Ancheta jurnalistica

Ancheta jurnalistica

Admiterea anchetei ca gen publicistic nou are ca rezultat utilizarea ei tot mai frecventa, in forme si mijloace diferite, cultivarea sistematica, drept una din modalitatile ce tin direct de procesul de modernizare si perfectionare continua a metodelor gazetaresti de investigare, prezentare si punere in atentia opiniei publice, a variatelor aspecte si probleme ale vietii de azi.

Ca modalitate de reflectare a realitatii concrete, ancheta publicistica a fost definita in diferite moduri. J.J.Servan-Schreiber afirma ca: "este un gen publicistic de greutate", in timp ce Francois Mauriac sustinea ca rolul ei este "sa atace faptele cele mai spectaculoase, inedite ale vietii publice" si "sa discute cu prioritate fatetele umbrite de stres ale omului contemporan, tot ceea ce se poate discuta public, fara jena". Daca prima parte a propozitiei romancierului francez se suprapune oarecum cu incercarile teoretice ale practicienilor nostri de a defini ancheta ca un reportaj adaptat realitatilor contemporane (si in acest caz as da doar cateva opinii ale unor autori de anchete romani, la moda, cu mai multi ani in urma. Victor Vantu spunea: "ancheta in presa este un reportaj social, o descoperire si o prezentare intr-un limbaj publicistic a unui fapt social inedit". Vasile Nicorovici este de parere ca "ancheta are un larg substrat monografic, ea exploreaza un fenomen de ordin etic, educativ, economic sub toate unghiurile". Si, in fine, Ioan Coman considera ancheta: "un reportaj social care prezinta omul cu suisurile si coborasurile lui, cu ceea ce il urateste, dar si cu sublimul la care aspira") in cea de-a doua isi face simtita nevoia de a imbina in acest gen abordarea publicistica cu rigoarea stiintifica a cercetarii sociologice, de a cupla receptivitatea proprie reporterului cu tehnica chestionarului, intuitia ziaristului cu ideile ce apar in cursul cercetarii sociologice. Aceasta cerinta de a aborda curajos esentialul in fenomenele sociale contemporane caracterizeaza momentul dinamic al genului si impune o noua abordare a lui.

Majoritatea ziaristilor considera ancheta ca un instrument de sondare, de cunoastere, de patrundere in intimitatea realitatii, o forma de dezbatere vie, convingatoare care foloseste direct forta de argumentatie, parerile opiniei publice, punctele de vedere exprimate de grupuri largi de oameni din diferite domenii de activitate. Ea poate fi economica, culturala, sociala si se poate realiza de redactori specialisti (ingineri, economisti, statisticieni, critici de arta sau de film, sociologi) sau de redactori cu ajutorul unor institutii specializate in sondarea opiniei publice.

Ecoul cel mai mare se pare ca il au anchetele care trateaza teme morale privind intregul complex de probleme cu care cetateanul se intalneste in viata sa de zi cu zi. Realizarea unei anchete are mai multe etape:

Documentarea.

Contactul cu terenul.

Cercetarea contextului relational.

Observarea reactiilor comunitatii.

Descoperirea mecanismelor si realizarea conexiunilor.

Completarea chestionarului.

Selectia materialului.

Redactarea (sa aiba o dimensiune corespunzatoare iar faptele sa se deruleze intr-o ordine logica).

In ultima faza poate apare contradictia dintre nivelul publicistic si cel stiintific al materialului. O anumita tendinta spre abordarea stiintifica a realitatii se releva si din evolutia in timp a anchetei de presa din tara noastra. Unul din publicistii specializati in acest gen, George Radu Chirovici remarca, in urma cu peste douazeci de ani ca la noi ancheta a parcurs cel putin doua etape de abordare:

Etapa de tratare exclusiv roza a realitatii sociale prin "reportajul literar" care colectiona "adjective" laudative, falsificand un peisaj social care nu se sfia sa aiba si pete cenusii.

Etapa in care, ca o reactie a organismului social la aceasta reflectare saraca in paginile presei a realitatii a aparut ancheta sociala.

La acestea s-ar putea adauga o a treia etapa marcata de interferenta anchetei cu sociologia prin preluarea de metode si concluzii ale cercetarii stiintifice pentru a putea reflecta o realitate sociala tot mai complexa si dinamica.

Folosirea tehnicilor sondajului sociologic si rezultatele cercetarii sociologice se impun pentru:

Cunoasterea exacta a dinamicii fenomenelor sociale, de aici derivand si nevoia de prospectare a directiilor de dezvoltare a acestora.

Explorarea monografica a fenomenului social, atacand toate laturile, aspectele sale posibile.

Eliminarea caracterului de campanie.

Determinarea dimensiunilor unui fenomen social impune o cercetare stiintifica pentru ca el nu apare si nu dispare instantaneu ca urmare a publicarii unei anchete. Pentru a avea certitudinea eficientei activitatii sale, un reporter-anchetator trebuie sa raspunda la cateva intrebari:

a)     Care este fenomenul cel mai important asupra caruia sa-si indrepte tirul?

b)    Care sunt aspectele fenomenului si cum stabilim explorarea lui monografica?

c)     Care este eficienta actiunii de presa si a celorlalte mijloace de modelare a constiintei si cum au actionat asupra fenomenului social?

Din perspectiva acestor probleme pe care le ridica tehnica realizarii (deci documentarea si nu redactarea) unei anchete de presa, colaborarea intre ziar si sociologie este necesara. Exista insa o disputa de idei intre sociologi si ziaristi in problemele abordarii practice a anchetei de presa. Sociologii reclama necesitatea ca acest gen publicistic sa faca uz, macar in faza documentarii, de rezultatele cercetarilor si de tehnica de investigare, existand riscul ca ancheta intuitiva sa duca la concluzii gresite. Replica reporterilor aduce in prim plan existenta diferentelor de metoda ale anchetei de presa fata de cea sociologica (reclamate de nevoia de operativitate, lipsa unui personal specializat, scopuri diferite). Faptul ca se asigura cu mijloacele proprii presei - un esantion reprezentativ, ca exista o similitudine de concluzii intre anchetele de presa si cele sociologice ii conduce pe ziaristi la parerea ca cele doua domenii - presa si sociologia - ajung pe cai diferite la acelasi rezultat.

Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca asigurarea unui esantion reprezentativ cu mijloacele actuale de care dispune presa este discutabila iar teza existentei unei rigori stiintifice la ancheta de presa pe baza concluziilor juste si deci similare cu cele ale anchetelor sociologice este greu de demonstrat. Epoca "ziaristului total", al carui talent, experienta, "fler" sau intuitie il face sa sesizeze fenomenul cel mai caracteristic, sa izoleze din general cazurile cele mai expresive, a apus. In spatele acestui "ziarist total" trebuie sa stea azi munca de echipa, fenomenele trebuie cercetate riguros stiintific, esantionul trebuie stabilit matematic. Ii ramane ziaristului talentul, puterea de convingere, frumusetea expunerii, bogatia argumentatiei, credinta in adevarul pentru care militeaza. Raspunderea ziaristului-anchetator se situeaza in vecinatatea imediata a acelor raspunderi profesionale coplesitoare dat fiind faptul ca vizeaza destine omenesti, cea mai mica afirmatie neintemeiata avand consecinte greu remediabile. Ceea ce nu prea e cazul cu presa noastra actuala iar exemplele sunt la indemana oricui. Multe dintre publicatii umbla dupa faptul strident, socant pe care il prezinta fara analiza structurii sociale a situatiei de fapt, a imprejurarilor concrete de viata, a motivatiei profunde si reale. Iar acest lucru provoaca cititorilor anxietate si insecuritate pe de o parte, iar pe de alta parte reprezinta o sursa de inspiratie pentru delicventi sau virtuali delicventi. Sunt cateva teme predilecte, reluate cu obstinatie de catre unele publicatii: furturile, talhariile, violurile, sinuciderile, prostitutia, scandalurile publice etc.

Uneori articole de opinie sunt transformate in pretinse anchete in care nu numai ca subiectii nu sunt alesi dupa criteriile esantionarii aleatorii dar suntinexistenti, imaginari, inlocuiti cu initiale. Alteori, intalnim anchete nefinalizate in care reporterul-anchetator, ajuns in pragul discutiei cu un factor de raspundere, evita sa relateze parerea acestuia sau foloseste un model intuitiv, in discordanta cu adevarul. Acesta din urma rezulta din dialectica subtila a tezelor si antitezelor, care tinde sa ofere o imagine veridica a diversitatii de opinii intalnite in viata cotidiana, cu privire la o anume situatie, la un anumit fenomen din domeniul relatiilor umane. Concluzia anchetatorului trebuie sa fie o sinteza pe un plan superior, a tuturor opiniilor exprimate. Cu alte cuvinte, ancheta, poate fi caracterizata ca un colocviu in care atat preopinentul cat si autorii lui discuta, comenteaza, propun solutii asupra unor aspecte cu valoare de generalizare care sa intereseze mii si mii de oameni.

Un ziar specializat sau o rubrica specializata, deci adresata unui public delimitat printr-un interes preexistent, au mari sanse de eficienta. Dar pentru aceasta ancheta are nevoie de o tot mai serioasa insertie la stiinta sociologiei care sa-i asigure pe de o parte o audienta sporita la cititori, iar pe de alta parte, o mai mare putere de modelare a constiintelor.

Ziaristul de investigatie are nevoie, in afara de o bogata experienta si de cateva calitati personale: seriozitate, discretie, curaj, intuitie, perseverenta, dinamism, rapiditate in miscare, spirit acut de observatie.

O ancheta reusita trebuie sa demonteze mecanisme, ajungand la informatii adeseori ascunse, greu accesibile.

Realizarea unor anchete (gen mai putin prezent in presa) este impiedicata de:

prevederile legale care protejeaza intimitatea individului.

obstacolele in obtinerea dovezilor legate de tema abordata.

greutatea in verificarea corectitudinii informatiilor.

De multe ori texte cu pretentie de anchete sunt neeficiente din cauza unor lacune in realizare:

Tonul partinitor si nu tocmai dezinteresat, moralizarea sau dilatarea nepermisa a efectului.

Excesul de informatie.

Abundenta surselor confidentiale si a formularilor gen: se zice, toata lumea stie ca etc.

Folosirea limbajului abstract sau de stricta specialitate.

Dosarele gata pregatite si predate redactiei de catre anumiti "binevoitori" (ele fie sunt partinitoare, fie ascund informatii importante a caror lipsa e greu de sesizat). De aceea este nevoie de o verificare atenta, consultandu-se toate partile aflate in conflict si apeland la surse credibile si independente.

Tema prea generala. Cititorul are nevoie de fapte si de aceea autorul de anchete trebuie sa se opreasca la un singur subiect pe care sa-l ilustreze cu un fapt de viata dramatic si convingator din care sa extraga implicatiile.

Inainte de a efectua ancheta ziaristul trebuie sa tina cont de doua lucruri:

definirea corecta si riguroasa a campului tematic.

alegerea unghiului de atac11.

Pentru realizarea unei anchete se pot folosi procedee jurnalistice diverse, specifice si altor genuri (reportaj, interviu, stire, portret etc.) dar ele conteaza mai putin, pe primul plan situandu-se efectul ei. Practica arata ca un bun jurnalist de investigatie se formeaza in 8-10 ani, iar in lipsa talentului specific, niciodata.

Tipuri de anchete

Exista mai multe tipuri de ancheta. Dupa Jacques Mouriquand (L'Enquête, CFPJ, 1994, pp.16-25), patru sunt cele mai importante12:

a)     Ancheta de actualitate. Ea este legata strict de un eveniment (demisia unui ministru, o premiera economica sau culturala, vizita unei personalitati marcante etc.) si consemneaza fapte si declaratii fara a se merge pana la cauze, implicatii morale, responsabilitati.

b)    Ancheta de fapt divers. Este o forma care imbina elemente ale investigatiei de actualitate si ale anchetei politiste. Se deosebeste de aceasta din urma mai ales prin faptul ca efortul jurnalistic se centreaza mai mult pe circumstante si mai putin pe dovedirea vinovatiei cuiva. Ancheta impune o munca alerta, aflata mereu sub presiunea timpului, ceea ce duce nu o data la erori sau concluzii pripite. In lipsa unui cadru legal si a respectarii deontologiei profesionale, investigatia de fapt divers poate avea urmari nefaste, impiedicand bunul mers al cercetarilor ori incalcand grav dreptul la intimitate al celui in cauza (personalitatile artistice, politice, sportive). Pentru ca niciodata (sau aproape niciodata) ziaristul nu va avea acces la documente majore, el trebuie sa foloseasca dovezile indirecte si fragmentate, declaratiile martorilor pe care trebuie sa le verifice si sa le confrunte intre ele de mai multe ori.

c)     Ancheta magazin. Se intalneste mai putin in presa cotidiana si mai mult in presa tematica ori saptamanala care se apropie de sociologie (ex. de teme: divort, bolile de inima, stres etc.). Acest tip de ancheta are mai mult o functie pedagogica, ea nu este de stricta actualitate dar castiga prin originalitate si unghi de tratare, si poate conduce la un efect publicistic deosebit.

d)    Ancheta de investigatie. Se afla la granita dintre reportaj si cercetare detectivistica, ea trebuind sa ajunga la secrete pazite cu strasnicie. De aceea ea trebuie bine pregatita, in amanunt, tinand cont de toate influentele si posibilele pericole si-n consecinta durata realizarii ei este mult mai mare decat la alte materiale jurnalistice. Scopul anchetei de investigatie este de a dezvalui in mod convingator cauze si realitati greu accesibile.

Alte tipuri

ancheta de opinie (reusita ei depinde de alegerea corecta a intrebarii, in formularea ei inedita si provocatoare).

raidul-ancheta (in aceasta situatie ziaristul provoaca realitatea ca apoi sa scrie despre ea).

pagina tematica sau dosarul de ancheta (procedeu folosit in unele ziare franceze, mai ales "La Croix", unde avem de-a face cu juxtapunerea unor unghiuri diferite, dar complementare de abordare a subiectului propus: un interviu cu un specialist, o relatare, o ancheta de actualitate, o caseta cu date statistice etc.).

Ca orice munca in colectiv pagina tematica presupune o buna coordonare si un plan prealabil, stabilit de comun acord cu seful de sectie, in asa fel incat fiecare jurnalist sa stie in amanunt ce are de facut. Dincolo de avantaje dosarul se poate banaliza ca procedeu daca este folosit in exces. Pentru a valoriza si a scoate in evidenta evenimentul, dosarul va fi publicat rar si in situatii bine definite.

portretul. El poate fi considerat un gen de ancheta in masura in care subiectul este prezentat din multiple perspective asa cum este el vazut de colegi de serviciu, prieteni, vecini, dusmani etc. El este promovat, in special, de revistele franceze ("Nouvel Observateur" este un exemplu), in Romania fiind rar intalnit. Dupa Jose De Broucker exista cateva tipuri de portret: biografic (care scoate in evidenta etapele vietii unei persoane, stare civila si curriculum vitae), necrolog (care releva meritele unei persoane de curand decedate), profil (care contureaza trasaturile, calitatile unei persoane), sau medalion (scurta scriere in care se schiteaza portretul unei personalitati). Pentru realizarea unui portret se pot folosi: dictionare biografice, dosare de presa, interviurile cu personajele din anturajul subiectului, fotografii, diverse documente. Ziaristul care isi propune sa realizeze un bun portret trebuie sa dea dovada de curiozitate, simpatie fata de subiect, intelegere critica, o buna documentare si mai ales o cunoastere deosebita a subiectului.

Jose De Broucker propune in "Pratique de l'information et ecriture journalistique", Paris, CFP, 1995, o alta clasificare si imparte anchetele in doua mari categorii :

Informativa. Ziaristul isi propune sa ajunga la ceea ce este ascuns, disimulat. Caracteristicile ei principale sunt: dezvaluie informatiile ascunse (un caz de coruptie, o implicare politica) puse insa sub semnul conditionalului; identifica informatiile virtuale (se pleaca de la un fapt obisnuit - un fenomen meteorologic, o superstitie - sau de la o simpla opinie si se ajunge la situatii deosebite); reconstituie informatiile lacunare (se porneste de la un accident de masina, de la un incendiu etc. si se face reconstituirea faptelor).

Interpretativa. Ea vizeaza sensul, semnificatia faptelor si impune mai multe exigente: stabilirea corecta a problematicii, incadrarea corecta a problemei, studiul corect al dosarului documentar, lista ierarhizata a muncii de verificare, actualizarea si completarea personalizata a faptelor, aplicarea in practica a acestor liste, formarea unei convingeri intime, luarea unei decizii redactionale, scrierea sau punerea in pagina.

Desi sunt deosebite ca mod de realizare aceste tipuri de ancheta au ca trasaturi comune: lungimea, durata, riscul de a rata si noutatea.

Anchetele folosesc mai multe surse: contactele personale, politicienii, rapoartele oficiale, grupuri de presiune, organizatiile internationale, presa, politia si alte servicii de urgenta etc.

Evident ca ancheta este un gen publicistic de mare raspundere care poate avea urmari deosebite. De aceea este nevoie de o documentare riguroasa si mai ales de o acoperire a textului cu documente, lasand de o parte informatiile insuficient verificate, interpretarile, insinuarile sau datele nesigure. Oamenii in general nu sunt dispusi sa accepte critica mai ales atunci cand nu este fondata. Un bun jurnalist de investigatie va sti insa intotdeauna sa evite capcanele acestui gen si sa asigure maxima eficienta textului sau.