CIOCOII VECHI SI NOI

de NICOLAE FILIMON

Structural, romanul este format din treizeci si doua de capitole, precedate de o dedicatie si un prolog. Capitolele au titluri sugestive. "Ciocoii vechi si noi" debuteaza cu o scrisoare deschisa adresata "domnilor ciocoi" si un prolog care contureaza portretul moral al ciocoiului, pentru a se sfarsi cu un "epilog", in care este descrisa o nunta.

In "Dedicatie", Filimon se adreseaza direct celor carora le-a dedicat acest roman, marturisind ca initial isi indreptase atentia catre boieri, fiind convins ca si in aceasta clasa "s-au strecurat multi venetici corupti"; si totusi, printre acestia se gasesc multi cu "simtaminte nobile", multi care "au facut, fac si vor face mult bine patriei lor". S-a gandit apoi la negutatori in care nu a vazut decat niste hoti care vand "orz indoit cu pietricele ca sa traga mai greu la cantar", "cafea amestecata cu orz si fasole". O alta solutie ar fi fost cu taranii, plini si ei de "marsavii pana intre urechi", dar nu erau ceea ce cauta. A ajuns apoi in "locasul lui Dumnezeu", unde, in locul devotiunii crestine a gasit "ignoranta intronata, invidia, lacomia". Dupa atatea "cercetari zadarnice", lumea corupta a ciocoilor i s-a deschis ca o sansa unica ca si cum numai ei ar fi vrednici de o asemenea lucrare care infiereaza moravuri, acesti "straluciti luceferi ai vicielor", care s-au ridicat "pe ruinele acelora" care nu i-au lasat sa moara in mizerie, "putrajunea si mucegaiul", cei care stropesc cu noroi pe facatorii lor de bine. Finalul acestei presupuse scrisori are o nota ironica: "Cititi-o cu bagare de seama, domnii mei, si oricate hotii imi vor fi scapat din vedere, insemnati-le pe un catastih si mi le trimiteti ca sa le adaog la a doua editiune".

In "Prolog" autorul contureaza portretul moral al ciocoiului, fixand principalele trasaturi de caracter ale parvenitului, care isi subordoneaza intreg mecanismul sufletesc unui singur impuls: -acela de inavutire- si doreste cu toate sursele energiei sale o brusca ascensiune sociala. "Ciocoiul este intotdeauna si in orice tara un om ipocrit, las, orgolios, lacom brutal pana la barbarie si dotat de o ambitiune nemarginita ., un inamic al onoarei si al tuturor virtu-tilor cetatenesti". Autorul realizeaza in acest "Prolog" o succinta fizionomie a ciocoilor, aceste "vulpi cu doua picioare, care intrec in ipocrizie si viclesug pe cele cu patru picioare", "cei care stiu foarte bine cum sa fure closca de pe oua faraa sa caraie".

Cariera si-o incepe de la postul de randas sau de lacheu, devine apoi "sorfagiu" sau vataf de curte, pentru ca in final sa se faca si el boier. Pentru un ciocoi, casatoria este numai treapta necesara a unui scop suprem si devine pentru el "o noua mina de exploatat". Totul este rational in sensul admis de o minte bolnava. Zestrea conteaza; n-are nici o importanta daca fata este "juna, frumoasa si crescuta bine sau sluta si depravata". Dupa casatorie, "casa ciocoiului devine o cafenea in care se aduna toata lepra societatii", sotia devine o desfranata, iar copiii, ajunsi "la gradul cel mai inalt al coruptiei", sunt trimisi in Franta la studii, unde devin victimile "femeilor si junilor celor stricati". Astfel, "in loc sa aduca cu dansii luminile Europei civilizate" in patrie, "nu aduc decat viciul si depravarea".

"Amorul de patrie, libertatea, egalitatea si devotamentul erau vorbele sacramentale ale ciocoiului. dar aceste virtuti. nu sunt decat treptele scarii pe care voieste a se sui la putere". Si, in momentul in care si-a atins scopul, "ciocoiul isi ridica masca ipocriziei de la ochi si se arata lumei in mizerabila si uricioasa nuditate a sufletului sau celui mic". "Inima lui devine incapabila de orice simtamant frumos si uman".

Acesta este tipul ciocoiului universal - "de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la brau al timpurilor fanariotici, pana la ciocoiul cu frac si cu manusi albe din zilele noastre".

I.     Dinu Paturica

In acest capitol facem cunostinta cu eroul romanului, caruia i se face un portret in maniera fizionomista, trasaturile fizice fiind expresii ale unor trasaturi morale. Dinu Paturica are "ochi negri plini de viclenie", nasul "drept si cu varful cam ridicat in sus", ce sugereaza ambitia si "mandria grosolana". Sta in fata intrarii caselor marelui postelnic Andronache Tuzluc "rezimat de stalpii intrarii" si absorbit de niste meditatiuni care, reflectandu-se in trasaturile fetei sale, lasau sa se vada pana la evidenta ca "gandirea ce-l preocupa nu era decat planuri ambitioase".

Pentru a reda conditia materiala precara a viitorului ciocoi, Filimon ofera numeroase detalii vestimentare: "caravani de panza de casa", "iminei de saftian care fusesera odata rosii dar care isi pierdusera culoarea din cauza vechimei", "in cap cauc de sal, a carui culoare nu se putea distinge di cauza peticelor. ".

Tanarul vine din partea tatalui sau, treti-logofatul Ghinea cu o scrisoare de recomandare, solicitand o slujba oricat de neansemnata la curtea boierului. Cand i se infatiseaza lui Tuzluc, el cade in genunchi, saruta pulpana anteriului acestuia si ii vorbeste cu o voce care inspira compasiume. Multumit de modestia tanarului, Tuzluc ii face ciubucciu, slujba foarte umila, dar care il multumeste pe Dinu, El isi spune: "am pus mana pe paine si pe cutit, curaju si rabdare, prefacatorie. si ca maine voi avea si eu case mari si bogatii ca ale acestui fanariot".

II. Postelnicul Andronache Tuzluc

Fanariotul Andronache Tuzluc, venit din Constantinopole in suita domnitorului Caragea, "mostenise din nastere un mare talent de intriga si de lingusire". El stia ca "raiul ceresc si pamantesc nu se deschide decat prin femei".

Dupa ce a dobandit ce-si dorea, prin slujbele marsave si umilitoare ce a savarsit domnitei Ralu, fiica lui Caragea, postelnicul mai avea sa-si indeplineasca o singura dorinta: sa ia in casatorie pe juna Maria, unica fiica a banului C.,roman de natiune. Tuzluc indrazni, mustrarea de constiinta disparu si ceru mana Mariei banului C.; insa aceasta - o fata deosebit de frumoasa - refuza, spunand: "Un om care acum doi-trei ani nu era decat un ticalos ciohodar, iar acum inoata in atlazuri, catirele si samuri, nu poate fi decat un nemernic". Aceasta ura a Mariei pentru grecul parvenit il multumi pe boier.

Pe atunci, curtea domneasca era "un centru unde se aduna tot ceea ca avaea Bucurestii mai inteligent, dar mai lenes si mai depravat".

III. Romanul si fanaroitul

Voda Caragea insusi cere mana Mariei in numele postelnicului, dar banul C. ii raspunde: "iti dau viata, iti dau tot ce am dupa sufletul meu, iar pe dansa nu". Si mai mult , il numi pe Tuzluc in fata domnitorului "ciocoi marsav, care si-a inceput meseria de la lingator de talere si, mergand din marsavie in marsavie, a ajums astazi biciul oamenilor cinstiti si al tarei intregi".

