Povestea sticlei

Cuprins

I. Introducere

II. Fabricarea sticlei

III. Povestea sticlei

IV. Tipuri de sticla

V. Chimia sticlei

VI. Proprietatile sticlei

VII. Experimente si concluzii

VIII. Sticla imposibila

IX. Arta si sticla

X. Anexe

XI. Bibliografie

Introducere

Sticla este 70% nisip si restul este magie, arta, umanitate, adica maiestrie umana incluzand secrete bine pastrate. Nascuta in flacari, asemenea pasarii Pheonix, la 1700 de grade Celsius, sticla lichida este o stare de metamorfoza a nisipului care devine transparent si magic. Lichidul isi creste vascozitatea treptat, pe masura ce se raceste, devenind solid spre 500 de grade.

Material nobil prin excelenta, sticla are o bogata istorie, care debuteaza cu peste 4.000 de ani i.C. Impune atat prin functiile naturale pe care le indeplineste, cat si prin frumusetea sa, fiind prezenta in lumea arhitecturii precum si in lumea artei. In constructiile din toate timpurile, sticla a fost utilizata pentru transparenta sa, care permite trecerea luminii si  comunicarea cu mediul exterior, atat de necesare locuintelor. 

Incepand cu secolul al XIX-lea, sticla a devenit un semn al modernitatii arhitecturale, fiind un  material de inalta tehnologie, functional si rafinat,  beneficiind de calitatile sale de transparenta. 

Datorita eforturilor de cercetare din ultimele decenii, sticla a contribuit foarte mult la ameliorarea confortului incaperilor. Diversitatea tipurilor de sticla si a functiilor lor, ofera astazi proiectantului o mare libertate de a construi o veritabila arhitectura de lumina, care satisface din plin exigentele confortului modern.

Dioxidul de siliciu - una din componentele esentiale ale sticlei.

Sticla este un material omogen cu o structura necristalina moleculara (asemanatoare cu cea a lichidului). Atomii din sticla, desi sunt aranjati la intamplare, sunt fixati in anumite pozitii. Astfel, sticla combina unele aspecte ale starii lichide si solide: este rigida ca un solid, dar aranjarea intamplatoare a atomilor este caracteristica lichidelor. Am putea defini sticla ca fiind "un produs anorganic de fuziune care, racit la o conditie rigida nu cristalizeaza

Structura sticlei

Fabricarea sticlei

Compozitia sticlei

In amestecul de materii prime enumerate mai sus, se adauga sticla sparta pentru a diminua temperaturile de fuziune. Transportul, presarea, amestecarea si arderea, sunt realizate automat. Aceste amestec este umezit pentru a se evita segregarea diferitelor materii si degajarea de praf.

Cuptorul de fuzionare

Elaborarea sticlei cuprinde trei faze esentiale:
- fuzionarea - materiile prime sunt topite la o temperatura de peste 1550^oC,
- afanarea - sticla topita este omogenizata si sunt eliminate bulele de gaz,
- conditionarea termica - sticla putin vascoasa este racita pana ce viscozitatea sa corespunde exigentelor procedeului de turnare.

Baia de cositor

Sticla lichida este deversata pe un 'pat' de cositor topit la 1000^o C. Sticla, fiind mai putin densa decat cositorul, pluteste pe acesta si formeaza o 'panglica' avand o grosime naturala de la 6 - 7 mm. Fetele sticlei sunt lustruite de suprafata cositorului pe de-o parte, iar pe cealalta parte de foc. Dispozitive speciale, permit accelerarea sau diminuarea curgerii sticlei, realizand astfel controlul grosimii. 

Cuptorul de detensionare

La iesirea din baia de cositor panglica de sticla devine rigida, prin trecerea acesteia printr-un tunel de racire. Temperatura sticlei scade de la 620^o  C la 250^o C. Are loc apoi, o racire lenta in aer liber, ceea ce permite degajarea sticlei de toate tensiunile interne care ar putea provoca spargerea sa la taiere.

Taierea

Panglica de sticla solidificata prin racire, fiind pana in acest moment continua, este in final taiata automat in foi. 

