Compozitie

Compozitie

Compozitie

In toate ramurile si genurile artei, compozitia organizeaza si cimenteaza elementele formei, in concordanta cu continutul.

Fara compozitie nu poate exista opera de arta.

Privitor la opera literara, teoria literaturii foloseste termenul de compozitie in sensul organizarii partilor ei constituiente, a diferitelor elemente de ordin stilistic, de unde rezulta o anume structura a operei literare.

Prin compozitie, opera literara capata o anumita semnificatie, pe care mijloacele compozitionale, proprii fiecarui gen literar, o transmit cititorului.

Intr-o poezie lirica, de exemplu, compozitia organizeaza si gradeaza impresiile sau emotiile traite de poet intr-o structura unica si nerepetabila, care are puterea de a ni le transmite si de a ne face sa le traim si noi, ca propriile noastre emotii.

Intr-o poezie epica insa, compozitia organizeaza subiectul, grupeaza personajele, imbina tehnica narativa cu descrierea si dialogul, rezultand astfel o anumita constructie a poeziei capabila sa ne provoace impresii si sentimente convingatoare.

Actiune

Desfasurarea intamplarilor sau faptelor dintr-o opera literare, epica sau dramatica, avand insusirea de a impresiona si de a trezi interesul.

Compusa dintr-o succesiune de momente, unele mai importante - momente principale - altele mai putin insemnate, dar necesare in desfasurarea ei - momente secundare - actiunea dintr-o opera literare, epica sau dramatica, se caracterizeaza printr-o gradatie ascendenta a acestor momente pana la un punct numit punct culminant si o gradatie descendenta a acestora spre deznodamantul actiunii.

Momentele trebuie sa fie bine motivate, ele necesitand o inlantuire logica, fiecare moment pregatind pe cele urmatoare.

In poezia lirica nu se poate vorbi de actiune, deoarece in creatia lirica se exprima emotii pe care poetul le traieste si ni le marturiseste nemijlocit.

Afabulatie

Totalitatea intamplarilor constituind intriga unei opere epice sau dramatice.

Notiunea de afabulatie este folosita adesea si pentru acea parte a apologului sau a fabulei, cuprinzand sensul moral al operei respective, la fabula, de cele mai multe ori, ea fiind randuita la sfarsitul acesteia.

Autoportret

Asemeni autoportretului din pictura intalnim in literatura, in proza sau in versuri, autoportretul in care scriitorul ne infatiseaza propriile-i trasaturi fizice sau sufletesti, uneori cu o nuanta satirica sau umoristica.

Caracterizare

Realizarea personajelor, prin reliefarea trasaturilor fizice si morale.

Prin caracterizare, personajele capata contur, se individualizeaza.

Caracterizarea personajelor intr-o opera literara, epica sau dramatica, poate fi directa sau indirecta, directa fiind caracterizarea facuta de autor, indirecta cea rezultand din faptele personajelor, felul lor de a fi, moravurile acestora, limbajul si numele lor, cum si din descrierea mediului in care traiesc, a imbracamintii, a infatisarii.

Conflict

Ciocnire de interese, fapte, caractere, intre doua sau doua grupuri de personaje, intr-o opera literara, epica sau dramatica, in versuri sau in proza.

Conflictul din operele epice prezinta o intensitate mult mai mica decat cel din operele dramatice, deoarece in operele epice actiunea se desfasoara lent si larg, pe cand in piesele de teatru ea este concentrata, iar personajele sunt puse in situatii hotaratoare ale existentei lor.

Conflictul poate fi de natura externa sau interna.

Cand rezulta din ciocnirea de interese, intre personaje cu conceptii si tendinte deosebite, conflictul este de natura externa, frecvent in literatura epica si dramatica.

Cand insa rezulta din ciocnirea intre tendinte cu trasaturi contradictorii intrupate de acelasi personaj, atunci este vorba de conflict intern.

Conflictul intern este caracteristic si poeziei, caci din el rezulta tensiunea lirica, ceea ce constituie insasi esenta lirismului.

Contaminare

Procedeu intalnit in compozitia creatiile populare care, datorita circulatiei orale, sufera procesul contaminarii, adica al imbinarii a doua poezii cu teme asemanatoare sau al folosirii unor grupuri de versuri in poezii cu teme diferite.

Pe contaminare se bazeaza, indeosebi, crearea variantelor.

Continut (vezi Forma)

Element de baza al operei literare, care insa apare in indisolubila unitate cu celelalt element fundamental - forma - si din a caror unitate rezulta structura operei.

Continutul nu trebuie separat de forma, pentru ca valoarea artistica a unei opere literare consta tocmai in corelatia dintre ele, in unitatea lor.

Culminatie

Culminatie sau punct culminant este, in actiunea unei opere literare, in versuri sau proza, momentul de maxima incordare a relatiilor dintre personajele ei, cand este vorba de opera epica sau dramatica si momentul de maxima intensitate a emotiei traite de poet, in creatia lirica.

Descriere

a). Procedeu folosit in literatura si constand in zugravirea trasaturilor particulare ale unui obiect, fenomen, personaj.

Obiectul ei poate fi real sau imaginar.

Opera literara sau fragment dintr-o asemenea opera, in proza sau in versuri, avand la baza acest procedeu, descrierea poate fi de mai multe feluri: fantastica, umoristica, satirica, romantica, realista, naturalista.

In descrierea fantastica, puterea de plasmuire a imaginatiei scriitorului depaseste hotarele realitatii; in acea umoristica, obiectul este astfel infatisat, incat sa starneasca rasul, iar in descrierea satirica, umorului i se adauga si o nota de batjocura, de ironie, la adresa obiectului prezentat, in timp ce descrierea romantica, cea realista sau cea naturalista pastreaza trasaturile caracteristice ale curentelor respective.

b). Mod de expunere intr-o creatie literare, in versuri sau in proza, constand in infatisarea unei fiinte, unui lucru, unui aspect din natura sau a unei stari sufletesti.

Descrierea urmareste infatisarea trasaturilor esentiale, caracteristice, ale obiectului descris, pentru a-l face sa apara cat mai viu in mintea cititorului.

Pentru aceasta, pe langa conditiile generale, cerute oricarei opere literare, descrierea trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

sa scoata in evidenta partile cele mai caracteristice ale obiectului descris

sa inlature amanuntele inutile

Din punctul de vedere al tratarii, descrierea poate fi stiintifica, ea deosebindu-se prin obiectivitate, exactitate, preciziune, claritate, metodica redare a trasaturilor obiectului, in ordinea importantei lor, sobrietate stilistica. O astfel de descriere este redactata numai in proza.

Descrierea poetica, in versuri sau in proza, este prin excelenta subiectiva, ea urmarind a trezi in sufletul cititorului o stare sufleteasca asemanatoare aceleia care a stapanit pe scriitor in fata obiectului descris.

Descrierea retorica consta in prezentarea obiectului in felul cum existenta acestuia se rasfrange in convingerile scriitorului, determinand o anumita atitudine fata de obiect, pe car voieste s-o comunice si chiar s-a impuna cititorului.

Deznodamant

Termen folosit pentru sfarsitul actiunii unei opere literare, epice sau dramatice.

Deznodamantul, in opozitie cu ascendenta gradata a actiunii, are un mers brusc, descendent. El trebuie sa fie neprevazut si natural, neprevazut pentru ca sa fie asteptat cu nerabdare si curiozitate de cititor, natural in sensul ca sa apara ca o consecinta logica a faptelor prezentate anterior.

Dialog

Mod de expunere constand in vorbirea intre doua sau mai multe personaje, modalitatea literara caracteristica indeosebi creatiei dramatice, folosita insa si in creatia epica, in versuri sau in proza.

In poezia lirica dialogul se intalneste foarte rar, in situatii cu totul exceptionale, cand poetul ni se confeseaza printr-o convorbire cu elemente din natura, de exemplu.

In poeziaa lirica populara insa, acest procedeu se intalneste mai des, datorita faptului ca poporul, insufletind natura, i se adreseaza si ii spune pasurile si dorul.

Epilog

Partea finala a unei opere literare care cuprinde concluziile autorului si subliniaza anumite idei.

Caracteristic indeosebi poemelor si pieselor de teatru.

Episod

Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, roman, etc.

De asemeni, prin episod, se intelege o diviziune a actiunii intr-o opera dramatica si epica, iar in tragedia antica partile dialogate ale tragediei, separate prin fragmente orale.

Episoadele sau actiunile episodice sporesc posibilitatile unei epopei sau ale unui roman de a oglindi veridic o realitate sociala complexa.

Expozitiune

Partea de la inceput a unei opere literare, epice sau dramatice, cuprinzand relatari cu privire la locul, timpul si imprejurarile in care are loc actiunea.

In operele narative, expozitiunea este primul moment al subiectului, cel care pregateste dezvoltarea actiunii. In poeme si epopei, ea urmeaza dupa invocatie si cuprinde enuntarea pe scurt a motivelor si a subiectului ce vor fi sezvoltate pe larg, de-a lungul intregului poem.

Fabulatie

Termen folosit pentru denumirea totalitatii faptelor sau intamplarilor dintr-o opera literara, epica sau dramatica.

Forma

Cea de a doua categorie fundamentala in alcatuirea sau organizarea unei opere literare, alaturi de continut.

In trecutul culturii umane, aceste doua elemente componente au fost considerate de unii teoreticieni ca avand o existenta separata, valoarea operei literare constand fie in continut, fie in forma.

In etapele mai noi si in vremea noastra, teoreticienii artei au dat o alta explicatie relatiei continut-forma.

Este astfel inlaturata dualitatea dintre continut si forma, deoarece ambele elemente, prin participarea lor la organizarea operei constituie structura unnitara a acesteia, care include atat continutul, cat si forma, intr-o unitate indisolubila.

Forma apare astfel ca materializarea adecvata a continutului, care numai astfel ni se poate transmite, ne poate impresiona.

Notiuni corelative constituind componentele indisolubile ale unei opere de arta, forma si continutul constituie un tot in vederea aceluiasi efect artistic.

Imagine artistica

Un tablou de viata, concret, produs al imaginatiei si avand valoare estetica, imaginea artistica reflecta substanta senzoriala a realitatii si ne emotioneaza. Daca stiintele cunosc realitatea prin notiuni abstracte, artele cunosc si oglindesc realitatea prin imagini.

In imaginea artistica nu se pierde caracterul concret, senzorial al fenomenelor si de aceea se adreseaza indeosebi sensibilitatii noastre, spre deosebire de notiunile stiintifice care se adreseaza ratiunii, intelectului.

In pictura, in sculptura, in muzica, in arhitectura, in literatura, ca manifestari de arta, patrundem prin mijlocirea imaginilor artistice care ne impresioneaza.

Fiecare arta are un material propriu din care isi plasmuieste imaginile.

Imaginile literare sunt deci imagini verbale, adica imagini exprimate prin cuvant.

Cuvantul este materialul de constructie al imaginii literare si contine, prin natura sa, elemente de expresivitate, prin care imaginea ne este transmisa, adresandu-se sensibilitatii si imaginatiei noastre, emotionandu-ne.

Intriga

Motivul ce dezlantuie conflictele sau starile sufletesti ale personajelor intr-o opera literara, epica sau dramatica, in versuri sau in proza.

Alcatuita din mai multe elemente, numite episoade sau incidente, intriga organizeaza evenimentele din care rezulta o anumita structura a operei literare. Punand accentul pe cauzalitate, ea reliefeaza si genereaza conflictul.

Inceputului intrigii, cand se ivesc primele ciocniri intre personaje, i se mai spune si nodul actiunii.

Invocatie

Procedeu poetic constand in chemarea in ajutor a muzei sau a unei forte superioare de catre poet, spre a putea duce la bun sfarsit opera sa.

Invocatia constituie adesea elementul introductiv al unei epopei.

Cand invocatia este folosita de orator sau poet in interpelarea unui presonaj absent, ea capata denumirea de invocatie retorica.

Naratiune

Mod de expunere propriu genului epic, povestire a fapelor, a intamplarilor, intr-o succesiune de momente.

Naratiunea poate fi in versuri (fabula, balada, poemul, epopeea) sau in proza (schita, nuvela, romanul, basmul etc.).

Desfasurandu-se in timp, spre deosebire de descriere, care surprinde un tablou static existent in spatiu, naratiunea este o modalitate literara temporala.

Evenimentele narate se petrec in anumite locuri, ceea ce face necesara si prezenta unor fragmente descriptive in alcatuirea unei naratiuni.

Faptele si personajele sunt proiectate, de obicei, in trecutul mai apropiat sau mai indepartat.

Pentru a le aduce in prezent se foloseste dialogul.

Paralelism

Procedeu de compozitie prin care sunt puse in paralele doua idei, doua sentimente, doua aspecte din realitate, prin constructii sintactice identice sau asemanatoare, procedeu specific poeziei orientale si celei populare.

Paralelismul poate fi sinonimic, datorita accentuarii ritmice, bazat pe scoaterea in evidenta a contrastelor sau enumerativ, rezultat din prezentarea analitica a elementelor ce alcatuiesc un tablou.

Portret

Compozitie in proza si in versuri in care sunt infatisate trasaturile fizice sau morale ale unei persoane.

Portretul apare fie ca o compozitie de sine statatoare, fie mai adesea facand parte din biografii, amintiri, nuvele, romane, in acestea din urma scriitorii folosindu-l indeosebi ca un mijloc de individualizare a personajelor.

Se pot deosebi urmatoarele feluri de portrete: portretul fizic sau prosopografia, in care sunt descrise numai trasaturile fizice, portretul psihic sau moral sau ethopeea, in care sunt infatisate mai ales trasaturile sufletesti, calitati sau defecte, obiceiuri.

Intalnim adesea portrete rezultand din imbinarea portretului fizic cu cel moral.

Cand portretul prezinta o singura persoana, el ia denumirea de portret individual, iar cand infatiseaza un grup sau o categorie de indivizi cu trasaturi comune, el capata denumirea de portret colectiv.

Prolog

Folosit indeosebi in creatia dramatica, prologul constituie partea ce precede continutul unei opere literare, slujind ca un fel de introducere.

In teatrul antic, prologul era acea parte a tragediei precedand corul si in care, sub forma unui dialog intre personaje, se expunea subiectul acesteia.

Prologul se mai intalneste si in unele din creatiile versificate, populare.

Varianta

Forma diferita a aceleiasi opere literare.

Variantele reprezinta - in opera unui scriitor - procesul evolutiv al definitivarii acesteia si uneori creatii de sine statatoare.

In poezia populara, doine, balade indeosebi, variantele sunt frecvente. Ele sunt o reluare diferentiata oarecum a aceluiasi motiv liric sau epic, variante in aceeasi forma si constituind poezii de sine statatoare.