CARACTERIZARE HARAP-ALB - Povestea lui Harap-Alb

CARACTERIZARE HARAP-ALB

Considerat de Pompiliu Constantinescu "sinteza a basmului romanesc", Povestea lui Harap-Alb cuprinde intreaga filosofie populara. Iesiti din spatiul inchis al tinuturilor Moldovei, eroii din povestea lui Creanga par desprinsi dintr-o adevarata epopee.

Povestea lui Harap-Alb poate fi considerata un Bildungsroman (roman de formare) cu subiect miraculos, deoarece prezinta formarea personajului care este nevoit sa treaca prin anumite probe, unul dintre cei care il ajuta fiind calul inzestrat cu insusiri omenesti.

In prezentarea personajului sau, Creanga foloseste ca modalitati caracterizarea directa de catre narator, caracterizarea de catre alte personaje, dar si caracterizarea indirecta ce reiese din fapele personajului, din vorbele, gesturile, sau atitudinea acestuia.

Ca si in Amitiri din copilarie, si aici se pot identifica elemente comice, specifice lui Creanga: spunerea mucalita, ironia, poreclele, zeflemisirea, diminutive cu valoare augmentativa; unele caracterizari pitoresti atunci cand sunt prezentati tovarasii de drum ai lui Harap-Alb, unele scene comice si bineinteles neintrecuta eruditie paremiologica (proverbe si zicatori) prin care basmul capata o nota de originalitate.

Primind carte de la fratele sau, Craiul isi trimite pe rand feciorii spre imparatia acestuia pentru a domni in locul lui. Singurul care reuseste sa traca de proba-cursa intinsa de Crai este fiul cel mic, si asta cu ajutorul Sfintei Duminici, deghizata in baba. Datorita bunatatii sale si a respectului fata de cei varstnici, prezentate cu ajutorul caracterizarii indirecte ce reiese din faptele personajului, fiul craiului este sfatuit sa ceara calul, armele si hainele cu care tatal sau a fost mire, reusind astfel acolo unde nu au reusit fratii sai.

Nerespectand sfatul tatalui sau, fiul craiului il asculta pe Span, care, pacalindu-l, il baga in fantana sa se racoreasca, cerandu-i apoi sa-i jure credinta, schimbandu-si rolurile si botezandu-l Harap-Alb. Lipsa de experienta si de intelepciune fac ca eroul nostru sa cada in capcana intinsa de Span. El isi schimba astfel statutul social , din fiu de crai devine sluga, si numele, fiind de acum inainte Harap-Alb. Fantana poate fi comparata cu uterul matern, deoarece este locul in care se produc transformarile echivalente cu o a doua nastere a eroului.

Observam ca la inceputul basmului personajul nu ne este prezentat decat prin referire la statutul sau, fiul craiului, deoarece el nu este inca o individualitate bine conturata, nu are astfel nici nume, Spanul fiind cel care il va boteza, Harap insemnand sclav negru, iar Alb aratand puritatea eroului. Ca figura de stil Harap-Alb este un oximoron, deoarece sunt puse alaturi doua elemente opuse ce arata totodata si drumurile pe care Harap-Alb le-ar putea urma in viata, cel bun sau cel rau. Vom vedea cum personajul nostru il va alege pe cel bun si cum obstacolele peste care va trece vor contribui la formarea sa pentru ca, sa nu uitam, "Povestea lui Harap-Alb" poate fi considerata un Bildungsroman (roman de formare).

Dupa ce jura credinta Spanului, Harap-Alb porneste impreuna cu acesta spre imparatul Verde. Ajunsi la curte, Spanul isi joaca rolul mai departe, iar Harap-Alb isi respecta juramantul facut si se da drept sluga acestuia. Fetele imparatului se indoiesc insa de apropierea de rudenie cu Spanul, pe care il cred rau si neomenos fata de Harap-Alb. Observam astfel, cum eroul nostru este prezentat cu ajutorul procedeului antitezei, iar bunatatea si omenia sa ies in evidenta, in mod indirect, in opozitie cu Spanul.

