VETERANUL

VETERANUL

La putin timp dupa plecarea baietilor sai, Die Noara, chiaburul declarat al satului, se muta si el la Bucuresti. Casa din marginea Vintilesei ramase pustie. Nimeni n-avu curajul, nici macar cei de la Sfat, din cauza carora plecase gospodarul, sa-i deschida poarta. Rupta de lume, cu ferestrele batute in cuie si un lacat urias la usa din fata, casa imbatrini rapid. Gardul, patruns de umezeala vremii, se macinase pe dinauntru. Era de-ajuns sa sufli un pic mai tare pentru ca lemnul lui sa se spulbere in toate partile. Ograda fusese napadita de iarba, iar nucii faceau fructe tot mai mici si mai schimonosite. Intr-o toamna, venind sa vada ce mai e cu casa, Barbu Noara, baiatul cel mare al lui Die, gasi in cutia postala de la poarta o frunza de palmier.

Dupa moartea lui Ilie Noara, prin 1955, baietii vindura casa. Noul proprietar, Grigore Zugravu, un pensionar CFR venit dintr-un sat de dincolo de Horesti, nu schimba aproape nimic. Om singur, el locuia doar una din camere. Toate celelalte ramasera goale, cu ferestrele batute in cuie. Neschimbata ramase si ograda: stapinita de iarba rea si incapatinata, care rasarea la loc dupa ce o radeai cu sapa. Neschimbat ramase si nucul, un copac batrin, cu o singura ramura plecind din trunchiul ros de vreme. Era o ramura verde, tinara, ca si cum copacul s-ar fi prostit acum, la batrinete.

Grigore Zugravu n-avea nimic iesit din comun, isi incasa lunar pensia si isi lucra harnic gradina, de pe care scotea o buna recolta. Putea fi vazut, in fiecare duminica dimineata, ducind la piata ardei, ceapa si marar de un verde intens. Caruciorul si-l facuse singur, din rotile unei biciclete stricate, intreg satul era plin de asemenea carucioare: unele moderne, pe roti de cauciuc si cu frina de automobil Ford, altele traditionale, hodorogind pe asfaltul spart al soselei cu sinele lor greoaie.

De mult disparusera carutele, falnicele, vijelioasele carute, rapaind zgomotos pe drumurile pietruite, in timp ce caii, stapiniti de hamuri, tineau botul intr-o parte, ca si cum ar fi vrut sa spuna ca nu de ei depindea ca tropoteau numai si nu galopau. De mult disparusera linistitele, blajinele carute, scirtiind batrineste pe soseaua Floresti-Vidra, tirite de cite o vaca slaba, cu acel aer de fiinta impacata cu sine, pe care numai vitele care trag din greu la jug il au. Locul lor il luasera carucioarele, pe care cei ce faceau naveta la Floresti le mestereau, contracost, din materialele sustrase de pe santierul Fabricii de scule aschietoare.

Singura ciudatenie a lui Grigore Zugravu erau povestile despre rascoala din 1907, la care sustinea ca participase. Nimeni din Vintileasa nu credea astfel de bazaconii, cu oameni dind navala asupra conacului si mai ales cu tunuri bombardind satele. Cum adica, se mirau ei, sa mergi asupra conacului cu furci si topoare?! Pai, militia ce pazea? la incearca acum sa faci acelasi lucru cu sediul GAC-ului, care tot un fel de conac e, chiar daca boierul se numeste presedinte! Apoi, cum adica au dat foc conacului? Pai, vreau sa vad si eu, nea Grigore, spunea cite unul, sa presupunem ca ai ciuda pe un om din sat, pe nea Balosin, de exemplu, pentru ca, vorba vine, te-a exploatat singeros. Poti sa-i dai foc la casa! Nu-ti iese omul afara si-ti da cu paru-n cap? Ca sa nu mai spunem, adaugau cei din Vintileasa, ca trasul cu tunul asupra satelor e o adevarata prostie. Pai cine-si permite sa strice ghiulelele, atit de pretioase, pe niste case prapadite din chirpici?! Astfel ca pe Grigore Zugravu il ascultau doar pionierii, si acestia nu totdeauna, ci numai la aniversarile rascoalei din 1907.

