Ion Neculce

Ion Neculce

S-a nascut in 1672 , ca fiu al lui Neculce Vistiernicul , originar din insula Hios, si al Catrinei , fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino si a Canticai Bucioc. Deci ascendenta , atat paterna si materna , de cel mai inalt rang boieresc. In 1686, conacul familiei , din tinutul Dorohoiului e ars si tatal vitreg , un Enache gramaticul(tatal bun murise de timpuriu), omorat intr-o incursiune a polonezilor .

Pribegeste , de aceea de la varsta de 14 ani , in Tara Romaneasca , la rudele dupa mama, nimeni altele decat familia Stolniului Constantin Cantacuzino , marele cronicar muntean .

Sederea, timp de 4 ani, in casa si pe langa unchiul sau, coincide , se pare , cu perioada studiilor, pentru ca despre alta invatatura nu avem nici o sursa.

Intors in Moldova in 1690 sau 1691 , primeste slujba de postelnic , dupa cum aflam din letopiset , dintr-o referire la nunta lui constantin duca cu Maria Brancoveanu. In 1700 este vataf de aprozi , apoi vel aga. Se casatoreste cu o nepoata de sora a lui Antioh Cantemir, care, revenit in a doua domnie, il ridica pe neculce la rangul de vel spatar. In 107, cand Antioh Cantemir lipseste o perioada din Iasi , e caimacam impreuna cu alti boieri.

Urmeaza o pribegie de 9 ani , insotindu-l pe Dimitrie Cantemir, care va ramane inrusia pana la moarte (1723).

In 1731 primeste de la Grigore Chica al II-lea dregatoria de vornic al Tarii de Sus.

A murit la sfarsitul anului 1745 sau inceputul anului 1746.

Ion Neculce este continuatorul direct al cronicii lui Miron Costin, pe care o reia de la anul 1661 si o scrie pana la anul 1743, adica de la domnia lui Istratie Dabjia pana la adoua domnie a lui Constantin Mavrocordat.

Neculce are ,fata de inaintasi sai Grigore Ureche si Miron Costin, doua avantaje majore : e martor direct la cele mai multe evenimente din rastimpul de 82 de ani, cati acopera letopisetul sau, si are un talent nativ care-i permite sa intemeieze o adevarata ''dinastie'' de mari povestitori in literatura romana : Ion Neculce , Ion Creanga si Mihai Sadoveanu.

Nacazurile saracei Moldove, Neculce le-a avut in inima lui cum spune insusi . In marginile libii simple si intelepte , a adunat in cronica lui comori de frumuseti artistice.

Neculce are , ca si inaintasi sai , constiinta responsabilitatii celor scrise , facand o neta distinctie intre ceea ce se refera la evenimentul polotic de importtanta capitala, si deci trebuie sa aiba credibilitatea stiintifica , si ceea ce poate fi fals , dar devenit traditie orala , altfel spus disociind intre adevar si fictiune.

O sama de cuvinte, adica cele 42 de legende care preced letopisetul propriu-zis. Dintre cele 42 de legende , 9, adica aproape un sfert , il au ca protagonist pe Stefan cel Mare , ceea ce spune mult despre gloria postuma a marelui voievod, despre capacitatea memoriei colective de a retine faptele si pe eroii care le-au savarsit , ca in geneza epopeilor homerice.Nu e mai putin adevarat ca numai memoria populara a operat aici, pentru ca multe dintre aceste legende au fost istorisite in diferite cronici, inclusiv    Dumbrava Rosie si Aprodul Purice, ca caror consemnare Neculce o tagaduieste in Predeslovie, dar pe care le gasim nu la Costin , cum pretinde Neculce ca ra fi trebuit , pentru ca in rastimpul care face obiectul cronicii lui Costin s-a petrecut intamplarea, ci in acela acoperit de letopisetul lui ureche , iar a doua in cronica lui Stefan cel Mare tradusa in limba germana.

E de presupus ca asemenea anecdote aveau o mare circulatie orala, de unde Neculce , el insusi cu patima povestitor , le-a ''cules''si repovestit in scris.

Multe dintre aceste legende au devenit surse de inspiratie pentru scriitori pasoptisti care le-au versificat.

Desi Letopisetul demonstreaza ca atitudinea autorului e alta decat in cazul legendelor din O sama de cuvinte, el fiiind preocupat de autenticitatea faptelor consemnate, acesta ramae in sfera literaturii intr-o masura hotaratoare, comparativ cu antecesorii sai, Ureche si Costin.

Deosebit fata de inaintasi sai este si atitudinea lui Neculce privind raportul dintre domn si supusii sai, inclusiv arii boieri. In timp ce Ureche si Costin se situeaza fiecare pe pozitia marii boierimi impotriva autocratiei voievozilor, Neculce cred ca supusii domnului trebuie sa raman credinciosi acestuia .

Pe de alta parte , aceasta nota distincata al lui neculce in a judeca relatia dintre don si supusii sai se datoreaza convingerii cronicarului ca moldova nu poate fi scoasa de sub dominatia otomana si astfel , salvata de la pieire decat prin solitudinea boierimii cu voievodul. Neculce se intalneste aici cu puncte de vedere al lui miron Costin care scrisese niste Stihuri impotriva zavistei.

Iubirea de tara l-a condus pe neculce la ura nu numai impotriva Imperiului Otoman , a carui lacomie nu cunostea , la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui de-al XVIII-lea , nici un fel de limite, ci si impotriva uneltelor de realizare a unei politici dominatoare , oresive si corupte a acestuia .

