GEO DUMITRESCU - Nota biografica

GEO DUMITRESCU

Nota biografica

Geo Dumitrescu s-a nascut in 17 mai 1920, ca fiu al unui cizmar prosper (proprietar al unui magazin de incaltaminte pe Calea Grivitei), Vasile Oprea, si al Aureliei Oprea. Tatal sau isi va schimba numele de familie, din Oprea in Dumitrescu, iar poetul insusi, va opta pentru prenumele Geo la Bucuresti si moare in 28 septembrie 2004,Bucuresti.Este fiul Aureliei si al lui Vasile Oprea, care isi schimba numele in Dumitrescu. Face cursul primar la Scoala "Regina Margherita" si la Scoala nr.28,apoi studii secundare la Liceul "Marele Voievod Mihai" din Bucuresti. Facultatea de Filosofie si Litere din Bucuresti absolvita in 1944, dar fara sa obtina diploma de licenta. Debuteaza in presa la 15 decembrie 1939, in "Cadran" cu poemul Cantec, semnat Vladimir Ierunca. In 1939-1940, colaboreaza la revistele "Prepoem", "Tribuna tineretului" si Curentul literar". In acelasi an, publica prima sa placheta de versuri Aritmetica,semnata sub pseudonimul livresc Felix Anadam,care, desi nu cuprinde decat paisprezece poeme si se difuzeaza intr-un tiraj de numai trei sute de exemplare, intra repede in fondul principal de referinte al criticii literare. La 1 noiembrie 1942, inca student al Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, editeaza revista "Albatros", grupand in jurul sau oameni tineri din "generatia razboiului"(Al. Cerna-Radulescu,Tiberiu Tratinescu, Marin Sarbulescu, Ovidiu Raureanu, Dinu Pillat, Dimitrie Stelaru s.a). Revista "Albatros" era o revista de orientare antifascista, suprimata de cenyura dupa al saptelea numar.

Adevaratul debut al lui Geo Dumitrescu are loc in 1946, cand ii apare culegerea de versuri Libertatea de a trage cu pusca,(care pura initial titlul Pelagra) premiat de Editura Fundatiilor Regale. Dupa razboi, scrie la "Revista Fundatiilor Regale", "Viata Romaneasca", Tribuna poporului, Veac nou, Scanteia tineretului, Orizont, Meridian. Director, in 1946, al Teatrului National din Craiova, intre 1947-1950 este redactor, apoi redactor sef adjunct la Flacara. Este primul redactor-sef al Romaniei literare intre 1968-1970.

Timp de saptespreyece ani de la aparitia volumului Libertatea de a trage cu pusca, nu mai pubica nici o carte de versuri, lucru ce provoaca mai tirziu lui Alezandru Piru urmatoarele supozitii: "S-ar putea spune ca poetul a trecut printr-o perioada de saturatie sau de neincredere in mijloacele sale, in caz ca, din pura cochetarie, n-a vrut sa-si prelungeasca singur situatia privilegiata de poet tanar"[1]

Cele mai importante volume de versuri ale lui Geo Dumitrescu sunt: Aventuri lirice (1963), Nevoia de cercuri (1966), Jurnal de campanie (1974), Africa de sub frunte (1978) Versuri (1981), As putea sa arat cum creste iarba (1989), Libertatea de a trage cu pusca si celelalte versuri (1994). A tradus din poezia unversala franceza, africana,sud-americana,chineza in volume, antologii,si reviste. A alcatuit editia bilingva Baudelaire,1967. Laureat al mai multor premii, printer care Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Aventuri lirice (1963) si pentru editia Baudelaire(1967), premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru intreaga opera (1982), Premiul de Excelenta (1995). Geo Dumitrescu a fost Membru fondator al Uniunii Scriitorilor (1949) apoi Secretar al Centrului P.E.N din Romania (1966-1992) si Membru corespondent al Academiei Romane (1993). Geo Dumitreascu este un spirit insurgent, care a incercat sa compromita cu malitiozitate toate obisnuintele tematice si de limbaj ale poeziei traditionale. Geo Dumitrescu este mai intodeauna ironic, sarcastic uneori, inventiv si cordial,"neserios" dar cu constiinta faptului el judeca neseriozitatea, ia in deradere obiectele sacre ale poeziei:iubirea, moartea, cosmosul etc. Demistificarile lui nu sunt total distructive, ca la avangardisti. El ridiculeaza scrisul frumos, metafora plina de gratie, comparatiile sublime, versificatia perfecta. Propune in loc un nou limbaj:al scrisului prozaic, al termenilor luati din domenii extrem de variate, al asociatiilor insolite , al comparatiilor derizorii, al stangaciilor de versificatie.

Cateva dintre temele din Aritmetica si Libertatea de a trage cu pusca, volumul care l-a consacrat pe Geo Dumitrescu ca voce particulara in cadrul generatiei sale si al grupului de la "Albatros" apar conturate inca din "caietul de adolescent" alcatuit din versuri scrise intre 1939-1940. Predomina, ca o supratema, starea de oboseala existentiala, de inutilitate a oricarui gest:

"de la o vreme toate sunt de prisos, nimeni nu se mai intreaba: cine?

ci cum mai poate fi mai frumos".

Geo Dumitrescu aparsine cumva din familia caragialianul Mitica,un poet de prim rang in literatura noastra culturala;atmirat atat de confrasi cat si de cititorii sai, a izbitit performansa de a scrie, cantitativ, foarte pusin, in acelasi timp cand altii scriau doar ca sa fie scris.

"Geo Dumitrescu ni se descopera mai intai ca un neoarghezian,disimulant cu multa inteligenta" . El refuza, inca din 1941, sa se lase absorbit de burghezie. Poate fi caracterizat ca un intelectual, ferm reprezentant al conditiei sale de origine.

"Geo Dumitrescu este descoperitorul persiflarii inconformismului "conformist" al inconsistentei frondei fara obiect precis" .

