Caracterizarea lui Ghita - Moara cu Noroc de Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita

("Moara cu Noroc"- de Ioan Slavici)

Ghita, carciumarul de la moara cu noroc este in cadrul nuvelei cu acelasi titlu protagonistul operei fiind un personaj complex ale carui trasaturi sunt evidentiate in toate momentele subiectului prin imbinarea armonioasa a mijloacelor de caracterizare directe cu cele indirecte.

In calitate de protagonist al unei nuvele, accentul cade asupra sa, nuvela definindu-se de altfel prin evidentierea personajelor principale in detrimentul actiunii.

In ceea ce priveste apartenenta la un curent literar Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematica, personaj si raportul stabilit cu realitatea o nuvela realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie tipica. Prin el Slavici creeaza tipul carciumarului dominat de lacomia pentru bani, trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj.

Dezumanizarea sa sub puterea banului il apropie de personajele lui Balzac si in cazul autorului francez exisand o stransa legatura intre starea materiala a eroilor si pozitia lor sociala.

Ghita considera ca prosperitatea economica ii va asigura respectul celor din jur sacrificand pentru aceasta, in ultima instanta contrar sfatului batranei, linistea familiei sale.

Mijloacele de caracterizare directa: afirmatiile autorului prin intermediul naratorului, autocaracterizarea si opiniile celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a eroului - dorinta de castig - cat si alte caracteristici ale acestuia.

Prin intermediul naratorului se observa cu usurinta cele doua ipostaze ale personajelor: cea din prima parte a nuvelei, cand Ghita nu e inca amestecat in afacerile murdare ale lui Lica si cand este considerat a fi "un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela". Cea de-a doua ipostaza este a lui Ghita dominat de gustul banului, afectat sufleteste de vinovatia alierii in afaceri cu Lica "acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te spreii de el, el cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urme vinete pe brate".

Cele doua ipostaze ale protagonistului acestei nuvele sunt puse in evidenta in mod direct prin afirmatiile celorlalte personaje, elocvente sunt astfel opiniile Anei ca sotie care observa cel mai bine schimbarea dintre omul cinstit inspre cel ticalos al sotului, ea putand fi caracterizata chiar victima a acestei schimbari. La inceputul nuvelei prin afirmatiile sale Ana insista plina de credinta asupra celui ce ii este sot afirmand: "Ghita este un om drept si bland la fire dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voiese sa atate mania oamenilor rai". Zguduita inlauntrul sau, tanara nevasta, simtindu-si amenintata viata si linistea familiei, subliniaza legatura existenta intre Ghita si Lica, legatura ce i-a stirbit acestuia demnitatea si libertatea de actiune transformandu-l intr-o sluga a celui care reprezinta in nuvela personajul malefic: "Esti un om netrebnic si grozav trebuie sa te fi ticalosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care se pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!"

Vorbele din final ale Anei adresate lui Lica pun in evidenta lasitatea lui Ghita si lipsa lui de barbatie in situatiile dificile: "Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat atat." Aceasta afirmatie a Anei reflecta dezamagirea sotiei care si-a pus toata increderea in Ghita, i-a fost supusa si credincioasa, acesta in schimb expunand-o atat pe ea cat si pe copii oricarui pericol din dragoste pentru bani. Ghita s-a dovedit a fi incapabil prin faptele sale de a fi cap de familie, ocrotitor al acesteia.

Opiniile lui Lica, expimate in mod direct, in fata lui Ghita au menirea de a-i hrani acestuia orgoliul si de a-l atrage in cursa, Lica urmarind ca Ghita sa-i fie aliat in afacerile necurate: "Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea ca tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine".

Caracterizarea este completa in ceea ce priveste mijloacele directe prin autocaracterizare. Propriile afirmatii ale lui Ghita referitoare la sine subliniaza pe de-o parte slabiciunile existente la sufletul sau in timp ce pe de alta parte constituie un punct de sprijin in autoaparare: "Ei! Ce sa imi fac? Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare."

