Primul catalizator utilizat
pe scara industriala in reformare catalitica a fost oxidul de molibden depus pe
gel de aluminiu. Acesta a fost utilizat in prima instalatie de reformare, pusa in functiune in 1940, sub denumirea "hidroforming".
Utilizarea
platinei in locul oxidului de molibden a fost breverata in 1949 in instalat de "platforming".
Caracterul bifunctional al catalizatorilor de reformare catalitica este asigurat de centrele
acide ale suportului, care catalizeaza in special reactiile de izomerizare si
cele de descompunere si de centrele metalice - platina dispersata pe suport,
asociata eventual cu alte metale - care catalizeaza reactiile de dehidrogenare.
Suportul
cel mai curent utilizat este a carui aciditate este asigurata la nivelul
necesar printr-un tratament cu HCl, mai rar cu HF. Aceasta functia acida
catalizeaza reactii de izomerizare, cracare, ciclizare si dezalchilare.
Progresele
ulterioare realizate in sinteza diferitelor tipuri de zeoliti au avut intre altele, drept urmare, cercetari
privind includerea zeolitilor, in particular a erionitei in suportul de
alumina, ceea ce ce ar conduce la o crestere a cifrei octanice cu 3-7 unitati.
Posibilitatile multiple pe care le ofera zeoliti si progresele in continue in
acest domeniu permit sa se anvizajeze ci o cale probabila de ameliorare in
viitor a suportilor catalizatorilor de reformare va fi utilizarea unor
substante cristaline, zeoliti sau analogi ai acestora.
In ceea
ce priveste metalele depuse pe suport, in prima perioada, singurul metal
folosit era platina. Continutul de platina in catalizator variaza intre 0,2-0,6
%greutate. Modul de actiune al deverselor metale adaugate platinei nu este
suficient clarificat, datele publicate referandu-se in special la efectul
practic al unor asemenea adausuri asupra activitatii selectivitatii sau stabilitatii catalizatorului. Adaosul de
metale nobile din grupa platinei, paladiul si in special iridiul par sa aibe
rolul de a accentua reactiile promovate de platina.