A fost vaazut inca de la inceput ca un copil teribil,un copil teribil care a inventat ironia, persiflarea in poezie, ignorand, ba chiar aruncand la gunoi poeyia traditionala,convertita la cliseu. "Protest la adresa facilitatii in arta, demitizare a unor mari taine compromise, de exemplu, iubirea, afirmarea cu detasare a unor adevaruri "sanctificate" prin retorici tocite, iata cateva din temele originale ale poeziei lui Geo Dumitrescu, poezie care i-a asigurat o singularitate evidenta"[4].Chiar daca pana in 1941-1943, Geo Dumitrescu era un nume care nu avusese o activitate publicistica sau poetica deosebita, a reusit sa se impuna, sa devina un poet despre care se discuta aprins, prin noutate evidenta in peyia adusa intr-un mic prim volum, intr-un moment de totala dezorientare si lenevire a poeziei. Dincolo de aceasta noutate pe care o aduce in poezie, Geo Dumitrescu, ca prim exponent al generatiei sale, cultiva un teribilism de buna tinuta prin care-si traducea anticonformismul.

O ilustrare a acestui teribilism o constituie interviul pe care il acorda lui Ion Biberi pe tema "lumea de maine", cuprins in volumul cu acelasi titlu, aparut in 1956: "Nascuta si crescuta sub foarfeca unor grele si multe corectii, intolante si primejdii, desfasurata public atat cat ii era posibil, mai mult sau mai putin voalat in presa legata a timpului"[5],aceasta orientare a poeziei sale era la urma urmei o dorinta de libertate.

O justificare a starii poetice de debut o face si in interviul citat: "Despre mine si despre camarazii mei de varsta si de poezie, impreuna cu care am inceput aceasta scandaloasa si cred, scurta epoca literara am impresia ca s-ar putea vorbi ca despre prima generatie de la mahala si de la tara, care refuza sa se absoarba in burghezie si care, devenita obiectul de calificari "intelectuale" ramane cu cinism la conditia clasei originare. Santem o generatie fara dascali si fara parinti siprituali. Ne caracterizeaza revolta, ura impotriva formelor, negativismul".

Geo Dumitrescu, mai mult decat oricare altul e un poet in care s-a regasit fiecare generatie din cele ivite in ultimii 50 de ani. S-a regasit e poate doar un fel de a spune pentru ca amprenta operi lui este una considerabila in toate straturile lirismului potbelic. "De la Marin Sorescu si pana la ultimul postmodernist, toti au simtit in Geo Dumitrescu un precursor care, cu timpul, a devenit chiar un calsic"[7].

Importanta de necontestat a lui Geo Dumitrescu e accea de a fi transformat poezia intr-un nou fel: ironica, demitizanta, democratica. Geo Dumitrescu a denclansat mecanismul unui fel de a poetiza fara nici un fel de inhibitie in fata ideii de metafora. Orice fosta metafora poate fi detronata prin poezia lui Geo Dumitrescu. "Cu poezia lui Geo Dumitrescu si a generatiei sale s-a facut remarcata cea mai importanta schimbare de spirit poetic din traditia noastra post-eminesciana"[8]

Geo Dumitrescu este unul dintre primii nostrii poeti citadini nu prin program, ci prin tiparul insusi de sensibilitate caruia ii apartine. Revolta lui este, de fapt, una impotriva literaturii ceea ce detesta el in primul rand este "mazga livresca, blestemata incremenire a vorbelor tocite, indobitocite in sensuri". Initiativa lui, ca orice initiativa a unui poet adevarat, este una de recuperare a sensurilor, de unde si interdictia marilor sentimente in poemele sale. Aceasta parada ironica nu se explica decat printr-un fel de pudoare sentimentala. Geo Dumitrescu e repreyentat ca un poet viabil, pretuit de cei mai tineri poeti. Antiliteratura lui de ieri, devine literatura de azi si, poate, de maine."In ciuda perioadelor lungi de tacere, opera sa cantitativ restransa se dovedeste a fi detinatoare de viitor" .

Putem afirma ca Geo Dumitrescu este o pasare rara. Desi a scris putin si n-a publicat decat atunci cand a avut ceva de spus, Geo Dumitrescu nu e o natura pur contemplativa. "Biografismul, realismul si limbajul parodic sunt cele dintai elemente pe care le observam in poemele lui, si ele vor deveni frecvente in Libertatea de a trage cu pusca" . "Farmecul poemelor lui Geo Dumitrescu vine din desfacerea comunicarii cu orice solemnitate livresca, din renuntarea la orice vesmant de gala. Geo Dumitrescu si-a format, inca de la inceput, un stil, si stelul sau poetic s-a impus, s-a revarsat asupra generatiilor viitoare" .Desi cantitativ putina opera poetica a lui Geo Dumitrescu nu doar ca ocupa un loc important in lirica romaneasca postbelica, dar ii si reprezinta dobandirea prin poezie si in poezie a unei noi libertati.

Geo Dumitrescu a debutat editorial cu placheta Aritmetica, publicata sub pseudonimul Felix Anadam (nume sugerat de cursul despre Cartile populare al lui Nicolae Cartojan, frecventat de autor in perioada studentiei. Placheta aparuta in colectia "Albatros" anunta un poet cu o putere de asociatie metaforica pe care multi dintre colegii de generatie n-o aveau. Placheta Aritmetica este publicata intr-un tiraj de trei sute de exemplare, poetul insusi o caracterizeaza ca fiind "caiet juvenil de tatonari lirice".In noiembrie 1941, grupul "Albatros" apeleaya la revista literara de stanga "Gandul nostru" sa le primeasca poemele si articolele, dar dupa un singur numar revista e suprimata. In toamna lui 1943, este anuntata la editura Prometeu aparitia volumului de poeme Pelagra, si acesta va fi interzis de cenzura si va aparea mai tarziu, sub titlul Libertatea de a trage cu pusca, volum care va cuprinde si ciclul Aritmetica. Sunt versuri scrise intre 1940-1943, ce cuprind, cum o declara autorul "izvorul unei reactii de inconformism si oroare, de impotrivire si de fetism, fata de dictatura si razboiul ei odios, fata de literatura de goarna si cadelnita care acompania zelos si festiv crimele si teroarea fascismului".

