GENERATIA SACRIFICATA LA CEZAR PETRESCU

GENERATIA SACRIFICATA LA CEZAR PETRESCU

Printre autorii care au contribuit la inflorirea romanului in perioada interbelica, Cezar Petrescu, este fara indoiala acela care dispune de cel mai intins camp de observatie. Nimeni altul " n - a erijat o fresca la fel de completa a societatii noastre. Aproape nu exista categorie care sa nu fie prezenta in vasta si stufoasa constructie a Intunecarii, unde un mare numar de personaje, cu fizionomii individualizate, isi traiesc drama lor." (1)

Editarea romanului a cunoscut mai multe etape, din primavara lui 1927, dupa ce3 fusesera publicate fragmente in " Gandirea" ( 1924 ) si in " Viata romaneasca" ( 1925, 1926 ), apare in foiletonul ziarului " universul" prima parte; continuarea este intrerupta, dar tot in editura aceluiasi ziar este tiparit in acelasi an primul volum, cu titlul ultimului capitol: " Acolo sezum si plansesem" Impreuna cu a doua parte, sub titlul intunecare, apare integral in 1928, cunoscand nenumarate reeditari si traduceri.

Primul roman dintr - o lunga serie, care a facut din Cezar Petrescu unul dintre cei mai populari si prolifici scriitori romani, a fost gandit in anii imediat urmatori primului razboi mondial. " Intunecare", declara autorul, reprezinta pentru mine incheierea unui proces spiritual situat cam intre anii 1920 - 1924 ( ) Contemporan cu Scrisorile unui razes, il purtam cu mine, asteptand doar sa mi se lamureasca linia centrala. Mi - a precizat - o destinul generatiei mele" ( " Adevarul literar si artistic, nr. 30, 11 august 1929 ). De altfel, publicistica politica aparuta anterior in " Chemare" ( Stapanul, De mortuis ), in " Hiena" ( Sangele, Peste ruini, Generatia sacrificata, A doua faza, ) sau in" Adevarul" ( Trec legiunile romane ) si, mai ales, schitele din volumul debutului editorial, " Scrisorile unui razes", ( 1922 ), care au fost publicate initial in " Hiena" si " Gandirea" semnate C. Robul ( Prietenul meu Jan, Dacia Felix, Intoarcerea eroului, Pe Arees in sus, )si mai tarziu, Morti fara cuvant la inviere din romanul Flori de gheata, 1931, sunt tot atatea dovezi ale unei constiinte scriitoricesti obsedate de tema razboiului.

Modelul lui Cezar Petrescu pare sa fi fost epopeea lui Tolstoi Razboi si pace, sau Comedia umana a lui Balzac. Multimea detaliilor, forfota omeneasca in care apar tot timpul alte figuri, dau un caracter oarecum nelimitat operei lui Cezar Petrescu.

Dar, pe cand la Balzac si la Tolstoi, creatia in intregume obiectiva, da poetului un fel de " indiferenta demiurgica" fata de personajele sale, astfel incat ramane o problema oarecum fara rezolvare a criticii sa identifice printre acestea pe autorul insusi, cu atitudinile si sentimentele lui. In romanul lui Cezar Petrescu, figura lui Radu Cosma, indeplineste incontestabil acest rol. Pe de alta parte , analizele lui Cezar Petrescu, foarte intinse ca suprafata, in diferite situatii si reactii sufletesti, nu coboara niciodata in adancurile sufletelor personajelor. Ceea ce trece prin sufletele eroilor sai, nu depaseste uneori nivelul unor generalitati ale reflectiei, sub care simtim ca pot fi straturi mai profunde.

Una din axele operei lui Cezar Petrescu, o cinstituie problema primului razboi mondial, cu evenimentele care l-au precedat, pregatindu-l, si cu cele care l - au urmat.

Pe panza epocii, pe care Cezar Petrescu o recreaza in linii esentiale, el aseaza problematica ce a preocupat generatia sa: dezamagirea, adanc intiparita in constiinta, ca razboiul, dus in numele unui ideal patriotic, nu a avut drept urmare o valorificare mai dreapta a umanitatii, " o purificare". Societatea nu s - a schimbat; existenta "nemernica pe care a dus - o multimea zgomotoasa de furnizori lacomi, de cocote luxoase, de politicieni venali, pletora aceasta de paraziti cari furnica pe strazile neandestul de incapatoare, alergand tarata de viciile, de placerile, de pasiunile ei, avida si nervoasa"(2) - a ramas aceeasi. Combatantii nu pot crede ca eforturile lor au fost inutile si se trezesc intr - o lume ce nu seamana cu aceea faurita romantic, in transee, intre doua lupte.

