COMBUSTIBILI MINERALI

Carbunele, gazele naturale, petrolul sunt resurse energetice epuizabile.

Posibilitatile in resurse energetice oferite de Terra pentru viitor sunt limitate.Consumul acestor resurse reclama o mai judicioasa folosire a lor pe plan regional si national.

Omul a reprezentat un consumator de energie inca din epoca primitiva . Au fost gasite urme de carbune pe vetrele unor asezari omenesti la popoarele din Egiptul si Grecia antica, la romani, chinezi, urme ce dateaza din mileniile II-I i.e.n.

In secolul al X- lea, vikingii folosesc carbunii, fiind gasite urme pe vetrele din Groelanda. In secolul al XI - lea, in Germania incepe sa fie exploatat carbunele la Zwichau, iar in Marea Britanie apar cateva bazine de exploatare (Midlands, Cardiff, Durban, Yorkshire), in secolul al XVIII - lea.

O lunga perioada de timp , carbunii au constituit principala sursa de energie , influentand puternic economia mondiala. Secolul al XIX-lea a fost denumit metaforic secolul carbune . Nevoia mereu mai mare de energie a societatii a determinat descoperirea si exploatarea unor noi surse cu utilizare larga (petrol, gaze naturale, energie hidroelectrica si atomica s.a.), fara sa elimine insa carbunele din balanta energetica .Mai mult chiar , productia de carbune a crescut continuu in anumite state.

Zacamintele de carbuni s-au format in urma procesului de incarbonizare a unor mari mase vegetale , acumulate in perioade geologice , in conditiile existentei unei vegetatii abundente si a unor bazine subsidente, in care au putut lua nastere stratele de carbune , uneori de ordinul sutelor.

Bazinele carbonifere difera mult intre ele , in functie de calitatea carbunilor si de conditiile de exploatabilitate . Cele mai pretuite sunt bazinele huilifere , bazine ce contin carbune cocsificabil , cu o capacitate calorica ridicata (6600-8600 kcal/kg), utilizabil si in industria chimica .Bazinele de carbuni bruni si ligniti contin carbuni de calitate inferioara(1600-7000 kcal/kg.), folositi in cea mai mare parte in calitate de combustibil. Un carbune in formare este turba , acumulata in cantitati mari in mlastinile din nordul Europei, Asiei si Americii de Nord.

Rentabilitatea exploatarii unui bazin carbonifer este stabilita in functie de adancimea si grosimea stratelor de carbune . Cele mai rentabile exploatari sunt cele efectuate la suprafata , cu utilaje de mare capacitate .In partea de est a Germaniei, carbunele se extrage aproape in totalitate in cariera , in S.U.A. in proportie de 50%, in C.S.I. 35%.

Exista insa si cazuri (nordul Frantei si in Belgia ) in care stratele sunt relativ sarace in carbune , dar acesta este de buna calitate .

In situatia in care grosimea stratelor este mare, permit exploatarea mecanizata( baz. Ekibastuz din C.S.I. unde un strat atinge grosimea de 100m), pretul tonei de carbune fiind scazut.

Din punct de vedere al tectonicii, bazinele carbonifere se impart in bazine de geosinclinal, cu strate intens cutate si faliate, ceea ce complica exploatarea ( bazinul Lancashire din Anglia) si bazine de platforma , cu strate slab cutate , monoclinale sau orizontale , mai usor de exploatat.

Cronologic, carbunii dateaza din perioadele geologice diferite . Unele substate carbunoase apartin Precambrianului . Zacamintele consistente , cu importanta economica ridicata prin valoarea , rezervele si posibilitatile de exploatare apartin unor intervale geologice din Paleozoic (Carbonifer- Permian), Mezozoic( Liasic) si Tertiar.vechimea sau varsta , conditiile tectonice si mediul geografic au avut influente considerabile in diversitatea categoriilor si tipurilor de carbuni .(tabel 1).

Tabelul nr. 1

Perioade geologice de formare

Clasificarea carbunelui

Carbunele se clasifica in carbune superior (antracit si huila) si carbune inferior (carbune brun , lignit si turba).

Antracitul are o mare putere calorica (8200-9200 kcal/kg) si o concentratie de 93%-97% C.

Huila are o putere calorica de 7000-9000 kcal/kg.si o concentratie de 75%-93% C. Huila , impreuna cu antracitul , reprezinta 75% din rezervele mondiale de carbune.

Carbunele brun are o putere calorica de 3500-7200 kcal/kg. si un continut de 50-75% C , fiind folosit la fabricarea cocsului si in termoenergie.

Lignitul are o mare raspandire pe glob. Este considerat carbunele energetic cu un continut de carbon de 30-50% C, avand o putere calorica mica, de 1600-3500 kcal/kg.

Turba este putin folosita in prezent , pe plan mondial , avand valoare calorica redusa (sub 3000 kcal/kg.)

Sunt cunoscute si alte clasificari ale carbunelui: genetica, care cuprinde carbunii humici , sapropelici si liptobiotici ;dupa forma si tipul zacamantului, sunt carbuni de platforma, geosinclinali.

Grosimea si adancimea la care se gasesc straturile de carbuni influenteaza activitatea de exploatare a carbunelui . Situarea acestor straturi la adancime mare determina investitii foarte mari. Sunt mine in care se lucreza la adancimi de 1000m , cum sunt cele din bazinele Ruhr-ului si din Scotia , Tara Galilor, Anglia.

Rezervele mondiale de carbune si repartitia lor geografica

In ultimii 50 de ani , rezervele sigure si probabile de carbuni au fost evaluate intre 10 000-11 000 miliarde tone , din care 1 000 mld. tone sunt rezerve certe (75% carbunele superior si 25% carbunele inferior , Paul Averrett, S.U.A.1967).

Dintre toti combustibii minerali , carbunii detin cele mai mari rezerve certe si probabile . Potrivit estimarilor facute cu prilejul aceleasi Conferinte de la Munchen, acestia reprezinta 90% din rezervele de combustibili fosili, fata de numai 4% petrol si 1% gazele naturale. Carbunele ramane , asadar , o mare rezerva de energie a globului si, valorificat in conditiile unei tehnici superioare , va servi omenirea inca multe veacuri.

