La urat - ION CREANGA

La urat - ION CREANGA

Odata, la un Sfantul Vasile, ne prindem noi vreo cativa baieti din sat sa ne ducem cu plugul, caci eram si eu marisor acum, din pacate. Si in ajunul Sfantului Vasile toata ziua am stat pe capul tatei sa-mi faca si mie un buhai, ori de nu, batar un harapnic.

- Doamne, ce harapnic t-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce manca la casa mea! Vrei sa te buseasca cei handralai prin omat? Acus te descalt!

Vazand eu ca mi-am aprins paie-n cap cu asta, am sterpelit-o de-acasa numai cu besica cea de porc, nu cumva sa-mi ieie tata ciubotele si sa raman de rusine inaintea tovarasilor. Si nu stiu cum s-a intamplat, ca nici unul dintre tovarasi n-avea clopot. Talanca mea era acasa, dar ma puteam duce s-o ieu? In sfarsit, facem noi ce facem si sclipuim de cole o coasta rupta, de ici o carceie de tanjala, mai un vatrar cu belciug, mai besica cea de porc a mea, si pe dupa toaca, si pornim pe la case. S-o luam noi de la popa Oslobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gand sa umblam tot satul. Cand colo, popa taia lemne la trunchi afara si cum a vazut ca ne asezam la fereastra si ne pregatim de urat, a inceput a ne trage cateva nasteri indesate si a zice:

- De-abia s-au culcat gainile, si voi ati si inceput? Ia stati oleaca, blastamatilor, ca va dau eu!

Noi, atunci, am sterpelit-o la fuga. Iar el zvarr! cu o scurtatura in urma noastra, caci era un om hursuz si paclisit popa Oslobanu. Si din spaima ceea, am fugit noi mai jumatate de sat inapoi, fara sa avem cand ii zice popii:

Drele pe podele

Si bureti pe pareti;

Cate pene pe cucosi

Atatia copii burduhosi,

cum obisnuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.

- Mai! al dracului venetic si ceapcan de popa, zicem noi, dupa ce ne adunam cu totii la un loc, inghetati de frig si sparieti! Cat pe ce era sa ne ologeasca boaita cea indracita, vede-l-am dus pe nasalie la biserica Sfantului Dumitru de sub cetate, unde slujeste; curat Uciga-l-crucea l-a colacit sa vie si sa-i faca budihacea casa la noi in sat. Fereasca Dumnezeu sa fie preotii nostri asa, ca nu te-ai mai infrupta cu nimica de la biserica, in vecii vecilor! Si pana-l mai menim noi pe popa, pana-l mai boscorodim, pana una-alta, amurgeste bine.

- Ei, amu, ce-i de facut? Hai sa intram ici in ograda asta - zise Zaharia lui Gatlan - ca ne trecem vremea stand in mijlocul drumului.

Si intram noi la Vasile Anitei si ne asezam la fereastra, dupa obicei. Dar parca naiba vrajeste: cela nu suna coasa, ca i-i frig; celuia ca-i ingheata mainile pe carceie; varu-meu Ion Mogorogea, cu vatrarul subsuoara, se punea de pricina ca nu ura, si numa-ti crapa inima-n tine de nacaz!

- Ura tu, mai Chiriece - zic eu lui Goian - si noi, mai Zaharie, sa prufnim din gura ca buhaiul; iar istialalti sa strige: hai, hai!

S-odata si incepem. Si ce sa vezi? Unde nu se ie hapsina de nevasta lui Vasile Anitei cu cociorva aprinsa dupa noi, caci tocmai atunci tragea focul sa deie colacii in cuptior.

- Vai, aprinde-v-ar focul, sa va aprinda, zise ea, burzuluita grozav; dar cum se cheama asta? In obrazul cui v-a invatat!

Atunci noi, la fuga, baieti, mai dihai decat la popa Oslobanu.

- Dar bun pocinog a mai fost s-aista, zicem noi, oprindu-ne in rascrucile drumului din mijlocul satului, aproape de biserica. Inca una-doua de-aiestea, si ne scot oamenii din sat afara, ca pe niste laiesi. Mai bine sa mergem la culcare. Si dupa ce ne arvonim noi si pe la anul, cu juramant sa umblam tot impreuna, ne-am despartit unul de altul, rabigiti de frig si hamisiti de foame; si hai fiecare pe la casa cui ne are, ca mai bine-i pare. Si iaca asa ne-a fost umblarea cu plugul in anul acela.