REVOLUTIA IN VINTILEASA

REVOLUTIA IN VINTILEASA

Aproape nimeni din Vintileasa nu urmari intrarea revolutionarilor in celebrul Studiou 4 din dupaarniaza lui 22 decembrie 1989. Cei din sat erau ocupati pina peste cap cu alte treburi, mult mai importante. Unii taiau porcul. Altii furau lemne. Cei mai multi se imbatasera inca de dimineata. Era vremea ravacitului. Ca voiai sau nu, tot tragind vin dintr-un butoi intr-altul, era imposibil sa nu te faci crita. Dar chiar treji fiind, vintilestenii tot n-ar fi stiut ca Ceausescu fusese rasturnat. De citiva ani, nici un televizor din sat nu mai era pus pe Bucuresti. Toata lumea urmarea Moscova. Or, tocmai cind Mircea Dinescu se facea ca lucreaza, bine indemnat in acest sens de Ion Caramitru, inima socialismului biruitor transmitea o masa rotunda despre importanta istorica a perestroikai. Difuzoarele, in schimb, functionau pe Radio Bucuresti. Toate erau insa afara, pe prispa, atirnate intr-uri cui. Cei din casa n-aveau cum sa auda vestea cea mare. Cei de afara aveau treaba cu porcul. Pavel Tinjala, un batrin din Vintileasa Deal, tocmai virise cutitul in gitlejul animalului. Printre zbieretele deznadajduite, urechea lui prinse strigatele: Ura! Dictatorul a fost rasturnat ! Traiasca Romania Libera!

- Ia te uita! mormai el, stergindu-si cutitul de singe, iar dau astia o piesa cu 23 August ! In scurt timp insa, vestea umplu satul. Ceausescu fugise! Multimea din piata intrase in Comitetul Central! Televizoarele fura puse rapid pe Bucuresti. La inceput nimeni nu crezu o iota din ce arata micul ecran. Vazind grupurile cu drapele din Studioul 4 toti crezura ca-i vorba de emisiunea Cintarea Romaniei. Europa Libera, la care alergara cu totii, confirma ca tot ce se difuza la televizor era adevarat. Din acel moment, Vintileasa nu se mai dezlipi de aparat. Ce se intampla pe micul ecran intrecea cu mult tot ceea ce vazusera ei in filme, inclusiv in cele americane. Porcii fura lasati in mijlocul ograzii. Vinul ramase neravacit. Cei beti se frecara la ochi, crezind ca s-au pilit atit de tare, incit au vedenii politice. Noroc cu cei treji, care ii linistira, spunindu-le ca si ei vad la fel. Noaptea de 22 spre 23 decembrie trecu nedormita. Vintilestenii urmarira cu sufletul la gura informatiile despre prinderea lui Ceausescu. Se facura pariuri pe tema daca va reusi sau nu sa fuga in strainatate. Spre dimineata, unii se luara la bataie. Cei ce pretindeau c-au cistigat aduceau drept argument stirea data la televizor ca dictatorul fusese prins. Ceilalti raspundeau ca televiziunea minte. Ei sustineau ca nu Ceausescu fusese arestat, ci dublura lui. Ceausescu fugise in Cuba, dupa ce, in prealabil, isi pusese mustati false, sa semene cu Ton Tiriac. Chestia cu teroristii nu-i sperie deloc. Cu ani in urma, pe izlazul din Vintileasa functionase un poligon de artilerie. Zi si noapte proiectilele vijiisera peste sat. Pe la miezul noptii, iesira si ei din case, tragind cu urechea. Nu auzira nimic deosebit. Doar pe Costache Boambes, care-si facea nevasta curva. Dar asta n-avea nici o legatura cu revolutia. A doua zi pe la prinz, Vintileasa incepu sa se plictiseasca. Pierdeau timpul cu tot felul de prostii, in timp ce prin gospodarie erau atitea de facut. Trebuia rinit la vaci. Porcul astepta sa fie pus in borcane. Vinul baltea prin galeti. Astfel ca satul se intoarse la treburile Iui de fiecare zi. in fata televizorului ramasera doar citiva flacai. Acestia, muncitori la Horesti, se adunau de vreo saptamina, dupa-amiaza de dupa-amiaza, la Mitita Banu, ai carui parinti erau plecati la bai. Jucau table pe rupte, palavrageau pina ii dureau falcile, fumau. Ar fi mers, desigur, la lucru, dat fiind ca in sat se plictiseau de moarte, dar nu aveau cu ce. Soferul autobuzului care trecea prin Vintileasa se imbatase crita, luind drept ostatic autobuzul. Numerosii delegati trimisi de IRTA se intorsesera la Floresti cu buzele umflate. Nici Militia nu reusi mare lucru. Soferul, care locuia intr-un sat din munti, la capatul traseului, ameninta ca pune autobuzul pe foc. Citeva seri la rind, flacaii vazura entuziasmati cum revolutia cuprindea intreaga tara. In zeci, sute de locuri, primariile fusesera luate cu asalt. Masele populare, ascultind indemnurile de pe micul ecran, iesisera in strada sau, ma rog, in ulita, dupa cum era localitatea, urbana sau rurala. Numai in Vintileasa nu se intimpla nimic. Primarul, un fost ceausist, bea pe gratis la bufet si, dupa ce se facea cui, dadea cu pumnul in masa, racnind cit putea de tare: Jos Ccausescu! Mai ada o sticla. Vintileasa nu era cea mai amarita comuna de pe cuprinsul tarii. Si cu toate acestea, iata, alte localitati mult mai prapadite, unele chiar fara lumina electrica, i-o luasera inainte. Dupa procesul lui Ceausescu, despre care tot satul spunea ca a fost trucat, grupul de flacai hotari sa treaca la actiune. Programara pentru a doua zi o mare manifestatie in fata primariei. Asa isi propusesera ei: mare manifestatie, in realitate insa, nu putea fi vorba de asa ceva. Gospodarii pe Ia care trecusera nici nu voisera sa auda. - Mai baieti, le ziceau cite unul, ati innebunit!? Ma vedeti pe mine, om batrin si cu copii insurati, umblind pe sosea cu steaguri si pancarte?! La 23 august, hai, mai treaca-mearga, m-am dus. Afacerea se intimpla la Floresti, nu aici, in Vintileasa.

N-aveam cum sa ma fac de ris in fata celor din sat. Apoi deplasarea se ponta cu doua zile

munca la colectiv. Sinteti voi in stare de asa ceva? Sigur ca nu erau. Cerusera sprijinul presedintelui C.A.P., dar acesta ii refuzase politicos, spunind ca, in aceasta privinta, nu se primise inca nici o indicatie de la Comitetul Judetean de Partid. Flacaii se vazura obligati sa se multumeasca si cu o mica manifestatie. Mai ales ca si asta fusese cit pe-aci sa nu mai aiba loc. Nimeni nu voia sa aduca de acasa un cearsaf pe care sa se scrie cu vopsea rosie: Jos primarul! Culai Parvana = Ceausescu!

Toti dadeau din colt in colt. Unii motivau ca nu le dau voie parintii. Altii ca cearsafurile lor nu erau intr-o stare demna de a exprima vointa maselor populare din Vintileasa. Tot Mitita Banu se sacrifica pina la urma. Ai lui erau plecati la bai, asa ca n-a fost prea greu sa ia un cearsaf din lada, sa-l rupa in doua si sa prinda bucatile de araci. Pe una din pancarte trecura lozincile impotriva primarului. Pe cealalta, dorinta de veacuri a vintilestenilor: Vrem alegeri libere! Facura rost si de drapelul de stat al R.S.R. il scuturara de praf, ii decupara stema si-l dadura lui Cornel Barboi, care trebuia sa-l vinture incolo si incoace, cum vazusera la televizor ca fac cei din balconul Comitetului Central. Lui Cornel Barboi nu-i veni prea greu sa transpuna in practica sarcina incredintata. Avea o mare experienta la acest capitol, dat fiind ca ducea prapurii la inmormintari. incercasera sa faca rost si de o portavoce, dar nu reusira. Vasile Calistru, singurul care avea asa ceva (ii ramasese de la o echipa de filmare si o folosea la indrumatul cirezii, pentru ca era vacarul satului), ii refuza categoric, pe motiv ca i se consuma bateriile.

Cu chiu cu vai izbutira sa se stringa vreo 15 insi. In dimineata zilei de 27 decembrie o pornira spre Consiliul Popular, aflat in celalalt capat al satului. Gospodarii intilniti in cale se opreau si-i priveau indelung. Cite unul se interesa curios: - Da', unde mergeti, mai flacai? - La revolutie, nene, raspundeau baietii, miscind drapelul intr-o parte si in alta. Pe marginea soselei se atineau citiva baietasi rebegiti de ger, care se luasera dupa ei, smiorcaindu-se ca vor sa mearga la revolutie. Pretentia asta nascu discutii intre demonstranti. Unii sustineau ca trebuie primiti, ba mai mult, pusi in fata, cum se intimplase la Timisoara. Sa vada, au curaj tancurile sa treaca peste trupurile lor nevinovate?! Altii erau net impotriva, zicind ca prezenta mucosilor ar putea compromite miscarea. Ajunsera in cele din urma la un aranjament multumitor pentru toata lumea, ii lasara pe baietasi sa-i insoteasca pe marginea drumului. In fata Consiliului Popular nu gasira nici TAB-uri, nici trupe USLA, ca in Piata Palatului. Usa era inchisa cu lacatul. Primarul era la bufet. Demonstrantii nu disperara. Ocupara maidanul din fata primariei si ridicind sus pancartele si agitind energic drapelul, prinsera sa strige lozinci. Din cind in cind cadeau in genunchi si rosteau Tatal nostru in cor, dupa exemplul, vazut la televizor, al tinerilor revolutionari din Piata Romana. Vecinii se ivira pe prispe. Unii, furiosi ca derbedeii aia zbierau fara rost la usa Consiliului, desi se vedea limpede ca acesta n-avea program. Altii ii indemnau in gluma sa mearga la biserica, pentru ca acolo era mai nimerit sa spuna Tatal nostru in genunchi. Flacaii nu le dadura nici o atentie, invatasera asta de la tinerii bucuresteni, care, la provocarile securistilor si ale altor slugi ale dictatorului, stringeau rindurile si strigau: Fara violenta! Si voi sinteti romani! Pe prispa Militiei isi facu aparitia Vasile Andronache, seful postului. Era botit de somn, fara centura, cu camasa scoasa din pantaloni. Bause zdravan azi-noapte la o cercetare de furt din avutul obstesc, in comuna vecina. Strigatele flacailor il trezisera din somn. Soarta revolutiilor depinde uneori de o simpla intimplare. Poate daca plutonierul major Vasile Andronache n-ar fi fost atit de mahmur in acea dimineata, Vintileasa s-ar fi inscris la loc de glorie in marele concert al Revolutiei romane. Seful postului, urmind exemplul trupelor USLA din Piata Palatului, ar fi trecut de partea demonstrantilor. Le-ar fi deschis larg usa primariei, lasindu-i sa intre in sediu si sa-l ocupe. Numai ca Vasile Andronache era mahmur, il dureau timplele atit de tare ca-i venea sa se dea cu capul de toti peretii. Arsuri infricosatoare i se catarau pe gitlej. - Tu-le

muma-n cur! - mormai el, vinul n-a fost curat. Cine stie ce prostii au pus in el! Si pe acest fond de indignare impotriva celor ce stricau bunatate de vin cu tot felul de chimicale, isi puse miinile in sold si racni: - Ba putoilor! Plecati acasa ca va ia mama dracului! Ia te uita, ati stricat bunatate de cearsaf! Ei lasa ca va spun eu! La aceste vorbe, lui Mitita Banu i se facu brusc frica. - Baieti! sopti el pierit. Eu o sterg acasa, daca afla batrinu' c-am luat cearceaful din lada ma stinge in batai. Si fara sa le mai astepte raspunsul, strinse cele doua pancarte, le puse la subsuoara si pleca. Ramasi fara materialul revolutionar, dar si speriati ca ai lor nu stiau ce facusera, ceilalti plecara capetele tacuti si o luara incet dupa el.

Peste Vintileasa se arcuia un cer cenusiu. Fumurile se inaltau drept, ca niste stilpi subtiri si singuratici, deasupra acoperisurilor de sindrila. Se prevestea o ninsoare strasnica. Din toate partile se auzeau strigate si chiuituri vesele. Desi mai erau trei zile pina la sfirsitul anului, Vintileasa se-apucase sa faca revelionul. Nu de altceva, dar daca-l interziceau noile autoritati?!