IV. Chera Duduca

Trecand intr-o seara pe ulita Izvorului, postelnicul Andronache, care mai "poseda o scanteie de amor in inima sa", pentru ca "se arunca in bratele desfranarei cu o furie indescriptibila; un fel de pornire furioasa si nesocotita il facea sa caute pretutindeni nu inime de iubit, ci victime ale placerilor sale", auzi la o fereastra un glas foarte frumos, o voce foarte placuta intonand o melodie de dragoste. Apropiindu-se, zari o fata foarte frumoasa, "sazand rasturnata pe un divan de matase si cu parul negru unduland in neoranduiala" A doua zi se intaresa de acea faptura care pusese stapanire pe inima sa si, datorita pozitiei sale de la curte, Duduca Chera, caci asa o chema, accepta sa-i devina tiitoare. Dar grecoaica este curtata si de un calemgiu, caruia ii cedeaza. Postelnicul afla, dar Chera Duduca foloseste o arma din arsenalul sau - se preface ca lesina auzind spusele amantului ei. Tuzluc, induiosat, este convins ca s-a inselat. Apoi Duduca "se prefacu ca se desteapta din lesin si, prin aceasta ingenioasa manevra, nepoata Evei izbuti a manca din pomul vietii fara a pierde raiul ca strabuna sa".

V. Educatia ciocoiului

Rvenind la Dinu Paturica, putem spune ca talentele sale nu-i mai serveau in aceasta noua cariera: torturarea taranilor punandu-le oua fierbinti la subtioara si dandu-le fum de ardei la nas. Acum el cauta sa se experimenteze in arta ipocriziei si a perfidiei, doua mijloace de parvenire, care nu se dezvolta decat prin invatatura. Si intradevar "facu tot ce putu spre a deveni perfect in arta ipoicriziei si a perfidiei". Pe langa acestea, "se pune pe invatatura" si invata limba greaca. Dinu Paturica se hotarase sa devina un om mare si nici un obstacol nu putea sa-l abata de la aceasta idee fixa. Amabilitatea sa facu sa fie iubit de toate slugile. Cand postelnicul se cera cu Duduca, ii incredinta lui Dinu taina, angajandu-l totodata servitor la Duduca, in scopul de a fi sigur ca nu-l inseala.

VI. Ipocritii in lupta

Avandu-l servitor pe Dinu, Chera Duduca fu nevoita sa rupa legaturile cu calemgiul. Dinu se preface a fi o slujnica harnica si credincioasa. Dar nici grecoaica nu era mai prejos - "era vicleana ca o vulpe", "personificarea finetei si a viclesugului femeiesc". Prima tactica este aceea de a-l inspaimanta, insirandu-i o serie de treburi marunte pe care ar fi trebuit sa le faca Dinu. Dar acesta nu a picat in plasa. De fapt, amandoi sunt niste oameni perfizi, ipocriti, de aceea Duduca ii spune in final, renuntand la planul sau: "O sa treaiesti in casa mea ca la pieptul maicei tale", in timp ce Dinu se bucura in sinea sa de acest mare triumf.

VII. Pana nu faci foc, fum nu iese

Seara, calemgiul veni la Duduca. Dinu il urmarea cantand obisnuita-i serenada. La momentul potrivit, sari asupra lui si-l aduse Duducai, spunandu-i ca a gasit un hot, un talhar. Dinu nu putea fi cumparat cu bani, lui ii trebuiau comori. Singura solutie pentru Duduca era de a se desparti definitiv de calemgiu, ceea ce si face de altfel.

VIII. Mijlocul de a face foc fara sa iasa fum

In ziua urmatoare, grecoaica il invita pe Dinu la ea. Studiindu-l, vazu ca este un barbat frumos si-l ademeni cu vorbe dulci intr-o "desfranata tradare".Astfel, Duduca dobandi un complice care "sa poata manca in siguranta starea postelnicului".

IX. Confidentele

Unicul scop al lui Paturica era sa manance averea postelnicului. "Greaca avea si ea tot aceasta tendinta vicleana". Dinu speculeaza orice, facandu-si din Chera Duduca o complice. Cei doi isi planuiesc cine si cat sa ceara postelnicului.

X.Chir Costea Chiorul

Chir Costea Chiorul, negutator evreu de origine dar trait printre fanarioti, "se deosebea dintre colegii sai printr-o rara dibacie, intrmeiata, din nenorocire, pe un caracter cat se poate de marsav". De exemplu, imprumuta bani, luand dobanzi foarte mari sau spiona oamenii si apoi ii trada si toate acestea le facea "sub masca omeniei si a dreptatii". Chir Costea era tipul lingusitor, care intra in casele boierilor sub diferite pretexte, profita de pe urma clientilor sai. Acesta este omul pe care-l alesesera Duduca si Dinu spre a-i ajuta sa manance "starea" postelnicului.

XI. Adevarul e proasta marfa

Dintre toate slugile postelnicului, numai vataful a observat planurile lui Dinu. Pe cand Dinu slujea Duducai, vataful se hotari sa-l denunte, in spiritul onestitatii si dreptatii. Auzind, postelnicul nu crezu nimic din tot ce spusese vataful, si mi mult, il elibera din functie. Chera Duduca veni la postelnic, plangandu-se ca Dinu o sufoca cu prezenta sa peste tot, o urmareste tot timpul. Astfel, Dinu devine vataf la curtea postelnicului.

XII. Una la mana!

Dinu isi lua functia in primire inca de la inceput. Isi dorise mult postul de vataf. "Masurile lui economice nu erau decat o cursa intinsa prin care vroia sa-l adoarma, ca sa-I poata manca averea mai lesne". Dinu ia masuri aspre in legatura cu averea lui Tuzluc, spunand oamenilor: "Voi pedepsi fara mila pe toti aceia ce vor cuteza sa insele pe boierul macar cu o para". Astfel el creste in ochii stapanului sau. Mergand intr-o zi prin padure impreuna cu Radu, comandantul indicliilor, Dinu accepta sa se ospeteze cu hotii. Dupa ce mancara bine miel inabusit, cei doi s-au indreptat catre taranii care-i asteptau. Acest tablou in care apar clacasii de pe mosia Rasucita, adunati sa se planga in fata lui Dinu, e impresionant. Ciocoiul recurge la promisiuni mincinoase, dar la fiecare mosie ceru bani de la arenda pentru risipa aratata de tarani, astfel "reantors la Bucuresti cu doua sute pungi de bani", isi zise in sinea lui <<cu o nespusa bucurie: "Doamne-ajuta!. Una la mana!>>".

XIII. Ce dai sa te fac ispravnic ?

Un functionar scos de mult timp din slujba veni intr-o zi la Paturica si, povestindu-i toate necazurile sale, il ruga sa puna o vorba buna la postelnicul Andronache sa il faca ispravnic, adica vataf, administrator la vreun judet. Auzind ca pentru aceasta trebuie "rusfet", adica mita, ii spuse: "Eu nu ma voi injosi niciodata sa cumpar slujba cu bani de la o lesinatura de ciocoi ca tine!

Dar Paturica n-a fost deloc afectat de cuvintele acelui om. Dimpotriva, veni altul care accepta sa-i dea 2500 de rubiele in schimbul slujbei, bani furati din bogatiile judetului Teleorman, unde urma sa devina ispravnic.

XIV. Tin'te bine, arhon postelnice

Principele Caragea ii comunica lui Andronache Tuzluc raspunsul banului C. in legatura cu cererea in casatorie a Mariei, poruncindu-i totodata sa-si ceara scuze de la doritul socru. La han postelnicul minte ca principele i-ar fi propus o alta sotie, rugandu-l totodata sa scrie o scrisoare prin care sa ateste prezenta sa aici pentru Caragea si toate acestea pentru a nu se injosi. Banul C. cunoaste insa viclenia postelnicului, il descopera si totosi ii scrie o scrisoare lui Caragea, in care ii spune ca postelnicul si-a cerut scuze.