Ceea ce Ghita considera a fi mai tare decat propria vointa e reprezentat de dorinta sa de inavutire, dragostea pentru bani devenind in cazul acestui personaj forta care actioneaza cel mai puternic asupra sa atenuandu-i in mod treptat toate celelalte trasaturi. Aceeasi slabiciune fata de bani este evidentiata si prin afirmatia naratorului care la un moment dat surprinde reactia lui Ghita la vederea banilor insintand asupra bucuriei enorme pe care o produc banii adunati gramada inaintea lui, castig pentru care Ghita e gata de orice sacrificiu.

Portretul moral al lui Ghita se contureaza tot mai clar pe parcursul nuvelei prin intermediul mijloacelor de caracterizare indirecte, faptele indeosebi subliniaza trasatura dominanta a acestui pesonaj si anume - dragostea de bani. Aceasta iubire in sufletul lui Ghita devine in mod treptat patima, carciumarul ajungand la scurt timp dupa instalarea sa la o moara cu noroc rob al acestei patimi. Lica, cel care stapaneste locurile ii cunoaste aceasta slabiciune si o exploateaza, Ghita pana in finalul nuvelei evoluand dinspre un cap de familie responsabil inspre un om netrebnic. Insusi parteneriatul lui cu Lica subliniza patima lui Ghita pentru bani intrucat toti cei din preajma locului stiu ca Lica e un om de temut caruia nu poti sa i te opui el detinand control asupra intregii zone.

Prima intalnire a lui Ghita cu Lica pune in evidenta conflictul exterior al nuvelei: Ghita incearca din rasputeri sa se impuna in fata celui ce da busna la han si nu accepta sa-i fie respinse cererile. Replica lui Ghita data lui Lica pune in evidenta dorinta protagonistului de a se pozitiona pe picior de egalitate cu Lica "Oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Aceasta replica subliniza faptul ca Ghita e oricand gata de a se alia cu Lica in ciuda tuturor advertismentelor, carciumarul riscand totul in schimbul unui castig murdar.

Tainuirea faptelor lui Lica reflecta slabiciunea lui Ghita care-n ciuda aparentelor stie ca Samadaul ii controleaza intreaga existenta, desi isi stie sufletul pangarit Ghita nu-l difulga pe Lica lasand sa fie condamnati doar oamenii acestuia. Isi cere iertare in fata Anei asteptand ca aceasta sa-i acorde intelegere, dar se simte ingrozitor inlauntrul sau.

Conflictul interior in cazul lui Ghita se adanceste odata cu desfasurarea actiunii, eroul lui Slavici ajungand in final atat de zdruncinat launtric incat doar moartea poate fi considerata pedeapsa sufletului sau pangarit.

Daca la prima intalnire Ghita se considera stapan pe situatie si capabil de a-i tine piept lui Lica , dupa process Ghita intelege ca nu mai este cale de intoarcere ca vrand, nevrand, va trebui sa-i ramana supus Samadaului intrucat altfel sfarsitul lui va fi asemeni altora pentru Lica, culminarea unei vieti omenesti fiind facuta cu sange rece. Daca la inceput Ghita a resimtit o usoara teama fata de Lica acum aceasta teama s-a transformat in groaza, nu doar pentru ca-si intelege situtia ci mai cu seama pentru ca isi da seama ca intreaga sa moralitate este pangarita.

Acesta e motivul pentru care Ghita decide cu orice pret sa-l dea pe Lica in mainile jandarmilor.

Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui Ghita izvorata din demnitatea lui calcata in picioare. Singurul lui gand e acela de a-l prinde pe Lica gand pentru care ajunge sa-si nesocotesca nevasta.

Dezumanizat in mod treptat Ghita comite crima ajungand in felul acesta pe deplin asemeni lui Lica.

Relatiile lui cu celelalte personaje variaza. Astfel in prima parte a nuvelei Ghita se dovedeste a fi un sot credincios intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate.