Argumenteaza, intr-un eseu structurat,ca poeziile lui Mihai Eminescu apartin romantismului

Argumenteaza, intr-un eseu structurat, ca poeziile lui Mihai Eminescu apartin romantismului. in redactarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

temele abordate de poet;

limbajul poetic;

procedeele stilistice - figuri de stil;

motivele poetice;

fiecare aspect trebuie nuantat, exemplificat (titluri, continut ideatic, versuri etc.).

Exegetii operei eminesciene sunt de parere ca poetul este " cel mai mare romantic al nostru ', iar pe plan european, " ultimul mare romantic' sau "un romantic intarziat'.

Apartenenta poetului nostru la romantism s-a produs gratie firii sale meditativ-melancolice, inclinatiei sale spre visare, pasiunii enorme pentru trecutul istoriei, natura si folclor. De altfel, Eminescu insusi isi precizeaza aderenta la acest curent, intr-un text poetic cu valente de arta poetica:

"Nu ma-ntrebati nici cu clasici,

Nici cu stil curat si antic -

Toate-mi sunt de o potriva,

Eu raman ce-am fost: romantic. '

(Eu nu cred nici in lehova)

Mihai Eminescu a abordat o tematica variata: natura si iubirea, conditia dramatica a omului de geniu, istoria, si si-a expus crezul sau artistic sau a valorificat folclorul romanesc.

Natura si iubirea reprezinta temele abordate inca din antichitate, Eminescu le trateaza intr-o maniera originala, sensibila, subiectiva. Aceste teme sunt strans legate, natura este un spatiu de evaziune pentru indragostiti, dar, mai ales, un cadru de reverie. Iubirea pura este ocrotita de elementele naturii feerice. Lacul, codrul, izvoarele, apoi, luna, stelele, noaptea devin martori eterni ai intalnirilor dorite, visate de indragostiti. Aceste teme sunt prezente in Luceafarul, Lacul, Dorinta, Sara pe deal.

In Luceafarul, geniul aspira spre o iubire ideala, perfecta, ea este pentru Hyperion elementul care-l duce spre cunoasterea absoluta. Experienta sa erotica era necesara, trairea sentimentului de iubire pentru o pamanteana, chiar daca aceasta nu il intelege, ii revela faptul cajumea geniului este incompatibila cu cea a muritorilor.

in poem, tema iubirii vine sa adanceasca cealalta problematica a liricii eminesciene, dramatismul conditiei omului de geniu care nu poate stabili o legatura cu oamenii obisnuiti.

Tema iubirii implica, in subsidiar, elogiul femeii. in poezia Atat de frageda ea este "Mireasa blanda din povesti' sau "Mireasa sufletului meu', sintagme care o definesc pe fiinta iubita ca fiind pura, vesnic frumoasa si tanara. Tot aici se releva nobletea femeii iubite, atributele "inger ', " mireasa', "regina' transmit ideea ca ea este un concept, nu o prezenta reala din viata cotidiana.

In acest text femeia sta sub semnul albului, culoarea sacralitatii: " Ca floarea alba de cires', "rasai ca marmura in loc'.

Iubirea este frumoasa, pura, profunda, insa niciodata implinita. La Mihai Eminescu este prezent visul de iubire, indragostitul o asteapta, doreste sa apara iubita, dar idila se petrece doar la nivel imaginativ. Iubirea produce pesimism, pentru ca absenta iubitei inseamna singuratate, durere, dor, nostalgie, stare de incremenire, spre exemplu: " singuratic/ In zadar suspin si sufar' {Lacul), "Ca un stalp eu stau in luna ' sau " Totusi este trist in lume ' {Floare albastra).

Trecutul istoric este o tema predilecta romanticilor. in creatia eminesciana istoria are o importanta deosebita, avand o valoare compensatorie. intoarcerea in timp, sau anistorie, reprezinta evadarea dintr-un prezent care dezamageste. El se retrage in timpul lui Mircea cel Batran, simbolul dreptatii, al curajului si al patriotismului {Scrisoarea III), sau in perioade foarte indepartate, redand vechile culturi din: Babilon, Egipt, Grecia, Roma, dar si Dacia {Memento mori).

Un loc aparte il ocupa tema legata de dramatismul conditiei omului de geniu {Luceafarul, Scrisoarea I, Glossa). Eminescu da varietate acestei teme prin faptul ca prezinta geniul in diferite ipostaze si situatii. in Luceafarul geniul parcurge o experienta de natura erotica, urmarind implinirea cunoasterii totale. Avem aici geniul care da unitate si armonie universului, geniul care incearca sa se apropie de muritori, chiar doreste sa fie ca ei, dar nu este inteles, pentru ca aspiratia sa spre perfectiune nu are compatibilitate cu pamantenii.

In Glossa geniul este contemplativ, privind lumea ca pe un spectacol, este rece, distant in fata tentatiilor lumii obisnuite. Eminescu aplica aici ideea lui Schopenhauer, conform careia geniul vrea sa cunoasca lumea, insa ramane permanent detasat, obiectiv, in afara ei, egal cu el insusi.

Exista si geniul in context social, "batranul dascal' din Scrisoarea 1, care poseda o cunoastere enorma, dar are o existenta materiala precara, si care va fi privit cu reticenta sau indiferenta de cei care il vor urma.

in poemul Scrisoarea III, Eminescu a conturat si un geniu al diplomatiei si strategiei romanesti, acesta fiind domnitorul Mircea cel Batran.

Ca poet constient de propria sa valoare, vesnic nemultumit, cautand perfectiunea creatiei atat in forma, cat si in continut, Eminescu a elaborat cateva texte in care sunt expuse clar conceptiile sale legate de poezie si de misiunea poetului in lume (Epigonii, Criticilor mei, Eu nu cred nici in Iehova). Aceste arte poetice demonstreaza ca poezia creeaza un alt univers, guvernat de sensibilitate, imaginatie, totul se produce prin transfigurarea realitatii. Important este cuvantul (logosul divin) care innobileaza si re-creeaza orice:

" Unde vei gasi cuvantul

Ce exprima adevarul? '.

Romanticii sunt cei care introduc in creatie valorile extraordinare ale culturii populare. Eminescu a fost atras de folclor, a cules si valorificat creatiile orale. insasi capodopera eminesciana Luceafarul are ca sursa de inspiratie doua basme romanesti, culese de germanul Richard Kunisch: Fata in gradina de aur si Miron si frumoasa fara corp.

Tot aici, apare mitul Zburatorului, in tabloul I al poemului, cand fata de imparat se indragosteste de Luceafar.

Luceafarul are in incipit formula tipica a basmelor romanesti: "A fost odata ca-n povesti,/ A fost ca niciodata,/ Din rude mari imparatesti,/ O prefrumoasa fata', care creeaza intrarea in fabulos. Eminescu, fascinat de legenda Luceafarului, a vrut sa demonstreze ca geniul " nu poate ferici pe cineva, dar nici nu poate fi fericit. '

Aceeasi atmosfera de basm o gasim si in poemul Calin (file din poveste) sau in Povestea codrului, Povestea teiului.

Poezia Mai am un singur dor este textul care valorifica mitul mioritic, acesta reprezentand atitudinea omului in fata mortii. Mitul sau motivul mioritic este valorificat si de Lucian Blaga in poezia Gorunul si presupune: seninatate in fata mortii, acceptarea mortii ca pe un fenomen obisnuit, credinta ca dupa moarte omul se integreaza naturii si singuratatea omului in fata mortii.

Din estetica romantismului trebuie retinut si faptul ca acest curent da multa libertate de creatie, astfel, genurile literare pot sa interfereze, realizandu-se o mare complexitate stilistica. Un exemplu in acest sens este poemul alegoric Luceafarul care are: elemente epice (povestea de dragoste dintre Hyperion si Catalina), lirice (descrierile de natura, invocatiile fetei catre Luceafar, metamorfozele Luceafarului) si dramatice (dialogurile: Luceafar - fata de imparat); Hyperion - Demiurg, Catalina - Catalin; tablourile).

Daca in clasicism sunt preferate numai unele specii literare, romanticii folosesc toate speciile, unele fiind inventiile lor (poemul in proza, proza lirica). Eminescu a elaborat arte poetice: Epigonii, Criticilor mei, idile: Lacul, Dorinta, elegii: Revedere, Mai am un singur dor, Pe langa plopii fara sot, sonete: Trecut-au anii, Afara-i toamna, Cand insusi glasul; poem alegoric, filosofic: Luceafarul, satire: Scrisorile, glosa: Glossa.

Romantismul creatiei eminesciene este evident si la nivelul limbajului poetic. In operele clasice apare un limbaj elevat, fara influente regionale. Eminescu utilizeaza cuvinte din toate sferele lexicului: arhaisme - ieniceri, spahii, sultan, sol, osti; regionalisme:

sara, cofeile, banat, prispa, norod, cararile; neologisme - haos, spat, sfera, himeric, masca, scena, microscopice, aticismul; cuvinte prozaice

misei, matanai, gagauti, gusati, balbaiti, fonfii, flecarii.

Influentele romantice se releva si la nivelul figurilor de stil, sfera in care Eminescu isi demonstreaza inca o data genialitatea. Poetul a fost extrem de atent si exigent cu utilizarea fiecarui cuvant. Figurile de stil sunt rezultatul unor elaborari de lunga durata, fiind gandite pana la stadiul de cristalizare.

intre procedeele stilistice, tipice romantismului, larg raspandite sunt alegoria si antiteza.

Alegoria este prezenta in Luceafarul, Hyperion si Demiurgul fiind simbolurile fiintei superioare, ei tind spre cunoasterea absoluta, iar Catalin si Catalina reprezinta oamenii obisnuiti, legati de o existenta terestra cu idealuri marunte, usor de implinit.

Antiteza prezenta in creatiile lui Eminescu contine termeni sau elemente aflate la extreme. Nu este vorba de exagerari, ci de faptul ca extremele evidentiaza mai bine intentiile autorului care vrea sa demonstreze de ce sunt create anumite incompatibilitati intre sfere, zone, situatii. in Luceafarul, antiteza este evidenta intre Luceafar si muritori, spatiul terestru si cel cosmic, camera de imparat si spatiul infinit al lui Hyperion, limbajul elevat al Luceafarului si cel familiar al lui Catalin

in aproape toate textele lirice apare antiteza intre vis si realitate, efemer - vesnic, statornicie - miscare, aparenta - esenta, obiectivism - subiectivism, angelic - demonic, cunoastere absoluta

cunoastere limitata.

in privinta figurilor de stil, Eminescu este un maestru desavarsit. Fiecare trop are o forta de sugestie enorma si o incarcatura afectiva remarcabila. La Eminescu apar epitete de toate tipurile: sintetizatoare - "O preafrumoasa fata'; personificatoare - "mandrul intuneric'; calificative: "tanar voievod'; cromatice - "fata-i rosie'; "negre-i vitele de par'.

Metaforele au o mare putere de sugestie: "Mumulean glas cu durere ', Vasile Alecsandri " rege-al poeziei', poezia: " inger palid cu priviri curate' sau "Strai de purpura si aur peste tarana cea grea' (Epigonii); "sfera mea', "lumea mea', "stele cu noroc', "prigoniri de soarte ' (Luceafarul).

De asemenea, motivele poetice sunt in exclusivitate romantice. Preponderenta este luna care are conotatii multiple, reflectand: feminitatea, visarea, iubirea, misterul, viata, moartea. Ea este martorul si ocrotitorul iubirii. Luna este astrul guvernator al vietii de pe pamant.

Apare in multiple ipostaze:

"Luna tu, stapan-a marii' (Scrisoarea f)

"Rasare luna linistit/ Si tremurand din apa' (Luceafarul)

"Sa plutim cuprinsi de farmec

Sub lumina blandei lune' (Lacul)

" Neguri albe, stralucite/ Naste luna argintie ' (Craiasa din povesti)

" trece alba regina noptii moarta' (Melancolie)

Un alt motiv poetic, preferat de Eminescu, este visul care are valoare compensatorie, oferindu-i romanticului prilejul de a evada din contingent. La Eminescu apare visul din timpul somnului, reveria, dar si viata ca vis.

Celelalte motive poetice reflecta spatiile evocate de poet. Terestrul cuprinde: codrul, copacii (stejarul, salcamul, teiul, arinul), florile, iarba, lacul, izvoarele, iar cosmicul cuprinde: bolta, luna, soarele, stelele, luceafarul. intre ele se afla marea care pare sa lege teluricul de cosmic.

Mihai Eminescu este, prin tot ce a creat el, poezie, proza, teatru, un mare romantic, un simbol al daruirii prin arta, o personalitate culturala remarcabila.