Caracterizarea lui Ilie Moromete

Caracterizare Ilie Moromete

Personajul este o categorie fundamentala a tuturor operelor epice si dramatice; el ocupa locul principal in sistemul operei literare, alaturi de alte categorii, precum istoria si discursul, spatiul si timpul. Constructia personajului se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni: una sociala, exterioara, alta psihologica, interioara. Exista mai multe tipuri de personaje, clasificabile dupa mai multe criterii. Avand in vedere rolul in actiune, personajele pot fi principale, secundare, figurante sau functionale. Raportate la discursul narativ, personajele pot ilustra indirect un punct de vedere al autorului, participand la actiune si fiind subordonate naratorului obiectiv si omniscient ( in romanele de tip obiectiv ) sau pot deveni instanta narativa principala, indeplinind si functia naratorului ( personajul-narator din romanul subiectiv ).

Personajul poate fi caracterizat in mai multe moduri in textul epic. Caracterizarea directa poate fi realizata de catre:

• Narator ( prin portretul fizic si / sau moral, prin comentarii explicite, aluzii );
• Personajul insusi ( autocaracterizare prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate );
• Alte personaje ( prin marturii, descrieri etc. )

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin:

• Actiuni, atitudini, opiniile exprimate de personaj;
• Prezentarea mediului in care traieste: orasul, casa, interiorul, familia, grupul sau societatea in care evolueaza;
• Limbajul folosit ( de la registru al limbii pana la particularitatile stilistice ).

Marin Preda debuteaza cu un volum de nuvele intampinat cu un oarecare scepticism de critica literara a momentului, care considera ca un asemenea volum nu este capabil sa impuna un scriitor. Prozatorul de exceptie este anuntat insa de acest prim volum, continand nuvele care vor deveni, uneori, scene memorabile in romane.

Primul volum al Morometilor a aparut in 1955, fiind intampinat cu entuziasm de critica literara, care l-a declarat o capodopera. Acest volum impune un personaj cu totul original in literatura romana, care depaseste limitele tipului in care se inscrie. Ilie Moromete si familia sa sustin actiunea principala a acestei opere, care poate fi considerata, la un prim nivel, un roman de familie. Familia este raportata la destinul colectivitatii, pusa in relatie cu mari procese de metamorfoza sociala, care determina schimbari de mentalitate. Procesul conduce la disolutia unor structuri traditionale, la degradarea modelului si la impunerea altor valori. In aceste conditii, supravietuiesc doar cei care se adapteaza, care cred ca singura lor sansa este de a renunta la ceea ce se considera structuri perimate.

Toate destinele familiale prezentate in roman sustin ideea degradarii familiei patriarhale. Semnele crizei timpului arhaic se acumuleaza fara a fi observate. Timpul istoric, vestind criza gospodariei taranesti, isi impune prezenta treptat. Moromete insusi, in ciuda capacitatii neobisnuite de a reflecta pe marginea evenimentelor, nu sesizeaza semnele crizei. Ignora plata datoriilor catre stat, raportandu-se la precedentul anularii datoriilor de la banca, spera ca ploaia va aduce o recolta bogata, ceea ce i-ar permite sa puna deoparte bani. Toate aceste probleme financiare se vor dezlantui dupa plecarea fiilor mai mari la Bucuresti. Plecarea lui Achim aduce primul semn simbolic al destramarii familiei Moromete. Dupa ce isi da acordul, Moromete hotaraste sa taie salcamul care ocupa locul din spatele casei, anticipand greutatile financiare. Fara a-si explica gestul celorlalti membri ai familiei, Moromete il ia pe Nila intr-o dimineata de duminica si incepe sa taie salcamul, pentru a-l vinde lui Balosu. Salcamul are valoare simbolica. Inalt, impunator, copacul confera maretie peisajului, fiind stiut de toata comunitatea rurala. Copiii il iau ca punct de reper al jocurilor, iar curtea din spatele casei lui Moromete pare mai mare datorita prezentei salcamului. Caderea impunatorului arbore prevesteste, simbolic, prabusirea autoritatii paterne si anticipeaza precipitarea evenimentelor.

