad putin cum se bucura. Daca faci asta pentru mine, iti promit, Mosule, ca voi fi cel mai cuminte baietel din lume si ca n-am sa le mai supar niciodata pe mama si pe Doamna. Iti promit solemn, Mosule'.

Doamna, care in timp ce Calinus scria cu mana usor tremuranda, ramasese in spatele lui, si-a sters pe furis o lacrima rebela si a inceput sa adune caietele copiilor. Soneria vestea incheierea ultimei zile de scoala. Incepea vacanta de Craciun.

* * *

In Ajunul Craciunului cazu prima ninsoare din acel an. Ningea frumos, cu fulgi mari si grei. Copiii, in culmea fericirii, luasera cu asalt derdelusul. Oameni de zapada rasareau pe banda rulanta. Doar Calinus nu era in apele lui. Tragea fara chef de sfoara de la sanie, iar pasii i se indreptau sovaielnic spre lac. Degeaba l-au strigat copiii, degeaba au atintit asupra lui artileria grea de bulgari de zapada. N-au reusit sa-l abata din drumul lui. Lacul era vanat si incretit de vantul taios. Inca nu se lasase gerul, dar peste cateva zile, daca vremea o tinea tot asa, gheata va pune stapanire pe taramul lebedelor lui dragi.

Statu asa o vreme, spargand din cand in cand oglinda apei cu cate un bulgare pufos, in vreme ce gandurile ii zburau departe, tocmai la Polul Nord, unde Mos Craciun probabil ca facea ultimele pregatiri inainte de a-si lua zborul, incarcat cu daruri, catre copiii din lumea intreaga. Era tare curios sa vada daca Mosul ii va indeplini si lui dorinta. Se gandea ca poate nu primise scrisoarea lui. O intrebase pe Doamna daca nu trebuia sa-i fi expediat scrisoarea, dar oricum nu stia adresa exacta. Doamna l-a linistit, spunandu-i ca Mosul primeste dorintele copiilor, prin telepatie, de indata ce sunt formulate. Asa mai mergea. Dar din cate milioane de rugaminti primeste, oare nu mai uita din ele, ca doar e batran? Mosul nu uita niciodata, il asigura din nou Doamna, pentru ca are o puzderie de ingerasi in jurul lui, care le noteaza sarguincios pe toate. Nu era el convins pe deplin, dar nu mai era mult si avea sa vada singur daca a avut sau nu dreptate. Deja se inserase, iar a doua zi de dimineata avea sa vada cu ochii lui. Pleca parca mai voios spre casa. Din bucatarie venea o mireasma imbietoare de cozonaci bine crescuti, iar pe masa il astepta cana cu lapte cald, indulcit cu miere. Ca niciodata, s-a culcat inainte de noua. Mai erau doar cateva ore

* * *

O lumina puternica ii inundase brusc odaia. Fereastra se deschisese larg, dar de afara nu venea frigul patrunzator de decembrie, ci un vanticel caldut, cu aroma de iasomie, care parca il lua in brate si il tragea usor catre geam. Se lasa purtat fara nici o impotrivire. Afara, intr-o caleasca viu colorata, la care erau inhamati patru bidivii, il asteptau Cora si o doamna inalta, tulburator de frumoasa, imbracata cu o blana de hermina si cu o coronita din frunze de salcie facute din foita de aur. Era chiar Zana cea Buna. Mut de uimire, se uita cand la Zana, cand la Cora, cand la bidiviii care dadeau semne vadite de nerabdare.

- Hai, Calinus, urca, ii spuse Cora, intinzandu-i o mana.

- Hai, Calinus, il indemna si Zana.

- Dar unde mergem intreba el mai mult curios decat temator.

- Zana ne-a ascultat ruga si ne duce in tarile calde, sa petrecem Craciunul cu lebedele.

- Bine, dar ce-o sa spuna mama intreba el cu jumatate de gura, in timp ce dintr-un salt era deja in caleasca.

Zana scoase atunci de sub haina o biciusca stralucitoare, cu care ii atinse usor pe bidivii. Acestia nechezara scurt, isi desfacura aripile si pornira in zbor. Lacul ramasese undeva jos si se facea din ce in ce mai mic, pana cand disparu cu totul. Pluteau printre nori, iar Zana fredona un cantec duios. Lui Calinus ii batea inima in piept, mai sa iasa afara. O prinse pe Cora de manuta si se cuibarira amandoi in pernele moi ale calestii.