Totul dura astfel pina in 1957, cind sarbatoririi i se dadu o amploare neobisnuita. In acel an, incepind inca din ianuarie, putinii, tot mai putinii veterani ai rascoalei, fura hartuiti zi si noapte fara incetare. Presa, radioul, scriitorii, agitatorii si pionierii se napustira asupra lor. Cererea era mare, oferta rnica. Cu toate eforturile organelor competente, inclusiv ale Securitatii, nu se mai descoperi nici un alt supravietuitor. La un moment dat, se crezu ca s-a gasit unul, un batrin djn Salaj. La o verificare mai atenta se vazu insa, ca acesta vorbea nu de rascoala din 1907, ci de razboiul din Coreea. Cu acesti veterani atinsi de reumatisme, stind toata ziua la caldura, doar-doar le-o iesi din oase frigul adunat peste ani, fusesera realizate mii de interviuri, de reportaje gazetaresti si de evocari literare, de scenete in versuri si de emisiuni radiofonice. Se lucra chiar si la un roman document, a carui finalizare intirzia totusi, dat fiind ca autorul, un prozator cunoscut, nu reusea sa se trezeasca din betie. Ca si ceilalti veterani, Grigore Zugravu nu facu decit sa repete, in sute, mii de variante, povestea stiuta si rasstiuta, cu devastarea conacelor si represiunea careia ii cazusera victime 11 000 de tarani. Spunind zi de zi, fara pauza, istoria cu exploatarea singeroasa, cu conacul in flacari si cu marea greseala a taranimii de a nu se fi inarmat cu invatatura marxist-leninista, Grigore Zugravu se prosti de tot. Haituit de valurile pionierilor veseli, care intrau si ieseau pe fereastra, se urcau in nuc, zadarau ciinele si se holbau la curcan, batrinul obosi. Amintirile din timpul rascoalei prinsera sa aiba mari goluri. Ca sa le astupe, Grigore Zugravu se apuca sa inventeze fel de fel de traznai. Incepu sa vorbeasca de niste cai albi, care coborisera din cer, pe trepte de azur, in ziua cind conacul fusese devastat si incendiat, de o cruce de jar ivita pe bolta, la asfintit, in seara dinaintea represiunii. Reporterii se faceau ca scriu, gindindu-se ingroziti cum vor reactiona redactorii lor sefi cind se vor intoarce la Bucuresti cu asemenea nazbitii. Cei de la radio nici nu-l mai ascultau, ba mai mult, nici nu-l mai inregistrau, ca sa faca economie de banda. Instructorii grupurilor de pionieri tuseau semnificativ, cautind sa-i dea semn c-a luat-o razna, punind in primejdie educatia tinerelor vlastare, mai ales ca pionierii, ca un facut, retineau din toata relatarea doar partea cu crucea ivita pe cer si cu Dumnezeu mustrind cu degetul tunurile aflate in pozitie de tragere. Singurii multumiti erau scriitorii, care, data fiind relativa autonomie a artei, aveau voie sa publice asemenea chestii sub pretextul ca literatura transfigureaza, si nu copiaza mecanic realitatea. Cazul batrinului atrase si atentia organelor de specialitate. Acestea nu s-ar fi ingrijorat prea tare, daca, in acelasi timp cu schimbarea lui Grigore Zugravu, nu s-ar fi ivit in zona si un alt caz, mult mai grav: cel al filmelor infectate de ideologia burgheza.

Cu vreo luna in urma, caravana cinematografica adusese in Vintileasa marele film sovietic Omul cu arma. Filmele se dadeau, de doua ori pe saptamina, la Caminul Cultural. Era o sala mare (fostul grajd al boierului), cu peretii grosi ca de cazemata, sparti de trei ferestre romboidale. Podelele, date cu motorina, dar cenusii de praf si noroi, fusesera puse de curind, de cind spectatorii unui film cu Chaplin se prabusisera de atita ris, prin scindurile putrede, in beciul cladirii, de unde fusesera scosi cu macaraua. Pelicula circula prin tot raionul, plecind si revenind in acelasi loc de mai multe ori, cu aceeasi eroi care dejucau planurile mirsave ale spionilor anglo-americani, cu aceeasi impuscatura finala, ranind pe personajul pozitiv, care se

prabusea la podele, fara sa moara, in timp ce din incaperea alaturata apareau, triumfatori si impecabili, vigilentii aparatori ai democratiei noastre populare, militienii. Omul cu arma reveni in Vintileasa dupa ce calatorise prin tot raionul. Filmul era acelasi. Acelasi era afisul, infatisind un brav soldat al Armatei Rosii, cu baioneta la arma si stea pe fruntea caciulii, acelasi anuntul, scris de operator cu creionul de timplarie: Film sovietic, tinuta obligatorie. Cu toate acestea, cei care vazusera filmul cu citeva luni in urma pretindeau nici mai mult, nici mai putin, ca acum eroii erau totalmente schimbati. O anonima primita de Comitetul raional sesiza faptul ca ei isi pierdusera mult din fermitatea revolutionara. Atitudinea lor politico-ideologica era sovaielnica, ba chiar, impaciuitorist burgheza. Se schita clar, de exemplu, ca militienii care-l arestasera pe bandit aveau sa-i dea drumul dupa terminarea filmului, profitind de faptul ca nu-i mai vede nimeni. Eroina principala, infiltrata in raidurile cotropitorilor germani pentru a-i informa pe partizani, suferise si ea o transformare revoltatoare. La prima vizionare, filmul avea o scena zguduitoare. Tinara femeie se vede obligata, la un chef cu nemtii, sa danseze pe jumatate goala, urcata pe masa. Toti spectatorii isi dadeau seama ca - ea facea toate acestea numai si numai in interesul patriei sale, mareata Uniune Sovietica. Dupa citeva luni, cind pelicula reveni in Vintileasa, spectatorii constatara uluiti ca eroinei ii placea sa danseze pe jumatate goala, in timp ce privirile ei, altadata vigilente, exprimau acum buimaceala unei femei bete cu adevarat. Astfel de scrisori ajunsera si la regiune, drept care biroul Comitetului regional, intrunit in sedinta extraordinara, dispuse scoaterea din circuit a tuturor filmelor, in vederea unei atente revizuiri de catre o comisie de specialitate. Alarmate, organele de resort trecura la anchetarea cazului. Dupa lungi si minutioase cercetari, la care participa si un Artist al poporului, adus de la Bucuresti, se ajunse la concluzia ca filmele prezentau astfel de modificari reactionare dupa ce treceau prin localitatile de munte ale raionului. Studiindu-se si notele unor informatori infiltrati printre spectatorii din aceste sate, lucrurile devenira limpezi: filmele respective erau influentate de privirile celor ce le vizionau, in marea lor majoritate apartinind dusmanului de clasa, chiaburii.

Organelor de ancheta le era limpede ca intre cele doua cazuri era o strinsa legatura. Ceea ce unii, dintre cei a caror vigilenta de clasa slabise, considerau a fi simple semne ale senilitatii apareau intr-o alta lumina. Mai mult ca sigur, printre vizitatorii cinstiti ai batrinului se strecurasera si inraiti dusmani ai regimului de democratie populara. Prefacindu-se ca-l asculta cu gura cascata, ba chiar ca-si iau notite, acestia il privisera fix pe batrin minute in sir. Ura fata de ce spunea -o eroica pagina din lupta taranimii muncitoare impotriva exploatarii -era atit de mare, incit reusise sa-i tulbure amintirile. In acest sens, organele de specialitate citau exemplul unui revolutionar din Shanghai, care strapuns de privirile unui agent CIA, travestit intr-o fetiscana ispititoare, buna de agatat, i se perforase atit de rau memoria, ca incepuse nici mai mult, nici mai putin, sa comita acte contrarevolutionare. Astfel ca organele de specialitate il luara pe batrin la anchetat. Daca n-a remarcat vreo persoana dubioasa printre miile de vizitatori? Daca unii nu cumva se prefaceau ca-l asculta doar, in realitate privindu-l fix? Stradaniile lor se dovedira zadarnice. Grigore Zugravu nu oferea nici un amanunt cit de cit semnificativ. Tulburarea din relatarile lui n-avea nici o legatura cu sabotajul contrarevolutionar. Era vorba, asa cum preciza raspunsul Sectiei de psihologie a Academiei R.P.R., de un sindrom specific profesiei de povestitor. Din cauza exploatarii irationale a amintirilor, acestea incepeau sa se subtie si sa se destrame. Singura solutie in astfel de cazuri era oprirea relatarilor si administrarea unor medicamente menite a intari memoria. Din nefericire acest lucru era imposibil. Actiunile dedicate rascoalei ar fi avut mult de suferit. Grigore Zugravu continua sa primeasca, in ograda napadita de buruieni, sutele de grupuri de pionieri, reporteri de presa si radio, operatori de film. Spre sfirsitul aniversarii, el cazu intr-un misticism deplin. Tot mai rarilor vizitatori, si aceia discret avertizati de raion, le vorbea acum despre muntele sfint de la Flaminzi, despre Apostolul Pavel, al carui duh intrase in marele parinte al popoarelor, losif Visarionovici Stalin, si despre sfirsitul lumii, in care toate neamurile isi vor infrati ogoarele intr-un G.A.C. la nivelul planetei.

Muri peste citeva saptamini, in drum spre o minastire de maici, unde, spunea el, urma sa devina calugar. Raionul ezita un timp la propunerea de a i se scrie pe cruce Participant la marea rascoala de la 1907. Birui in cele din urma interesul de a avea in raion un asemenea mormint: cu banii obtinuti de la Bucuresti pentru amintirea fostului luptator, raionul intentiona sa amenajeze un loc de adapat model pentru vitele G.A.C.-urilor de pe raza lui.