La hanul lui Manjoala de I.L.Caragiale (1852-1912)

La hanul lui Manjoala

I.L.Caragiale

(1852-1912)

I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii nationale,dar si universale,o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite:comic,tragic si fantastic.

Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice (O faclie de Paste, Pacat, La hanul lui Manjoala, Calul dracului, In vreme de razboi ), in timp ce nota comica se face simtita in schite ( D-l Goe, Vizita, Telegrame,Bubico ) si in cele patru comedii de moravuri si caracter ( O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, Conu Leonida fata cu reactiunea ).

Scriitorul,care afirma:Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza, ca si Maiorescu si Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi, precum si a parventismului.

Nuvela "La hanul lui Manjoala s-a publicat pentru prima oara in 1898, in Revista ilustrata "Gazeta Sateanului".Textul a fost retiparit in volumele Momente (1901) si Nuvele,povestiri (1908)

Nuvela este o proza fantastica, fiind construita prin imbinarea armonioasa a planului real cu cel fantastic.Actiunea nuvelei se desfasoara in doua planuri temporale si spatiale, unul obiectiv ,care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii si celalalt plan, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman.

Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i intoarce din cale tulburandu-le mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse, dare care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi reiau fagasul normal al vietii.

Incipitul, sub forma monologului interior, contine informatia exacta referitoare la timpul si spatiul real si anume ca mai este "un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala..".

Nuvela debuteaza cu planul real, prin monologul naratorului care este si personaj in ipostaza calatorului, aceasta opera fiind printre putinele opere ale lui Caragiale in care naratiunea este la persoana I.

Personajul-narator, in ipostaza calatorului, se indreapta catre Popestii-de-sus, la polcovnicul Iordache, unde socoteste ca va ajunge in jurul orei zece.Personajul-narator este subiectiv, deoarece relateaza propriile reflectii privind calatoria prin intermediul monologului interior si a stilului indirect liber.Punctele de suspensie folosite in calcularea orelor necesare pana la destinatie, in formularea concluziei ca a "cam intarziat..trebuia sa plec mai devreme.." si a sperantei ca polcovnicul il va astepta totusi, dau monologului o discontinuitate a gandurilor si impreuna cu expresiile din limba vorbita,creeaza stilului o oralitate sugestiva.

Calatorul zareste "ca la o bataie de pusca" luminile hanului lui Manjoala si, prin flash-back isi aminteste ca omul murise de vreo cinci ani lasand afacerile nevestei sale, Manjaloaia, o "femeie zdravana",pe care gura lumii o banuia de farmece.Se manifesta aici ipostaza naratorului-mesager, deoarece transmite cititorului fictiv aflate de la el la altii.

Intamplarile scapa logicii firesti-planului real- si se inscriu intr-un cadru fantastic.In evocarea intamplarii,cand hanul este jefuit de doi talhari, iar imediat ce Manjaloaia a strigat "Hotii..!" au si aparut in usa subprefectul cu mai multi indivizi, naratorul-mesager este aparent obiectiv realizand o "povestire in rama".

Din secventa urmatoare, cand ilustreaza planul real, personajul-narator devine actor al actiunii, descriind cu detalii aglomeratia de la han, in curtea caruia poposeau sa se odihneasca chirigii, avand carutele incarcate cu cherestea ori cu porumb.

Dand calul unui argat, calatorul este intampinat cu bucurie de cucoana Marghioala:"-Bine-ati venit, coane Fanica", fiind si singura data cand se specifica numele personajului.Apoi ea da porunca sa-i aseze masa in odaie si calatorului i se pare mai frumoasa ca niciodata.O stia de cand era copil, dar intre timp crescuse, se facuse un "tanar curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel" si indrazneste sa o ciupeasca si sa-i spuna ce ochi frumosi are.Este si prima sugerare a tentatiei la care este supus omul de catre fortele malefice.Spre surprinderea acestuia, cocoana Marghioala stia ca el trebuia sa se logodeasca si-l mustra pentru obraznicie.Odaia in care il duce hangita este curata si cocheta, totul este "alb ca laptele", miroase a mere si a gutui.Asezandu-se la masa tanarul vrea sa se inchine dar observa ca nu exista nici o icoana in incapere, despre care hangita ii spune ca nu ar folosi la nimic.Cand acesta isi face cruce izbucneste un racnet de sub masa si el crede ca a calcat pe un cotoi batran care se afla sub masa, iar cocoana se repede si deschide usa ca sa iasa afara "cotoiul suparat", dar aerul rece stinge lampa.Credintele populare spun ca pisica neagra este una din infatisarile pe care le ia diavolul, iar graba cu care femeia ii deschide usa insinueaza un prim element al vrajitoriei.In intuneric,tanarul incepe s-o mangaie si sa o sarute pe hangita, dar ii intrerupr jupaneasa, care aduce tava cu mancare si o lumanare.Mancarea gustoasa si vinul ii dau barbatului "un fel de amorteala pe la incheiaturi, insa cand afla ca afara a inceput viscolul el se dezmeticeste brusc si intra in realitate.Argatii se culcasera si iesind pe prispa hanului, vede cu ingrijorarea ca este "o vreme vajnica" iar in vazduh "urla vantul nebun".Desi cocoana Marghioala incearca sa-l convinga sa nu plece, acesta se duce si isi ia un argat din grajd si luandu-si ramas bun o intreaba pe hangita cat are sa-i achite iar aceasta ii zice ca va achita cand se va intoarce, sugerand noi elemente ale colaborarii femeii cu fortele malefice.

Tanarul incaleca si pleaca de la han, iar afara viscolul izbucnise cu putere, "nori dupa nori zburau opaciti ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal", iar frigul il patrundea nemilos pe narator, inghetandu-i mainile si picioarele.

Intamplarile care urmeaza intra intr-un cadru fabulos, tanarul incepe sa simta "durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi", gandindu-se ca bause prea mult si regretand ca parasise hanul in aceea seara.

Vremea se mai domoleste, dar tot mergand el isi da seama ca in loc sa mearga la deal o luase la vale si se ratacise.Calul o ia la goana singur dintr-o pe camp ca apucat de streche, iar mai apoi autorul afla de la Gheorghe Natrut, paznic la coceni, ca de fapt era tot la Haculesti, foarte aproape de hanul Manjoalei, si innopteaza acolo.

Dupa un timp de la aceasta intamplare, cand statea la taifas cu socrul sau, afla ca hanul lui Manjoala "arsese pana in pamant", ingropand " pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un morman urias de jaratic".Bucuros ca " a bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca", Iordache il pune pe ginere-sau sa-i povesteasca "pentru a nu stiu catea oara" intamplarea ciudata prin care trecuse la hanul lui Manjoala.

Perspectiva narativa se caracterizeaza prin naratiune la persoana I, naratorul cunoaste tot atat cat si personajul, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva, intr-un timp obiectiv.Planul real foloseste motivul calatoriei ca mijloc al cunoasterii miturilor si credintelor stravechi, ca tarim fascinant al fabulosului.

Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict concentrat si personaje puternic conturate, opera literara "La hanul lui Manjoala" de I.L.Caragiale este o nuvela.Ca in orice opera literara se manifesta arta echivocului, a ambiguitatii, realizata prin imbinarea realului cu fabulosul.

Arta narativa ilustreaza aici un singur fir fabulativ, urmarind un conflict concentrat.Timpul verbal predominant in naratiune este perfectul compus, imbinat cu prezentul si imperfectul.Cele doua personje, naratorul si vrajitoarea sunt caracterizate succint, prin cateva detalii semnificative.Tanarul se autocaracterizeaza    ca fiind "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel", este curtenitor si indraznet cu femeile frumoase.Cocoana Marghioala are niste ochi strasnici, este caracterizata prin epitete-"frumoasa,voinica si ochioasa"-trasaturile fiind tentante pentru barbatii dornici de aventuri amoroase, care sa-i poata sa-i farmece si sa-i scoata din minti.

"Geniu bilateral, ca tehnica, Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii.Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun simt si respect al traditiilor arhaice." (Pompiliu Constantinescu)