In ceea ce priveste repartitia geografica a rezervelor , aceasta este inegala, circa 95% fiind concentrate in emisfera nordica si numai 5% in cea sudica (in principal in tari ca Australia, Africa de Sud , Columbia, Brazilia); in emisfera nordica zacamintele sunt concentrate indeosebi intre latitudinile de 35 si 60 grade. Numai trei state detin circa 90% din rezervele probabile: C.S.I.(60%), S.U.A. si China. Exista, totodata , si mari zone geografice care au foarte mici rezerve ca , de exemplu: Africa(2,7%), America de Sud(1,2%), Oceania(1,1%).

Evolutia productiei mondiale de carbune.

Productia carbonifera a crescut rapid pana in 1913, cand carbunele domina sursele energetice (90% in balanta purtatorilor de energie primara ), apoi productia evoluand mai lent sau chiar stagnand, ca urmare a cresterii ponderii hidrocarburilor .In schimb , odata cu "criza petrolului", declansata in anul 1973, are loc o revigorare a industriei carbonifere mondiale, un aspect important constituindu-l reconsiderarea carbunilor inferiori , utilizati tot mai mult in termocentrale .

Tabelul nr. 2

Evolutia productiei mondiale de carbune

Sursa: Der Fischer Weltalmanach `99.

Tipul de bazin:

Bazinele carbonifere se pot clasifica dupa: vechimea exploatarii - in bazine din secolul al XVIII-lea (Midlands, Yorkshire, Pas de Calais), bazine din secolul al XIX-lea (Ruhr, Saar, North- Appalachi, Valea Jiului, Donetk); bazine noi:Karaganda, Kuznetk, Peciora- (C.S.I.), Ville(Germania), Komlo, Damodar(India), Hubei (R.P.Chineza).

Dupa varietatea de carbune exploatat se disting: bazine de huila si antracit , carbune brun si lignit: Most (Cehia), Lausitz(Germania), Moscova, Motru. Se pot intalni si bazine foarte mari cu peste 100 milioane tone pe an: Donetk, Kuznetk, China de Nord-Est, Silezia Superioara, bazinele North Appalachi, Illinois, Hubei, Beijing-Kailuam; bazine mijlocii(Motru, Valea Jiului, Karaganda, Kansk-Acinsk, Moscova, Ostrava-Karvina); bazine mici (Comanesti, Tebea, Alba, Northumberland).

Repartizarea geografica a productiei carbonifere.

Productia carbonifera -care a variat , dupa 1990, intre 4,5 si 5 md.t.-este mult mai concentrata teritorial decat a petrolului: trei state , respectiv S.U.A., C.S.I. si China, detin mai mult de jumatate din productia mondiala.

Aceleasi trei state realizeaza, impreuna, mai mult de doua treimi din productia mondiala de carbune superiore: China-3% (intreaga productie fiind de acest fel), S.U.A.-20% din productia mondiala, C.S.I.-circa 15%.

Tabel nr. 3

Rezervele si productia de carbune a unor tari

.

EUROPA- se situeaza pe primul loc in ceea ce priveste participarea la productia mondiala, aceasta scazand insa de la peste 50% inainte de 1980 la mai putin de 1/3 in prezent.

Comunitatea Statelor Independente se inscrie intre cele mai mari producatoare de carbuni din lume, detinand , totodata, aproape 2/3 din rezervele mondiale certe si probabile, din care 90% sunt localizate in partea asiatica a tari :Karaganda-Ekibastus, Siberiei de Est (Irkutsk), Angarak, Ceremhova, Bureia Suceean, Insula Sahalin, Tungusca, Lena, Taimar.

Productia a evoluat de la circa 170 mil.t. in 1940 la 260 mil.t. in 1950, pentru ca, in 1991 sa atinga 700mil.t.(70% carbune superior), urmand apoi o usoara scadere (650 mil.t. in 1992 si cca.500mil.t. in 1996), mentinandu-se totusi cel de-al treilea producator mondial.Din totalul productiei , circa 80% se foloseste in centrale electrice, pentru productia de cocs si in consumul casnic, iar restul se exporta. Peste 30% din productie provine din exploatarile la zi. Ponderea carbunilor in balanta de combustibili a C.S.I. este de circa 25%.

Carbunele a fost mai intai exploatat in partea europeana a tarii, unde exista cateva mari bazine carbonifere, cel mai important fiind bazinul Donbas, din Ucraina, care participa cu aproape un sfert la productia C.S.I. Acest zacamant contine circa 300 de straturi, din care sunt exploatate peste 100.Detine atat carbuni cocsificabili(40%), cat si, mai ales, energetici. Bazinul are o pozitie geografica favorabila, fiind situat in apropierea zacamintelor de minereu de fier de la Krivoi-Rog si Kerci si a unor importante cai de transport (Marea Neagra, canalul Volga-Don), ceea ce a favorizat dezvoltarea uneia dintre cele mai importante regiuni industriale. Mari cantitati de carbuni cocsificabili exploatati din acest bazin sunt trimisi spre regiunea central-europeana a C.S.I.sau la export, iar o parte este folosita in industria din partea sudica a C.S.I.

Un alt bazin este cel al Moscovei , care participa cu circa 10% la productia tarii si contine numai carbuni energetici. Prezinta importanta deosebita, fiind localizat in zona industriala a Moscovei, zona mare consumatoare de energie, aprovizioneaza importanta concentrare de mari termocentrale din jurul Moscovei.

Bazinul Peciora, care detine mari rezerve de carbuni cocsificabili, este situat in N-E partii europene a C.S.I., in bazinul fluviului Pecioara din zona arctica, fiind cunoscut si sub numele de "Donbasul Polar". Alimenteaza cu carbuni regiunea industriala a Sankt Petersburgului (fostul Leningrad), in care scop s-a construit calea ferata Vorkuta-Sankt Petersburg (circa 2000 km lungime).

Mai multe bazine carbonifere exista in Muntii Ural, in mare parte cu carbuni energetici, exceptie facand bazinele Kizel si Celeabinsk, de unde se extrage carbune cocsificabil. Rolul acestora este deosebit pentru regiunea industriala a Uralului, prezentand si marele avantaj ca se exploateaza la zi.

In partea asiatica, unde sunt concentrate circa 90% din rezervele de carbune ale C.S.I., cel mai mare bazin in exploatare este Kuzbas situat in bazinul fluviului Obi, pe afluentul sau Tomi. Este un zacamant care, in cele 200 de straturi, contine toate sortimentele de carbuni. Pe baza carbunelui de aici si a minereului de fier din apropiere, s-a dezvoltat marele complex metalurgic din sudul Siberiei Occidentale.

Bazinul Karaganda, situat la nord de lacul Balhas, in Kazahstan, participa cu cca. 1/10 la productia tarii si contine atat huila cocsificabila, cat si carbune brun, in staturi groase si usor de exploatat. Alte bazine carbonifere din partea asiatica sunt: Ekibastus din Kazahstan, Minusinsk, in sudul Siberiei Occidentale, Kansk-Acinsk din bazinul superior al Eniseiului (cu mari exploatari in cariera), Ceremhovo in vestul lacului Baikal, Tunguska, in partea central-siberiana s.a. In extremul nord se afla bazinele din peninsulele Taimir, Indighirka si Kolima, cu zacaminte care, in prezent, sunt mai putin exploatate, iar in Extremul Orient bazinele Bureia, Sucean si cele din Insula Sahalin.

C.S.I. detine, totodata, si cele mai mari rezerve de turba din lume, evaluate la cca. 150 miliarde t.c.c., localizate in partea central-europeana, Siberia Occidentala si Orientala.

Al doilea producator important european este Germania, desi si-a redus drastic productia, de la cca. 500 mil.t., din care aproape carbune inferior(lignit) . Germania ocupa locul I pe glob la productia de carbune inferior. Zacamintele de carbune inferior sunt concentrate indeosebi in partea estica, in bazinele Saxono-thuringian (sau al Elbei), cu cea mai mare participare (peste ) la productia totala a tarii si Lauchhammer, acesta din urma avand insa rezerve mai importante. Alte bazine din care se exploateaza carbuni inferiori, atat lignit cat si carbune brun, se afla in partea vestica: Aachen, Koln, Saxonia Inferioara, Bavaria.

In ceea ce priveste carbunii superiori, se remarca bazinul Ruhr-situat in vest si axat pe raul omonim, afluent al Rhinului-unul dintre cele mai mari din lume, cu rezerve importante de huila (cca.20md.t.); cuprinde insa si insemnate rezerve de lignit(peste 10md.t.).

Constituie cel mai mare complex carbonifer din Europa Occidentala si unul dintre cele mai mari din lume si a favorizat, alaturi de alti factori- intre care minereurile de fier din Lorena si prezenta Rhinului, cale lesnicioasa de navigatie- dezvoltarea uneia dintre cele mai complexe si importante regiuni industriale din lume. Un alt bazin huilifer este Saar, situat mai spre sud de Ruhr, in apropiere de granita cu Franta.

Polonia (cca.137 mil.t productia anului 1997) detine cele mai mari rezerve de huila din Europa Centrala, iar in ceea ce priveste productia de huila se situeaza pe locul 7 in lume, dupa ce multi ani a detinut locul 4. Carbunii participa cu peste 90% in balanta de combustibili primari, constituind principala sursa energetica a tarii.

Zacamantul huilifer cel mai important, inscriindu-se, totodata, printre cele mai mari din lume, se afla in sudul tarii, in Silezia Superioara (detine 9/10 din rezerva de huila a Poloniei). Participa cu cca. la productia totala a tarii si cu peste 90% la cea de huila. Pozitia geografica este favorabila, doua cai navigabile, Odra si Wisla, legandu-l de regiunile centrale si de Marea Baltica. Prin canalul Gliwice si fluviul Odra ajunge la Marea Baltica, aceasta fiind o alta cale pe care se transporta carbunii pentru export.

Huila cocsificabila se mai exploateaza, dar in cantitati mai mici, in Silezia Inferioara- in bazinul Walbrzych 5% si in Podisul Lublin, iar carbunii inferiori din voievodatul Poznan si din Silezia Inferioara. Polonia detine mari zacaminte de turba in NE tarii, in Mazuria.

In Cehia si Slovacia rezervele sunt mai modeste, cu predominatia carbunilor bruni si a lignitilor (numai cca. 40,7 mil.t. in 1997, fata de aproape 120 mil.t. in 1989). Carbunii constituie principala sursa de energie primara (peste 80% in balanta purtatorilor primari de energie). Cel mai mare bazin carbonifer, care participa cu cea mai mare parte la productia de huila a tarii, este cel din Silezia Ceha (Ostrava- Karvina), aici fiind concentrata cea mai mare parte a industriei grele si cocsochimice; alte exploatari huilifere se afla in Boemia si Moravia (Kladno, Kosice, Plsen) si Boenia de Nord (bazinele Most si Sokolov), cu cea mai mare productie de carbune brun si lignit, toate in Cehia.

Marea Britanie a fost prima tara din lume care a trecut la exploatari masive de carbune inca din secolul al XVIII-lea.

Localizarea favorabila a zacamintelor (aproape de zacamintele de minereu de fier si de tarmuri) au usurat transportul si au creat conditii avantajoase dezvoltarii timpurii a industriei metalurgice si a exportului. Calitatea carbunelui, deosebit de buna, adancimea mica si grosimea mare a straturilor, au inlesnit exploatarea lor, dar, totodata, au dus si la epuizarea straturilor de suprafata si de mica adancime.

Rezervele sunt inca mari (cca. 5md.t.), apreciate a asigura, la nivelul productiei actuale, consumul pentru aproape 1000 de ani. In Marea Britanie se exploateaza in exclusivitate carbuni superiori, cocsificabili. Productia a scazut la 87 mil.t. in 1993 si la 47,1 mil.t. in 1997, ceea ce inseamna mai putin de un sfert din productia dinaintea primului razboi mondial. Exista ccccinci bazzine carbonifere mai importante: bazinul Scotiei, Northumberland, Yorkshire, Lancashire si Tara Galilor (Wales), care detin huila cocsificabila de diferite tipuri.

America de Nord participa cu aproape 1/3 la productia mondiala, remarcandu-se Statele Unite ale Americii, care, prin productia lor de cca. 913 mil.t. in 1997, din care peste 90% carbune superior, se situeaza pe locul al doilea in productia mondiala; multa vreme au ocupat primul loc, dar, in ultimii ani, au fost depasite de China.

Repartitia rezervelor este foarte inegala cantitativ si calitativ. Aproximativ 4/5 din acestea sunt concentrate in vest, in zona Muntilor Stancosi(in statele Montana, Wyoming, Utah, Colorado, Washington, Dakota de Nord), zona care participa cu aproape 2/5 la productia tarii (pana nu demult cu numai ). Restul de 1/5 din rezerve se afla in estul si centrul tarii, zone ce participa insa cu mai mult de jumatate la productia totala.

Cel mai important este Complexul carbonifer din estul tarii, axat pe Muntii Apalasi, care se desfasoara din statul Pennsylvania, in nord, pana in statul Alabama, in sud. Zacamantul este alcatuit din carbuni de foarte buna calitate, in straturi groase si la suprafata. Este principala baza de aprovizionare cu carbuni cocsificabili a S.U.A.; cel mai important bazin carbonifer de aici si, totodata, cel mai vechi este Pennsylvania. A doua baza carbonifera este cea din bazinul mijlociu al fluviului Mississippi, in care zacamintele sunt cantonate in statele Ohio, Illinois, Indiana si Kentucky (din estul fluviului) si in statele Iowa, Missouri, Nebraska, Kansas si Oklahoma (in vest). Participarea acestui bazin la productie este mica (15%), dar calitatea carbunelui este exceptionala. A treia baza carbonifera o constituie bazinele din vest (indeosebi Wyoming, Montana, Colorado, Utah, Dakota de Nord), care participa cu aproape 2/5 la productia tarii.

Carbunii detin mai putin de 1/5 in structura consumului de surse energetice ale S.U.A. si sunt in mare parte (60%) folositi in termocentrale.

AMERICA DE SUD este continentul cu cea mai mica participare la productia mondiala (0,5%). Rezervele acestui continent sunt mici, carbunii fiind de calitate inferioara si localizati in regiuni mai greu accesibile.

Columbia (30mil.t. productie) este tara care, pana la ora actuala, detine peste 50% din rezervele continentului, calitatea carbuneluifiind superioara. Urmeaza, ca, rezerve, Venezuela, dar cantitatile exploatate sunt foarte mici (huila de buna calitate). Dezvoltarea siderurgiei in Venezuela va duce la impulsionarea extractiei carbonifere.

In ASIA exista doi mari producatori de carbuni:China si India. Participarea continentului la productia mondiala este tot mai insemnata, reprezentand cca. 1/3 fara C.S.I. si peste 45% impreuna cu productia asiatica a acesteia.

China este, in prezent, prima producatoare din lume (cca.1351mil.t. in 1997), participand cu aproape la productia mondiala. Productia a cunoscut mari ritmuri, crescand de la 30 mil.t. in 1950, la peste un miliard de tone in prezent. Carbunii detin o pondere foarte mare (4/5) in balanta energetica, fiind sursa energetica primordiala a tarii. Rezervele sunt estimate la cca.600 md.t. (si cele de adancime), iar calitatea carbunelui este superioara( in mare parte huila cocsificabila). Constituie principala sursa energetica a tarii. Cele mai mari bazine cu carbuni superiori sunt localizate in nordul si estul Chinei. In sud-estul si centrul Chinei se afla mai cu seama zacamintele de carbuni bruni. Aflandu-se la adancime mica, multe din exploatari se fac la zi.

Principalele exploatari se fac in China de Nord-Est (Manciuria) la Fushun (una dintre cele mai mari exploatari la zi din lume) si Benxi; in China de Nord, unde se afla bazinele Taiyuan si Datong.Sunt importante, de asemenea, exploatarile din China Centrala (in provincia Honan), cele din China de Est si din China de Sud-Est din provinciile Yunan si Hunan.

India, a doua producatoare de pe continent, detine mari zacaminte de huila, concentrate in nord-estul tarii, in statele Bihar, Assam, si Madhya-Pradesh si in Bengalul de Vest. Din aceste state se obtine aproape 90% din productia tarii (322,4 mil.t. in 1997). Zacamintele de huila, in exploatare, mai exista in apropiere de Hyderabad si Madras. Situata pe unul din locurile de frunte in productia carbonifera a lumii, India exploateaza exclusiv huila si se inscrie printre tarile care inregistreaza ritmuri inalte de dezvoltare, urmare a crearii unei siderurgii proprii si a cerintelor de export.

Alti producatori asiatici, dar cu valori mult mai reduse sunt: Turcia (cca.38,1mil.t.), Indonezia (49,5mil.t.), RPD Coreeana (cca.65,0mil.t.)

Continentele din emisfera sudica au o participare redusa, atat ca rezerve cat si ca productie.

In AFRICA, mare producatoare este Africa de Sud (cca.220,1mil.t. in 1997, in exclusivitate huila). Cel mai important bazin carbonifer se afla in Transvaal (Withbank), asigurand cea mai mare parte a productiei tarii.

AUSTRALIA are rezerve apreciabile de huila si lignit si o productie de peste 200mil.t. (din care carbune brun), productia avand tendinte de crestere (sub 200mil.t. inaite de 1990), in vederea asigurarii consumului intern si a exportului. Zacamintele sunt concentrate in partea de est, de-a lungul Cordilierei Australiene, in statele Noua Galie de Sud (deosebit de important este bazinul Sydney, unde se exploateaza numai huila), statele Queenslaand si Australia de Sud, unde se fac cele mai mari exploatari in cariera.

Industrializarea carbunelui

Carbunele este o deosebit de valoroasa materie prima pentu industrie. Principalul produs obtinut, in prezent, este cocsul, cocseriile fiind localizate, in general, in incinta bazinelor carbonifere.

Productia mondiala de cocs este de circa 500 mil.t., principalii producatori fiind: C.S.I., S.U.A., Japonia, China, Germania, Polonia, Marea Britanie, Cehia. Acestea sunt, in general, si producatoare de carbune cocsificabil, cu exceptia Japoniei care importa huila cocsificabila.

Principalii exportatori de cocs sunt: Polonia, C.S.I., Germania, Cehia, S.U.A., iar cei mai mari importatori sunt: Franta, Spania, Suedia, Norvegia, Ungaria, Romania. Necesarul de cocs a crescut in ultima vreme, ca urmare a dezvoltarii siderurgiei intr-o serie de tari, intre care Australia, Brazilia, Venezuela, Algeria.

O alta forma de industrializare, care reprezinta, totodata, o valorificare superioara a carbunelui o constituie gazeificarea si lichefierea, care ofera posibilitatea obtinerii de produse similare celor din petrol.

Exista numeroase instalatii de gazeificare indeosebi in tari din Europa Occidentala, precum si in S.U.A., Africa de Sud etc. Produsele obtinute sunt utilizate in alimentarea industriei si a zonelor urbane, precum si pentru fabricarea amoniacului si a metanolului.