Prototip al taranului patriarhal, personajul principal al romanului este o figura aparte a categoriei ruralului. Capul familiei, eroul lui Marin Preda traieste in convingerea neclintita ca existenta sa reprezinta lucrul cel mai important din univers. Spirit patrunzator, contemplativ si ironic, dispretuieste tot ce vine de dincolo de marginile satului, considerat centru al intregului univers, ignorand noul si neincrezator in posibilitatea vreunei schimbari aducatoare de bine. Cu o candoare zeflemista si intelepciune meditativa, personajul lui Marin Preda poseda stiinta ascunderii gandurilor si a rostirii imprevizibile. De o inteligenta rafinata, stie sa se faca ascultat de prieteni, sa intrerupa oamenii si sa traiasca o iluzie. "Bland si nedumerit" uneori, alteori "de o tristete aproape duioasa, nepamanteasca", "tulbure si insingurat", Moromete trece de la umor la insingurare. Cu placerea iesirii pe scena, personajul traieste voluptatea reuniunilor duminicale de la fieraria satului, una dintre putinele placeri pe care si le ingaduie, pentru ca Moromete e surprins la inceputul evolutiei sale in roman la varsta la care "numai mari nenorociri sau numai mari bucurii mai pot schimba viata unui om". Increzator in fortele proprii, Moromete tine pe toata lumea la distanta magnetica fata de sine insusi. Personajul are o pozitie privilegiata inca din primul capitol al romanului, sugestiva in acest sens fiind scena cinei in familie pe care o iau Morometii cand se intorc de la camp. Locul sau tradeaza imaginea patriarhului care domina viata familiei unite: "Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era in pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare". Aparenta autoritatii necontestate se mentine o perioada, la fel ca si iluzia imuabilitatii lumii din care face parte. In ciuda aparentelor insa, personajul este un singuratic. Ipostaze definitorii pentru caracterul sau sunt si acelea in care se retrage in gradina, singur si meditativ: "Moromete avea uneori obiceiul - semn de batranete sau poate nevoia de a se convinge ca si cele mai intortocheate ganduri pot capata glas - de a se retrage in fundul gradinii si de a vorbi singur". Meditatiile solitare si putinii prieteni ( in ciuda sociabilitatii, singurii cu adevarat tolerati sunt Cocosila si Dumitru lui Nae ) il definesc ca substanta sufleteasca. Comedia disimularii si placerea interpretarii rolurilor nu vor rezista ca mod de viata. Ilie Moromete nu va fi capabil sa isi apere pana la capat stilul existential. Acceptat o perioada de sotie si de copii, modul de a exista patriarhal este contestat, in cele din urma, violent chiar. Fiii mai mari fug, Catrina si fetele il parasesc, Niculaie refuza sa-i mai vorbeasca, neintelegand gestul tatalui de a nu-i mai plati taxele scolare. Descoperirea faptului ca propria conceptie despre viata era eronata, personajul se retrage intr-o mutenie care il va face de nerecunoscut. Din Moromete cel cunoscut de toti nu mai ramane decat capul de huma arsa, facut de Din Vasilescu, care priveste insingurat de pe polita lui Iocan metamorfoza timpului. Drama simbolica a lui Ilie Moromete e drama intregii colectivitati rurale. Ignorarea elementelor de evolutie exterioara comunitatii aduce surpriza nerecunoasterii elementelor definitorii pentru aceasta. Realul copleseste utopiile si anuleaza placerile marunte. Adica reduce existenta la o continua zbatere.

Omul netulburat si ironic paraseste stanoaga podistei, nu mai raspunde la cuvintele de salut si nu mai poate fi auzit povestind nici una dintre acele intamplari care fermecau pe prietenii sai din Silistea-Gumesti. Fantezia lui se inchide. Omul creator este invins de omul social. Din Moromete de dinainte nu mai ramane decat capul de huma facut in timpul unei adunari in poiana lui Iocan de Din Vasilescu.

Personajul este caracterizat complex. Ironia, disimularea, capacitatea de a reduce problemele cele mai grave la simple detalii ale unei existente normale sunt trasaturile definitorii ale lui Ilie Moromete, care rezulta din caracterizarea indirecta. Relatiile cu celelalte personaje, detaliile fizionomice pe care le surprinde naratorul obiectiv sunt elemente care contribuie semnificativ la caracterizarea personajului. Un exemplu edificator in acest sens este scena in care Moromete, intors de la camp, sta pe stanoaga podistei, asteptand un partener de dialog. Apare Balosu. Reactia lui Moromete, consemnata de narator, dar scapand interlocutorului, demonstreaza capacitatea de disimulare a personajului: "Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva. [.]

- Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, ma, de sapa?

Iata ca se ivise totusi cineva. Moromete ridica fruntea si il vazu pe vecinul sau din spatele casei apropiindu-se de podisca. Se uita o data la el, apoi incepu sa se uite in alta parte; se vedea ca nu o astfel de aparitie astepta. ".Pe ma-ta si pe tine, chiorule!" sopti atunci Moromete pentru el insusi, ca si cand pana atunci ar mai fi injurat pe cineva in gand si acum il ingloba si pe vecin, fiindca tot aparuse; dupa care raspunsese foarte binevoitor:

- Da, am terminat. Tu mai ai, ma Balosule?"

Portretul personajului se compune mai ales din reactii, atitudini, gesturi, tonalitati ale vocii. Starea de spirit a lui Moromete se reflecta perfect in schimbarile de ton, din intensitatea cu care pronunta anumite replici, in functie de interlocutor. Mult mai inteligent decat majoritatea celor cu care intra in relatie, Moromete pare un om de neinteles, mai ales atunci cand nu-si explica deciziile. Principiul dupa care se conduce personajul este unul simplu: cand intreprinzi o actiune ale carei scopuri sunt evidente, daca cineva este suficient de inteligent le poate intelege singur, iar daca e prost, degeaba te straduiesti sa-i explici, pentru ca tot nu intelege. Personajul are un sistem particular de a-si educa fiii: la secerat, dupa ce se frige cu fasolea incalzita de Catrina, il lasa pe Paraschiv sa treaca prin aceeasi experienta, mai ales pentru ca fiul mai mare, lacom, se asaza la masa fara sa mai astepte pe nimeni.

Portretul fizic aproape lipseste: o varsta incerta, a maturitatii deplini, sugerata de narator printr-o constructie deosebita prin semnificatii - "avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva" - si capul de huma arsa pe care i-l face Din Vasilescu in poiana fierariei lui Iocan. Probabil ca din aceasta dispersare a personajului in relatiile cu cei din jur rezulta farmecul sau aparte, imposibil de definit.

Romanul lui Marin Preda propune un univers si un personaj fascinante prin semnificatii si prin evolutie. In devenirea romanului romanesc, Morometii reprezinta un moment de apogeu