CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI

CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI

Context literar. Cel mai iubit dintre pamanteni este un roman subiectiv: faptele sunt prezentate discontinuu si intrerupt. Romanul subiectiv anuleaza omniscienta naratorului prin introducerea personajului reflector, naratiunea este la persoana I, iar in ceea ce priveste personajele, in locul tipurilor apar individualitati.

Cel mai iubit dintre pamanteni (1980) reprezinta apogeul carierei scriitorului. Eugen Simion l-a numit "roman total', pentru ca in constructia epica se pot identifica mai multe componente: roman de dragoste, politic, de moravuri, intelectual, senzational, cronica de familie. Acelasi critic il numea: "romanul unui destin care asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste un destin '.

Specificul speciei. Cel mai iubit dintre pamanteni este un bildungsroman intelectual si o fresca sociala a "obsedantului deceniu' (anii '50-'60 ai secolului XX).

Titlulv .ytW mai iubit dintre pamanteni' este eroul insusi, numit asa de'SuzysCulala. '

Temaieste fericirea prin iubire.

Rezumat

Romanul este o lunga confesiune, in care Victor Petrini, personajul principal, aflat in inchisoare isi rememoreaza viata. Spirit lucid si sincer, Petrini incearca sa-i gaseasca un sens existentei sale si sa-i afle greselile.

Dupa ce isi aminteste de parinti, Petrini povesteste despre Nineta, prima sa dragoste de adolescent. Urmeaza relatia cu Caprioara, care esueaza, lasand insa urme adanci in sufletul eroului. Avand studii de filozofie, Petrini ajunge asistent universitar. Se casatoreste cu Matilda, fosta sotie a prietenului sau, Petrica Nicolau. Acuzat pe nedrept (e banuit de o colaborare cu "Sumanele negre'), Petrini ajunge la inchisoare, apoi intr-o mina de plumb si la canal. Este pus in libertate, dar Matilda il paraseste. Se angajeaza la serviciul de deratizare publica, unde cunoaste mediul social periferic, si apoi ajunge contabil la "Oraca'. O intalneste pe Suzy Culala, casatorita cu un inginer. Se indragosteste de ea, dar neprevazutul il impiedica sa fie fericit. in timpul unei excursii la munte, in urma unei altercatii cu inginerul, il ucide involuntar, aruncandu-l din cabina telefericului. Este acuzat de crima si ajunge din nou la inchisoare.

Avocatul sau, Stefan Pop (Cicero), il sfatuieste sa povesteasca in scris ce i s-a intamplat. Confesiunea il elibereaza, asa cum recunoaste eroul insusi in'final, de ,,barbaria concretului', fiind incredintat ca altfel despartirea de tot ceea ce traise nu era posibila.

Structura -l compozitie. Subiectul este relatat de Victor Petrini la persoana I, danq impresia de marturisire eliberatoare.

Un fragment din volumul al 11l-lea, datorat lui Stefan Pop, prietenul si avocatul lui Petrini, este scris la persoana a IlI-a.

Pentru ca eroul este un temperament speculativ, epica romanului contine numeroase comentarii morale, observatii sociale si politice, eseuri filozofice si estetice, citate si referinte din Dostoievski, Joyce, Rousseau, Socrate etc. Meditatia lui Petrini imbina modalitati diferite de expresie (povestire, cronica, mister, suspans), in care tehnica detaliului este cea mai evidenta.

Cele trei volume sunt structurate in zece parti.

Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). Autorul a creat
un narator-reflector (Victor Petrini), pus sa observe, dar si sa
interpreteze. Constiinta naratorului unifica "mai multe transe de
viata'. Se produce, de asemenea, "transferul de ubicuitate de la
romancier la personaj. Marin Preda pune ceva in eroul sau din insusi
destinul povestitorului, asa cum promitea intr-un interviu mai vechi'.
(Cornel Moraru). uin,

Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dinine eleliiT

Ca si la alti scriitori, si la Marin Preda cuplul este vazut ca un nucleu social. De aici, o varietate tipologica umana, organizata in cupluri:

Petrini Nineta Romulus, Matilda - Petrica Nicolau, Petrini Matilda, Ion Micu Ivona, Ion Micu Clara, Petrini Suzy etc.

