Metafora sportiva ca metafora

Metafora sportiva ca metafora de specialitate

Ca instrumente denominative in constituirea oricarei terminologii punem accent pe metaforele specializate Este pusa in discuție mai ales dihotomia dintre cele doua tipuri de metafore, justificata prin existența unor elemente distinctive, de ordin pragmatic sau metodologic, subliniindu-se, insa, ca ele nu se constituie in modele radical diferite, deoarece insusi procesul de metaforizare impune apropierea unor realitați eterogene care sunt aduse impreuna, prin inventarea unei noi omogenitați, in baza unor trasaturi comune.In analiza comparativa realizata de Isabelle De Oliveira, se spune ca metafora de specialitate se deosebeste de cea uzuala prin urmatoarele particularitați:

- reprezinta un semn lingvistic univoc si monoreferențial, iar noțiunea pe care o acopera face parte dintr-un sistem de noțiuni in care respectivul semn are un loc predeterminat si predefinit;

- din punct de vedere morfo-sintactic, nu se diferențiaza de cuvintele din lexicul general, deoarece chiar din acesta provine, dar, din perspectiva pragmatica, se deosebeste de metafora uzuala prin prisma utilizatorilor si a situațiilor de comunicare; este stabilita de o autoritate, in timp ce metafora uzuala este consacrata prin uz; nu poate conține efecte retorice, ea pastrandu-si numai trasaturile denotative, concepute ca stabile, nonsubiective si analizabile in afara contextului, pe cand metafora uzuala conține si alte componente, cum ar fi valorile stilistice si conotațiile;

- releva existența unui limbaj fabricat, controlat de o comunitate stiințifica, in vreme ce metafora uzuala face parte din procesul natural de invațare al individului; funcționeaza in limitele discursului de specialitate si intr-un mediu social bine circumscris.

Metafora sportiva , in țara noastra, nu beneficiaza de cercetari sistematice, desi lingvistii se preocupa de problematica metaforei specializate, insa interesul lor se indreapta spre domenii stiințifice considerate, probabil, mai pertinente (informatica, economia, politica etc.), si mai puțin spre domeniul sportului, privit doar prin prisma rezultatelor, concretizate in performanțe, scoruri si clasamente. Am depistat, totusi, un articol destul de vechi, care dateaza din anul 1970, publicat de Luiza Seche in ziarul Presa noastra, si care vizeaza subiectul la care ne referim. In opinia autoarei, metafora sportiva poate fi urmarita pe trei coordonate principale:

1) folosirea metaforica a unor cuvinte: delfin, fluture (inot); pana, cocos, musca (box, lupte); lumanare (fotbal, gimnastica);

2) deplasarea numelui obiectului cu/ la care se executa proba asupra probei insesi (trecerea de la concret la abstract): barna, ciocan, haltere, schi, floreta; 3) construcții metaforice cu o mare incarcatura expresiva: cavaler al fluierului = arbitru, careul magic = ring de box, sportul alb = tenis, sportul rege = fotbal. Si totusi, in ciuda saraciei studiilor pe aceasta tema, este o certitudine faptul ca utilizarea metaforelor sportive a devenit o componenta a tuturor nivelurilor limbii, de la discursul stiințific, trecand prin cel didactic si ajungand la cel de vulgarizare stiințifica. Cu privire la figurativitatea termenilor sportivi, precizam ca acestia au urmatoarele doua caracteristici: sunt proprii fiecarei ramuri, dar nu este exclus ca un acelasi termen sa se regaseasca in mai multe discipline, cu acelasi sens sau cu un sens diferit: de exemplu, "musca" este un termen intalnit in box si lupte, unde, conform DEX (1998: 663), semnifica o "categorie de greutate unde sunt incadrați sportivii intre 48 si 51 kg", respectiv "seniorii pana la 52 kg", dar si in tir, unde semnifica "punct negru situat in mijlocul panoului de tragere". Este evident ca, in cazul acestor trei sporturi, se realizeaza o analogie cu insecta zburatoare care cantareste foarte puțin, este de mica dimensiune si are o culoare inchisa. Numai ca, in box si lupte, trasatura comuna trimite la masa referentului, iar in tir, la forma si culoarea referentului; informația pe care o furnizeaza este utilizabila pe scara redusa, dar este completa, precisa si specifica fiecarui sport: de exemplu, "delfin" este un termen care aparține exclusiv natației si, conform DEX (1998: 274), semnifica un "procedeu tehnic de inot, in care sportivul, culcat cu fața in jos, inainteaza la suprafața apei prin miscarea simultana si simetrica a brațelor, dinainte spre inapoi, coordonata cu bataia simultana, in plan vertical, a picioarelor". Analogia cu mamiferul acvatic se bazeaza pe o trasatura comuna care trimite la miscarea referentului.

Observam influențe reciproce intre limbajul sportiv figurat si limba comuna,cum ar fi transferurile permanente intre cele doua componente ale limbajului uman, facand aici precizarea ca limba comuna preia indeosebi metafore sportive din disciplinele care se bucura de cea mai larga raspandire intr-o anumita țara sau zona a lumii; - ca exemplu de folosire, uneori chiar in exces, a metaforei sportive, este menționat domeniul politicii, in care protagonistii incearca sa depaseasca terminologia sterila a acestei stiințe, cu scopul de a-si spori puterea comunicarii prin intermediul unui instrument lingvistic nu doar usor de ințeles, ci si eficient; - se mai discuta si despre utilizarea limbajului sportiv figurat in comunicarea cotidiana, dintre indivizii obisnuiŃi, dar si in discursul jurnalistic, care isi propune sa capteze interesul receptorului prin exprimari nu doar accesibil si atractiv, ci si "colorate", menite sa informeze si sa convinga, sa influențeze si sa educe.