Diversitate tematica,stilistica si de viziune in poezie

Perioada interbelica reprezinta o etapa de efervescenta creatoare pentru poezie care dobandeste, "o constiinta de sine si deci, o existenta proprie''. (Nicolae Balota)

Ca urmare a tensiuni dintre originalitatea spiritului creator al unei generatii de poeti valorosi si orientarile literare/culturale dominate in epoca (modernism , traditionalism , avangardism) poezia romana se innoieste si capata o diversitate tematica, stilistica si de viziune .

Poezia interbelica dupa manifestarea simbolismului, apare singura vizibilitate literara in perioada literara in primele decenii ale secolului al XX lea, ia nastere o poezie exploziva ca valoare, atat prin tendinte traditionale care se dezvolta ideatic si stilistic, dar mai ales prin expresia modernismului, current ce defineste o poezie noua care sa se sincronizeze cu lirica europeana. Astfel, innoirea literaturii romane este determinata in egala masura, atat de gruparile de orientare traditionalista, care indemnau scriitorii sa se intoarca spre folclorul si mitologia nationala, spre credinta religioasa, cat si de cele moderniste, care impulsionau poezia lirica si filozofica prin intelectualizarea poetilor, prin extinderea interesului si preocuparilor privind lirica europeana, de talie universala. Poezia traditionalista valorifica, explorarea mai insistenta a elementelor folclorice nationale un lirism simplu , cu imagini artistice si figure de stil , promovand tematica religioasa si armonia clasica a versurilor .

Diversitatea tematica, stilistica si de viziune o poetilor in perioada interbelica se poate defini prin pluralitatea curentelor culturale si literare care s-au manifestat cu aceeasi forta si concomitant, ceea ce constitiue o caracteristica inedita a poeziei romanesti, care a explodat valoric in epoca dintre cele doua Razboaie Mondiale.

Poeziile avangardiste ilustreaza stari lirice distrugatoare, ca reactia de exasperare si revolta intr-un limbaj arupt, ilogic, teribilist.

Sub raport prozodic, se cultiva versul liber si rima alba, concomitent cu versificatia clasica, structura in secvente lirice inegale simultan cu alcatuirea in catrene sau strofe simetrice .

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost caracterizata de mari efervescente .

Poezia gravita in jurul mai multor modele mari : materialismul abstractului si inobilirea expresiei sincere prin Tudor Arghezi (1880-1967) , poezia expresionista prin Lucian Blaga (1859-1961) , poemele simbolice prin George Bacovia (1881-1957) , sau versuri ermetice prin Ion Barbu (1895-1945) si Vasile Voiculescu (1884-19640.

Perioada interbelica este sensibilitatea unei noi sensibilitati poetice, a unei noi constiinte de sine a poeziei care avea sa se inscrie in miscarea de idei europeana, in circuitul ei valoric, de creatie .Era o evolutie dialectica, obiectiva.

Alaturi de alte reviste care, prin reprezentanti, militau pentru o directie realista, democratica in literatura, teorertizand idea specificului ei national, revista "Gandirea" , dincolo de limitele ei ideologice, a avut meritul de a fi grupat in jurul ei pe unii dintre cei mai mari scriitori ai nostrii. Critica vorbeste despre ,"traditionalismul de tendinta religioasa " , despre un "traditionalism decorative patetic, elogioc", despre ,,icoane'' , ,,ortodoxisti'' .

Traditionalismul ortodoxist este un curent literar cultural care, dupa cum ii spune numele, pretuieste, apara si promoveaza traditia ca o suma de valori expuse pericolului alterarii si degradarii. Manifesta o simpatie exagerata fata de tarani, respinge influentele straine, deoarece considera ca sunt primejdioase pentru cultura nationala, promoveaza credinte religioase ortodoxe romanesti, valorifica miturile autohtone si cultiva universul patriarhal al satului. Cel mai ,,intens'' traditionalism l-a reprezentat gandirismul, s-a incarcat, in timp de conotatii negative, in afara esteticului.

Crainic reproseaza semanatorismului preocuparea sa unilaterala, adaugandu-i dimensiunea elevatiei spirituale prin racordarea traditionalismului la ortodoxism .Asadar, traditionalismul este poezia solidaritatii cu pamantul, cu ,,sesurile natale'', cu strainii si cu miturile nationale. Nichifor Crainic imbina, intr-o maniera specifica, bucolicul cu evanghelicul, adica sacralitatea plaiului strabun cu sfintenia si gravitatea sufletului romanesc. El nu e poetul peisajelor exterioare sau launtrice, cat e poetul solidaritatii cu ele.

Traditionalismul avea ca principale trasaturi, intoarcerea la originile literaturii si idea ca mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor. De asemenea, traditionalismul, promoveaza problematica taranului punand accent pe etic si etnic. Intr-un mod exaltat, principalele izvoare de inspiratie sunt istoria si folclorul .

Unii dintre cei mai importanti reprezentanti ai traditionalismului sunt : Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic si Ion Pillat.

Avangardismul provine din frantuzescul ,,avant-garde'' , termen militar denumind detasamentul care exploreaza terenul necunoscut pentru a pregati inaintarea trupei . Ca miscare literara, avangardismul imprumuta din limbajul militar nu doar termenul de avangarda, ci si coeziunea, pana la un punct, a scriitorilor ce il compun . Ei sunt de regula, mult mai uniti si mai decisi decat scriitori pe care ii contesta radical si manifestarile lor publice, socante uneori, au loc mai degraba in grup decat individual.Este o miscare desfasurata, nu numai in domeniul literaturii ci si in arte, manifestata in secolul XX si caracterizata prin spiritul de fronda, prin negarea violenta a formelor de arta consacrate, prin proclamarea noului. Avangardismul se caracterizeaza prin : activism si negarea traditiei, extremis , concentrarea asupra creatiei ca proces si absenta interesului pentru opera, pentru rezultatul acestui proces. Este un curent antitraditionalist si in general de antiliteratura. In cadrul miscarii avangardiste, se manifesta mai multe formule si tehnici de creatie : dadaismul care reprezinta respingerea agresiva a oricarei arte, definindu-se ca ,,antiliteratura'' , ,,antimuzica'' , ,,antipictura'' si surptind si poezia ; suprarealismul care este cunoscut si ca ,,dicteu'' automat ; constructivismul este folosit ca tehnica de creatie artistica .Futurismul , constructivismul, dadaismul, suprarealismul lupta impotriva traditiei, propunand o ,,reluare'' a literaturii de pe baze noi sau chiar de la zero, contestand, uneori insasi idea de arta si de literatura. Avangarda romaneasca se sincronizeaza aproape perfect cu cea europeana, iar prin dadaismul lui Tristan Tzara, ajunde sa se constituie ca model.In literatura romana se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales in anii 1922-1932. Revistele avangardei romanesti au fost colectionate de medicul si poetul Sasa Pana .Tristan Tzara, Marcel Iancu si Ion Vinea sunt initiatorii miscarii dadaiste care va lua nastere la Zurich in ,,Cabaretul Voltaire'', locul de nastere al dadaismului .Ca precursor al avangardismului poate fi socotit Urmuz care, prin prozele sale unice, anunta absurdul suprarealist.Urmuz este pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu .Cei mai cunoscuti poeti avangardisti au fost : Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Varonca, Sasa Pana, Virgil Teodorescu si Gellu Naum .

Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista un ,,spirit al veacului'' care impune o dezvoltare simultana a civilizatiilor, pledand pentru un process de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului. Este un termen generic incluzand mai multe curente literare. In sens restrans, conceptul de modernism a fost asociat miscarii literare, constituit la sfarsitul secolului al XIX-lea, in jurul unor poeti de origine portugheza. In sens larg modernismul inseamna aparitia formelor inovatoare in planul creatiei artistice, forme care se opun traditiei. Toate curentele care au dominat inceputul secolului al XX-lea fac parte din modernism (simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, futurismul, imagismul). Modernismul este antitraditionalist, nonconformist si pune accent pe inovatie literara. Principiul de baza al modernismului va fi innoirea perpetua a literaturii. In vederea modernizari literaturii romane, Eugen Lovinescu traseaza cateva directii noi in care sa se inscrie operele literare, infiintand, in acest scop, un cenaclu literar si o revista numita ,,Sburatorul'' : tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si din cea rurala ,, a intoarce spatele orasului pentru a privi numai la sat inseamna a precede reactionar'' ; evolutia poeziei de la liric la epic si de la epic la liric ; imbogatirea creatiilor lirice cu profunde idei filosofice, inovarea limbajului prin santajarea expresivitatii, sugestiei si ambiguitatii ; cultivarea prozei obiective si a romanului de analiza pshiologica; crearea intelectualului cu trairi si spiritualitate complexa, ca personaj al operei, in locul figurarii taranului erau linear si static .

