HANU ANCUTEI

Elemente de metatextualitate

Conform G. Genette, Introducere in arhitext

metatextualitate = relatia critica, opinii critice, comentarea textului

Ø          Hanu Ancutei reprezinta " o capodopera a idilicului jovial si a subtilitatii barbare"

este    " unica prin valoare [.] o lucrare cu un subiect nemaiintalnit in literatura romana."

" Sadoveanu imbraca aceasta unicitate intr-o subtilitate aparte, proprie lui, superioritatea de a percepe viata." - G. Calinescu, Istoria Literaturii Romane

Ø          Hanu Ancutei inchide prima epoca a creatiei autorului si deschide o alta. E capodopera de la rascruce. Intalnim in ea urmatoarele elemente: lumea taraneasca, natura, idilicul, legenda, oralitatea. Originalitatea lui Sadoveanu incepe sa fie cu aceasta carte o sinteza de spirit popular si de cultura mergand pana la livresc " - N. Manolescu, Sadoveanu sau utopia cartii

Ø          Mester priceput e Sadoveanu cand e vorba sa invie o figura sau o situatie printr-o trasatura unica, o imagine sau o comparatie. In primele sale epoci, scriitorul povesteste din unghiul personajelor sale, le face pe acestea sa vorbeasca. E o caracteristica a creatiei sale mai noi, metoda povestirii din propriul unghi de om cult.

In Hanu Ancutei vorbirea nu e imprumutata mijloacelor limbajului curent, ci este un mod al expresiei elaborat intr-o veche cultura in care formele curteniei si simtul nuantelor este atat de dezvoltat incat imprumutandu-le oamenilor sai scriitorul ii inalta intr-un plan mult deasupra realitatii.- T.Vianu, Arta prozatorilor romani

TEMA →povestea insasi - se porneste de la ideea ( existenta si la M. Eliade s.a.) ca povestea salveaza omul de sub teroarea istoriei, de la moarte, transformandu-l in personaj.

→povestea - cea care sustine arhitectura diegetica, deoarece se incearca povestea perfecta care e amanata mereu si care nu va fi atinsa.

→povestirea - un " modus vivendi " ( un mod de viata ), "o necesitate psihologica, o delectare, o arta a petrecerii timpului." ( Al. Sandulescu )

REMA → o suita de noua nuclee narative autonome asezate convergent, incadrate de o " rama", discursul narativ generic, al naratorului principal.

→ tehnica uzitata - " povestea in poveste" sau " povestirea cu rama" sau " roman a tiroir " sau "Rahmenerzalung" intalnita si in operele:

Decameronul de Boccacio

1001 de nopti

Canterbury Tales de Chaucer

Heptameronul de Margareta de Navara

I. Rama: " intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanul Ancutei."

valideaza

Ø      naratorul → intradiegetic ( este implicat in actiunea prezentata )

→ ascultator ( in raport cu actiunea este un simplu ascultator)

→homodiegetic ( povesteste la persoana I )

→exprimat ( nu-si declina identitatea, afirma ca el povesteste)

→ auctorial ( cunoaste tot ce prezinta acum, el "redactand" niste povesti pe care le-a auzit candva )

Ø      naratiunea este → homodiegetica: se realizeaza la persoana I

→ ulterioara: relatarea este realizata cu mult timp dupa ce au fost ascultate povestile

prezenta naratorului generic " tine mai mult de compozitie delimitand sau reluand intr-o scriitura lirica motive intonate sau asteptate." ( I. Vlad )

" naratorul este un ascultator pasionat si atent care va repovesti cu mijloacele literaturii tot ce a auzit" ( Paul Georgescu )

de aici caracterul auctorial:

" Aici comisul Ionita isi cobori putin glasul, dar Ancuta cea tanara, cum facuse odinioara cealalta, impungand intr-o parte capul, intinse urechea si auzi."

asertiunea demonstreaza nu numai ca naratorul generic cunoaste continutul povestilor si reactia ascultatorilor mai vechi sau mai noi, ci ca ar apartine hanului dintotdeauna

naratorul generic spune povestea acestor povesti

" naratorul are ca delegat un persaonaj - narator ce ramane mereu in urma foarte discret, care prezinta totul din punctul lui de vedere" ( N. Manolescu )

delegatii naratorului sunt cei noua naratori secunzi.

naratorul se adreseaza naratarului pentru a mentine legatura cu el, apeleaza astfel la tipul de discurs auctorial comunicativ:

" Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era    cetate."