XV. Scene de viata sociala

In acest capitol ni se prezinta intrunirile de seara si distractiile boierilor. "Viata scandaloasa si depravatiunea luand proportii mari,infestara si demoralizara pana la un mare grad societatea intreaga. Din toate relele acestea, jocul de carti fu acela care raspandi mai mult demoralizarea: el saracea pe boieri si functionari si-i indemna la hrapari de tot felul". Aparuse un nou joc de carti, la care boierii pierdeau sume imense, pe care insa le considerau foarte mici.

XVI. Fa-te om de lume noua, sa furi closca dupe oua!

Ambitia ciocoiului este fantastica. Dinu nu este deloc mai prejos decat Tuzluc, drept argument putand sta luxul din camera in care ciocoiul pregatise si el o cina: paturi turcesti, tot felul de matasuri, covoare scumpe, cativa endrisami "impleau atmosfera camerii de un miros nu asa placut, cat era de patrunzator". Remarcam de asemenea starea de fericire materiala realizata de Dinu: icre de morun sau de chefal, smochine, masline, sardele, halva. "Nimic din delicatetile gastronomice ale Orientului nu lipsea de pe masa ciocoiului, mai impodobita chiar decat a stapanului sau". "Ospatul slugei intrecea in toate pe al stapanului". Bineinteles ca banii cheltuiti pentru aceste chefuri apartineau de fapt saracilor "cazuti victima nesatului sau de averi".

Singurul care rosti adevarul in locul toastului cuvenit fu Vlad Boroboata, care spuse niste cuvinte dureroase pentru ciocoi, dar acestia se pare ca nu au fost catusi de putin miscati. "Cine stie ce baba l-a obrocit!" zise Dinu.

Bun cunoscator al modalitatilor de a face avere, Dinu Paturica dezvaluie si celorlalti secretul. La inceput le sugera ca la fiecare socoteala de la curte sa puna mai mult decat trebuie. Averea se facea intr-un an. Dar boierii au cerut o modalitate mai rapida. Dinu le oferi o alta solutie: "Cand se apropie vremea arenduirei mosiilor, intelegeti-va mai intai cu arendasul cel vechi. Spuneti-i ca pe toata ziua vin cate doi-trei musterii ca sa ia mosiile cu arenda indoita si ca numai din pricina prietesugului ii goniti pe toti; scoateti chiar musterii mincinosi si veti vedea cum o sa-si deschiza grecul punga si o s-o verse intr-a voastra Asa, dragii mei, trebuie ca fiecare dintre voi sa se faca om de lumea noua, ca sa stie a fura closca dupe oua!

XVII. Muzica si coregrafia in timpul lui Caragea

La petrecerile lui Dinu era chemata o adevarata orchestra, pe a carei muzica boierii, ciocoii si femeile se distrau si dansau menuet, "dant clasic", "valt" nemtesc - toate dansuri la moda pe atunci. "Aerul lor de gravitate in dant ii facea cu mult mai ridicoli de ceea ce erau in realitate". Unul dintre ciocoi era de parere ca "petrecerea fara femei este ca o nunta fara lautari".

XVIII. Ce n-aduce anul, aduce ceasul

Gheorghe, fostul vataf de curte al lui Andronache Tuzluc, intra in slujba la banul C., ca gramatic, deci cancelar, pentru ca nu mult dupa aceea sa fie numit sames. Gheorghe are un caracter bun si frumos; este respectuos cu cei mari, bun si amabil cu supusii "fara a intrebuita acea popularitate triviala care in zilele noastre deprinde pe atati oameni slabi de minte a fi impertinenti, sub cuvant ca sunt <<independenti>>". Pentru toate acestea, Gheorghe este avansat la rangul de medelnicer, iar apoi la cel de serdar. Singurul lucru care il tulbura pe Gheorghe era Maria, fiica banului C El nu putea "ramane nesimtitor la aceste semne ale unui amor nascand". Dragostea platonica dintre cei doi devenea "cu atat mai puternica, cu cat prezenta mai putine probabilitati de un rezultat fericit". La o ceremonie, banului I se confirmara banuielile: Maria si Gheorghe se iubeau. Gheorghe isi da seama ca nu mai poate ramane si paraseste mosia banului C., lasandu-i o scrisoare. Citind-o, banul regreta si se hotaraste sa-i dea lui Gheorghe mana fiicei sale. Insa Gheorghe plecase in Moldova.

Filimon face o incercare de descriere a sentimentului iubirii: "Pe cat timp amorul acestor juni ramase in periodul suspinelor, al privirilor melancolice, al nalucirilor fantastice si al viselor de aur nerealizabile, ei putura sa-l ascunza de privirile oamenilor"; dar toti stim ca aceasta pasiune este teribila: "este intocmai ca un vulcan in a carui inima geme balaurul de foc si de vapaie, carele se lupta neincetat cu stancile ce-l acoper si care, spargandu-le in fine, se revarsa cu flacari si cu unde mistuitoare peste tot ce-l impresoara".

XIX. Avertismentele

De un an de zile Paturica era confidentul stapanului sau si prin istetimea sa "realizase o stare bunicica". Grecul Costea Chiorul poseda o mosie a postelnicului. Dinu avea insa "inscrisul care da pe fata ca mosia postelnicului este a mea si el nu este decat un vechil". Paturica isi face acum inventarul: mosia de la Rasucita, "care pana astazi a fost a preaiubitului meu stapan, iar de mane-incolo va fi a preasupusei sale slugi", viile de la Valea Calugareasca, banii imprumutati cu dobamda. au mai ramas mosiile de la Buzau si casele. Dupa ce termina aceasta "filosofie ciocoiasca", Dinu ii scrie lui Costea Chiorul un ravas.

XX. Teatrul in Tara Romaneasca

Acest capitol are un caracter documentar. Filimon ne prezinta piesele de succes ale acelor vremuri, ca si actorii, fondatorii teatrelor, etc. Unica "foaie de atunci" era "Curierul romanesc". Se infiinta si o societate filarmonica. Fondatorii ei au fost: I.E.Radulescu, I.Campineanu si C.Aristia.

XXI. Femeia a scos pe om din rai

Paturica si Duduca vroiau sa-l ruineze pe fanoriot. "Luxul este cel mai teribil agent al coruptiunei" si pentru el femeia e in stare sa pateze onoarea familiei, sa-si insele sotul, cazand in "ura si dispretul" socirtatii. Cand postelnicul era pe punctul de a-l prinde pe Dine cu toate smecheriile facute, interveni Duduca, care-si folosi intreg arsenalul de lacrimi si suspine, induiosandu-l pe postelnic. Duduca se plangea ca hainele ei nu mai sunt la moda. Sosi bineinteles Costea Chiorul, care puse pe masa straie si bijuterii dintre cele mai scumpe. Duduca isi alese, Andronache i le oferi si astfel planul celor doi izbuti din plin. Bucuria lui Dinu nu avu margini, pentru ca prin "stratagema de acum a Duduchii devenea stapan pe tot ce-i mai ramasese bietului fanariot".

In fata postelnicului, Duduca isi exprimase dorinta de a merge la teatru - "Italianca in Algir".

XXII. Italianca in Algir

Aceata opera prezinta sentimentele produse de o frumoasa dama asupra a doi barbati amorezati de ea. In final insa, ea fuge cu un altul.