Intr-un articol publicat in revista ,,Samanatorul'' Eugen Lovinescu sustinea ideea ca,,existenta omului in afara de categoria timpului fiind o iluzie filosofica, trebuie sa intram in timp si sa ne fixam cronologic'' . Modernismul lui Lovinescu presupune disocierea esteticului de etnic si etic.In plan poetic modernismul este ilustrat de poeti precum : Tudor Arghezi, Ion Barbu si Lucian Blaga. Poezia argheziana ilustreaza cateva dintre trasaturile modernismului poetic interbelic : depozitarea (refuzul de a mai accepta conventiile poeziei traditionale, adica selectarea unor cuvinte nepoetice),dezinteres fata de limbajul elegant si atractie fata de estetica uratului. Eugen Lovinescu propune adoptarea noilor formule artistice si atfel sincronizarea se poate realiza dupa cum considera Gabriel Tarde : ,,Orice forma de arta aparuta intr-un centru artistic se propaga aproape instantaneu peste toata Europa'' .

Nicolae Manolescu sustine ca cele doua curente nu se pot desparti net prin criterii riguroase, ele constituind doar repere literare, deoarece poetii au fost incadrati diferit de catre traditionalisti sau modernisti, disputandu-se reciproc pe unii sau pe alti . ,,Traditionalismul nu e convertirea Semanatorismului :traditionalismul e un stil, o formula inventata de poetii moderni iesiti adesea din scoala simbolismului'', atitudinea criticului dezvaluind ideea ca traditionalismul este numai o tendinta autoconservatoare a modernismului, care se opune unei evolutii prea rapide a poeziei .

Simbolismul este un curent aparut in Franta la sfarsitul secolului al XX-lea ca o reactie impotriva romantismului si parnasianismului, constituind singurul caz de sincronism intre manifestarea europeana si cea romaneasca . Simbolismul provine din grecescul ,,symbolon'' care inseamna semn . Numele curentului este dat de Jean Moreas.La 18 septembrie in ziarul ,,Le Figaro'' publica articolul ,,Le symbolisme'' , in care sustine ideea ca simbolul are meritul de a reface sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie, sugestie. ,,Le symbolisme'' va fi manifestul literar al noii miscari de la care acesta isi va lua numele . Simbolismul s-a manifestat in poezie, arte plastice si muzica . In Romania, simbolismul a aparut sub auspiciile revistei ,,Literatorul'' a lui Alexandru Macedonski, care s-a evidentiat mai ales ca teoretician al acestui curent si mai putin ca poet simbolist. Lucrarile lui Macedonski traseaza liniile directoare ale simbolismului si-l plaseaza pe autorul lor in fruntea scolii simboliste romanesti :,,Despre logica poeziei'' , ,, Poezia viitorului'' , ,, Despre poezie'' , ,,Simturile poeziei'' . Un sprijin consistent primeste curentul romanesc din partea lui Ovid Denusianu aflat la conducerea revistei ,,Viata Noua'' , adevarata tribuna de promovare a simbolismului francez : simbolistica : Mallarme , simbolism-armonica (instrumentalista) :Rene Ghill , a cadentilor : Verlaine si Ramboud . Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure, poetul nu este interesat de poezia de idei, este o poezie a orasului. Obiectele poeziei simboliste sunt starile sufletesti nedefinite, confuze, care nu pot fi formulate dar sunt transmise pe calea sugestiei. Trasaturile simbolismului : raportul intre simbol si eul poetic nu este exprimat ci sugerat, asadar sugestia este o maniera artistica obligatorie a creatiei simboliste ; tema generala a poeziilor simboliste o constituie starea confuza si nevrotica poetului intr-o societate superficiala incapabila sa perceapa, sa inteleaga si sa aprecieze nivelul adevarat ; poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti specifice acestui curent :tristetea, spleen-ul, angoasa, oboseala psihica, disperarea;corespondenta dintre cuvintele-simbol si elementele din natura sunt principalele procedee artistice de construire a poeziilor simboliste.Trasaturile obiectului din natura sugereaza starile interioare a eului liric ; muzicalitatea creatiei simboliste se construieste fie prin prezenta instrumentelor muzicale, fie prin muzicalitatea interioara a versurilor, fie prin verbe sau interjectii auditive. Versul liber este o noutate prozodica, rima fiind considerata o simpla conventie. Printre cei mai importanti reprezentanti ai simbolismului romanesc se enumera : Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Macedonski , Dimitrie Anghel si partial Tudor Arghezi . Reprezentanti francezi : Mallarnne, Rimboud, Verlaine si Baudelaire.

Critica literara si eseurile au tinut pasul cu poezia si proza scrisa. In perioada premergatoare razboaielor a fost reprezentata de marii critici ,,care au fixat directia'' , ca Nicolae Iorga, Garabet Ibraileanu (1871-1936) , Mihail Dragomirescu (1868-1942), care au fost ideologistii curentelor literare, intre cele doua razboaie mondiale singurul si ultimul din marii critici a fost Eugen Lovinescu (1881-1946) proeminent promotor al curentului modernist. Critica si istoria literara a atins un statut profesionist George Calinescu (1889-1965) a supus intreaga literatura romana de la origini pana in timpul prezent la o judecata axiologica. Critica jurnalista, reprezentata prin Vladimir Streinu (1902-1971) , Pompiliu Constantinescu (1901-1946) si critica academica , reprezentata de Tudor Vianu (1897-1964) , s-au dezvoltat cot la cot. Dar in afara marilor personalitati , perioada a fost martora la o diversificare a curentelor cum nu s-a mai vazut .

George Bacovia (1881-1957) , este cel mai mare reprezentant al simbolismului romanesc . Volume : ,,Plumb'' (1919) , ,,Scantei galbene'' , ,,Cu voi'' , ,,Comedii in fond'' si "leStante burgheze'' , ii confera acest loc privilegiat. In lirica bacoviana , cele mai importante motive simboliste sunt : plumbul ( sugerand cenusiul existential , apasarea sufleteasca , caderea in moarte sub greutatea de plumb a destinului universal ) ; orasul de provincie ( spatiul dezolant , cu ploi putrede de toamna si copii bolnavi de tuberculoza) , ploaia depresiva , solitudinea , golul , plictiseala , somnul , agonia , culorile bolii .

Poezia ,,Plumb'' deschide volumul cu acelasi titlu , aparut in 1916 , definindu-l in totalitate .

Titlul poeziei este simbolul ,,plumb'' , care sugereaza apasarea sufleteasca , angoasa , greutatea sufocanta , cenusiul existential , universal monoton , inchiderea definitiva a spatiului existential , fara solutii de iesire .

Tema o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala . Moartea este sugerata prin cuvinte din aceeasi sfera semantica : sicrie , coroane , mort , cavou . Motive simboliste : motivul somnului , motivul cavoului , al mortii si al iubitei .

Textul este structurat in numai doua catrene , poetul creeaza atat un cadru si o atmosfera apasatoare , cat si un manunchi de simboluri ce deschid portile unor interpretari multiple . Intalnim doua planuri ale poeziei: unul exterior lesne perceptabil la prima lectura ( planul descriptiv) si un altul interior , eshivoc si apasator de simboluri mai greu de receptat pentru cititorul obisnuit . Compozitia poeziei este aparent simpla , dar este reprezentata intensitatea obsesiei . Planul exterior este sugerat de cimitir , iar cadrul interior este sugerat de sentimentul de iubire care-i provoaca poetului disperare , nevroza , dezolare . Poezia este construita pe baza unei relatii de simetrie .

Imagini artistice : ,,sicriele de plumb'' , ,,flori de plumb'' , ,,cavoul'' ; imagini auditive : ,,era vant'' , ,,scartaiau'' , ,,sa strig'' , aceasta imagine auditiva reprezentand nevoia poetului de a comunica .

Nivelul stilistic este reprezentat de repetitia simbolului ,,plumb'' si de metafore: ,,sicriu de plumb'' , ,,flori de plumb'' , ,,funerar vesmant'' . Metafora ,, atarnau aripile de plumb'' poate fi interpretata ca o negatie a temei simboliste , a evolutiei , a ascensiuni spirituale , ,,flori de plumb'' , ,,coroanele de plumb'' si epitetul din versul ,, Dormea intors amorul meu de plumb''

La nivelul morfo-sintactic predomina substantivele iar verbele sunt la timpul imperfect .

La nivel prozodic rima este imbratisata, ritmul este iambic si masura versurilor este de 9-10 silabe .

Publicata in volumul ,, Plumb'', aparut in 1916 , poezia ,,Lacustra'' apartine esteticii simboliste si este semnificativa pentru universul bacovian .

Titlul poeziei este simbolic cu sensuri denotative , ,,lacustra'' reprezinta o locuinta primitiva , din paleolitic , temporara si nesigura , construita pe apa si sustinuta de patru piloni . In sens conotativ , titlul sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare .

Tema poeziei reprezinta un nucleu al intregii opera bacoviene : dezagregarea cosmica si regresiunea in haosul primordial amorf , descompunerea lenta a sinelui si a materiei .

Poezia este alcatuita din patru catrene , dispunse in mod simetric . Simetria strofei initiale si a celei finale confera monotonia .

Prima strofa exprima , in mod symbolic dezagregarea materiei , sub actiunea unei ploi permanente , plasand in atemporalitate : ,,De-atatea noptii aud plouand'' . Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra ,,somnului'' , finite si a lumii . Izolarea poetului este exprimata direct ,,sunt singur'' .

In strofa a doua este continuata ideea elementului acvatic , prin intermediul unor simboluri precum : ,,scanduri ude'' , ,,val'' , ,,pod'' , ,,mal'' . Apare motivul somnului purtand sugestia mortii , caci somnul bacovian este ,,un somn intots'' , care de transforma intr-un cosmar .

Strofa a treia amplifica starea angoasa , de neliniste , de singuratate a poetului , prin regresiunea in ,,golul istoric'' al intregului univers ,,pilotii grei'' ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei .

Ultima strofa o reia simetric pe prima , in afara de versul al doilea , care se realizeaza ca o prelungire a primului catren : ,,Tot tresarind , tot asteptand'' . Descompunerea este o actiune liniara si fiinita .

In poezie se remarca abundenta verbelor la present ; ,,aud'' , ,,sunt'' , ,,ma duce'' , verbele la gerunziu : ,,plouand'' , ,,plangand'' , ,,tresarind'' .

Cuvintele din sfera semantica a apei plouand plangand , ude , val , mal , se organizeaza in doua campuri semantice : poaia si lacustra se observa prezenta rara a metaforei ,,aud material plangand'' .

George Bacovia mosteneste de la Traian Demetrascu sentimentalismul proletar , tinut de refractar nostalgia maladiva , ,,filosofiile'' triste si mai ales tonul de romanta sfasietoare , complicari estetice , precum auditia colorata . Simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelairianismului , cu ploi insinuate provincie , urat , funebru , monotonie burgheza . De la Baudelaire vin cadavrele in putrefactie , sanii surpati ai iubitei iar de la tuberculosul Jules Laforgue toamneleinsalubre , in timp ce nevrozele , macabrul , sentimentalismul morbid , claviristile care canta marsuri funebre de Schopin .(George Calinescu)

S-a nascut la Bucuresti dar va copilarii la Slatina de unde este originara mama sa. Urmeaza scoala primara si gimnaziul la Pitesti,iar in 1899 isi va da babalaureatul la un pension particular din bucuresti numit 'Branza si Arghirescu'.

In 1897 sub pseudonimul I. M. Nirvan apar primele productii poetice ale lui Ion Minulescu in revista 'Povestea Vorbei'.

In 1906 Ion Minulescu incepe sa publice o parte din versurile ce vor compune 'Romantele pentru mai tarziu' in revista 'Viata literara si artistica' a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitri Anghel, cu care va traduce in colaborare versuri din 'Albert Semain', 'Charles Guerin', publicate in revista 'Semanatorul'.

La 11 ianuarie 1944, in urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu decedeaza la BUcuresti si va fi inmormantat la cimitirul Bellu.

'Poezia minulesciana e stapanita de motivele de baza ale romantei. In ea intalnim 'amanti' in cautare de 'iubire adevarata', despre a caror dragoste 'stie toata lumea'. In poeziile din ultimele doua decenii, hieratismul exotic e inlocuit cu poze ortodoxe in peisagiu autohton. Poeziile sunt adesea neserioase, curate palavre, aparent in genul lui Toparceanu, desi, Minulescu e un sincer. Cea mai mare sfortare de sinceritate academica o gasim in 'In asteptare'.(George Calinescu - Istoria literaturii romane)

Simbolist prin tehnica, facil si declamativ, retoric si garndilocvent, Minulescu propune in acest text literar o arta poetica. Prin intermediul artei poetice poetul isi exprima conceptia despre poet, poezie, creatie si creator. O arta poetica minora deoarece nu se poate ridica la nivelul celebrelor arte poetice: 'Testament' de Tudor Arghezi, 'Eu nu strivesc corola de minuni a lumii' de Lucian Blaga,din cauza lipsei de profunzime a textului care pare ca traieste numai la suprafata.

In poezia 'In loc de prefata' poetul incearca sa realizeze un profil spiritual al creatorului, sub forma unui monolog liric. Poezia se deschide printr-o negatie si are un incipit abrupt' 'N-am fost nici ieri, / Nu sunt nici azi, / Si nu voi fi'.

Poetul realizeaza o situare pe scara timpului prin folosirea indiciilor temporale 'ieri', 'azi', insotite de negatia 'nu' prin care se fare remarcata prezenta eului liric in poezie.

Exista o dubla ipostaziere a eului liric, prin care sunt prezentate atat conditia umana 'omul obisnuit', 'muritorul', 'efemerul' cat si conditia creatorului de arta 'extra - tipul'.

Transferul acesta de la tip la extra-tip este vizibil in primul vers al celei de-a treia strofe: ' sunt un volum ce n-are titlu inca' si care sugereaza ideea ca omul comun devine nemuritor prin creatie.

Resemnarea in spirit religios ' ca orice bun crestin', este evidentiata de ultimele doua versuri ale poeziei, inscriin destinul poetului in conditia umana, a omului obisnuit.

Textul are un lirism subiectiv deoarece sunt prezente in text marci ale eului liric prin prezenta: verbelor 'n-am fost', 'nu sunt', ' astept', a pronumelor personale ' mine', 'ma', 'm-' si a pronumelui posesiv 'volumele-mi'.

Opera poetica a lui Lucian Blaga (1895 - 1961), impresionanta prin fiorul metafizic de care este strabatuta si singulara in peisajul liricii noastre interbelice, se constituie, cu fiecare volum intr-un edificiu monumental, oferind o imagine esentializata a lumii, ale carei coordonate sunt: 'corola de minunii a lumii', 'muntele magic', 'marea trecere', 'satul minunilor', 'somnul', 'padurea pe unde trece unicornul'.

Creatia poetica blagiana a fost adunata in mai multe volume: 'Poemele luminii'- 1919, 'Pasii profetului', 'In marea trecere', 'Lauda somnului', 'La cumpana apelor', 'La curtile dorului', 'Nebanuitele trepte', 'Poezii'.

'Intaile versuri ale lui Lucian Blaga ' Poemele Luminii' au o pulsatie panteista scurta, apasata metaforic intr-un singur punct:

' Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud

Cum se izbesc de geamuri razele de luna!' '(George Calinescu - Istoria literaturii roamane

Poezia 'Eu nu strivesc corola de minuni a lumii' face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica.

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetului in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire ( comunicarea afectiva totala ).

Titlu se bazeaza pe o metafora revelatorie care semnifica ideaa cunoasterii luciferice. Pronumele personal 'eu' este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea operei. Este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau este imbogatit prin seria de antiteze si prin lantul metaforic.

Poezia are trei secvente marcate, de obicei, prin scrierea cu initiala majuscula a versurilor. Prima secventa exprima concentra, cu ajutorul verbelor la forma negativa 'nu strivesc', ' nu ucid', atitudiniea poetica fata de tainele lumii.

A doua secventa, mai ampla, se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu- altii, ' lumina mea','lumina altora'.

Metarofa luminii, emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga, iclusa in titlul volumului de debut, sugereaza cunoasterea. Antiteza este marcata si grafic, pentru ca versul liber, poate reda fluzul ideatic si afectiv.

Finalul poeziei constituie a treia secventa, cu rol conclusiv, desi exprimata prin raportul de cauzalitate, cunoasterea poetica este un act de contemplatie. Repetarea de sase ori in poezie a pronumelui personal 'eu', sustine confesiv al poeziei, iar repetarea conjunctiei 'si' ofera cursivitate textului liric.

Poezia nu se supune versificatiei clasice, versurile sunt inegale si se caracterizeaza prin ingambament (procedeu care consta in continuarea ideii poetice in versul urmator fara a marca acest fapt prin pauza).

Poezia 'Eu nu strivesc corola de minuni a lumii' de Lucian Blaga este o arta poetica moderna deoarece interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice.

Poezia lui Lucian Blaga se afla sub semnul 'corolei de minunii al lumii'- simbol al perfectiunii si se constituie, cu fiecare volum, intr-un edificiu fascinant, in care lirismul, mitul si filosofia fuzioneaza perfect.

Titlul poeziei reda numele primului element in ordinea Genezei, caruia poetul ii inclina nu doar poezia de fata, ci si intregul volum inaugural.

Tema reprezinta celebrarea luminii primordiale, ale carei virtuti creatoare s-au risipit in momentul auroral al lumii. O alta tema a poeziei, iubirea, poate fi sugerata prin marturisirile indragostitului unde sunt folosite persoana I pentru confesiune si persoana a-III-a pentru evocarea fiintei iubite.

Poezia este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, poetul folosind versul liber( ca si in alte creatii).

Prima strofa contine o intrebare adresata iubitei, la vederea careia tanarul poet isi simte sufletul inundat de lumina. 'Lumina ce o simt' este o trasatura a liricii blagiene aceea de a transforma emotia in senzatie. (Eugen lovinescu). Metafora luminii semnifica emotia care sublimeaza. Ultimul vers al primei strofe valorifica o idee filosofica potrivit careia lumea s-a nascut gratie unei energii pe care unii au numit-o vointa de a fi.

Strofele a doua si a treia prezinta un mic tablou cosmogonic restrans la momentul nasterii luminii. In primele versuri,viziunii eminesciene a Nefiintei aflate intr-un somn de veacuri,i se substituie imaginea uriasa a Nimicului agonic, plutind peste apele intunecate ale marii precosmice (mare anterioara nasterii Cosmosului). Cel care ii da viata acestui Nimic este 'Nepatrunsul', demiurgul, echivalent, la Blaga, cu Marele Anonim la care mintea omeneasca nu poate sa acceada. La semnul acestuia, lumina insetata de viata irupe ca o stihie (fenomen al naturii care se manifesta cu o forta uriasa), 'vifor nebun de lumina', trezind dorintele lumii abia nascute.

In aceste strofe, frenezia vitalista a lumii, imaginile puternice, intoarcerea la originii si retrairea, de catre poet, a momentului cosmogonic, prevestesc expresionismul.

In strofa a patra de numai doua versuri, poetul deplange disparitia luminii 'orbitoare' din prima zi a Genezei ( 'Dar unde-a pierit orbitoarea/ lumina de-atunci cine stie'), dramatica intrebare si fara raspuns.

In ultima strofa, autorul reia monologul adresat iubitei. Tensiunea lirica acumulata in secventa anterioara nu-si gaseste rezolvarea: lumina care inunda sufletul poetului la vederea iubitei, este, poate 'ultimul strop' din marea revarsare orbitoare care a chemat lumea la viata.

Lucian Blaga este o personalitate complexa a culturii romane; a fost preocupat de filozofie (trilogia cunoasterii, a valorii si cosmogoniei) proza (romanul "Luntrea lui Caron"), estetica ("Elanul insulei", "Piatra pentru templul meu"), memorialistica ("Hronicul", "Cantecul varstelor").
Poemul "Biografie" a fost publicat in 1929, fiind inclus in volumul "Lauda somnului". Exista si alte variante ramase in manuscris. Cea mai veche este intitulata "Biografia mea pentru un prieten", publicata in anul 1925, in revista "Gandirea".
Poezia este o arta poetica desi interesul eului liric este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet- lume. Textul operei este un text poetic dar care are un plan filozofic secundar.
Relatia dintre viziunea autorului si expresionism se contureaza in jurul unor aspecte relevate in textul poetic; interiorizarea si spiritualitatea, cosmosul, tensiunea lirica, universul.
Tema poeziei o reprezinta: cosmogonia, universul, destinul omului, cunoasterea si necunoscutul. Cunoasterea si necunoasterea ("lumina" si "umbra"), iadul si raiul ("muntele cu crini"), universul, sunt marcate de contradictiile universului eului liric.
Desi poezia se intituleaza "Biografie", ceea ce sugera consemnarea amanuntelor bine stiute, textul insista asupra necunoscutului din viata sa ("Unde si cand m-am ivit in lumina, nu stiu/ din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea este o cantare -metafora / Strain zambind, vrajit suind/ in mijlocul ei ma-mplinesc cu mirare"). Chiar din primele doua versuri, eul liric a folosit ca mijloc de exprimare antonimia dintre lumina si umbra. In acest context lumina este semnul implinirii, al cunoasterii poetice, semn al inceputului constiintei de sine, iar umbra simbolizeaza destinul uman, misterios, limitele cunoasterii rationale, necunoscutul. Prin contrdictiile universului, eului liric se dedubleaza ("strain zambind", "ma-mplinesc"). Aici sensul implinirii este cunoasterea poetica a lumii prin proiectarea percepiilor eului.
In versul al saptelea ("Cateodata spun vorbe cari ma cuprin,/ cateodata iubesc lucruri cari nu-mi raspund") tensiunea lirica se naste din negatie; apare marturisirea "nevoii de trasfigurare a lumii".
Metafora din prima strofa( "Lumea e o cantare") situeaza entitatea umana in doua sfere diterite: in sfera Binelui si in cea a Raului. Sfera Binelui apartine paradisului, raiului, muntelui cu crini, iar sfera Raului apartine unui plan opus Binelui si anume iadului(" cooerisele iadului"). Dar lumea este o cantare pentru ca in diversitatea ei fascinanta exista o armonie unificatoare. Cantecul reprezinta o prelungire in lumea creatului, a tacerii originare fiindca numai in el se regasesc echilibrul si armonia.
Strofa a doua descrie universul interior al eului, ca unul inchis; meditativ incercand sa sondeze necunoscutul(" Seara se-ntampla mulcom s-ascult/ in mine cum se revarsa / povestile sangeluiuitat de mult"). Seara se asociaza cu reintoarcerea spre sine si spre stramosi, concentrand spatiul (" in cercul aceleasi vetre") si timpul (o durata temporala este parcursa in acest " schimb de taine cu stramosi"), iar "ziua" devine simbol al "risipei pe sine" ("ziua traiesc imprastiat ca furtuna"). Tot in aceasta strofa sunt si alte simboluri: painea (ca simbol al hranei spirituale ce reprezinta amintirea originilor) si luna (simbol al trasformarii, al visului)(" Binecuvant panea si seara").
Lirismul este subiectiv, realizandu-se prin atitudinea poetica transmisa in direct si la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii(marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza eul liric): pronumele personal la persoana intai singular "m" "ma" "mi" "imi" , verbele la persoana intai prezent "ma ispitesc" "spun" "traiesc" "binecuvant" "cant" "trec".
Nivelul morfosintactic
Prin folosirea la timpul prezent, modul indicativ, eul poetic se plaseaza intr-o relatie definita cu lumea( prezentul etern si prezentul gnomic). Seriile antonimice ("lumina- umbra, iad- rai) redau optiunea poetica pentru o forma de cunoastere, de raportare a eului poetic la lume care sta sub semnul misterului.
Poezia este alcatuita din trei strofe (prima strofa are 11 versuri; a doua, opt versuri; iar ultima cinci versuri), fiecare avand versuri libere. Deci poezia nu are rima, iar ritmul corespunde gandirii si trairii poetului.Forma moderna pe care o foloseste Lucian Blaga, este o eliberare de la regulile clasice, fiind o cale directa de transmitere o ideii si a sentimentului poetic.
"Biografie" de Lucian Blaga este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relatia poet-lume. Fiindca poemul are doar un plan filozofic secundar, nu este o creatie filozofica. Eul liric abordand problematica cunoasterii, poezia poate deveni atat pentru cel care o scrie, cat si pentru cel care o citeste, o forma de autocunoastere.

Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi( 1880- 1967) se inscrie deopotriva, in traditie ca si in modernitate; sufletul sau 'faustian' avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii, poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii.

Poezia 'Testament' deschide volumul 'Cuvinte potrivite' aparut in 1927 si este considerata o arta poetica, deoarece autorul isi exprima conceptia despre poet, poezie, creatie si arta. Aceasta poezie ii este adresata fiului sau, dar si urmasilor sai.

'In Testament se incepe cu ideea legaturii intre generatii, se accentueaza asupra sfortarii pe care o depune natura spre a obtine un rezultat, apoi ochiul are o viziune de sus a germinatiei antropologice. Strabunii vin din noapte prin gropi si rapi, batranii se tarasc pe branci iar trudnicul lor efect este un morman de oseminte varsat de poet:

' Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,

Decat un nume adunat pe-o carte'.

' Si care , tanar, sa le urci te-asteapta,

Cartea mea-i, fiule, o treapta'.

Dupa aceea poemul apare ca o estetica plina de probleme si de puncte; arta argheziana e facuta din 'veninuri' si 'injuraturi', veninul s-a preschimbat in miere, lasandu-i-se puterea:

' Am luat ocara si torcand usure

Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure'.

Titlul devine un act in sine, si sugereaza ideea fundamentala a poeziei; opera literara devine 'un act oficial' pe care il lasa poetul urmasilor sai;mostenirea este una spirituala si nu materiala. Totodata denumeste o legatura intre generatii si responsabilitatea urmnasilor de a pastra mesajul de la strabuni si de a-l transmite la randul lor generatiilor urmatoare,sugerand ideea fundamentala a textului.

Tema este o arta poetica deoarece Arghezi isi exprima conceptia despre rostul poetului si al poeziei incercand sa ofere cititorului cateva definitii ale cartii.

Defineste programatic intreaga creatie argheziana in care 'cuvantul' este 'miracolul suprem', atotputernic, este cel care da nastere universului, iar opera literara este rodul harului divin si al inspiratiei poetului.

Poezia 'Testament' este moderna prin forma, si se deschide printr-o adresare directa urmasilor carora li se atrage atentia ca singurul bun lasat mostenire este incarcat doar de o valoare spirituala. Negatia din incipit 'nu-ti voi lasa' accentueaza valoarea deosebita a mostenirii.

Poezia este structurata in sase strofe inegale, fiecare identificandu-se cu o idee de valoare. In conceptia poetului 'Cartea ' reprezinta o treapta spre progres, cultura si o fereastra deschisa spre noi orizonturi de cunoastere,iar poezia reprezinta talent si har dumnezeiesc .

Instrumentele folosite pentru realizarea operei simbolizeaza evolutia spirituala, de la munca fizica la activitatea intelectuala: ' sapa-n condei', 'brazda-n calimara', 'sudoarea muncii', 'Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am iscat cuvinte potrivite'.

In poezia 'Testament' Tudor Arghezi prezinta estetica uratului (procedeu prin care uratul se transforma in frumos),prin cuvinte care capata conotatii diferite: 'din bube mucigaiuri si noroii / iscat-am frumuseti si preturi noi', ' Veninul strans l-am preschimbat in miere', ' ciorchini de negi ', ' Facui din zdrente muguri si coroane'.

Metafora inspiratiei este : 'slova de foc ', metafora creatiei este ' slova faurita', iar ' vioara', este simbolul durerii.

Intregul material poetic se organizeaza in jurul cuvantului cheie: 'carte', ' hrisov', ' cuvinte potrivite', 'ceaslov', 'calimara', ' versuri', 'icoane'.

Textul este construit antitetic pe un sir de metafore grupate in serii opuse.

'Cu Flori de mucigai Arghezi incepe o poezie de savoare, presupunand un cititor pregatit. Punctul de plecare il formeaza observarea limbajului, cu un puternic miros argoti, al puscariasilor.

Impresia de veselie, de altfel savan dozata cu cel mai autentic lirism, nu e falsa. Amestecul seriozitatii cu bufoneria e in linia lui Anton Pann.

Efectul artistic conta in surprinderea suavitatii sub expresia de mahala.Acesti hoti, borfasi, tigani au toata gama lirica a umanitatii si o executa pe instrumente ce produc o duioasa ilaritate , intr-o limba indecenta sau argotica.'(George Calinescu-Istoria Literaturii Romane)

Poezia 'Flori de mucigai' deschide ciclul cu acelasi titlu(1931) care constituie o aplicare a esteticii uritului enuntate in 'Testasment'.

Titlul volumului aminteste de 'Les fleures du mal'('Florile raului') ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate 'creste' si din urit asa cum florile cresc deasupra mucegaiului.

'Flori de mucigai' este o poezie lirica in care autorul isi exprima, in mod direct , nelinistile generate de actul creatiei;tema acestui poem o constituie conditia poetului damnat care isi pierde , in spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator.

Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor 'cuvinte potrivite', creatie blestemata si intoarsa , prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate , in universul degradarii umane:'Le-am scris cu unghia pe tencuiala/Pe un parete de firida goala'

Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula , scrijelindu-se cu unghia pe perete;spatiul intunecat al acesteia constituie prima cauza a damnarii , poetul pierzand aici lumina 'rece , fragila , noua, virginala' a inceputurilor ,care investea omenirea cu atributele sacrului.

Cele trei simboluri(taurul , vulturul si leul) trimit la cei trei evanghelisti(Marcu , Luca si Ioan);pe acestia iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri semnificand :jertfa(taurul, domnia lui Isus[leul] si imaginea Sfantului Duh[vulturul]);despuiat de sacralitate in infernul inchisorii ('cu puterile neajutate')poetul devine un damnat.

In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate , rod al unui act luciferic:'Sunt stihuri fara an /Stihuri de groapa'.

Omul care fusese inzestrat cu o 'unghie ingereasca' pentru a-si fauri opera , o pierde datorita coborarii in iad ; chiar lasata sa creasca aceasta ramasita a sacrului 'nu a mai crescut' , ori a fost convertita in instrument diavolesc ('sau nu o mai am cunoscut').

Noul 'instrument' de creatie este generator de suferinta('si ma durea mana ca o gheara/Neputincioasa sa se stranga '), poetul traind drama inposibilitatii de a mai scrie ca altadata.Aceasta va conduce la alt tip de poezie-oglinda a unei creatii inversate('Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga') in care truda nu este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru.

Psalmul este o specie a literaturii religioase prin care se preamareste divinitatea sau este exprimata atitudinea poetului fata de divinitate.Primii psalmi sunt in Biblie,in Vechiul Testament si sunt atribuiti regelui David.Psalmii arghezieni sunt marturia unui suflet nelinistit,in care are loc o lupta interioara nascuta din dorinta certitudinii existentei divinitatii.In literatura laica devin specii ale poeziei filosofice in care sunt exprimate dilemele existentiale.Psalmistul se situeaza in postura credinciosului care nu se indoieste de existenta fiintei supreme,dar simte nevoia sa primeasca un semn divin.La arghezii notiunea de 'psalmi'sufera modificari importante deoarece nu mai au caracter exclusiv religios si nuse mai rezuma la atitudinea de lauda a fiintei divine.Psalmii arghezieni pun in discutie raportul omului cu divinitatea si exprima oscilatia poetului intre 'credinta si tagada'.Psalmii arghezieni aduc elemente de modernitate in literatura.Sunt poezii filosofice in care poetul isi pune intrebari despre rostul si conditia omului in univers.Moartea este o realitate cumplita,teribila care ii induce fiintei teama.

Arghezii a scris 16 psalmi carora li se adauga si:'Psalmii de tinerete','Psalmistul','Psalmul de taina'(care este de factura erotica)si 'Psalmul mut'.

Poetul se simte prizonier intr-un spatiu stramt(ocol,gradina,odaie,celula.)din care nu poate evada:

'Nu stiu sa fug din marele ocol;

Sunt prins din patru laturi deodata;

Sunt,Doamne,-mprejmuit ca o gradina;

In care paste-un manz

Tema psalmilor este reprezentata de cautarea perpetua a divinitatii.Psalmii sunt construiti ca niste dialoguri imaginare intre poet(om) si divinitate.Au un limbaj contestatar,solemn,patetic.

Arghezii desacralizeaza viata,faptura umana plantele si animalele.Paradisul arghezian trebuie cautat pe pamant si nu intr-un cerc in care nu locuieste nimeni.Cerul este'prins in belciuge' si 'lacate' si nu mai este o poarta spre infinit,ci o inchidere,o frangere a zborului.Originea psalmilor se afla in experienta religioasa a lui Arghezi.

Arghezi nu a trait propriu zis revelatia absolutului crestin,el a fost mai degraba fatele spiritual al eroului biblic Toma Necredinciosu.

indemnul mesianic'de a crede fara a cerceta' s-a plasat in contrast cu nelinistea intrinseca a firii autorului,cu fibrila lui curiozitate si cu nevoia umana de concretul dovezilor. De aceea poetul a incercat sa se apropie de divinitate prin negatie.Piedicile ivite in drumul ascensional al omului spre perfectionarea capacitatii de a patrunde in zonele necunoscute din univers nu numai ca nu-l demoralizeaza,dar il incita si-l imbarbateaza:

'Cand ma gasesc in pisc

Primejdia o caut si o isc,

Mi-aleg poteca stramta ca sa trec,

Ducand in carca muntele intreg

Acest amplu poem sociogonic ilustreaza patrunderea gandirii maeterialiste in lirica argheziana de meditatie.Urmarind evolutia omului de la treapta primitiva a existentei sale,cand abia s-a desprins de regnul animal pana la etapa actuala a saltului exceptional inregistrat de gandire.Arghezii vede in istoria omului o lupta pentru progresul cunoasterii.

Ion Barbu este,ca formatie,matematician,ceea ce determina natura lirismului sau;din conjugarea spiritului matematicianului cu poezia ce naste o viziune totalitara asupra universului.

Cunoasterea matematica i se pare lui Barbu singura 'mantuire'pentru care'se simte in adevar facut',de aceea o va transforma in poezie.Spre deosebire de poetii care l-au precedat si care au investigat mai ales latura afectiva a universului uman,Barbu propune prin poezia sa o imagine generala,rezultata din contemplarea lumii in totalitatea ei;este evidenta natura profund reflexiva,intelectuala a poeziei sale.

Poezia'Din ceas,dedus'face parte din volumul'Joc secund',aparut in anul 1930.Este o autentica arta poetica in care sunt sintetizate principiile artei creatoare barbiene,precum si procedeele poetice.Poezia este ultima creatie a creatorului,dar acesta a asezat-o la inceputul volumului,reprezentand piatra de incercare a tuturor interpretarilor poeziilor lui Barbu.

Discursul liric propune o conceptie moderna despre poezie dar si un limbaj ermetic,incifrat si o sinteza poetica dificila.

Poezia este rezultatul unei activitati rationale,cerebrale,asa se explica folosirea verbului'a deduce',ce face parte din sfera semantica a matematicii:'Din ceas,dedus,adancul acestei calme creste/Intrata prin oglinda in mantuit azur'Tudor Vianu considera ca metafora 'creasta'sugereaza 'piscul'spre care tinde poezia,in jocul ei spre absolut,iar George Calinescu considera ca 'adancul crestei'este chiar poezia.

Poezia este denumita de unii critici si'Joc secund' dupa numele volumului,mai ales ca poetul nu i-a dat un nume(titlu),intentia fiind ca acest text sa initieze cititorul intr-un univers unic.tema poeziei exprima ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda,ideea auto cunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica.Metafora 'din ceas' poate simboliza temporalul,realul,in care poezia se afla in stare latenta,si poate fi integrata in simbolistica 'mitului oglinzii'.Prin oglinda,lumea intra in'mantuit azur',aceasta metafora ilustrand unul din atributele ertei-eternitatea.

'Jocul secund'este chiar poezia,realitatea purificata in cuvinte.In inocenta lui Barbu poezia este o reflectare de gradul al doilea al realitatii.Pentru toti comentatorii 'Din ceas,dedus'a fost privita ca o poezie cheie,inaugurala a poeziei lui Barbu.Poezia este una de sinteza finala, iar sensul major al volumului din 1930 se contrage in aceasta poezie.

Pentru poet poezia este negatia lumii,sublimarea ei in idee.Versul esential al primei strofe este'taind pe innecarea cirezilor agreste'pentru ca el exprima ruptura dintre lumea reala si lumea inventata de poet.

Strofa a doua se deschide cu o explicatie retorica,nu cu valoare emfatica sau afectiva,ci avand valoarea unei constatari definitive:'Nadir latent!'.Dca in prima strofa asistam la nasterea universului secund,in a doua strofa este prezentata actiunea poetica.Poezia se afla in stare latenta in realitate.Pornind de la acest poem,George Calinescu sustinea:'poezia este o iesire('de dedus')din contingent('ceas')in pura gratuitate('mantuit azur'),joc secundE un ndir latent,o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii prin retorsiune'.

In poezie se observa frecventa neologismelor si metaforelor('mantuit azur','harfe rasfirate')sporesc ermetismul poeziei.

'Din ceas,dedus'este o arta poetica ce ilustreaza intr-o maniera imediata un lirism modern,de factura intelectuala in care trairea, subiectvismul analogiilor,discontinuitatea imaginilor,emotiile,muzicalitatea sobra coexista.

Poezia 'Oul dogmatic'a fost publicata initial in revista'Cetatea literara'si releva o viziune originala asupra semnificatiei simbolice a oului.

Scrisa in'Ajunul Pastilor 1925'(dupa cum reiese din aceasta mentiune finala),poezia reuneste doua mari motive literare barbiene:motivul nuntii si motivul increatului.

Titlul poeziei poate fi explicat pornind de la semnificatia cuvantului 'dogma'care are sensul de teza,invatatura fundamentala a unui religii,care nu admite obiectii.

Prin intermediul oului poetul pastreaza dogma privind nasterea lumii si caracterul ciclic al vietii.

Tema poeziei este sustinuta de motto-ul'Si Duhul sfant se purta deasupra apelor'.

Prin 'ou' se reediteaza nasterea lumii.Din punct de vedere compozitional poezia 'Oul dogmatic' este alcatuita din 11 strofe si are un motto extras din 'Vechiul Testament',capitolul'Facerea'.Altfel spus,suntem avertizati prin motto,ca ni se va vorbii despre preexistenta.

Cu ocazia sarbatorii'Pastelui' poetul i se adreseaza omului'uituc'si'nerod',amintindu-i ca oul(pe care acesta il rosteste si-l mananca)are semnificatii profunde pe care omenirea le-a pierdut odata cu disparitia miturilor.

Este stiut ca in mitologiile mai multor popoare,exista credinte potrivit carora Universul s-ar fi nascut din 'Oul primordial' intrupat dintr-o mare nesfarsita,purtatoare a germenilor vietii.

In poezia 'Oul dogmatic' poetul face o disociere intre'oul sterp'destinat consumului si'viul ou,la varf cu plod'destinat contemplatiei:'Facut e sa- privim la soare'.In conceptia lui Barbu 'oul' simbolizeaza starea de virtualitate,simbol al increatului,al inocentei pure:'Nevinovatu,noul ou'care ascunde viata si moartea prin metaforele'Palat de nunta si cavou'si reprezinta samanta din care se va dezvolta viata.

Se contureaza astfel motivul literar al nuntii inca nerealizata,atat timp cat increatul ramane'nevinovat'si pur.

Incepand cu strofa a treia,'oul'este prezentat ca o figurare,in dimensiuni reduse,a cosmosului:albusul care'doarme nins'aminteste de marea originara cufundata in pace,iar galbenusul este un mic soare care masoara pasii timpului si curgerea vietii.In acest galbenus'galben icusar'se afla si marea taina a mortii:'Si mai ales te infioara/De acel galben icusar,/Ceasornic fara minutar,/Te-nfioara/De ceasul galben,necesar'.