Comertul cu carbune

Comertul cu carbuni reprezinta o parte importanta a schimburilor economice internationale. Astfel. S.U.A. si tarile Europei de Vest sunt specializate in exportul carbunelui cocsificabil. Aceste exporturi vizeaza tari din Europa si, in mod special, Japonia.

C.S.I. exporta carbune din bazinul Donetk spre Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria (pe Dunare), precum si spre alte zone ale Europei. Australia si India exporta carbunele cu precadere spre Japonia.

ROMANIA

Intre combustibili minerali clasici (carbune, petrol, gaze naturale), carbunii ocupa locul I dupa marimea rezervelor. Acestea sunt, totusi, destul de modeste (cca. 1,15 md.t.) si alcatuite, in mare majoritate, din carbuni inferiori (1,10 md.t.). Productia a scazut mult in ultimii ani, inregistrandu-se doar 31,2mil.t. in 1991 (din care 3,2 mil.t. huila) crescand pana la 36,1mil.t. in 1996 (din care 1,3mil.t. huila). Ca repartitie geografica, ele sunt concentrate in cea mai mare parte in Oltenia si Depresiunea Petrosani.

Raspandirea geografica

Antracitul, carbunele cu cele mai multe calorii se afla in cantitati mici la Schela (jud. Gorj).

Huila este prezenta in doua bazine:

-Bazinul Banatului, cu centrele Anina, Doman, Secul, Ponor, si spre defileul Dunarii la Baia Noua, Bigar, Cozla.

-Bazinul Petrosani situat pe cursul superior al Jiului, bazin care contribuie cu peste 80% la productia de huila. Sunt prezente 25 de straturi; stratul nr. 3, numit si principal, are o grosime de 40m la Petrila si de 55m la Lonea. Circa 4 straturi au grosime intre 2 si 6m, restul sub 1m grosime. Huila se gaseste in perimetrul Petrila(Est) si Campul lui Neag (in Vest).

Centre importante de exploataresunt la: Aninoasa, Lonea, Petrila, Livezeni, Salatruc, Hobiceni, Barbateni, Campul lui Neag.

Statii de sortare si spalare a carbunelui se afla la Coroiesti.

Carbunii bruni sunt situati in partea de est a bazinului Petrosani cat si in bazinul Tebea (Mesteacan) din Apuseni, in bazinul Comanesti (Asau, Comanesti, Darmanesti), bazinul Almasului (Ticu, Tamasa, Cristolitel, Surduc).

Lignitul este concentrat in Subcarpatii Getici si Podisul Getic, fiind exploatat in urmatoarele bazine:

a.     Bazinul Motru-Jilt-Rovinari este cel mai mare bazin carbonifer al tarii si contribuie in proportie de 50% la productia de carbune a tarii. Exploatarile sunt ingreunate in unele sectoare de prezenta panzei de apa freatica. Se individualizeaza trei concentrari:

- Motru, cu centrele Lupoaica, Horasti, Leurdea, Plostina, Rosiuta, Motru;

concentrarile Jilt si Rovinari cu centrele: Rovinari, Rosia de Jiu, Garla, Cicani.

b.     In bazinul Valcea se exploateaza in centrele Alunul, Berbesti, Cucesti;

c.      Bazinul Husnicioara in Podisul Getic;

d.     Alt bazin al Munteniei Centrale Subcarpatice include gruparilor:

Schitu Golesti (Berevoiesti, Jugur, Sotinga, Doicesti, Filipestii de Padure), ce aprovizioneaza termocentralele de la Doicesti;

Bazinul Ceptura;

e.      In perimetrul vailor Barcaului si Crasnei se afla Varzari, Sarmasag, Popesti, Voivozi, Borumblanca, Chiesd, Ip.Zauani;

f.       Pe Valea Crisului Repede la Bratca, Cornatel, Valea Crisului.

Alte centre de exploatare a lignitului sunt situate la Sinersig-Visag si in bazinul Baraolt la Virghis, Capeni, Valea Crisului.

Turba-cel mai nou carbune, cu o putere calorica redusa si grad ridicat de umiditate, este utilizata ca ingrasamant azotat. In zonele inalte, muntoase, apar tinoavele (turbari) in depresiunile:Dornelor, Fagaras, Ciuc, Calatel cat si in regiunile mai joase si mlastinoase din Sud-Vestul tarii, pe Valea Somesului si in localitatea Dersca (Botosani).

PETROLUL

Secolul al XX-lea este secolul petrolului, asa cum sec. al-XIX-lea a fost cel al carbunelui. Hidrocarburile, sub forma petrolului si a derivatelor sale, au devenit principala sursa de energie pentru majoritatea popoarelor lumii.

Petrolul este o resursa epuizabila, fiind o roca sedimentara caustobiotica. El se prezinta ca un amestec complex de hidrocarburi solide si gazoase, dizolvate in hidrocarburi lichide. Sub influenta presiunilor mari petrolul incepe sa migreze din zonele de formare spre suprafata. De aceea, inca din Antichitate, petrolul a putut fi cunoscut si utilizat in Orientul Mijlociu, acum 5000-6000 ani i.e.n., sub forma de bitum natural.

Din punct de vedere tectonic, zacamintele petroliere se pot gasi in anticlinale si domuri. Conditiile formarii hidrocarburilor si structura geologica ne permit sa determinam, cu suficienta exactitate, limitele rezervelor exploatabile.

Clasificarea titeiului

Proprietatile fizice si chimice ale petrolului prezinta un interes deosebit pentru activitatea economica, petrolul fiind o resursa de baza in industria chimica si in cea energetica.

Dupa proprietatile fizice se deosebesc urmatoarele categorii:

-petrol foarte usor (0,730-0,820 gr./cm);

-petrol usor (0,820-0,900 gr/cm);

-petrol greu (0,910-1,040 gr/cm);

Dupa compozitia chimica se clasifica in: petrol parafinos, semiparafinos, aromatic, asfaltic (naftenic). Petrolul parafinos si cel semiparafinos corespund petrolurilor foarte usor si usor.

Dupa continutul in sulf se poate clasifica in : petrol sarac (sub 1%); petrol bogat in sulf (intre 1-5% si peste 5%). Continutul ridicat in sulf diminueaza valoarea petrolului si pune probleme deosebite in prelucrarea sa industriala.

Istoricul exploatarii petrolului

Mentiuni despre petrol s-au facut in Antichitate, de Herodot si Plutarh, care descriu zona Golfului Persic. Cu 2000 ani i.e.n. se pare ca s-a cunoscut folosirea petrolului. In evul mediu sunt mentionate exploatari ale titeiului din Franta, Elvetia, Italia, China.

Criza energetica aparuta in anii '70 se datoreaza atat diminuarii sau epuizarii rezervelor de petrol, cat si conflictelor in care au intrat tarile producatoare si cele consumatoare de petrol. In anul 1960, un numar de 13 state (Arabia Saudita, Iran, Iraq, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Libia, Algeria, Nigeria, Gabon, Venezuela, Ecuador si Indonezia.), au creat Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC).

Productia si rezervele mondiale de petrol

La Conferinta energetica de la Munchen, din 1980, s-au evaluat rezervele certe la 139 md.t., iar cele probabile la 360 md.t. Rezervele probabile de petrol insumeaza si cantitati existente in sisturile bituminoase si nisipurile bituminoase. Mari rezerve se gasesc la adancimi foarte mari, in platformele submarine si in regiunile submarine polare si subpolare (Alaska, Siberia Occidentala), in regiunile ecuatoriale (Golful Guineea si Amazonia) sau tropicale (Sahara).

Rezervele ar putea asigura populatia Terrei pe o perioada de cca. 30-45 de ani. Reducerea consumului, economisirea materiilor prime, perfectionarea tehnicii viitoare de prelucrare pot asigura prelungirea rolului petrolului ca sursa energetica si ca materie prima.

ASIA (fara partea asiatica a C.S.I.)-70,6% din rezervele mondiale:

-Arabia Saudita -22md.t. (locul I in lume)

-Kuweit - 9,9md.t. (loc II in lume)

-Iran - 7,8md.t.

-Emiratele Arabe Unite - 3,9md.t.

-China - 2,7md.t.

-Indonezia - 1,3md.t.

EUROPA (inclusiv C.S.I.) - 14%(12,6md.t.) din rezervele mondiale:

-C.S.I. - 9.1md.t. (loc III in lume)

-Marea Britanie - 2md.t.

-Norvegia - 750mil.t.

AMERICA - 13,9% (12,3md.t.) din rezervele mondiale:

-America de Nord - 9,9% (8,9md.t.): Mexic - 4,3md.t.

S.U.A. - 3,6md.t.

Canada - 920mil.t.

-America de Sud si Centrala - 4% din rezervele mondiale (3,4md.t.):

Venezuela - 2,6md.t.

OCEANIA (inclusiv Australia) - 0,4% din rezervele mondiale

Repartitia geografica a explotarilor petroliere

ORIENTUL MIJLOCIU SI APROPIAT (66,4%) - zacamintele se gasesc, de regula, la adancimi reduse ( in medie, intre 300-2000m), rar depasind 3000m, si sunt constituite in mare parte, din petroluri foarte usoare, deci cu vascozitate redusa. Din aceste motive zona detine recordul mondial la productia pe sonda, iar costul extractiei este foarte redus. De asemenea, cu putine exceptii, zacamintele sunt situate la mica departare de Golful Persic, transportul necesitand cheltuieli reduse. Ele se continua si submarin, astfel ca Orientul Mijlociu detine cea mai mare pondere in extractia submarina mondiala (cca.1/3):

Arabia Saudita - loc I pe glob la productie (404,1mil.t. in 1998)

Zacamintele si exploatarile sunt concentrate in vecinatatea si pe litoralul Golfului Persic. Pe uscat, mari exploatari se fac in campurile petroliere de la Ghawar - cca.216 km, principalele centre de exploatare fiind: Ghawar, Haradh, si Abqaiq.

Litoralul Golfului Persic, intre Dhahran (in sud) si Safanyah (in nord), constituie un al-II-lea insemnat perimetru.

Intre exploatarile terestre se evidentiaza cele de la Kharsanjan, iar submarine cele din campurile petroliere Ras Tannurah, Manyfa si Safanyah.

Exportul petrolului extras din cele doua mari perimetre este deservit de doua mari conducte transarabiene. Prima (1730km;capacitate- 25mil.t./an), porneste de la Akhan si ajunge in portul libanez Saida. A-II-a (1200km) leaga Ghawarul cu Marea Rosie (portul Yambu) in vederea exportului

petrolului prin Canalul Suez si Marea Mediterana.

Iranul - (loc XII la productie) Cea mai mare parte a zacamintelor petroliere sunt concentrate in sud-vestut tarii, intre Muntii Zagros, Golful Persic si granita cu Irakul, principalele exploatari fiind Marun, Agha Jari, Ahwaz. O vasta retea de conducte leaga exploatarile zonei cu porturile Abadan, Bandar Mashur si Kharq (pe insula cu acelasi nume).

Irakul - (loc V pe glob ca rezerve; loc XI pe glob ca productie) .Zacamintele si exploatarile petroliere sunt concentrate in doau zone:

-Prima zona este situata in nordul tarii, in perimetrul Mossul-Kirkuk- Ain Zalah (cu exploatari importante in apropierea Kirkuk-ului, la Jambur ), care detine cea mai mare parte a rezervelor tarii.

-A doua zona se afla in sud, la Golful Persic, unde zacamintele si exploatarile se continua si submarin; zacamintele terestre din aceasta zona se afla inca la adancimi mari (3300-4000m), difulcultate compensata prin marimea rezervelor si a debitului. In zona respectiva exploatari petroliere terestre importante se fac din campurile petroliere Al Rumalia, Al Zoubair si Buzurgan.

Irakul dispune de o retea importanta de conducte.: zona din N este legata printr-un sistem de conducte care, pornind din Kikuk si trecand prin Maditna, ajung la porturile mediteraneene: Banis(Siria) si Tripoli si Saida (Liban).

Exista si o conducta ce porneste din zona Kikuk si ajunge in portul turcesc Yumurtalik, de la Marea Mediterana. Zona din nord este legata, printr-o alta conducta (prin Haditna, cu 45 mil.t/an capacitate), de portul Fao Khor-al-Amay.

Kuweitul - (loc II la rezerve)- productie:91,1mil.t. in 1998. Detine recordul mondial in privinta pretului scazut in extractia petrolului. Unul dintre cele mai mari si mai productive zacaminte petroliere din lume- Burgan (80 km)-situat in S, (90% din productia tarii). Exploatari e mai fac si in N- Rawdthatain.