Considerata la aparitie una dintre cartile bune ale genului, intampinata cu elogii de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Al. Philippide, Perpessicius, " Intunecare" a impus pe autorul ei printre scriitorii de seama ai epocii.

In Intunecare, frontul si spatele frontului tind sa devina doua universuri ireductibile, care fac sa se stearga duferentele de clasa din interiorul lor.

Se creaza impresia ca razboiul a impartit tara in doua: cei de pe front, care au fost purificati prin foc, si cei ramasi acasa, care urmaresc sa profite de pe urma macelului. De aici, o stranie unitate reciproca. Pe front, ofiterii se imprietenesc cu soldatii tarani, le asculta necazurile, si, desi provin din medii speciale diferite, intre vcombatanti se naste o solidaritate profunda. Desigur ca ea apare si in realitate, dar romancierul ii exerseaza forta transformatoare. Din momentul in care intra in linia de bataie, toate personajele sufera o miraculoasa prefacere morala. Un colonel de opera, ca unchiul Pol, devine dintr - o data erou si se comporta vitejeste. La fel Mihai, tanarul timid si rasfatat al familiei Vardaru, isi descopera o tarie de caracter nebanuita.

Toate destinele fiintelor pe care civilizatia moderna burgheza nu le - a corupt inca, se reduc practic la cel al lui Comsa. Astfel de personaje sunt inzestrate cu un " fond ancestral sanatos", care fie le impinge pe front, fie iese la iveala in admosfera de acolo.

Destinul lui Radu Comsa pare sa fi fost inspirat de un caz real, relatat de burghez caruia " razboiul i -a rotunjit averea si i - a daruit doua case, cu venituri cat doua motii in mijlocul capitalei " si care spunea: " cu cealalta fata am gresit - o(). i - am ales un barbat cum nu credeam sa gasesc altul. Cine putea banui ce gargauni ascunde in cap? Cuminte nu zic: nici un viciu. Citit, nevoie mare, toata ziua cara acasa vrafuri de carti, reviste, brosuri, parca vrea sa cantareasca lumea de la inceput.cind s - a declarat mobilizarea ce crezi c - a facut? Nu, ca nu se duce pe front la datorie M - am inchis in birou cu el,l -am descantat, a plans nevasta - sa de se ofilise in doua zile, cu cearcane la ochi ca o vaduva. Ce sa - ti mai spun dupa aceea, de grija, de plansul fetii, de scrisorile care veneau tot mai rar? mi - a venit inapoi cu trei degete taiate, de intorc si acum privirea cand dau cu ochii de mana lui ciunga. Si mai rau decat asta: s - a intors reformator, ma rog, apostol, om care o sa prefaca tara. Doua luni nu mi - a vorbit decat de justitie sociala, de transee, de lumea cea noua." (3)

A inceput sa scrie romanul in 1923. "o data cu cartea - ne - a marturisit doamna profesoara Smaranda Chehata,sora scriitorului - autorul a incheiat o lunga si grea convalescenta in urma unui T.B.C osos. Redactase romanul in cele doua vacante de vara. 1924 si 1925, stramutandu - se de la mare la munte si de la munte la mare, dupa cum ii dictau prescriptiile medicilor. Scria deci pe unde apuca, pe ce hartie se nimerea, cu ce cerneala se gasea" (4)

Cezar Petrescu dezbate in opera lui ansamblul de probleme generate de primul razboi mondial. Cea mai ampla dezbatere dintre acestea se desfasoara in romanul Intunecare. Este una dintre cele mai importante dezbateri, deoarece, dupa inceputurile facute in articole si in cateva nuvele si schite, aici are loc prima analiza cuprinzatoare, a acestei complexe probleme.

Geneza si liniile romanului Intunecare si ale episoadelor corespunzatoare din alte carti ale scriitorului se explica prin urmatoarea afirmatie dintr - o scrisoare: "Eu am asistat la drama generatiei care a asteptat de la razboi o purificare si o justa valorificare a umanitatii si cu disperare a vazut ca nimic nu s - a schimbat in lume."

"Romanul generatiei semanatoriste", " roman sumbru ca realitatile din timpul razboiului si de dupa razboi," roman despre " drama generatiei care a tradat" - cu astfel de cuvinte isi caracterizeaza Cezar Petrescu acest prim roman al sau. Primele capitole sunt consacrate problemelor pe care oamenii, din diverse categorii sociale, inspecial reprezentantii intelectualitatii tinere si generoase, si le puneau in razboi. Unii au crezut ca in felul acesta slujesc un " ideal national", ca isi dau contributia la aducerea Ardealului intre hotarele tarii. Altii au avut in fata obiective de ordin social sau etic - imbunatatirea soartei celor multi, un nou tip de relatii intre oameni, o noua scara de valori morale.

