BASM CULT

POVESTEA LUI HARAP - ALB

de Ion Creanga

Considerat de Pompiliu Constantinescu "sinteza a basmului romanesc", "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga cuprinde intreaga filosofie populara. Iesiti din spatiul inchis al tinuturilor Moldovei, eroii din "Povestea lui Harap-Alb" par desprinsi dintr-o adevarata epopee.

Basmul "Povestea lui Harap-Alb", a fost publicat in revista "Convorbiri literare" la 1 august 1877; dupa aproape zece ani va fi tradus intr-o limba straina si publicat in "Rumanische Revue". Dupa o statistica din 1964, basmul lui Creanga a cunoscut o traducere in 26 de limbi ale lumii.

Termenul basm este derivat din cuvintul slav vechi "basnii" care inseamna nascocire, scornire. In afara de stravechile sale atestari, in urma carora au aparut numeroase antologii si studii, basmul a inceput sa capteze interesul scriitorilor, mai ales de la romantici incoace, dovedind astfel vitalitatea acestei specii. Autori precum Charles Perrault, Hans Andersen, fratii Grimm, Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, Mihail Sadoveanu au prelucrat si elaborat basme ce fac parte acum din literatura culta.

Basmul este o specie a genului epic in proza sau in versuri in care elementele reale se imbina cu cele fantastice (fabuloase) si personaje apartinand binelui se confrunta cu personaje apartinand raului , pe care in final le inving.

Printre trasaturile basmului putem enumera: prezenta unor formule specifice de inceput, de mijloc si de sfarsit, aparitia unor cifre magige precum 3,7, 9, 12, situarea actiunii atat pe taramul nostru, cat si pe taramul celalalt, intr-un timp care este insa nedeterminat ("A fost odata ca niciodata", "Amu cica era odata"). Participarea la actiunea basmului a unor personaje fantastice cu trasaturi supranaturale, a unor personaje umane cu trasaturi supranaturale sau a unor personaje animaliere cu trasaturi umane. Apar de asemenea obiecte magice care ajuta eroul in diverse situatii, precum si simboluri( fatana, smicelele de mar dulce, apa vie si apa moarta)

Basmul are la baza un tipar narativ care cuprinde urmatoarele etape: o situatie initiala de echilibru, un eveniment care deregleaza echilibrul initial, o actiune de recuperare a echilibrului, restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului. In basm intriga este intotdeauna declansata de o situatie perturbatoare: un act nelegiuit, un neajuns sau o dorinta neimplinita.

Pastrand elementele de sursa folclorica, precum motivele: incercarea puterii petitul, probele, personajele, ajutoarele personajelor, formulele tipice,intrepatrunderea fabulosului cu realul, oralitatea stilului, scriitorul adauga noi elemente care confera basmului calitatea de opera culta. Mentionam dintre acestea: dramatizarea actiunii prin dialog, umanizarea fantasticului - prin comportamentul eroilor, observatiile psihologice asupra limbajului, mentalitatea gesturilor, comicul, jovialitatea, eruditia paremiologica (proverbe si zicatori), toate acestea conturand talentul lui Ion Creanga.

"Povestea lui Harap-Alb" are in linii mari urmatorul subiect: Verde-Imparat ii cere fratelui sau sa-i trimita pe cel mai vrednic dintre nepoti ca sa-l lase urmas dupa ce n-o mai fi: craiul, tatal baietilor, ii supune unei probe a curajului , la care nu rezista decit mezinul. Acesta, povatuit de Sfinta Duminica, pe care o milostivise, isi alege un cal nazdravan, care in aparenta este o mirtoaga, si pleaca la drum nu inainte de a asculta sfaturile tatalui sau. In ciuda povetelor este pacalit de Span, care-l    face rob. Ajunsi la casa lui Verde-Imparat , Spanul se da drept nepotul mostenitor si din orgoliu nemasurat il supune pe adevaratul nepot unor incercari deosebite, poruncindu-i, pe rind, sa aduca "salatile" din gradina ursului, pietrele nestemate din padurea cerbului si pe fata imparatului Ros. Ajutat de felurite personaje, povatuit de cal, insotit de niste simpatici uriasi, Harap-Alb se descurca de minune in toate imprejurarile. In final impostorul este demascat si pedepsit si eroul    este rasplatit primind binecuvintarea imparatului Verde, imparatia si pe fiica imparatului Ros.

Tema basmului este data de aventura eroica a lui Harap-Alb, care lupta pentru obtinerea propriei identitati, precum si a mainii fetei imparaului Rosu. Reusind in actiunea sa, el invige fortele raului reprezentate de Span si de Rosu imparat. In drumul sau, eroul lui Creanga se intalneste cu numeroase personaje care il ajuta. Primul sau povatuitor este Sfanta Duminica, un personaj fantastic inspirat din mitologia populara crestina romaneasca acesta apare si dispare in mod misterios si ii pune la incercare bunatatea sub aparenta une babe sarmane. Ea este cea care il sfatuieste pe fiul cel mic al craiului cum sa-si aleaga un alt prieten de nadejde, si anume calul, un personaj animalier cu trasaturi umane (poate vorbi si intelege graiul oamenilor) si supranaturale (poate zbura). Tot ca ajutoare vor patrunde in basmul lui Creanga o serie de alte personaje umane cu trasaturi fantastice, este vorba de uriasii simbolizand caractere si adevaruri morale sau chiar forte ale naturii cum sunt: frigul- Gerila, setea- Setila, foamea -Flamanzila, masurarea timpului- Ochila, masurarea spatiului Pasari-Lati-Lungila. Tot acum apar si alte doua personaje animaliere pe care Harap-Alb le-a ajutat si care il vor rasplati la radul lor; este vorba despre Craiasa furnicilor si Craiasa albinelor.

In basmul lui Creaga apar, ca si in basmele populare, formule specifice de inceput "Amu cica era odata intr-o tara." si de sfarsit "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca". Constatam astfel ca timpul actiunii nu este determinat, iar ca spatiu actiunea se desfasora pe cuprinsul a mai multor imparatii: a craiului, a imparatului Verde si a imparatului Rosu, dar si prin pustietati ori spatii greu accesibile, cum ar fi Gradina Ursului sau Padurea Cerbului. Ajutat de calul sau, Harap-Alb poate calatori atat pe pamant, cat si prin vazduh: "In inaltul ceriului Vazduhul pamatului;/De la nouri catra soare, /Printre luna si luceferi, /Stele mandre lucitoare./In ostrovul florilor, /La craiasa zanelor, /Minunea minunilor."

O alta dovada a faptului ca ne aflam in fata unui basm este realizarea personajului principal pozitiv, eroul povestirii noastre. Daca la inceput acesta nu este identificat decat prin referire la tatal sau, autorul numindu-l fiul craiului, observam ca in urma unei a doua nasteri simbolice dintr-o fatana devine Harap-Alb si este slujitor al Spanului. Numele Harap-Alb este o asociere paradoxala sau un oximoron (figura de stil care consta in combinarea a doua elemente in aparenta incompatibile): Harap trebuie sa precizeze starea de sluga a eroului aratand totodata si culoarea neagra, in timp ce epitetul Alb este semnificativ pentru caracterul integru, pur al personajului. Harap-Alb, incalcand sfatul tatalui sau ajunge sluga la Span, cu care trebuie sa se confrunte insa pentru a putea restabili dreptatea. Pozitia de sluga este chiar necesara eroului nostru pentru initierea sa in viata.

Drumul pe care il parcurge acesta este un drum initiatic, personajul fiind la inceput un neofit care, dupa ce trece cateva probe precum aducerea salatilor din Gradina Ursului, a pietrelor pretioase din Padurea Cerbului sau a fetei imparatului Rosu, devine un initiat, deci capabil de "a imparatii peste o tara mare". Drumul eroului mai inseamna si punerea in evidenta a calitatilor sale sufletesti: Harap-Alb este bun si milos fata de furnici si albine si prietenos fata de cei cinci nazdravani: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Pentru Harap-Alb drumul mai inseamna si descoperirea iubirii, aceasta fiind si ea o treapta a cunoasterii, iar intalnirea cu fata Imparatului Ros declanseaza trairea unei experiente erotice. Momentul deconspirarii Spanului va provoca o a doua moarte si o alta nastere a lui Harap-Alb, care va fi astfel pe deplin maturizat iar pedepsirea Spanului de catre cal reprezinta incheierea procesului initiatic al eroului nostru. Din acest punct de vedere, criticul literar George Munteanu considera basmul lui Creanga un "veritabil Bildungsroman fantastic al epocii noastre" pentru ca eroul evolueaza in planul cunoasterii pentru a fi capabil sa conduca o imparatie. Astfel, binele invinge ca in orice basm in lupta impotriva raului.

Fantasticul creat de Creanga in lumea basmului sau se intersecteaza insa cu contingentul (realul), pentru ca felul de a vorbi al personajelor, comportamentul lor aminteste de acela al oamenilor de la tara. Din acest punct de vedere abordeaza si criticul literar Tudor Vianu in lucrarea "Arta prozatorilor romani" problema oralitatii lui Creanga, insistand asupra numeroaselor rime si asonante ("feciori de ghinda/fatati in tinda"), a interjectiilor ("durai-vurai", "teleap-teleap"), a verbelor imitative ("a mormai", "a bodogani", "a hodorogi") care intretin iluzia de spunere a acestei opere scrise. Oralitatea stilului este accentuata si ca urmare a introducerii a numeroase proverbe si zicatori sau mici fragmante de catece populare. Atitudinea constanta a autorului este una plina de umor. O alta trasatura specifica basmului lui Creanga este homerismul, termen care denumeste tendinta acestuia de a redimensiona obiectul observat, de a-l gigantiza, de a-l proiecta in enorm. Nu este vorba numai de faptele savarsite de insotitorii lui Harap-Alb, care beau si mananca la modul hiperbolic, ci de o intreaga viziune aspra fiintei umane; inclusiv onomastica, prin intermediul sufixelor augmentative, pare a fi subordonata acestei intentii.

"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga se constituie astfel intr-un adevarat model de basm cult, intr-o perioada in care literatura romana incepea sa se formeze cu adevarat si in care a te inspira din lumea populara era o adevarata provocare.Creanga este un autor capabil sa transpuna limba vorbita in scriere, fara ca aceasta sa isi piarda nimic din caracterul ei oral, apropiindu-se astfel si mai mult de basmul popular.