Emiratele Arabe Unite - 109,5mil.t. in 1998. Mai mult de jumatate din productie este obtinuta din exploatari submarine. Majoritatea productiei se realizeaza in emiratul Abu Dhabi, unde extractiile terestre se fac in campurile petroliere dela Murban, iar cele submarine din campurile de la Zecum. In emiratul Dubai exploatarea principala este la Fateh.

Omanul - 44,5mil.t. in1998; Qatarul - cca. 20mil.t.; Bahreinul - 2mil.t.

In Orientul Apropriat, singura tara cu o productie mai insemnata este Siria (15mil.t. in 1995), cu exploatari indeosebi in N-E: bazinul As-Suwaydah.

EUROPA si C.S.I.

C.S.I. - (loc III in lume) 9,1 md.t. Partea europeana este preponderenta in productie, principalele zone fiind Volga-Ural, care a detinut primul loc in privinta extractiilor cu exploatari la Romaskino, Sugorovo, Tujmazy etc. si mai spre S-V, in apropiere de Samara si Volgograd, Baku I, respectiv Caucazul de Nord si vecinatatile sale nordice, cu exploatari terestre si submarine (pe litoralul Marii Caspice), multe la adancimi mari si concentrate in perimetrele Baku, Groznai, Maikop.

In partea asiatica, (2/3 din productia C.S.I.) , de mare insemnatate este Siberia de Vest, cu zacaminte in bazinul inferior al fluviului Obi (in regiunea Tiumeni). Exploatari la Samotlorskoe, Tomsk, Surgut etc.

Un mare zacamant se afla la Tengiz (Kazahstan). Se mai exploateaza petrol pe tarmul nordic ( in perimetrul Emba ) si estic ( in Peninsula Mangaslak) al Marii Caspice.

Reteaua de conducte este de 80 000km. Conducta din zona Volga-Ural spre Moscova si Sankt-Petersburg, spre Europa Centrala si de Vest (peste 5000km.) alimenteaza:Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania. Conducta spre Siberia Centrala (Angarsk), are 6700km. O alta conducta importanta este cea care leaga Siberia Occidentala cu portul Nahodka de la Marea Japoniei.

Marea Britanie - productie de peste 138 mil.t. (loc VIII pe glob). Exploatari: zona centrala a Marii Nordului si zona insulelor Shetland, principelele campuri petroliere fiind: Alwyn North, Balmorel, Clyde, Crawfort, Eider, Innes Piper, Forties, Brent s.a. Conducte : Teeside, St. Fergus, Peterhead, Bacton).

Norvegia - 158,9mil.t.( loc II in Europa) . Marele areal Ekofisk, cu 14 platforme de produtie, unele au mare productivitate (Ekofisk, Area, Gullfosk, Vla, Valhall etc.). Platforma Troll, cea mai mare constructie de beton de acest gen de pe Terra.

Conducte legate de Anglia (St. Fergus), Belgia(Antwerpen), Germania(Emden) si porturile nationale Sture si Karsto.

AMERICA DE NORD

S.U.A. - 402,0mil.t.(loc II pe glob) prima zona de exploatare este zona Golfului Mexic, cuprinzand S statului Texas (Corsicana, East Texas, Taylor) si statul Louisiana ( delta fluviului Mississippi, zona Lake Charles).

A doua zona petroliera - in Middlecontinent, in statul Texas (in N de la Panhandle, Vermont, Electra s.a. iar in V la Ranger), Oklahoma ( in jurul oraselor Oklahoma City si Ponca City si in S statului ), Kansas si Arkansas.

Zona din regiunea montana din V S.U.A., - statele California, Colorado, Utah, New Mexico. Zona din S Marilor Lacuri - statele Illinois, Indiana, si Ohio iar din 1960 s-a trecut la exploatari n Alaska

S.U.A. dispune de cea mai vasta retea de conducte petroliere din lume (350 000km.). Conductele principale pleaca din Middlecontinent spre Marile Lacuri, spre regiunea central-atlantica si spre Golful Mexic.

Mexic - 169,3mil.t.(loc IV pe glob) .Trei zone petroliere: doua in Peninsula Yucatan( Campo de Reform in S-V si Chicontepec). Se adauga campurile submarine din Golful Campeche.

Canada - 126.3mil.t.(loc XIX pe Glob). Provincia Alberta(Pembina, Readwater, Judy Creek), apoi provinciile vecine Saskatchewan si Columbia Britanica. Mari rezerve de petrol in delta fluviului Mackenzie si in zona marina marginasa (Marea Beaufort).

Conducte de 35 000km. Se remarca " Transmountain" (1480km) si "Interprovincial" (peste 3000km)

AMERICA DE SUD

Venezuela - 159,3mil.t. Doua mari zone: zona lagunei Maracaibo. (Mene Grande si Lagunillas) si zona Oriente ( Oficina, Jusepin, El Temblador); Brazilia - 61,3mil.t.; Argentina - 45,7mil.t.; Columbia - 39,8mil.t.; Trinidad-Tobago - cca. 8mil.t.; Peru-7mil.t.; Ecuador-14 mil.t.

AFRICA

Libia - 66,9 mil.t. Prima zona de exploatare cuprinde centrul si N-V tarii (Bir, Zelten, Raguba, Waha etc.). A doua zona este situata la granita cu Algeria.

Algeria - 38,1 mil. t. Majoritatea rezervelor se afla in E, la granita cu Libia, unde se pot deosebi doua grupari de exploatari: Hassi Messaoud, Gassi Touil, in nord si Edjeleh, in S.

Egiptul - 43,9 mil. t. Zacaminte in Peninsula Sinai (Gemsa, El Morgan) in zona Golfului Suez (Ramadan, Belayim) si in zona El Alamein, la V de Delta Nilului.

Nigeria - 104,5 mil. t. Exploatari din Eastern Region si Central Western Region.

Angola - 37 mil. t. Exploatari tereste in enclava Cabinda si in N tarii, spre Oceanul Atlantic si exploatari submarine in N-V.

Gabonul - peste 10 mil. t.