Sperantele tuturor s - au contopit pe front, fie ca erau tarani, simpli soldati, fie ca erau ofiteri, convinsi ca trebuie sa lupte avand o datorie fata de morti ca si fata de cei ramasi in viata, sa incerce o schimbare. Unii au purtat aceasta credinta mult dupa razboi - aceasta va fi drama lui Radu Comsa, eroul romanului Intunecare, iar mai tarziu a lui Bogdan Cernegura din Ochii strigoiului.

Vorbind despre motivele pentru care personajele pleaca la razboi, Mihai Grafita spinea: "Autorul urmareste cum o rasturnare continua ucide toate bunele intentii. Caci intentiile celor mai multi din eroi erau bune, chiar daca premisele lor erau false, argumentele limitate, concluziile gresite. Contrastul amintit face ca din aspiratiile lor generoase sa se nasca tot atatea drame, ideile cu care au pornit sau si le parasesc, fie ca mor in razboi sau scapa, fie, in sfarsit, ca dupa razboi ii caracterizeaza multumirea sau nemultumirea."(5)

Eroii au pornit la drum, la razboi, cu cate o " vina tragica" a carei amprenta, o poarta intregul lor destin. Ei sperau ca prin razboi vor realiza uniunea claselor sociale sau cel putin buna intelegere dintre ele, vedeau schimbari petrecandu - se in interiorul oranduirii lor. Aceasta a fost marea greseala. " caci razboiul, ca orice razboi imperialist, fusese dezlantuit de puteri mai presus de dansii, de categorii si de clase de deasupra lor. In realitate, ei nici macar nu doreau razboiul, dar repetau derutati o argumentare straina de fiinta lor, pe care le - o strecurasera in suflete, in constiinta, ca pe - o otrava, cei care - i dirijau inainte si au ramas sa - i dirijeze si dupa. Dintre acesi eroi tragici ai cartii, nimeni nu intelege ca erau trimisi in mod calculat la moarte, intr - un imens abator de vieti umane, pentru a apara privilegiile unei clase profund imorale, sau pentru a - i dobandi noi privilegii, campuri noi de actiune pentru afaceri pline de profit. In razboi, infruntarea de pe front a fost latura senzationala a lucrurilor, vizibila si sesizabila penru multime in mid direct, scaldata cu milioane de morti, cu schilozi, cu uriase distrugeri; adevaratul razboi consta in disputa dintre puterile capitalului mondial, care urmarea o noua impartire a lumii, pentru a - si asigura suse de materii prime, piete de desfacere, pentru a - si sporii puterea economica si influienta politica."(6)

Si atunci, ca si acum, motivele razboaielor erau aceleasi, iar oamenii simpli, marionete care luptau crezand intr - o viata mai buna, convinsi fiind ca vor realiza acest lucru. Nu - si dadeau seama ca li se promiteau lucruri ispititoare, dar demagogice. Ucideau si erau ucisi si, intre doua lupte, aveau momente de luciditate in care realizau ca cei ucisi de ei, " ceilalti", dusmanuu, nu aveau nici o vina, ca si ei erau trimisi acolo, si nu - si faceau decat datoria. Aceasta este drama acestei generatii, generatie inselata de iluzia ca lupta pentru un ideal propriu, pentru ceva care va fi realizat cu siguranta dupa incheierea razboiului.

Aceasta este in realitater adevarata drama prin care trece tanarul intelectual, capabil, dar derutat, Radu Comsa, eroul romanului Intunecare. Prin aceeasi drama trec si alte personaje, alcatuind " generatia razboiului": agitatul ardelean Onisifor Sachelarie, filozoful Stelian Minea, tanarul fiu de mosier Mihai Vardaru. Cauza nesigurantei si dezechilibrului moral al acestor personaje este data de lipsa unei baze reale a pozitiei lor.

" Simpt ca am sa savarsesc o fapta brava." Spunea Mihai Vardaru. Numai sa nu se sfarseasca razboiul pana imi vine randul si mie traiam ca un imbecil! Mi se parea un act de curaj sa indraznesc a fuma inaintea tuturor tigara pe care o fumam pe ascuns. Si mi se parea evenimentul cel mai formidabil examenul care imi dadea diploma de opt clase de liceu Acum, abia, imi dau seama ce sens are viata si ce mare fericire mi - a rezervat destinul, sa traiesc o catastrofa, care va trece prin vapai umanitatea! Cei care ne vom intoarce de acolo avem sa fim alti oameni" (7)