Personajul principal al romanului, Victor Petrini, a fost apreciat de Nicolae Manolescu "uri om fara sansa'. intr-adevar, el trece prin mai multe experiente de viata, dar in esenta erosul il angajeaza total. Fiecare dintre experientele sale erotice sunt tipuri de relatii ale omului cu realitatea, in intentia de a o cunoaste si de a si-o asuma. Fiecare varsta a eroului e dublata de o alta iubire, pentru ca dupa fiecare esec, el nu inceteaza sa creada in mitul fericirii prin iubire. Prin Nineta, Petrini cunoaste prima dragoste, care se dovedeste scurta si capricioasa. Prin relatia cu Caprioara el traieste, ca student, iluzia ca este un ales. Casatorja cu Matilda ii releva aspectele pure si imprevizibile ale vietii de familie. Experienta cu Suzy pare a fi perfecta, dar si de aceasta data arbitrariul spulbera iluziile eroului. Numai in final, Petrini ajunge la libertatea constiintei de sine.

Particularitati stilistice. Autorul este, prin mijlocirea personajului-reflector (sau martor), un moralist. De aceea, stilul sau este adesea aforistic, pe baza unor teoretizari sau generalizari. Indicam cateva formulari: "viata este uitare de sine', ,,indoiala ne trezeste cu getul, producand in spiritul nostru certitudinea ca existam', ,,tineretea este o trufie, rareori o valoare', "daca tot trebuie sa faci ceva, atunci fa-l cu seninatate' etc.

Receptare critica

"in Risipitorii. Intrusul, Cel mai iubit, romane cu finaluri deschise, construite pe ideea unui esec existential, exista, cu toate acestea, o posibilitate (slaba, dar exista) de iesire'

(Eugen Simion, intoarcerea autorului. Eseuri despre relatia creator-operff)

"Petrini e naratorul absolut, celelalte voci sunt dramatizari ale propriei interogatii infrigurate despre existenta.'

(Cornel Moraru, Semnele realului)

Fragment semnificativ comentat

,, Mi-am recitit acest lung manuscris si dincolo de ceea ce el contine, m-a uimit barbaria concretului, pe larg etalat, si cu placere vizibila, si pe care nu l-am putut ocoli fiind 'incredintat ca astfel m-as fi chinuit indelung, fara sa obtin, spiritualmente, eliberarea totala a constiintei mele de ceea ce am trait. Am fost ispitit, o clipa, sa il arunc pe foc. Si, totusi, mi-am spus, trebuie sa-i dau drumul sa mearga. Multi dintre semenii mei au gandit poate la fel, au jubilat ca si mine, au suferit si au fost fericiti in acelasi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atata timp cat aceste trepte urcate si coborate

de mine, vor mai fi urcate si coborate de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand: daca dragoste nu e, nimic nu e!

Textul reprezinta partea finala a romanului (sfarsitul cap. XXII, partea a opta) si contine reflectiile personajului-narator, care isi asuma scrierea marturisirilor in forma finala a cartii.

El reaminteste aici scopul romanului: ,,eliberarea totala a constiintei mele de ceea ce am trait'. Desi - pentru o clipa - a ezitat. fiind tentat sa-si sacrifice cartea, autorul se simte dator sa-i dea drumul ,,sa mearga'. El este constient ca romanul nu este numai confesiunea lui, ci si a celorlaltt,-^tuturor celor care au trait mitul "fericirii prin iubire'. Citatul biblic argumenteaza ca la baza vietii sta insasi iubirea, dar nu iubirea "aproapelui', ci cea pasionala: "daca dragoste nu e, nimic nu e! '. (G.A.)

i