CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
LITERATURA CULTA Sec. XVI-XVIIII
LITERATURA VECHE
LITERATURA RELIGIOASA
Am aratat in introducerea acestei lucrari, pe ce motive ne intemeiem ca sa incepem cu literatura
religioasa si in ce masura socotim ca ea intra in
cadrul unei literaturi.
In primul rand cartile
acestea sunt pretioase pentru cei ce vor sa
studieze faptele prin care a trecut limba noastra. Pentru cei ce nu se ocupa special cu asemenea chestiuni, pot
sa prezinte interes cateva observari generale. Vom aminti aici,
pentru acei doritori de a cunoaste lucrurile cu de-amanuntul, ca
despre miscarile culturale ale roma nilor, intre 1504-1714, a scris o
carte I.G. Sbiera (Cernauti, 1897), iar asupra literaturii religioase
pana la 1688 a publicat un volum N. Iorga (1904).
SECOLUL XVI
Care sunt cele mai vechi scrieri romanesti? Avem un
numar de manuscrise si mai multe tiparituri. Pentru
acestea din urma cunoastem data, dar pentru cele mai multe manuscrise
nu avem nici o siguranta. Toti
cercetatorii trecutului nostru sunt invoiti asupra faptului ca
nu posedam nimic anterior secolului XVI. Mai e stabilit ca
intre manuscrise trebuie sa cautam
textele cele mai vechi.
Prima grupa o formeaza
trei: Codicele voronetean, Psaltirea voroneteana si
Psaltirea scheiana. Catestrele se gasesc
azi in Colectia Academiei (nr. 448, 693, 449).
Manastirea Voronet din
Manuscrisul acesta a fost numit
'Codicele voronetean' si asa este
cunoscut; dar socotesc ca numirea este improprie. In adevar, cuvantul
latinesc codex, intrebuintat pentru vechile manuscrise din occident, pe
care l-am luat si noi, inlocuindu-l uneori prin cel slavon de sbornic,
insemneaza un manuscris, care contine
scrieri de un cuprins variat. Aci insa cuprinsul nu e
deloc variat, fiindca sunt numai faptele si epistolele apostolilor.
I se putea zice mai bine cum i-a si zis intr-un loc d-l Iorga: Apostolul
de la Voronet. Sub acest nume de Apostol sau de Praxapostol sau de Paxiu,
inteleg clericii nostri cartea care cuprinde faptele apostolilor
si epistolele lor. Ele fac parte din Noul Testament, iar acesta are pe
langa cele 4 evanghelii (Matei, Marcu, Luca si Ion), faptele
apostolilor si epistolele: 14 ale lui Pavel, 1 a lui Iacob, 2 ale lui Petru,
3 ale lui Ion, 4 ale lui Iuda si la urma Apocalipsul Sf. Ion Teologul
(adica aratarea lui Hristos in fata acestui apostol).
Foile ramase din manuscrisul de
la Voronet cuprind fragmente din faptele apostolilor, din epistola lui
Iacob, din prima si a doua epistola a lui Petru.
Se vede de aici ca nu este lucrare originala, dar prezinta interes
pentru vechi mea limbii.
Cat era de veche
aceasta limba? Parerile au fost
deosebite. Studii speciale s-au scris atunci de
Asupra Psaltirii
de la Voronet s-au publicat cercetari de d-l Ovidiu Densusianu
(Anuar. Semin. filol. 1898), iar textul se gaseste in 'Revista p.
istorie', fundata de Tocilescu (an. XI, p. II de Giuglea).
Cealalta Psaltire, care a
facut parte din biblioteca de la mosia Scheia a lui D.C. Sturdza, a
avut buna soarta de a fi publicata de d-l I. Bianu, in 1889, in
niste conditii exceptionale: fiecare pagina este
fotografiata si reprodusa in facsimile, alaturi de
transcrierea in litere latine. Aceasta procedare, care are numai cusurul
ca este foarte costisitoare este cel din
urma cuvant al perfectiunii; caci textul poate fi studiat, ca
si cand ar avea inainte originalul, de orice cercetator si in
orice parte a lumii.
Manuscrisul acesta este
mai putin artistic, literele sunt mai grosolane. Cuvintele
sunt mai adesea despartite. Formatul e mic si textul are
530 pagini. El cuprinde intreaga colectie de imnuri
religioase sau psalmi ai marelui rege-poet David.
O editie
stiintifica cu studii, text si glosar a dat d-l I. Candrea
(2 vol., 1916).
Intre aceste trei manuscrise sunt
asemanari foarte insemnate de aceea se socoteste ca
traducerea prima a fost scrisa in acelasi timp si in
acelasi loc. Unii au socotit ca locul trebuie sa
fie Ardealul. D-l Iorga crede ca e Maramuresul
si ca timpul e secolul XV.
Caracterul cel mai insemnat al limbii
in care sunt scrise aceste manuscrise sunt prezenta sunetului r sau
nr in locul lui n intervocalic. Asa se zice: cire in
loc de cine, panre in loc de pane, paine s.a. Aceasta
particularitate traieste pana azi in putine cuvinte in
Maramures, in mai multe cuvinte in
Aceeasi deosebire de sunete se
gaseste si in alt manuscris, care e
cunoscut sub numele de Codex Sturdzanus si se pastreaza
in colectia Academiei sub nr. 447. E o carticica de formatul
cartilor in 8, pe care inainte de 1879 D.A. Sturdza a pus-o la
dispozitia lui B.P. Hasdeu, care s-a decis sa-l studieze si i-a
dat numirea ce i-a ramas pana azi.
Hasdeu publica
in 1880 acest manuscris cu studii istorice, lingvistice si literare (Cuvente
den batrani, vol. II). El stabileste ca intre
1580-1620 a trait in satul Mihaciu din Ardeal (fostul scaun al Ariesului,
azi Comitatul Turda-Aries, cercul Vintul de Sus) un
preot care isi zice singur Popa Grigore si care a adunat cateva
carti poporane, a copiat el unele si a tradus insusi din
slavoneste. Se pot face deci doua grupe: unele scrise intre 1550
si 1580 de diferite persoane si numai adunate de Popa Grigore; altele
intre 1580 si 1619, scris de el.
Cele anterioare anului 1580 sunt
urmatoarele:
a) Rugaciunea de scoaterea
Dracului. Credinta ca Dracul intra in unii
oameni si-i chinuieste era foarte raspandita printre romani
in secolele trecute. De asemenea, nenorocirea se scapa cineva
recitandu-i-se de catre preoti anumite rugaciuni, care aveau
darul sa alunge pe Necuratul. Aci
aflam povestea (cunoscuta de la literatura poporana) a sfantului
Sisoe;
b) Calatoria Maicii
Domnului in Iad sau 'Cuvantu de imblare pre la munci sfanta Maria vria
sa vadza cum se muncesc rodul crestinescu'. (Cunoscuta de la literatura poporana.)
c) Apocalipsul Apostolului Pavel
sau 'Cuvantul sfantului Pavel apostolu de la iesirea
sufletelor'. Povesteste cum a vazut
iesind sufletul omului, cum se pedepsesc oamenii rai in Iad si
cum se rasplatesc cei buni in Rai.
d) Cugetari in ora
mortii. Este o compozitiune fara titlu in text, in care
ni se infatiseaza cugetarile ce ar putea sa
aiba un crestin cand vede moartea apropiindu-se si-si ia
ramas bun de la familie si amici; cere o ingaduiala de
catava vreme, dar neputand-o capata de la Arhanghel,
vorbeste despre invierea mortilor si judecata de pe urma
si despartirea celor buni de cei rai.