Tanarul fiu de mosier, insuficient maturizat, nu realizaza tragismul si cruzimea razboiului, ci il vede ca pe o aventura, care ii va aduce respectul si increderea familiei pentru care el este inca un copil. Mihai Vardaru, nu are un ideal concret, dar intentiile lui sunt clare. E convins ca va fi intotdeauna ocrotit si indrumat de familia lui influienta, de aceea vede razboiul ca pe singurul lucru care il va diferentia de ai lui. Daca ar fi trait, el ar fi devenit o " copie" a unchiului sau, ministrul Alexandru Vardaru. Dar tanarul Mihai pleaca pe front si moare curand intr - o lupta, impuscat. Faptul ca autorul nu - l lasa sa moara ca un anonim, ci aranjeaza lucrurile in asa fel incat sa fie gasit de Radu Comsa, ne impresioneaza si ne aduce aproape de suflet pe acest tanar nevinovat. Tot prin intermediul lui Comsa aflam si ultima " aparitie" a lui Mihai Vardaru: mort cu fata in jos, intr - o baltoaca, o lipitoare vascoasa scurgandu - i - se din orbita golita. Imagine terifianta, care pune in opozitie pe tanarul aproape timid, cu viduri si aspiratii, si razboiul, care opreste toate acestea.

Stelian Minea, tanarul invatat, filozof, este un ardelean care concretizeaza in problema Ardealului tot sensul vietii lui. Nu - l preocupa si ni - i pasa de ideile si de idealurile altora. "Nu - i cunosc, nu stiu cine sunt: admit ca or fi avand dreptate, ba inca nu numai din punctul lor de vedere, ci si din cel al intregii umanitati Dar ce sa fac daca nu pot participa sincer la suferintele, la idealurile, la lupta lor? cand e vorba insa de Ardeal e altceva!Pentru mine,Ardealul devine ochestiune vitala! Asunat mobilizarea - las tot, carti, examene,dragoste, linistea mea, risc tot ce am, si viata, adica tot ce am mai scump, dar nu pentru triumful ideei de libertate, ori de dreptate;ci fiindca de ata data, ideea de libertate si de dreptate o vad si o simpt prin sufletul celor catorva milioane de oameni care ma stiu solitar" (8) Stelian Minea va ajunge un dascal de provincie, ursuz si neputincios in Targul Calimaniului, ducand o existenta mizera alaturi de nevasdta si copii.

Acestor pozitii fata de razboi, asemantoare, dar distincte, totusi, Radu Comsa, o adauga pe a sa, nuantata de o idee noua: aceea a contributiei la o pace vesnica. "Si eu cred in forta morala a razboiului", spune el adresandu - se celorlalti ofiteri ai regimentului, pe front. "Aci toti stiu ca au venit la moarte. Ca accidentul, exceptia, anormalul e sa scapi, nu sa mori prin ce mister oamenii au acceptat oare aceasta sinucidere in masa? () Eu cred ca toti am venit de buna voie Fiinca omul are incredere nestramutata ca sacrificiul din acest razboi va rascumpara pacea pentru copii, nepoti si stranepotii nostri, impiedicand orice alte razboie viitoare. De fapt lupta fiecare pentru pace(9)

Pornind de la aceasta justificare a razboiului "sau", a motivului pentru care trecuse peste siguranta asigurata de Vardaru, ajunge la justificarea razboiului in general si crede ca razboiul ar fi aparut " ca sa scoata lumea aceasta veche, obosita, nesatisfacuta, notiuni noi, pentru un veac de acum inainte Razboiul general coincide cu o revolutie care accepta sa fie dezlantuite in afara, in milioanele multimilor, cat si in fiecare om.(10)

Aceasta era si pozitia autorului insusi, nu numai ininte de razboi, ci chiar in perioada in care publica in Hiena articolul Peste Ruini, adica la inceputul lui 1919. Existau inca oameni, atunci, care dorisera razboiul si il strabatusera platind un generos tribut, dar inca nu realizau ororile lui nici dupa ce acesta se incheiase. Erau oameni care credeau ca jertfele nu fusesera in zadar, ca cei de la conducere vor avea constiinta si vor tine seama de idealurile pentru care au luptat. Mai tarziu, scriitorul va intelege ca daca astfel de iluzii erau posibile la inceputul razboiului, acestea nu mai erau justificate la incheierea lui. Pe aceste planuri si - a construit el romanul.

Comsa devine un deceptionat inca de cand era in spital, ininte de a i se scoate bandajul, fara sa stie cum arata, fara sa stie cum la schilodit razboiul. Onisifor sechelarie, intelege acestea in timpul refugiului din Moldova; la fel Stelian Minea. Mogra mai pastreaza o vreme aerul insurgent, putand sa - l duca deopotriva la extrema dreapta ca si la anarhism. Mihai Vardaru ,moare pe front, altii se consoleaza si curand isi reiau vechiul stil de viata, isi vad de afaceri si de profitul care trebuia obtinut chiar si in timpul razboiului.

