Lectia despre cub de Nichita Stanescu

Lectia despre cub

de Nichita Stanescu

"Nichita Stanescu a inventat un limbaj abstract, de semen pure, cel mai abstract din poezia noastra, in care subiectivul si obiectivul se confunda, lucrul si numele lui fac una, iar simbolul nu e mai mult decat un semn. Antimimesisul triumfa intr-un lirism de reprezentari cifrice (si nicidecum cifrate) marturiseste Nicolae Manolescu in opera sa "Despre poezie ". Intr-adevar, valoarea acestui poet si inovatia pe care a adus-o artei lirice este fundamentala, mai ales in procesul de schimbare a opticii din care era vazuta literatura si principiile de creare ale acesteia, insa mai presus de tot se afla continutul si modul in care acesta este organizat si perceput de catre cititor. Un alt element apreciabil la poezia lui Nichita Stanescu este viziunea larga pe care o lasa in cadrul interpretativ; desi poetul a dorit sa-si exprime o idee prin intermediul unei poezii, modul in care aceasta este conceputa largeste universul de interpretare astfel incat ar fi plauzibile o serie intreaga de explicatii.

Modernismul se raporteaza la modern, ca si la avangardism, fara sa le nege, incercand sa le recupereze. De altfel, termenul de "neomodernism" sugereaza ideea ca legaturile nu s-au desfacut; poezia postneomodernista o prelungeste pe cea moderna, se intoarce la ea, imprumutand criteriul poeticului de acolo.

Preocupati de transfigurarea realitatii, poetii moderni creeaza un spatiu pictural, diferit de cel real. Nichita Stanescu isi creaza o realitate care nu are sens decat in cuvinte. Poetul "se refera" la o realitate posibila nu la una obiectiva. Textul poetic se inscrie in lirica neomodernista datorita ambiguitatii planurilor si a limbajului, reprezentarii abstractiilor in forma concreta,insolitului imaginilor artistice, redimensionarii miturilor intr-o viziune originala, imaginilor socante (neasteptate) ce au rolul de a surprinde, si datorita prozodiei( versul liber,ritmul interior, rima alba).

Volumul "Operele imperfecte", care se deschide cu poezia "Lectia despre cub" -poezie ce apartine neomodernismului-,este , in ansamblu, o meditatie asupra miracolului frumosului. Ceva s-a schimbat insa fata de volumele anterioare ale poetului. Discursul liric devine acum unul al rupturii si al fragmentului, al disperarii si al dizolvarii interioare.

Aceasta poezie inca din titlu isi propune un motiv care apartine matematicii, si anume cubul, simbol al perfectiunii. Cuvantul "lectia" din titlu ca si utilizarea formei impersonale  a verbelor in ansamblul textului, ilustreaza,  intr-o maniera didactica, conceptia artistului despre calea ce trebuie urmata pentru perfectiunii. Astfel ca "lectia despre cub" poate fi considerata o arta poetica neomodernista, in care interesul autorului nu mai este centrat pe relatia poetului cu propria creatie, ci pe relatia dintre creatorul de arta si lume, pe actul receptarii.demonstraza deasemenea faptul ca eul liric doreste sa explice motivul cubului, si dea lungul acestui discurs literar se parcurge intreaga istorie a existentei universului, timpului, spatiului, poate chiar si a divinitatii.