naratorul apeleaza la niste autoritati in materie, ajutandu-se de colpotori "spuneau oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri" pentru a conferi mai multa veridicitate spuselor sale.

naratorul da mereu indicatii privind cadrul de sefasurare al povestirilor, mentinand astfel impresia de ritual. Discursul narativ auctorial interfereaza astfel mereu relatarea naratorului secund, incadrand-o. Astfel discursul naratorului generic poate viza:

q       atmosfera din afara hanului

" Soarele batea piezis in Hanul Ancutei" ( Fantana dintre plopi )

" prin negura serii s-auzira strigate si zarva pe drumul Suceavei." (Negustor lipscan )

q       introducerea in scena a unui nou povestitor

" Calaretul pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departate taramuri." ( Fantana dintre plopi )

" Statea stalp acolo [.] un razas strain, care mie imi era drag foarte" (Iapa lui Voda )

q           modul in care este intretinuta atmosfera benefica povestirii in interiorul hanului

" La vorba asta s-a oprit la el Ancuta cu cofaielul" ( Haralambie )

" Tarziu, la inserat, s-a aprins iar focul " ( Fantana dintre plopi )

" Primi apoi de la Ancuta un pui fript in telegar de lut si pita proaspata (Negustor lipscan )

q            elemente de portret ale naratorului secund ( al celui care relateaza la randul lui o intamplare petrecuta demult )

" Era un om inalt, cu fata uscata si adanc brazdata." (Iapa lui Voda)

" Batranul e orb." ( Orb sarac )

q           modul de a povesti al naratorului secund. Sunt prezente astfel in toate cele noua nuclee narative indicatiile scenice ale naratorului generic:

" punandu-si deoparte uimirea, jupan Damian Cristisor inchina ulcica si se arata vesel si prietenos catre noi toti ." ( Negustor lipscan )

" Cimpoierul umfla mai tare foiul, apoi, calcand cu degete repezi pe gaurile surlei, chema un viers de mahnire din departarea anilor de demult ." ( Orb sarac )

" Zambea incremenit, privindu-ne ca prin sita si leganandu-se usor." (Istorisirea Zahariei Fantanarul )

q            atitudinea ascultatorilor fata de cele povestite, integrand de cele mai multe ori si pe cea personala

" noi toti cei de fata, gospodari si carausi din Tara de sus, ne asezam in juru-I pe butuci si pe protapurile carelor cu barbele inaltate si cu ochii rotunzi." ( Iapa lui Voda )

" razasul s-a aratat mirat de povestirea monahului si-a tacut cu uimire o vreme" ( Haralambie )

" inca inainte de a-si fi sfarsit orbul istorisirea, lita Salomia incepuse a nu mai avea astampar" ( Istorisirea Zahariei Fantanarul )

Rama ( discursul naratorului generic ) incadreaza noua povestiri:

II. trasaturi generale ale povestirilor si ale naratorilor secunzi

- temele : - sociala ( omul e silit sa-si faca singur dreptate )

- iubirea

- sentimentele care anima povestitorii: nostalgia pentru vremurile de altadata, sentimentul trecutului, poezia grandioasa a naturii ( sentimentul naturii ), inclinarea spre tragic, misterios sau fantastic, sentimentul vremelniciei lucrurilor omenesti.

- motivul central al povestirilor    = nucleul germinativ = " intamplarea de demult, situata intr-un trecut pe care curgerea vremii l-a idealizat, prefacandu-l in izvor de nostalgii si de priviri melancolice." ( Al. Sandulescu )

- orice povestire are un narator care e de cele mai multe ori si erou al intamplarii narate.

- exista o voluptate a ascultarii, o bucurie de a primi de la altii.

- atitudinea ascultatorilor si a povestitorilor este una reverentioasa, de aici oralitatea de tip protocolar, ceremonios, popular, arhaic.

- " primitivitatea frusta, naiva sau aspra a fondului popular apare transfigurata prin magia unui profund lirism interior si resursele unei arte desavarsite." ( Octav Botez )

- exista un ritual al povestirii intr-un cadru dat, accentul cade pe puterea de fabulatie care e mai mare decat memoria." (N.Manolescu )

- ceremonialul oficiat cu solemnitate "vizeaza un mod de comunicare ce tine loc de club, miting", ascultatorii punandu-se astfel la curent cu intamplari nestiute.

Exemplu: - A fost [.] unul Haralambie ...

- Cine-a fost, cum a fost si ce-a facut ?- intreba cu atatare comisul Ionita. Eu nici n-am auzit de el."

- toate povestirile intretin iluzia vechimii si a continuitatii.