Razboiul devine pentreu toti o infringere cind soseste pacea - o infringere fizica si morala. De aici drama lor.

Dezbaterea ampla a acestei probleme introduce in opera lui Cezar Petrescu o alta, de mare importanta in epoca: aceea a destinului intelectualului.

O alta tema intalnita mai des decat cea a inadaptabilitatii, in romanele dintre cele doua razboaie, este tema dezradacinarii. Insa cea mai frecventa dezbatere este aceea a crizei de constiinta si a ratarii intelectualului in contact cu societatea burgheza. Liviu Rebreanu, in nuvela Catastrofa,(1921 ), si in romanul Padurea spanzuratilor ( 1922 ), Camil Petrescu in romanele Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de rizboi ( 1930 ) si Patul lui Procust ( 1933 ), sunt numai doi dintre scriitorii care au tratat in operele lor, diferite aspecte ale esuarii intelectualului, cautand s - o explice uneori, observand - o doar, cel mai adesea. Cezar Petrescu a adaugat numeroase piese acestui proces, mai multe decat alti scriitori ai epocii, tocmai pentru ca si la el ratarea intelectualului burghez apare ca o tema principala. Afirmatia pe care o face in Cuvantul inainte al romanului Plecat fara adresa despre opera sa ca " apologie a invinsilor", priveste mai ales intelectualii, care o populeaza, numeric, in cea mai mare cantitate.

In acest cadru, Intunecare, urmareste ratarea unui intelectual, alaturi de ratarea altora, in timpul primului razboi mondial. Desi Radu Comsa este personajul principal, e urmarita in acelasi timp si prabusirea altor personaje, intelectuali care decad in diferite moduri: ziaristul Titel Iliescu, profesorul Vurgil Probota si sotia sa Maria, nedic, poetul Dan Scheianu. Pentru Comsa dezamagirea e mai mare si dezechilibrul total, pentru ca el pierde totul din cauza razboiului: o cariera in plina ascensiune si dragostea frumoasei Luminita, unica fiica a politicianului, mosierului si afaceristului Alexandru Vardaru.

Radu Comsa, desi ne este prezentat ca un personaj cu bun simpt, sentimente si constiinta, era un vardaru in devenire. Cinstea si constiinciozitatea de care a dat dovada, ambitia si inteligenta, au constituit pentru Vardaru criterii importante pentru selectionarea lui ca secretar, mai tarziu ca asociat si ginere.

Vardaru a actionat cu pricepere si planul lui ar fi reusit daca nu venea razboiul. Ii asigurase viitorul ficei sale alaturi de un om suficient de destept, dar destul de maleabil. S - a dovedit insa ca radu Comsa se impotiveste planurilor lui Vardaru si pleaca pe front. Intors e acolo mutilat, inexterior dar si in interior, Vardaru il inlatura fara menajmente, gasindu - i repede un inlocuitor.

Pana sa ajunga a fi eliminat din familia vardarilor, Comsa reprezenta pentru Vardaru siu un capital electoral excelent prin obarsia lui taraneasca. La randul sau Comsa vede in Vardaru un model, si i se pare normal sa - l urmeze.

Mica impotrivire a lui Comsa, cand realizeaza ca Vardaru dispune de el ca de un obiect, nu e pricinuita de o revolta a demnitatii sau a constiintei, ci de nemultumirea ca nu a fost consultat, ininte de a se stabili adapostirea lui de razboi intr - un serviciu auxiliar inutil. Intentia lui Vardaru nu era sa - l salveze pe Comsa - omul, ci pe Comsa - sotul fiicei sale, asociatul de care avea nevoie. Personalitatea lui Comsa incepe deci sa se manifeste, nu in cautarea unui drum propriu, opus sau macar diferit de acela al lui Vardaru, ci in iluzia ca merge singur pe un drum - care e insa al lui Vardaru.

Comsa e cucerit de spiritul de ordine al modelului sau, de capacitatea organizatorica si chiar de cinstea lui ! " Am pasiunea organizatiei - declara Vardaru insusi - fireste si recompensa." (11) Vardaru urmareste " recompensa" personala, profitul pe care il poate obtine, nicidecum binele societatii.

Buna organizare si ordinea sunt de fapt manifestari ale exploatatorului Vardaru. Dar fara perspectiva unui profit, pornirea lui irganizatorica s - ar spulbera, fapt dovedit prin lipsa de interes fata de " restaurarea" fetei lui Comsa, fiindca interiorul personajului ii creaza dificultati si nu mai poate obtine " recompensa" visata. Si Vardaru nu lucreaza cu junatati de masura! Reprezentant al sistemului capitalist, Vardaru nu - si foloseste mijloacele pentru a realiza simple excrocherii, asa cum face Sofron Vesbianu. Vardaru se confunda cu sistemul, este unul dintre stapanii lui. El nu - i aduce pe tarani in pragul saraciei printr - o jecmaneala directa, ci el ii exploateaza treptat, subtil, calculat. El da impresia ca - i ajuta pe tarani, dar, de fapt se aju7ta pe sine, cu profit mai mare.