Poezia inregistreaza in prima parte, intr-o forma figurata, etapele muncii artistului, in incercarea sa de a obtine frumusetea. "Se ia o bucata de piatra,/ se ciopleste cu o dalta de sange,/ se lustruieste cu ochiul lui Homer/, se razuieste cu raze/ Pana cubul iese perfect./Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul/ cu gura ta, cu gura altora/ si mai ales cu gura infantei./ dupa aceea se ia un ciocan/ si brusc se sfarama un colt de-al cubului. "."Instrumentele" folosite de poet, asociate verbelor, sunt plasate intr-o progresie care se doreste a evolua in directia finetii. Piatra este simbol al statorniciei, al materialului promordial. Ea se formeaza intr-un interval destul de lung, prin solidificarea pamantului. Din punct de vedere al religiei crestine, creatia omului s-a savarsit prin suflarea Duhului Sfant intr-un prototip al omului modelat din lut. Astfel el a capatat viata dar si posibilitatea de a avea vointa libera, liberul arbitru. Dalta de sange ar putea fi simbolul transpunerii prin metamorfoza a existentei umane in contextul universului. Schimbarile pe carea aceasta le-a suferit sunt reprezentate de istorie prin evenimente ce si-au pus amprenta intr-un mod evident asupra cursului destinului uman stationar, care pentru mine inseamna: liberatatea de a-ti alege viata. Faptul ca acest cub are statutul unei opere de arta, este relevat de modul in care a fost creat, prin cioplire, asemenea unei valoroase sculpturi, insa nu este vorba despre ceea ce Michelangelo a sculptat in perioada Renasterii, ci mai degraba Constantin Brancusi, care a marturisit la un moment dat ca: prin opera sa el nu doreste sa realizeze obiectul in sine, ci ireprezentabilul din aceasta, astfel sculpturile sale ce aveau ca tema pasarea, nu au intruchipat existenta in sine a pasarii, ci zborul, Brancusi reusind la propriu sa sculpteze zborul. Asemenea acestei poezii care a reusit sa treaca in 13 randuri intreaga existenta a ceea ce exista, vizibil sau invizibil. Ochiul lui Homer" reprezinta cunoasterea Traditia spune ca el ar fi fost orb, insa aceasta creare a cubului nu are loc sub semnul unei lustruiri la nivelul obiectiv, ci mai degraba unul al metafizicii. Lumina ce este emanata de propriul spirit uman reprezinta modelatorul cubului, iar aceasta la un moment dat a reprezentat perfectiunea.

Cubul a reprezentat la acest nivel un complex de elemente, si anume toate zeitatile ce au existat si care au constituit elemente spiritualizante pentru fiinta umana. Personal consider ca acest cub nu are aceeasi semnificatie pe intreg discursul liric, in esenta da, insa la un nivel interpretativ mai contextual el poate lua diferite forme. Oricum, aceste zeitati au fost apreciate, prin sarut, tot prin sarut fiind tradata si intruparea lui Dumnezeu ce a dus la moartea si mai apoi invierea Sa. Sarutul infantei este desigur cel a lui iuda, apostolul care a tradat pe Iisus. O alta interpretare ar consta in perfectiunea pe care cubul o reprezinta, si modul in care aceasta a fost cautata, si inca este, de catre marea majoritate a persoanelor. Adorarea perfectiunii este benefica doar atunci cand ea este intruchiparea lui Dumnezeu, sau idealul nostru prin care tindem sa asemanam divinitatii, insa ascensiunea individuala spre perfectiune, la nivelul egoismului, este o cale care duce numai inspre desconsiderare a propriei existente. Sarutul infantei ar putea reprezenta atat caderea in acest pacat al perfectiunii, cat si ajungerea fiintei umane la acest nivel, insa ea nu va reusi sa realizeze acest lucru deoarece, chiar daca este parte a divinitatii sinonim al perfectiunii, doar o singura entitate este perfecta, iar aceasta este reprezentata de catre Dumnezeu.

Ideea de distrugere a arhetipului perfect, prin aceasta insolita sfaramare a coltului unui cub perfect, prin crearea unei discontinuitati existentiale a omului efemer, ce nu-si conserva sufletul decat intr-o forma imperfecta, fara memoria vietii anterioare, este expresia unei legitati ascunse, irationale. Rezultatul, in plan concret, ramane nostalgia perfectiunii: "Toti, dar absolut toti zice-vor:/ - Ce cub perfect ar fi fost acesta/ de n-ar fi avut un colt sfaramat!". Perfectiunea arhetipului degradat, transformat in obiect profan, arata ca fiintelor si obiectelor lumii reale le lipseste totusi foarte putin pentru a ajunge la starea de perfectiune eterna, de refacere a conditiilor lumii paradiziace

In privinta prozodiei, poezia este scrisa in vers liber,este impusa de un ritm interior, rima este alba, masura versurilor este inegala si este regasita si de aceasta data tehnica ingambamentului.

Poezia se inscrie in lineamentele neomodernismului prin limbajul abstract,prin redimensionarea miturilor, prin folosirea imaginilor socante menite surprinderii cititorului si prin folosirea imaginilor artistice insolite.De asemenea, noile valente ale cuvintelor, asociate cu o intensitate mare a trairii si versul liber utilizat, contribuie la conturarea unei viziuni neomoderniste.