In 1946, Libertatea de a trage cu pusca a primit Premiul scriitorilor tineri, oferit de Editura Fundatiilor. Cartea a avut o primire paradoxala:"fusese interzisa sub fascism, socotita bolsevica si defetista, la aparitie a fost tratata drept decadenta" .

Libertatea de a trage cu pusca (1946) a fost publicat initial cu titlul Luna de la Trebizonda, in revista "Kalende". Poemul se deschide cu bine cunoscutul autoportret "peste care s-au asternut lecturile seriilor literare succesive, amenintand sa-l banalizeze prin fireasca uzura" . Poetul, totusi, rezista si isi pastreaza prospetimea amara, atat de caracteristica poemelor lui

"Undeva vor fi neaparat nasul,gura

n-are nici un sens sa omit ochii-doua semne de intrebare,

aici in colt o sa-mi pictey gindurile-

o claie informa de rufe murdare,

Pieptul-o oglinda cu poleiul zgiriat-

va lasa sa se vada interiorul

(cu totul neinteresant, in definitiv),

sus, sprancenele isi vor schita zborul

Doua aripi vor fi probabil si urechile,

fruntea cutata-o scara catre infinit,

buzle, arc perfect, vor reprezenta pentru eternitate

obsesia rosie a sarutului-mit.

Un ochi atent va mai putea zarii, in fine cicatricea unei gauri in frunte,

sau, in maldarul recuzitelor inutile,

ceva ce ar putea sa semene a ideal sau a munte.."

(Portret)

Conditia unei astfel de compuneri, juvenile sau de aparenta juvelile e una foarte simpla, dar, totusi atat de inaccesibila indemanarii comune. Modul in care autorul se autoportretizeaza e asemanator cu maniera lui Salvador Dali, subliniind ceea ce este urat. In Libertatea de a trage cu pusca, actiunea de razboi, este anulata in autocontemplatie si meditatie asupra libertatiica rezultat al vointei unane de a modifica sensul existentei. "Eul liric poarta o impresionanta mostenire eroica livresca ce demonstreaza locurile comune ale unei intregi literaturi despre razboi: vitejia, eroismul, crzimea" .Tabloul razboiului este pus in parallel cu tabloul derizoriu al vietii:a contempla luna,a aprinde tigara si a discuta despre o problema vitala- libertatea de a trage cu pusca, demitizand astfel razboiul. Incipitul aminteste de primul tablou al poemului eminescian Imparat si proletar, decupiaza o secventa dintr-un scenariu de razboi. Apar aici elementele unui peisaj halucinant: groapa neagra, oameni inarmati, murdari si slabi:

"In groapa, poate chiar intr-un cimitir,

oamenii, prietenii mei inarmati,

isi ascultau propriile soapte-

toti erau murdari, slabi si patetici ca in Shakespeare,

isi numarau gloantele si zilele si nadajduiau un atac peste noapte."

Tabloul, preyentat in imagini sumbre, pare sa prevesteasca linistea dinaintea furtunii, dar si clipa atarnata de un fir de ata, intre viata si moarte. Comparatia "patetici ca in Shakespeare" pune imaginile poetice intr-un dialog intertextual, caracteristic poeziei neo- si post moderniste. Imaginile din versurile urmatoare transcriu gesturi ireale, insolite intr-un decor de razboi:

"dar oamenii n-au cazut cu fetele la pamant,

ci au aprins tigarile discutand despre libertatea de a trage cu pusca,

rezemati comod in groapa neagra sau poate chiar pe cate-o piatra de mormant"

In aceste versuri, tragismul razboiului, nu mai putea fi prezentat prin mijloacele traditionale. Din acest motiv, Geo Dumitrescu va cultiva depoetizarea, desacralizarea spre a exprima, dupa cum a marturitit, reactia de "inconformism si oroare, de impotrivire si defetism" fata de tot ceeea ce inseamna razboi si fata de literatura "de goarne si cadelnite" ce mascau "zelos si festiv" demagogia patriotarda. In versurile de mai sus " secventele tabloului intra in contrast polemic cu o intreaga literatura de razboi, ale carui ecouri persista in memoria eului liric, care se lasa cuprins de amintirea elanurilor eroice din istorie" .

In ciclul Aritmetica,dar mai ales in Libertatea de a trage cu pusca s-a impus utiliyarea cu efect comic a unor formule prin care poezia incepea sa devina antipoezie in definitiv, probabil, in fine, de fapt, cu siguranta, formule care, repetate, chiar de autor au dus la un usor manierism

"Sint sigur ca unul din ei eram eu!

Cu care-am participat la asediul Trebizondei, daca nu ma-nsel

cu totul neinteresant in definitiv.

"Poezia presupune o atitudine de prestidigitator rational si ironic"[16]

"Din toate astea nu se intampla nimic-

sint atitea lucruri din care poti sa faci o poezie,

Fapt e ca cerul este tot albastru

si stelele mai mult decit o mie"

Autorul Libertatii de a trage cu pusca indica, ca elemente posibile de meditatie poetica musca, pelagra sau cele patru picioare ale patului sau. O gluma, fireste, dar si convingerea ca poezia poate sa valorifice relatiile ei cu lucrurile comune. O sursa innepuizabila de ironie e pentru Geo Dumitrescu cosmosul, spatiul sacru al evaziunii lirice de intotdeuna. Pentru ochiul rau al poetului, cerul nu-i decat un bordel unde se petrec lucruri rusinoase:

"Stiti, nu-i adevarat nici ca stelele au colturi-

le-am vazut eu cu ochii- pe onoarea mea!

Erau rotunde, buhaite si murdare

si nici una din ele nu se misca.

Norii fluturau pelerinele lor cenusii, zdrentuite,

cu ridicole elanuri medievale

dedesubt, luna se mai vedea doar o felie

pentru ochii muritorului perplex"

In stilul acesta omoresc si crud este prezentat intreg volumul. Nu e crutata nici iubirea, prezentata ca o fantezie neagra.

Cand aparea in 1946, Libertatea de a trage cu pusca, volum definitoriu pentru tanarul de atunci Geo Dumitrescu si in definitiv pentru intreaga sa cariera, a fost rau primit de critica, cu toate ca multe dintre poemele continute aici fusesera interzise sa apara inainte de Eliberare, ca "defetiste" si "bolsevice". "Cazul nu este unic in istoria noastra literara din ultimele patru decenii. Aceasta ar aexplica intr-un fel relativa tacere editoriala a poetului, pana in anul 1963, cand tiparea Aventuri lirice. Geo Dumitrescu poate fi surprins compunand lung discursiv cum nu ne-am fi asteptat, judecand dupa creatiile sale anterioare. Impune insa retorica frumoasa; pesimismul, inchiderea in propria cochilie, mizantropia nu-si au rostul intr-o lume in care poti sa actionezi constructiv in sensul binelui" . Poetul alearga cu toata iutiala spre stele, strangand cu putere carma in mana, dupa itinerarii precise, stiind neaparat ca rostul "plecarii" este intotdeuna "intoarcerea" pe scoarta "calda, materna" a Pamantului. Exista aici o lege de fier a unei "aritmetici a puterii umane care consta in a alerga in primul rand spre tine dar si spre semeni, marcandu-ti astfel "treptele desavarsirii":

"Limpede sa te duci spre ei, straveziu,

ca o raza razbatatoare,

sa te-ntorci dens, stufos, ametit-

si-ntotdeuna sa iei cite unul cu tine,

astfel ca, tinindu-l in brate, sa-l incalzesti

pina cind vei vedea ca incalzeste.

Si mereu sa te-ntorci la ei, fugind

de igrasia galbena a singuratatii,

dupa legea glorioase-i aritmetici a puterii umane

I si cu I fac II

Si mereu sa te-ntorci la tine, lasind departe

larma de tirg viscerala

si mereu sa alergi de la tine la ei

intr-o neintrerupta miscare de pendul ce masoara

umbletul fierbinte al vietii, treptele desavirsirii."

(Doar asa sa alergi!)

Aparitia Aventurilor lirice a tarnit un entuziasm unanim, lucru care nu i-a impiedicat pe comentatori sa formuleze si cateva rezerve intemeiate in legatura cu una sau alta cu cele saisprezece poeme incluse in acel volum. Este vorba "de un anumit retorism ce acompaniaza discursul poetic, de diluarea ideilor fundamentale, de alunecarea in comentarii etice sau filozofice" . Printr-o comparatie cu modalitatile in voga astazi, stilul lui Geo Dumitrescu poate parea pentru unii inadecvat spiritului modern. "Intentia scriitorului a fost de a reanvia, de a repune in drepturi forme clasice, curente in vechea literatura oratorica si didactica, si racordandu-le la modul nostru de a gandi si la sensibilitatea noastra. Efectul e, poate socant dar formula in sine e departe de a nu fi viabila".

Geo Dumitrescu e in Aventuri lirice un retor. Familiarizat fiind cu arta elocintei, tine discursuri si bineinteles vrea sa convinga. Poemele sale sunt apologuri, elogiaya zborul, munca condamnari ale trecutului, umanismul. Geo Dumitrescu este probabil, prea poet ca sa coboare vreodata stacheta sub onorabil. De aceea, chiar si in textele mai putin reusite ca Omul va fi om sau O picatura de vin pentru cei dusi, frumusetile inca abunda, exista si metafore. In Libertatea de a trage cu pusca, autorul denunta "romantismul lesinat, desuet si lacrimogen, dar prin sensul si radacinile ironiei, prin capacitatea de visare si prin forta de demitizare, se vedea un romantic disimulat. In Aventuri lirice poetul se afirma ca un romantic revolutionar, ce-si poarta fantezia pe

coordonatele imensului, desfiinteaza distantele in acelasi moment in care si alearga in timp, chemat fiind de setea de desavarsire, iar ca centru al preocuparilor sale pune omul in ipostaya lui de demimurg si de faptura ce se autodepaseste"[20]. Ca puncte de reper pentru universul geodumitrescian ar fi ziua si noaptea, cerul si pamantul, finitul si infinitul. Starea care ii predomina firea este nelinistea, incandescenta, antiinertia. Ca ti in celelalte volume, entuziasmului ii asociaza ironia, isi bate joc de mituri si eresuri. Procedeul de baza prin care concretizeaza relatiile si abstractiile este metafora, rara ca de fiecare data, neobisnuita. Prozodic, poetul, care in Libertatea de a trage cu pusca prefera formula versului clasic rimat, utilizeaza aici versul liber si versul alb in maniera whitmaniana. Ca expresie, imbina limbajul figurativ cu cel oral, de esenta populara, si cu cel tehnic folosit de catre cuceririle stiintei. Imbinate intr-un ansamblu unitar, toate aceste elemente dau poeziei lui Geo Dumitrescu un timbru particular, unic in concertul poeziei noastre contemporane.

Poezia M-am uitat la cer este o poezie nu foarte cunoscuta, dar destul de semnificativa. Bolta e vazuta aici ca un urias copac "neatins, neinceput", cu "poame de aur", spre care urca "un fir de praf pamintesc", omul, adica "puterea insasi, esenta", semnificand "intoarcerea la ceruri a focului furat de Prometeu". Metafora cerului, antiteza dintre grandios si vesnic, rasturnarea raporturilor biblice dintre om si univers, toate acestea compun un poem scris intr-o maniera cu totul si cu totul originala. Gestul lui titanian i se asociaza inca unul intruchipat in imaginea "miini puternice si tandre/ a omului/pipaind sferele haosului". Cerul este acelasi, luna este aceeasi doar ochii omului sunt altii. "M-am uitat la cer particularizeaza imprejurarea ca sursa principala a frumusetilor din lirica lui Geo Dumitrescu sta in ideiile poetice pe care isi intemeiaza el textele respectan logica interna a imaginii" .