Chiar si atunci cand Comsa realizeaza ca drumul mui nu va mai fi acelasi cu al Vardarilor, vorbeste despre " cinstea" politicianului, despre " sacrificiile" pe care acesta le - a facut in timpul razboiului. Vardaru face afaceri cu oricine, indiferent daca este in avantajul tarii sale sau nu. Important este ca el sa realizeze un profit, asa cum a facut atunci cand a vandut grau nemptilor, desi stia ca acesta va ajunge pe front, la soldatii care luptau impotriva romanilor.

Polemica impotriva lui Vardaru si a clasei lui va incepe atunci cand Comsa isi da seama ca aspiratiile lui de a ajunge pe aceeasi treapta cu Vardaru nu se vor implini. El im va scuza pe acesta, cu atat mai mult cu cat isi da seama ca inca il admira. Alexandru Vardaru e imaginea tipica a politicianului liberal, perseverent si bun organizator, ii admira pe nemtii care, desi nu terminasera razboiul, isi pregateau revansa.

In evolutia raporturilor Comsa - Vardaru, scriitorul a realizat o foarte graitoare intruchipare a polemicii impotriva burgheziei din interiorul clasei burgheze, din partea intelectualului burghez. In faptul ca revolta lui Comsa impotriva societitii burgheze nu este decat a unui om apartinand tot acestei clase, sta premisa dramei acestui personaj si a intregii lui categorii. Intensitatea dramei creste din cauza confruntarilor pe care le are cu cei care gandesc si simt la fel ca el: in adunarile grupului de ofiteri de la Iasi si in incercarea lor de a incepe o revolutie, dar neavand curajul s - o faca; in incercarea lui Comsa de a face politica, in drumurile lui prin tara, trecera prin locurile in care a luptat si confruntarea directa cu oamenii, toate acestea ii intaresc convingerea ca el trebuie sa faca ceva nu numai pentru binele lui, ci si al acelor oameni simpli. Dar, cu toate acestea, Comsa nu ajunge sa lupte in nici un fel impotriva clasei din care face parte. Incearca sa se afirme si in plan politic dar nu reuseste si isi da seama ca oricum nu ar putea schimba nimic. Vardaru si Comsa au dreptate atunci cand vorbesc astfel: " Copiii n - au facut niciodata o revolutie si nici n - au putut castiga nimic prin amenintari. Dupa ce bat putin din picioare, se cumintesc, accepta realitatea", afirma primul. " Tocmai aceasta e lasitatea!" raspunde celalalt. " Se cumintesc si accepta realitatea. Capituleaza! Sunt pierduti! Cand un om s -a cumintit inseamna ca e un cimitir de renuntari". (12 )

Comsa nu se va cuminti, ci va renunta la lupta si se va sinucide.

Unul dintre criticii operei lui Cezar Petrescu, Mihai Gafita spunea: " Comsa se zbate, asadar - o data cu intreaga lui categorie sociala - in contradictii imposibil de rezolvat. Revolta lui este sincera, dar ruperea lui de clasa lui Vardaru e numai aparenta si se petrece de fapt in clipa cand acesta si ai lui, incepusera sa nu - l mai accepte pe Comsa.

Despre Radu Comsa critica a spus ca el e cel care se detaseaza de familia Vardaru. Socotim ca, in felul acesta, simplificam lucrurile si - i atribuim acestui personaj o aureola pe care n - o are si n -o merita, chiar daca si autorul insusi a ezitat intre a - si scoate eroul in protestatar, ori o victima. In realitate, se petrece o operatie dintre acelea in care Vardaru este maestru; o excomunicare lenta dar sigura, inca din spital, cand Comsa nu - si dezvaluie inca fata hudos desfigurata, nici gandurile invalmasite si insurgente. Inca de atunci, familia Vardaru, si Luminita in primul rand, rarisera tot mai mult vizitele si isi stinsesera caldura pentru mezalianta pusa la cale inainte de razboi. Lipsa de convingere cu care pledeaza apoi Vardaru pentru continuarea acestei legaturi este evidenta; ea e probata de fapte, de repulsia lui deopotriva pentru fata lui schiloada, a fostului luptator pe front, ca si pentru ideile celui ce jurase in transee, sa participe la infaptuirea unei alte lumi. Nu se poate nega, fireste, trezirea lui Comsa la o alta intelegere a vietii; el si - a putut da seama de pulsul tarii, impinsa in razboi, atunci cand a stat de vorba cu soldatii, cand si - a confruntat iluziile cu realitatile razboiului; nu se poate nega, deci, inceputul de indarjire impotriva clasei care - l repudia - dar se amesteca, in rebeliunea lui, tocmai nemultumirea celui care regreta ca nu mai e primit de ea si doreste in continuare sa fie!

Mai mult decat revoltei pentru un principiu, Comsa da glas inceputului de nemultumire si apoi indarjirii in fata a ceea ce i - a devenit interzis. Autorul salveaza mult din framantarile constiintei eroului sau, aducandu - l la final la o oarecare intelegere mai adanca a lucrurilor, facandu - l sa se inalte catre un protest general, din simpla izbucnire pe care nu si - o stapaneste atunci cand isi vede ratate situatii si avantaje personale.

Trebuie oare sa regretam imposibilitatea lui Comsa de a deveni ginerele Vardarilor, avocat cu faima, deputat si ministru? Era mai buna situatia lui, daca el, si nu celalalt Radu, Radu Serban, era barbatul Luminitei, demnitar si bogatas? Se intelege ca Radu Comsa este un nefericit, un disperat, un dezechilibrat, si il compatimim pentru aceasta. Dar ar fi fost el mai fericit, mai demn de stima daca razboiul n - ar fi pus capat acestei ascensiuni?

Intre o soarta si cealalta, autorul a facut bine condamnandu - le pe amandoua. Mai putin insa pe cea de - a doua, care ii e rezervata pana la urma eroului sau - dezechilibrul si sinuciderea - pentru ca el incearca, totusi, sa duca prin viata, sa aplice in practica un crampei de cinste, umanitate, dreptate. Nu stie alaturi de cine, in numele carui viitor - si de aici un alt sir de esecuri si dezamagiri, care ii sporesc zbuciumul si determina drama lui sociala, alaturi de cea personala. Dar si intr - un fel si in altul, Comsa este un invins, unul din acei eroi care sfarsesc trist, din neputinta ordonarii si canalizarii potentelor sufletesti catre un tel cu adevarat inalt, depasind maruntele revolte burgheze impotriva burgheziei. Iar faptul ca, alaturi de Comsa, parcurg drumuri asemanatoare toti colegii lui de generatie, unii murind pe front, altii sfarsind nebuni, bolnavi, schilozi, sau numai cumintiti, in parte, ori de tot, face ca, la un loc, tragismul acestor destine sa se adune intr - un protest si o condamnare impotriva oranduirii capitaliste. De aici sensul pozitiv al romanului, prin realizarea unei concluzii despre generalitatea fenomenului ratarii in cadrul oranduirii capitaliste.

" Desfiintarea" sufleteasca a lui Comsa a inceput odata cu indepartarea lui din familia Vardaru si continua de - a lungul unei serii intrgi de experiente. Isi da seama ca razboiul n - a invatat pe nimeni nimic, ca cei puternici vor ramane puternici si cei slabi vor ramane slabi. Comsa se simpte singur. Fostii lui prieteni fie au murit, fie au renuntat, trptat, la lupta. In jurul lui nu mai vede nimic frumos, nimic altceva decat intuneric. Pe langa durerea sufleteasca, mai are si durerea fizica de la rana din piept pe care incearca sa o trateze.

La Techirghiol, autorul reuneste aproape toate personajele apropiate lui Comsa. Vine si Luminita, si prin imaginea familiei fericite pe care o afiseaza, ii provoaca celui dintai Radu din viata sa, o durere pe care acesta n - o poate suporta.

Al. A philippide, afirma: " Radu Comsa este un revoltat. Daca nu prin fire, prin imprejurari. Este, in orice caz, in literatura noastra unul din rarii tipi de revoltati. Asta ii constituie si originalitatea. Intr - o literatura ai carei eroi sunt in mare parte abulici si sovaitori el este o exceptie. Dar Radu Comsa este in acelasi timp si un ratat - si ratat numai din pricina imprejurarilor. Intr - un mediu ca cel romanesc el nu mai este, din acest punct de vedere, o exceptie. Si aici, in descrierea si analiza acestui mediu, sta cruzimea si tristetea romanului. Autorul a plasat linga Comsa pe prietenul acestuia, Mogrea, alt revoltat, dar de alta natura. Mogra este tipul,foarte specific romanesc, al revoltatului cu gura, care vorbeste mereu, injura tot, pe toti, pe toata lumea, totul fiind pentru el " mofturi". Revolta este pur verbala, indignarte care nu se manifesta decat in vorbe si in injuraturi fara eficacitate. Un criticism inactiv, foarte romanesc, si un tip national, tot asa de national ca si celelalte personagii ale romanului, incepand cu Sofron Vesbianu, om de afaceri si om de invarteala si sfarsind cu domnul Lica Cartojan, mare elector politic si imbogatit de razboi, guvernamental mereu, chiar si in opozitie.()