Dupa un timp, incepura sa coboare vertiginos. Peisajul era complet schimbat. Cu respiratia taiata, Cora si Calinus pluteau printre palmieri, dune de nisip, ape de culoarea smaraldului. Caleasca se opri lin intr-o oaza, iar Zana ii invita pe copii sa coboare. Pe un tapsan de iarba rozalie, langa un izvor, cateva fete se harjoneau de zor. Toate aveau parul negru ca de smoala, lung pana la brau, si erau imbracate in rochii albe de in, lungi si vaporoase.

O muzica lenta si tulburatoare picura diafan, nu se stie de unde.

- Unde suntem?, intreba Calinus, care isi reveni primul din uimire.

- In Tinutul Lebedelor, ii raspunse una dintre fete, luandu-i pe amandoi de mana si introducandu-i in hora lor.

- Bine, dar unde sunt lebedele isi dadu Cora glas nedumeririi.

- Cum unde? Peste tot Noi suntem lebedele, ii raspunsera fetele in cor.

Fara sa mai astepte o alta intrebare plina de nedumerire din partea celor doi copii, fetele urcara pe rand in varful unei stanci, de unde incepura sa sara, tot pe rand, in apa. De cum atingeau suprafata cristalina a helesteului, se preschimbau pe loc in lebede.

- Veniti, veniti, ii imbiau ele pe cei doi copii, ramasi pironiti pe malul apei.

Atunci, Zana ii lua pe amandoi de manute si ii conduse cu delicatete spre lebede. Spre marea lor uimire, cand atinsera luciul apei, vazura ca puteau pasi ca pe uscat. Imbatat de fericire, Calinus o rupse la fuga spre lebede, care incepusera un alt dans, mult mai gratios decat cel din oaza. Ajuns in mijlocul lor, baiatul isi aminti brusc de scrisoarea catre Mos Craciun.

- Voi aveti aici brad de Craciun le intreba el pe lebede.

- Nu, nu avem, ii raspunse una dintre ele. Suntem sub puterea unei vraji, care ne impiedica sa ne bucuram de sarbatorile de iarna, pana in clipa in care un suflet curat se va gandi la noi si va renunta de buna voie la darurile lui, pentru a ni le oferi noua.

- Bine, dar eu exact asta i-am cerut Mosului anul acesta!, spuse Calinus dintr-o suflare.

- Pana nu ne va spune chiar el, vraja nu se va destrama, spuse una dintre lebede.

- Mosule, Mosule, prinse atunci sa strige copilul, ridicandu-si privirea spre cer. Mosule, nu-i asa ca ai primit scrisoarea mea? Raspunde-mi, te rog!

Atunci, din inaltul cerului, se auzi un glas, la inceput vag, apoi din ce in ce mai clar:

- Calinus, Calinus!

- Sunt aici, sunt aici, striga copilul, in timp ce lebedele pareau ca se indeparteaza din ce in ce mai mult

* * *

- Calinus, Calinus, trezeste-te!

Copilul deschise deodata ochii si o vazu pe Cora, alaturi de mama lui. Sari din pat si se duse glont la fereastra. Copacii, impovarati de omat, pareau ca zambesc luminati de un soare vesel. Nici urma insa de palmieri, lebede sau zane. Asadar, totul nu fusese decat un vis. Dezamagit, Calinus se intoarse in pat si isi ascunse fata in perna.

- Hai, imbraca-te, trebuie sa vezi neaparat ceva, ii spuse atunci Cora.

- Ce sa vad, nu vreau sa vad ce mi-a adus Mosul. Inseamna ca n-a tinut cont de rugamintea mea.

- Hai, nu fi incapatinat, insista fetita. Imbraca-te mai repede.

Intr-un sfert de ora fu gata, sorbi in graba cana cu lapte, musca de doua ori din felia de cozonac si isi lua in graba paltonul. Curiozitatea era mai puternica decat foamea. Cei doi copii pornira pe cararea ingusta, croita printre nameti, si ajunsera pe malul lacului.

De data asta, Calinus se ciupi de obraz, ca sa se asigure ca nu viseaza. Pe lac plutea zgribulita o lebada. O privi pret de cateva clipe, apoi o zbughi spre casa, fara nici o explicatie, spre nedumerirea Corei. Se intoarse curand, ducand in spate o desaga voluminoasa.

Intr-o ora, singurul brad de pe marginea lacului era impodobit cu globulete, bomboane in staniol si multa, multa beteala. Iar Calinus statea pe vine, la marginea apei, aruncand bucatele de cozonac, murmurand asa, doar pentru el:

- Craciun fericit, lebaduta mea draga