Aventurile lirice sunt niste discursive prelegeri poetice, an care sunt tratate teme politice, sociale, filozofice si-ncare stilul si posibilitatile posibile ale poeziei sale dein fortate. Aici, Geo Dumitrescu face poezie prin imprudenta. Balada corabiilor de piatra este o poezie dedicata lui Fidel Castro, poezia reprezinta un conglometat de idei, expuse sub forma unui monolog retoric, conceput a fi anticolonialist. Sub forma unui dialog de sedinta apare aici o vaga urma de nonconformism. Este discutata "problema spinoasa a noptilor", timpul prielnic de veghe, timpul cel mai prielnic de scris, timpul poeziei lirice. Noaptea a atras atat problematic cat si tematic pe multi poeti, printre care Novalis, H lderlin, Edward Young, Blake, Rilke, iar la noi Eminescu, Macedonski si Bacovia. Geo Dumitrescu pune problema functionala nu a nocturnului poetic, ci a

noptii ca realiattea sociala, a noptii de munca. Aceasta solutie ar putea fi interpretata ironica, poezia consta aici in depoetizarea temei, banalizata de poetii anteriori:

"Ajunge! Asa nu mai merge! Sa se ia masuri!

Sa se confiste noptile de la cei ce dorm ziua!

Dar, dati-ne nopti, pentru Dumnezeu, nopti

mai multe, mai mari- trebuie sa fie o solutie,

dati-ne nopti mai multe, inalte, de tip nou

Altele in plus nu vom primi, e aproape sigur.

Ramine

sa ne gospodarim cum om putea"

Capitolul I

Viata literara din timpul razboiului

"Din perspectiva istoriei literare, inceputul perioadei Contemporane a liricii romanesti a fost asociat cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Cel mai cunoscut criteriu care a operat in impartirea literaturii postbelice a fost cel generationist. Eticheta de generatie a fot aplicata pentru prima data poetilor si prozatorilor din anii . Anterior, au existat alte doua segmente distincte: o perioada scurta, intre 1945-1947, cand literele romane inca se mai aflau sub semnul esteticului, si o perioada proletcultista, de proliferare a ideologiei comuniste. Lirica romanesca contemporana retine si operele unor poeti afirmati in perioada interbelica, dar care au publicat si dupa razboi. Asa se intampla cu creatiile lui Lucian Blaga, Tudor Argezi si George Bacacovia[22]

In 1939 cand in europa se declanseaza cel mai devastator razboi din istoria lumii,Romania se desprinde cu greu din starea de normalitate,pe care o traieste ca pe un vis.anul 1941 reprezinta pentru romania inceputul sfarsitului,intrucat in acest an tara este absorbitade un ciclon istoric (razboi-ocupatie sovietica-regim comunist) care ii va sfarma civilizatia ca pe nimic. Cu toate acestea in epoca nu se va instaura panica, in bucuria zilnica de a traii nu se simte ceva atat de rau prevestitor.

Perioada imediat urmatoare razboiului se remarca prin impunerea a trei directii diferite,fiecare sustinuta de un grup de poeti. Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ion Caraion si Dimitrie Stelaru se disting printr-o poezie contestatara inca din perioada razboiului. Grupul s-a manifestat prin intermediul revistei "Albatros", suprimata la scurta vreme dupa aparitie. "Poetii exprima oroarea fata de razboi, si neaga vechile tehnici poetice. Lirica autrilor de la "Albatros" mizeaza pe dominanta subiectiva. Ion Caraion si Geo Dumitrescu scriu o poezie a eu-lui. O coordonata care ii apropie pe poetii de la "Albatros" e ironia" . Tot in perioada 1945-1947 se afirma si al doilea val al poeziei suprarealiste. Reprezentativi acestui program avangardist sunt Gherasim Luca, Gellu Naum si Virgil Teodorescu. "Neo-suprarealistii sunt poeti, dar si terioticieni" . Gellu Naum si Virgil Teodorescu publica in 1946 un program intitulat Spectrul longevitatii care exprima "increderea persistenta in dialectica pentru rezolvarea antinomiilor care il coplsesc pe om" .

Cea de-a treia directie, in intervalul 1945-1947 e reprezentata de Cercul literar de la Sibiu. Radu Stanca si Stefan Augustin-Doinas propun reluarea miturilor intr-o noua perspectiva si, totodata, o "resurectie a baladei". Daca poetii de la "Albatros" afirmau libertatea totala in textul poetic, poetii cercului literar de la Sibiu sunt "adeptii rigorii formale" . Apeland la balada, Radu Stanca si Stefan Augustin-Doinas vor reintroduce si epicul in poezie. In directia aceasta a revitaliyarii epicului putem face apropieri intre poeti foarte diferiti cum ar fi "contestatarul Geo Dumitrescu si clasicizantul Stefan Augustin-Doinas. Acestea sunt numiti poeti pereche" .

Comunismul intervine cu brutalitate in interiorul spatiului artei. Este o perioada in care multi dintre poetii interbelici sunt interzisi. Din Eminescu sunt puse in circulatie doar anumite parti ale operei. Tinerii scriitori se pot afirma doar daca sunt dispusi sa faca mari compromisuri. "Poezia proletcultista este rudimentara, ritmul si rima devin facile. Poezia devine in acest fel instrumentul de lupta al clasei muncitoare" . Poezia noua, asadar, trebuia sa contina un bogat continut de idei intr-o forma artistica nu numai aleasa dar si accesibila. Estetica normativa a realismului socialist respingea orice practici nonconformiste, cat si practicile de tip avangardist.

In anii care urmeaza (cu aproximatie, pana in 1947) apar carti foarte valoroase aproape in acelasi ritm ca si inainte, dintr'un fel de inertie a bunastarii literaturii romane: Noaptea geniului de Dimitrie Stelaru (versuri), 1942, Cununa Soaarelui de D. Ciurezu (versuri), 1942, Implinire de Ion Pillat (versuri), 1942, Ochii strigoiului de Cezar Petrescu (roman), 1942, Cordun de Eusebiu Camilar (proza memorialistica), Lina de Tudor Arghezi (roma), 1942, Ciudata viata a poetului de Anisoara Odeanu (proza scurta), 1942, Floarea din prapastie de Al. Philippide (nuvele), 1942, Aspecte lirice contemporane de Serban Cioculescu (critica literara), 1942, Balade de Radu Gyr (versuri), 1943, Nebanuitele trepte de Lucian Blaga (versuri), 1943, Anotimpuri de Radu Tudoran (roman), 1943, Titu Maiorescu si contemporanii sai de Eugen Lovinescu (istorie literara), 1943, Bezna de Ioana Postelnicu (roman), 1943, Manechinul lui Igor de Victor Papilien (proza scurta), 1943, Critice literare de D. Caracostea,1943 Traditie de Ion Pillat (publicistica literara), 1943, Ora fantastica de Dimitrie Stelaru (versuri), 1944, Panopticum de Ion Caraion (versuri), 1944, Revolutia de Dinu Nicodin (roman), 1944, Arca lui Noe de Lucian Blaga (teatru), 1944, Istoria literaturii romane moderne de Serban Cioculescu, Vladimir Sterinu si Tudor Vianu, 1944, Filosofia culturii de Tudor Vianu, 1944, Jurnal de lector de Perpessicius, 1944, Plantatii de Constant Tonegaru (versuri), 1945, Blanurile oceanelor si Butelia de Leyda de Virgil Teodorescu (versuri), 1945, Cartea Oltului de Geo Borza (reportaj poematic), 1945, Revolte de Felix Aderca (roman), 1945, Razboiul lui Ion Saracul de Cezar Petrescu (roman), 1945, Flacari de Radu Tudoran (roman), 1945, Istoria literaturii romane. Compendiu de George Calinescu, Lumea de maine de Ion Biberi (convorbiri cu personalitati),1945, Libertatea de a trage cu pusca de Geo Dumitrescu (versuri), 1946, Izobare de Mircea Popovici (versuri), 1946, Plecari fara ancora de Sasa Pana (versuri), 1946, Sclavii pamantului de Vintila Corbul (roman), 1946,Poemul vietii. Jurnal intim 1944 de Petre Pandrea, 1946, Bariera de George Mihail Zamfirescu (roman postum), 1946, Trilogia valorilor (studiu filosofic) de Lucian Blaga, 1946, Introducere in poezia lui Tudor Arghezi de Serban

Cioculescu, Kalokagathon de Petru Comarnescu (studiu de estetica), 1946, Una suta poeme de Tudor Arghezi, 1947, Oameni de lut de Demostene Botez (roman), 1947, Decor penitent de Mihail Crama (versuri),1947 [29]etc. Se inregistreaya o usoara descurajare a elanului scriitorilor de valoare abea in 1947, dupa lectia de autoritarism brutal data de comunisti societatii romanesti prin falsificarea grosolana a alegerilor din toamna anului 1946. In anul 1945 situatia devine mai dramatica deoarece incep arestarile. Erau arestati toti cei care luptau pentru recastigarea teritoriilor romanesti luate abuziv de catre URSS si tosi cei care propagau idei ortodoxiste sau pur si simplu isi iubeau pre mult tara. Atat in vita personala cat si in literatura se cerea sa se ilustreye exigente ale propagandei comuniste. O cerinta de prim rang trebuia sa fie increderea si servirea regimului comunist, propagarea optimismului, anfatisarea omului nou. Intelectualul era privit si acceptat in literatura doar in functie de adaptarea la noul regim. Cel care indeplinea aceste conditii era numit un bun colaborator al partidului comunist si, totodata era privit pozitiv, si reprezenta pentru regimul comunist un om de stanga. Cei care nu participau la construirea noii lumi si la construirea regimului comunist era repudiat fie pentru ca era apolitic, fie pentru ca era impotriva noului regim, acesta reprezenta un om de dreapta .

In acelasi an 1945 se inregistreaza si un prim val de plecari din Romania. La inceput numarul celor care pleaca nu este foarte mare, pentru ca relatarile despre atrocitatile regimului stalinist par neverosimile si sunt putin cei care le iau in serios. Conform unei statistici facute de Laurentiu Ulici (publicate in "Luceafarul" din 6 iulie 1994), in perioada 1945-1949 se expatriaza in jur de cincizeci de scriitori. In cele din urma se exileaza, totusi suficienti de multi scriitori romani pentru ca in unele tari din Vest sa se reconstituie vita literara din Romania. La Paris de exemplu, functioneaza intre 1946-1950 un cenaclu al emigratiei romanesti, intr-o cafenea de pe malul Senei, "Corona". "Participantii se strangeu in sala din subsolul cafenelei, in jurul unei mese sub forma de potcoava. Asistau intr-un mediu format in exclusivitate din intelectuali cu preocupari literare si studenti romani exilati, N. I. Herescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Paul Costin Deleanu, Octavian Vuia, Horia Stamatu, Nicu Caranica, sotii Cerbu, C. Tacu, A. Juilland, M. Leibovici la reuniunile de la "Corona" au mai fost prezenti Emil Turdeanu, Mihai Niculescu, Vasile Posteuca, Lucian Badescu, C. V. Ghiorghiu, Stefan Ion George, Monica Lovinescu. Lecturile literare erau de obicei completate cu discutii pe o tema culturara anume propusa de unul dintre participanti si acceptata de majoritatea"

In perioada 1939-1945 s-au infintat primele centre in care s-au produs cateva debuturi. Aceste centre isi aveau sediile in Bucuresti, Cluj, Sibiu, Iasi si Timisoara. In Bucuresti au existat gruparile "Cadran" si "Albatros". Geo Dumitrescu debuteaza la "Cdran" si infiinteaza "Albatrosul", unde vin Dimitrie Stelaru, Marin Sirbulescu, Tiberiu Tratinescu, Dinu Pillat Miron Radu Paraschivescu si mai tarziu Ion Caraion. Marin Preda debuteaza in "Timpul", Veronica Porumbacu si Nina Cassian in "Ecoul". Eugen Barbu, Constantin Toiu debuteaza intre 1840-1942 tot in Bucuresti. Lui Geo Dumitrescu ii este interzis volumul Pelagra, mai apoi cele doua reviste, volumul Panopticum ii este confiscat lui Ion Caraion si amenintat pentru articole din "Ecoul".

Tinerii sibieni, semnatari in 1943 ai manifestului pro Lovinescu scot, in 1945 o publicatie proprie "Revista cercului literar". "Pot fi cititi in reviste, intre altii Lucian Blaga, Al. Philippide, Ion Vinea, Emil Isac, Demostene Botez, Camil Baltazar, Sasa Pana. Numelor deja consacrate li se adauga nume noi: Ion Sofia Manolescu, Marcel Gafton, C.I. Lituon, Ghiorghe Chivu, Mircea Popovici, Mihail Crama, Mihail Cosma, Ion Cutova, Victor Torynopol, Ionrdan Chimet, Radu Teculescu, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Margareta Dorian, Emil Vora, Cristian Sarbu, Ion Frunzetti, Petru Vintila, Emil Manu, Vasile Nicolescu, Teodor Vargolici. Din reviste si ziare, o parte a productiei poetice trece in volume. Culegerile publicate intre 1945-1947, de Fundatii si de editura Forum marcheaza un moment de istorie literara. Sunt semnul unei noi generatii"

Tinerii Cercului literar de la Sibiu proclamau libertatea artei mai presus de orice: Ion Negoitescu, Radu Stanca, Ioanichie Olteanu, Stefan Augustin-Doinas. Demersurile poetizante ale componentilor acestei generatii sunt convergente intr-o singura directie: modernitatea "Sensul lor ortientativ exprima o negatie radicala, irevocabila a traditionalismului de expresie rudimentara"[33]. Fiecare autor cauta sa se diferentieze si reuseste in masura talentului si a experientei artistice.

Aproape tosi poetii tineri scriu in spiritul esteticii lui Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Laforgue, declarandu-se "saltimbanci", "arlechini", "golani", "vagabonzi", "decadenti" "multi etaland uratul, unii si negandu-l, imaginand evadari din orizontul sufocant, abandonandu-se tuturor amagirilor"[34]. De aici, putem deduce, oarecum, atmosfera din volumele acestor tineri poeti. Negrul, in consecinta, va fi culoarea, dar si atmosfera dominanta in versurile lor. Un volum include "cantece negre". O buna parte din aceasta poezie era scrisa sub dominatia evenimentelor din august 1944, de unde si starile de spirit aparute sub directul impact al unor situatii create de timpul istoric strabatut, reflectand parca secvente din infern, evocand realitatile de pe front:

"Rontaiam soarele, prietene-si-n loc de apa,

asteptam ploile, ca sa-mi spele picioarele

de atata foame ma durea si creerul mic,

sangele mi se urca la 39 de grade

si, ca niste ramuri, se prelingea sper buric".

Aceste versuri ii apartin unui poet, in Cateva randuri despre viata de ieri". Marcel Gafton, la fel de atins si el de epoca in care scrie, afirma:

"Imi voi alinta mainile ca intr-un dans sfarsit

peste pintecul pentru prima oara satul

cind langa simtului adormit,

spiritul se va ridica stapin si fudul"

(Perspectiva)

Intitulat Cartea cu piine, singe si cox, Victor Torynopol, etaleaza privelisti de mahala prabadita, de uzina devoratoare, de subterane miniere insalubre, privelisti de razboi, tipete de groaza, bombardamente, cranii sfaramate. Poemul infatisaza o Resita in care "bucuriile se vand la ghiseu si cerul umed se propteste-n zgura" iar versurile "linga rotative, linga vagoane si cadavrele scoase din cazanele cu fier lichefiat", in care "in loc de clopote, in loc de rugaciuni, sirenele inchee somnul in ore", in care "plantele sunt cenusii ca fetele aplecate peste plumb" si in care"cimitirul e mai mare si mai adinci canalele sub trotuar". In culori asemanatoare isi "zugraveste" si Mihail Cosma poemul La 4000 de grade

"In orasul meu cerul miroase a parafina,

oamenii scuipa cu petrol prin biserici

femeile au prins in ochi rugina

si pleca intr-una copacii isterici

In orasul meu nu ploua niciodata,

o negura metalica ne patrunde prin oase,

singele inflamabil se scurge prin robinete si citeodata

vom devenii noi insine minerale periculoase"

Dimitrie Stelaru a vazut "intr-o vreme cind sirenele spintecau cerul, copii in zdrente intelepti,() cersind Inciudati sub porticele marilor gari, Unde hamalii aduna roadele tarilor, Imprastiindu-le pentru citiva bani".

Geo Dumitrecu in poemele din Libertatea de a trage cu pusca datate 1942, mentioneaza ca "piinea e scumpa si rea", ca "in birou e prea frig si oamenii sint uscati si galbeni", ironizeaza razboiul, razboi "frumos, mare, epopeic, nemaivazut".

"Geo Dumitrescu reprezenta in acel spatiu mintea cea mai lucida, caracteriyata printr-o constiinta responsabila, matura, a poeziei mature de atunci. O sursa a lirismului din timpul razboiului si din anii postbelici imediati era un sentiment exacerbat al damnarii, sentiment ce include mandria boemului genial" . Toate aceastea sunt elemente care diferentiaza poetii din generatia traumatizata de predecesorii autohtoni. La Bacovia, sentimentul apartenentei se exprima discret si muzical. In poemele tinerilor din deceniul cinci, acelasi sentiment e declarat intr-un alt fel de mod, orgolios, agresiv chiar, polemic "Prozaism, limbaj jurnalistic, vers liber, nerimat, un finisaj incomplet"[36], toate acestea sunt caracteristicile definitorii ale acestei perioade.

"Reintegrandu-se in continent pe variate cai, inclusiv prin reconditionarea instrumentelor satirei, poezia romaneasca s-a reintegrat implicit, pe deplin, in secol, dupa fortata regresiune, din deceniile cinci-sase in epoca literara a lui Bolintineanu si Bolliac. Prin Marin Sorescu, ea si-a reinsusit propria modalitate burlesca, dandu-i o versiune inedita, sincrona cu morfologia contemporana a formelor de arta, inscrisa in imediata succesiune a celei create in anii '40 de catre poetii din gruparea "Albatros" indeosebi, cum nu doar odata s-a specificat, si de catre Geo

Dumitrescu. Resuscitarea acestui tip de creatie lirica a inclus in procesul de remodernizare o directie ce avea sa contracareze oportun tendintele mai mult sau mai putin puriste si ermetizante, prin care, an absenta altor orientari, poezia ar fi fost remodelata unilateral"[37]

O DIRECTIE NONCONFORMISTA Indiferent de gruparile labile,epoca este definita prin cateva directii lirice,dintre care cea mai importanta, echivalata deseori cu generatia,este aceea a "nonconformistilor" , "iconoclastilor" sau "frondeurilor".Nonconformismul indica un act sau o atitudine de contestare a ceva conform "dar epoca dat este ea insasi una nonconforma prin instabilitate si,pe de alta parte, e usor de demonstrat ca insasi realitatea ei contine mai multe moduri ale conformismului care, in afara de faptul ca sunt reciproc nonconforme si conformiste, pot prezenta si replici nonconforme proprii" Geo Dumitrescu a vazut in acesti nonconformisti printre care se numara ,"prima generatie de la mahala si de la tara, care refuza sa se absoarba in burghezie si care, devenita obiect de calificari intelectuale ramane cu cinism la conditia clasei originareSintem o generatie fara dascali si fara parinti spirituali. Ne caracterizeaza revolta, ura ampotriva formelor, negativismul.Detestam, umar la umar, literatura si manualele de istorie nationala" Printre cei ce ocupa ferm sau efemer roluri principale si de figuratie in aceasta directie se numara Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Ion Caraion, Ben Corlaciu, Mircea Popovici, Geo Dumitrescu, Tudor George, Al. Cerna-Radulescu, Corneliu Belciugateanu, Ion Cutova, Traian Cosovei, George Margarit, Lucian Dumitrescu, Rdu Teculescu, I. N. Voiculescu, Radu patrascanu, George Dan, Mihai Zissu, Valeriu Ciobanu, Sanda Movila, Mircea Badea, Mihail Cosma, Mariana Serban, Traian Lalescu, Lucian Valea, Mihai Crama, Victor Torznopol, C.T. Lituon, Marcel Gafton, Ghiorghe Chivu, Iordan Chimet, Stere Popescu, Elena Diaconu.

Frondeur, recalcitrant, copil teribil, Geo Dumitrescu era un nonconformist. Insa despicand sensurile- intre fronda si nonconformism "nu sint decit asemanari nu si identitate",de unde necesitatea departajarii: "Nonconformistul este un insetat de perfectiune, de progres. El masoara toate lucrurile cu masuri majore, dca nu absolute, ideale, pe linga care, fireste, totul pare mai mic, susceptibil de crestere, de imbogatire, de imbunatatire. El imbrinbrinceste mereu lucrurile, cu buna credinta, neobosit, cusurgiu, cu pretul propriei lui neimpacari, incomoditati, nefericiri, catre o instanta si o intruchipare mai inalta, pe care el o vede limpede, cu taota ardoarea si speranta". (Marturii). Creatorii de intaia clasa, un fel de "piloti de incercare", refuza unbeltul "pe poteci bine batatorite", inclusiv "rezonantele indelung stratificate". Astfel de principii au avut impact vizibil asupra inconformismului sau. Rebelul propune dezimvolt o deontologie de urmat: "A scrie nu inseamna, deci, a te desparti de lume, a te inscrie intr-un limaj

cochilie, ci din potriva a inscrie lumea intr-o viziune si un limbaj sub nevoia implicit a rasfringerii in afara, a comunicarii (.). Poezia cu virfurile ei de atac va merge intodeauna cu un pas inainte fata de masa cititorilor"

George Calinescu afirma ca autorul "face un fel de poezie bufona in care persiflarea atinge culmea", persiflare care de regula e "semnul unui mare sentimentalism, constient de sine" . Pe scurt, Geo Dumitrescu era un "poet foarte patetic", practicant a unui discurs "supraprozaic si ingenuu". Nu sentimentul e batator la ochi, ci spiritul casant. Sub masca unui comediant zglobliu se manifesta un privitor angajat, un creator subtil sedus de aventuri interioare, un personaj dispus sa deyarticuleze tot ceea ce inseamna mecanism depasit. Nonconformismul lui Geo Dumitrescu este inclus intr-o antologie a avangardei respingand ermetismul. A nega ferm, raspicat, pentru a pune in loc substanta proaspata, pentru a adauga mai multa densitate umana, iata in termeni simpli in ce consta modernitatea acestui temerar. Departe de a se instala in absurd si angoasa, el cauta salvarea in poezie

"Voi inventa toate lucrurile de la inceput

cu unelte subtiri cu virf de cobalt,

caci n-am sa pot ramine un lacatus de rind,

ci trebuie neaparat sa gasesc o cheie

fantastica, la fel de buna pentru broasca

de la usa si pentru broasca din balta"

(Sfirsit de spectacol)

Increderea in sine, aparent nelimitata, incita la orgoliu

"E putin ceea ce spun. Dar pot sa spun orice

Cred ca pot sa spun. As putea sa arat

cum creste iarba, cum se inalta un zid,

cum se nasc cai de lemn"

(As putea sa arat cum creste iarba)

Cercetatorului atent si impersonal nu-i va fi greu sa cacarterizeze poezia lui Geo Dumitrescu, dar pentru aceasta va trebuii sa renunte la incadrarea istorica riguroasa. Poetul a semnat cu numele lui dar si cu pseudonime. Acest gest ar putea fi din prudenta, din nesiguransa sau din cochetarie, sau doar ca sa-si ascundac eva din unilateralitatea socotita de unii saraca. Ca un profesionist al umorului ce este, si-a contrariat pozia printr-o conduita distanta, dar civilizata.

"Geo Dumitrescu este poetul care modifica, ajusteaza, sterge, retuseaza, schimba titlurile unor poeme reorganizate mereu in alte cicluri, schimba titluri de cicluri si tipareste aceleasi poeme in volume cu alte titluri"[42].

Debutanti in preajma si in timpul razboiului, unii au constiinta innoirii, altii pe aceea a trecerii de la o dictatura la alta; nonconformismul nascut an conditiile anterioare nu gaseste motive pentru a renunta la ceea ce deja s-a desprins. "Se traieste astfel in pasivitate si egocentrism, prin excentricitate si autodistrugere" .

Altii retin din nonconformisti nu intentii politice imediate, ci refuzul modurilor traditionale de a produce poezie. O astfel de perspectiva favorizeaza definirea poyitiva, prin opozitii in plan istoric.