Intunecare este un roman social nu prin destinatia pe care i - o da autorul ( nu exista nici o teza pe care ar dori s - o demonstreze ), ci prin vastul material omenesc tratat.Este un larg panou de Comedie umana pe care ni - l ofera.intriga romanului nu se grupeaza toata in jurul unui personaj central. Este un personaj central Radu Comsa dar acesta nu acapareaza intreaga actiune. As fi dispus sa afirm ca personajul principal din Intunecare este razboiul, care traieste si evolueaza in sufletul personagiilor din roman.

Intunecare e un roman din genul Razboi si pace. Un roman care nu se grupeaza in jurul unui erou central, fiind oarecum viziunea de viata a acestui erou central. Imbratisand un interval de timp mare si cuprinzand o suma intreaga de existente, nu i se poate cere rapiditate si constructie clasica. Tot asa cum nu se poate cere vietii sa curga trist si sobru ca o tragedie de Racine. Nu este cu alte cuvinte un roman de tip francez, repede innodat si dezlegat, cu eleganta, maiestrie si sobrietate cam stearpa. Este si cea mai mare lauda care i se poate aduce. Iar, plasat in literatura noastra, el umple un gol, imbogatind proza noastra cu o opera masiva si tare.de - abia acum, dupa ce il cunoastem, ne dam seama ca aceasta opera ne lipsea, si cat de mult ne lipsea."

Vorbind despre drama lui Comsa, Ion Balu spunea: " Drama lui Comsa este integrata dramei generatiei in ansamblu si amandoua proiectate pe panza societatii romanesti postbelice. Perspectiva asupra realitati se schimba. Inainte de a pleca pe front, ii marturiseste lui Vardaru: (nu ma cunosteam inca. M - am descoperit acolo! Acum suntem multi care am invatat ca am fi dezertori, daca dupa razboi nu ne - am intoarce sa continuam lupta aici, pe frontul intern ) Desfigurat de explozia unei grenade, Comsa nu se mai poate intoarce in lumea careia ii apartinuse. Intuieste in acelasi timp ca prezenta lui nu mai e dorita de nimeni si cu disperarea omului ce si - a vazut sperantele prabusite, ii arunca lui Vardaru in fata nemultumirea, reprosandu - i ca l - a instrainat de sat. Intr - o anume masura, Radu Comsa e un strain. Nimic nu - l poate ajuta sa - si gaseasca linistea, dezechilibrul fiindu - i sporit de numeroasele esecuri si dezamagiri intalnite la fiecare pas. Generatia lui tradase juramintele pentru care luptase in transee, dar nici Radu Comsa nu gaseste in el energia de a lupta pentru impunerea si realizarea idealurilor de odinioara. Nu se afirma ca o forta, in jurul careia partizanii sa se stranga ca sub faldurile unui steag. Pe erou il caracterizeaza o anume pasivitate, de aceea, sinuciderea apare ca singura solutie de salvare.

Radu Comsa prefigureaza destinul viitorilor eroi ai lui Cezar Petrescu, oameni cu sentimentul acut al dezradacinarii, deasupra carora fumega concluzia generala a cartii: societatea, rau intocmita, grabeste ratarea celor mai inzestrati fii ai ei.

NOTE

Mihai Gafita, Cezar Petrescu, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1963, p. 50

Cezar Petrescu, Literatura de dupa razboi, Hiena, an I, nr. 3,3 febrzarie 1919, p. 14

C. Robul, Scrisorile unui razes, Hiena, an II, nr. 8,8 august 1920, pp. 10 - 13

Ion Balu, Cezar Petrescu, Editura Albatros, Bucuresti, 1972, pp. 52 - 53

Mihai Gafita, Cezar Petrescu, Editura pentru Literatura, 1963, pp. 205 - 206

Ibidem, pp 206 - 207

Cezar Petrescu, Intunecare, Editura Minerva, Bucuresti, 1976, pp. 127 - 128

Ibidem, p. 77

Ibidem, p. 320

Ibidem, p. 321

Ibidem, p. 146

Ibidem, p. 446

Mihai Gafita, Cezar Petrescu, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1963, p. 217

Al. A. Philippide, Intunecare, roman de Cezar Petrescu, in Viata Romaneasca, an XXI, nr. 2 - 3, 1929, pp. 226 - 271

Ion Balu, Cezar Petrescu, Editura Albatros, Bucuresti, 1972, pp. 50 - 53, 56 - 58