Postelnicul isi duce amanta la aceasta opera. Facand un paralelism intre subiectul operei si ceea ce i se intampla postelnicului, boierii barfeau. Andronache Tuzluc aude ce se vorbeste si are chiar ocazia sa-i vada pe cei care se ocupau de treburile sale.

XXIII. Slugile boieresti

Slugile boieresti, adunate alaturi de sala teatrului intr-o camera modesta, asteptau iesirea boierilor pentru a-i ajuta sa se urce in "butci". Inainte de sfarsitul operei cateva slugi marturisesc ca asculta secretele stapanilor lor. Altul povesteste cum stapanul sau si-a gasit nevasta inselandu-l, l-a luat pe amant si, murdarindu-l tot cu pacura, l-a trimis acasa cu doua coarne in cap. Slugile amantului nu-i deschideau crezand ca e dracul la usa.

XXIV. Ciocoii vechi

Costea Chiorul vine si isi cere rasplata pentru fapta nelegiuita savarsita din porunca lui Dinu. Costea cere, si pe buna dreptate, sa fie impartit castigal "pe din doua". Dar Dinu considera ca "asta-i furtisag, nu mai e nugutatorie". Se invoieste in final la patruzeci la suta, iar Costea cumpara doua mosii ale lui Tuzluc, pe care i le da lui Dinu, el fiind numai vechil. Cand Costea ii cere banii, Paturica ii spune sa vina a doua zi, caci a devenit sames la hatmanie.

XXV. Marea hatmanie

"Hatmanul cel mare era executorul tuturor decretelor domnesti si al hotararilor Divanului" si totodata "infatisa principiile de judecati inaintea Divanului". "Personalul cancelariei acestei autoritati" era alcatuit dintr-un sames, care pastra banii ce se depuneau acolo si tinea corespondenta, un condicar si cativa scriitori, sase zapcii "pentru impliniri de bani si infatisari de pricini in Bucuresti si cate unul in fiecare judet", cu aceleasi datorii. (hatmanie = organ suprem de conducere si organizare a intregii ostiri) Hatmania mai avea un "steag de slujitor mumbastiri, cu cari se slujea la impliniri de bani si esecutiuni". Camerele hatmaniei erau diferite, in functie de rangurile pe care le detineau cei care le locuiau.

In calitate de sames al hatmaniei, pentru inceput Dinu trebuie sa rezulve problema unei pietre de smarald care, "fiind pusa in pastrarea unui bancher si mai in urma la hatmanie", fusese furata si inlocuita cu o imitatie. Paturica insusi era autorul acelei hotii, dar "se pusese in siguranta despre relele urmari ce ar fi putut sa aiba hotia sa" scriind un pitac mitropolitului. Apoi, un boier se infatisa la samesul hatmaniei, cerand pretul viei lui "ce s-a vandut la cochii vechi". Paturica se eschiveaza, invoca tot felul de motive, dar cand vede cele douazeci de rubiele strecurate cu mare iuteala de boier sub hartiile samesiei, pe care le numara chiar din ochi facandu-se insa ca nu le-a vazut, lua un aer mai bland si-i dadu banii cuveniti. Boierul era foarte fericit ca a scapat usor - numai douazeci de rubiele - dar se insela, caci la iesire "condicarul cerea sa-i plateasca pentru trecerea in condica; logofetii pentru tacamul de pitac ce erau sa scrie, daca s-ar fi ivit vreo pretenie asupra banilor ce primise, iar iamcii si slujitorii cereau in numele protectorilor lor, negasind alt pretext". Si inca aceasta nu fu totul. Caci Paturica, "ca hot perfect ce era, nu facea niciodata hotia pe jumatate; el lua acasa la dansul toti banii ce se depuneau in pastrarea hatmaniei si-i schimba la Costea Chiorul pe bani taiati sau calpi, iar dupa aceea cosea pungile intr-un chip cum sa nu ramaie nici o urma de violere". Asadar, boierul cu pricina, gasea bani lipsa sau calpi fara nici o valoare. Atunci "ofta din adancul inimei" dar nu lua nici o masura, "caci atunci, ca si in timpii de astazi, amploaiatii furau sub protectiunea legilor".

Nu numai banii ce se depuneau la hatmanie erau o sursa de inavutire pentru Paturica, ci si "diamanticalele si obiectele de pret", pe care acesta le falsifica in folosul sau si "in paguba acelora ce cautau asigurarea averilor lor la un guvern corupt pana la maduva oaselor".

In aceeasi zi "mai venira si alti nenorociti impricinati, pe care Paturica ii jefui binisor, fara cea mai mica mustrare de constiinta".

Ajuns acasa, dupa o zi cat se poate de buna, Paturica are o alta bucurie neasteptata, caci primise un ravas de la Chir Costea, care il instiinta ca "izbutise a cumpara cele doua mosii de la mezat". Un alt ravas, de aceasta data de la Duduca, il vestea despre fuga lui Caragea.

XXVI. O scena dramatica

Andronache Tuzluc, care "in viata lui semanata cu atatea placeri, nu cutezase niciodata a se gandi ca fericirea o sa-l paraseasca vreodata", "se destepta acum intr-o mizerie" totala. Singura lui speranta era Paturica pe care il crescuse, il invatase carte si-l procopsise, si Duduca, pe care o acoperise de daruri. Era convins ca acestia il vor face sa uite pierderea trecutei lui fericiri. In momentele acestea sosi un pitac prin care se dadea ultima lovitura averii sale. Cand Tuzluc isi chema o sluga, veni in cele din urma un randasi de la bucatarie, mirosind a ceapa, caci toate slugile plecasera, primindu-si simbriile de la Dinu. Acum intelese Tuzluc cata dreptate avesese Gheorghe cu mult timp inainte, dar era prea tarziu. Postelnicul merse la curtea domneasca sa intalneasca pe spatar, pentru a se plange impotriva hotiilor lui Dinu; dar aici avu o alta dezamagire caci nimeni nu-l mai saluta, nimeni nu-i mai facea acele lingusiri umilitoare iar spatarul se facu ca nu-l vede, vorbind cu alta persoana. Si totusi, postelnicul insista. Dupa cateva cuvinte sarcastice ale spatarului, care lovisera amorul propriu al bietului fanariot, Tuzluc ceru ca Paturica sa fie inchis. Dar spatarul ii aminti ca Paturica "este boier cu caftan si se afla in huzmetul tarei". Vazandu-se tratat cu atata manie de spatar, Tuzluc gasi o singura solutie, ca o consolare: dulcile mangaieri ale Duducai. Asa ca porni spre casa acesteia unde afla cu stupoare de la o tiganca batrana ca Duduca se mutase in acea zi si ca la "douasprezece din noapte" avea loc cununia ei cu Dinu la biserica Lucaci. Cand Tuzluc ajunse la locul cununiei, ceremonia era la inceput, "pe la <<Isaia dantuieste>>". "Ochii sai, altadata negrii si incadrati cu un alb perfect, erau acum rosii ca sangele si exprimau ferocia tigrului iritat pana la cel mai inalt grad". Patrunse in biserica, gata sa-i sugrume pe cei doi, care "intrara in altar si se pusera sub apararea inviolabila a religiunei". Vrand sa intre dupa ei in altar, Tuzluc este oprit de preoti. Cu manie in glas istoriseste intraga poveste si preotilor. Dorinta sa de a ajunge in altar nu a putut fi implinita, deoarece postelnicul era slabit "moraliceste si fiziceste din cauza bauturilor ce-i dadea sa bea vicleana Duduca". Tuzluc "nu putu sa reziste mult timp unei crize morale Cazu jos, fara simtire, de unde nu se ridica decat ca sa duca inainte o viata mizerabila. Era lovit de dambla si-si pierduse mintile". El rosti: "Dumnezeule! m-ai pedepsit destul pentru pacatele mele; nu ma lasa nerazbunat".

XXVII. Blastemul parintesc

Dupa intamplarea de la biserica Lucaci, societatea vuia de zvonuri si de comentarii. In general, "societatile umane, acest amalgam compus din fiinte bune si rele, intelepte si nebune, pline de curiozitate si imposibile, bizare si natange, de multe ori se alarmeaza de fuga unui principe", de exemplu. Multimea se aduna in locuri publice, "rationeaza asupra evenimentului, declama si se infuriaza". "Dar pe data ce trece timpul cerut pentru satisfacerea curiozitatii publice, o tacere mormantala se raspandeste asupra faptului; principele cazut ramane cu oasele zdrobite in cadere, fara ca sosietatea sa se tulbure catusi de putin. Iata ce este societatea in vanitatea ei". Si Paturica stie acest lucru si lasa lumea sa vorbeasca ce-i va placea si cat ii va placea. Pentru ca ambitia sa fara margini a mers mai departe; "de ce folos ar fi fost avutia pentru dansul, daca i-ar fi lipsit acea pozitiune sociala care ar fi putut sa-i deschiza usile boierilor celor mari si sa-l faca egal cu dansii?

In acea vreme, Alesandru Sutu era numit domn al Tarii Romanesti. Paturica profita si de acest eveniment dobandind prin lingusiri, favoarea tuturor.

"Casa lui devenise un loc public unde se adunau toti parazitii Bucurestilor". "Starea lui se compunea din trei mosii, doua vii si o casa pe una din cele mai frumoase ulite ale Bucurestilor", un adevarat "palat fermecatoresc" unde gaseai toate placerile. Fanariotii erau incantati de primirea si igrijirea Duducai.

"Aceste infamii il facura sa fie foarte bine primit la curte".Fu avansat la rangul de "mare stolnic si functiunea ispravniciei de straini", care-l puse in legatura cu consulul rus si austriac, in care vedea, bineinteles, doua mine noi de explorat.

Intr-o zi, pe cand chefuia cu noii sai prieteni, veni un boier de tara cu o trasura fara coviltir, trasa de doi cai slabi. Acest boier era treti-logofatul Ghinea Paturica, tatal lui Dinu, care ramase uimit de luxul si bogatia casei fiului sau, ce parea o casa de boier de protipendada. Un arnaut il lua drept cersetor, iar Dinu, auzind vocea tatalui sau, porunci sa fie dat afara. Arnautul nu cuteza sa dea afara pe un om care se numeste tatal lui Paturica. Dar Dinu replica: "Un cersetor de ulita sa se numeasca tatal meu! Dati-l afara pe branci. Eu nu am tata". "Apoi se retrase in camera, sa nu tulbure petrecerea amicilor sai".

Auzind acestea, batranul " isi pierdu mintile"; "fata lui deveni teribila si amenintatoare" si in paroxismul furiei lui patrunse in camera ospatului si rosti in fata ingratului sau fiu si a tuturor boierilor cuvinte dureroase, dezvaluind sentimentul patern: trupul sau uscat i-a dat viata, mainile zbarcite de munca l-au mangaiat in copilarie si i-au pus in mana condeiul; nici chiar Iuda nu s-ar fi lepadat de tatal sau. Batranul accepta, se oferi chiar sa-i dea binecuvantarea, stiind ca fiul sau savarseste un pacat osandit de legile firii. Dar Paturica, "care nu vedea in acele momente decat umilirea sa in fata celor mai de frunte boieri ai domniei", porunci cu asprime sa fie gonit. Atunci, cu un aer profetic, batranul isi blestema propriul fiu: "Dumnezeu sa nu-ti ajute, fiu blestemat ce esti. El, care te-a inaltat atat de mult, te va prigoni mult mai jos decat unde te afli. Aceste bogatii, castigate prin nelegiuiri, ti le va risipi cum risipeste vantul praful dupa arie. Cum ma gonesti tu pe mine, sa te goneasca ingerul Domnului in toata viata (.) In chinurile boalei sa nu aibi pe nimeni care sa te mangaie si in vedeniile tale sa-ti stea inainte toate faradelegile tale. Amin"

Dupa rostirea teribilului blestem, tatal pleca, iar Dinu isi continua ospatul, netulburat de "amarele imprecatiuni ale parintelui sau".

In aceasta perioada izbucni revolutia lui Tudor Vladimirescu. Dinu Paturica intelese "imensele foloase ce le putea trage servind interesele capului Eteriei grecesti". Paturica ii spuse lui Ipsilant ca Tudor e mandru, nesocotit la manie, acestea fiind cusururile lui cele mai importante. Ciocoiul isi oferea serviciile. Ipsilant il trimise in tabara lui Tudor "sa indemne pe ostasi la nesupunere, la jafuri si silnicii". Rasplata era cat se poate de multumitoare pentru Paturica : functia de ispravnic peste doua judete si, daca Ipsilant va stapani intreaga tara, caimacamia Craiovei.

XXVIII. Un suflet nobil

In timp ce postelnicul, saracit si umilit, se zbate in chinurile agoniei, singurul care-si mai aminteste de el este Gheorghe. Spre "a stinge cu incetul flacarile amorului ce-i ardea inima", Gheorghe se refugiase in Moldova, obtinand postul de secretar particular al lui Mihai-Voda Sutu. El parasise casa banului C. sacrificandu-si arzatorul amor ce avea pentru Maria "numai ca sa nu rasplateasca cu rau binefacerile ce primise de la dansul". Dar dorul il rapuse si se reintoarse la Bucuresti. Afla ca Maria era grav bolnava, "zdrobita fiind de patima amorului". Gheorghe il ajuta pe postelnic in secret. Tuzluc intelese ca locul de la capataiul sau era al lui Dinu, cel pe care l-a procopsit, si nu al lui Gheorghe, pe care l-a izgonit fara mila.

XXIX. Lagarul de la Cotroceni si tradarea

Afland de patrunderea lui Ipsilant in tara,Tudor isi organizeaza ostirea in doua tabere: una pentru apararea manastirilor din Valahia Mica, unde se aflau proviziile de hrana, iar alta pentru apararea manastirii Cotroceni, formand aici un lagar fortificat din care observa miscarile lui Ipsilant, boierii si politica turceasca. Dinu vizita mereu lagarul, obtinand increderea tuturor capitanilor si chiar a lui Tudor. Un arnaut, ajutor al lui Paturica, patrunse in lagar, acostase cativa oameni, cu care plecase dupa jafuri. Ipsilante este ridicat in slavi, cei doi incearca sa-i atraga pe romani de partea acestuia. Si reusesc, pentru ca Tudor era aspru, pedepsele sale erau crunte.

"Paturica avea o natura de fier; el se afla in preziua vanzarii celui mai mare barbat al Romaniei si, cu toata grozavia acestei crime, constiinta lui era inca tulburata; si daca il vazura nelinistit, aceste este efectul acelui neastampar ce simte tot omul ambitios cand reuseste in planurile sale, iar nu al remuscarii".

XXX. Alesandru Ipsilant si Eteria greceasca

Planul revolutiei era "sa rascoale toate popoarele din Orient si sa se arunce asupra turcilor si sa-i zdrobeasca deodata". Ipsilant era unul dintre comandantii care trebuiau sa puna in lucrare aceasta miscare.

La 22 Februarie 1821 Ipsilant trecu in Moldova si se declara libera-tor al grecilor, iar in Mai armata Eteriei intra in Tara Romaneasca ajungand in satul Colentina. Turcii intra in tara si Ipsilant isi muta tabara la Targoviste, "loc foarte priicios pentru apararea si manuirea intrigilor sale in contra lui Tudor".

Dinu Paturica ii promite lui Ipsilant ca i-l aduce pe Tudor "legat cot la cot" cu conditia sa i se dea doua sute de arnauti.

XXXI. Cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba-n protap

Inainte de izbucnirea revolutiei, tara se afla intr-o stare jalnica. Domnia lui Caragea, desi la inceput promitea multe, cazu si ea in greselile domniilor trecute. Functiile importante se dadeau grecilor; boierii romani erau diuspretuiti. Dreptatea se vindea pe bani. In timpul revolutiei, situatia deveni mai apasatoare, pentru ca se comiteau atatea abuzuri sub un guvern legal, cate nu s-ar fi putut comite daca o parte din tara era condusa de o caimacamie slaba, alta de Ipsilant, si restul de Tudor.

Dinu Paturica prevazuse ca a sosit imparatia ciocoilor si se pregatea a se folosi de dansa

La Golesti, Tudor fu prins, dus intre arnauti la Campulung, iar de acolo la Targoviste, unde fu asasinat. Asadar,. Dinu isi exercita meseri de asasin platit. A doua zi se infatisa la Ipsilant care il numi ispravnic la Prahova si Sacuieni. Dupa cuvenitul ospat de cateva zile, Paturica isi lua in primire noua slujba. Bineinteles, la inceput citi oamenilor o proclamatie in care spunea, printre altele Cei napastuiti sa vina la mine si-si vor afla dreptate caci doresc ca razele fericirei sa strabata pana in bordeiul cel ticalos al opincarului ceea ce impresiona auditoriul. Primul lucru pe care il facu Dinu dupa aceea a fost sa schimbe vechii amploiati cu altii corespunzatori cu intentiile sale. Omul lui Paturica avea sa fie Neagu Rupe Piele, "om nascut sa fie calau. A descrie cu de-amanintul caznele ce sufereau locuitorii de toate clasele de la acest monstru ar fi o lucrare de care pana noastra s-ar indigna. E de ajuns a spune ca, atunci cand satenii nu mai aveau cu ce plati, ii ungea cu pacura si ii lega de copaci ca sa-i intepe viespile si tantarii,apoi le vindea dobitoacele si, dupa ce-i saracea cu desavarsire, ii inchidea in cosare, ca sa nu poata reclama la stapanire".

Cand s-au incheiat socotelile trimestriale, Dinu a constatat ca suma era doar de patru ori mai mare. Cerand socoteala pentru acest fapt lui Neagu, l-a indemnat sa-i lege pe tarani cot la cot si sa le prajeasca piepturile pe langa foc ca sa scoata bani. Dar Neagu a spus ca e in zadar caci le-a facut si mai multe i-a spanzurat cu capul in jos, le-a batut tepusi de trestie pe sub unghii.

Ipsilant a cerut doua sute de vaci. Neagu a luat optzeci de slujitori cu el si a strans optsute de vaci in loc de doua sute. In timp ce Dinu si Neagu faceau aceste socoteli, sosi o stafeta de la Ipsilant, prin care se cereau doua sute de mii de lei. O idee buna ii trecu prin cap ciocoiului: ii dadu banii trimisului, numarati; lua "tescherea de primire" si apoi doi flacai il asteptara in padure. Asa, banii au fost redobanditi.

Dar satenii dadeau neincetat jalbi impotriva talhariilor lui Paturica. Revolutia lua sfarsit, iar turcii se retrasera peste Dunare. Aceste schimbari politice indemnara pe tarani a se scula cu mic, cu mare si a se infatisa cu jalba la domnie. Ajunsi in Bucuresti, pentru a atrage atentia, unul dintre tarani "facu un sul de rogojina si, dandu-i foc la partea de sus, il puse in cap; apoi, scotand jalba din san, o puse in varful unui protap lung si intra in curtea domneasca." Domnitorul insusi lua jalba din protap. Auzind de toate nelegiuirile lui Paturica, domnitorul Ghica porunci sa fie inchis in ocna parasita, iar toata averea lui sa fie vanduta si taranii sa fie despagubiti.

XXXII. Ocna parasita

Neagu scapase de inchisoare "prin fuga si deghizare , iar acum se facuse purtator al corespondentei dintre Paturica si cativa oameni de-ai lui care vroiau sa-l scape din ocna, din acel iad pamantesc de unde oricine intra isi pierdea speranta de a mai iesi viu vreodata.

La ocna ciocoiul traieste drama vietii sale. Printr-o scrisoare este instiintat ca tatal sau murise de inima rea, pentru afrontul ce i-l facuse cand a pus arnautii de l-au dat afara din casa", iar sotia sa, Duduca fugise cu un turc peste Dunare, lasandu-si copiii pe drumuri. Intr-o alta scrisoare i se spune ca Voda il va lasa sa putrezeasca in ocna parasita. Aceste vesti au fost pentru Dinu o lovitura de trasnet. Averile sale, castigate prin nenumarate crime si lasitati, acum erau risipite ca praful in vant sotia fugita, copiii lasati in voia intamplarii, el condamnat a muri in fundul ocnei parasite, chinuit de durere si disperare Ar fi fost mult mai usor daca acele vesti i-ar fi paralizat inteligenta , dar Paturica nu a scapat de toate suferintele fizice si morale.

Se zice ca hotii si talharii sunt superstitiosi si fara curaj la loviturile soartei Acum Paturica, acel om de fier, devenise atat de fricos, incat orice zgomot il facea sa tremure. Deseori avea halucinatii, rugaciunile sale erau zadarnice. Dupa sapte luni, Paturica isi dete sufletul parasit de toata lumea.

Cortegiul sau funerar s-a intalnit cu cel al lui Andronache Tuzluc in fata pravaliei lui Chir Costea, care era tintuit de urechi.

Iata cum isi terminara cariera vietii acesti trei scelerati. Intamplarea voise ca ei sa se mai intalneasca o data inainte de a se prezenta lui Dumnezeu spre a-si da seama de relele ce savarsisera pe acest pamant

Iar Chera Duduca, "vrand sa faca pe cocheta si in casa noului ei barbat, fu descoperita si trimisa inaintea cadiului, carele ordona sa o coasa intr-un sac si apoi sa o arunce in valurile Dunarii".

EPILOG. Din opincar, mare spatar

Romanul se incheie cu descrierea nuntii celor doi tineri frumosi si indragostiti Maria si Gheorghe. Grigore Voda Ghica il cinsteste pe Gheorghe cu "caftanul de mare spatar" si il face caimacam al Craiovei.

*

*

CIOCOII VECHI SI NOI

(ce naste din pisica soareci mananca

Nicolae Filimon a desfasurat o activitate bogata si diversa fiind un spirit cultivat si activ: schite monografice, studii de istorie a muzicii, lucrari de folclor, pamflete satirice. A calatorit in apusul Europei, a fost functionar la Arhivele Statului, culegator de folclor impreuna cu Petre Ispirescu. A ocupat functii administrative modeste, a calatorit in Germania si Italia si scrie apoi impresii de calatorie pe care le publica in volum sub titlul "Excursiuni in Germania meridionala". Nicolae Filimon este considerat primul nostru cronicar muzical si dramatic.

Prin "Ciocoii vechi si noi" Nicolae Filimon a devenit parintele romanului romanesc. Cativa ani inainte de aparitia romanului, scriitorul realizase o nuvela - "Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala", prima sa lucrare de critica sociala, o evocare a moravurilor si a unor tipuri sociale caracteristice societatii romanesti dinaintea Unirii Principatelor, conturand prin Mitica Ramatorian tipul parvenitului, al sarlatanului politic.

Romanul "Ciocoii vechi si noi", aparut intai in "Revista romana" a lui Al. Odobescu din 1862, apoi in volum, in 1863, continua si dezvolta critica din "Nenorocirile unui slujnicar", scriitorul propunandu-si sa contureze artistic o anumita categorie sociala, caracteristica secolului al XIX-lea, tipul ciocoiului, definit in "Dedicatie" si "Prolog".

Structural, romanul este alcatuit din 32 de capitole cu titluri sugestive. "Ciocoii vechi si noi" debuteaza cu o scrisoare deschisa adresata "domnilor ciocoi" si un prolog care contureaza portretul moral al ciocoiului, pentru a se sfarsi cu un "Epilog", in care este descrisa o nunta.

In "Dedicatie" Filimon se adreseaza direct celor carora le-a dedicat acest roman, marturisind ca initial isi indreptase atentia catre boieri, fiind convins ca si in aceasta clasa s-au strecurat "multi venetici corupti"; si totusi printre ei se gasesc multi cu "sentimente nobile". S-a gandit apoi la negutatori, in care nu a vazut decat niste hoti care "vand orez indoit cu pietre ca sa traga mai greu la cantar". A ajuns apoi in "locasul lui Dumnezeu", unde, in locul devotiunii crestine, a gasit "ignoranta intronata, invidia, lacomia". Dupa atatea cautari, lumea ciocoilor i s-a deschis ca o sansa unica, ca si cand numai ei ar fi vrednici de o asemenea lucrare care infiereaza moravuri, acesti "straluciti luceferi ai viciilor ", care s-au ridicat pe ruinele acelora care nu i-au lasat sa moara in mizerie, cei care stropesc cu noroi pe facatorii lor de bine.

Daca in "Dedicatie" Filimon caracterizeaza diverse categorii sociale, in "Prolog" adanceste portretul moral al ciocoiului, fixand principalele trasaturi de caracter ale parvenitului care subordoneaza intreg mecanismul sufletesc unui singur impuls - acela de inavutire - si doreste cu toate sursele energiei sale o brusca ascensiune pe scara sociala. Autorul realizeaza o succinta fizionomie a ciocoilor, aceste "vulpi cu doua picioare care intrec in ipocrizie si viclesug pe cele cu patru picioare", cei care "stiu foarte bine cum se fura closca de pe oua fara sa caraie".

Cariera si-o incepe de la postul de randas sau de lacheu, devine apoi "sofragiu" sau vataf de curte, pentru ca in final sa se faca si el boier "ciocoiul este totdeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat de o ambitiune nemarginita". Casatoria este pentru el numai treapta necesara unui scop suprem si devine pentru el "o noua mina de exploatat". Totul este rational, in sensul admis de o minte bolnava. Zestrea conteaza, si n-are nici o importanta daca fata este "juna, frumoasa si crescuta bine sau sluta si depravata". Dupa casatorie, casa ciocoiului "devine o cafenea in care se aduna toata lepra societatii", sotia devine o desfranata, iar copiii, ajunsi la gradul cel mai inalt al coruptiei, sunt trimisi la studii in Franta, unde devin victimele femeilor si junilor celor stricati.

"Amorul de patrie, libertatea, egalitatea si devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului.dar aceste virtuti nu sunt decat treptele scarii pe care voieste a se sui la putere". si in momentul in care si-a atins scopul, "ciocoiul isi ridica masca ipocriziei de la ochi si se arata lumii in mizerabila si uricioasa nuditate a sufletului sau cel mic". Inima devine incapabila de orice sentiment frumos si uman.

Acesta este tipul ciocoiului universal - "de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la brau al timpurilor fanariote, pana la ciocoiul cu frac si cu manusi albe din zilele noastre".

Personajul principal al romanului este Dinu Paturica, dar alaturi de acesta Filimon infatiseaza si alte tipuri caracteristice pentru epoca prezentata.

Andronache Tuzluc este un personaj reprezentativ pentru marea boierime in descompunere. Asuprindu-i pe tarani si pe targoveti, Tuzluc ajunge mare postelnic, intrigant, ambitios si crud, risipitor, lenes si incapabil. El este atat de bogat, incat nici nu-si cunoaste proprietatile; arendasii il fura, oamenii sai de incredere il fura, Chera Duduca il fura fara ca el sa banuiasca nimica. Nepasarea, trandavia, coruptia, desfraul, abuzul, luxul sunt viciile care pana la urma il prabusesc.

Chir Costea Chiorul, negustor si camatar, este tipul speculantului epocii. In caracterul lui, dibacia se amesteca cu marsavia. El alimenteaza pofta nemasurata de lux a boierimii. Nu se da inapoi nici de la cele mai murdare acte de spionaj, toate facandu-le insa sub masca "omeniei si a dreptatii".

Chera Duduca este un personaj tot atat de reprezentativ pentru vremea pe care a zugravit-o Filimon. Usuratica si vanitoasa, nici ea nu are alta preocupare decat luxul si desfraul. Lingusirea, prefacatoria si senzualitatea sunt armele ei principale. Ei ii placea viata zgomotoasa.

Romanul lui Filimon se constituie intr-o adevarata fresca a epocii, surprinzand sfarsitul domniilor fanariote si inceputul domniilor pamantene. Aflam modul de viata, moravurile protipendadei de alta data, hora stramoseasca, plimbarea boierilor in calesti pe podul Mogosoaiei, viata taranilor, aspecte culturale ale vremii.

"Ciocoii vechi si noi" este "un mic roman stendhalian" (G. Calinescu) si cu vadite influente balzaciene, avand un caracter realist dominant, opera constituie un pas important spre iesirea din sfera imitatiei.

Dinu Paturica

Dinu Paturica, personajul principal al romanului "Ciocoii vechi si noi" deschide, in istoria literaturii noastre, (tipul) galeria arivistului social.

Portretul lui Dinu Paturica se contureaza pe parcursul naratiunii, Filimon utilizand tehnica portretistica realist-balzaciana. Trasaturile fizionomice dezvaluie aspecte intime, gesturile, mimica, vestimentatia, interioarele, vorbesc despre starea sociala, nivelul economic, cultural al personajului.

Scriitorul este foarte interesat de fiinta umana, de ceea ce poate oferi. Maniera preferata a lui Filimon este de a realiza personaje tipice. Exista in romanul "Ciocoii vechi si noi" o aplecare vizibila spre portret.

Primul capitol al romanului este dedicat lui Dinu Paturica, eroul principal, scriitorul realizand aici un succint portret urmarind indeaproape fisa fiziologica, inregistrand cu amanuntime trasaturile fizice care implica pe cele morale: "scurt de statura, cu fata oachesa, ochii negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana". Filimon prezinta trasaturile fizice ale eroului sau ca expresii ale unor trasaturi morale. Pentru inceput, il vedem pe Dinu Paturica in fata intrarii caselor marelui postelnic Andronache Tuzluc "rezimat de stalpii intrarii si absorbit in niste meditatiuni care, reflectandu-se in trasaturile fetei sale, lasau sa se vada pana la evidenta ca gandirea ce-l preocupa nu era decat planuri ambitioase".

Inca de la primele randuri surprindem antipatia evidenta a scriitorului care precizeaza trei trasaturi fundamentale ale lui Dinu: viclenia, sugerata de ochii negri, ambitia, care reiese din intreaga fizionomie si mandria grosolana exprimata de "nasul drept si cu varful cam ridicat". Fizionomia descrisa este indiciul sigur al unei trasaturi morale de esenta care-l defineste pe Dinu Paturica: ambitia.

Pentru a reda cat mai exact conditia materiala precara a viitorului ciocoi, autorul ofera numeroase detalii vestimentare, prezentate intr-un limbaj specific epocii. Imbracamintea lui Dinu vorbeste de conditia sa precara, de saracia lui: anteriul era rupt la spate, picioarele goale erau "bagate in niste iminei de saftin, care fusesera odata rosii, dar isi pierdusera culoarea din cauza vechimei", pe cap avea un "cauc de sal a carui culoare nu se putea distinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era carpit". Prin descrierea tinutei vestimentare scriitorul fixeaza viata sociala a personajului sau.

Dinu Paturica vine la curtea postelnicului cu o scrisoare din partea tatalui sau, cu o scrisoare de recomandare, solicitand o slujba oricat de neinsemnata la curtea boierului. Cand i se infatiseaza lui Tuzluc, el cade in genunchi, saruta pulpanul anteriului acestuia si-i vorbeste, cu o voce care inspira compasiune. Multumit de modestia tanarului, Tuzluc il face ciubucciu, slujba foarte umila, dar care, asigurandu-i patrunderea in "tara fagaduintei", il multumeste pe Dinu Paturica, care-si spune in sinea sa: "am pus mana pe paine si pe cutit, curaju si rabdare, prefacatorie.si ca maine voi avea si eu case mari si bogatii ca ale acestui fanariot".

Asadar, arma folosita la inceput este prefacatoria; Dinu Paturica se comporta plin de slugarnicie fata de fanariot si face totul pentru a deveni simpatizat de oamenii de la curte. Ca ciubucciu, Dinu Paturica indeplineste treburi umilitoare - isi freca stapanul pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc. Lingusitor cu celelalte slugi ale boierului fanariot, "se silea sa intreaca pe toti in zel si activitate". Dobandind incredere in el, Tuzluc ii va da in grija pe Chera Duduca, care prin lipsa de scrupule, se asemana cu ciocoiul. Cei doi, atragand alaturi de ei si pe Chir Cotea Chiorul, negustorul, alcatuiesc un plan diabolic punand la cale ruinarea boierului. Ciocoiul este inteligent si tenace, insa aceste calitati sunt puse exclusiv in slujba dorintei de parvenire, devenind astfel defecte.

Printre mijloacele arivistului se numara si cultura, caci isi da seama ca lipsit de aceasta, nu poate realiza multe. De aceea cu incuviintarea stapanului, urmeaza cursurile scolii Domnesti, unde invata limba greaca. Ajunge sa citeasca in original scrieri clasice, mai cu seama lucrari din care invata cum se cucereste puterea si anume: "Comentariile" lui Cezar, "Vietile paralele" ale lui Plutarh si "principele" lui Machiavelli, de unde desprinde arta ipocriziei. Scriitorul urmareste in detaliu evolutia personajului, dezvaluindu-i trasaturile diabolice. Perseverent in atingerea telurilor sale, Dinu Paturica invata tehnica hotiei de la alti servitori, fiind pe rand, de la ciubucciu, iscoada a boierului, ca sa se asigure de fidelitatea Duducai, logofat, pitar, aliat al Cherei Duduca, vataf de curte, sames de hatmanie. Dinu Paturica se dovedeste si un maestru al disimularii, cucerind increderea deplina a naivului Tuzluc.Utilizarea relatiilor amoroase si a aliantelor in scopul parvenirii sale constituie o noua etapa in ascensiunea sa, fiindca postelnicul era deja ruinat. Dinu Paturica isi ia aliati pe masura: Chera Duduca, tiitoarea postelnicului, stapana pe "arsenalul vicleniilor femeiesti", care iubea "luxul cu deosebire", punand la cale, impreuna, ruinarea sistematica a boierului. Celalalt aliat - Chir Cotea - era si el pe masura celorlalti - pentru el, "a trimite la ocna un nevinovat sau a fura cu paraua de la marfa.era totuna".

In scurta vreme, Dinu Paturica era bogat. Asa se face ca masa pe care o ofera celor de teapa lui nu este cu nimic mai prejos decat masa pe care Tuzluc o da boierilor. Cu acest prilej insa, ametit de bautura, Dinu Paturica deja nu se mai dovedeste precaut, explicand cu mandrie cum se poate fura la cumpararea fiecarui aliment.

Tuzluc ajunge la sapa de lemn. Dinu Paturica are avere, dar tanjeste si la functie. Pentru aceasta il tradeaza pe Tudor Vladimirescu, devenind un odios vanzator, caci provoaca moartea acestuia. Slujbas important deja, continua seria faradelegilor, comercializand mici dregatorii, falsificand bani, furand cu nerusinare. Cel care stiuse sa fie umil si servil cu cei puternici devine arogant si brutal cu cei saraci.

Dezumanizarea parvenitului este totala. Dinu Paturica ajunge sa izgoneasca de la poarta casei pe propriul parinte.

Discursul lui Dinu Paturica cand ajunge vataf de curte ilustreaza ca "tinta lui era sa manance starea postelnicului inregistrand toata averea acestuia sub pretextul stabilirii ordinei". Pentru a stoarce cat mai mult, foloseste cele mai brutale metode ca sa obtina birurile de la tarani: pentru oierit, ierbarit, tutunarit, vinarit si cand satenii nu mai aveau cu ce plati ii ungea cu pacura si ii lega de copaci ca sa-i intepe viespile si tantarii si dupa ce-i saracea cu desavarsire, ii inchidea in cosare ca sa nu poata reclama la stapanire.Dinu Paturica va ajunge la ocna din pricina plangerii taranilor sosind la noul domnitor Grigore Ghica cu "rogojina aprinsa in cap si cu jalba in protap".Personajul este construit in scop demonstrativ de a ilustra o categorie sociala care ii repugna scriitorului - tipul ciocoiului, fundamental negativ, de la inceput pana la sfarsit.

Dinu Paturica va folosi un evantai de mijloace in spolierea stapanului sau: se va instrui in arta ipocriziei si a intrigii, "aceste doua mijloace ale parvenirii, constient ca-i trebuiesc carti care sa-i subtieze mintea", sa-l invete mijlocul de a se ridica "la marire". Dinu Paturica se dovedeste si un maestru al disimularii. El foloseste orice mijloc pentru a se imbogati prin ruinarea boierului: scote functiile la mezat, vinde postul de ispravnic pentru judetul Teleorman, astfel incat, ajuns vataf, "ospatul slugei intrecea in toate pe al stapanului", folosind principiul: "fa-te om de lume noua, sa furi closca de pe oua". Ruinandu-si sistematic stapanul, Dinu Paturica ajunge posesorul mosiilor Rasucita, Plansurile si Chinuielile din sud de Buzau, al viilor din Valea Calugareasca. Dinu Paturica este sames al hatmaniei, mare stolnic, cu o casa in care se aduna toti "parazitii Bucurestilor", casatorit cu Chera Duduca; isi renega chiar si parintele: "Dati-l afara pe branci.Eu nu am tata".

In timpul miscarii lui Tudor se angajeaza sa-l tradeze pe acesta in schimbul ispravniciei a doua judete: Prahova si Sacuieni. Aspiratiile lui Dinu sunt impresionante: el ravneste sa fie caimacamul Craiovei si chiar domn.

Romanul lui Filimon are intentie moralizatoare. De aceea, scriitorul isi sanctioneaza ferm personajul, finalul spectaculos aduce izbanda binelui.

Prin eroul romanului sau - Dinu Paturica - Nicolae Filimon deschide drum lui Duiliu Zamfirescu ("Viata la tara", "Tanase Scatiul"), lui Ion Marin Sadoveanu ("Sfarsit de veac in Bucuresti") si lui G. Calinescu ("Enigma Otiliei") care completeaza seria tipologica a arivistului.