Lucian Blaga - MODERNISM - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

MODERNISM

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" asezata in deschiderea volumului de debut al lui Lucian Blaga "Poemele luminii"(1919) reflecta lirismul subiectiv si este o arta poetica exprimand conceptia lui Blaga despre poezie, si rolul poetului, ca si "Epigonii" a lui Eminescu, si "Testament" al lui Arghezi.

Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor , despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.

Aceasta arta poetica, plasata in deschiderea volumului "Poemele luminii" este o meditatie asupra semnificatiei artei si a tipului de cunoastere pe care poezia il presupune.

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"este o meditatie filozofica, avand profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii, care poate fi paradisiaca , misterul partial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, al ratiunii, si luciferica, ce potenteaza misterul, il releveaza prin trairile interioare, prin imaginatie si stare poetica.

Tema poeziei o constituie cunosterea lumii prin iubire.

Ideea poetica exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire "eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte" ilustrata de Blaga prin metafore revelatorii, prin     imagini ce reliefereaza nu atat diferenta filozofica intre rational si irational, cat relatiile de opozitie dintre gandirea rationala si gandirea poetica. De fapt, Blaga face referire cu mijloacele artei, la cateva notiuni intalnite in sistemul sau filozofic: cunoasterea luciferica, si metafora revelatorie.

Titlul poeziei contine o astfel de metafora revelatorie care semnifica teoria cunoasterii luciferice. Pronumele "Eu" simbolizeaza tocmai eul liric, verbul "nu strivesc" exprima dorinta acestuia de a nu se lamuri, de a nu reduce misterele lumii adunate in sintagma "corola de minuni". Accentul se pune pe confesiunea eului liric , deoarece pronumele personal se repeta in fiecare din cele trei parti: "eu nu strivesc", "dar,eu, eu cu lumina mea", " caci eu iubesc".

Primele doua parti ale poeziei constutie o antiteza, iar cea de a treia, cea finala, compusa doar din doua versuri "caci eu iubesc/ si flori si buze si morminte" este o concluzie sau o motivare a atitudinii lirice adoptate anterior de catre poet. Tipul de cunoastere la care Blaga face trimitere se configureaza pe baza opizitiei dintre metaforele "lumina mea" si "lumina altora".

Reluarea titlului ca prim vers al poeziei reprezinta incipitul.

Demersul liric nu era conceptual, ci poetic, Blaga sustinandu-si conceptia cu metafore revelatorii si nu cu argumente rationale. Confesiunea lui se organizeaza in jurul unor relatii de opozitie cu sens figurat : "lumina mea-lumina altora", pronumele personal "eu" fiind cuvantul-cheie al intregii poezii, exprimand metaforic conceptul de "cunoastere", exprimand statutul de confesiune lirica a poeziei si incadrand-o astfel in lirismul subiectiv.

Metafora revelatorie "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" exprima conceptia eului liric despre cunoastere, continutul sau bogat in sensuri    fiind dat de semnificatia cuvintelor care compun : marca morfosintactica a eului liric "eu", verbul cu tenta de agresivitate la forma negativa "nu strivesc", sugerarea perfectiunii "corola", misterele universului "de minuni a lumii". Eul liric pledeaza pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia.

Poezia prezinta 3 secvente lirice delimitabile pe criterii sintactice si ideatice.

Prima secventa poetica deifineste conceptia filozofica privind cunoasterea luciferica prin verbele care resping ferm agresivitatea atitudinii de lamurire a misterelor lumii: "nu strivesc", "nu ucid cu mintea/tainele ce le-ntalnesc/in calea mea". In ultimul vers al secventei se reveleaza prin enumeratie, simboluri esentiale ale misterelor universului: natura inconjuratoare, viata, existenta insasi a universului ("flori"), perceperea extazianta , simtirea si emotia umana ("ochii", sunt oglinda sufletului), comunicarea prin cuvant si iubirea prin sarut ("buze") si moartea ca o componenta structurala a existentei duale si ciclice( viata-moarte) care la Blaga nu este sfarsitul dramatic, ci constituie "marea trecere" intr-o lume superioara "morminte".

Secventa a doua exprima notiunea filozofica de cunoastere paradisiaca. "Lumina altora" este cunoasterea de care eul liric se detaseaza cu fermitate, violenta verbului "sugruma" fiind sugestiva pentru consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor care ar distruge "vraja nepatrunsului ascuns/in adancimi de intuneric". In relatie de opozitie cu acest tip de cunoastere este atitudinea eului liric relevata prin conjuctia adversativa "dar", repetitia pronumelui de persoana I singular ("eu, eu") si mai ales opozitia dintre "lumina altora" si "lumina mea", dar care reiese din conceptul de cunoastere luciferica, poetica.

Pentru valenta convingatoare a acestei conceptii, eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii "luna", ale carei raze albe plasmuiesc difuz contururi tainice, misterioase: "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii".

Secventa a treia revine la definirea cunoasterii luciferice, proprie eului liric, care se confeseaza in privinta conceptiei sale despre ocrotirea misterelor lumii: "asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fioru de sfant mister/ si tot ce-i ne-nteles/se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari/sub ochii mei. Marca morfosintactica a verbului la persoana I singular "imbogatesc" accentueaza atitudinea sensibila, iubitoare de perfectiune a eului liric.

Finalul poeziei se constutie intr-o concluzie ideatica de factura filofozica , eul liric argumenteaza din nou atitudinea de adancire si de amplificare a misterelor lumii "caci eu iubesc/si ochi si flori si buze si morminte".

De astfel ideea filozofica centrala a poeziei: cunoasterea inseamna iubire, se poate restrange la primul si ultimele doua versuri: "eu nu strivesc corola de minuni a lumii/caci eu iubesc/si flori si buze si morminte"

Conceptul de mister este ilustrat in textul poeziei printr-o varietate de metafore revelatorii: "corola de minuni", "tainele", "flori", "ochi", "buze", "morminte", "nepatrunsul ascuns", "adancimi de intuneric", "a lumii taina", "intunecata zare", "sfant mister".

Verbele care sugereaza atitudinea iubitoare de taine universale a eului liric "nu strivesc", "nu ucid",    "sporesc", "iubesc" se afla in relatii de opozitie cu dorinta altora de a descifra misterele lumii, care "sugruma" in acest fel desaravsitul echilibru al universului.

Limbajul metaforic este imbogatit cu procedee artistice si figuri de stil. Comparatia "sin-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micsoreaza si tremuratoare/sporeste si mai tare taina noptii/asa imbogatesc si eu intumecata zare" evidentiaza emotia puternica provocata eului liric de magia tainelor universale. Epitetul in inversiune "sfant mister", "nepatrunsului ascuns", "largi fiori" au rolul de a potenta incarcatura emotionala si revelatia in fata misterelor universului.

Ineditul modern este realizat prin aspectul versificatiei, Blaga cultivand versul liber, cu metrica variabila si ritmul interior determinat de gandirea sa profund metafizica.

Referindu-se la stilul innoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu afirma ca poetu este "unul din cei mai originali creatori de imagii ai literaturii noastre".