La hanul lui Manjoala de I.L.Caragiale

La hanul lui Manjoala

I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii nationale,dar si universale,o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite:comic,tragic si fantastic. In nuvele si povestiri, I.L.Caragiale depaseste suprafata banala si neteda a realului, deschizand cateva porti catre teme si spatii epice, uneori incitante, receptate ca o experienta de creatie, adaptata la curentele literare ale epocii.

Nuvelele lui I.L. Caragiale au un caracter psihologic si vizeaza moralul. Ele pot fi clasificate astfel:

• Nuvela aflata la limita dintre tragic si comic (Doua loturi, Inspectiune).

Actiunea nuvelelor se desfasoara scenic, dialogat, scriitorul urmarind reactiile eroului (Doua loturi), care sub povara banului suporta un dezechilibru psihic evoluand de la "rasul pesimist" la violenta si stare de nebunie.

• Nuvela fantastica (Calul dracului, La hanul lui Manjoala, Kir Ianulea),

Fantasticul patrunde in planul real al actiunii sporindu-i semnificatiile si nota de mister. Nuvelele reprezinta o impletire intre banalitatea vietii reale si fabulosul folcloric in simetrii savante. Caragiale recurge la mitul strigoiului (Calul dracului) sau valorifica necuratul ca tema, in "La hanul lui Manjoala" si "Kir Ianulea". Scriitor realist, Caragiale aduce in spatiul real fantasticul, concept literar care patrundea timid in literatura romana a epocii sale.

• Nuvela naturalista (O faclie de paste, Pacat, In vreme de razboi).

Aici se deschid spatii ale psihologiei abisale ale observatiilor terifiante ajunse uneori la paroxism, la acte si gesturi iesite din comun. G. Calinescu vorbeste despre un naturalism radical in contextual acestor opere, subliniind elementul predominant psihologic in nuvela "In vreme de razboi".

Tema nuvelei o constituie ispitirea oamenilor de catre Necuratul. Aceasta se concretizeaza in intamplarea stranie pe care o traieste un tanar (Fanica), intr-o noapte de toamna tarzie, la un han. Asistam la construirea unui spatiu fantastic, controlat de forte ale intunericului receptate intr-o maniera oarecum comica. Locul este izolat, situat parca intr-o alta zona temporala, 'de-acolea, pana-n Popestii-de-sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate.' Proprietara hanului este Manjoloaia, 'zdravana femeie', care, la fel ca in cazul tigancilor din nuvela lui Mircea Eliade, scapa de datorii si reuseste sa restaureze hanul in mod miraculos.
  Titlul este numele acelui han care se dovedeste a fi un spatiu malefic, o "insula' a Iadului.Aflat intr-un loc izolat, hanul trecuse printr-o perioada proasta, cand Manjoala voise chiar sa-1 vanda. Moartea hangiului si preluarea hanului de catre femeia lui, adusese acest loc sub protectia Iadului. Spatiu al focului si al ritualelor infernale, hanul are drept "portar' o "cotoroanta' (Talpa Iadului) si este pazit de demoni (care iau infatisari de motan si de ied). Stapana hanului incheiase pactul faustian si va fi daruita Iadului, impreuna cu spatiul malefic, prin focul final.

Structura:
Din punct de vedere compozitional, lucrarea mentionata se caracterizeaza prin existenta a doua planuri temporale: trecutul si prezentul. Astfel, dupa cum aflam din epilog, "La hanul lui Manjoala' este rememorarea unei intamplari petrecute cu ani in urma si al carei erou fusese un barbat (Fanica), pe vremea cand era tanar (naratiune ulterioara istoriei).Primul paragraf al nuvelei (prologul) aduce actiunea in prezent, protagonistul celor petrecute atunci fiind chiar naratorul, intreaga relatare se face la persoana I.Daca in basme, supranaturalul este mereu prezent, in aceasta nuvela, actiunea este plasata la limita dintre real si straniu.
  Universul operei:
La hanul lui Manjoala' dezvolta aceeasi tema a Necuratului, care incurca, prin semne si intamplari ciudate, detaliate cu rafinament, drumul tanarului Fanica, logodnicul fetei polcovnicului Iordache, abatandu-1 pe la hanul stapanit de o fascinanta cucoana Marghioala. Asistam la construirea unui spatiu fantastic, controlat de forte ale intunericului receptate intr-o maniera oarecum comica. Locul este izolat, situat parca intr-o alta zona temporala, 'de-acolea, pana-n Popestii-de-sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate.' Proprietara hanului este Manjoloaia, 'zdravana femeie', care, la fel ca in cazul tigancilor din nuvela lui Mircea Eliade, scapa de datorii si reuseste sa restaureze hanul in mod miraculos.

In timp ce-si calcula astfel distantele, calaretul vede "ca la o bataie buna de pusca' hanul lui Manjoala si se grabeste sa ajunga acolo. In acest punct, planul prezentului este parasit temporar, cele cateva amanunte legate de trecutul hanului pregatind insertia elementului fantastic: proprietarul fusese un anume Manjoala (care murise), afacerea fiind condusa acum de sotia sa. Femeie vrednica si priceputa, aceasta isi platise datoriile, reparase cladirea, ba chiar se spunea ca ar avea si bani. O intamplare misterioasa pregateste aparitia fantasticului: odata, cand niste talhari au atacat hanul, ca prin minune, unul dintre ei a cazut mort (tocmai cand "a tras cu sete' cu toporul in poarta), iar fratele lui a ramas mut. Interventia unei forte obscure, chemate parca de cineva, nu se opreste aici: cand hangita a inceput sa strige, jandarmii erau deja la poarta, parca ar fi fost preveniti. Revenind in prezent, naratorul descrie momentul in care ajunge la han, in curtea plina de oameni si de focuri (ultimele sugerand, mai tarziu, un spatiu malefic, de Infern). Hangita (Marghioala) aflata langa cuptor, cunoaste tinta drumetului (de parca ar fi instiintat-o cineva despre aceasta), in preajma vaduvei, tanarul simte o ispita demonica ("m-a impins dracul s-o ciupesc'), pregatind astfel terenul pentru intalnirea cu Necuratul. Camera in care este invitat calatorul il incanta: totul este alb, o caldura placuta il cuprinde, dar lipsesc icoanele. Cand oaspetele se aseaza la masa (facandu-si cruce, ca totdeauna), se aude "racnetul' unui cotoi care navaleste pe usa, afara, lasand aerul rece sa intre si sa stinga lampa. Mai tarziu, in timp ce naratorul era servit cu o cina imbelsugata, afara se starneste o vijelie cumplita (chemata de Uciga-1 crucea, la porunca hangitei). Hotarat sa ajunga la logodnica sa, Fanica se pregateste de plecare, observand prea tarziu ca hangita ii tinea caciula in mana, uitandu-se adanc in fundul ei. Efectele vrajitoriei vor aparea destul de curand: "Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul, incepui sa simt durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi (). Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea'
Inghetat pana la oase, tanarul incearca sa-si continue drumul, dar calul "sforaie si se opreste pe loc ca si cum ar vedea in fata o piedica neasteptata'. Obstacolul se vadeste a fi un ied (de culoare neagra!) care zburda in fata calului tot mai speriat. Atunci cand drumetul face imprudenta de a pune iedul intr-o desaga, pe spinarea calului, animalul innebunit dardaie si alearga naucit, peste gropi si busteni, inapoi spre han.
Trantit jos din goana nebuna a calului, tanarul Fanica este gasit de un pandar; acum afla, stupefiat, ca ratacise vreo patru ore in jurul hanului, retinut parca de o mana nevazuta. Grabit sa se intoarca in spatiul malefic ("in cativa pasi am ajuns la poarta'), naratorul gaseste iedul negru, pe prag, animalul intrand in odaie si culcandu-se cuminte sub pat. Tanarul este luat cu forta de polcovnic, dar se intoarce de trei ori si numai dupa ce se purifica, timp de patruzeci de zile, la un schit, se-cuminteste si accepta casatoria. Mult mai tarziu, naratorul afla ca hanul a ars, iar hangita si-a gasit sfarsitul in flacari. Povestirea fantastico-realista La hanul lui Manjoala graviteaza in jurul semnificatiilor spatiului locuit, dupa cum o arata si titlul, si ale drumului. Firul epic se deapana autodiegetic. Povestitorul rememoreaza un eveniment pe care l-a trait personal in tineretea sa cand, plecat sa-si peteasca viitoarea sotie, face un popas la hanul Manjoloaiei. Isi continua drumul dupa ce sta mult mai mult decat crezuse, insa vremea si un iedut, care se va dovedi a fi al gazdei, cunoscuta pentru farmecele diavolesti pe care le face, il vor reintoarce la han, de unde va pleca numai la interventia socrului.

Aflat in miezul actiunii, ca actor principal, naratorul e in pozitia de a atesta veridicitatea expozeului sau, si chiar injghebeaza un scurt dialog cu naratarul - daca nu cumva intrebarea e retorica - :In loc de o jumatate de ceas, statusem la han doua ceasuri si jumatate ! Vezi ce e cand te incurci la vorba ? Stilul indirect liber lipseste aici, autorul fiind mai preocupat acum de actiune si de apectele magicului folcloric decat de trairile interioare. "Caragiale este, in La hanul lui Manjoala, foarte aproape de credintele populare despre diavol", intruchipat sau invocat vrajitoreste de catre Manjoloaia care activeaza "subconstientul erotic al tanarului". Cu scopul de a-l prinde in mrejele sale, femeia il imbie cu aspectul atragator al propriei sale incaperi:

Multe odai curate si odihnite am vazut in viata mea, dar ca odaia aceea Ce pat ! Ce perdelute ! ce pereti ! ce tavan ! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete si cald ca subt o aripa de closca si un miros de mere si de gutui

Cu toate ca pare a poseda insusirile unui cadru casnic edenic, in camera nu exista icoane, si inchinaciunea de dinainte de masa, dupa datina, a oaspetelui, aduce cu sine ranirea cotoiului gazdei, care iese suparat afara. Calatoria pe care naratorul-personaj o reia, intr-un tarziu, sta sub semnul farmecelor facute de catre hangita. Deranjat de caciula care il strangea ca o menghina, de noapte si de vifor, petitorului ii sare mereu in fata o caprita neagra, si, dupa ce o baga in desaga, i se pare ca sunt doua luni pe cer si constata ca a gresit calea, mergand de fapt la vale, nu la deal. Isi face mirat cruce, si oita ii fuge din desaga. De fapt, ajunsese iarasi la han, unde observa ca oita intalnita inainte era tot a Manjoloaiei. Parcursul sau, prin urmare - al labirintului, dar nu intru initiere, ci intru instrainarea malefica de legile divine. Hanul, creat exclusiv prin tehnica descrierii directe, prin ochii protagonistului, echivaleaza cu spatiul inchis de manifestare a raului satanic, motiv pentru care nu exista icoane si orice gest de aderenta la dumnezeire provoaca pagube. Unica posibilitate de curatire a acestui spatiu, cu tot cu cei ce il populeaza, o da focul purificator, asa cum se si intampla, vadind o propensiune a autorului catre legendele si credintele populare, alaturabila oarecum, mai ales prin final, Morii lui Slavici.

Personajul narator apare in doua ipostaze:  in planul real. Fanica este un tanar obisnuit, logodit cu fata polcovnicului Iordache, al carei sot va deveni, dupa ce se purifica, intr-o manastire, timp de patruzeci de zile.In planul miraculos, tanarul va trai aventura intalnirii cu Necuratul si a iesirii din normalitate.
Din cuvintele hangitei ("Dumneata gandesti ca, daca te-ascunzi sub caciula, nu te mai vede nimeni ce faci'), reiese ca Fanica isi "ascunde' "fata' reala, caciula fiind obiectul magic sub care se infatiseaza in spatiul diavolesc; mai tarziu, tot caciula va fi descantata de femeie si-i va provoca tanarului inconfortul din timpul ratacirii (" Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea', "imi pun iar caciula Deodata sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului').Atras de luminile hanului-Iad si sensibilizat de legenda acestuia, tanarul cauta caldura bucatariei (unde hangita veghea langa cuptor, ca si cand s-ar fi aflat la gura Infernului)."Tanar, curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel' (dupa cum se autocaracterizeaza), Fanica este "impins' de "dracul' sa se apropie de femeie.Din naivitate, ignora lipsa icoanelor si-si face cruce, provocand reactia Diavolului intrupat in pisica.
Din acel moment, timpul real se modifica, iar prin stingerea lampii, Fanica intra intr-un intuneric de iad.
Mai tarziu, vremea napraznica, peisajul inspaimantator si frigul constituie cadrul in care va avea loc o noua intalnire cu Necuratul (iedul negru). Nedumerit si inspaimantat de reactia calului sau, dezorientat pe un drum altminteri cunoscut, Fanica se intoarce in spatiul malefic.
Desigur, autorul folosind echivocul si ambiguitatea, s-ar putea crede si ca "aventura' tanarului este rezultatul atractiei unei femei placute.
Fantasticul este o categorie estetica, in sensul ca infatiseaza o modificare posibila a frumosului. Etimologic (fr. fantastique, lat. phantasticus, gr. phantastikos - "privitor la imaginatie', phantasma - "plasmuire'), termenul se refera la ceea ce nu exista, fiind un produs al imaginatiei.
Literatura fantastica a fost definita ca "intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale' (P.G. Castex). Altfel spus, in lumea cunoscuta de noi, intervine un eveniment pe care nu-1 putem explica prin legile acestei lumi.
in nuvela "La hanul lui Manjoala', fantasticul apare ca o ruptura in ordinea fireasca a intamplarii si implica prezenta diavolului (cu care hangita avea legaturi): odaia fara icoane, usa care se tranteste atunci cand drumetul isi face cruce si incendiul final fac din han un spatiu apartinand Infernului si protejat de Satana. Tot asa, cotoiul si iedul sunt intrupari ale diavolului si pazitori ai spatiului malefic: ultimul dispare din camp atunci cand pandarul rosteste formula consacrata (" Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii!') si se refugiaza in spatiul protector al hanului.Autorul-narator incearca sa dea o explicatie realista fiecarei secvente, astfel incat fantasticul nu este inspaimantator, ci se mentine in limitele viziunii populare.
.