In sfarsit'plodul'reprezinta factorul generator de viata,situat la'polul plus',acolo unde noroaiele pamanturilor n-au ajuns inca;asemenea Sfantului Duh,care 'se purta deasupra apelor' innaintea genezei,plodul pregateste'nunta'din care se va naste o fiinta.

Finalu poeziei arata insa ca aceasta nastere n-ar trebuii sa se produca deoarece ar avea loc schimarea increatului in creat,iesirea din puritatea preexistentei,face ca fiinta nou nascuta sa intre in timpul curgator care aduce imbatranirea si moartea.

Ideea pastrarii stadiului pur al increatului va fi reluata si-n alte opere;printre acestea,baladele:'Dupa melci'si'Riga Crypti si lapona Enigel'demonstreaza ca iesirea din preexistenta se pedepseste,aducand moartea.

Vasile Voiculescu este poetul cu cea mai profunda vocatie pentru tema religioasa.El face parte din sirul scriitorilor pentru care'sentimentul religios apare inradacinat adanc inca din capul locului'(Ovid S.Crohmalniceanu).Poezia sa se arata interesata si de folclor de primitivitate si de elementul teluric,in volume precum:'Destin','Urcus'si'Intrezariri'.

Poezia religioasa ramane filonul central al creatiei lui Voiculescu,aceasta putand fi comparata cu cea a lui Mallarme,a lui Valery,Reiner Maria Rilke,sau alaturi de cea a lui Ion Pillat.

Poezia 'In gradina Ghetimanii'a fost publicata in volumul 'Parga'in 1921,ea atestand maturitatea artistica a poetului si prefigureaza tematic volumul'Poeme cu ingeri'.Punctul de plecare in ealizarea poeziei este episodul biblic in care Mantuitorul sa adresa lui Dumnezeu rugandu-L sa-i dea putereade a indura chinurile la care urma sa fie supus.

Titlul poeziei sugereaza locul in care se desfasoara drama Mantuitorului.Poezia este o meditatie pe legea iubirii,care are ca sens jertfa de sine a Domnului Iisus Hristos dar este si o elegie,in care Vasile Voiculescu umanizeaza comportamentul lui Iisus.Aflat singur in fata divinitatii Iisus implora ajutorul acesteia de a-i da puterea necesara pentru a indura chinurile la care urma sa fie supus,dar totodata este sugerata si impotrivirea omului in fata destinului.Motivul central al poeziei este rugaciunea care capata anumite semnificatii religioase si morale.In sens crestin aceasta ruga dezvaluie lupta lui Iisus cu ispitele Diavolului si victoria Sa asupra indoielii de sine.In sens etic,denota incercarea de a-i convinge pe ucenicii sai ca spiritul uman trebuie sa ramana neadormit si ca se cuvine sa vegheze asupra patimilor proprii.In sens profund uman si afecti,releva tristetea lui Iisus la aflarea faptului ca tradatorii lui s-au aflat in imediata sa apropiere,chiar mancand dintr-un'blid'cu El.

Poemul voiculescian evoca lupta Mantuitorului cu propria soarta si temerea lui fireasca de a bea 'paharul'suferintelor omenesti.

Prima strofa a poeziei ne prezinta planul interior,cel din sufletul lui Iisus,iar ultima strofa ne prezinta planul exterior,cel al naturii asupra careia se rasfrange durerea Mantuitorului.Imaginile artistice,vizuale:'sudori de sange','chipu-i alb ca varul' si auditive:'amarnica-i strigare' au rolul de a intensifica durerea si tensiunea lirica.

Cadrul este unul simbolic,muntele fiind un loc sacru care sugereaza aspirtia omului spre innalt si apropierea acestuia de Dumnezeu.Toata intamplarea se desfasoara seara,moment al zilei care semnifica sfarsitul acesteia,iar in mod simbolic sfarsitul vietii si inceputul mortii.Din punct de vedere morfologic se remarca frecventa verbelor care contribuie la carcterul narativ al textului.verbele la imperfect sugereaza perioada indelungata a chinurilor la care a fost supus Mantuitorul.

Poezia apartine lirismului obiectiv deoarece nu sunt prezente in poezie marci ale eului liric.

Dincolo de definitia rigida de dictionar, cuvantul "limba" se bucura de o sumedenie de definitii, mai mult sau mai putin poetice, dar toate adevarate.
In poezii - ode de obicei - in proverbe si zicatori, in maxime si cugetari sunt formulate idei pretioase cu privire la limba romana.
Considerata de Vasile Alecsandri "tezaurul cel mai pretios pe care-l mostenesc copiii de la parinti, depozitul sacru lasat de generatiile trecute", limba este o modalitate de exprimare a gandurilor si a sentimentelor, a deznadejdii si a izbanzii, a bucuriei si a tristetii.
Invaluitoare ca o vraja, avand moliciuni de puf si scanteieri metalice, inchizand in ea lumina soarelui si umbra grotelor, mireasma trandafirilor si prospetimea picaturilor de roua, limba a devenit subiectul atator cunoscute ode: "Oda limbii romane" a lui V. Eftimiu; "Lauda limbii romane" a lui petre Ghelmez; "Limba noastra" de Alexe Mateevici sau "Grai valah" de Vasile Voiculescu.
Dovedind o bogatie rara si o forta expresiva deosebita, limba romana a putut fi "prezentata" tocmai datorita multitudinii valorii sale expresive.
"Grai valah" este o poezie prin care autorul isi exprima sentimentele fata de limba romana pe care o elogiaza.
Metafora sta la baza constructiei intregii poezii, calitatile limbii fiind definite cu ajutorul acestui procedeu artistic: "catuie de petale" ; "carari de bucium (.) te stretaie" ; "grangurii de aur boabele-ti ciugul" ; "arsu-ti coclaur" ; "limbi de lumina" ; "slavit pristol de piatra si floare".
Poetul traieste sentimente de admiratie pentru graiul poporului din care face parte; versurile "Buzele-mi razam frematatoare / Slavit pristol de piatra si floare" sugereaza tocmai emotia si dragostea poetului pentru limba pe care stramosii au luptat sa o pastreze pentru generatiile urmatoare. Epitetul metaforic "slavit pristol" sugereaza si piosenia si sfiala eului liric in fata graiului sfant, dar si veneratia pentru aceasta. Asa se explica preferinta poetului pentru aceasta imagine in care dorul este personificat; alaturarea celor doua substantive "dorul" si "plugul" nu este intamplatoare avand in vedere ca cei care doinesc sunt oamenii din popor, taranii.
A calca "arsul coclaur" al limbii cu sufletul inseamna pentru poet a se apropia de limba acestui popor cu sfiiciune, cu delicatete, dar si cu dorinta de a descoperi comorile ascunse ale limbii.
Oftatul stramosilor se datoreaza pe de o parte tulburarii linistii lor de catre pasii sufletului poetului, iar pe de alta parte, regretului de a nu mai putea utiliza graiul sfant pentru a carui integritate au luptat.
Oftatul se poate constitui, in acelasi timp si nevoia de liniste dupa care tanjesc in urma vietii zbuciumate - marcate de razboaie nenumarate purtate pentru neatarnare - pe care o au. Este un oftat datorita oboselii dar, poate si de multumirea ca ne-au transmis o limba armonioasa, nealterata, muzicala. Tot de coordonata istorica tine si versul "carari de bucium (.) te stretaie" caci ne trimite cu gandul la modul arhaic in care erau anuntate inainte navalirile cotropitorilor.
Prin elogiul adus limbii, poetul isi exprima admiratia pentru puterea de a rezista a poporului roman - demn si mandru - in fata vitregiilor istoriei.
Coordonata geografica a limbii reliefata prin intermediul unor imagini concrete precum: "plaiuri" ; "munti de sare" ; "paraie" ; "coclaur" - care tin de orizontalitate - este completata de o alta, ce tine de verticalitate: "din fund ofteaza stramosii de aur" si "de piscul tau (.) se-mbina / Pale de aur si limbi de lumina".
Versurile amintite, ne duc cu gandul la valoarea pe care o atribuie Arghezi cuvintelor, poetul marturisind: "Am cautat(.) cuvinte care asalteaza ca viespiile sau te linistesc ca racoarea, cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal".Intelegem ca unele cuvinte pot rani, pot mahni, in timp ce altele pot alina suferinta sau pot bucura sufletul (in limba existand o mare varietate de cuvinte necesare tuturor starilor sufletesti). Acesta este si intelesul "Serpi de racoare" care sugereaza puterea consolatoare a cuvantului.
Frumusetea, armonia, farmecul, dulceata cuvantului este ilustrata prin personificarea: "Umbla singur (.) / Vant batran cu miere-n spinare.
Sacralitatea limbii pentru care eul liric traieste sentimente de veneratie si de admiratie profunda constituie punctul de rezistenta datorita caruia se exprima si se perpetueaza fiinta nationala a poporului.
Poezia este alcatuita din 7 distihuri, iar masura versului este de 11 silabe.

"In mistica lui Voiculescu italnim si o forma speciala de devotiune. Prin mijlocirea ingerilor, omul se pune in legatura cu Dumnezeu in chipul unei voluptati de a fi risipit , strivit de factorul divin. Simtindu-si uscate padurile de ganduri, poetul cere un "palc de ingeri, in spate cu securi sa i le taie". S-au vrea sa fie grau ca sa-l culeaga un inger, sa-l imblateasca, sa-l macine la moara, sa dea faina Domnului. In general poezia lui Vasile Voiculescu sufera manierism." (George Calinescu)

Intr-o poezie romaneasca mai degraba melancolica si elegiaca, atunci cand nu are ecouri sumbre (Bacovia), Ion Pillat largeste perspectiva in felul in care constructorii brancovenesti din vremea lor au largit in zidul bizantin ferestrele bisericilor. Contemporan cu accentele argheziene vetero-testamentare, cu azurul pur si savant al lui Ion Barbu, albastrul lui Pillat e autentic si original.
Faptul ca Ion Pillat, ca poet, descopera si celebreaza Balcicul, unde va inflori o scoala de pictura romaneasca, constituie inca o trasatura a personalitatii sale. Marea era pe atunci o realitate recenta in literatura si chiar in cultura romanao rele.S-a spus despre Pillat ca ar fi un traditionalist. Noua ne apare mai degraba in postura de clasic. El este corespondentul peste veac al lui Alecsandri, mai putin usuratatea afisata a acestuia, inclusiv in prozodie. Capodopera a liricii romanesti, dupa cum o considera George Calinescu, poezia Aci sosi pe vremuri face parte din volumul Pe Arges in jos (1923) al lui Ion Pillat. Tema - timpul vazut ca trecere intrepatrunsa cu biografia umana si cu varstele efemere ale fiintei - confera strofelor de respiratie neoclasica (18 distihuri si trei versuri laitmotivice cu masura ampla, de 13 silabe) o tonalitate solemna, melancolica.
Inca din titlu se contureaza relatia intre loc ("aci') si timp ("pe vremuri'). Spatiul este elementul stabil, sustras devenirii, din aceasta relatie. Adverbul "aici' desemneaza un topos ce isi subordoneaza dimensiunea temporala a unui prezent etern si, explicit, o alta, perspectivica, a identificarii fizice si sufletesti a fiintei cu spatiul pe care-1 resimte ca apropiat si a carui parte constitutiva este. Locul pe care "aci' il desemneaza este "casa amintirii' -structura in genitiv-dativ trimitand spre o casa devenita posesiune sufleteasca, proprietate aflata in stapanirea memoriei. Cel de-al doilea element, "vremurile', contine sugestia fulguratiei, a trecerii surprinse in clipa ei de gratie, eternizate insa in amintire. Daca locul, cu lanurile sale de secara, cu sirul eminescian de plopi, cu umbrele berzelor neschimbate in rotirea anotimpurilor, pare acelasi, vremurile sunt mereu altele: un "atunci' al bunicii Caliopi, tanara subtiratica ce-si innobileaza iubirea cu reflexul romantic al poeziei epocii, Heliade si Lamartine, si un "acuma' al noului cuplu constituit in timpul modern al "trenurilor' si al distantei lucide, tandru-ironice, tutelate de versurile simboliste ale lui Francis Jammes si Horia Furtuna.
"Casa' este punctul referential spre care converg timpurile, destinele umane, amintirile si care conserva in straturi de palimpsest urmele trecerii oamenilor vremelnici, fluctuatia starilor si a momentelor. Simbol al statorniciei si adapost al cuplului in expresia lui juvenil-familiala, casa e o axa cu functie sacra. in interiorul ei ocrotitor se petrec sosirile si plecarile, ea este oglinda in care se reflecta evenimentele ritualice ale vietii - nunta si moartea. "Obloanele', "pridvorul', "poarta', "hornul' ce "trage alene din ciubuc' fac din casa amintirii un univers cald si intim ce tine la distanta securizanta teroarea mortii, lasand sa se infuzeze doar dulcele ei presentiment melancolic. Tanara pereche de ieri sau de acum traieste, sub obladuirea caminului, efemeritatea clipei sarbatoresti a iubirii si a nuntii, recurente in sirul generatiilor, avand ca martor clopotul din "turnul vechi din sat'. Ambivalenta sunetului lui - "de nunta sau de moarte' - nu anunta decat ca, in dialectica
misterioasa a vietii, cele doua evenimente sunt legate prin timpul-trecere. Aspirand prin iubire la eternitate, tanara pereche va ramane neschimbata doar "in stersele portrete' din galeria cu tablouri de familie de "pe perete'. Ceea ce, paradoxal, se pastreaza viu sunt tocmai gesturile fulgurante: "Nerabdator, bunicul pandise de la scara / Berlina leganata prin lanuri de secara' "si din berlina / Sari subtire-o fata in larga crinolina' "Privind cu ea sub luna / Bunicul meu desigur i-a recitat' "Ea asculta tacuta' Aceleasi gesturi, repetate de o noua pereche, sustin ideea identitatii existentelor, in ceea ce au ele sacramental: "si vii acuma tu; / Pe urmele berlinei trasura ta statu. // Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara / Ca dansa tragi, in dreptul pridvorului, la scara. // Subtire, calci nisipul pe care ea sari / M-ai ascultat pe ganduri'
Ideea ca marile momente ritualice ale vietii se constituie din gesturi simple sub care se ascund tainele sfinte ale vietii, timpului, iubirii si mortii este subliniata, in poem, printr-o enumerare de evocari nostalgice, menita sa redea fragmentelor temporale, perisabilului, dimensiunea completudinii. Varstele fiintei, momentele grave ale vietii, eterna rotire a anotimpurilor, vremurile vechi cu "poteri si haiduc' sau timpurile noii sensibilitati "simboliste' sunt popasuri pe care timpul insusi le face in eterna lui devenire. in spatele formelor lui fluctuante se pot citi semnele imuabile, tiparele perene ale vietii si lumii.
Revendicata in egala masura de traditionalism si de modernism, poezia Aci sosi pe vremuri (ca si intreaga opera poetica) a lui Ion Pillat poate ilustra sincronizarea lirismului traditional cu sensibilitatea moderna. Pastrand din arealul primului interesul pentru natura bucolica, nostalgia timpurilor de altadata, cultul stramosilor (in ipostaza familiara), ea este modernista prin rafinamentul textual si prin dimensiunea profunzimii.

"Capodopera lui Ion Pilllat este "Aci sosi pe vremuri" paralela gratioasa intre doua veacuri, simbolizare spectaculoasa a uniformitatii in devenire. De aici incolo Ion Pillat isi sistematizeaza descoperirea prefacad-o in "traditionalism". El cauta a reinnoi mereu si e oricand un poet interesat mai mult de afectare artistica decat de sentiment". ( George Calinescu).

In perioada interbelica arta poetica s-a definit mai bine prin creatiile poetilor din aceasta perioada, fiind surprinsa sub diverse aspecte ce divedesc ca este o forma de cunoastere, o lupta cu limbajul si o condensare a trairii in cuvinte.

Nici tema iubirii nu lipseste din creatiile lirice din literatura interbelica, chiar daca acestea sunt unele exclusiv moderniste sau traditionaliste, insa principala tema a acestei perioade este natura si are un rol important in definirea perioadei dintre cele doua razboaie mondiale.

Interbelicii, prinsii intr-o perioada in care este imposibil de precizat o orientare singulara, se orienteaza spre o diversificare a literaturii atat in ceea ce priveste conceptele operationale cat si palierul semnificantului.