Comedia 'O noapte furtunoasa' de Ion Luca Caragiale

O noapte furtunoasa ',
de Ion Luca Caragiale
- comedie -

    Comedia 'O noapte furtunoasa' de Ion Luca Caragiale (1852 -1912) a fost citita la Iasi, in cadrul cenaclului 'Junimea' in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata in revista 'Convorbiri literare' in 1879 si inclusain volumul 'Teatru' din 1889.
    Dramaturg si prozator, I.L.Caragiale a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face 'concurenta starii civile', iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este 'realismul tipic'.

    Comedie a moravurilor de mahala, 'O noapte furtunoasa' ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri si 'ambituri' de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.
    In comedia 'O noapte furtunoasa', Rica Venturiano infatiseaza tipul de june-prim, aventurierul/cuceritorul, fiind asemanator cu Stefan Tipatescu din comedia 'O scrisoare pierduta'  si cu Nae Girimea din comedia 'D'ale carnavalului', completand astfel galeria personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui I.L.Caragiale.
    Prin comicul de caracter, dramaturgul ii compune lui Rica Venturiano un statut social complex, 'arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist', deoarece el reprezinta atat tipul functionarului, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului demagog, avand trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu din comedia de moravuri sociale si politice 'O scrisoare pierduta'. El insusi se prezinta cu mandrie cocoanei Veta: 'Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace circumscripta de galben, poet liric, colaboratore la ziarul Vocea Patriotului Nationale, publicist si studinte in drept'.

Insusirile caracteriale reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele amorezului, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
    Rica Venturiano este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Tanarul amorez vrea sa para un intelectual profund si un ziarist inteiigent, un om important in societate, dar, in esenta este cu adevarat 'un; coate-goale', un tip semidoct, de o lasitate jalnica, un impostor.
    PortretuI fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi tipice profesiei de functionar, reduse la cateva elemente reprezentative, adica ochelari, joben si plastron: 'cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa'. Venturiano este deserta cu dispret de catre Jupan Dumitrache, care, fiind negustor cu stare, desconsidera tagma slujbasilor, 'niste papugii', 'niste scarta-scarta pe hartie', fara 'chioara-n punga'. Caracterizat direct de catre acest personaj prin expresii de mahala, tanarul este considerat un 'bagabont de amploiat', un 'coate-goale' si 'mate-fripte', dar cand acesta nu mai constituie un pericol pentru 'onoarea de familist', Dumitrache este 'incantat', il priveste 'cu respect amestecat cu sfiala' si-l considera 'bun de dipotat' sau de ministru. Nae Ipingescu este  un admirator entuziast al tanaruiui ziarist, 'amploiat judiciar, student la Academie - invata legile, - si redactor la Vocea Patnotului Nationale. (cu putere) E d-ai nostri ce samai stain sa mai vorbim'.
    La 'Iunion', Rica Venturiano se indragosteste de Zita, care ii da intainire la ea acasa, dar, din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric - avand si ochelari - si-i face acesteia o declaratie de dragoste inflacarata, devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: 'Angel radios! Precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt nebun'. Desi Veta este siderata de indrazneala tanaruiui, Venturiano se arunca in genunchi si continue cu avant verva declarativa, expresiile amoroase fiind de un comic monumental: 'te-am curtat la nemurire [] tu esti aurora, care deschide bolta instelata intr-o adoratie poetica plina de [] tu esti angelul visurilor mele, tu esti steaua, pot pentru ca sa zic chiar luceatarul, care straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentii mele, tu esti'. Personajul pare a fi reflectarea parodica, peste timp, a trubadurilor francezi medievali. Situatia este de un comic irezistibil, Veta se sperie ingrozitor, mai ales pentru ca ar putea fi banuita din nou de Chiriac, iar amorezul nu intelege nici el nimic din atitudinea femeii. Cand se dumireste asupra confuziei, este tngrozit atat de incurcatura produsa, cat si de frica, intrucat cei doi barbati care vegheau la 'onoarea de familist' il vazusera intrand in casa, iar acum il cautau innebuniti sa-l omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent, comicul de limbaj fiind remarcabil prin anacolut: 'Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon'.

Disperarea amorezului atinge cote maxime atunci cand aude in curte vocile barbatilor strigand si devine las si fricos peste masura, milogindu-se de Veta: 'Madam, cocoana! ai mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de roze si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei Scapa-ma!'. Venturiano este salvat in ultimul moment de Zita, si ii revine aplombul, 'prinzand limba', asa cum remarca si dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza dictonul latinesc 'vox populi, vox dei!' ('vocea poporului este vocea lui Dumnezeu') si declama cu emfaza: 'Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei!'.

    Intocmai ca Nae Catavencu, Rica Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze patriotarde (fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu afectare. Deviza care exprima dragostea si respectul pentru popor ilustreaza un comic de limbaj seducator: 'Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!'. Sfios, Dumitrache se simte onorat ca tanarul ziarist 'compatimeste' cu Zita, se arata jenat ca 'zestrea nu-i asa de mare, si dumnealui e stii, ceva mai sus noi suntem negustori' si le da binecuvantarea.

    Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale, si ii explica acest fapt lui Dumitrache prin similitudine cu principiile constitutiei, amestecand ridicol un stil oficial cu unul familiar: 'Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitafii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia', apoi adauga 'Eu, daca compatimeste si madam Zita la suferinta mea'. Dramaturgul reface in didascaliile din final cuplurile piesei, care nu sunt neaparat si cele oficiale: '(Rica e cu Zip, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu) '.
    In toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esenta si aparenta, dramaturgul fiind 'inzestrat cu o reaia putere de observafie a contrastelor dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o serie de tipuri, care prin unitatea lui sufleteasca, energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale mentalitatii unei intregi clase sociale din epoca noastra de prefacere' (Eugen Lovinescu).