Ca in toate basmele, eroului i se va cere sa treaca anumite probe ce vor contribui la formarea sa. Sfanta Duminica il sfatuieste sa se supuna soartei pentru ca aceasta este oranduita de Dumnezeu: "asa a trebuit sa se intample.pentru ca nu-i dupa cum gandeste omul, ci-i dupa cum vre Domnul". Harap-Alb e supus probelor de aducere a salatilor din Gradina Ursului si a capului si a pielii cerbului din Padurea Cerbului. Cu ajutorul sfaturilor Sfintei Duminici reuseste, invatand cum sa dea dovada de curaj, rabdare si indemanare. Toate aceste trasaturi ale sale, fiind puse in evidenta cu ajutorul caracterizarii indirecte ce reiese din faptele personajului.

Trimis sa aduca fata lui Ros Imparat, Harap-Alb ocroteste in drum nunta de furnici,dand dovada de bunatate si    primind in dar o aripa ce-i poate servi la nevoie; tot ca dovada a bunatatii sale este si ajutorul dat albinelor in urma caruia primeste o aripa de la regina lor. Cei cu care se intalneste apoi sunt niste personaje grotesti din calea carora toti fug de groaza, el insa li se adreseaza firesc, ca unor semeni obisnuiti. Purtandu-i eterna recunostinta, uriasii ii devin prieteni nedespartiti si il ajuta in confruntarile cu Imparatul Rosu si cu fiica acestuia. Aceste personaje fantastice, ce par desprinse din opera lui Rabelais "Gargantua si Pantagruel", sunt creatii originale ale lui Creanga, fiind individualizate intr-o maniera clasica printr-o singura trasatura fizica sau morala dominanta: Gerila era "o dihanie de om" care ingheta totul cu "buzoaiele" lui, Flamanzila era "o namila de om" si "un sac fara fund", Setila reprezenta "o aratare de om" care "avea un grozav burdahan si un nesatios gatlej", Ochila este comparat cu un ciclop privind prin "ochiul mare cat o sita" iar Pasari-Lati-Lungila este considerat "braul pamantului si scara ceriului".

Ajung la Rosu Imparat , cel care "nu avea mila nici de om, nici de caine", unde sunt calificati ca "niste golani" care indraznesc sa-i ceara fata. Aici vor fi supusi la niste probe peste care nazdravanii vor trece cu succes, reusind sa castige fata imparatului, care isi ia cu ea trei smicele de mar dulce si apa vie si pornesc spre imparatia lui Verde imparat. Harap-Alb, fiind    indragostit de fata imparatului Ros, nu-i venea sa o duca Spanului, mai ales ca si aceasta ii impartasea dragostea: "Harap-Alb o prapadea din ochi de draga.si ea fura cu ochii din cand in cand pe Harap-Alb si in inima ei parca se petrecea nu stiu ce." Observam cum eroul nostru este initiat si intr-un sentiment, cel al dragostei, lucru esential in viata oricarui om, deci si in cea a unui imparat, asa cum urma sa fie Harap-Alb.

Ajungand la imparatie, surprins de frumusetea fetei, Spanul se repede sa o ia in brate de pe cal, dar aceasta respinge adresandu-i-se astfel: "Lipsesti dinaintea mea Spanule. Doar n-am venit pentru tine, s-am venit pentru Harap-Alb , caci el este adevaratul nepot al imparatului Verde". Spanul, vazand ca a fost data in vileag inselatoria sa , se repede ca un "caine turbat si reteaza capul lui Harap-Alb". Fata de imparat pune capul lui Harap-Alb la loc , il inconjoara cu cele trei smicele de mar dulce, il stropeste cu apa vie si-l invie, acesta simtindu-se ca dupa un somn greu. Calul lui Harap-Alb il pedepseste pe Span ridicandu-l spre cer si dandu-i drumul de acolo. Vedem astfel cum Fiul craiului isi redobandeste conditia sociala initiala tot printr-o moarte si o alta nastere, in urma experientei acumulate el fiind capabil sa domneasca peste o imparatie avand-o pe fata imparatului Ros alaturi de el.

Din intreg basmul, Harap-Alb se caracterizeaza ca un tanar viteaz, indemanatic, harnic, supus, fiind ajutat in izbanda lui de Sfanta Dumineca, craiesele furnicilor si albinelor, de calul nazdravan si de catre cei cinci colosi, fiindca "era bun, credincios in Dumnezeu si-n oameni".