Textele scrise dupa 1580 sunt
urmatoarele:
a) Legenda Duminicii. Cuprinde
epistolia lui Hristos pentru paza Duminicii (cunoscuta de la literatura
poporana);
b) Incercari de traducere din
slavoneste, fragment, dupa un text religios, atribuit sf. Ion
Chrisostom;
c) Intrebare
crestineasca. Pe la 1560 s-a tiparit in
d) O predica. Se
explica Tatal nostru, nu in chip original, ci cu obisnuitele
cuvinte din textele religioase; dar are o importanta foarte mare prin
multimea arhaismelor si a particularitatilor de tot felul
ale limbii din acest timp. Este numita de obicei prin cu
vintele initiale 'Frati dragi';
e) Legenda Sfintei Vineri.
Sfanta Vineri, identica cu Sfanta Paraschiva, este dintre cele mai
populare figuri de sfinti, din cauza episoadelor romantice ce contine
povestea vietii ei, care in unele parti se aseamana cu
miracolul basmelor. Textul acesta este o copie de pe
un original scris probabil in regiunea Brasovului, intrucat se poate
judeca dupa particularitatile limbii;
f) Fragment dintr-o
conjuratie. Sub acest titlu se cuprind vreo 7-8 randuri dintr-o
rugaciune, prin care se alunga dracii;
g) Legenda lui Avraam.
Povesteste cum a venit fulgerul sa ia
sufletul acestuia si cum si-a dat patriarhul sfarsitul;
h) Fragment liturgic. Nu e
scris de Popa Grigore, ci de alta persoana. Cuprinde ceva dintr-o zi de duminica dimineata din postul
Pastilor;
i) O predica. Scrisa
de alta persoana, nu de Popa Grigore, este
importanta prin faptul ca nu reproduce cuvinte obisnuite din
carti, ci pare a fi originala. Este numita de obicei, spre
a se deosebi de cealalta, prin cuvintele initiale: 'Zise
Domnul'.
Popa Grigore, culegatorul
si traducatorul de carti poporane, se vede ca era un preot care nu se ridica, prin
invatatura, mai presus de poporanii sai. Numai asa se explica prezenta unor texte eretice
intre predici religioase. Hasdeu da atentie deosebita
acestor eresuri si emite parerea ca cele mai multe dintre
credintele eretice cuprinse in colectia preotului din Mahaciu,
se datoresc sectiei bogomililor.
Ce este
aceasta?
Crestinismul a avut sa lupte cu o suma de secte, pe care diferitele
concilii le-au osandit si ale caror carti au fost arse. Cu toate acestea, eresurile s-au raspandit mai mult in
tarile in care cunostintele dogmatice erau mai putin
intinse. Intre numeroasele eresuri crestine a
fost si bogomilismul.
Iata, in cateva cuvinte in ce consta aceasta credinta:
Dumnezeu a avut doi fii: pe Satanail
si pe Mihail (identic cu Hristos). Fiul cel mare, Satanail, s-a rasculat contra tatalui si a devenit
elementul rau. Hristos l-a invins, l-a aruncat in Iad si i-a luat
terminatiunea il, lasandu-l
'Satana'. Pamantul si cu tot ce se
afla pe dansul, impreuna cu omul, este creatia lui Satanail; dar
Dumnezeu a dat omului si o parte de la dansul, adica sufletul. De
aceea in om sunt doua elemente vesnic in
lupta. Religia ortodoxa cu toate dogmele ei era
considerata ca opera a Satanei. Cine e cu adevarat
credincios trebuie sa respinga toate acestea
si sa caute a intari elementul divin. De aceea bogomolicii
primeau numai pe 'Tatal nostru' dintre toate rugaciunile si
incolo aveau altele ale lor, duceau o viata ascetica, mancau
numai vegetale, nu admiteau liturghia, posteau lunea, miercurea si vinerea
si fiecare credincios se considera preot.
Se vede din
aceasta scurta expunere ca avem aici credinta dualistica,
asiatica, lupta intre principiul binelui si al raului, pe care o
aflam in religia persana. Acolo, in
De la Dunare de jos
credintele bogomilice au luat drumul prin Italia si au ajuns
pana in Franta de sud, unde se forma secta Albigensilor, contra
careia vedem pe regele Philippe-Auguste (1223) trimitand armata.
In genere, in Europa credinciosii bogomilismului erau numiti bulgari,
sub diverse forme: bulgari, bugari, bougres (in limba franceza a ramas vorba bougre, schimbandu-si sensul
din 'eretic' in 'om ticalos').
Sunt motive
puternice pentru a se sustine ca doctrinele acestea au trecut si
de-a stanga Dunarii. Hasdeu aduce urmatoarele argumente:
1. Marturia sasului
Reicherstorffer (sec. XVI), care spune ca moldovenii au cea mai mare
veneratie pentru apostolul Pavel.
2. Incredintarea unui boier
moldovean (sec. XVI) ca Petru Rares este
crestin de legea 'Sancti Pauli'.
3. Existenta (in sec. XVII) unor
romani in Transilvania, care considerau pe apostolul Pavel mai presus de
toti sfintii.
4. Transmiterea pana azi a
proverbului sasesc 'L-a parasit ca Sf. Pavel pe
romani', proverb ce se gaseste si
la unguri.
La acestea Sbiera adauga
expresia 'oameni buni', ce se
intrebuinteaza in popor si pe care o alatura cu
'bons hommes', nume ce-si dau unii altora sectarii bogomilici
din Italia si Franta.
Trecand la romani, doctrinele de care
ne ocupam se intinsera repede din doua cauze: toleranta
clerului roman, necunostinta deplina a dogmelor ortodoxe.
Astfel, romanul crede ca, pe langa pacatul originar cu care se
naste omul, ii este scris sa faca alte
pacate. Trebuie dar sa mai rascumpere
din ele cat va putea si in acest scop alearga la ajutorul
sfintilor si spre a avea mai multe ajutoare, creeaza sau
introduce sfinti deosebiti de-ai crestinismului. Asa avem:
Sf. Vineri, Sf. Dumineca, Sf. Miercuri, Sf. Soare s.a. Apoi,
viata viitoare framanta spiritul romanului. Iadul cu munci i se
infatiseaza cu culorile cele mai infioratoare si
diavolul joaca un mare rol in viata lui. Pe
cand ingerul, ce-i sta pe umarul drept, il indeamna la bine,
diavolul il pune sa faca rau. Diavolul
se intrupeaza in diferite animale si persecuta pe om; tot el produce diferite boli sufletesti si
trupesti, de care nu poate scapa omul decat prin descantece si
rugaciuni.
Tot de la bogomili pare a se fi
pastrat la romani postul de lunea, inlaturarea de catre
tarani a carnii de vita mare, zilele de peste din
posturile cele mari, precum si admiratiunea pentru viata
ascetica.
Chestiunea influentei bogomililor
nu este insa asa de sigura. Intr-o
colectie de Studii bizantino-romane publicata de D. Rousso in
1907 se cerceteaza unele texte socotite bogomilice de catre Hasdeu
si se combat opiniile acestuia. Argumentele acestea sunt de doua
categorii: de o parte arata ca textul Cugetari in ora
mortii socotit bogomilic, deci eretic, este o reproducere din
randuiala inmormantarii stabilita de biserica ortodoxa; de alta,
compara unele credinte bogomilice cu pasagii din textul studiat
si arata ca ele sunt in contradictie si deci textul nu
poate fi bogomilic.