Povestea sticlei

Cand, unde, de cine si cum a fost fabricata cea dintai sticla, este un mister - dar suntem aproape siguri ca descoperirea a fost facuta in Egipt. Cea mai veche sticla cunoscuta este de origine egipteana, din anul 3200 i. e.n.

Sticla egipteana

La inceput, egiptenii foloseau sticla numai ca sa acopere obiectele facute din lut; dar in jurul anului 2000 i. e.n. au descoperit ca margelele ar putea fi facute in totalitate din sticla. Dupa zeci si zeci de ani au reusit sa fabrice vase de sticla si pahare de baut. Primul obiect de sticla cunoscut si pastrat este un pahar cu picior, din anul 1490 i. e.n. si care poarta numele unuia dintre faraoni. El este impodobit cu doua benzi de aur, una in jurul piciorului si alta in jurul buzei.

Au existat mai multe controverse asupra felului in care a fost fabricat, deoarece pe atunci nu se cunostea suflarea sticlei. Unii credeau ca a fost obtinut rasucind sticla calda si moale in jurul unui tipar de lut. O parere mai recenta sustine ca tiparul de lut a fost cufundat in sticla topita.

Sticlarii acopereau probabil tiparul de lut cu sticla topita dintr-un creuzet.

Adesea era adaugata o culoare in contrast dintr-un alt creuzet.

Folosind o unealta acestia formau valuri - ca un model din benzile de sticla fierbinte si moale.

Dupa racire miezul era desprins cu grija

Pana in anul 250 i. e.n. sticla era foarte greu de fabricat. Un obiect din sticla putea lua pana la cateva zile pentru a fi fabricat. Din aceasta cauza sticla era considerata un bun de lux, precum aurul sau pietrele pretioase.

Insa situatia s-a schimbat brusc cand a fost descoperita arta suflarii in sticla. Cum s-au petrecut lucrurile nu se stie exact: probabil cineva a incercat sa sufle in sticla si a observat spre marea sa uimire cum sticla topita se transforma intr-un glob. In orice caz, descoperirea s-a dovedit extrem de folositoare. Vasele goale in interior puteau fi obtinute mult mai usor si mai repede decat prin oricare alta metoda.

Sticla romana

Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Sticla romana comuna, de culoare verzuie (opaca) a inceput sa fie folosita tot mai mult. Era intrebuintata pentru cupe si pocale, pentru vase de apa, ulei, vin, parfum etc., pentru biberoane si alte obiecte practice.

Sticla romana scumpa era obtinuta din nisipuri albe, foarte pure, fiind incolora si translucida (inca nu transparenta!). Era folosita pentru vesela, bibelouri, podoabe si ornamente pretioase. Alaturi de aceste culori fundamentale, mesterii romani au izbutit a face nenumarate alte varietati de sticla, de la cele ce pareau a fi piatra pretioasa (smarald, safir, opal, peruzea, rubin) pana la cele care imitau lemnul sau fructele (ca forma si culoare). In aceasta epoca apare si ornamentarea cu aplicatii din sticla, ca si folosirea formelor sau matritelor pentru prelucrari complexe (vase care imitau chipuri sau reprezentau scene de lupta etc.). De asemenea se realizeaza primele fire din sticla, destinate in special colierelor si altor podoabe feminine. Un produs roman din sticla a carui tehnologie nu a fost lamurita este butoiul din sticla. Acestea erau de mari dimensiuni, putand cuprinde chiar si un adult, iar felul in care au fost suflate nu este inca lamurit (se fac felurite presupuneri, dar nu exista siguranta). Prin acest mister butoiul din sticla se inscrie pe o lista a produselor romane din sticla alaturi de care stau cupele murrhine si diatretele.

Sticla romana din secolul al 4-lea

Cupele murrhine erau mult, mult mai scumpe decat aurul, cele mai ieftine valorand una pretul a zeci de sclavi! Erau mici, fara ornamente, dar aveau straluciri uluitoare, in mii de scanteieri multicolore. Pentru un singur vas de acest fel Nero a dat nu mai putin de saptezeci de talanti (echivalentul a trei sute de sclavi tineri, puternici). Tehnica exacta de producere nu se cunoaste, ci doar unele elemente tehnice.

La fel de scumpe si misterioase sunt diatretele. Acestea erau un fel de vase din sticla duble, cu o cupa in interior si o dantela de sticla in exterior. Aceasta dantela nu atingea cupa interioara, permitand tinerea ori consumarea unor bauturi fierbinti fara pericol de ardere (pentru mana). Cu toate inovatiile lor romanii nu au izbutit insa a obtine sticla transparenta (ci doar translucida) si ca urmare nici geamul, nici oglinda din sticla.

Tipuri de sticla

Aproape toate tipurile de sticla comerciala se pot clasifica, in functie de      compozitia chimica a sticlei, in sase mari categorii.

Sticla de sodiu este cea mai cunoscuta (90% din sticla facuta) si cea mai putin costisitoare forma de sticla. Este alcatuita de obicei din 30-75% SiO₂, % Na O si 5-12 % CaO (6SiO2CaONa2O

Structura sticlei de sodiu

Sticla de potasiu are compozitia 6SiO2CaOK2O si este rezistenta la variatii de temperatura. Se foloseste la fabricarea vaselor de laborator.

Sticla boro-silicica este cea care are in compozitia sa cel putin 5% B2O3. Este foarte rezistenta la schimbarile de temperatura, la coroziunea chimica si are coeficient de dilatatie mic. Conducte, becurile electrice, ochelari, faruri, vase de laborator si vase de gatit sunt exemple de produse obtinute sin aceasta sticla (sticla Jena, Pirex sau Duram).

Sticla alumino-silicica este asemanatore cu cea borosilica, dar are durabilitatea chimica mai mare si rezista la temperaturi mai ridicate. Cand este acoperita cu o pelicula electrica conductoare, este intrebuintata ca rezistori pentru circuite electrice.

Cristalul (sticla de plumb) este o sticla in care sodiul si calciul au fost inlocuiti cu potasiu si plumb (contine cel putin 20% oxid de plumb) si se caracterizeaza prin proprietati de refractie bune si densitate mare. Este relativ moale, iar indicele sau de refractie da o stralucire mai mare care poate fi "exploatata" prin taiere. Este mai scumpa decat sticla de sodiu si este preferata pentru aplicatiile electrice datorita proprietatilor ei izolante excelente. Este folosita pentru fabricarea tuburilor de termometru si este preferata de artisti. Aceasta sticla nu rezista la temperaturi foarte inalte sau la schimbari bruste de temperatura. Flintul si strasul contin un procent de plumb mai mare decat cristalul. Flintul se foloseste pentru prisme si lentile optice.

Sticla de cuart este dioxid de siliciu pur in forma necristalina. Este foarte greu de fabricat, asa ca este cel mai scump fel de sticla. Poate sa reziste temperaturi de 1200 C pentru perioade scurte de timp.

Vata de sticla este un material format din fire foarte subtiri de sticla, trase din masa lichida cu ajutorul unor masini speciale. Vata de sticla este intrebuintata ca material de izolare calorica si impotriva zgomotului, in cladirile moderne si mai ales acolo unde este nevoie de liniste deplina (studiouri).

De asemenea, vata de sticla este utilizata pentru filtrarea lichidelor corosive, cum ar fi acizii tari. Trebuie sa fim atenti cand manipulam vata de sticla; ea este formata din fire extrem de fine, care patrund destul de usor in straturile superficiale ale pielii.

Usoarele intepaturi par la inceput neinsemnate, insa ele devin suparatoare si efectul lor dureaza ore si zile intregi. In special, este periculos sa ducem la ochi mana care a umblat cu vata de sticla .

Fibrele optice: Fibrele din sticla si-au gasit o aplicare neasteptata in optica si se bazeaza pe proprietatea acestor fibre de a conduce lumina de-a lungul firului de sticla cu foarte putine pierderi. Cand firul este drept, lumina se transmite in linie dreapta. Daca firul este indoit, lumina urmeaza toate ondulatiile datorita reflexiilor totale repetate care au loc la suprafata de separare sticla-aer.

In felul acesta lumina poate fi condusa la distante mari. Aplicatiile au devenit interesante numai dupa ce s-au folosit fibre de sticla extrem de subtiri inmanuncheate intr-un fascicol de grosimea necesara si care poate fi indoit cu usurinta.

Chimia sticlei

Sticla colorata

Sticla este colorata de:

1) impuritatile din ingrediente      sau

2) unul din urmatorii coloranti

a) ionici (sunt in general oxizii metalici)

Asa de exemplu sticla rosie contine si oxid de cupru I, sticla galbena sulfat de cadmiu, sticla albastra oxid de cobalt (II), sticla verde oxid de crom (III), sticla violeta oxid de mangan. Trioxidul de uraniu da o culoare galben-verde insotita de o frumoasa fluorescenta verde.

b) moleculari

Colorantii moleculari sunt reprezentati de seleniu care da o culoare roz, de sulf care da o culoare galbena sau galbena-cafenie si mai ales de sulfurile si seleniurile diferitelor elemente. Foarte utilizat este amestecul CdS + CdSe care da o culoare rosie-rubinie a carei nuanta depinde de raportul dintre cei doi componenti.

c) coloidali

Colorantii coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub forma de solutie coloidala imprimand sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale. Astfel, aurul fin dispersat in sticla da o culoare rosie-rubinie foarte frumoasa. Argintul da nuante de la galben la cafeniu.

Sticlele colorate se topesc in creuzete cu capacitati de ordinul sutelor de litri sau in cuptoare mici in care temperatura, si mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros.

Sticlele colorate se utilizeaza in afara obiectelor de menaj, in numeroase domenii importante.

Mari consumatori de sticla colorata sunt transporturile aeriene, navale, terestre. Semnalizarile luminoase in transporturi au o deosebita importanta culorile utilizate de obicei fiind rosul, verde, albastru si galben.

Sticlele colorate se utilizeaza si drept filtre pentru anumite radiatii. Pentru protejarea ochilor sudorilor sau a celor ce privesc in cuptoare incandescente se utilizeaza asa-numitele sticle de cobalt dar si alte sticle care pot retine radicali calorici sau ultraviolete.

Filtrele colorate intra in componenta unor aparate optice sau de analiza, utilizate in laboratoare de fizica, chimie sau tehnica fotografica.

Metalizarea superficiala a sticlei

Sunt cunoscute numeroase procedee de aplicare pe suprafata sticlei a unor particule metalice ce-i confera proprietati optice, electrice sau decorative foarte pretioase. Asta intrucat suprafata sticlei are capacitatea de a fixa puternic particule solide.

Metalizarea superficiala a sticlei se practica de sute de ani pentru obtinerea oglinzilor. Mult timp oglinzile s-au fabricat prin depunerea pe sticla a unui strat de amalgam de staniu (aliaj de Sn si Hg). Acest procedeu a fost parasit deoarece amalgamul nu este stabil si degaja in permanenta vapori toxici de mercur. Din acelasi motiv aceste oglinzi se degradau relativ repede. Astazi oglinzile se fabrica prin depunerea pe sticla a unui strat de argint metalic. Depunerea se realizeaza prin reducerea ionilor de argint dintr-o sare complexa amoniacala cu ajutorul unui reducator organic (de exemplu, acid tartric). Solutia amoniacala se obtine prin tratarea azotului de argint cu amoniac. Atentie deosebita se da pregatirii suprafetei sticlei pentru a se asigura o buna aderenta a argintului. In acest scop placa de sticla se lustruieste usor cu un abraziv foarte fin. Se inlatura apoi orice urma de grasime prin tratarea sticlei cu un degresant puternic. Suprafata astfel curatata se spala cu apa si se pastreaza acoperita cu o pelicula de apa distilata pana la argintare.

Daca pe sticla se depune o pelicula de dioxid de staniu, aceasta are proprietati semiconductoare. Peliculele semiconductoare au multe aplicatii in laboratoare si in industrie. Ele sunt utilizate mult pentru incalzirea electrica a obiectelor de sticla sau a continutului lor. Astfel, ferestrele avioanelor si tin special cele din cabina echipajului sunt protejate pe aceasta cale impotriva givrajului (acoperiri cu gheata), fenomene curente la inaltimile de zbor ale avioanelor moderne.

Pentru laboratoare, industrie sau uz casnic se fabrica diferite vase de sticla prevazute cu incalzitoare pe baza de pelicule semiconductoare depuse direct pe peretii vasului. Introducerea curentului electric se face prin intermediul unor contacte de argint depuse pe sticla cu ajutorul unei paste pentru izolarea electrica a pastei semiconductoare se depune pe ea o a doua pelicula de SiO2 si TiO2.

Experimente

Cum se prepara sticla in laborator?

Desi sticla se obtine in fabrici, prin topirea unui amestec de substante la temperaturi de circa 1400C, exista si retete care conduc la obtinerea unei sticle mai usor fuzibile. Iata cateva exemple:

● Amestecati 4 g de dioxid de siliciu preparat artificial (sau kiselgur ori ripoli) cu 12 g PbO. Turnati amestecul intr-un creuzet de portelan si incalziti-l puternic la flacara unui bec teclu pana cand in creuzet se formeaza o masa sticloasa cu aspect omogen. Creuzetul va fi acoperit cu un capac. Incalzirea trebuie continuata cateva minute pana ce din amestec nu mai ies bule gazoase. Apucati apoi creuzetul cu un cleste de metal si turnati picaturi din amestecul fierbinte pe o tabla de fier. Dupa racire veti obtine niste margele transparente de sticla galben-verzuie.

Din sticla topita pot fi modelate balonase si mici figurine. Pentru aceasta introduceti in amestecul fierbinte un tub de portelan sau de metal, rasuciti-l pana cand o parte din masa sticloasa adera la capatul tubului, apoi il scoateti si pe la celalalt capat suflati usor cu gura. Din sticla topita se va forma un balonas pe care il puteti modela cu un cutit, pila sau alt obiect metalic.

● Amestecati foarte bine 10 g nisip cuartos perfect spalat cu 20 g acid boric si 70 g oxid de plumb (Pb₃O₄). Procedati apoi ca mai sus si folositi de preferinta un cuptor electric care da o temperatura de cel putin 700C cat este necesara pentru aceasta experienta. In lipsa lui puteti folosi becul de laborator sau chiar un primus cu benzina.

● pentru a obtine sticla colorata puneti la topit substantele dupa urmatoarele retete:

Sticla alb-laptoasa

SiO₂      5g

Acid boric 10g

Oxid de plumb (Pb₃O₄)      40g

Criolit (Na₃AlF₆)      10g

Oxid de zinc      2g

Caolin      5g

Sticla albastra sau "sticla de cobalt"

Nisip cuartos 5g

Acid boric 10g

Oxid de plumb (Pb₃O₄)      35g

Oxid de cobalt (Co₂O₃)      0,5g

Sticla verde

Nisip cuartos 5g

Acid boric 10g

Oxid de plumb (Pb₃O₄) 35g

Oxid de plumb (CuO) 0,75g

Bicromat de potasiu 0,1g

Sticla violeta

Nisip cuartos 5g

Carbonat de sodiu      1,5g

Salpetru      0,25g

Creta      0,50g

Oxid de mangan (MnO)      1g

Oxid de fier (FeO)      0,25g

Sticla neagra

Nisip cuartos      4,5g

Acid boric 20g

Oxid de plumb (PbO)      70g

Oxid de cobalt (CoO)      10g

"Lacrimi batavice"

Confectionam, din sticla, niste "lacrimi"- ceea ce nu este de loc complicat. Topim un tub sau o bagheta de sticla la flacara fierbinte de gaz sau benzina. In momentul cand se desprinde o picaturi, o lasam sa cada intr-un vas cu untdelemn rece. Acest lichid e preferabil apei. Picaturile iau o forma alungita, ca un bulb mai umflat si o codita subtire.

Cand sunt intregi, ele rezista loviturilor celor mai violente; dar sa incercam sa spargem capatul cel subtire al "lacrimii batavice". In clipa in care reusim sa desprindem o bucata din varful acestei "lacrimi", intregul obiect de sticla se transforma in praf ! Cand efectuati experienta, va sfatuiesc sa fiti atenti si sa evitati sa va patrunda in ochi un ciob de sticla, pentru ca uneori spargerea picaturii se petrece ca o explozie in miniatura. De aceea, e preferabil sa va puneti ochelari de protectie.

Efectul este surprinzator, dar explicatia este destul de simpla. In timpul racirii lente a sticlei, aceasta sufera o contractie. In cazul sticlei calite si a lacrimilor batavice, partile superficiale fiind brusc racite, au impiedicat contractia pe care o sufera sticla in timpul racirii lente. Spargerea stratului superior de sticla, care invaluie ca o pavaza restul sticlei, duce la aparitia fenomenelor remarcabile pe care le-ati constatat.

Proprietatile sticlei

Proprietatile sticlei pot varia si pot fi schimbate modificand compozitia, tehnicile de productie sau ambele. In orice fel de sticla proprietatile mecanice, chimice, optice si termice nu pot fi separate. De obicei o proprietate nu poate fi schimbata fara sa cauzeze schimbarea celorlalte proprietatea. Este arta fabricantilor de sticla sa obtina combinatia cea mai buna.

Sticla este un material necristalizat (amorf), cu rezistenta mecanica si duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai inalte se comporta ca lichidele subracite cu vascozitate mare. Nu are punct de topire definit. Prin incalzire se inmoaie treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.

Proprietatile fizice:

1. Densitatea specifica variaza intre limite largi, de la 2-8 g/cm³ in functie de compozitia chimica si de viteza de racire.

2. Proprietatile termice sunt exprimate prin conductibilitatea termica, dilatarea termica, stabilitatea termica.

2.1.Dilatarea termica a sticlei este redusa

2.2.Conductibilitatea termica a sticlei este redusa

2.3.Stabilitatea termica reprezinta capacitatea sticlei de a rezista la variatii mari si rapide de temperatura, fara sa se distruga.

Proprietatile optice:

1. Transmisia luminii, exprimate prin coeficientul de transmisie, T, este cu atat mai mare cu cat transparenta sticlei este mai buna.

2. Absorbtia luminii, exprimata prin coeficientul de absorbtie A, este invers proportionala cu transmisia.

3. Indicele de refractie reprezinta raportul dintre viteza de deplasare a unei oscilatii electromagnetice de o anumita lungime de unda, in aer si in materialul studiat.

4. Reflexia luminii se exprima prin coeficientul de reflexie R.
Conductibilitatea electrica a sticlei este mica la temperatura mediului, de aceea sticla se incadreaza in categoria izolatorilor electrici.

Proprietatile mecanice:

1. Duritatea este importanta atat in timpul utilizarii, cand este supusa operatiilor de zgariere, afectandu-se aspectul si rezistenta mecanica, cat si in timpul prelucrarii.

2. Fragilitatea sau rezistenta la soc mecanic este o proprietate negativa a sticlei, din care cauza ii limiteaza utilizarile.

3. Rezistenta la tractiune a sticlei obisnuite este de 30-100 N/mm, in schimb rezistenta la compresiune este de 500-2000 N/mm, ceea ce inseamna ca este mult mai mare fata de a altor materiale.

Proprietatile chimice

Exprima comportarea sticlei la actiunea distructiva a apei, acizilor, bazelor, sarurilor si a gazelor din atmosfera. Stabilitatea chimica are importanta pentru sticla de laborator, pentru articole de menaj si constructii, sticla optica etc.

Sticla imposibila

In primele zile ale cercetarilor asupra energiei nucleare, fizicienii s-au oprit in fata unui zid de sticla. Dincolo de acest zid de sticla se desfasura unul dintre cele mai importante procese fizice ale erei noastre. Hexaflorura de uraniu, folosita in aceasta experienta, distrugea cu salbaticie ferestrele camerei de reactie. Inainte de a se sparge sticla, devenea opaca. Instrumentele care inregistrau reactiile ce aveau loc nu erau de-ajuns: oamenii de stiinta trebuiau sa vada ce se intampla in interiorul aparatului de reactie.

"Dati-ne o sticla pe care sa nu o atace acidul fluorhidric" - cereau de zor fizicienii.

Chimistii le-au satisfacut cererea, oferindu-le un tip nou de sticla, extrem de rezistenta, avand la baza pentaoxidul de fosfor. Aceeasi sticla, fabricata fara nisip, rezista hexaflorurii de uraniu si este prima sticla care rezista acidului fluorhidric, un mare "mancator"de siliciu.

Desi nu se fabrica pe scara industriala, aceasta sticla noua poate largi mult domeniul utilizarilor actuale ale sticlei. Noul tip de sticla este transparent pentru razele ultraviolete.

In locuintele cu usi sau ziduri construite din astfel de sticla va putea patrunde suficient soare ca sa-i bronzeze pe locatari.

In timp ce sticla obisnuita absoarbe aproape tot ultravioletul producator de vitamina D - mai putin de 1% din aceste raze pot trece prin ea - sticla cu fosfor lasa sa treaca aproape 80% din razele ultraviolete.

Arta si sticla

Sticla - material fascinant,      rezultat al contopirii alchimice dintre nisip, minerale si foc, reuneste in ea      fluiditatea apei cu transparenta vazduhului, difuziunea luminii si bucuria culorii, utilitatea imediata si emotia artistica.

Maestrul sticlar vrajitor stapaneste intervalul termic anume in care forma captiva in pasta moale si fierbinte, asemeni statuii inchise in interiorul blocului de marmura, poate fi eliberata. Versatilitatea acestui material a fost provocatoare pentru multi artisti care au identificat in el potentialul urias de expresivitate artistica: pictura si sculptura in sticla, gravura si basorelief, vitralii, design pentru interior, moda si bijuterii.

Sticla si arhitectura

Semn al modernitatii arhitecturale inca din secolul al XIX-lea, sticla este astazi un material de inalta tinuta, multifunctional si rafinat, elegant si puternic, putand dispune plenar sau discret de calitatile sale de transparenta. Interesul starnit de sticla in lumea arhitecturii, se datoreaza aspectului si functiilor sale, de multe ori complementare si contradictorii, care fac din ea un material fascinant si extrem de util.

Istoria sticlei este istoria transparentei, fiind materialul care lasa sa treaca cel mai bine lumina si privirea, izoland si separand discret. Simbolul deschiderii, sticla poate fi in acelasi timp si contrariul. Oglinda, desi se opune trecerii luminii, confera iluzia unui spatiu marit prin crearea unor imagini virtuale, rezultante ale jocului de reflexii. Prin opacitatea sa reflectorizanta si inversarea imaginii reflectate, oglinda confera un plan tulburator de iluzii.

Vitraliile

Vitraliile au fost folosite cu precadere in Evul mediu cand au cunoscut o inflorire fara precedent. Erau folosite atat pentru a decora cladiri de mari dimensiuni (exemplu celebru fiind Catedrala Notre Dame din Paris) cat si pentru a infrumuseta usi, ferestre etc. Efectul vitraliului este dublu el infrumusetand atat exteriorul cat si interiorul unui spatiu prin permiterea trecerii luminii. Se obtine astfel o atmosfera particulara a spatiului care preia din culorile ce strabat bucatile de sticla colorata. Prin modernizarea tehnicii vitraliului si prin punerea la dispozitia creatorilor a unor materiale si utilaje performante, vitraliul a devenit accesibil si locuintelor personale nu numai institutiilor. Prin ranforsajul de plumb ce inconjoara fiecare bucata de sticla, vitraliul se poate executa si la dimensiuni mari.

Istoria atesta producerea vitraliilor incepand din secolul XII, iar de atunci procesul de realizare al vitraliilor clasice s-a schimbat foarte putin. Un vitraliu clasic este format din bucati de sticla colorata tinute impreuna de o retea de zabrele de plumb. Initial detaliile fetei, mainilor si faldurile draperiilor si ale imbracamintii erau pictate pe sticla cu negru si maro apoi sticla era coapta la o anumita temperatura. In jurul anului 1300 a fost descoperita vopseaua galbena si astfel a fost posibil ca sticla alba sa fie pictata in galben iar cea albastra sa capete culoarea verde. Aceasta a dus la diversificarea modelelor de vitralii dovedindu-se foarte folositoare la redarea chipurilor, a parului si a coroanei iar in cazul imaginilor cu sfinti a haloului de deasupra capului.

Explozia de interes din ultimii 30 de ani a dus la dezvoltarea unor noi si imaginative forme ale acestei arte. Noile tehnologii si cresterea interesului in vitralii ca hobby, au dus la ceea ce a fost numita 'o noua epoca de aur a sticlei'.

Caldura si culoarea luminii scapate printre liniile desenului de plumb al vitraliilor ne intorc cu gandul la linistea toamnei. Istoria vitraliului incepe in Evul Mediu, o data cu primele biserici construite in secolul al X-lea. Secolul al XV-lea il defineste mai mult ca pictura si mai putin ca element generator de atmosfera. Renasterea a insemnat o lunga perioada in care vitraliul exista doar ca sticla pictata, devenind un accesoriu la moda. El este din ce in ce mai prezent astazi, transformandu-se intr-un element decorativ la-ndemana iubitorilor de frumos.

Emile Gall

Emile Gall, un celebru designer si mester sticlar francez, s-a nascut la Nancy in 1846. Educatia sa artistica era de filiera clasica. A inceput prin a studia literele, filosofia si botanica. Aceasta din urma l-a pasionat intr-atat, incat, ajuns conducatorul unei intreprinderi, le va interzice angajatilor sai sa reproduca vreo floare fara sa aiba in fata ochilor sursa inspiratiei.

Trei surse de inspiratii a avut creatia lui Emile Gall: florile, insectele si mineralele. Pe primele, artistul le studia cu atentie, reproducand cu grija petalele gratioase ale irisilor, tulpinile si vrejurile lor serpuitoare. Insectele - libelule, carabusi, fluturi multicolori - sunt incorporate in masa vitroasa a bolurilor si vaselor cu port inalt. Iar azuritul si malachitul, adaugate in materia vascoasa a sticlei topite, dau, prin asezarea lor in straturi diferite si prin diversitatea coloritului, o bogatie decorativa de neegalat. Realizarile lui Emile Gall sunt astazi valori si obiecte de colectie. La noi in tara exista mai multe centre de productie a obiectelor din sticla care folosesc tehnologia pusa la punct de Gall.

Ioan Nemtoi

Personalitate puternica si complexa, animat de mari idei si de sete de creatie, artistul sticlei Ioan Nemtoi lucreaza zilnic cu paradoxul. Din nisip, apa si foc, el modeleaza forme statornice, desi fragile, insufletite (la propriu!) si incremenite totodata, pline de culoare si mister. Lupta cu materia, cu elementele fundamentale ostile omului, a fost pariul pe care Ioan Nemtoi l-a pus in tinerete si l-a castigat acum. Zgarcit cu marturisirile despre munca si proiectele lui, artistul lasa opera sa vorbeasca. Pentru el, sticla spune totul, intr-o confesiune sincera, transparenta, ca insasi substanta din care a fost creata.

Nicolae Tudor in galle-urile sale, care nu sunt altceva decat o poezie in culori, descrie miscarea, lumina, puterea si fragilitatea, particula fara de care universul ar fi imperfect.

Perfectiunea armonica a formelor si cu culorilor, adierea vantului, susurul apei, lumina lunii, fosnetul frunzelor sunt tot atatea provocari permanente ale naturii imortalizate de artist in vasele sale.

Poezia sticlei stratificata in culori si sentimente necesita ore si ore de munca migaloasa , artistul prelucreaza si modeleaza materia,      asternand in partea nevazuta frumusetea versurilor sale.