- elementul care favorizeaza spunerea povestilor este vinul, un semn de belsug, de noroc ( alaturi de puii fripti in tigla )

- toti eroii adunati la han coboara din timpuri parca imemorabile si nu-si gasesc bucurie decat in evocarea lor.

- destainuindu-se, " povestitorii afla alinare, dobandesc sentimentul specific sadovenian al solidaritatii cu semenii; spusa lor e grea de lirism ca a doinei sau ca a baladei." ( Al. Sandulescu )

- toti eroii traiesc in retrospectiva, existand mai mult prin ceea ce istorisesc, decat prin actiuni efective, dominanta fiind functia de reprezentare si nu cea de actiune.

- " adunarea este un adevarat divan: un razes, un calugar, un zodier, un boiernas ( capitan de mazili ), un negustor ambulant ( coropcar ), un cioban, un cersetor orb, un fantanar, toti cu experiente diverse." ( G. Gana )

- sunt alese astfel de individualitati pornindu-se de la ideea ca oamenii care nu au trecut prin civilizatie sunt mai aproape de sensurile profunde ale existentei.

- " comunicand celorlalti intamplarea centrala a vietii lui, fiecare ofera celorlalti esentialul experientei lui. Astfel este asigurata cea dintai conditie a povestirii sadoveniene de maturitate: de a fi instructiva intr-un inteles moral larg si exemplara. Cealalta conditie este sa fie spusa frumos." ( G.Gana )

- " personajele lui Sadoveanu au in sange patima istorisirii, a spovedaniei. Conditia lor este marturisirea intr-un limbaj magic, de o melancolie intraductibila. Voluptatea rostirii este una din voluptatile rare ale vietii." (Z.Sangeorzan)

- unii dintre povestitori: comisul Ionita, mos Leonte zodierul, Zaharia Fantanarul, Ancuta, apartin hanului pentru totdeauna.

- fiecare dintre cele noua nuclee narative sunt independente diegetic, trasatura indusa fiind holomorfismul

- in toate cele noua povestiri    → naratiunea este ulterioara adica sunt povestite intamplari petrecute cu mult timp inainte; toate sunt retrospective.

→ prin formele verbale ale trecutului se creeaza iluzia prezentului

→ se imbina discursul comunicativ cu cel explicativ, evaluativ si modal.

- toate intamplarile povestite se raporteaza la acelasi loc, adica la han.

Ø      in rama ( ca in orice pasaj narativ) exista:

→un timp al diegezei, al actiunii adica al ascultarii si respectiv al spunerii povestilor, localizat istoric datorita indiciilor naratorului in ajunul razboiului din 1877-1878; timpul istoric este convertit aici intr-un timp al basmului "intr-o toamna aurie."

→ un timp al povestirii numit de N.Manolescu "un timp al autorului" care este ulterior diegezei: naratorul redacteaza ceea ce a auzit candva la hanul Ancutei; acesta se confunda cu timpul lectorului

Timpul incert din rama stimuleaza evocarea de cantec batranesc, ritmul acestuia si atmosfera indispensabila pentru alunecarea in amintiri, nota de vag temporal este intretinuta de narator din motive de ordin artistic.

Ø      in cele noua nuclee narative se valideaza din nou:

- un timp al diegezei, al intamplarilor ( timpul in care s-a-ntamplat ce se povesteste ) si care este relativ comun: inceputul secolului al XIX-lea-petrecandu-se pe vremea domnitorilor Callimache, Ipsilanti, Mihail Sturza - timpul acesta este si el convertit intr-un timp al basmului, al lui "a fost odata", este dezistorizat devenind " vremea veche", "vremea aceea", "vreme adanca", "neagra fantana a trecutului", "pe atuncea", "alt timp", " acele vremi", "intr-acea vreme", "departarea anilor de demult".

- un timp al povestirii care este intotdeauna ulterior celui al diegezei (fiecare narator secund povesteste o intamplare la care a participat sau a fost martor candva )

Ø          aparent se intersecteaza timpul povestirii de catre naratorii secunzi cu timpul povestirii si ascultarii povestilor de catre naratorul generic, ceea ce duce la ideea unui timp de exceptie, aparand o fortare a limitei timpului, acesta fiind "mitic, iesindu-se din conventionalitate" ( N.Manolescu ).

- depasind trecutul si prezentul , prezentul fiind " topit in trecut", se contureaza astfel un timp care a pastrat nealterata esenta valorilor morale, un timp permanent, impresia de iterativ data de verbele la imperfect potentand aceasta senzatie creata.

Ø          evadarea in trecut prin poveste este mereu intrerupta ( intre fiecare din cele noua povestiri ) pentru a se pastra legatura cu prezentul " glasul lui ne-a desteptat la viata acelui ceas."

Ø      Singurul semn marcant al prezentului = " ulcelele noi cu vin vechi"

III. trasaturi particulare ale povestirilor

Iapa lui Voda

Ø      novestitor →comisul Ionita de la Draganesti

Ø      narator → autodiegetic = lui i s-a-ntamplat ceea ce povesteste

Ø      naratiunea → hemodiegetica - la persoana I

Ø      focalizare zero ; focalizare interna

(in tiparul ( in tiparul

auctorial) actorial)

2 . Haralambie

Ø      povestitor → calugarul Gherman nascut in Bozieni

Ø      tipar narativ al povestirii propriu-zise = cel auctorial:

" A fost in vremea veche unul Haralambie"

naratorul isi intersecteaza propria povestire prin abateri homodiegetice ale unui personaj martor:

" Si-n ziua a opta [.] a batut cineva in geamul casei noastre."

" Maica-mea m-a luat de mana si-am fost si noi indata afara pe prispa."

este de fapt un joc al naratorului secund, care alterneaza cele doua persoane gramaticale, probabil pentru a ascunde ascultatorilor relatia sa cu eroul povestirii, sau pentru a lasa pe acesta sa descopere ( pentru a avea satisfactia acestei descoperiri ) ca el este fiul lui Haralambie.

Ø      naratiunea     - homodiegetica -la persoana I pentru secventele

autobiografice

- heterodiegetica - la persoana a-III-a pentru istoria

lui Haralambie

Ø      focalizare zero

Balaurul

Ø      povestitor → mos Leonte Zodierul, fiul lui Ifrim Zodierul din Tupilati

Ø      narator → homodiegetic martor: " Cand am vazut intai balaurul . eram asa, flacau trecut de 20 de ani."

Ø      tipar narativ auctorial : " Traia la noi la Tupilati, pe vremea aceea, un boier mare si fudul: il chema Nastasa Bolomir."

Ø      naratiune homodiegetica - dominant - la persoana I

Ø      focalizare zero

v     ineditul acestei povestiri rezida in elementul fantastic intretinut de incertitudinea privind balaurul " si efectele irumperii acestuia ca un element salvator in miezul unei intamplari altfel tragice.

4. Fantana dontre plopi

" Evocarea iubirii tragice se amesteca cu regretul nostalgic pentru lucrurile care au fost si nu mai pot fi." ( Octav Botez)

Ø      povestitor → capitanul de mazili Neculai Isac de la Balabanesti din tinutul Tutovei

Ø      narator→ autodiegetic - lui i s-a-ntamplat ceea ce povesteste

Ø      tipar narativ→ actorial - prezinta ceea ce a trait ca erou cand era tanar

Ø      naratiune homodiegetica→la persoana I

Ø      focalizare zero

v     povestirea se valideaza ca "element de hipertextualitate" - G.Genette in raport cu " hipotextul" - Legenda XX din O sama de cuvinte de I.Neculce

hipotext = text sursa, element de inspiratie pentru o alta opera

hipertext = textul nou obtinut, textul derivat

G.Genette, Introducere in arhitext

5.Cealalta Ancuta

Ø      povestitor→mesterul Ienache Coropcarul

Ø      narator→homodiegetic martor ( povesteste o intamplare la care a fost martor)

Ø      tipar narativ actorial→prezinta intamplarile la care a fost martor doar din punctul de vedere al eroului - martor, el neavand cunostinta de multe elemente subsidiare intamplarii ( nu cunoaste amanuntele - exemplu: ce a vorbit Toderita Catana cu Ancuta.)

Ø      naratiune    - homodiegetica

- heterodiegetica

este prezenta alternarea persoanei I cu persoana a II-a a verbelor, fiind iarasi un joc al naratorului secund

Ø      focalizare interna fixa

v     ineditul povestirii consta in artificiul uzitat de naratorul secund pentru a-si face mai interesanta relatarea: povestitorul Ienache coropcarul adopta intentionat o atitudine dezaprobatoare pentru curajul lui Toderita Catana, ceea ce impune ascultatorilor reversul si lauda faptelor acestuia

v     povestea se valideaza ca " hipertext" in raport cu " hipotextul" - aceeasi Legenda XX a lui Ion Neculce

6. Judet al sarmanilor

Ø      povestitor→ciobanul Constandiu Motoc

Ø      narator→colportor " mi-am adus aminte de-un prieten, carele mi-a spus [.] sa nu spun la nimeni ce i s-a intamplat lui intr-o vreme pe locurile acestea . Mi-a povestit cate a patimit."

Ø      tip narativ auctorial→naratorul cunoaste toate dedesubturile istoriei aceluia care ii este "ca un frate"

Ø      naratiune heterodiegetica→persoana III-a

Ø      focalizare zero

v     ineditul povestirii consta in aceea ca statutul de colportor si-l asuma cu buna stiinta naratorului pentru a-si declina in fata ascultatorilor identitatea cu eroul intamplarii povestite. Trairea intensa a celor relatate, inversunarea pentru soarta apriga a gargatului napastuit de boierul Raducan Chioru, anumite abateri aparente de la " obiectivitate", amanuntele pe care nu le putea afla intr-o simpla destainuire dovedesc acest lucru.

7. Negustor lipscan

Ø      povestitor→jupanul Damian Cristisor venit cu marfa de la Lipsca

Ø      narator→ autodiegetic - el este cel care a calatorit si vazut tot ceea ce povesteste

Ø      tipar narativ auctorial

Ø      naratiune homodiegetica→la persoana I

v     ineditul acestei povestiri consta in caracterul interactiv al acesteia: jupanul Damian Cristisor le povesteste celor adunati la han despre ciudateniile vazute in " tara nemteasca": trenul, blocurile, elementele de indument si accesorii ( palarii, ceasornice ), de gastronomie ( carne fiarta, bere ) si alte aspecte ale vietii, iar acestia isi manifesta dezaprobarea pentru aceste semne de civilizatie in contradictie cu viata si conceptiile lor

v     note de umor rezida in definirea acestor semne de progres:

trenul = " un fel de casute pe roate"

blocul = " case una peste alta"

berea = " un fel de lesie amara"

8. Orb sarac

Ø      povestitor→orbul Costandin calauzit la drumul sau spre Iasi de lita Salomia

Ø      narator    - autodiegetic pentru povestirea autobiografica

- colportor pentru povestirea intamplarilor cu Duca-Voda: "am auzit poveste adevarata de la un bunic al maicii mele"

Ø      tipar narativ auctorial

Ø      naratiune     - homodiegetica pentru povestirea vietii sale

- heterodiegetica    pentru intamplarea al carui erou este Duca Voda

v     ineditul povestirii consta in proiectia lirica conferita de faptul ca orbul isi prefateaza relatarea prin cantecul Mioritei, " viers de mahnire din departarea anilor de demult", ce reuseste sa impresioneze si sa trezeasca lacrimile ascultatorilor. Naratorul generic insusi marturisind " o simteam in mine ca o bataie de inima a oamenilor care au fost", " am lepadat lacrimi."

v     povestirea contine un element de hipertextualitate ( anecdota cu Duca-Voda) in raport cu " hipotextul", Letopisetul Tarii    Moldovei de Ion Neculce: " Iar femeia gazda i-au raspuns ca < n-avem lapte sa-ti dam, c-au mancat Duca - voda vacili din tara, de-l va manca viermii iadului cei neadormiti>. Ca nu stie femeia acie ca este singur Duca-voda."

9. Istorisirea Zahariei Fantanarul

Ø      povestitor→Zaharia Fantanarul si lita Salomia

Ø      narator    →heterodiegetic (pentru secventele povestite de lita Salomia)

→autodiegetic (pentru secvemntele povestite de Zaharia

Fantanarul )

Ø      tipar narativ auctorial→in ambele cazuri

Ø      naratiune    →heterodiegetica -persoana a III-a (la narator heterodiegetic)

→homodiegetica - persoana I (la narator autodiegetic)

Ø      focalizare zero

v     ineditul povestirii consta in faptul ca incitarea ascultatorilor si intretinerea atentei lor este realizata de indaratnicia Zahariei Fantanarul de a da amanunte privitoare la intamplarea de pe vremea lui Voda Calimah, amanunte pe care le ofera lita Salomia, acesta incuviintand sau intregind alteori afirmatiile.

v     Si aceasta povestire are ca punct de plecare Legenda XX din O sama de cuvinte de Ion Neculce, validandu-se in raport cu " hipotextul" ca un " hipertext".

IV. Finalul, prin elementele de fantastic continute in rama intretine atmosfera de incertitudine, de timp mitic

" demonul trecu in pustietatea apelor si caderilor caci nu l-am mai simtit .."