ASIA DE EST, SUD - EST si SUD

China - 160 mil. t. (loc V pe glob). Exploatari: Takeng (China de Nord) si delta fluviului Huang-He; si submarin in Golful Bo Hai. Alte exploatari: in China de N-E (bazinul Daquing), China de N-V (Regiunea Xinjiang Uygura, cu bazinul Dushanzi) si China de N (provincia Hebei).

Indonezia - 63,1 mil. t. Majoritatea productiei se obtine in insula Sumatera (Jsmbi, Raja, Perlak). Alte exploatari - insulele Kalimantan si Java.

Malaysia - 34,1 mil. t. Exploatari exclusiv submarine de pe coasta estica a Peninsulei Malaya, la Marea Chinei de Sud.

Brunei - cca. 8 mil. t. Cea mai mare parte exploatari submarine (Marea Chinei de Sud)

India - 36,3 mil. t. Exploatari terestre - in statele Assam, Bihar, Punjab, Gujarad.

AUSTRALIA - 28,6 mil. t. Exploatari submarine in Stramtoarea Bass (indeosebi in zona insulei Barrow) si terestre (zona Moonie din statul Queensland).

Comertul mondial cu petrol

Europa Occidentala reprezinta cea mai mare importatoare de petrol, evidentiindu-se statele: Franta, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie. America anglo-saxona constituie a doua zona importatoare de petrol, petrol provenit din zona Orientului Mijlociu si Apropiat, din Venezuela, Mexic.

In randul tarilor exportatoare se adauga Nigeria, Libia, Algeria si C.S.I.

GAZELE NATURALE

Gazele naturale sunt combustibili cu o putere calorica intre 5.000-13.850kcal-mc, avand multliple intrebuintari in industrie, ca materie prima si chimie, pentru ingrasaminte chimice, negru de fum, cauciuc sintetic, materiale plastice, fire si fibre sintetice.

Gazele naturale reprezinta un amestec de hidrocarburi, cu predominarea metanului, in proportie de 69%(CH), de origine organica, cantonat in zonede domuri sau nisipuri gazeifere, la adancimi variabile, de la 400 la 4000m si amplasate, fie in apropierea zacamintelor petroliere, fie izolat de acestea.

Gazul de sonda are o putere calorica mai redusa decat a gazului metan, intre 5500-6000 kcal/mc, avand un continut mai ridicat in butan si propan.

Rezervele de gaze naturale

Importanta economica deosebita a gazelor naturale, precum si criza energetica mondiala, indeosebi criza petrolului, au determinat cresterea continua a consumului acestora, impunand o adevarata campanie de descoperire si punere in valoare de noi zacaminte. In raport cu rezervele de petrol, cele de gaze sunt inca mai putin cunoscute si evaluate.

Rezervele de gaze naturale se apreciaza la cca.900.000 md.mc., din care cele probabile ar reprezenta circa o treime (300.000 md.mc.). Rezervele totale include insa si unele zacaminte a caror tehnica de exploatare nu a fost pusa la punct deocamdata. In aceasta categorie sunt incluse gazele aflate in formatiuni impermeabile (sisturi argiloase) aflate la mare adancime, sau

gaze continute in proportii mici (5-10%) existente in apele termale de mare adancime si presiuni de pana la 1000 atmosfere, ca si gaze naturale aflate in zacamintale carbonifere.

Rezervele exploatabile cunoscute de gaze naturale au crescut mult in ultimii ani mai ales pe seama descoperirilor importante facute in Arctica rusa si nord-americana. In general, coeficientul de recuperabilitate al zacamintelor de gaz metan (80-90%) este mult mai mare decat cel al petrolului, reducand substantial pretul extractiei.

Deosebit de important de subliniat este faptul ca in consumul mondial de combustibili si energie, gazele naturale detin locul III dupa titei si carbune, cu circa 20% , iar din punct de vedere ecologic, galele naturale sunt cele mai pure.

Repartitia rezervelor mondiale de gaze naturale (1998)

Sursa: Der Fischer Weltalmanach `99.

Productia si repartitia geografica a exploatarilor gazeifere

Exploatarea industrila a gazelor naturale a inceput in preajma anului 1880, cand s-a inregistrat o productie de 1,6 md.mc.Pana la cel de-al doilea razboi mondial, productia a crescut relativ lent. Ulterior intensificandu-se exploatarile in unele tari mai vechi producatoare ( S.U.A., C.S.I., Canada, Romania, Mexic, Italia, Iran), precum si inceperea ori extinderea acestora in multe alte tari sau zone geografice (Europa Occidentala, Orientul Mijlociu, Africa de nord), productia de gaze naturale a sporit considerabil :470 md.mc in 1960, 1082 md.mc. in 1970, 1474 md.mc. in 1980, 1850 md.mc. in 1989, 2404,1 md.mc. in 1998

Productia mondiala de gaze naturale (1998)

Sursa: Der Fischer Weltalmanach `99.

ROMANIA

In Podisul Transilvaniei, sub forma de "focuri vii", gazele naturale au fost semnalate din 1672, iar in Podisul Moldovei din anul 1904. Prima sonda cu un debit de 864.000 m/zi a fost pusa in functiune la Sarmasu in Anul 1908, la Zau de Campie, Turda, Saros (in prezent Deleni), Copsa Mica, Sincai. Sunt prezente 67 de campuri cu gazeifere in Bazinul Transilvaniei, din care 54 au fost descoperite dupa 1950.

Pentru tara noastra, gazele naturale reprezinta una dintre cele mai importante resurse naturale ale subsolului. Gazul metan are un procent foarte ridicat de metan (intre 98 si 99,7%) si putere calorica 8500 - 9500 kcal/ m. Gazele de sonda: 70 - 95% metan; 5.000 - 13.000 kcal/ m.

Rezervele de gaze naturale ale tarii noastre sunt destul de mici: intre 160 si 350 md. m, in functie de sursa iar productia in 1998 a fost de 17,5 md. m.

Bibliografie

Alexandru D., Negut S. (Coord.) - Geografie economica mondiala. Principalele resurse ale Terrei si industriile de prelucrare., Bucuresti, Atelier Poligrafic ASE, 1993

Negut Silviu, Suditu Bogdan - Geografie economica mondiala, Editura Sylvi, Bucuresti, 2001

Bran Florina, Istrate Ion, Rosu Anca Gabriela - Geografia economica mondiala, Editura Economica, 1996

Teodorescu Valentin, Alexandrescu Valeria - Terra- Geografia resurselor, Bucuresti, Editura Fundatiei "Romania de maine", 2001