Asa cum Grigore Ureche si Miron Costin consacara o parte insemnata a letopisetelor lor cate unei domnii, primul lui Stefan cel Mare, al doilea lui Vasile Lupu, tot asa Neculce consacra o sesime din cronica sa domniei lui Dimitrie Cantemir(din 282 de pagini cate are letopisetul in editia lui Iorgu Iordan din 1955, 48 povestesc pe larg domnia de numai 11luni a voievodului carturar).Faptele se explica prin doua imprejurari : Dimitrie Cantemir este primul domnitor care incearca scuturarea jugului otoman prin alianta cu o alta putere , respectiv cu Rusia lui Petru cel Mare ; in al doilea rand , Ion Neculce se afla in centrul evenimentelor , fiind comandantul ostirii moldave.

Ion Neculce este primul cronicar care infatiseaza cititorului in haina artistica un material, prin natura lui ,stiintific. Neculce nu le comenteaza pur si simplu , sec, obiectiv, detasat, ci, dimpotriva, inobilandu-le cu o intensa bogatie si participare afectiva.

Nararea intamplarilor e inviorata permanent de dialog , la fel de vii sunt descrierile prin care cronicarul stie sa puna in relief dramatismul unei situatii sau caracterul protocolar al unei intamplari politice.

Nu mai putin izbutita este, la Neculce, arta portretului. Si aici cronicarul se deosebeste de inaintasi sai . In timp Ureche , care inaugureaza portretue ca modalitate artistica , ori Costin fac portrete numai unor personalitati voievodale care li s-au parut cu totul deosebite, Neculce nu excepteaza de la acest privilegiu pe nici unu dintre 14 domnitori cuprinsi in letopisetul sau.

Limba in care neculce isi scrie letopisetul este aceea a poporului , in varianta ei de grai moldovean, mult mai evoluata insa, sub aspectul claritatii, decat a inaintasilor sai..Si aici Neculce se deosebeste de Costin , care scrie in varianta culta a graiului moldovean.

Intre figurile de stil aflate la mare prt in arta literara a lui neculce gasim comparatia, specifica limbii vorbite, metafore , epitete . Dintre elementele stilului lui neculce nu trebuie uitata explicatia , multipla cel mai adesea, prin care cronicarul se face partas celor povestite.

Ion neculce face, in ''legenda'' 41, o biografie marelui carturar moldovean Nicolae Milescu.. Desi autorul o trece printre legendele din O sama de cuvinte, datele privitoare la viata aventuroasa a lui nicolae milescu sunt atestabile istoric , carturarul moldovean expatriindu-se in Rusia unde, ca si Dimitrie Cantemir , va deveni o personalitate de seama.

Legenda 41 nu e lipsita , cum se intampla in mai toate scriitura lui Neculce , de ironie, Al. Piru observa , de pilda ca ''Este interesant metamorfoza numelui eroului :Neculai Milescu Spatariul la inceput , prins cu viclesug se transforma in Nicolae Milesc ; dupa pedeapsa i se spune Nicolai Carnul .Tendinta lui Neculce , insa, nu numai in O sama de cuvinte , este de a colecta anecdote, de a colporta , uneori cu insistenta, pe amanuntul pitoresc si picant''.

''La Neculce se descopera o tehnica incheiata a portretului in care intra cateva note tipice : o insusire sau o anomalie fizica, starea intelectului, predispozitia etica ; o insusire sau o scadere morala, un tic , o manie , un obiceiu, total dozat, ritmat si totit in jurul unei virtuti sau diformitati substantial.portretul neculcian sta la mijlocu intre caricatura si tablou.''(G. Calinescu)

Contributia istoriografiei la dezvoltarea limbii si literaturii romane

Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane este in primul rand de ordin istoriografic.Ei au pus bazele unui proces de constituire aistoriografiei romanesti , la capatul caruia apar , in perioada pasoptista , primii istorici in acceptia moderna a cuvantului :Kogalniceanu si Balcescu.

La fel de importanta este si valoarea documentara a cronicilor , in ele gasindu-se cele mai bogate informatii din istoria noastra medievala.

Punand in circulatie idei ca romanitatea poporului roman, latinitatea limbii romane, continuitatea elementului roman in Dacia, unitatea tuturor romanilor , cronicarii au contribuit in mod substantial la formarea constiintei nationale.

Contributia cronicarilor nu are numai o valoare istorica , ea se inscrie si in alte sfere ale culturii, interesand in mod deosebit istoria limbii si a literaturii.

Opera cronicarilor e o marturie a eforturilor de cultivare a posibilitatilor de expresie ale limbii romane , de transformare a ei din mijloc al comunicarii directe , intr-unul de creatie si transmitere a culturii.

Cronicile contin primele exercitii de compunere in limba poporului, in ele gasindu-se astfel cele dinati forme ale literaturii romane originale.

Valoarea literara deriva si din faptul ca letopisetele consemneaza unele evenimente traite de autori , fiinde primele noastre scrieri memorialistice.

Cronica lui Neculce contine nuclee epice, care oricand , prin dezvoltare, ar putea sta la baza unnor opere narative.

Influenta cronicilor literaturii romane moderne este indiscutabila . O data descoperite , ele au fost pentru scriitori un rezervor retios de teme, de personaje, de subiecte.

Scriitorii au descoperit in cronici temeliile culturii noastre , punctul de la care se poate vorbi de o constiinta culturala romaneasca.