Critica aceasta se
prezinta cu destul temei. Ea stinge numai in
parte concluziile lui Hasdeu, care ne indeamna a crede ca multe din
textele mahacene sunt bogomilice.
Mai avem inca doua manuscrise din secolul
XVI.
Unul a fost descoperit de Hasdeu in
biblioteca din Belgrad si publicat in Cuvente den batrani
(vol. I). Este un fragment (vers. 3-41, cap. XXVI) din Levitic.
Se stie ca Vechiul
Testament cuprinde trei grupe de carti din care cea mai in
semnata e formata din cele cinci carti ale lui Moise sau
Pentateucul: Facerea, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul.
Hasdeu
socoteste ca cele doua pagini aflate de el sunt cel mai vechi
text biblic in limba romana si ca s-ar fi scris pe la 1560 in
Oltenia. Cu totul alta este parerea d-lui Iosif Popovici (in rev.
'Cozanzeana' din Orastie), care le socoteste ca un
rest din traducerea intregii biblii care s-a tiparit in Orastie,
sub titlul de Palia in 1582.
Alt manuscris din acest secol este Evangheliarul
lui Radu Gramaticul, care se gaseste in biblioteca
Intr-o notita
slavoneasca de la finele manuscrisului, 'Radu Gramaticul,
fiul lui Draghici din Manicesti pe langa orasul Rusi
pe raul Vede' spune ca, fiind fugit in satul Novaiceni pe raul Osma,
a aflat ca Patrascu-Voda (Petru Cercel) este la Rodos
si s-a dus acolo ca unul ce-i era devotat. Patrascu i-a zis sa scrie evanghelia; el a inceput-o la 3 iunie si
a sfarsit-o la 14 iulie 7082 (1574). Petru Cercel (domn in
Timpul scurt pe care zice Radu
ca l-a intrebuintat ca sa sfarseasca lucrarea face, cu
drept cuvant, pe Hasdeu sa afirme ca nu poate fi vorba de o traducere
a lui Radu insusi, ci de o copie. Nu posedam textul de pe care a
copiat el, dar d-l
In ce priveste tipariturile din sec. XVI, sarcina
cercetatorului este mult usurata prin pretioasa lucrare: Bibliografia
romaneasca veche de I. Bianu si N. Hodos, pe care o
publica Academia romana din anul 1898. Cercetarea a ajuns la anul
1817 si trebuie sa se opreasca la 1830.
Din aceasta lucrare se vede
ca cea mai veche tiparitura din principatele romane ce se cunoaste pana azi este o leturghie
slavona din 1508; iar cartea romaneasca cea mai veche este din
1560-61; o evanghelie tiparita de diaconul Coresi. Cu numele lui
trebuie sa incepem lista vechilor
tiparituri.
Nu avem
cunostinte pozitive despre acest Coresi. Se pare ca este neam de grec din insula Chyios, ca familia lui
venise mai de mult in Muntenia si se rumanizase. Intr-un articol publicat
de
Se cunosc de la Coresi 15
lucrari, dintre care sase romanesti,
una cu text slavon si cu text roman, iar restul slavone pe de-a-ntregul.
Cea mai veche tiparitura este din 1560-61, colectiunea celor 4 evanghelii, Tetraevanghelul,
tradus in colaboratiune cu Teodor Diacul. Exemplarul
cel mai complet se gaseste in Biblioteca Academiei.
In aceasta
lucrare sunt numai textele evanghelice. Biserica noastra insa a avut totdeauna trebuinta de explicari ale
acestor texte.
Ar fi fost desigur de un mare interes pentru istoria limbii si a literaturii
noastre ca explicarile sa se fi scris de-a-dreptul in romaneste;
din nenorocire ele sunt numai traduceri si din aceasta pricina
au si o importanta mai mica.
Explicarile evangheliilor
formeaza ceea ce se numeste Cazanie. Cei vechi intrebuintau si numele de Talcul evangheliilor
sau Evanghelie cu invatatura sau Evanghelie
invatatoare.
Coresi a facut doua scrieri
de acest fel, care sunt cunoscute de specialisti sub numele de Cazania
l-a si Cazania 2-a, prima tiparita pe la 1564, dupa
informatia data de Cipariu (caci acum nu se mai
gaseste nici un exemplar din aceasta carte); a doua la 1580-81.
In serviciul bisericesc, scrierea
complementara a evangheliei este Apostolul
adica faptele ucenicilor lui Hristos.
Colectiunea
acestor fapte se numea la cei vechi Praxiu, Praxapostol sau si cu numele
simplu de astazi Apostol.
Coresi a
tiparit o asemenea lucrare pe la 1563.
Pe langa aceste carti
pur crestinesti, biserica noastra ca si cea catolica a admis pentru serviciu si din cartile
ebraice ante-crestine. Cea mai importanta este
desigur Psaltirea, adica colectiunea acelor minunate imnuri
ale lui David care n-au fost in nici o literatura ajunse pana acum. In literatura noastra veche Pasltirile sunt intre cele mai
numeroase lucrari.
De la Coresi avem 3: una cu text
roman si cu text slavon, cunoscuta sub numele de Psaltirea slavo-romana,
tiparita la 1577 si reprodusa in editiunea Academiei
de Hasdeu; doua numai cu text romanesc, una tiparita in 1568,
alta in 1570.
Diaconul Coresi avea si un fiu numit Serban. Acesta a tiparit la 1588 in
limba slavona un Liturghier.
Locul tiparirii
cartilor lui Coresi a fost Brasovul, fapt stabilit de
publicatia bibliografica a Academiei, pe cand pana aci se credea
ca unele lucrari ale lui Coresi s-au tiparit la Sas-Sebes.
Rostul acestor tiparituri a fost
explicat ca un efect al propagandei protestante (sub
forma calvina si luterana). Doctrinele reformate plecand de la
ideea lui Luther, cereau ca tot serviciul divin sa
se faca in limba fiecarui popor, iar nu in limba
Apoi sa
adaugam faptul ca lucrarile lui Coresi s-au tiparit
din indemnul si cu cheltuielile magistratilor
orasenesti protestanti: Hans Benkner (Hanes Beagner,
zice el) si Lucas Hirscher (Lucaci Hrajila) din
Ar fi inca o chestiune de
cercetat daca Coresi este traducator sau
numai tiparitor? Un raspuns categoric nu se
poate da pentru toate cartile lui. D. Iorga crede ca el s-a
folosit de manuscrise transmise din
Contemporana cu
tipariturile lui Coresi este o Evanghelie
slavo-romana, semnalata de Karataev si I. Bogdan, care s-ar
fi tiparit in
Cea mai veche este
asa-numita Palia de la Orastie, primul text biblic ce se
cunoaste in limba romana. Cuprinde din cartile lui Moise:
Facerea si Iesirea.
Tiparirea s-a
facut in anul 1582, dar se pare ca se tradusese mai mult decat se
tiparise si din aceasta s-a ratacit o copie pe 2 foi,
despre care am vorbit mai sus.
Din prefata cartii, se
vede ca traducerea s-a facut de episcopul Mihail Tordas, care
s-a asociat cu dascalul Efrem Zacan, cu Stefan Herce, preot din
Caransebes, cu Moise Pestisel, preot din Lugoj, si cu
protopopul Achirie din Hunedoara. In privinta limbii din care au tradus,
sunt doua pareri. D. Iorga, sprijinit pe cuvintele din
prefata 'cu mare munca scoasem (scoaseram) din limba
jidoveasca si greceasca si sarbeasca', zice
ca s-a tradus din slavoneste. D. Iosif Popovici, in studiul publicat
in 'Analele Academiei' (Tom. XXXIII) sustine
ca s-a tradus si din ungureste.
Asupra tuturor acestor
carti cea mai recenta este studiul
d-lui G. Pascu (Istoria literaturii si limbii romane in sec. XVI,
Buc. 1921).
SECOLUL XVII
In secolul XVII literatura religioasa ia o
dezvoltare foarte insemnata. Numarul manuscriselor cat si al
tipariturilor, ce cunoastem din acest timp,
este asa de mare, incat nu se mai cere sa le insiram pe
toate. Vom vorbi numai de cele mai insemnate si vom face cunoscut si
figurile acelor barbati ai bisericii care au lucrat in aceasta
directiune.
Bibliografia
romaneasca veche ne arata 83 de
tiparituri in acest secol, in tarile romane. Mai toate sunt de natura religioasa. Cele romanesti ne dau cartile fundamentale ale
bisericii crestine. Din acest timp avem cea dintai biblie
completa: este asa-numita Biblie a lui
Serban din 1688. Psalmii lui David apar in Transilvania, intr-o
traducere tiparita la Balgrad (Alba-Iulia) in 1651 si in
Moldova in cele doua traduceri ale lui Dosoftei. Noul Testament cu
text simplu sau cu comentarii (cazanii) este insa
cartea cea mai raspandita, dar din toate traductiile si
editiile cate se cunosc, nici una nu e tiparita in
Se stie ca in secolul XVII
biserica romana este tulburata de propaganda
calvina si luterana. Propaganda aceasta pe care a studiat-o
amanuntit episcopul Melchisedec (in opera sa:
Biserica ortodoxa in lupta cu protestantismul, 1890) s-a
manifestat prin carti si aceste carti au provocat
polemici. Literatura romana a timpului s-a
imbogatit deci prin cateva catehisme si raspunsuri de
combatere sau de aparare. E pacat ca din Catehismul calvinesc
tiparit la Balgrad (Alba-Iulia) in 1640 nu se afla nici un exemplar. Din Raspunsurile la acest catehism,
tiparite de mitropolitul Varlaam in 1650 este
unul la Academie, dar nu e inca studiat. Posedam
si replica facuta de calvini in cartea Scutul catehismului
tiparita la Alba-Iulia in 1656 (pe care Barit a retiparit-o
in 1879 la
Literatura religioasa este mai
variata in acest secol, caci, afara de cartile pe care
le pomeniram pana aci, - se mai publica - insa tot numai
traduceri - o colectie de propovedanii la morti de catre Popa
Ion din Vint in 1683; explicarea celor 7 taine, tiparita la
Iasi in 1644; o poveste despre cei 40 de mucenici, tiparita in
Alba-Iulia in 1689 s.a.
Din toate aceste carti vom
alege pe cele mai insemnate.
IN TRANSILVANIA
Ieromonahul Silvestru, despre care nu avem
cunostinte biografice, a tradus Cazania (Evanghelie
invatatoare) de la Govora, din ruseste, din porunca
lui Matei Basarab si dupa indemnul mitropolitului si al
episcopilor. Aceasta traducere a fost tiparita
la manastirea Govora in 1642 de catre Preda.
Tot el a inceput, din porunca lui
Racotzi, principele Transilvaniei, sa traduca Noul testament sau
impacarea cu legea noua a lui Hristos, insa murind nu a
putut termina lucrarea, care s-a completat si s-a tiparit mai tarziu
de mitropolitul Simion Stefan, in anul 1648.
Mitropolitul Simion Stefan (1643-1651), a dat mare indemn
tiparirii si traducerii de carti bisericesti, in
timpul cat a pastorit.
Tiparind Noul
Testament al lui Silvestru, el face o declaratiune de multumire catre
George Racotzi, principele Transilvaniei, apoi o prefata catre
cititor. Aici ne spune ca, indata dupa moartea lui
Silvestru, a cercetat lucrarea acestuia si a aflat o suma de
greseli, provenite din pricina ca traducatorul raposat
nu stia bine greceste. De aceea a luat texte grecesti,
latinesti si slavonesti si a completat lucrarea pe care ar
voi s-o vada citita de toti romanii, nu numai de cei din
Transilvania.
Popa Ion din Vint a lasat urmatoarele lucrari traduse si
tiparite:
Sicriul de aur, tiparit
in Sassebes, 1863, dupa porunca principelui Mihail Apafi. In
dedicatiunea catre principe, prezinta
lucrarea din partea sa si din a tuturor protopopilor si 'cu tot
saborul romanilor din Ardeal'. Aceasta carte e
o colectiune de predici, care trebuiesc rostite de preoti la diferite
inmormantari.
Carare pre
scurt pe fapte bune indreptatoare. Se cunoaste un singur exemplar si aceluia ii lipseste titlul.
E un mic tractat de morala practica, pornind
cu deosebire din preocupatiune religioasa, formulat in intrebari
si raspunsuri. S-a tiparit in 1685.
Popa Ion din San-Petru, a
copiat la 1620 trei carti poporane:
Manuscrisul, numit 'Codex Neagoeanus',
fiindca e proprietatea d-lui Profesor Neagoe, a fost cercetat de d-l I.
Bianu in 'Columna lui Traian' (1883) unde a publicat si extrase.
Acest preot nu poate fi socotit ca
traducator din slavoneste, fiindca nu spune ca le-a tradus
si apoi, in vreo patruzeci de zile, cat marturiseste insusi
ca a intrebuintat, nu se putea face
traducerea si prescrierea pe curat.
Episcopul Sava (1659-1676) s-a distins prin convocarea unui sobor,
la care au luat parte protopopii. Aici s-au formulat o serie
de dispozitiuni privitoare la indatoririle preotilor:
Asezamanturile Vladicai Sava pentru folosul preotilor,
a bisericilor si a crestinilor' (1675), manuscris ce se gaseste in Arhiva
Fagarasului.
IN MUNTENIA
In principatul Tarii Romanesti a
inflorit literatura religioasa mai ales in jumatatea a doua a
secolului. Cei mai insemnati reprezentanti ai acestei
miscari sunt urmatorii:
Teodosie, care ajunse
mitropolit la 1668, dar peste cativa ani (1672) fu scos si inchis la
Cozia de catre Grigore Ghica. Venind la tron Serban
Cantacuzino, il instala iar in scaun. A
pastorit intre 1679-1708.
El tipari la Bucuresti, in
1682, Evanghelia si in 1683 Apostolul, care fu trimis
bisericilor din tara pentru trebuinta slujbei si, ca
sa combata directiunea calvina din Ardeal, publica o Leturghie
slavo-romana (Bucuresti, 1680) in care numai tipicul e romanesc,
iar rugaciunile sunt slavonesti. Aceasta carte
fu tradusa de ieromonahul Inochentie.
Melhisedec Ieromonahul a
tradus din greceste o carte pe care a
intitulat-o: Invataturi preste toate zilele. El spune in
prefata ca a gasit cartea greceasca foarte
importanta si pentru ca romanii nu cunosc toti aceasta
limba si, zice el, 'ca sa nu ma arat adins
mines iubitoriu', a tradus-o si a tiparit-o in Campulung cu
cheltuiala manastirii la care era egumen in 1642.
Meletie Machedonul a
tiparit asa-numita Cazanie de la Manastirea Dealului,
in 1644, prelucrata dupa cartea pe care mai inainte a publicat-o
mitropolitul Varlaam la
Udriste Nasturel,
cumnatul lui Matei Basarab, este unul din boierii care
s-au ocupat mai mult cu miscarea literara de atunci. El a indemnat
sa se traduca si sa se tipareasca lucrari
bisericesti si a tradus insusi povestea lui Varlaam si a
lui Ioasaf din slavoneste, dar n-a tiparit-o.
Varlaam, 'arhiepiscop
si mitropolit al Targovistei si al scaunului Bucurestilor,
exarh plaiului si a toata Ungro-Vlahia' (1673-1679), este initiatorul tiparirii unei interesante
lucrari bisericesti Cheia intelesului. El
marturiseste in prefata ca urand lenea si fiind
doritor de munca a organizat o tipografie in Bucuresti, aducand
'dascali de tipografie' si apoi s-a gandit ce carte ar fi mai buna, ca sa inceapa seria
de lucrari ce trebuiau date romanilor. A gasit o
carte culeasa dintre multe scripturi sfinte si scrisa
ruseste de Joanichie Galetovski, arhimandritul Cernigovului.
Indata, cu multa cheltuiala, a adus
dascali invatati - dar nu se spune numele nici unuia -
si au pus de au tradus-o romaneste. Aceasta este
Cheia intelesului, adica invataturi religioase
morale, explicand texte din evanghelie, deci tot o cazanie. A
tiparit-o in 1678.
Mitrofan, fost epliscop al
Husilor (1683-1690), cazand in dizgratia lui Cantemir, a fost
nevoit sa plece din
De la dansul posedam un manuscris intitulat Albina, copie, pe la 1688, de
pe un manuscris anterior moldovenesc, cuprinzand o serie de capitole de
natura morala-religioasa alcatuite din sentinte ale
Sfintilor Parinti si chiar ale autorilor clasici greci.
In acest timp se face o lucrare de
mare insemnatate. Serban Cantacuzino, [om]
politic cu visuri si ambitiuni mari, era in acelasi timp si
mare sustinator al literaturii nationale. Sub domnia lui se
traduse asa-numita Biblie a lui Serban, importanta
si din punct de vedere literar si din cel ortografic si care se
tipari in timpul lui Brancoveanu in 1688.
Traducerea acestei
biblii a fost facuta de mai multe persoane insemnate din acea vreme.
Din titlu si din prefata aflam urmatoarele:
Pe cand Serban Cantacuzino era
domn, nepotul sau Constantin Brancoveanu il indemna sa tipareasca o biblie. Domnitorul
cheama pe arhiereul Ghermano de Nisis (de la Nis) si
hotaraste sa traduca textul
elen, tiparit la
Prin aceste imprejurari biblia
de care vorbim se prezinta ca un simbol al
unitatii limbii si al unitatii neamului.
Fratii
Greceanu ne-au lasat pe langa aceasta, si alte lucrari.
Astfrel Serban a tiparit (la 1693) o Evanghelie
elineasca si romaneasca iar impreuna cu Radu a
tiparit (la 1691) o colectiune de reflexiuni morale-religioase ale
Sf. Ioan Chrisostomul, sub titlul: Margaritare, adica cuvinte
de multe feluri a lui Zlatoustu.
IN
Literatura religioasa a Moldovei este
foarte bogata in secolul XVII si se ilustreaza prin numele a doi
mari prelati: mitropolitii Varlaam si Dosoftei.
Varlaam a fost un calugar cu cunostinte teologice
si de o mare energie. Fiu de satean din Putna, cum zice d-l Iorga, el
izbuti sa se ridice deodata la treapta de
mitropolit, caci nu-l aflam in listele episcopilor eparhioti. Nu
cunoastem anul nasterii si invataturile sale, dar
stim ca s-a ridicat pe scaunul arhiepiscopal in 1632 si ca
a fost in legaturi foarte stranse cu Vasile Lupu, incat, in 1655,
dupa ce amicul sau fu rasturnat de Gheorghe Stefan, se
retrase si el la manastirea Secul, unde ramase pana la
moarte.
Nici
imprejurarile vietii sale nu sunt cunoscute cu siguranta.
De la Varlaam ne-au ramas doua
lucrari:
a) Cartea romaneasca de
invatatura duminecilor de preste an (cazanie)
tradusa din slavoneste si tiparita la
b) Raspunsuri la Catechismul
calvinesc, lucrare tiparita la Suceava (1645), din care pana
la timpul din urma se cunostea numai prefata, reprodusa de
Sincai in cronica sa (tom III la anul 1645). Mai era inca o dovada in faptul ca e pomenita
in a doua editiune a Catechismului calvinesc. Acum am aflat
de la d-l Bianu ca exista la Academie un
exemplar.
Iata ce zice Varlaam in
prefata, intre altele:
'Tamplandu-mi-se estimpu a fi in
partile Tarei Romanesti si vorbind mai varstos cu
oarecare boiarin Udriste Nasturel carele in mijlocul altor
carti noua ce mi-au aratat, adusu-mi-au si cartulie
mica, Catechismul crestinesc, care o am aflat plina de
otrava de moarte sufleteasca pentru care lucru am chemat sobor
dintr-amandoua partile si din Tara Romaneasca
si din Tara Moldovei Am socotit ca am
o datorie mare sa fac respuns si sa arat strambatura
si talcul cel rau al lor ce talcuiesc rau si
strambeaza scriptura sfanta'.
Din prima editiune a Catechismului
calvinesc nu se cunoaste nici un exemplar.
Din a doua (tip. 1656) este la Academie un exemplar. S-a retiparit intr-o editie moderna cu litere latine
(1879).
Acest catechism cuprinde doua
parti: 1) replica la raspunsul lui Varlaam si 2) ca
techismul propriu-zis.
Mitropolitul
Dosoftei era neam de boier mic sau de
negutator. D-l Iorga crede ca familia lui era
greaca si ca el s-a nascut pe la
1624. S-a calugarit de tanar poate la
manastirea Probata (jud. Suceava), unde
stim sigur ca a trait catava vreme si a dobandit
cunostinte serioase mai ales de limbi. Cronicarul Neculce ne
spune ca stia multe limbi: 'elineste, latineste,
slavoneste si alte'. Si adauga: 'Adanc din
carti stia; si deplin calugar si cucernic
si bland ca un miel; in
Reputatia aceasta de care se
bucura explica cum ajunge la o varsta tanara episcop al
Husilor (1658-1660) de unde trece la episcopia Romanului, unde sta
pana in 1671, cand se inalta la scaunul metropolitan.
Legaturile sale cu domnitorul Stefan Petriceico il silesc sa urmeze soarta
acestuia, cand e rasturnat, si peste putin
paraseste scaunul ducandu-se in Polonia. Mai tarziu, sub Duca,
primeste din nou pastoria (1675) si sta cativa ani,
pana la vremea lui Constantin Cantemir care-l persecuta pentru
legaturile lui cu lesii. Atunci
paraseste din nou scaunul si se expatriaza pentru tot
restul vietii sale. A trait la Zolkiew, la
Moscova, la Taganroc, unde a si murit in 1711.
De la Dosoftei avem un numar mare de lucrari. El este
mai mare carturar decat inaintasul sau Varlaam. Negresit,
tot traduceri sunt si operele sale, dar nu numai ca avem niste
traduceri ceva mai libere, dar el este cel dintai care
scrie versuri romanesti, traducand psaltirea. Inainte de
el nu putem inregistra alte versuri decat stihuri ale pecetilor, pe cand
Dosoftei ne da o lucrare lunga de mai multe mii de versuri.
