CUPRUL (Cu)

CUPRUL (Cu)

Istoric

Folosirea Cu la ustensile gospodaresti (vase de bucatarie, cazane, etc.) este cunoscuta inca din antichitate.

In sec. XVIII, incep sa i se atribuie proprietati toxicologice datorita, in parte, si gusturilui foarte neplacut al sarurilor sale. In Franta, in sec. XIX, se considera ca 1/5 din intoxicatiile criminale sunt generate de cupru. Totusi, inca din 1875, Galippe a aratat dificultatea de a produce otraviri criminale si raritatea intoxicatiilor accidentale cu saruri de cupru. Pe drept cuvant Bouchardat afirma ca: "cuprul provoaca mai multa teama decat rau, spre deosebire de Pb, care produce mai mult rau decat teama". De fapt, multe din intoxicatiile atribuite in trecut cuprului aveau o alta cauza (alterarea alimentelor sau alte metale ce impurificau alimentele).

In organism

Cuprul se gaseste in natura raspandit pretutindeni.

In regnul vegetal, cuprul este metalul catalizator pentru sinteza clorofilei.

In regnul animal, este utilizat pentru formarea hemocianinei, pigmentul albastru respirator al mustelor si crustaceelor; hemocianina spre deosebire de hemoglobina, contine Cu in loc de Fe in ciclul porfirinic.

Organismul uman contine Cu ca bio-oligoelement. El este necesar pentru activarea unor metabolisme (glicoliza) si oxidarea acidului ascorbic, substantelor tiolofore, etc. Cuprul ar avea rol si in sinteza compusilor tirozinici, deci in fixarea iodului. El este introdus in organism si odata cu alimentele, apa, reziduurile de pe legume si fructe, etc.

Organismul contine in totalitate 100 - 250 mg Cu, cantitatea cea mai mare gasindu-se in ficat. In lichidele biologice s-au gasit cantitati de:

urina: 35 - 40 μg / l

ser sanguin: 75 - 100 μg % (din care 90% este legat de ceruloplasmina.)

Etiologia intoxicatiilor

Intoxicatiile acute (criminale si sinucideri) sunt rare, deoarece cu sarurile de cupru, prin proprietatea lor emetizanta si iritativa pentru tractul gastrointestinal, provoaca vomitari si diaree, ceea ce nu permite decat extrem de rar, atingerea dozei letale; in plus, culoarea lor le face usor de identificat.

Episoadele acute pot fi datorate consumului de alimente contaminate cu saruri de cupru, pe urmatoarele cai:

tratarea cu saruri de cupru a legumelor pentru a da aparenta de prospetime;

prepararea de conserve cu reactie acida in vase de cupru sau vase defectuos cositorite; (astfel a avut loc o intoxicatie in masa in urma consumarii de dulceata preparata intr-un vas de cupru);

consumarea de fructe (struguri) stropite cu "zeama bordeleza".

Intoxicatiile acute se pot ivi si la ingerarea prin confuzie de pesticide cu cupru (sulfat, acetat, arsenit = verdele lui Scheele, acetoarsenit = verdele lui Schweinfurth).

In mediu industrial, in industria cuprului, pot apare accidental efecte toxice acute, provocate de vapori; este "febra de fum" (febra turnatorului) asemanatoare cu febra de zinc.

Intoxicatia cronica profesionalaeste contestata. Se pare ca organismul uman se obisnuieste repede cu doze mici si repetate de cupru (Galippo si Bourneville). Anumite simptome observate la muncitorii din industria cuprului si a sarurilor sale sunt atribuite de unii autori altor metale insotitoare

Proprietati toxicologice. Mecanism de actiune

Cuprul ca atare nu este toxic. El este rezistent la aerul uscat, insa aerul umed il acopera cu un strat verzui de bicarbonat de cupru, care constituie un strat protector la suprafata. Solubilizarea cuprului in prezenta aerului este accelerata de compusi cu caracter acid (otet, grasimi, etc.)

Sarurile de cupru insolubile (Cu₂O, CuO, CuS, Cu₂Cl₂) nusunt toxice.

Sarurile de cupru solubile CuCl₂, CuSO₄, Cu(NO₃)₂, Cu(CH₃COO)₂ sunt toxice. Astfel, 1-2 g de CuSO₄ poate provoca accidente toxice, iar doza mortala ar fi de 10 g (Fhner).

Actiunea nociva locala consta in iritarea pielii si mai ales a mucoaselor.

Toxicologie analitica

Distrugerea se realizeaza prin calcinare; nu exista risc de volatilizare, insa este posibila contaminarea probei ci cupru din becul Bunzen. Se poate distruge si pe cale umeda.

Din lichid se precipita Cu cu H₂S ca CuS (neagra), ce se dizolva in HNO₃ dil.

Dozarea se face prin:

metoda Spacu, cu sulfocianura si piridina, obtinand precipitat verde de CuPy₂(SCN)₂.

metoda cu dietiltiocarbamat, rezultand un complex:

metoda cu benzeinoxina: se obtine un precipitat verde, solubil in cloroform:

metoda cu heroina + NH₄OH + H₂O₂: urmele de Cu dau la cald o coloratie roz-rosie.

Faptul ca organismul contine in mod normal Cu, are o dubla importanta:

rezultatele analizei, in caz de intoxicatii mortale, vor fi considerate pozitive, numai in cantitati de ordinul cg. In vomismente si in tubul digestiv;

cuprul stocat la nivelul ficatului interfera in reactia cu ditizona pentru determinarea metalelor grele, de aceea, in cazul cercetarii acestora, el trebuie in prealabil eliminat.