Psaltirea in versuri s-a
tiparit in anul 1673 in tipografia manastirii Uniev din Podolia.
Editie noua, ajutandu-se si de manuscrisul
original, a publicat d-l I. Bianu in 1887. Lucrarea e precedata
si de un studiu introductiv.
Aceasta este
opera cea mai pretuita a mitropolitului moldovean. Ea insa n-a exercitat o influenta tot asa de mare, cum
au exercitat psaltirile versificate in alte tari crestine,
pentru ca citirea ei nu s-a introdus in biserica. Trebuie sa observam insa, ca unii psalmi au
trecut in literatura poporana si au devenit cantece de stea sau
bocete.
Versificatia
lui Dosoftei ne arata toate greutatile incepatorilor.
Se pot deosebi mai ales trei feluri de versuri: unele de 8 silabe in felul
versurilor poporane insa avand totdeauna numai rima penultima,
cum sunt aproape toate rimele lui Dosoftei.
Slobozi, Doamne, 'n
urechi sfinte,
Graiu cu de jale cuvinte.
Iata Domnul i sa stie
Ca-i Dumnezeu in vecie
altele de la 10 silabe,
fara emistih, cu constructie greoaie si amestecate
cateodata cu cate un vers de 11;
Cu urgia cea neastamparata
Ce-i ca focul peste voi
varsata,
Muta-ti, Doamne, pe
pagani mania
Si peste dansii iti
varsa urgia
altele de 12 silabe, cu
constructie obisnuita din punct de vedere al masurii
si cu cenzura dupa 6:
Tacut-am ca mutul si nu
i-as mai zice
Sa-i cuvintez bine, ca ce
sta cu price,
De mi se-nnoeste durerea cu
boale,
Jalea mea si tanga nu se mai
potoale.
Notiunea ritmului e tot atat de
putin cunoscuta lui Dosoftei ca si primilor poeti ai
nostri de la inceputul sec. XIX.
D-l Iorga observa, cu drept
cuvant, ca in alta parte se poate vedea
meritul literar al psaltirii de care vorbim: in libertatea cu care traduce. In
adevar, cu cat se departeaza de original, cu atat e nevoit sa puna si idei si imagini de la sine -
am putea zice: originale.
Iata un
exemplu: In loc de 'Minunate-s inaltarile marii,
minunat este intru cele inalte Domnul' zice:
Minunata-i unda marii,
Ce-i mai mare craiul tarii,
Ca pe toti craiul potoale
Ca spuma marii cea moale.
Tot la Uniev a tiparit in 1673 Acatistul
Nascatoarei de Dumnezeu, o mica lucrare de 43 de foi, cu
cateva titluri slavonesti, fiind lucrarea insasi tradusa
din slavoneste.
A treia lucrare, Dumnezeiasca
Liturghie, tradusa din greceste, o tipareste in
Peste un an
incepe, tot in
Este, impreuna
cu Psaltirea in versuri, cea mai importanta opera a lui
Dosoftei. Stilul infrumusetat de expresiuni colorate, energice,
duioase; sentimentul cu care povesteste adanca satisfactie
sufleteasca a celor ce se dau jertfa pentru ideea
crestinismului, modul dibaci cu care conduce actiunea, fac din
aceasta lucrare - desi nu pe deplin originala - o scriere in
care se vede un talent si care astazi inca se poate citi cu
interes.
Ultimele lucrari ale lui
Dosoftei sunt mai putin importante din punctul de vedere literar; o colectiune
de rugaciuni si sfaturi liturgice, 1683, un
octoih, tiparit probabil tot in 1683, dar din care nu se gaseste
nici un exemplar. Dupa plecarea sa din
Amanunte
biografice asupra lui Dosoftei se gasesc in brosura d-lui Dinulescu,
iar valoarea literara e stabilita in cartea de istoria literaturii
religioase a d-lui Iorga.
CARTILE DE LEGI
Nicolae Balcescu in studiul sau asupra izvoarelor istoriei
romanilor, publicat in 1845 in 'Magazinul istoric', adopta
parerea lui Cantemir, ca prima colectie de legi a facut-o
Alexandru cel Bun. Faptul nu e dovedit prin nimic si,
chiar de ar fi, ar fi scrisa in slavoneste.
Noi nu posedam
decat legiuirile lui Matei Basarab si Vasile Lupu.
De la Matei Basarab, avem doua
carti de legi:
a) Pravila de la Govora, zisa
cea mica tiparita in manastirea Govora, in
1640.
Din prefata rezulta
ca s-a tradus din slavoneste de catre Mihail Moxalie, dupa
indemnul episcopului Teofil al Ramnicului, iar tiparirea s-a facut de
catre ieromonahul Stefan din Ohrida si Meletie Macedoneanul,
egumenul manastirii Govora.
Este o legiuire
bisericeasca, vorbeste despre spovedanie si
impartasanie, despre casatorii si alte chestiuni
de acest fel.
In acelasi an
a aparut si o editiune in Transilvania, avand in frunte
numele lui Ghenadie, mitropolitul din Ardeal.
b) Indreptarea legii, zisa
pravila cea mare, tiparita in Targoviste in anul 1652.
Din titlu si prefata
se vede ca traducerea s-a facut 'de pre
limba elineasca pre limba proasta romaneasca' de catre
Daniil Panoneanul care si iscaleste una din prefete. A doua
prefata o semneaza mitropolitul Stefan.
De la Vasile Lupu a ramas o
singura colectie de legi intitulata Cartea romaneasca de
invatatura de la pravilele imparatesti, tiparita
in 1646 in Iasi. In prefata se spune ca a tradus Evstratie
biv vel logofat 'din scrisoarea greceasca pre limba
romaneasca sa poata intelege toti'.
Ambii codici se caracterizeaza
prin faptul ca sunt simple traductiuni si compilari din
autori straini, fara sa se
tina seama de trebuintele tarii. Din cercetarea lor
rezulta ca este neexacta
afirmatiunea lui Cantemir, primita si de
Dar nu numai in
acest fapt sta asemanarea dintre codicele lui Matei si al lui
Vasile; ele cuprind aceeasi materie, impartita in
aceleasi paragrafe, cu aceeasi redactiune, - chiar cuvintele
sunt aceleasi. Tot ce se gaseste
in pravila lui Vasile se afla si in a lui Matei; aceasta insa e
de cinci ori mai mare.
Asemanarea atat de
pronuntata si imprejurarea ca pravila lui Vasile se
prezinta ca un extract din a lui Matei par
curioase, cand vedem ca cea din Muntenia e tiparita in 1652, iar
cea din
Primele capitole din cea
munteana cuprind idei generale: despre lege, despre dreptate, despre
datoria judecatorului. Urmeaza o serie de prescriptiuni relative
la viata privata si publica a
arhiereilor, preotilor, calugarilor; apoi regulile logodnei, ale
nuntii si ale divortului, cu felurite si ciudate
amanunte.
O alta
parte a pravilei s-ar putea numi codice penal. Aici se
prevad pedepse pentru insulte si batai, pentru omoruri,
pentru furturi, pentru bigamie etc. Urmeaza o
suma de reguli relative la relatiunile dintre plugari din toate
punctele de vedere. Intre ele se afla
consfintita dispozitiunea pe care, prin hrisov, o daduse
Mihai-Viteazul si care, spune, ca taranul e laget de
pamant. Iata principalul articol in aceasta chestiune:
'Cand va fugi taranul
de la locul si de la stapanul sau, nime nicaiurea sa
nu-l primeasca; iar de-l va si primi deodata, de sarg sa-l
intoarca inapoi la satul lui de unde iaste; iar de va fi avand vreo
treaba ca aceea cu dans acesta ce l-au primit ca sa aiba
a-si spune treaba catre domnul acelui sat; iara de va
mestersugui intr-alt chip si va calca pravila aceasta, ca
sa plateasca la domnie litre de argint si litre
buiarinului aceluia a cui va fi taranul si in acest chip sa
aiba indemanare de la domnie ca sa intoarca taranul
sa-l duca de unde au fost iara ei sa ramaie cu
toata paguba si cheltuiala'.
Codicele lui Vasile este
alcatuit din doua parti: intai, o serie de
dispozitiuni penale relative la calcarile de hotar, la furturi,
talhharii etc., impreuna cu alte articole privitoare la viata
agricola; al doilea, prescriptiuni despre casatorie si
divort, despre adulter, omor etc.
Pentru a ne face idee de deprinderile
oamenilor din acel timp, vom reproduce cateva dispozitii care privesc
purtarea dintre soti. Capitolul are un titlu
foarte sugestiv: 'Cum si cand poate barbatul sa-si
bata muierea si in ce chip'. Sotul nu se pedepseste,
daca o va bate 'pre vina ei' sau
'daca o va bate putintel'. Sunt insa cazuri cand
sotul se pedepseste:
'Cela ce va fi vrajmas
si cumplit spre muierea lui batand-o fara de vina sau
o va bate cu vrajmasie pentru putintea vina, se va
certa intr-acesta chip: sa piarza a treia parte den darurile ce-i va
fi daruit muierea, iara de nu-i va fi dat daruri se va certa sa
dea muierii sale a patra parte din catu-i va fi zestrea'
Pedeapsa mai poate primi
sotul cand o va bate fara de masura si cu
vrajmasie. Cazuistica bizantina pe care o gasim aici e
foarte interesanta. Iata cum se defineste lipsa de
masura si vrajmasia:
'Fara masura
si cum nu sa cade si cu vrajmasie se cheama
bataie cand se face cu toiagul mai vartos cand sa va svarama
lemnul sau sa faca cu acesta rane sa mearga sange sau cand
o va lovi cu lemnul in obraz sau in cap; atuncea de-a pururea se va certa
barbatul pentru vrajmasia lui.
De-si va
bate nestine muierea cu pumnul sau cu
Asupra acestor colectiuni de
legi s-au publicat in anii din urma mai multe studii din punct de vedere
juridic si istoric, dintre care insemnam: studiul d-lui I. Peretz
despre Pravila de la Govora (Buc. 1911) si al d-lui St. Longinescu
despre Pravila lui Vasile Lupu (Bucuresti, 1909).
Amanunte se pot gasi
si in Istoria dreptului roman a d-lui St. Longinescu (Buc. 1908)
care a inceput sa publice textele legilor vechi
in paralel cu izvoarele lor. Pana acum a
aparut primul volum din aceasta colectie (Buc. 1912), in care se
da Condica lui Vasile.
SECOLUL XVIII
Secolul XVIII este, fara
indoiala, cel mai trist pentru Principatele Romane, pentru ca
dominatiunea greceasca ajunge culmea prin stapanirea
politica; nu este insa o epoca lipsita de cultura. Domnii fanarioti fac scoale grecesti, dau decrete
si scriu legi in greceste. Limba greceasca devine limba
clasei inalte din principate si nu rareori gasim membri de mari familii boieresti ale tarilor traducand
din diverse literaturi in greceste sau chiar facand lucrari
originale in aceasta limba.
Cultura romana
se margineste la scoale alipite pe langa cele grecesti
si socotite cu totul inferioare - iar ca productiune literara,
cele mai insemnate scrieri sunt cele religioase.
Aceasta
literatura a fost cu de-a-manuntul studiata de d-l Iorga in 2
volume. (Istoria literaturii romane in sec. XVIII,
1901). Aci se stabilesc doua epoci: a lui Cantemir si a lui
Chesarie, care corespund celor doua jumatati ale veacului.
In prima jumatate, dezvoltarea
literaturii religioase este mai infloritoare in
Muntenia cand traiesc mitropolitul Antim si episcopul Damaschin.
In a doua
jumatate s-a produs si in
Numarul cartilor
romanesti tiparite este destul de mare, iar centrele principale ale
acestei activitati sunt in Moldova, Iasii, iar in Muntenia,
Bucurestii, Ramnicul si Buzaul, la care trebuie sa
adaugam si tipografia din manastirea Snagovului.
Tipariturile acestea sunt, in
primul rand, carti fundamentale ale religiei crestine (Psaltiri,
Evanghelii, Cazanii, Apostoli) si carti de ritual (Molitvenice,
Penticostare, Octoihuri, Liturghii, Ceaslovuri, Acatiste, Mineie); dar este
interesant de notat ca acum apar si carti de citit,
carti literare propriu-zise, insa de literatura pur
religioasa si, bineinteles, traduceri: culegeri de discursuri
religioase, explicari ale celor 7 taine, sfatuiri pentru cei
gresiti care vor sa se indrepteze, vieti ale pustnicilor,
chestiuni dogmatice tratate in intrebari si raspunsuri etc. Tot
acum se tiparesc carti de literatura poporana,
gromovnice, pilde filozofesti.
Vom insemna aci numele cele mai
insemnate ale traducatorilor si ale ierarhilor care au cheltuit
pentru tiparirea cartilor ori au dat indemn pentru lucrarea lor.
IN MUNTENIA
Filoteiu Sfantagoretul este un
calugar care, precum arata numele ce i se da, s-a dus
si a trait multa vreme la o manastire din Sfantul
Munte. El este traducatorul a doua opere: Invataturi
crestinesti si Floarea darurilor, ambele scrise in
greceste.
In timpul domniei
lui Constantin Brancoveanu se organizeaza la manastirea Snagov o
tipografie. Aci George Radovici - precum spune in dedicatia
catre domn - gasind o traducere, facuta de Filotei, o
tipareste in 1700 in Snagov si da in acelasi timp
cateva instructiuni cititorilor, cum sa se serve de carte.
Un mare
prelat in prima jumatate a secolului XVIII este Damaschin, episcop
al Buzaului (1703-1708) si mai tarziu al Ramnicului (1708-1725), care
a tiparit in
Dar cel mai insemnat prelat din prima
parte a secolului XVIII este fara
indoiala mitropolitul Antim, caci nu numai activitatea
sa literara bisericeasca, dar viata sa insasi e
plina de interes.
Aceasta viata a fost
cercetata de catre Emile Picot, fost profesor de limba romana la
scoala de limbi orientale din
Nascut in provincia Caucaziei
numita
Pe la 1690, voind Const. Brancoveanu sa perfectioneze tipografia Mitropoliei, aduse in
Bucuresti pe Antim, numit atunci Andrei. Acesta se
calugari aci si organiza tipografia, scotand ucenici
romani. In acest timp s-a ocupat si cu studiul limbii patriei sale
adoptive, pe care ajunsese in cele din urma s-o cunoasca aproape ca un roman nascut.
In 1696 il
aflam egumen al Snagovului, unde stabili o noua tipografie. Ajunse la 1705 episcop al Ramnicului si intemeie in Ramnicul
Valcii prima tipografie. In 1708, murind mitropolitul
Teodosie, fu chemat Antim la scaun, in Bucuresti, unde zidi biserica
pastrata pana azi cu numele lui.
El ura
domnia turceasca si facea parte din partidul care simpatiza cu
Rusia. Din aceasta pricina avea multi dusmani in
Dupa Stefan
Cantacuzino, venind la tron Nicolae Mavrocordat, pozitiunea lui Antim
deveni foarte critica. Domnul cauta numai un
prilej ca sa scape de dansul. Raspandindu-se vorba ca austriecii
au intrat in tara, Mavrocordat fugi la
Antim ca tipograf la Snagov, ca
episcop si ca mitropolit a tiparit, sub ingrijirea sa
ori cu a sa cheltuiala, multe carti bisericesti
romanesti si grecesti dintre care pe unele le-a tradus el
insusi. Astfel avem o Psaltire (1694, Bucuresti), doua Evanghelii
(1697, Snagov, 1703 Bucuresti), un Molitvelnic (Ramnic, 1706)
si o Liturghie (Targoviste, 1713), un Octoih
(Targoviste, 1712) si un Ceaslov (Targoviste, 1715)
precum si carti cu bucati alese din scriitorii
bisericesti (Anthologhion, Ramnic, 1705) sau cu maxime religioase (Floarea
Darurilor, Snagov, 1700) s.a. Dar de la el ne-au ramas si
lucrari originale: predici rostite la diferite ocaziuni. Acestea n-au fost tiparite in timpul vietii lui, ci s-au
pastrat in manuscris (mss. Academiei no.
524.525.549) si au vazut lumina la finele secolului XIX (publ. de I.
Bianu, 1886 si de C. Erbiceanu, 1888).
Negresit aceste predici, care
s-au numit cu vorba greceasca didahii, sunt in parte imitate
si uneori traduse, dar tot se gasesc pasagii originale care ne dau
observatii asupra starilor de lucruri din
In aceeasi vreme cu
prelatii de care vorbiram, a trait brasoveanul Teodor
Corbea, care a tiparit in 1720 o Psaltire in versuri, a doua
dupa a lui Dosoftei.
In a doua jumatate a secolului
XVIII traieste marele mitropolit Grigorie, care ocupa
scaunul Ungro-Vlahiei de la 1760 pana la 1784. In zilele lui s-au adus
si s-au asezat in catedrala din Bucuresti moastele Sf.
Dumitru Basarabov, a carui sarbatoare se tine la 27
octombrie. Un mare numar de carti se
gasesc notate in bibliografia de Bianu si Hodos ca fiind
tiparite cu cheltuiala ori cu indemnul acestui vrednic pastor.
Ucenic al sau si
calugarit de dansul este Chesarie
episcopul Ramnicului, care invata carte greceasca, ruseasca
si chiar frantuzeasca. Dupa ce statu 12 ani ca
protosinghel la mitropolia din Bucuresti, fu numit in 1771 vicar al
episcopiei Ramnicului, iar in 1773 ales episcop titular al acestui scaun, pe
care il ocupa pana la 1780 cand isi dete sfarsitul.
In citata istorie a
literaturii a d-lui Iorga (secolul XVIII, vol. I), ni
se dau multe amanunte asupra vietii acestui prelat. El a
infiintat doua scoli: una in Bucuresti la metohul
episcopiei si alta la
IN
S-au distins numai doi din tot
sirul de 13 mitropoliti din acest veac: Iacob I zis Putneanul
(1750-1758) care publica un act sinodic, prin
care se opreau strainii sa ocupe scaunul arhipastoresc al
Moldovei si Iacob II Stamate (1792-1803).
Iacob Putneanul, dupa ce fu silit a parasi scaunul, petrecu 18 ani la
manastirea Putna. Acolo se ocupa de cultura religioasa si
din aceasta scoala socoteste d-l Iorga ca a iesit scriitorul bisericesc, cunoscut sub numele de Arhimandritul
Vartolomei Mazareanul. Acesta a ocupat
ranguri bisericesti inalte, a fost trimis in Rusia cu diferite prilejuri.
Mai tarziu, dupa ce Bucovina trecu sub
Nu se stie cand a murit, dar in
1800 se afla batran, ca egumen, la manastirea Precista din
Roman.
Activitatea literara a acestui arhimandrit a fost bogata. Ea a fost
cercetata de V.A. Urechia si asupra ei a
insistat d-l Iorga in a sa Istorie a literaturii din sec. XVIII (vol.I).
Un studiu recent asupra lui Mazareanu,
datorit Par. D. Dan din
Vartolomeiu a
tradus carti religioase din slavoneste si din ruseste,
dar se vede ca nu s-au tiparit, caci in Bibliografia de
Bianu si Hodos nu se intalneste numele lui. A tradus
si opere profane; a scris o relatie a unei calatorii in
Rusia; a copiat multe cronici ale Moldovei.
Lui i se atribuie si Panegiricul
lui Stefan cel Mare, o opera
retorica foarte interesanta. Aceasta opera a aparut intaia data in revista 'Arhiva
Romaneasca' a lui Kogalniceanu (vol. I, 1841),
dupa o copie, caci originalul s-a pierdut. De atunci s-a
reprodus de mai multe ori: intr-o brosura in 1860 (
D-l O. Densusianu zice
('Vieata Noua' V, no. 13) ca e la mijloc o mistificare
literara: persoana care a dat lui Kogalniceanu manuscrisul l-a facut sa publice drept scriere veche o lucrare
noua, intr-un stil ce cauta a imita pe scriitori.
Lucrarea cuprinde o
introducere si 3 parti.
In introducere dezvolta
cuvintele psalmistului 'omul ca iarba; zilele lui
Partea intaia vorbeste despre
neamul lui Stefan si despre vitejiile lui
si incheie zicand:
'Care domn mai mari
biruinte au facut si aceste in deosebite vremi si locuri,
cu deosebire neamuri? Ca fulgerul de la rasarit la apus
au straluminat. Martori sunt lesii, care cu sangele
lor pamantul nostru au rosit. Martori
ungurii, care pe satele si cetatile lor de foc potopite le-au
vazut. Martori sunt tatarii, care cu
iuteala fugii lor de fierul lui n-au scapat. Martori sunt turcii, care in fuga lor nu putura afla mantuire.
Martori sunt toate neamurile de primprejur care ascutitul sabiei lui
au cercat'.
In partea a doua, autorul arata
pe Stefan ca om drept:
'Dreptatea pe scaun
impartea si nu ea lui, ci el ei supus si slujitor
era'.
Iar in partea a treia este aratata puterea credintei care
stapanea sufletul vechiului domnitor. El a zidit lacasuri pentru
inchinaciune, a facut milostenii, a invatat pe oameni
sa umble in calea Domnului si viata lui cuvioasa si
moartea lui crestineasca se vor pomeni de-a pururi de neamul
romanesc, care-l va plange in veci. Si, amintindu-si marimea
faptelor lui, generatii dupa generatii se vor intreba:
'Acest viteaz nebiruit, acest
Domn vestit, acest stapanitor puternic, au doara
tarana va sa se faca? Intr-acest mormant sa se inchiza toate vredniciile
lui?'
Pe langa pasagiile care privesc
anume pe eroul Moldovei, cuvantarea e plina de reflexiuni, de
meditatii religioase asupra vietii omenesti. Tonul in care e
scris oscileaza intre panegiric si necrolog. Sunt pasagii care
indreptatesc a crede ca acel care a scris si-a inchipuit
ca se afla chiar in fata mormantului in ziua inmormantarii;
sunt altele, care arata ca a trecut timp de la moartea lui pana
la vremea cand scrie autorul. Iata un exemplu din
acestea din urma:
'Chiar si pana
astazi, dupa atatea veacuri, se tine
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3764
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved